Sunteți pe pagina 1din 84

!"!"!"!"#$%& #$%& #$%& '()$*+"'('($ '('($$$

'()$*+"

'()$*+"

#$%&'()$*+"

Marele pumn rosu

Marele pumn rosu

pumn rosu

rosu

Marele pumn

Marele

 
 

!!" !!"""

,%" '($0+-,%+ -,%+ -,%+

,%" ,%" -&./'($0+

,%"-&./ -&./ -&./

'($0+ -,%+$$##$$##

'($0+

   

artele MARtIALE

artele MARtIALE

artele MARtIALE

MARtIALE

artele

lalalala templul

templul

templul

templul shaolin

shaolin

shaolin

shaolin

Arhetip

Artele Marttiale

Artele Mart

Artele

Artele Mar

Mar tiale

iale

iale

lalalala templul

templul

templul

templul shaolin

shaolin

shaolin

shaolin

Shaolin Wushu

TRADUCERE DIN LIMBA CHINEZĂ:

CHRISTINA I. MEIŢĂ

Editura Arhetip

Bucureşi, 2002

1

Mulţumim Domnului Iuliu Vaida, sinolog, pentru ajutorul dat la realizarea acestei cărţi

La realizarea acestei cărţi au colaborat:

Cristina I. Meiţă, sinolog – traducere din limba chineză, prelucrare şi coordonare Ioan Bruss, ing., profesor wushu – consultant de specialitate Hu Munhuan-Vaida, ing. – consultant traducere Tang Yun, licenţiat în litere al Universităţii Bucureşti – consultant traducere

ISBN 973-9296-37-8 © editura Arhetip 2002-07-18 CP 69 OP 77 sector 3 Bucureşti email: arhetip@rol.ro

2

PREFAŢĂ

Artele de luptă cu şi fără arme au înflorit în China antică în jurul secolului VI i.d.H. După unii autori, menţionarea lor în diverse izvoare istorice ar fi mult mai veche, datând chiar din mileniul II i.d.H., însă tehnicile de luptă din acea vreme erau prea primitive pentru a putea fi încadrate în categoria artelor marţiale. Cronicile străvechi menţionează, de pildă, că războinicii purtau pe cap coifuri prevăzute cu coarne cu care încercau să străpungă, imitând mişcările taurului sălbatic sau ale cerbului. Despre artele marţiale propriu-zise, nu se poate vorbi decât începând cu secolul VI i.d.H. Ele au fost dezvoltate în paralel în mai multe centre de iniţiere, devenite ulterior şcoli autentice sub conducerea unor experţi, unii dintre ei rămaşi în legendă prin forţa şi agilitatea lor extraordinară. Desigur că imboldul principal al dezvoltării artelor mar- ţiale a fost înfruntarea cu inamicul pe câmpul de luptă, mo- tiv care explică importanţa acordată acestor discipline de către casta militară. În toate epocile istorice, pretutindeni unde s-a putut vorbi despre o armată constituită, în afara exerciţiilor tactice de luptă în grup, au existat şi preocupări importante privind dezvoltarea abilităţilor de luptă indivi- duală. Importanţa antrenamentului individual de luptă era direct proporţională cu rangul militar, căpătând cu timpul caracter de obligativitate pentru promovarea în cariera mi- litară. Este firesc ca în asemenea condiţii să fie organizate adevărate cursuri de iniţiere şi perfecţionare în metodele de

3

luptă, care erau conduse de căpetenii cu experienţă şi veterani. În China, în perioada amintită, apar tehnici rafinate de luptă. După o mie de ani de evoluţie datorată în principal năvălirilor mongole, una din disciplinele de luptă va primi numele de LONG HUA CHUAN, mai ştiinţifică şi mai rapidă, compusă din lovituri, prize, acţiuni articulare şi proiectări la sol, veritabil strămoş al ju-jits-ului japonez. Caracteristica spiritului chinez de extraordinară răbdare şi detaliere din ce în ce mai fină a obiectului studiat va transforma tehnica primitivă de luptă în premizele unei arte care se va depărta treptat de scopul ei exclusiv militar. Retrăgându-se din armată, unii dintre experţi au continuat să practice în viaţa civilă artele de luptă, începând să iniţi- eze cercuri din ce în ce mai largi de adepţi. S-au pus astfel bazele unor metode de antrenament extrem de benefice pentru consolidarea corpului şi a spiritului. În China secolului V d.H. se făceau cunoscute printre învăţaţi principiile gândirii daoiste exprimate într-o formă concisă de discipolii lui LAO ZI în lucrarea numită DAO DE JING (Cartea Căii şi a Virtuţii). Mesajul principal al lucrării este conlucrarea infinit subtilă dintre individ şi principiul universal numit DAO care semnifică Drum sau Cale. Pre- ceptele filosofiei daoiste trebuie privite în spiritul în care au fost scrise, adică lumina practicii imediate, departe de orice speculaţii filosofice abstracte care decurg uneori abundent din textele vechi. Este foarte dificil de stabilit dacă experi- enţa spirituală chineză în cunoaşterea lumii şi a omului a început independent faţă de cea hindusă. Este însă sigur faptul că în timpul lui LAO ZI şi KONG FU ZI (Confucius) găsim destule trăsături comune între cele două culturi. Ca atare, în practicile spirituale daoiste au fost incluse şi exer- ciţii corporale a căror asemănare cu exerciţiile yoga hinduse

4

nu pare să fie deloc întâmplătoare. Omul este sediul unei alchimii subtile a principiilor universale, a căror combinare şi folosire ţine de o artă secretă, cunoscută numai de iniţia- tori şi transmisă din tată în fiu. Desigur că modestele noas- tre cunoştinţe despre elementele intime ale acestui proces nu ne vor putea permite să stabilim pe ce cale s-a produs simbioza dintre metodele de luptă ale experţilor militari şi principiile daoiste despre corp şi spirit, dar este cert că nu- mai în urma acestei convergenţe de drumuri artele marţiale în plină formare şi-au căpătat fundamentul lor spiritual. Natura exerciţiilor practicate în aceste şcoli necesita li- nişte şi calm, deopotrivă cu o viaţă cumpătată şi modestă, apropiindu-se mai mult de microclimatul social al templelor şi mănăstirilor, decât de agitaţia marilor centre urbane. Metoda daoistă de cultivare a virtuţilor secrete a desco- perit astfel, de timpuriu, că această concentrare mentală era favorizată de anumite exerciţii corporale. În secolul I i.d.H., a fost creat primul stil autentic de

WUSHU, numit ARTA MÂINII LUNGI.

În secolul III d.H., medicul HUA TUO, a cărui existenţă este de multe ori presupusă legendară din pricina sumede- niei de descoperiri şi invenţii medicale pe care tradiţia po- pulară i le atribuie, se spune că ar fi făcut cercetări sistema- tice, observând comportamentul de luptă a cinci animale:

tigrul, ursul, cerbul, maimuţa şi şopârla. El a extras de la acestea un anumit număr de atitudini şi mişcări de luptă care se regăsesc astăzi în majoritatea stilurilor de WUSHU, amalgamate cu cele provenite de la alte animale: şarpe, şoa- rece, cal, „călugăriţă“. Tradiţia populară chineză a conser- vat de milenii existenţa fabuloasă a unui animal mitic, dra- gonul. Prin dragon este revelată omului energia cosmică se- cretă a creaţiei şi aceasta a făcut ca acest animal fabulos să

5

fie originea unui stil aparte de WUSHU, care îi poartă numele. Sedimentarea şi fundamentarea de ultim nivel pentru latura spirituală a artelor marţiale a fost făcută odată cu im- pactul buddhismului în cultura chineză, impact care a avut loc în forma sa oficială în secolul VI d.H. prin intermediul misionarului buddhist Bodhidharma (în traducere „Ilumi- natul“) care ar fi sosit în China din India de Sud, probabil din Ceylon, aducând cu sine importante manuscrise buddhiste ale doctrinei MAHAYANA (Marele Vehicul). Des- tinaţia finală a călătoriei sale a fost mănăstirea SHAOLIN (Pădure Tânără) pe malul fluviului Huang He, unde s-a re- tras până la sfârşitul vieţii în urma refuzului împăratului de a-i acorda dreptul oficial de a preda buddhismul pe terito- riul Chinei. Despre acest personaj legendar nu se cunosc prea multe detalii. S-au făcut nenumărate presupuneri le- gate de originea sa nobilă prin care ar fi venit în contact cu arta indiană a mânuirii armelor. Ceea ce este sigur, el a lăsat o puternică amprentă spirituală, care a impregnat toate ar- tele marţiale ale Extremului Orient, stând la originea unui important curent din buddhism, CHAN (ZEN în japoneză). Înţeleptul a remarcat în timpul şederii sale la Shaolin că sănătatea şi vigoarea fizică a călugărilor erau serios şubre- zite din pricina unei vieţi ascetice exagerate şi a pus la punct o serie de exerciţii destinate să le redea energia nece- sară progresului spiritual autentic. O parte din acestea au fost codificate sub forma unui exerciţiu de luptă numit Cele optsprezece mâini ale Arhatului (SHIBA LUOHAN SHOU). Lui Bodhidharma i se atribuie experienţa spirituală unică de a fi rămas în meditaţie nemişcat timp de nouă ani, într-o peşteră la circa 2 km de templu, unde şi-a sfârşit viaţa.

6

După această perioadă, antrenamentele în mănăstire de- vin foarte dure şi sunt puse bazele unor noi tehnici de luptă, cu şi fără arme, cu ajutorul cărora călugării din Shaolin au devenit experţi de temut pentru eficacitatea lor în luptă. Între secolele XII şi XVII mănăstirea a fost supusă unui neîntrerupt şir de atacuri din partea năvălitorilor mongoli, oferind ocazia locuitorilor ei să-şi arate măiestria, de data aceasta în condiţii de război. Nu rare au fost situaţiile când un mic grup de călugări înarmaţi cu bastoane au reuşit să învingă un efectiv inamic de zece ori mai mare. Cronicile vechi au păstrat numai o mică parte din istoria mănăstirii. Una din sălile de antrenament ale mănăstirii, „Sala celor o mie de Buddha“, care mai poate fi vizitată şi azi, poartă înscrise în pardoseala de piatră, sub forma unor adâncituri, urmele generaţiilor de experţi care s-au antrenat aici, lucrând ani de-a rândul aceleaşi şi aceleaşi exerciţii. Testele pe care iniţiaţii ei erau obligaţi să le susţină erau dintre cele mai dificile şi foarte puţini reuşeau să le treacă cu succes. Examenul pentru obţinerea titlului de maestru era susţinut prin parcurgerea legendarului „Culoar al Mor- ţii“, unde iniţiatul era obligat să treacă prin încercări cum- plite, pe viaţă şi pe moarte. Acestea se pare că se desfăşurau în întuneric complet, iar împotriva temerarului erau folosite toate armele posibile, sub formă de atacuri surpriză. Numai foarte puţini dintre concurenţi scăpau cu viaţă. În secolul XVI, un tânăr pe nume Chen Yuan a devenit călugăr la Shaolin. Studiind ceea ce mai rămăsese din ve- chea metodă a lui PUDIDAMO (Bodhidharma), a găsit că sistemul era învechit şi se hotărî să-l revizuiască. Mai întâi, a extras din amalgamul de tehnici studiate doar şaptezeci şi două care i s-au părut fundamentale. Apoi, în continuare nesatisfăcut, a pornit într-un lung pelerinaj prin ţară în cău-

7

tarea unui maestru dispus să-l ajute în încercarea sa de revitalizare a vechiului stil. Într-un târziu, în sudul Chinei, găsi pe maeştrii Bai Yufeng şi Li Cheng, care au acceptat propunerea lui Chen Yuan. Împreună cu ei, a realizat o sinteză de 170 de mişcări fundamentale de WUSHU, care au devenit noua bază a şcolii „externe“ decursă din vechiul stil Shaolin. Istoria reţine din această perioadă un episod legat de călugării-luptători de la Shaolin. Coastele de est ale Chinei erau atacate sistematic de piraţi japonezi care terorizau po- pulaţia cu cruzimile lor. Un număr de experţi ai mănăstirii au fost solicitaţi de provinciile ameninţate şi, în urma luptei care s-a dat, bandele de piraţi fură decimate. Această victo- rie răsunătoare a făcut ocolul întregii ţări, iar luptătorii de la Shaolin au devenit personaje de legendă. De altfel, tehnicile studiate în acest prim focar al artelor marţiale nu au întârziat să se difuzeze în restul Chinei, ba chiar înafara perimetrului ei. În secolul XV, stilurile deri- vate din Shaolin trec în insulele Ryu-Kyu ale arhipelagului japonez, unde se combină cu stiluri de luptă locale, cu şi fără arme. Din această sinteză va rezulta, cinci secole mai târziu, Karate-ul nipon. Două secole mai târziu, China trecu sub autoritatea manciuriană. Pretutindeni au luat naştere focare de rezis- tenţă împotriva opresiunii – mănăstirile, locuri de azil pen- tru şefii opoziţiei, erau în particular vizate de stăpânire, care le-a dispersat comunităţile cu forţa. Shaolin a fost atacat de trupe manciuriene şi, după o apărare disperată, a sfârşit prin a cădea în mâinile atacatorilor, fiind distrus. Conform tradiţiei mănăstirii, cinci dintre călugării-experţi au reuşit să fugă, asigurând supravieţuirea artei marţiale seculare, care a fost astfel scindată în cele cinci mari stiluri ale Chinei de Sud.

8

Între timp, în vasta mişcare de popularizare a artelor marţiale în China, încep să apară din ce în ce mai des stilu- rile interne. Bazate pe studiul energiei interne (Qi) şi evi- tând mişcările violente cu mare consum de energie din sti- lurile externe, ele s-au impus printr-o practică non-violentă, mai accesibilă pentru luptătorii dotaţi cu calităţi fizice mai puţin deosebite. Astfel, ia naştere în secolul al XIX-lea, în regiunea Beijing-ului, şcoala internă Baguachan, creată de maestrul Tong Haichuan, alături de stiluri mai vechi: Tai Ji Quan, Xing Yi etc. Către 1920, sub regimul Guomindang-ului, asistăm la o primă tentativă de repunere oficială a WUSHU-ului tradiţi- onal în scena socială a ţării. Începând cu 1930 se desfăşoară primele întâlniri oficiale între experţi, dar dificultăţile poli- tice ale ţării şi războiul chino-japonez au constituit o nouă frână a dezvoltării artelor marţiale tradiţionale. Începând cu 1949, odată cu revoluţia comunistă chineză, artele marţiale tradiţionale au evoluat diferit. În Republica Populară Chineză au devenit mai degrabă o cultură fizică destinată unei largi pătrunderi în masele populare. Finalita- tea urmărită de artele de luptă tradiţionale a fost, aşadar, schimbată radical. Există totuşi pe teritoriul Chinei Popu- lare încă destui maeştri de o eficacitate redutabilă, dar acce- sul iubitorilor de arte marţiale la aceştia este dificil. În Taiwan s-a menţinut, dimpotrivă, orientarea tradiţio- nală, graţie marelui număr de maeştri. Aici sunt reprezen- tate toate stilurile şi numărul sălilor de antrenament este excepţional de mare. De asemenea, şcoli serioase de WUSHU pot fi întâlnite în multe locuri din Occident, în comunităţi de emigranţi chinezi, înfiinţate mai ales pe coasta vestică a Statelor Unite şi în Malaezia.

9

Caracteristici generale ale stilurilor „externe“

Aşa cum am arătat deja, stilurile externe reprezintă, pentru marea majoritate a practicanţilor, adevăratul WUSHU de luptă. Aceasta nu înseamnă că stilurile interne ar fi mai puţin eficace în lupta reală – istoria artelor marţiale reţinând un număr impresionant de demonstraţii extraordinare ale maeştrilor practicanţi ai acestor stiluri. În general, filmele şi alte mijloace de informare în masă au cultivat în rândul entuziaştilor ideea unui WUSHU dur, ceea ce este, până la un punct, sinonim cu stilurile externe. Indiferent dacă este vorba de unul din sutele de stiluri chi- neze sau de Karate-ul nipon cu care sunt înrudite îndea- proape, caracteristicile lor fundamentale rămân aceleaşi. Aceste caracteristici au o componentă mentală şi una fizică, care trebuie privite împreună pentru ca antrenamentul să poată deveni într-adevăr fructuos pentru practicant.

Componenta mentală

a) Prima şi cea mai importantă calitate mentală a practi- cantului unei arte marţiale este calmul şi seninătatea. Atunci când spiritul este agitat, el denaturează realitatea şi acţio- nează negativ asupra corpului, imprimându-i mişcări dezor- donate care compromit posibilitatea apărării eficiente. Ar- tele marţiale nu fac excepţie în această privinţă de la regu- lile generale ale cultivării şi menţinerii unui spirit calm şi perfect echilibrat, întâlnite în orice disciplină spirituală ori- entală. Practicantul trebuie să acorde o atenţie maximă purificării mentalului de pasiuni şi tendinţe negative care au ca efect întunecarea „oglinzii clare“ a spiritului. Un exemplu de tendinţă negativă puternic perturbatoare a

10

mentalului este conceperea artei marţiale ca instrument de atac şi nu de apărare. Gândurile negative, agitate, mânioase, confuze, provoacă întotdeauna o mare pierdere de energie spirituală şi fizică, încât practicantul se poate găsi adesea într-o stare de epuizare după abia câteva mişcări de apărare sau chiar înainte de începerea luptei. Antrenamentul mentalului urmărind eliminarea acestor factori perturbatori nu este deloc uşor şi trebuie să înso- ţească, în mod obligatoriu, antrenamentul fizic. Din păcate, în timpurile moderne, preocuparea pentru acest domeniu tinde din ce în ce mai mult să scadă şi, consecutiv, arta marţială pierde din conţinutul său autentic transmis de se- cole de marii maeştri, transformându-se în sport de agre- ment sau competiţie sportivă. b) Antrenamentul mental nu devine cu adevărat folositor pentru arta marţială decât dacă conduce la posibilitatea co- ordonării cu mare viteză şi precizie a mişcărilor corpului. O mare energie acumulată este nefolositoare dacă nu este găsit mijlocul prin care se poate descărca într-o acţiune eficientă. Nu trebuie confundat însă acest principiu cu reflexul condiţionat sau necondiţionat, care nu are nimic spiritual, ci ţine doar de constituţia naturală a organismului. Spontaneitatea decursă din spirit reprezintă mai degrabă calitatea anticipării oricărei situaţii posibile şi este cheia eficacităţii extraordinare a maeştrilor. Pentru atingerea acestei calităţi este însă necesară parcurgerea primei etape, a calmării desăvârşite a spiritului, fără de care spontaneita- tea nu este decât o armă periculoasă în mâna unui copil; cu ea poate face rău atât celor din jur, cât şi lui însuşi. Adevărata spontaneitate ţine de principiul non-acţiunii, care nu poate fi înţeles în adevăratul său sens decât după o lungă perioadă de antrenament sub îndrumarea directă a unui maestru.

11

Componenta fizică

Fiind continuarea firească a componentei mentale căreia i se subordonează componenta fizică decurge din expresia directă a calităţilor mentalului. În cele ce urmează am re- curs la acelaşi principiu al ierarhizării descendente, pornind de la nivelul interferenţei corpului cu mentalul şi ajungând la nivelul somatic propriu-zis. a) Prin aplicarea principiului spontaneităţii, putem asi- gura disponibilitatea internă a energiei spre a fi folosită imediat de către corp. Nu este vorba aici de energia directă a muşchilor, care nu reprezintă decât aspectul cel mai su- perficial al energiei corpului şi care, oricum, dincolo de unele performanţe ale tinereţii, nu poate rămâne baza efica- cităţii artei marţiale. Există suficiente dovezi ale acţiunii la distanţă a energiei corporale subtile ca, de pildă, oprirea unui atac fără a lua contact cu adversarul, ca şi contraatacul executat în aceeaşi manieră care fac proba elocventă a existenţei acestei energii pe care chinezii o denumesc QI. Pentru dezvoltarea energiei interne proprii fiecărui or- ganism viu, există exerciţii speciale cărora toate artele mar- ţiale le acordă maximum de atenţie. Energia internă nu poate fi dezvoltată şi utilizată decât graţie antrenamentului mental ale cărui principii fundamentale au fost deja des- crise. Efectele sale apar întotdeauna ca urmare a concentră- rii mentale intense „fără obiect“ sau „vide“, urmând pre- ceptele şcolii buddhiste CHAN sau ZEN care alcătuiesc fun- damentul spiritual al tuturor artelor marţiale. b) Acumularea energiei interne Qi are loc în principal în „oceanul de energie“, zona situată anatomic între ombilic şi simfiza pubiană, în centrul căreia se găseşte punctul DAN

TIAN.

12

Una din dificultăţile antrenamentului spiritual constă în menţinerea atenţiei nemişcate în acest punct o perioadă cât mai lungă, timp în care se execută diferite tehnici respirato- rii. Pentru ca mişcările de apărare să devină într-adevăr efi- ciente, trebuie ca energia acumulată în abdomen să-şi gă- sească căile optime de circulaţie către elementul fizic de execuţie (mână, picior etc.). Canalizarea energiei interne spre „suprafaţa“ sferei energetice a executantului reprezintă cheia de boltă a practicii în orice artă marţială – fără aceas- ta, antrenamentul spiritual rămâne veşnic o componentă se- parată, fără a reuşi să producă performanţa fizică pe care o căutăm. Stilurile interne pun mai mare accent asupra acestei părţi esenţiale a antrenamentului. Fără căutarea permanentă a canalizării energiei interne, stilurile dure eşuează în false demonstraţii de forţă şi în competiţie sportivă, iar stilurile interne într-o gimnastică pentru întreţinerea sănătăţii. c) Tehnica artelor marţiale se bazează în principal pe efectul distrugător al energiei interne concentrate într-un punct cu ajutorul unui segment oarecare al corpului. Des- cărcarea bruscă de energie în corpul adversarului are loc într-un moment precis, fiind însoţită de un strigăt intens care facilitează fenomenul. Explozia finală de energie nu trebuie să angajeze mai multe grupe musculare decât sunt necesare pentru o anumită tehnică, epuizându-l astfel inutil pe luptător, dar ea se concretizează prin imobilizarea in- stantanee a corpului într-o poziţie solidă. Concurenţa dintre energia mentală şi cea fizică în momentul impactului unei tehnici, poartă numele de KENG (KIME în japoneză). Imobi- lizarea de foarte scurtă durată a corpului creează premiza reîntoarcerii undei de şoc reflectate de corpul adversarului în urma loviturii, ceea ce transformă tehnica într-o acţiune cu efect distrugător.

13

  • d) Elementul cel mai important al eficacităţii majorităţii

tehnicilor este viteza de execuţie. Viteza însă nu este o no- ţiune goală din punct de vedere spiritual, acţionând doar ca o mărime fizică. Ea este expresia deciziei de acţiune a spon- taneităţii, etape ulterioare unei bune cunoaşteri a tehnicilor,

care nu se studiază la început decât lent şi cu deplină con- centrare mentală. O bună acţiune defensivă trebuie să încea- pă după atacul adversarului şi să se termine înainte de el. ştigul de viteză în antrenament este în primul rând datorat decontractării mentale şi corporale totale în mo- mentul de început al tehnicii şi continuând pe toată traiecto- ria acesteia până foarte aproape de ţintă, când are loc con- tracţia bruscă cu eliberare de energie.

  • e) Stilurile externe nu pot evita aportul esenţial al forţei

directe musculare, care devine în cele din urmă un agent de transmitere a QI-ului în afara corpului executantului. Pentru antrenamentul forţei fizice există o sumedenie de exerciţii specifice şi nespecifice artelor marţiale, care, cel puţin până la niveluri foarte avansate, trebuie lucrate perio- dic, după aproape fiecare antrenament. Ele nu trebuie însă împinse dincolo de o limită necesară, impusă atât de carac- teristici ale stilului practicat, cât şi de cele personale, sub rezerva compromiterii acurateţei tehnice. Invers, abandona- rea lor prematură sau desconsiderarea lor, sub acoperă- mântul iluzoriu al stăpânirii energiei interne, conduce la o practică „în gol“, adică lipsită de conţinut real, care se ter-

mină de cele mai multe ori cu o corecţie brutală şi bineme- ritată venită de acolo de unde cei lipsiţi de modestie se aş- teaptă cel mai puţin.

  • f) Principiul forţei nu devine activ decât împreună cu

principiul supleţei. Ele acţionează întotdeauna împreună în execuţia tehnică a unui practicant adevărat. Menţinerea în- delungată a unei poziţii de forţă dinaintea unui adversar

14

decis devine la fel de vulnerabilă ca şi situaţia opusă. În luptă, îmbinarea judicioasă a forţei cu supleţea este o ce- rinţă majoră întâlnită îndeosebi la niveluri avansate. Dacă adversarul atacă folosind forţa brută (GONG) i se va opune forţa suplă (YAO) şi invers. Stilul de Karate GOJO-RYU fo- loseşte acest principiu, după cum arată şi numele şcolii, ca fundament al practicii sale. g) Respiraţia corectă este un alt factor major al antrena- mentului. Corpul urmăreşte în timpul respiraţiei faze succe- sive de creştere şi scădere energetică. Acest lucru este cu- noscut de adversarul care tinde să-şi materializeze atacul în momentul cel mai defavorabil, care survine în timpul expi- raţiei. De aceea, în timpul luptei, respiraţia nu va fi nicio- dată „arătată“ adversarului, ceea ce nu trebuie, însă, în nici un caz, să conducă la un deficit respirator cu consecinţe fi- zice repede resimţite. Această contradicţie aparentă nu este eliminată decât după lungi şedinţe de studiu al respiraţiei cu şi fără execuţia tehnicilor specifice de WUSHU. O respiraţie corectă trebuie să producă QI, lucru care nu depinde neapărat de volumul de aer respirator, ci de concentrarea mentală care însoţeşte aerul. În WUSHU, respiraţia este întotdeauna joasă, abdomi- nală, stimulând neîncetat punctul DAN TIAN printr-o con- tracţie şi decontracţie ritmică. h) Poziţiile corpului în timpul executării tehnicilor de luptă reprezintă temelia construcţiei tehnice. Fără poziţii corecte şi solide, tehnica este precum o casă construită pe nisip, fără nici o temelie; la prima solicitare mai serioasă se dărâmă. Poziţiile permit, prin varietatea lor, canalizarea corectă a energiei în sensul dorit (blocaj, contraatac, săritură etc.).

15

Poziţiile şi deplasările alcătuiesc în WUSHU un sector foarte important, care este studiat separat în prima etapă de iniţiere. O tehnică de deplasare corect executată îmbină per- fect forţa statică necesară suportării unei puternice reacţiuni cu o mare mobilitate şi supleţe, care asigură executantului viteză de acţiune şi continuitatea tehnicilor. i) Tehnicile de lovire în WUSHU urmăresc puncte precise ale corpului, scop pentru care se cere o mare precizie de execuţie. Corpul uman prezintă în jur de 80 de puncte a căror lo- vire antrenează, după caz, o durere intensă, paralizie, sin- copă şi moarte. Tehnicile de WUSHU utilizează pentru aceasta arme naturale variate, cu scopul de a acţiona potrivit aşezării anatomice a fiecărui punct vital cu maximum de eficienţă. Multe dintre punctele vitale a căror stimulare vi- olentă conduce la efecte dezastruoase, sunt în acelaşi timp puncte de acupunctură care, acţionate după diferite tehnici, pot salva viaţa bolnavului. Această dublă proprietate le face să fie folosite, de pildă, pentru reanimare în caz de acci- dentare, în decursul antrenamentelor.

Elemente specifice stilului SHAOLIN WUSHU

  • 1. Ochii: mişcarea ochilor este foarte rapidă şi urmăreşte

în permanenţă mâinile după indicaţiile fiecărei tehnici în

parte.

  • 2. Mâinile: loviturile cu mâna trebuiesc date atât de ra-

pid încât mişcările să nu poată fi observate. Dacă traiectoria

loviturii poate fi urmărită din afară, înseamnă că tehnicile nu sunt încă stăpânite la un nivel satisfăcător.

  • 3. Corpul: echilibrul corpului trebuie să fie foarte stabil.

Mişcările mâinilor şi picioarelor se execută întotdeauna în

corelaţie cu deplasările corpului. Săriturile sunt executate

16

precum un tigru fioros care apucă prada dintr-un salt, iar coborârea corpului după săritură, precum un vultur care în- haţă vânatul. 4. Picioarele: se aşează pe sol cu fermitate, dar cu miş- cări foarte iuţi. Deplasarea se execută întotdeauna conco- mitent cu mişcarea mâinilor. În stilul Shaolin sunt urmărite în general deplasările liniare.

Modul de antrenament

Există trei moduri fundamentale de antrenament pentru toate stilurile de WUSHU:

1. Antrenamentul individual, constând din exersarea de tehnici izolate sau combinaţii, executate în gol sau asupra unor dispozitive special construite, cum ar fi, de pildă, ma- nechinul de lemn sau scândura elastică. Este forma funda- mentală de antrenament asupra căreia trebuie să se concen- treze îndelung fiecare începător şi la care se revine întot- deauna pentru corectarea greşelilor şi recapitularea princi- piilor fundamentale ale stilului practicat. 2. Antrenamentul cu partener presupune execuţia de tehnici izolate sau combinaţii mai scurte ori mai lungi, cu- noscute în prealabil sau nu. În cazul al doilea, antrenamen- tul reprezintă ultima fază înainte de competiţia sportivă. În cazul folosirii unei scheme de atac cunoscute în prealabil, rolul atacantului şi al apărătorului se schimbă periodic. Tre- buie menţionat că rolul de atacant este întotdeauna simbolic în antrenamentele de arte marţiale. Acest lucru nu trebuie să conducă însă la impresia falsă că atacul este lipsit de orice realitate, căci antrenamentul va pierde astfel orice contact cu arta marţială veritabilă, devenind un joc oarecare. De aceea, partenerii trebuie să aibă un nivel suficient de avan- sat pentru ca atacul să fie executat cu maximă responsabi-

17

litate, nefiind lipsit în acelaşi timp de elementul său de ameninţare reală, sursă de neînlocuit a evoluţiei tehnice. 3. Exerciţiile codificate (DAOLU) reprezintă o etapă su- perioară a antrenamentului de WUSHU şi este constituită din exerciţii de luptă, de obicei fără partener, presupunând apărarea împotriva unui număr variabil de agresori. Aceste înlănţuiri de tehnici care ating uneori complexităţi extraor- dinare, au o structură fixă, reprezentând moştenirea spiritu- ală şi tehnică a unei lungi generaţii de maeştri. Numărul acestor exerciţii este imposibil de precizat, ţinând cont că în China, la ora actuală, sunt practicate mai mult de trei sute de stiluri diferite de WUSHU. În timpul „Revoluţiei culturale“, aceste exerciţii, prin frumuseţea lor coregrafică, au fost prezentate în spectacole populare sub formă de gimnastică tradiţională, pierzând mult din elementul lor autentic. În prezent se fac cercetări intense atât în China, cât şi în alte locuri din lume pentru restaurarea acestor piese de o inestimabilă valoare a tezaurului spiritual chinez, conform principiilor artei marţiale autentice. Lucrarea de faţă prezintă unul din aceste DAOLU apar- ţinând şcolii SHAOLIN, numit „MARELE PUMN ROŞU“. Stilul SHAOLIN nu conţine prea multe elemente dificile care să necesite un antrenament acrobatic şi, prin natura sa, permite accesul unei largi categorii de vârstă la tehnicile tradiţionale de WUSHU, făcând în acelaşi timp legătura şi cu stilurile de karate nipon.

18

* Iată, în încheiere, un scurt poem exprimând chintesenţa stilului Shaolin, scris de maestrul Miao Xing în 1923, călugăr la mănăstirea Shaolin, supranumit în timpul vieţii „Maestrul de aur“:

Mişcă-ţi capul precum valurile mării, Iar mâinile cu iuţeala cometei; Corpul este flexibil precum o salcie, Picioarele imită paşii unui beţiv, Orice mişcare porneşte din interior Şi are o frumuseţe precisă:

Este tare ca oţelul, dar totuşi nu este oţel; Este realitate şi, în acelaşi timp, iluzie. Dacă metoda este exersată zilnic, îţi devine proprie, Dacă ajunge la maturitate, atunci se transformă în spirit Şi devine a doua ta natură.

IOAN BRUSS

19

Descrierea kinogramelor

MARELE PUMN ROŞU

Partea întâi

Faza iniţială

Descrierea kinogramelor M ARELE P UMN R O Ş U Partea întâi Faza ini ţ ial

Stând cu picioarerele apropiate, cu palmele lipite de coapse (fig. 1)

21

2. Executa ţ i un pas la stânga, distan ţ a dintre picioare fiind egal ă
2. Executa ţ i un pas la stânga, distan ţ a dintre picioare fiind egal ă

2. Executaţi un pas la stânga, distanţa dintre picioare fiind egală cu lăţimea umerilor, iar vârfurile picioarelor de- părtate la 45°. Privirea aţin- tită înainte (fig. 2).

3. După o scurtă pauză, continuaţi întinzând braţele lateral cu palmele puţin mai sus decât linia ume- rilor, cu palmele orientate în jos. (fig. 3)

4. Rotiţi mâinile cu palmele în sus şi aduceţi-le paralel în faţă. (fig. 4)

22

5. Îndoi ţ i mâinile din coate ş i aduce ţ i-le înaintea pieptului cu podul
5. Îndoi ţ i mâinile din coate ş i aduce ţ i-le înaintea pieptului cu podul
5. Îndoi ţ i mâinile din coate ş i aduce ţ i-le înaintea pieptului cu podul

5. Îndoiţi mâinile din coate şi aduceţi-le înaintea pieptului cu podul palmelor în sus şi vârful degetelor apropiate. Simultan, inspiraţi (fig. 5).

6.

Rotiţi

mâinile

spre

interior cu podul palmelor în jos şi coborâţi-le până în dreptul regiunii pubiene, cu degetele în opoziţie. Menţineţi aerul în partea inferioară a cutiei toracice, cu atenţia fixată în regiunea Dantian. Privirea rămâne aţintită înainte (fig. 6).

7. Rotiţi antebraţele spre ex- terior, strângeţi pumnii, în- doiţi braţele din coate şi aşe- zaţi pumnii pe şolduri, cu faţa pumnilor în jos. Răsuciţi ca- pul către stânga şi aţintiţi privirea în aceeaşi direcţie. (fig. 7)

23

I - Lovitură cu mâna în rotaţie:

I - Lovitur ă cu mâna în rota ţ ie: 1. Executa ţ i un pas

1. Executaţi un pas la stânga pe vârful piciorului stâng şi desfa- ceţi simultan, pumnul stâng, orientând palma cu faţa în jos. Luând degetul mic drept centru de rotaţie, descrieţi cu mâna stângă un cerc în sus şi spre stânga, oprind mişcarea cu palma în jos şi degetele înainte. Privirea către stânga (fig. 8);

I - Lovitur ă cu mâna în rota ţ ie: 1. Executa ţ i un pas
I - Lovitur ă cu mâna în rota ţ ie: 1. Executa ţ i un pas

2. Ridicaţi piciorul drept cu talpa paralelă cu solul. Simultan, ridicaţi pumnul drept în dreptul urechii, cu faţa pumnului orientată în afară şi executaţi o mişcare spre dreapta cu mâna stângă în poziţie de flexie dorsală. Privirea înainte (fig. 9)

3. După o scurtă pauză, conti- nuaţi executând un pas înainte cu piciorul drept, luând „poziţia arcului“ către dreapta. Simultan, executaţi o lovitură cu pumnul drept înainte, cu faţa pumnului orientată în sus. Mâna stângă se aşează cu palma pe partea interioară a antebraţului drept. Privirea înainte (fig 10).

24

II - Lovitură cu rotirea corpului

II - Lovitur ă cu rotirea corpului #### """" Fig. 1 2 """""""" 9. Executa ţ

####""""Fig.12""""""""

9. Executaţi o întoarcere de

180° spre

stânga,

apoi

o

jumătate de pas înainte cu

piciorul stâng, luând „poziţia arcului“ la stânga. Simultan, mâna stângă

execută

o

mişcare

largă

circulară

de

jos

în

sus,

oprindu-se

 

la

nivelul

pieptului,

cu

faţa

palmei

orientată

spre

dreapta.

Simultan,

aşezaţi

pumnul

10.

Fără

pauză,

executaţi

un

atac

cu

pumnul drept la nivel mediu, cu faţa

pumnului

orientată

către stânga. Simultan, palma stângă se aşează pe braţul drept. Privirea înainte (fig. 12).

III - Trei blocaje fără deplasare:

II - Lovitur ă cu rotirea corpului #### """" Fig. 1 2 """""""" 9. Executa ţ

1. Din poziţia anterioară, ridicaţi pumnul drept la nivelul umărului stâng, cu faţa pumnului către stânga şi executaţi un blocaj la nivelul inferior către înapoi dreapta, la nivelul coapsei drepte. Simultan, aşezaţi pumnul stâng pe şoldul stâng. Privirea către

25

2.

Continuaţi efectuând o întoarcere

2. Continua ţ i efectuând o întoarcere de 180° spre dreapta pe c ă lcâiul pi-
2. Continua ţ i efectuând o întoarcere de 180° spre dreapta pe c ă lcâiul pi-

de 180° spre dreapta pe călcâiul pi- ciorului drept şi talpa piciorului stâng, luând „poziţia arcului“ la dreapta. Simultan, ridicaţi pumnul stâng în dreptul umărului stâng şi executaţi un blocaj la nivel inferior până în dreptul genunchiului drept, cu faţa pumnului în sus. Pumnul drept se duce în dreptul umărului drept, cu faţa spre interior. Priviţi către pumnul stâng. (fig. 14).

  • 3. Încărcaţi piciorul stâng, adoptând

„poziţia călăreţului“ şi executaţi si- multan un blocaj cu antebraţul stâng către stânga la nivel mediu, cu faţa pumnului în sus şi o lovitură cu pumnul drept în aceeaşi direcţie la nivel inferior, în dreptul genunchiu- lui stâng. Privirea către pumnul stâng (fig. 15).

IV - Lovitură către cer în „poziţia călăreţului“

2. Continua ţ i efectuând o întoarcere de 180° spre dreapta pe c ă lcâiul pi-
  • 1. Îndoind braţele din coate, exe-

cutaţi un dublu atac la nivel su-

perior. Pumnul stâng se află la nivelul nasului, iar cel drept la nivelul părţii interioare a cotului stâng, ambii cu feţele în interior (fig. 16).

26

V - Tigrul vărgat îşi cuprinde capul

V - Tigrul v ă rgat î ş i cuprinde capul 1. R ă suci ţ
V - Tigrul v ă rgat î ş i cuprinde capul 1. R ă suci ţ
V - Tigrul v ă rgat î ş i cuprinde capul 1. R ă suci ţ

1. Răsuciţi trunchiul spre stânga şi aşezaţi pumnul stâng pe şold. Simultan, se execută un blocaj scurt la nivel superior cu antebraţul drept din afară spre înăuntru. Privirea orientată înainte (fig.

17)

2. Executaţi imediat o întoar- cere spre dreapta cu 180° şi efectuaţi simultan, un blocaj cu antebraţul stâng la nivel superior dinspre exterior că- tre interior, retrăgând pumnul drept şi aşezându-l pe şold. Priviţi înainte (fig. 18).

3. Aduceţi fără pauză picio- rul stâng alături de cel drept, cu vârful pe sol şi executaţi simultan, o dublă mişcare cu braţele, coborând pumnul stâng la nivelul ombilicului şi ridicând pumnul drept la ni- velul frunţii. Privirea este aţintită spre stânga (fig. 19).

27

VI - Rotirea corpului deasupra norilor între cele şapte stele

VI - Rotirea corpului deasupra norilor între cele ş apte stele 1. Efectua ţ i o

1. Efectuaţi o întoarcere

de

270°

către

dreapta,

adoptând

„poziţia

arcului“ la dreapta. Simultan, cu întoarcerea,

deschideţi pumnul stâng cu palma orientată în jos, ridicaţi mâna în dreptul

capului

şi

executaţi

o

rotaţie

a

braţului

pe

deasupra

capului,

mâna

oprindu-se în poziţia din fig. 20. Braţul drept execută simultan o mişcare de rotire spre înapoi, dreapta, apoi înainte pe deasupra capului şi spre înainte, oprindu-se în poziţia din figura 20.

VI - Rotirea corpului deasupra norilor între cele ş apte stele 1. Efectua ţ i o

2. În continuare, mâinile se strâng în pumn, executând o tracţiune către abdomen. Pumnul stâng se aşează pe faţa interioară a antebraţului drept. (fig. 21)

28

3. Executa ţ i o rota ţ ie a am- belor antebra ţ e p ă
  • 3. Executaţi o rotaţie a am-

belor antebraţe păstrând contactul dintre ele, împin- gând braţele către dreapta. Pumnii sunt acum cu faţa în jos. Simultan, se aduce picio- rul stâng la cel drept şi se aşează pe sol pe vârf (fig.

22).

VII - O singură lovitură de bici pe vârful muntelui

3. Executa ţ i o rota ţ ie a am- belor antebra ţ e p ă
3. Executa ţ i o rota ţ ie a am- belor antebra ţ e p ă
  • 1. Depărtaţi din nou piciorul

stâng de cel drept, adoptând „poziţia călăreţului“. Aduceţi simultan, ambele braţe îna- intea pieptului cu coatele flexate şi faţa pumnilor către interior (fig. 23).

  • 2. Executaţi o dublă lovitură

în lateral la nivelul umerilor

printr-o largă mişcare circu- lară (fig. 24)

29

VIII - Tigrul vărgat îşi cuprinde capul

VIII - Tigrul v ă rgat î ş i cuprinde capul 1. F ă r ă
VIII - Tigrul v ă rgat î ş i cuprinde capul 1. F ă r ă
VIII - Tigrul v ă rgat î ş i cuprinde capul 1. F ă r ă
  • 1. Fără a modifica poziţia

picioarelor, rotiţi partea de sus a corpului către stânga. Simultan, executaţi un blocaj cu antebraţul drept către stânga fără a coborî nivelul pumnului. Aşezaţi pumnul stâng pe şold (fig. 25).

  • 2. Executaţi simetric spre

dreapta mişcarea precedentă cu pumnul stâng pornindu-se la nivelul umerilor şi cel drept aşezat pe şold (fig. 26)

  • 3. Aduceţi piciorul stâng

lângă cel drept şi aşezaţi-l pe

sol pe vârf, refăcând mişcarea de la § V-3 (fig. 27)

30

IX - Pas cu piciorul stâng şi lovitură

IX - Pas cu piciorul stâng ş i lovitur ă 1. Executa ţ i un pas
IX - Pas cu piciorul stâng ş i lovitur ă 1. Executa ţ i un pas

1. Executaţi un pas lateral cu piciorul stâng adoptând „poziţia călăreţului“ şi aduceţi braţele încrucişate în dreptul pieptului, antebraţul stâng peste cel drept (fig. 28)

2. Pivotaţi către stânga cu 90° adoptând „poziţia arcului“, executând simultan, o lovitură cu pumnul drept la nivel su- perior circular spre stânga, cu faţa pumnului în jos. Braţul stâng efectuează o rotaţie către înapoi stânga la acelaşi nivel (fig. 29).

X - Regrupare prin aducerea mâinilor

IX - Pas cu piciorul stâng ş i lovitur ă 1. Executa ţ i un pas

1. Deplasaţi greutatea corpului înapoi prin îndoirea genunchiului drept şi retrageţi cu o jumătate de pas piciorul stâng, sprijinindu-l pe sol pe vârful întins, executând astfel un „pas fals“. Simultan, răsuciţi antebraţele cu faţa pum- nilor în sus şi aduceţi-le în faţă trăgându-le apoi în jos. Pumnul stâng se află la nivelul pieptului iar cel drept la nivelul cotului stâng. Privirea este orientată înainte (fig. 30)

31

XI - Lovitură cu piciorul drept

XI - Lovitur ă cu piciorul drept 1. Executa ţ i o jum ă tate de
XI - Lovitur ă cu piciorul drept 1. Executa ţ i o jum ă tate de
XI - Lovitur ă cu piciorul drept 1. Executa ţ i o jum ă tate de

1. Executaţi o jumătate de pas înainte cu piciorul stâng cu genunchiul uşor îndoit, apoi loviţi cu piciorul drept ascen- dent cu vârful în sus oprind mişcarea la nivelul şoldurilor. Simultan, se execută un blo- caj la nivel inferior cu ante- braţul drept, aducându-l mai întâi la umărul stâng (fig. 31).

2. Coborâţi piciorul drept pe sol şi efectuaţi o întoar- cere de 90° spre stânga, adoptând „poziţia călăreţului“. Concomitent, încrucişaţi antebraţele la nivelul pieptului, refăcând poziţia VII-1. Privirea este orientată către dreapta (fig.

32).

3.

Rotiţi corpul către

dreapta fără a deplasa pi- cioarele, adoptând „poziţia arcului“ şi refaceţi mişca- rea de la § IX-2 (fig. 33).

32

XII - Cu picioarele în formă de cruce 1. Executaţi o lovitură către înainte cu piciorul stâng, simultan, cu des- chiderea pumnului drept şi atingerea vârfului pi- ciorului cu palma dreaptă. Pumnul stâng se aşează pe şoldul co- respunzător (fig. 34).

XII - Cu picioarele în form ă de cruce 1. Executa ţ i o lovitur ă
XII - Cu picioarele în form ă de cruce 1. Executa ţ i o lovitur ă

2. Coborâţi imediat pici- orul şi efectuaţi aceeaşi lovitură cu piciorul ce- lălalt, atingând vârful piciorului cu palma stângă (fig. 35);

XII - Cu picioarele în form ă de cruce 1. Executa ţ i o lovitur ă

3.

Executaţi pentru a

treia oară aceeaşi lovi- tură de picior (fig. 36);

33

XIII - Lovitură cu rotirea corpului

1. Aruncaţi

piciorul stâng înapoi şi

XIII - Lovitur ă cu rotirea corpului 1. Arunca ţ i piciorul stâng înapoi ş i

executaţi o întoarcere de 180° spre stânga. Odată cu rotaţia corpului, executaţi o mişcare circulară cu picio- rul stâng, în sens contrar acelor de ceasornic, coborâţi-l apoi la pământ adoptând „poziţia arcului“ la stânga. Simultan, executaţi o mişcare în jos şi spre stânga cu palma stângă, iar apoi, odată cu rotirea corpului, ridicaţi mâna la nivelul mediu cu podul palmei îndreptat spre dreapta şi degetele înainte. Strângeţi pumnul drept şi aşezaţi-l pe şold. Aţintiţi ochii spre palma stângă (fig. 37).

XIII - Lovitur ă cu rotirea corpului 1. Arunca ţ i piciorul stâng înapoi ş i
XIII - Lovitur ă cu rotirea corpului 1. Arunca ţ i piciorul stâng înapoi ş i

2. Executaţi în continuare un atac spre înainte cu pumnul drept la nivelul abdomenului; în timpul mişcării menţineţi antebraţul în poziţie orizon- tală. Simultan, aşezaţi palma stângă pe bicepsul braţului drept. Aţintiţi privirea înainte (fig. 38).

XIV Trei blocaje cu pas înapoi

1. Executaţi o întoarcere de 180° spre stânga, luând piciorul stâng ca pivot şi pas înapoi cu piciorul drept. Simultan, ridicaţi pumnul drept la nivelul umărului stâng şi executaţi un blocaj în jos spre dreapta, oprind mişcarea în dreptul genunchiului stâng cu dosul pumnului spre exte- rior. Concomitent, strângeţi pumnul stâng şi aşezaţi-l pe şold. Aţintiţi privirea spre pumnul drept (fig. 39).

34

2. Continua ţ i efectuând un pas îna- poi cu piciorul stâng, adoptând „pozi ţ ia
  • 2. Continuaţi efectuând un pas îna-

poi cu piciorul stâng, adoptând „poziţia arcului“. Simultan, strângeţi pumnul stâng şi ridicaţi-l la nivelul umărului stâng, apoi executaţi un blocaj la nivel inferior până în dreptul genunchiului drept, faţa pumnului fiind îndreptată în sus (mişcarea de la punctul III.2); ridi- caţi concomitent pumnul drept la nivelul umărului drept (fig. 40).

2. Continua ţ i efectuând un pas îna- poi cu piciorul stâng, adoptând „pozi ţ ia
  • 3. Treceţi în „poziţia călăreţului“

fără deplasarea picioarelor. Simultan, executaţi cu antebraţul stâng un blocaj spre stânga la nivel mediu şi un atac cu pumnul drept în jos spre genunchiul stâng (mişcarea de la punctul III.3). Aţintiţi privirea spre pum- nul drept (fig. 41). XV - Lovitură spre cer în „poziţia călăreţului“

2. Continua ţ i efectuând un pas îna- poi cu piciorul stâng, adoptând „pozi ţ ia
  • 1. Îndoiţi mâinile din coate, exe-

cutând un dublu atac în sus şi

spre stânga. Pumnul stâng se află în dreptul nasului, iar încheietura mâinii drepte la nivelul cotului stâng (mişcare descrisă la § IV). Aţintiţi privirea spre stânga (fig.

42).

35

XVI - Prinderea mijlocului cu două mâini 1. Executaţi o rotaţie spre dreapta cu 90°, luând ca pivot călcâiul drept şi talpa piciorului stâng, adoptând „poziţia arcului“ la dreapta. Simultan, desfaceţi pum- nii cu degetele mari în opoziţie; distanţa dintre mâini este egală cu un pumn. Odată cu rotaţia corpu- lui, întindeţi braţele înainte. Privi- rea urmăreşte mişcarea mâinilor (fig. 43).

XVI - Prinderea mijlocului cu dou ă mâini 1. Executa ţ i o rota ţ ie
XVI - Prinderea mijlocului cu dou ă mâini 1. Executa ţ i o rota ţ ie

2. Deplasaţi greutatea corpului înapoi, îndoiţi genunchiul stâng şi sprijiniţi piciorul stâng cu vârful pe sol, executând „pasul fals“. Simultan, strângeţi pumnii şi flexaţi braţele. Dosul pumnilor este îndreptat la stânga, cu dege- tele mari în opoziţie. Aţintiţi privi- rea înainte (fig. 44).

XVI - Prinderea mijlocului cu dou ă mâini 1. Executa ţ i o rota ţ ie

3. Treceţi fără oprire în „poziţia arcului“ pe piciorul drept. Simultan, împingeţi ambii pumni înainte, păstrând orientarea lor anterioară. Pumnul drept se află mai sus, iar cel stâng mai jos. Aţintiţi privirea înainte (fig. 45).

36

XVII - Încălţarea sandalei cu piciorul ridicat

1. Ridicaţi piciorul stâng la nivelul genunchiului drept şi întindeţi vârful piciorului în jos. Simultan, desfaceţi pumnii şi încrucişaţi mâinile în dreptul încheieturilor, cu podul palmelor în opoziţie. Antebraţul drept se află sus, iar cel stâng jos. Executaţi o mişcare de rotaţie a mâinilor, luând încheieturile lor drept ax, antebraţul stâng ajungând deasupra, iar antebraţul drept dedesubt. Concomitent cu ridicarea piciorului stâng, braţele sunt aduse lângă corp, mâna stângă ajungând la călcâiul piciorului stâng. Aţintiţi privirea spre înainte (fig. 46).

XVII - Înc ă l ţ area sandalei cu piciorul ridicat 1. Ridica ţ i piciorul
XVII - Înc ă l ţ area sandalei cu piciorul ridicat 1. Ridica ţ i piciorul

2. După o scurtă oprire, exe- cutaţi o lovitură înainte cu piciorul stâng, la nivelul şol- durilor. Aţintiţi privirea îna- inte (fig. 47).

XVIII - Coborârea picio- rului cu lovitură de cot

XVII - Înc ă l ţ area sandalei cu piciorul ridicat 1. Ridica ţ i piciorul

1. Coborâţi piciorul stâng pe sol, adoptând „poziţia arcului“. Simultan, strângeţi pumnul drept şi aşezaţi-l în mijlocul pieptului, apoi, exe- cutaţi o lovitură circulară cu cotul drept. Palma stângă loveşte cotul drept îndoit. Aţintiţi privirea înainte (fig.

48).

37

XIX - Rotire cu dublă lovitură în „poziţia arcului“

XIX - Rotire cu dubl ă lovitur ă în „pozi ţ ia arcului“ 1. Executa ţ
XIX - Rotire cu dubl ă lovitur ă în „pozi ţ ia arcului“ 1. Executa ţ

1. Executaţi o întoarcere de 180° spre dreapta, luând drept pivot călcâiul stâng şi talpa piciorului drept şi adoptând „poziţia arcului“ la dreapta. Simultan, desfaceţi pumnii, iar odată cu rotirea corpului executaţi un dublu blocaj cu muchiile palmelor îndreptate către exte- rior. Rotiţi antebraţele spre exterior, strângeţi pumnii şi aşezaţi-i pe şolduri, cu dosul pumnilor în jos şi atacaţi înainte cu pumnii la nivel mediu. Aţintiţi privirea înainte (fig. 49).

2. Aduceţi piciorul stâng în drep- tul piciorului drept, coborând mult nivelul şoldurilor. Simultan, executaţi un dublu blocaj la nivel inferior, oprind mişcarea în dreptul coapselor, dosul pumnilor fiind îndreptat spre exterior (fig.

50).

XX - Ridicând corpul, vântul pătrunde prin urechi

XIX - Rotire cu dubl ă lovitur ă în „pozi ţ ia arcului“ 1. Executa ţ

1. Ridicaţi-vă în poziţie dreaptă. Executaţi o mişcare de rotaţie înapoi cu braţele şi, aducându-le în faţă pe lângă corp, loviţi cu ambii pumni ascendent, oprind mişcarea în dreptul nasului. Aţin- tiţi privirea spre cei doi pumni (fig. 51).

38

XXI - Lovitură cu piciorul drept

XXI - Lovitur ă cu piciorul drept 1. Executa ţ i un mic pas înainte cu

1. Executaţi un mic pas înainte cu piciorul stâng, îndoind puţin genun- chiul. Executaţi cu piciorul drept o lovitură cu vârful orientat în sus şi spre stânga. Simultan, ridicaţi pumnul drept în dreptul umărului stâng, iar apoi executaţi un blocaj în jos spre dreapta, oprind mişcarea la nivelul coapsei drepte. Aşezaţi pumnul stâng pe şold (mişcarea descrisă la § XI.1). Aţintiţi privirea înainte (fig. 52).

XXI - Lovitur ă cu piciorul drept 1. Executa ţ i un mic pas înainte cu

2. Coborâţi piciorul drept pe sol şi executaţi concomitent o în- toarcere cu 90° spre stânga, adoptând „pozi