Sunteți pe pagina 1din 9

1

- 1-În numele unui singur Dumnezeu;


- 3 -În numele Sfintei Treimi;
- 7 -În numele celor şapte Sf.Taine;
- 9-În numele celor 9 cete cereşti pe care le chemi în ajutor în lupta cu cetele diavoleşti;
- 12 -În numele celor 12 Apostoli;
- 13 -În numele celor 12 Apostoli şi a Maicii Domnului;
- 40 -În numele celor 40 de zile postite de Mântuitorul în Muntele Carantaniei respingând ispita şi alungând pe
diavol.
Unii creştini, în tradiţie mai folosesc şi numărul „33” – în numele celor 33 de ani trăiţi de Mântuitorul pe pământ,
sau alte numere care ar reprezenta: spinii sau rănile Mântuitorului Hristos, ceea ce se practică mai mult la catolici.
Însă, aceste numere nu au o justificată semnificaţie, deoarece nu se pomeneşte nicăieri în Sf. Scriptură sau în
Sfânta Tradiţie, câţi spini au rănit capul Mântuitorului, câte picături de sânge au curs, câte răni a suferit
Mântuitorul în urma bătăilor pe care le-a primit. Deci, sunt nişte apocrife de care trebuie să ne ferim. Trebuie să
ne ferim, deoarece, nu ştie nimeni exact numărul, şi crezând în ceva ce nu este exact şi adevărat este păcat. Şi
diavolul poate zădărnici rugăciunile şi postul dacă ele nu se bazează pe un adevăr. Nu ne ajută la mântuire să
ştim numărul bicelor primite, numărul spinilor, numărul rănilor, numărul cuielor şi cât sânge a curs, ci,
încredinţarea că Mântuitorul le-a răbdat pe acestea cu multă dragoste pentru a ne răscumpăra prin ele.
De multe ori se recomandă un fel de post şi rugãciuni însã, rãmân fãrã efect şi fără rezultat, fapt ce impune
duhovnicului o cercetare mai atentã a cauzei. Cauza poate fi lipsa de credinţã, necăinţa pentru păcatele grele sau
armele cu care ne luptãm trebuiesc mai întãrite: postul şi rugăciunea. În concluzie, să nu se considere de către
nimeni cã, substitui în vreun fel rânduielile bisericeşti cu privire la post şi rugăciune. Pe lângă rânduielile
bisericeşti statornicite de Sfinţii Părinţi, pentru a spori şi mai mult evlavia şi râvna credinciosului care se vrea
îmbunãtãţit în cele duhovniceşti, fac recomandãri pe care le consider utile şi verificate în anii mei de pastoraţie şi
care au dat rezultate sporite în lupta cu necazurile şi încercãrile venite de la diavoli. Vreau sã precizez cã,
niciodatã nu le-am scris pe hârtie şi nu am lãsat pe nimeni s-o facã. Sfaturile mele duhovniceşti sunt personale şi
nu rânduieli bisericeşti. Tu, dacă mă înregistrezi acum, să fie pentru tine şi să le scrii ca simple sfaturi.
Postul şi puterea lui
Pr. Ioan: Vă rugăm, să ne spuneţi din experienţa sfinţiei voastre ceva legat de post şi rugăciune, câteva
exemple, sfaturi sau aspecte de taină a postului ca armă în luptă cu ispitele, necazurile şi diavolii, prezente în
viaţa credincioşilor.
Pr. Ilarion: Mai întâi, vreau să vă spun că orice post cât de mic dă de furcă diavolilor, şi prin el cel ce posteşte
devine mai puternic, deoarece postul esteînfrânare. Diavolilor, nu le place înfrânarea ci desfrânarea. Prima
ascultare la care i-a pus Dumnezeu pe oamenii Adam şi Eva, a fost ascultarea înfrânării – să se înfrâneze şi să nu
mănânce din ceea ce i-a oprit. Pentru perioada postului încetează omul desfrânat (în sens de neînfrânare). Pentru
diavoli, înfrânarea omului înseamnă chinuire, nereuşire, muncă ostenitoare, ascuţimea isteţimii şi chinul ei, vaiet
şi plâns, pedeapsă, cădere din treaptă, înverşunare şi răzbunare. Diavolii hulesc pe omul înfrânat, zicând despre
el că este: desfrânat, încăpăţânat, împietrit, ticălos, păcătos, necredincios, mincinos, lacom, hoţ, s.a.m.d. Mai
cheamă alte şapte duhuri rele să-i ajute ca focul ispitelor şi a nălucirilor să răpună înfrânarea din om. Îl biciuiesc
şi, astfel omul răbdând biciul ispitelor care-i vin în post, pentru el Postul este Smerenie. Pentru diavolii care din
fire sunt mândrii, smerenia omului postitor şi înfrânat, este ca un foc sau jar de cărbuni pe capul lor şi ţipă de
usturime. Cel ce posteşte smerindu-şi trupul şi sufletul, se înalţă şi deschide calea către Dumnezeu. Ca să nu-l
piardă, diavolii îl înconjoară, îi întind curse şi-i aruncă săgeţi cu momeli de trufie, crezând că smerenia celui care
posteşte este de suprafaţă şi fără rădăcini. Chiar cu lauda postului caută să-l coboare pe om din smerenie,
considerată ispita pozitivă. Îi trimite lăudăroşi şi linguşitori dintre casnicii săi sau dintre prieteni care, să-l laude şi
să-i aprecieze starea morală, făcându-l să semene cu „făţarnicii„. Diavolului, îi este de ajuns numai o secundă de
2

neatenţie din partea omului, timp în care, omul acceptând lauda celor din jur, i se fură chipul smereniei. Dacă nu
reuşeşte cu lauda postului, încearcă cu ispita negativă, adică cu batjocorirea postului, trimiţând pe casnici şi
prieteni să-l batjocorească şi să-l desconsidere ca oarecând pe Iov, poate.. poate…, va simţi durerea mândriei sau
mândria rănită şi va zice în inima sa: „ de ce postul meu, nu este apreciat de cei din jur, când eu mă străduiesc
atât de mult?” Pentru cel ce cunoaşte vicleşugul diavolului şi este cu adevărat smerit şi cu smerenie încercată, va
simţi în loc de durerea mândrieibucuria smereniei, bucurie exprimată în cuvintele din fericiri ale Mântuitorului:
„Bucuraţi-vă şi săltaţi că plata voastră multă este în ceruri”(Mat. 5, 12), ceea ce pentru diavoli vor fi mai mulţi
cărbuni aprinşi care-i vor arde. Cel smerit în inima sa, va zice: „au dreptate prietenii mei, numai Dumnezeu ştie
dacă postesc cu vrednicie. Dacă ei mă hulesc, atunci cu atât mai mult mă vor huli diavolii dacă postul meu nu-i
adevărat şi plăcut lui Dumnezeu”. Pentru omul încercat nu este greu să aprecieze că, datorită puterii postului îi
vin atâtea ispite din partea vrăjmaşului, şi atunci se întăreşte şi mai mult în ţinerea postului.
Dacă ar fi să vorbim despre rolul postului în viaţa credinciosului, nu am reuşi să terminăm într-o săptămână. Eu
aş împărţi folosul postului în trei mari categorii şi anume, prima:
1.-De a ne curăţi trupul şi sufletul.
a.- Curăţirea trupului de tot ce este animal, de grăsimi şi îmbuibare, atunci când ne înfrânăm de a mânca: carne,
lapte, brânză şi ouă;
b.- Curăţirea trupului de toxine, nicotină, fum, şi alcool, atunci când ne înfrânăm de la fumat şi băuturi alcoolice;
c.-Curăţirea trupească, atunci când ne înfrânăm de a mai avea relaţii conjugale.
d.- Curăţirea sufletului, atunci când ne oprim de la păcate, le spovedim, ne căim, plângem pentru ele. Prin
curăţirea trupului, se curăţă şi sufletul.
2.-De a fi plăcuţi lui Dumnezeu.Îndeplinind toate poruncile lui Dumnezeu, împlinirea faptelor bune, oprirea de la
toată înfăţişarea răului şi practicarea zilnic a milosteniei.
3.-De a ne înălţa şi sfinţi.
Îndeletnicindu-ne cu rugăciunea zilnic, cu mersul la Sfânta Biserică şi participarea la Sfânta Liturghie.
Postul negru, sau ajunarea
Pr. Ioan: Am tot auzit prin popor vorbindu-se de „postul negru”, există aşa ceva şi ce ne puteţi spune despre
el!?
Pr. Ilarion: Aşa se spune în popor „postul negru” la postul ca ajunare, adică nu mănânci şi nu bei nimic toată
ziua. Faptul că, nu se mănâncă nimic timp de 24 de ore, la post i se spune „negru”. În cărţile liturgice, nu ai să
găseşte această denumire a postului. Preoţii au preluat din popor această denumire şi, o folosesc atunci când
recomandă ca cineva să ajuneze. Consider că nu este greşit, dacă folosim şi acest termen, este mai expresiv,
reliefează mai accentuat sensul de ceva greu sau ceva aspru.
Cu privire la ajunare sau la postul negru, am câteva sfaturi pentru cei ce vor să ajuneze, o spun din experienţa
mea şi anume:
În ziua în care ajunezi, sau ţii post negru numănânci nimic toată ziua.
In zilele de post, nu trebuie să te cerţi cu nimeni,
orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea, nici cu cei din afară şi nici cu cei din casă. Îţi
învingi orgoliile, îţi tai voia, îţi stăpâneşti firea, treci cu vederea orice umbră a răului sau a răutăţi cuiva, rabzi şi
ierţi orice. Altfel, ţi-a furat diavolul postul, degeaba mai posteşti.
Nu uita că, postul nu este numai abţinere de la mâncare şi băutură ci şi abţinere de la orice păcat şi răutate.
Nu trebuie să dormi în ziua postului, pentru ca nu cumva, diavolul să râdă că ai vrut să treacă mai uşor şi mai
repede postul ca să nu simţi osteneala şi greutatea lui.
Nu te duci în vizite în ziua când posteşti, pentru a nu fi servit cu ceva de mâncare şi să te descoperi că posteşti.
Când posteşti, nu trebuie să spui la nimeni şi să nu ştie nimeni, adică „când posteşti închide-te în cămara ta, ca să
u te arăţi oamenilor că posteşti”.
3

Mâncarea pe care ar fi trebuit s-o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când ai să termini de
postit pentru că ai renunţat la ea ţinând post. Diavolii pot să râdă şi să zică că ai făcut economie sau că ai
recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie
de pâine dă celui flămând.
· Dacă te simţi slăbit şi simţi că nu mai poţi duce postul, poţi lua în cursul zilei: o bucăţică de anaforă şi 3
înghiţituri de aghiazmă.
· Dacă nu poţi duce postul toată ziua şi-l întrerupiatunci nu mânca mai mult decât o singură masă şi tot de
post. Dacă ai mâncat prea mult diavolii ţi-au furat postul, spunând că ai mâncat cât pentru toată ziua în care ai
postit.
· Nu poţi întrerupe postul la orice oră. Dacă ţii post pentru izbăvire de vrăji şi descântece, pentru că vrăjitorii
au anumite ore când îi trimit pe diavoli la treabă, trebuie să ţii cont de acest lucru. Unii trimit la ora 15, alţii la ora
18, la ora 21, la ora 24,00. Trebuie să duci postul până la aceste ore pentru ca să te găsească în post şi să poţi
respinge loviturile vrăjitorilor.
· Postul-ajunare, începe la ora 18,00 din ziua anterioară şi ţine până în ziua de post la ora 24.
· Cine nu poate duce până la ora 24, se poate opri aşa cum am arătat, la ora 15, la ora 18, la ora 21.
· Ora până când duci postul, reprezintă momente ale pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume:
- La ora 12 – a fost răstignit;
- La ora 15 – şi-a dat Duhul pe Cruce;
- La ora 18- a fost dat jos de pe Cruce şi îngropat;
- La ora 21- s-a aşezat piatra pe mormânt fiind pecetluită;
- La ora 24 – s-a coborât la iad sfărâmând porţile de aramă, risipind pe diavoli şi scoţând pe cei drepţi din iad.
În cazuri mai grele, pentru persoane demonizate şi chinuite de diavoli, se poate ţine post-ajunare timp mai
îndelungat, adică mai multe zile la rând (după caz şi cine poate: 3, 7, 9, 12, 21, 40 zile). Odată pe zi se pot lua 3
bucăţele de anaforă şi un pahar de aghiazmă (cu Moliftele Sf.Vasile Cel Mare).
Postul particular sau suplimentar şi cum se ţine
Pr. Ioan: V-am tot auzit vorbind despre ”postul suplimentar”, ce fel de post este acesta şi ce folos aduce în viaţa
credinciosului?
Pr. Ilarion: „Post suplimentar”, numesc eu, postul particular care este ţinut pentru diferite trebuinţe pe lângă
posturile rânduite de Sf. Biserică: cele 4 posturi de peste an şi zilele oprite în cursul unui an.
Dacă apare un necaz mare şi greu, un duşman înverşunat care ne prigoneşte, un proces greu, o pagubă sau o
boală grea, pătimiri din cauza vrăjilor şi a descântecelor, pentru persoanele care au păcate grele şi după ce s-au
spovedit la duhovnic, sau pentru diferite trebuinţe: reuşire la examene, ajutor în căsătorie, găsire de serviciu,
spor şi ajutor în afaceri şi alte trebuinţe, se adaugă postul suplimentar sau particular. Postul suplimentar se face
tot ca ajunare, nemâncând şi nebând nimic toată ziua, în următoarele zile:
LUNI, se ajunează pentru: ajutor la căsătorie, reuşită la examene, găsirea unui loc de muncă, obţinerea de bunuri
materiale, reuşire la proces. Întăreşti postul cu rugăciuni, citind: „Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”
şi„Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” cu credinţa că Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, fiind căpetenii de
îngeri, vor trimite pe pământ pe îngeri să lucreze pentru tine. Ţii post negru până la ora 24, faci 40 de metanii,
aprinzi 7 lumânări. La fiecare metanie, zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din
casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi dăruieşte-mi….(aici spui dorinţa pentru
care ţii postul). După ce au ars complet cele 7 lumânări, spui şi rugăciunea ta, către Sfinţii Arhangheli: “Sfinţilor
Arhangheli Mihail si Gavril şi toţi sfinţii, duceţi nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post la Bunul
Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinţilor mei (pomeneşti numele lor), ale soţului(soţiei) meu (N),
a copiilor mei (N), a bunicilor (N) şi a tot neamul meu, a celor morţi (pomeneşti numele lor) şi pentru….(aici spui
dorinţa pentru care faci postul şi te rogi)”. Pentru ca postul şi rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de
4

Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul tău şi să te spovedeşti. Este bine să faci o
spovedanie generală, mărturisindu-ţi păcatele de când erai mic şi până în prezent, pentru ca nu cumva din cauza
unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea Ta să nu fie ascultată. Sau , să se încăpăţineze diavolul
care te necăjeşte de a pleca de la tine, pentru că el fiind stăpânul păcatului cu care te-ai întinat să se creadă şi
stăpânul tău. Elimină păcatul şi împacă-te cu Dumnezeu şi atunci Dumnezeu Te va asculta şi te va ajuta. Mă refer
în mod special la tinerii care vor să se căsătorească şi care au început viaţa cu păcatul desfrânării (a curviei, a
sexului), călcând porunca a 7-a „Să nu trăieşti în desfrânare” şi care au ales păcatul în loc de binecuvântarea lui
Dumnezeu pe care trebuia s-o primească prin Taina Cununiei. Dacă eşti căsătorit (ă), să nu te culci cu soţia(ul) în
acelaşi pat în ziua când posteşti, chiar dacă nu păcătuiţi, pentru că vi se socoteşte ca întinare şi ispita care vă
chinuieşte.
MIERCURI, se ajunează pentru: a te izbăvi de năpastă, de învinuirile celor ce te năpăstuiesc pe nedrept, adică:
eşti cinstit dar te face hoţ, eşti harnic dar,te face leneş, eşti curată dar te învinuieşte că eşti desfrânată, eşti
nebăutor dar te face beţiv. Întăreşti postul citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos” şi Acatistul
„Acoperământul Maicii Domnului”. Te rogi la Maica Domnului să te acopere şi să te izbăvească de învinuiri
nedrepte. Faci 40 de metanii, după fiecare metanie, zici rugăciunea ta:„Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale
tuturor celor din casa mea, primeşte nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi izbăveşte-mă de
năpasta şi învinuirile care mi se aduc şi întoarce pe vrăjmaşii mei de la răutate lor cu dragoste către mine şi
familia mea şi dă-le griji noi ca să uite de grija mea….(aici spui dorinţa pentru care ţii postul). Aprinzi 7 lumânări,
pe care le poţi arde fie în patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea
postului (ora 24), dacă nu ai timp în cursul zilei din cauza serviciului sau al altor preocupări. Pentru ca postul şi
rugăciunile pe care le faci să fie ascultate de Dumnezeu şi împlinite, mai înainte este bine să mergi la duhovnicul
tău şi să te spovedeşti,pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu, rugăciunea
Ta să nu fie ascultată. Împacă-te cu toţi care te-ai certat, pentru ca nu cumva şi tu la rândul tău să fii vrăjmaşul
şi pizmătăreţul aproapelui tău.Dacă năpasta îţi vine de la soţ (soţie), copii, părinţi, cu cei ce stai în casă, sau de la
un vrăjmaş care urmăreşte dezbinarea familiei tale, este bine să chemi preotul în ziua de post şi să facă sfinţirea
casei, să pună rugăciunile pentru alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sf. Vasile cel Mare.
Este bine să fii sprijinit în post şi rugăciunile tale, de rugăciunile a trei biserici sau mănăstiri, dând pomelnic mai
ales la o mănăstire unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic. Respectă cu stricteţe regulile unui post adevărat şi
să nu ai nici o umbră de îndoială, altfel, faci postul în zadar.
VINERI,se ajunează: pentru izbăvirea de vrăjmaşii ştiuţi şi neştiuţi, pentru alungarea duhurilor necurate şi
dezlegarea vrăjilor şi a blestemelor. Întăreşti postul, citind: „Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos”, „Acatistul
Sfântului Ciprian şi Iustina”, „Acatistul Sfintei Cruci”, Paraclisul Maicii Domnului. Faci 40 de metanii, la fiecare
metanie zici rugăciunea ta: „Doamne, iartă-mi păcatele mele şi ale tuturor celor din casa mea, primeşte
nevrednica mea rugăciune şi nevrednicul meu post şi, izbăveşte-mă de vrăjmaşi, de blesteme, de farmece şi
descântece şi de tot lucrul cel necurat de la casa mea, de la cei din casă şi de la mine. Toată răutatea să se ducă
în pustie, unde om nu locuieşte(aici spui dorinţa pentru care ţii postul)”. Aprinzi 9 lumânări (în numele celor 9
cete cereşti pe care le chemi în ajutor pentru a te apăra în lupta cu cetele diavoleşti). Lumânările se ard fie în
cele patru timpuri din zi (dimineaţă, la amiază, seara şi la miezul nopţii), fie la terminarea postului (ora 24).
Lumânările se pun în semnul Sfintei Cruci (5 pe verticală şi 4 pe orizontală), când le aprinzi le meneşti (în gând):
3 pentru iertarea păcatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece şi duşmani. Mai înainte este bine să mergi la
duhovnicul tău şi să te spovedeşti, pentru ca nu cumva din cauza unui păcat cu care L-ai supărat pe Dumnezeu,
diavolul pe care vrei să-l alungi de la casa ta să nu asculte, să se împotrivească, să nu plece şi rugăciunea Ta să
nu fie ascultată. Chemi preotul (preoţii) în ziua de post, să facă sfinţirea casei, să pună rugăciunile pentru
alungarea duhului necurat din casă, Sfântul Maslu, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. La terminarea zilei de post,
ora 24, se ia un pahar de aghiazmă care s-a sfinţit de către preot cu citirea Moliftelor Sfântului Vasile Cel Mare şi
5

a Sfântului Ioan Gură de Aur, se toarnă peste aghiazmă 9 picături din untdelemnul sfinţit la Sf. Maslu. Din făina
de la Sf. Maslu o amesteci cu aghiazmă şi untdelemn sfinţit, o frămânţi şi faci 7 turtiţe care, se vor coace pe plită
(nu în ulei). În fiecare dimineaţă, pe nemâncate, se ia timp de 7 zile, câte o turtiţă. În fiecare zi, dis-de-
dimineaţă, se stropeşte casa cu aghiazmă zicând cuvintele: „Să vină Dumnezeu şi să se risipească de la noi şi de
la casa noastră: toată fermecătura, toate vrăjile şi descântecele, toţi duşmanii ştiuţi şi neştiuţi şi tot lucrul cel rău.
Să fugă prin stropire cu această apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.
Dacă găseşti lucruri străine şi dubioase prin curte, la poartă sau sub preş în faţa casei, în faţa uşii la intrare, cum
ar fi: aţe înnodate, fire de păr, legături de la mort, lumânări, pământ de pe morminte şi alte bazaconii, nu le iei cu
mâna sau cu făraşul şi nici nu le mături până ce le stropeşti mai întâi cu aghiazmă, zicând cuvintele de mai sus:
„Să vină Dumnezeu şi să se risipească…”, ca să nu se urce diavolul trimis, pe făraş, apoi pe mână şi să intri cu el
în casă. După ce stropeşti cu aghiazmă iei lucrurile şi le arunci la gunoi, undeva departe, nu în curte şi nici în
casă.
Dacă vin broaşte la casa ta şi caută să-ţi intre în casă, mai întâi le stropeşti cu aghiazmă, zicând: „Dacă sunteţi de
la Dumnezeu mergeţi în drumul vostru şi dacă aţi fost trimise, duceţi-vă înapoi la cine v-a trimis”.
După ce le-aţi scos în drum cu lopata, faceţi 40 de metanii. Dacă sunt de la Dumnezeu vor merge mai departe,
iar dacă sunt trimise cu diavolul, cu vrăji, veţi vedea un fum sau nor ridicându-se şi va merge în direcţia de unde
au fost trimise vrăjile.
Pentru vrăjmaşi se citesc trei psalmi: 3, 30 şi 142 zilnic.
Vinerea poţi să posteşti şi pentru cei morţi, mai ales pentru părinţi (copiii care au fost blestemaţi pentru
neascultare de către părinţi şi nu au reuşit să se ierte înainte de moartea părinţilor pot să postească pentru
părinţi) şi pentru cei din neamurile noastre, ca Dumnezeu să ierte păcatelor lor. Putem să cuprindem nu numai pe
rude ci şi, pe: străini, cunoscuţi şi foşti prieteni. Pentru morţi vei face parastase, vei plăti la mănăstiri 3-7 Liturghii,
cu prescură, vin, untdelemn, pomelnic cu numele lor şi 7 lumânări, pentru 40 de zile sau pentru mai mult timp (1-
7 ani). În numele lor vei face în ziua când posteşti milostenie, rugând pe Bunul Dumnezeu, să scoată sufletele lor
din muncile iadului şi din chinurile veşnice. Scoţând suflete lor din iad, Dumnezeu va ierta păcatele tale.
Trebuinţa postului
Pr. Ioan : Dacă ar fi să grupăm situaţiile în care ar fi necesar folosirea postului suplimentar, care ar fi acestea?
Pr. Ilarion: Nu am făcut o clasificare a situaţiilor dar putem să le clasificăm după importanţa şi greutatea lor.
Postul suplimentar poate fi necesar:
1.-Pentru curăţire de păcatele grele.
Să luăm un exemplu de păcat greu, care este foarte frecvent săvârşit –AVORTUL-. Greutatea acestui păcat stă pe
sufletele ambilor soţi. Amândoi sunt la fel de responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru săvârşirea lui. Soţia l-a
făcut în trupul său şi, soţul a acceptat şi a fost de acord sau chiar a obligat soţia să facă avort. Avortul este
păcatul uciderii, însă, este mai mare decât uciderea în general. Femeia care-şi omoară pruncul în pântece este de
2 ori ucigaşă:odată, pentru că a ucis trupul copilului şi, a doua oară, pentru că a omorât sufletul copilului. Acel
suflet este mort, pentru că nu a fost lăsat să se nască şi să primească Taina Sf. Botez: „Dacă nu se va naşte
cineva din apă şi din duh, nu va intra în Împărăţia Cerurilor” (Ioan 3,5). Naşterea din apă şi din duh este botezul.
Femeia care-şi ucide pruncul în pântece, mai este considerată de mii de ori ucigaşă, deoarece, prin uciderea
copilului ce trebuia să se nască, a ucis toată generaţia care s-ar fi putut naşte din acel copil, până la sfârşitul
omenirii. Dimensiunea acestui păcat este cât al iadului de mare. Mulţi nu cunosc adevărata dimensiune a acestui
păcat şi tratează cu multă uşurinţă sau chiar nu-l pun la socoteală prea mult, nu plâng pentru păcatul lor, nu fac
căinţă şi penitenţă, nu fac nimic ca să scoată acele suflete nevinovate de la întuneric. Se mulţumesc doar cu o
simplă spovedanie. Se mulţumesc doar cu aghiazma mare pe 7 ani. Nu cunosc adevărata căinţă, care, ar fi în
măsură să spele păcatul şi să aducă împăcarea cu Dumnezeu. Unii preoţi, se feresc să vorbească prea mult de el,
pentru a nu speria pe credincioşi şi a nu-i înfricoşa. Adevărul nu înfricoşează, dimpotrivă necunoaşterea lui.
6

Cunoaşterea ne ajută. Dumnezeu nu ne-a lăsat în necunoaştere sau în ignoranţă, dimpotrivă, ne-a dat
cunoaşterea şi S-a descoperit omului, pentru ca omul să-L cunoască. Nu a lăsat pentru om locul numit „rai” sau
„iad”, ca locuri şi denumiri abstracte, ci, i le-a descoperit, ca adevăruri şi realităţi. De aceea, spune acolo în
rugăciunea de la Sf. Maslu „că, va amuţi gura noastră neavând ce răspunde, pentru că toată dreptatea noastră
este ca o cârpă lepădata înaintea lui Dumnezeu„ sau, cum spune însuşi Mântuitorul Hristos: „ Dacă nu aş fi venit
şi nu le-aşi fi vorbit păcat nu ar avea, însă acum nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan.15, 24).
Pentru păcatul avortului, după ce au trecut 40 de zile şi te afli înafara celor 4 posturi de peste an, ţii o săptămâna
post (mănânci mâncare de post) vii la preot pentru moliftă, te spovedeşti şi mărturiseşti păcatul. Primeşti canon
de la duhovnic, oprire de la Sfânta Împărtăşanie cât spun canoanele Sfinţii Părinţi, apoi primeşti şi canonul
rânduit de duhovnic şi fă 100 de metanii în acea zi.
Dacă ai fost oprită de la Sf. Împărtăşanie pe mai mulţi ani, să ai grijă să nu lipseşti de la Sf. Liturghie în duminici
şi sărbători în toţi anii opriţi, pentru că, Sfânta Liturghie este jertfa nesângeroasă a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos pentru iertarea păcatelor. Să ai grijă să posteşti toate cele 4 posturi mari de peste an şi să te spovedeşti
în fiecare post. Te ajută la căinţă şi la răscumpărarea păcatului. Pentru iertarea păcatului, poţi face post
suplimentar. Alege o zi de post pe săptămână şi posteşte 24 ore, pe toată perioada cât ai canon şi oprire de la
Sfânta Împărtăşanie şi chiar mai mult timp, poate fi şi toată viaţa, depinde de tine cât de râvnitor eşti şi cât de
mult te mustră conştiinţa.
2.- Post suplimentar la vreme de primejdie.
De exemplu: dacă te terorizează cineva, dacă ţi-a plecat copilul de acasă şi a luat-o pe drum greşit, dacă ai un
duşman mare, dacă ai un proces greu, dacă s-a îmbolnăvit copilul grav, ţine post negru imediat ce a apărut
necazul sau primejdia, indiferent în ce zi ar cădea, fă 100 de metanii în acea zi, aprinde 40 de lumânări şi citeşte
cu toată credinţa: Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sf. Cruci şi Psalmii 3, 30, şi 142. La fiecare
metanie, zici rugăciunea ta de cerere:
„Doamne, iartă-mă de păcate pe mine păcătosul robul Tău (N) şi ajută-mă”.
3.- Post suplimentar pentru cei ce vor să scape de diavol.
Persoanele care s-au făgăduit satanei, persoanele care au lucrat vrăjitorie, ca să poată scăpa de diavol, trebuie să
ţină post neîntrerupt mai multă vreme, chiar ani la rând, cu perioade de post negru neîntrerupt 3, 7, 9, 12, 21
zile.
Acest post îl ţii în felul acesta, pentru că diavolii cu care ai lucrat, şi care au stat mulţi ani la tine nu pleacă uşor.
Posteşte cel bolnav şi va posti şi preotul care-i citeşte de 3 ori pe zi Moliftele Sfântul Vasile Cel Mare.
Postul negru îl vei putea ţine uşor dacă te rogi la Maica Domnului să te ajute, altfel va fi foarte greu de ţinut.
Dacă, cel bolnav nu poate posti şi nu poate rosti rugăciuni, atunci cineva din casă să facă în locul lui. Dacă preotul
este bolnav (ulcer. gastrită, diabet, etc.) şi nu poate posti, nu poate citi Moliftele Sf. Vasile Cel Mare, fiindcă
diavolii se întorc împotriva lui.
Când preotul citeşte Moliftele, să aibă grijă şi să adauge pe lângă numele celui bolnav şi numele său şi a celor din
casa sa, atunci duhurile alungate din cel bolnav nu vin asupra sa sau asupra celor din casa lui.
4.- Post suplimentar, pentru a căpăta Har de la Dumnezeu.
De exemplu: putere, îndemânare, pricepere, şi înţelepciune, pentru a face o lucrare sfântă cum ar fi: construirea
unei Biserici, pictura unei Biserici, pictura unor icoane, etc. Se ţin mai multe zile post negru, se citesc rugăciuni şi
acatiste, metanii şi lumânări aprinse, pentru a respinge puterea răului, care se opune oricărei lucrări dumnezeieşti
şi pentru ca lucrarea să se facă sub insuflarea Duhului Sfânt.
5.- Post suplimentar rânduit de chiriarhullocului. Episcopul locului, rânduieşte ca poporul să ţină post în caz de:
epidemie, război, secetă, calamităţi, etc., pentru ca Dumnezeu să izbăvească poporul de la moarte.
6.- Post suplimentar, pe care-l fac cei ce ocupă posturi de conducere:
7

a- Conducătorii de ţară şi toţi cei ce ocupă locuri de conducere, trebuie să-şi ia zile de post negru însoţit de
rugăciuni prin care să ceară de la Dumnezeu Har de a conduce bine, de a menţine pacea şi bunăstarea poporului
pe care-l conduce.
b- Preoţii, stareţii, episcopii, mitropoliţii şi Patriarhul, cei care conduc Biserica şi pe slujitorii ei, postesc şi se roagă
pentru a primi Har de a conduce cu sfinţenie şi dreptate Biserica.
Dacă aceştia conduc greşit şi cu păcat, poporul are de suferit. La moarte vor da răspuns, pentru felul cum au
condus.
CUGETĂRI DESPRE POST
Postul nu este plăcut omului bogat, dar este plăcut celui sărac.
Postul nu este plăcut omului leneş, dar este plăcut celui muncitor.
Postul nu este plăcut oaspeţilor, dar este plăcut drumeţilor.
Postul este lungime de viaţă.
Postul este înviorare a trupului şi înălţare a sufletului spre taine nepătrunse.
Postul este fericire a trupului şi strălucire a sufletului.
Postul este armonie între trup şi suflet, cu sănătate îndelungată.
Prin post cunoşti pe om. Prin post cunoşti natura.
Prin post dai întâietate celui cu întâietate.
Prin post cunoşti taina lumii, prin post cunoşti pe satana, prin post cunoşti pe Dumnezeu şi pe tine însuţi.
Prin post descătuşezi trupul de lăcomie, de lene, de furt, de minciună, de pizmă, de răutate, de sudalmă, de
batjocură, de fumat, de beţie, de indiferentism.
Prin post sufletul se înalţă la slavă, păşind pe culmile cele mai îndrăzneţe faţă de muritori, capabil de fapte mari
faţă de tot omul ce este în suferinţă, capabil să înfrunte pe blasfemitorii de om şi de Dumnezeu, capabil să
schimbe mersul de la rău spre bine, capabil să facă minuni pe pământ, precum s-a şi făcut întotdeauna şi se fac şi
acum de cei ce-l respectă.
Postul nu este o schingiuire a trupului ci o adevărată hrană plină de viaţă.
Postul nu este pentru cei proşti, ci pentru tot omul şi mai ales pentru cel înţelept, că înţeleptul îşi iubeşte viaţa şi
ca atare trebuie să iubească postul.
Postul este o scânteie pe pământ şi cine o vede îşi va aprinde lumânarea la ea, ca prin lumina ei să poată păşi în
viaţă şi să treacă din fericire în fericire.
Cine urăşte postul, se urăşte pe sine!
Postul singur nu este de ajuns niciodată, pentru ca omul să poată fi socotit ca stăpân pe sine şi a fi şi pe calea
mântuirii. Luat singur, nu poate fi socotit decât ca acel om ce a desprins din funia puternică o fâşie şi a legat
dobitocul, socotind a fi de ajuns, iar restul de funie a pus-o în cui. Dar dobitocul a rupt fâşia şi a intrat în grădină,
i-a făcut mare stricăciune pe când omul dormea, ca apoi ducându-se în lucernă a mâncat până a crăpat. Dacă ar
fi fost legat cu întreaga funie în fâşiile ei nedesprinse, nu s-ar fi întâmplat nici paguba şi nici moartea dobitocului.
Astfel este şi trupul ce este legat numai cu postul şi nu cu întregimea faptelor legate de fâşia postului. De fâşia
postului ştim că se învecinează şi chiar soră este cu fâşia – milostenia. Cu aceste fâşii, postul şi milostenia se
învecinează şi sunt surori chiar cu dreptatea şi adevărul, iar cu acestea se învecinează lumina şi iubirea şi pe
deasupra tuturor pe care le îmbrăţişează este dragostea de Dumnezeu cu toate poruncile Evangheliei. Aceste 7
viţe formează pentru creştin cea mai bună frânghie pentru a lega trupul de a nu cădea în vicii, la stricăciune şi
moarte, iar sufletul se va putea înălţa pe culmile cele mai înaripate până la lumina cea mai apropiată a
Dumnezeirii.
Cine zice că le face pe toate celelalte şi numai postul nu-l poate face, nu are adevăr în gura sa iar faptele îi sunt
murdare. Căci precum o fâşie din funie i se simte lipsa ei, când e luată, iar funia nu-şi mai are tăria şi nici
frumuseţea chiar, tot aşa şi cel ce spune astfel de lucru. Căci una pe alta se strigă, una pe alta se cheamă şi auzul
8

celui ce le face nu va putea să rămână surd la strigarea lor şi o va face şi pe ea. Iar, de zice că n-o poate face, nu
va face nici pe una şi nici pe alta, şi-n gura lui este minciună. A văzut cineva vreo slugă care să nu facă ceea ce
face stăpânul, şi ceea ce-i spune să facă şi dacă nu face să-l mai ţie pe lângă sine? Eu cred că nu! Şi dacă nu?
Atunci creştinul, care este o slugă a lui Iisus după fiinţă, credinţă şi nume, de ce face altfel de cum face stăpânul
său?
Iisus a postit şi postul l-a împletit cu toate celelalte: mila, adevărul, dreptatea, iubirea, lumina şi dragostea de
lege şi de Dumnezeu, cu care a legat pe satan. Creştinul de ce ia numai o fâşie sau două din funie şi cu care
crede că este de ajuns pentru a lega răul ce-i voieşte moartea sufletului? Iată că, şi fâşiile se rup şi se pierd, şi
calea lui spre mântuire la fel, devenind un sclav al tuturor viciilor, un cuib al satanei unde împărăţeşte
nestingherit. Ori se crede creştinul a fi mai presus de Stăpânul lui, Iisus? A găsit el o cale, un mijloc mai bun, de
luptat mai uşor şi de învins pe satana? Dacă este aşa, atunci Iisus nu-i mai poate fi stăpân, el e Domn. Astfel de
domn au voit mai înainte să fie şi satan, dar satan a căzut, iar creştinul ce crede? Nimeni nu şi-a luat fiinţa de la
sine, în afară de Dumnezeu, ci de la altul şi acel altul nu poate fi pentru om, cum şi pentru tot ce este în lume,
decât Dumnezeu. Şi atunci cine eşti tu creştine de zici şi faci altfel decât Stăpânul tău?(C 68,9-12)
RĂSPUNSURI DUHOVNICEŞTI
La întrebările credincioşilor despre post
- Părinte, când ţii post în câşlegi pentru spovedanie, se mănâncăpeşte?
- Da, marţea, joia, sâmbăta şi duminica şi se bea vin, iar miercurea şi vinerea mâncăm de post.
- Părinte, câte zile trebuie să ţii post, ca să te poţi împărtăşi?
- 7 zile. Se socoteşte că după 7 zile de post se elimină toate grăsimile din corp. Să ne asemănăm la trup cu
Mântuitorul. El nu a mâncat carne, decât, peşte.
- Părinte, dacă nu reuşeşti să te spovedeşti într-un post, ce faci?
- Laşi pe altă dată, sau continui să ţii post până când reuşeşti. E valabil numai în Postul Adormirii Maicii Domnului
şi al Sf.Ap. Petru şi Pavel. De Paşti şi de Crăciun întrerupi pentru că este prilej de bucurie mare, se mănâncă de
dulce, este dezlegare la orice, o săptămână la Paşti şi două săptămâni la Crăciun. După perioada aceasta, ţii o
săptămână de post şi te spovedeşti. Preotul hotărăşte dacă iei aghiazmă mare sau împărtăşanie.
- Părinte, e bine să ţii post negru?
– Da e foarte bine. Cine poate. Valorează cât un ban de aur înaintea lui Dumnezeu şi cum aici pe pământ faci
orice cu un ban de aur, aşa şi acolo sus în cer, faci orice cu o zi de post negru.
- Părinte, în săptămâna brânzei, în săptămâna albă, se mănâncă peşte?
- Da, după Pravila Bisericească toată săptămâna, însă, după obicei miercuri şi vineri nu se mănâncă dar după
pravilă da pentru că este însemnat cu harţi.
- Părinte, la noi la ţară, preotul ne-a spus că putem mânca peşte miercurea şi vinerea de la Paşti şi până la
Înălţare, e păcat?
- După obicei numai în săptămâna Luminată se mănâncă miercurea şi vinerea peşte, însă, Pravila Bisericească
spune că se mănâncă peşte până la Pogorârea Sfântului Duh şi Duminica Tuturor Sfinţilor.
- Părinte de ce mie îmi mor porcii şi găinile de cum intrăm în post, iar la vecina nu?
- Din cauză că nu ţii posturile de peste an. Dumnezeu îţi ia ceea ce te împiedică de a posti. Să vă povestesc ceva
de la Boroaia când eram preot acolo. A venit la mine o femeie din parohie şi se plângea că în fiecare post vine
uliul şi-i ia din păsările din curte, iar de la vecina de care se despărţea doar cu gardul nu-i lua niciodată. Era
foarte supărată că mereu e păgubită. Am întrebat-o dacă ţine posturile de peste an şi ea mi-a răspuns că nu are
obiceiul acesta. Dacă matale nu ai obiceiul acesta, vecina matale îl are, de aceea uliul nu se atinge de păsările ei,
ea ştie când să le mănânce. Posturile de peste an sunt obligatorii, sunt trecute în calendar, făceţi-vă prieteni în
cer, uite acum e Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, tineţi-l şi rugaţi-i să vă ţină poarta deschisă a raiului până ce
veţi trece şi dumneavoastră.
9

- Părinte, uneori Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ţine trei zile, cum se procedează ca să te poţi împărtăşi?
- Când postul ţine doar 3 zile, începi cu 4 zile mai înainte ca până în ziua aceea, să fie 7 zile de post, să te poţi
împărtăşi, de nu, iei doar aghiazmă.
- Părinte, eu nu ţin posturile pentru că mă tem să nu mă îmbolnăvesc!
- Am mai auzit aşa ceva. Dar cum vă explicaţi dumneavoastră că, cei mai mulţi bolnavi de stomac şi ficat, nu sunt
postitorii ci, cei care au mâncat, sau, de ce sfinţii care mâncau legume, ierburi şi rădăcini nu se îmbolnăveau?
-Părinte, când ţii post negru trebuie să îndeplineşti vreo condiţie, se ţine în vreun fel ?
- Când ţii post negru, ţii de mâncare, de păcate şi nu leneveşti, nu te culci şi dormi câteva ore ca să treacă ziua
mai repede; nu te cerţi cu soţul ; nu vorbeşti de rău.
- Părinte, poţi să posteşti sâmbăta şi dumineca, post negru?
- Nu. Cine ajunează sâmbăta sau dumineca, merge la judecată cu evreii. La carte spune: „ Cei care vor ajuna
sâmbăta sau dumineca să se taie din cartea vieţii şi să meargă la judecată cu evreii „ Sâmbăta şi duminica nu se
ţine post, pentru că este praznicul Învierii.
- Părinte, se ţine post negru marţea?
- Marţea ţin post negru numai catolicii. Marţea este pentru catolici. Pentru ortodocşi miercurea şi vinerea şi cine
vrea şi lunea.

S-ar putea să vă placă și