Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Lecțiile:
1. Autonomii locale în spațiul românesc
2. Întemeierea statelor medievale românești
3. Instituții centrale în spațiul românesc
4. Diplomație și conflict
- secolului IX: - sunt atestate voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut în perioada așezării maghiarilor în
Ungaria (896)
- sursa : Gesta Hungarorum - Faptele ungurilor (Cronica lui Anonymus)
Gelu (în centrul Transilvaniei) este înfrânt de o căpetenie maghiară, Tuhutum, care preia
conducerea voievodatului.
Glad (în Banat) îi învinge pe maghiari şi formaţiunea sa politică îşi păstrează independenţa.
Menumorut (în Bihor) este învins de nişte căpetenii maghiare şi în final hotărăşte ca fiica sa să ia
în căsătorie pe fiul ducelui Arpad, conducătorul maghiarilor. La moartea lui Menumorut,
voievodatul rămâne ginerelui său.
În anul 1000 se întemeiază regatul Ungariei, sub conducerea regelui Ştefan I, iar maghiarii se creştinează.
- Secolul XIII (1247) - sunt atestate voievodatele lui Litovoi şi Seneslau, cnezatele lui Ioan şi Farcaş, Ţara
Severinului, vasale regelui Ungariei
- sursa: Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247)
- Secolul XIII (pe la 1277) - voievodul Litovoi şi fratele său, Bărbat, se revoltă împotriva suzeranităţii maghiare.
Litovoi este ucis în luptă de oştile regelui Ungariei, iar Bărbat este luat prizonier şi apoi răscumpărat de familia sa
cu o mare sumă de bani.
Concluzia: în secolul XIII spaţiul de la sud de Carpaţi este vasal regelui Ungariei.
1
2. Constituirea (întemeierea) statelor medievale în spaţiul românesc (secolul XIV)
Întemeierea Moldovei
- Primul stat pe teritoriul Moldovei a fost întemeiat de către voievodul Dragoş din Maramureş,
Ludovic I, regele Ungariei, a creat o marcă de apărare împotriva tătarilor la conducerea căreia l-a numit
pe Dragoş
Moldova lui Dragoş, care cuprindea numai nordul actualei Moldove, era un stat vasal regelui Ungariei.
La scurt timp moldovenii au început să se revolte împotriva suzeranităţii Ungariei.
- Independența
Pe la 1364 moldovenii s-au revoltat din nou contra suzeranităţii maghiare,
Bogdan, voievod din Maramureș, a intrat în conflict cu regele Ungariei, deoarece încălcase autonomia
Maramureşului. Bogdana trecut munţii, în Moldova, însoţit de mai mulţi dintre oamenii săi.
Bogdan a condus revolta moldovenilor contra regelui Ungariei, alungându-l pe urmaşul lui Dragoş, Balc,
ce revine în Transilvania în 1365. Moldova lui Bogdan a devenit un stat independent.
2
Transilvania, voievodat sub stăpânirea Ungariei (secolul XI – 1541)
Cucerirea maghiară
Formaţiunile prestatale din Transilvania nu au reuşit să se unifice sub o conducere independentă, în
secolele XI-XIII cnezatele şi voievodatele de aici au fost cucerite treptat de către statul maghiar.
Secolele IX: unele formaţiuni prestatale româneşti au intrat în stăpânirea unor conducători militari maghiari
(voievodatul lui Gelu, voievodatul lui Menumorut)
Anul 1000 - Ştefan I creează Regatul Ungariei (deci Ungaria se formează ca stat)
Secolul XI- începe cucerirea Transilvaniei, mai întâi prin ocuparea voievodatelor lui Gyula şi Ahtum.
Cucerirea este atestată prin organizarea de comitate, unităţi administrative tipice regatului maghiar.
Colonizarea cu populaţii noi.
Pentru cucerirea şi administrarea eficientă a Transilvaniei, regii maghiari au colonizat diverse populaţii
cărora le-au oferit privilegii şi posibilitatea de a-şi păstra organizarea tradiţională (autonomia). Astfel au fost aduşi
în Transilvania secuii şi saşii.
Secuii erau o populaţie de războinici a căror origine nu se cunoaşte exact. Regii maghiari i-au folosit ca pe o
avangardă a cuceririlor lor, aşezându-i apoi în Transilvania în zonele de graniţă, începând cu secolul XI. Ei aveau obligaţia de
a apăra hotarele, în schimbul obţinerii unor privilegii.
Saşii erau germani din Saxonia şi din alte provincii. Ei au fost colonizaţi în zonele care nu se aflau sub controlul
direct al maghiarilor (Sibiu, Bistriţa), în secolele XII-XIV. Saşii au întemeiat primele oraşe din Transilvania.
Organizarea Transilvaniei în cadrul Ungariei. Instituţiile centrale.
Transilvania era voievodat autonom în cadrul Ungariei, condusă de un voievod şi Adunarea Stărilor
(autonomia presupune posibilitatea ca cetățenii să-și aleagă organele de conducere locale).
În 1111 este atestat primul conducător al Transilvaniei, Mercurius, intitulat princeps Ultrasilvanus, confirmându-se
astfel autonomia teritoriului. Ulterior titlul de principe va fi înlocuit cu cel de voievod.
Voievodul era numit de regele Ungariei dintre nobilii transilvăneni importanţi şi avea atribuţii
administrative, judecătoreşti şi militare. Reşedinţa sa era la Alba Iulia. El numea comiţii (şefii comitatelor) şi
vicevoievodul. Primul voievod este atest în anul 1176 (numele său era Leustachius).
Adunarea Stărilor (Dieta) era formată din categoriile sociale privilegiate: nobilii, fruntașii sașilor și
secuilor, boierii români (ultimii, până în 1366). Atribuţiile ei erau: adoptarea impozitelor şi taxelor, chemarea la
oaste a populaţiei, judecarea anumitor pricini, adoptarea unor legi care trebuiau însă să respecte legislaţia regatului
maghiar. Prima ei convocare a fost în 1288.
În 1366, regele Ludovic I a dat o lege prin care a condiţionat calitatea de nobil de apartenenţa la religia
catolică (doar catolicilor li se confirmau posesiunile prin document regal).
Unii boieri români au trecut la catolicism pentru a-şi păstra proprietăţile, ei fiind apoi asimilați nobilimii
maghiare (Cândea devine Kendeffi, Dragoș devine Dragfi etc.). Ceilalţi, care au rămas ortodocşi, au ajuns în
rândul ţăranilor. Românii au pierdut astfel dreptul de a fi reprezentaţi în Dietă, deoarece nu mai aveau elite
politice recunoscute oficial. Totuşi, în zonele de graniţă sau cu populaţie maghiară redusă (Hunedoara, Făgăraş,
Maramureş), cnezii români ortodocși au rămas mult timp stăpâni peste satele lor fără să aibă act de donaţie.
În 1437, în timpul răscoalei ţărăneşti de la Bobâlna, s-a încheiat o alianţă a naţiunilor privilegiate (numită
Unio Trium Nationum) din care făceau parte nobilii şi elitele saşilor şi secuilor. Această alianţă avea ca scop lupta
împotriva oricărui duşman din interior (ţărănimea) sau din exterior (Imperiul Otoman) al celor trei stări. Alianţa a
exclus în mod oficial ţărănimea de la viaţa politică. Românii erau majoritatea ţărani, astfel că Unio Trium
Nationum a fost indirect o alianţă a nobililor maghiari, saşilor şi secuilor împotriva românilor.
3
Statutul Transilvaniei şi al românilor din Transilvania în Evul Mediu şi Epoca Modernă
Auxiliar, p. 14, pp. 103-107
4
Instituţii centrale în Ţara Românească şi Moldova
În secolul al XIV-lea, după întemeierea statelor, se formează principalele instituţii centrale (adică îşi
exercită atribuţiile pe întreg cuprinsul ţării): Domnia, Sfatul Domnesc, Adunarea Ţării, Armata și Biserica.
- Domnia era principala instituţie a statului, fiind condusă de domnitor, care era şi mare voievod.
Atribuţiile domnitorului: declara război şi încheia tratate, era comandant suprem al armatei, făcea legile, bătea
monedă, fixa impozite, conducea administraţia, numea dregătorii, acorda privilegii, era judecător suprem.
Alegerea domnitorului: Domnitorul era ales dintre membrii familiei domnitoare (dinastiei) care era cea a
Basarabilor în Ţara Românească şi cea a Muşatinilor în Moldova. În mod practic, alegerea era făcută de către
marii boieri ai ţării care se constituiau în Sfatul Domnesc sau, mai rar, convocau Adunarea Ţării. Începând cu
secolul XV, dar mai ales din secolul XVI sultanii se amestecă în numirea domnitorilor români.
Evoluţia instituţiei domneşti. Puterea domnitorului a fost limitată în timp de accentuarea dependenţei otomane.
În secolul XV,Ţările Române ajung state vasale Imperiului Otoman (sau sub suzeranitate otomană), prin urmare,
atribuţiile domnitorului în politica externă au fost diminuate. În plus, domnitorii au început să fie înlocuiţi la
dorinţa sultanului, chiar dacă statutul de vasal nu prevedea acest lucru (un exemplu este înlocuirea lui Vlad Ţepeş,
cu fratele său, Radu cel Frumos, de către sultanul Mehmed al II-lea.
În secolul XVI, turcii încep să se amestece în numirea domnitorilor, considerând domnia ca pe o funcţie în statul
otoman, pe care o putea cumpăra aproape oricine.
În secolul XVIII, după instaurarea domniilor fanariote, domnitorii au pierdut atribuţiile militare şi de politică
externă întrucât Ţările Române nu mai aveau armată şi nici drept de a încheia tratate.
- Sfatul Domnesc
Atribuții: îl ajuta pe domnitor în conducerea ţării, în principal îl asista la scaunul de judecată şi la încheierea
tratatelor cu alte state. Avea rol consultativ, deoarece hotărârile pe care le lua domnitorul puteau să fie contrare
voinţei Sfatului.
Membrii: boierii cu dregătorii (cu funcţii în stat).
Dregătoriile au apărut pe parcursul secolelor XIV-XV. Cele mai importante erau: mare logofăt (şeful cancelariei
domneşti, se ocupa de redactarea hotărârilor domneşti), mare vornic (şeful Curţii domneşti; avea atribuţii judecătoreşti), mare
vistier (administra finanţele), mare spătar (avea atribuţii militare), mare postelnic (se ocupa de primirea solilor străini şi de
activitatea diplomatică).
- Biserica era o instituţie foarte importantă întrucât între mitropolit şi domnitor se realiza o colaborare strânsă.
Mitropolitul oficia ceremonia de înscăunare a domnitorului, fiind apoi cel mai important sfătuitor al acestuia.
Domnitorii au asociat mitropoliţii la guvernarea statului, iar în cazul în care domnitorul era minor sau inapt,
mitropolitul conducea ţara. Mitropolitul era ales de episcopi şi de marii boieri.
5
Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile
modernităţii
Statutul unui teritoriu faţă de Imperiul Otoman:
stat independent;
stat plătitor de tribut - stat care plăteşte o taxă pentru răscumpărarea păcii;
stat vasal otomanilor sau sub suzeranitate otomană – stat obligat
- să plătească tribut,
- să ajute otomanii cu armată de câte ori se solicită şi
- să nu încheie alianţe cu alte popoare împotriva Imperiul Otoman sau fără acordul otomanilor
(se folosea formula să fie prietenul prietenilor şi duşmanul duşmanilor);
paşalâc – provincie otomană. Locuitorii care se aflau pe teritoriul unui paşalâc erau desemnaţi cu
termenul de raiale, în sensul de supuşi, şi erau datori să plătească un impozit numit, pentru creştini,
djizie.
8
Ştefan cel Mare (1457-1504, Moldova)
Războiul cu Ungaria: Bătălia de la Baia:
- Cauza imediată a conflictului a fost cucerirea Chiliei, de către Ştefan, în 1465 (cetate era atunci stăpânită de
maghiari). Matia Corvin, urmează însă și tradiția regilor Ungariei de a încerca să cucerească Moldova.
- Desfășurarea:
Matia Corvin, regele Ungariei, a condus personal armata care a atacat Moldova.
Maghiarii au suferit o grea înfrângere în bătălia de la Baia (1467), când a fost rănit însuşi regele Matia.
Armata maghiară ocupase oraşul Baia, dar a fost asediată şi aproape nimicită între zidurile acestuia de atacul
surpriză al moldovenilor, care au dat foc oraşului în noaptea de 14 spre 15 decembrie.
Matia a fost obligat să se retragă.
- Consecințe. După acest eveniment, relaţiile cu Ungaria se îmbunătăţesc, Matia devenind unul dintre aliaţii săi
împotriva turcilor.
Campania turcească din iarna anului 1475. Bătălia de la Vaslui
Cauza campaniei: Ştefan a refuzat să mai plătească tribut turcilor.
Desfășurarea:
În ianuarie 1475 Suleiman Paşa a venit în Moldova în fruntea unei oşti uriaşe, într-o campanie de pedepsire.
Ștefan aplică tactica pământului pârjolit, distrugând totul în calea turcilor ca să nu se poată aproviziona.
Ştefan avea 40000 de oșteni (oastea cea mare și oastea cea mică) și primise ajutor 10000 de oşteni şi din
Polonia şi Ungaria. Turcii aveau un efectiv de 120000 de oșteni.
Bătălia decisivă s-a dat într-o dimineaţă ceţoasă în apropiere de Vaslui, într-un loc îngust dintre două dealuri
şi râul Bârlad. Turcii au fost atraşi într-o cursă şi încercuiţi în acest loc strâmt.
Consecințe: După victoria moldovenilor, turcii s-au retras, dar au revenit în anul 1476 într-o nouă campanie.
Alianţa cu regele Ungariei, Matia Corvin (1475)
Cauze: Conştient de faptul că turcii ar putea reveni curând într-o nouă campanie, după înfrângerea de la
Vaslui, Ştefan a căutat să realizeze alianţe cu mari puteri creştine.
Prevederi: În iulie 1475 Ştefan cel Mare a încheiat cu regele Ungariei o alianţă antiotomană, sub forma unui
tratat de vasalitate, în care Ștefan se obliga să ia parte la campaniile antiotomane ale regelui.
Consecințe: Matia a trimis ajutor lui Ştefan, în august 1476, după bătălia de la Războieni, dar trupele
maghiare nu au mai apucat să intre în Moldova deoarece sultanul a hotărât retragerea.
Campania sultanului Mehmed al II-lea din vara anului 1476: Războieni
Cauza campaniei: Mehmed al II-lea a venit personal, în fruntea unei armate cu scopul de a cuceri Moldova.
Desfășurarea:
Ştefan a adunat oastea cea mare, alcătuită din toţi locuitorii,
Turcii au atacat din sudul Moldovei și i-au pus pe tătari să atace nordul Moldovei, astfel că voievodul a trebuit
să le dea drumul ţăranilor să-şi apere gospodăriile. A rămas să lupte împotriva turcilor doar oastea cea mică.
Bătălia s-a dat la Valea Albă (loc numit de atunci Războieni) şi a fost câştigată de turci cu pierderi uriașe
(30000 de morți), dar moldovenii nu au suferit pierderi mari (1000 de prizonieri și morți).
Moldovenii s-au retras în cetăţi, iar sultanul, după mai multe asedii, nu a reuşit să cucerească nicio cetate. În
tabăra turcească a izbucnit și o epidemie de ciumă, sultanul hotărând să se retragă.
În timpul retragerii, moldovenii i-au hărţuit şi le-au împiedicat aprovizionarea, dezastrul fiind complet.
Consecințele: Mehmed al II-lea nu a reușit să cucerească Moldova, pagubele campaniei au fost foarte mari.
Pacea cu Imperiul Otoman (1487 sau 1489)
Cauzele: - Cetăţile Chilia şi Cetatea Albă sunt cucerite în urma asediilor sultanului Baiazid al II-lea (1484)
- Ștefan rămas şi fără niciun sprijin extern, pentru că şi Polonia şi Ungaria au încheiat pace cu turcii.
Prevederi: Deși tratatul s-a pierdut, știm că Moldova devine stat vasal Imperiului Otoman.
Consecințe: Ștefan, la sfârșitul domniei se eliberează de vasalitatea față de regele Poloniei
Relațiile cu Polonia
- Ștefan este vasal regelui Poloniei Cazimir al IV-lea în urma tratatului de la Overchelăuți (1459), reînnoit în
1485.
- După moartea regelui Cazimir al IV-lea, noul rege Ioan Albert atacă Moldova, dar este înfrânt în bătălia de la
Codrii Cosminului (1497).
- Tratatul de pace de la Hârlău (1499) stabilește raporturi de deplină egalitate între Ștefan și regele Poloniei
9
Mihai Viteazul (1593-1601, Ţara Românească)
Relaţiile internaţionale în secolul al XVI-lea:
- Secolul al XVI-lea este perioada dezvoltării maxime a Imperiului Otoman: turcii cuceresc nordul Africii,
reuşesc să-şi extindă teritoriile în Asia, iar în 1541, cuceresc o mare parte a Ungariei.
- Ungaria dispare ca stat deoarece o altă parte este cucerită de Imperiul Habsburgic.
- Marea putere creştină care preia conducerea luptei antiotomane este Imperiul Habsburgic (Austria), care
formează o alianţă antiotomană numită Liga Sfântă, la care participă şi alte state şi la care vor adera şi Ţările
Române.
- Polonia lipseşte din alianţele antiotomane în secolul XVI, deoarece ea a încheiat, în 1533, aşa-numita pace
perpetuă cu turcii, pe care a şi respectat-o până la începutul secolului al XVII-lea.
Situația Țărilor Române la sfârșitul secolului al XVI-lea:
- Țara Românească și Moldova își accentuează dependența de Imperiul Otoman: domnii își cumpără tronul de la
sultan (sunt confirmați de sultan, după ce plătesc sume mari de bani), Țările Române, iar pentru a se menţine în
domnie plătesc periodic alte sume de bani şi fac numeroase cadouri costisitoare
- Pentru Țara Românească și Moldova cresc obligaţiile economice prin creşterea tributului şi prin apariţia altor
îndatoriri: de exemplu aprovizionarea cu cereale, vite, miere, cherestea a oraşului Constantinopol, la preţuri mult
mai mici decât preţul pieţei.
- Transilvania devine stat vasal Imperiului Otoman, fiind condusă de un principe maghiar și Dietă (Adunarea
Stărilor). Principii au fost însă mult mai liberi în relaţiile internaţionale, iar tributul plătit de ardeleni era mult mai
mic decât al Ţării Româneşti şi Moldovei
Campaniile din 1595-1596: Bătăliile de la Călugăreni şi Giurgiu (1595), atacurile la sudul Dunării (1596)
- Cauzele campaniei organizată de turci în Ţara Românească în anul 1595:
Mihai declanşează revolta împotriva turcilor: ucide toţi creditorii turci din Bucureşti, care îl
împrumutaseră cu bani pentru cumpărarea tronului, refuză plata tributului şi
atacă toate cetăţile turceşti de la Dunăre în iarna anului 1594-1595.
Pentru a se pregăti mai eficient de luptă, Mihai a aderat la Liga Sfântă (1594) şi a încheiat un tratat de
alianţă cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei (1595).
Tratatul este negociat de boieri, care urmăresc să obţină anumite privilegii şi sunt de acord ca domnul să
devină un simplu locţiitor al principelui Bathory în Ţara Românească. Mihai este nevoit să accepte
tratatul, care de altfel nu va fi niciodată pus în practică în aceşti termeni de subordonare.
- Desfășurarea campaniilor din 1595-1596:
În vara anului 1595 o armată condusă de marele vizir Sinan Paşa trece Dunărea pentru a-l pedepsi pe Mihai
Mihai dispunea de o mică armată (16000 de ostași), şi de un ajutor primit din Transilvania (7000), comparativ
cu cea turcească (100 000).
El a ales să dea atacul decisiv împotriva avangardei turceşti la Călugăreni, pe râul Neajlov, în apropiere de
Bucureşti. Românii au obţinut o victorie tactică pentru că turcii au suferit mari pierderi şi s-au retras de pe
câmpul de bătălie. Exemplul personal al lui Mihai a avut un rol foarte important: el a participat direct la
luptă, a ucis unul dintre comandanţii turci şi l-a pus pe fugă pe un altul, Hasan Paşa. Sinan Paşa, comandantul
armatei otomane a căzut în apa Neajlovului în timpul confruntării.
Din cauză că lupta s-a dat doar cu o mică parte a armatei turceşti (doar avangarda), Mihai a hotărât să se
retragă spre munţi, aşteptând ajutor de la Sigismund.
Astfel, deşi românii au fost victorioşi pe câmpul de luptă, retragerea lor a avut consecinţele unei înfrângeri.
Turcii între timp au ocupat capitala şi o parte din sudul ţării şi au început organizarea ţării în paşalâc.
La scurt timp, domnitorul a primit ajutor din Transilvania şi Moldova, dar şi de la Austria şi Toscana, a reluat
ofensiva şi a reuşit să-i alunge pe turci.
Lupta decisivă s-a dat la Giurgiu, unde turcii au fost înfrânţi de români şi aliaţii lor.
Consecinţele victoriei de la Giurgiu: Mihai trece apoi la sudul Dunării, unde declanşează un atac pustiitor
asupra cetăţilor otomane în 1595-1596.
- Consecințele politice ale campaniilor militare din 1595-1596:
Această ofensivă i-a determinat pe turci ca în 1597 să încheie un tratat de pace favorabil lui Mihai. Astfel, ei îi
recunosc domnia pe viaţă şi scad semnificativ tributul.
10
Acţiuni diplomatice (tratate de alianţă şi de pace):
- Aderarea la Liga Sfântă (1594), vezi mai sus.
- Tratat de alianţă cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei (1595), descris mai sus.
- Tratatul de pace cu Imperiul Otoman (1597), descris mai sus.
- Tratatul de alianţă cu împăratul austriac Rudolf de Habsburg (1598).
Mihai se recunoaşte vasal al împăratului, primind, în schimb promisiunea că împăratul îi va da bani, armată şi
armament pentru o campanie antiotomană.
Unirea de la 1600
În 1599, Mihai Viteazul s-a văzut lipsit de principalii săi aliaţi vecini în lupta antiotomană:
Principele Sigismund renunţase la conducerea Principatului Transilvaniei în favoarea vărului său, cardinalul
Andrei Bathory, care era susţinător al păcii cu turcii.
În Moldova domnitor devine Ieremia Movilă, sprijinit de polonezi, favorabil şi el înţelegerii cu otomanii. Mai
mult, acesta din urmă dorea să-l impună pe fratele său, Simion, pe tronul Ţării Româneşti.
Aceste evenimente îl hotărăsc pe Mihai Viteazul să declanşeze cucerirea celorlalte două ţări, pentru a le aduce
în frontul antiotoman.
Unirea Transilvaniei (1599)
- În octombrie 1599, armata Ţării Româneşti, organizată pe două coloane ( una condusă de domnitor, iar cealaltă de
Udrea Băleanu, Baba Novac şi fraţii Buzeşti), intră în Transilvania şi învinge armata principelui Andrei Bathory în
bătălia de la Şelimbăr. Domnul român beneficiază, în această luptă, şi de sprijinul secuilor, nemulţumiţi de
faptul că principii din familia Bathory le reduseseră privilegiile.
- Mihai se proclamă, la Alba Iulia, domn al Ţării Româneşti şi mare principe al Transilvaniei.
- Împăratul Imperiului Habsburgic îi recunoaşte stăpânirea lui Mihai, dar îl consideră un locţiitor al său în
Transilvania, ca urmare a relaţiilor de vasalitate stabilite prin tratatul din 1598. Pentru a-şi afirma autoritatea,
împăratul trimite în Transilvania o armată condusă de generalul Giorgio Basta.
Unirea Moldovei (1600)
- Mihai porneşte apoi spre Moldova, unde nu întâmpină rezistenţă. Ieremia Movilă fuge în Polonia, iar moldovenii
îi deschid lui Mihai cetatea Sucevei fără luptă.
- La 27 mai 1600, Mihai Viteazul se proclamă Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei.
Pierdere celor trei ţări (1600).
- Mihai acordă oamenilor săi de încredere privilegii în Transilvania, pune comandanţi militari români în cetăţi, dă
drepturi Bisericii ortodoxe. Aceste schimbări nemulţumesc stările privilegiate, care se ridică împotriva sa.
- În septembrie 1600, revolta nobilimii maghiare este sprijinită de trupele generalului Basta, care teoretic ar fi
trebuit să fie de partea domnitorului. În bătălia de la Mirăslău, Mihai este înfrânt şi pierde Transilvania.
- În octombrie 1600, Ieremia Movilă recucereşte Moldova, cu ajutorul polonezilor,
- Ieremia Movilă, cu ajutorul polonezilor, trece în Ţara Românească unde îl înscăunează pe fratele său,
Simion. Mihai este învins de Movileşti şi polonezii în bătălia de la Bucov.
Recucerirea Transilvaniei. Uciderea lui Mihai (1601).
- Mihai pleacă după ajutor la împăratul Rudolf, care ar fi trebuit să-l sprijine în calitate de senior. Acesta se
hotărăşte, însă, să-l susţină abia după ce Basta este alungat de nobilimea maghiară, care îl readusese pe principele
Sigismund Bathory pe tron.
- Pentru a obţine din nou controlul asupra Transilvaniei, Rudolf îi dă lui Mihai oşteni şi bani şi îl convinge să îl
accepte din nou ca aliat pe generalul Basta.
- Mihai şi generalul Basta câştigă bătălia de la Guruslău împotriva lui Sigismund. La scurt timp, însă, Mihai
Viteazul este asasinat din ordinul generalului Basta, în tabăra militară de pe câmpia din apropiere de Turda.
Semnificaţia domniei lui Mihai Viteazul
Lupta antiotomană a lui Mihai Viteazul a contribuit la scăderea tributului în Ţara Românească şi la
neamestecul turcilor pentru mai mult timp în alegerea domnitorilor. Unirea de la 1600 a fost făcută în spiritul
realizării unui front antiotoman, şi nu în spirit naţional. Mihai a fost o figură legendară şi pentru popoarele
balcanice, în al căror folclor a intrat ca un erou luptător împotriva turcilor. Ideea unirii celor trei ţări româneşti
într-un front antiotoman va fi reluată apoi de unii principi ardeleni. Mihai a reuşit să ia parte activă la relaţiile
diplomatice ale epocii, prin integrarea în sistemului de alianţe al marilor puteri (Liga Sfântă, Tratatul cu
Rudolf al II-lea). De asemenea, el a rămas în istoria turcilor ca cel mai mare luptător antiotoman al epocii sale.
11
Relaţiile internaţionale la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea
- Imperiul Otoman intră într-o perioadă de declin care va începe de la sfârşitul secolului al XVII-lea și va dura
până la începutul secolului XX. Declinul otoman începe după 1683, când turcii, care asediau Viena, au fost
înfrânţi de o coaliţie de state creştine, punându-se astfel capăt expansiunii lor.
Declinul otoman se manifestă prin:
încetarea cuceririlor,
perioade dese de criză economică şi politică internă,
pierderea unor teritorii în favoarea altor mari puteri.
- Imperiul Habsburgic rămâne cea mai importantă putere creştină care se opune turcilor.
- La începutul secolului al XVIII-lea se afirmă o nouă putere europeană, Rusia.
- Polonia decade, ajungând să fie desfiinţată ca stat de vecinele ei, pe parcursul secolului al XVIII-lea.