Pe lângă plopii fără soţ Şi plini de suferinţi, Adesea am trecut; Ce mi-i lăsară din bătrâni Mă cunoşteau vecinii toţi - Părinţii din părinţi. Tu nu m-ai cunoscut. Azi nici măcar îmi pare rău La geamul tău ce strălucea Că trec cu mult mai rar, Privii atât de des; Că cu tristeţe capul tău O lume toată-nţelegea - Se-ntoarce în zadar, Tu nu m-ai înţeles. Căci azi le semeni tuturor De câte ori am aşteptat La umblet şi la port, O şoaptă de răspuns! Şi te privesc nepăsător O zi din viaţă să-mi fi dat, C-un rece ochi de mort. O zi mi-era de-ajuns; Tu trebuia să te cuprinzi O oră să fi fost amici, De acel farmec sfânt Să ne iubim cu dor, Şi noaptea candelă s-aprinzi S-ascult de glasul gurii mici Iubirii pe pământ. O oră, şi să mor.
Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi, Cu ale tale braţe reci Înmărmureai măreţ,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi Acele zâne ce străbat Din timpurile vechi.