Drepturile omului

Drepturile omului sunt "de obicei înțelese ca drepturi absolut

fundamentale la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu
pentru că el sau ea este o ființă umană." Drepturile omului sunt astfel
considerate ca fiind universale (se aplică peste tot) și egalitare (aceleași
pentru toți). Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca
drepturi legale, atât în legislația națională, cât și în cea internațională.
Doctrina drepturilor omului în practica internațională, în cadrul
dreptului internațional, instituțiile globale și regionale, în politicile de
state și în activitățile organizațiilor non-guvernamentale a fost o piatră
de temelie a politicilor publice din întreaga lume. Aceasta a spus că: "În
cazul în care discursul public al societății pe timp de pace global poate fi
spus să aibă o limbă comună morală, este cea a drepturilor omului". În
ciuda acestui fapt, afirmațiile puternice făcute de doctrina drepturilor
omului continuă să provoace chiar și în prezent dezbateri considerabile
cu privire la conținutul, natura și justificarea drepturilor omului . Într-
adevăr, problema a ceea ce se înțelege printr-un "drept" este în sine un
controversat subiect de dezbateri filosofice continue. Multe dintre ideile
de bază care au animat mișcarea s-au dezvoltat în urma celui de Al
Doilea Război Mondial și a atrocităților Holocaustului, culminând cu
adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului din Paris de către
Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948. Lumea antică nu poseda
conceptul de drepturi universale ale omului. Societățile antice au avut
"sisteme elaborate de taxe, concepții de justiție, legitimitate politică, și
umană înfloritoare, care a căutat să realizeze demnitatea umană,
înflorirea, sau bunăstarea în întregime independente de drepturile
omului". Conceptul modern al drepturilor omului s-a dezvoltat în
perioada modernă timpurie, alături de secularizarea europeană a eticii
iudeo-creștine.Precursorul real al discursului privind drepturile omului a
fost conceptul de drepturi naturale, care a apărut ca parte a tradiției
medievale. Dreptul natural a devenit proeminent în timpul
Iluminismului, enunțat de filosofii John Locke, Francis Hutcheson, și
Jean-Jacques Burlamaqui, precum și o poziție importantă în Discursul
politic al revoluției americane și al revoluției franceze. Din această
fundație modernă s-a născut mișcarea pentru drepturile omului apărută
în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Drepturile omului în viziunea Uniunii Europene

Drepturile omului, democrația și statul de drept sunt valori esențiale ale
Uniunii Europene. Înscrise în tratatul său fondator, acestea au fost
consolidate prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Țările care
doresc să adere la UE, precum și cele care au încheiat acorduri
comerciale sau de altă natură cu Uniunea, trebuie să respecte drepturile
omului.[8]. Prin articolul 9 se recunosc drepturile fundamentale ale
cetățeanului. Aceste drepturi nu sunt o creație proprie a Uniunii
Europene, ci apar ca o recunoaștere și apărare a drepturilor interne
respectate în interiorul statelor naționale.

1.Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în

Cartea Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a prezentei
Constituții.
2.Uniunea va adera la Convenția europeană de apărare a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale. Aderarea la această Convenție nu
modifică competențele Uniunii așa cum sunt definite în prezenta
Constituție.
3.Drepturile fundamentale, garantate prin Convenția europeană de
apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care rezultă
din tradițiile constituționale comune statelor membre, fac parte din
dreptul Uniunii ca principii generale.
Libertatea personală este apărată și garantată în cadrul U.E. conform
dispozițiilor Constituției, precum și libera circulație a persoanelor, a
mărfurilor, a serviciilor și a capitalurilor și libertatea de stabilire. În
domeniul de aplicare a Constituției Europene și fără să aducă atingere
dispozițiilor specifice prevăzute de aceasta, este interzisă orice
discriminare pe motiv de naționalitate.