Cojocaru Andreea

Seria C, grupa 27

Sindromul de venă cavă superioară

Sindromul de venă cavă superioară (VCS) este o afecțiune care apare caă urmare a obstrucției venei
cave superioare, cu întoarcere venoasă deficitară de la extremitatea cefalică, torace și membrele
superioare, rezultând un tablou clinic inconfundabil.
Factori definitorii care influențează prezentarea clinică includ rata de progresie a obstrucției,
caracterul complet sau incomplet și localizarea sa în raport cu vena azygos. Debutul este insidios, iar ocluzia
VCS este bine tolerată și nu va avea ca rezultat sindromul de venă cavă superioară atunci când s-au
dezvoltat în timp colaterale. Cele mai frecvent întâlnite semne clinice includ edemul feței, gâtului, brațelor
și al toracelui superior (edemul “în pelerina”), adesea însoțit de circulație colaterală venoasă superficială.
Afectarea oculară este precoce, pacienții prezentând ruptură, proptoză și edem conjunctival, modificări
suprinse prin retinoscopie. Extremitatea cefalică poate avea o tentă cianotică sau eritematoasă. Aceste
semne și simptome sunt mult exagerate atunci când vena azygos este de asemenea obstruată: pacienții
acuză cefalee importantă, amețeli, tinitus senzaţie „compresivă” la nivelul extremităţii cefalice, odată cu
mişcările de aplecare spre înainte. Hipertensiunea în sectorul venos poate determina tromboza jugulară și
cerebrovasculară, iar tromboza vaselor retiniene poate provoca orbirea. Deoarece majoritatea cazurilor de
obstrucție a VCS sunt cauzate de carcinomul bronhopulmonar, pot fi implicate și structurile aflate în raport
cu VCS. Simptomatologia respiratorie se află pe locul al doilea ca frecvenţă în cadrul acestui sindrom.
Manifestările variază de la o tuse ușoară, iritantă, la dispnee, până la stop cardiorespirator, în funcție de
gradul de compresie asupra traheei sau asupra bronhiei principale drepte. Localizarea nervilor frenici, vagi
și a lanțului simpatic în mediastinul superior poate determina invazia acestor structuri, rezultând paralizia
hemidiafragmului drept, disfonie (implicarea nervului laringeu recurent), durere sau sindromul Horner.
Mai mult de 80 % din cazurile de sindrom de venă cavă superioară sunt cauzate de tumori
mediastinale maligne: carcinoamele bronhogenice, cele mai multe dintre acestea fiind carcinoamele
bronho – pulmonare cu celule mici; limfomul non – Hodgkin; limfomul Hodgkin; leucemia mieloidă cronică;
plasmocitomul intratoracic; timomul malign; tumorile cardiace maligne primitive şi metastatice etc.
Patologia beningnă este responsabilă de aproximativ 15 – 20 % din cazuri: fibroză mediastinală post-
iradiere sau idiopatică; guşă retrosternală; tiroidită Riedel; afecțiuni vasculare, cum ar fi anevrismul aortic,
vasculită și fistulele arterio – venoase; infecții - histoplasmoză, tuberculoză, sifilis și actinomicoză; tumorile
mediastinale benigne - teratomul, timomul și chisturile dermoide; sarcoidoză, Boala Behcet; cauze cardiace
- pericardita și mixomul atrial; tromboza legată de prezența cateterelor venelor centrale.
Explorările includ radiografia toracică în incidența postero-anterioară şi laterală, CT toracic cu
substanţă de contrast, RMN. Atunci când după realizarea computer-tomografiei diagnosticul rămâne neclar
sau extinderea sau localizarea obstrucţiei necesită alte tehnici de explorare, flebografia şi scintigrafia
nucleară venoasă conferă noi posibilităţi diagnostice. Diagnosticul anatomo-patologic beneficiază de
citologia sputei, biopsia ganglionilor limfatici de la nivel cervical, toracenteză pentru colecţiile pleurale. Un
diagnostic de malignitate prin oricare din aceste proceduri determină inoperabilitatea cazului. Cea mai
eficace metodă diagnostică în sindromul de venă cavă superioară s-a dovedit a fi bronhoscopia cu biopsia
trans – bronşică.
Iniţial, pacienţii cu sindrom de venă cavă superioară pot fi trataţi simptomatic cu: oxigenoterapie,
Furosemid cu administare intravenoasă, Dexametazona. În general, sindromul de venă cavă superioară de
etiologie malignă primește radioterapie de urgenţă, chiar fără a avea un diagnostic anatomo-patologic,
pentru a obţine rapid o ameliorare a simptomatologiei. Chimioterapia este indicată de elecţie în sindromul
de venă cavă superioară determinat de tumori chimiosensibile: cancer bronhopulmonar cu celule mici,
tumori germinale, limfoame maligne (Hodgkin sau non – Hodgkin). Intervenţia chirurgicală se recomandă
pacienţilor cu diagnostic cert de benignitate. Tratamentul chirurgical al anevrismelor aortice, de trunchi
nenumit sau de arteră subclaviculară stângă aberantă constă în bypass cardio-pulmonar. Tromboza
iatrogenă, tromboflebita septică sau idiopatică de venă cavă superioară beneficiază de terapie cu
Cojocaru Andreea
Seria C, grupa 27

anticoagulante, antibiotice şi fibrinolitice. Stenozele sau obstrucţiile de venă cavă superioară se tratează
prin angioplastie transluminală percutană sau prin protezare intravasculară.

Bibliografie
1. LoCicero, Joseph, III, Feins, Richard H., Colson, Yolonda L.,Rocco, Gaetano, MD., Shields’ general
thoracic surgery, 8th edition, Philadelphia, Wolters Kluwer 2019
2. https://newsmed.ro/sindromul-de-vena-cava-superioara-simptome-diagnostic-tratament
3. https://bestpractice.bmj.com/topics/en-us/848