Frământări de limbă

o Arhiepiscopul Constantinopolului vrea să se

dezarhiepiscopoconstantinopolizeze.
o Balaban Bălăbănescu balbaieşte balbaituri bâlbâite pe negândite.
o Barbu cu barda bradul lovea, bradu-n baltă brusc cădea şi pe-o broască o bruia.
o Cărămidarul cărămidăreşte cu cărămida cărămidarului din cărămidărie.
o Ce cereau cercetătorii cearceafurilor ceruse şi cetăţeanul cerşetor.
o Domnule Director, Doamna Dida Drăgan doreşte două dude din dudul
dumneavoastră de dincolo de drum.
o Duduind ne-a dădăcit vădana Didona ca o dochie deochiată. Dudul dezice: ‘Dac-
a fost o doică?/ Dacă dandu-şi duhul?’
o E pestriţã prepeliţa pestriţã, dar mai pestriţi sunt puii prepeliţei pestriţe.
o Epopeea energicului etolian Eratostene era expusã esteţilor eleni, evitându-se
erorile emise, elaborându-se expresii echilibrate, enunţându-se etica emoţiilor
estetice.
o Fata fierarului fierbe fasole fiartã fãrã foc fiindcã focul face fum.
o Florica, fata fostului funcţionar, face fasole fiartã fãrã foc fiindcã focul face fum.
o Găina ouă, Nouă ouă, Nouă ouă nouă. (de trei ori)
o Gândindu-mã cã te gândeşti cã mã gândesc la tine, gândeşte-te cã mã gândesc
cã te gândeşti la mine.
o Geamgii geamurilor geologic germinate cotonogeau cu triajele gergevelelor.
o Ghicind gandul Hogei, Aga Han gonea ghiaurii hăinindu-i cu hangerul ca pe
guzgani hai-hui.
o Hohoteau hăhăind dihăniile lehamitei intr-un şah hahaleric.
o În vârf de fraf prea brav in praf un greier grav pare-un zaraf.
o Intercontinentantul nu se dezintercontinetalizeazã niciodatã.
o Şi jilavi şi jalnici, jusţi şi juni, înjunghiaţi şi cu jugaştri în şiruri jertfeau.
o Lumanările leliţei Leonora legalizaseră rămurelele lalelelor liliachii.
o Luni la lumina lumânãrii luminatã de lunã prin luminator ia luminat o luminiţã în
lumina ochilor.
o Mormolocii momiţi mimetic comemoraseră ramificaţiile milimetrice inmagazinand
endometacinul lucidităţii memorialisticii inmărmurite numismatic.
o Odinioarã onorabilul orãdean Olimpiu Opreşan oferea onorific ostenitului orheian
Oprea Onofrei o odaie ocazional ornamentatã.
o  Papucarul papucãreşte papucii nepapucãriţi ai papucãresei, dar papucãreasa nu
poate papucãrii papuci nepapucãriţi ai papucarului care papucãreşte papuci
nepapucãriţi.
o Primprejur plimbãrile prin ploaie prilejuiesc plãceri proprietarilor provinciali.
o Retevei de tei pe mirişte de mei
o Ricã nu ştia sã zicã: râu, rãţuşcã, rãmuricã, dar de când baiatu-nvaţã poezia
despre raţã, Rica ştie-acum sã zicã: râu, rãţuşcã, rãmuricã.
o Sică spune Siţei să se suie seara sus sau să scoată sacsia din sacsiac.
o Sisi sosise aseară arsă serios sus şi sensibil.
o Soră Sară, n-ai sărit aseară să vezi carnea cum se sară?
o Şapte sape late, Sapă-n sus şaite, Peste şapte sate, Şi-alte şapte sape, Peste
şapte sate.
o Şase saşi cosaşi cosesc şase saci săseşti, Şase saşi in şase saci!
o Şapte şine şi şapte şerpi şerpuiesc şerpuitor spre şesuri.
o Ştiu că ştii că ştiuca-i ştiucă, Dar mai ştiu că ştiuca-i peşte, Şi că ştiuca se
mănancă, Şi că ştiuca se prăjeşte.
o Unui tâmplar i s-a intamplat o intamplare intamplătoare in strada Tamplăriei pe
cand tamplărea in tamplărie şi a lovit din intamplare tamplăreasa-n tamplă.
o Telenciclopedia este o enciclopedicã enciclopedie ciclopicã fãrã a fi un ciclop
enciclopedic teleciclopiat, ci doar o enciclopediaticã teleciclopã ce cuprinde
cicluri de clopedice telecloape cu un encicloped pe post de enciclopedie
ciclopedicã.
o Înţepăturile ţânţarilor înteţeau ţurţurii ţâfnoşi ai muştei ţeţe.
o Ţapul Ţicu şi ţapina Ţica ţopãie ţanţoşi pe tãpşanul sterp.
o Un zburător răzbătător războia azurul lozincii izbite.
o Am o vâjâitoare care vâjâie ca un avion vâjâitor. Vâjâie tare vâjitoarea, dar mai
tare vâjâie avionul vâjâitor.
o Vivi viforise sifonul loviturilor refiletând divinitatea divei Fifi.
o Xenia xeroxase axa maximelor axiome.
o Zebra Zizi zicea zidarului in zazania zilelor zicala Lizicăi.
o Tot ce-am zis şi-am zis c-oi zice, Dar de zis eu n-am mai zis, Nici n-am zis, nici
n-oi mai zice, C-am să zic ce-am zis c-oi zice.
 Lista lecturilor

 Mihai Eminescu: ”Singurătate”;

 G. Coşbuc: ”Vara”;
 Nicolae Labiş – ”Moartea căprioarei”;
 Tudor Arghezi – ”Volumul şi crâmpeiul”;
 Mihail Sadoveanu:” Anii de ucenicie”;
 Ion Creangă – ”Amintiri din copilărie”;
 Vasile Alecsandri:”Balta Albă”;
 Lucian Blaga –” Hronicul şi cântecul vârstelor”;
 I. L. Caragiale –” La conac”;
 Nicolae Dabija – ”Tema pentru acasă
 Hector Malot-”Singur pe lume”
 Mihail Sadoveanu-”Țara de dincolo de negură”;
 Daniel Defoe-”Robinson Crusoe”;
 Leon Leyson-”Un băiat pe lista lui Schindler”;
 Christina Lamb-”Malala”
 Ji-Li Jang-”Cravata Roșie”

Veleitarism-  1 Tendință de a manifesta pretenții (nejustificate). 2 Atitudine

revendicativă (care nu se justifică).
Fermă(adj.)- Plin de siguranță și de hotărâre; intransigent; (despre manifestări
ale oamenilor) care denotă siguranță, hotărâre; tranșant, neșovăitor.

Prevederii- Indicație, dispoziție dintr-un tratat, dintr-un act normativ etc.

♦ Prevederi sociale = ansamblu de măsuri privitoare la acordarea asistenței
sociale unor persoane care și-au pierdut capacitatea de muncă sau minorilor
rămași fără susținători. 2. Prudență, precauție. – V. prevedea.

Angrenaj-  Sistem de roți dințate care se îmbucă una într-alta (cu scopul de a-și
transmite mișcarea). 

Chiabur- (Țăran) înstărit, bogat

Xenofilie- Simpatie față de străini sau față de tot ceea ce este străin.

Stigmatizare- A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public, a condamna cu

toată severitatea; a înfiera, a dezonora

Spectru- Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în condiții determinate, o

mărime dată

Chilipir-Afacere avantajoasă sau câștig neașteptat. ♦ (Concr.) Lucru foarte ieftin;

marfă cumpărată la un preț foarte avantajos.

Triumfător- biruitor, învingător, victorios

Înverșunare- biruitor, învingător, victorios

Tarabă- Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând
marfa la târguri, în piețe sau pe străzi.

Mușteriu-  Cumpărător,client

Vacarm- Zgomot asurzitor, hărmălaie

Note de lectură
 Fișa biografică George Călinescu

George Călinescu (Gheorghe Vişan), biografie (1899 - 1965)

George Călinescu
(Gheorghe Vișan),
critic, istoric, scriitor
român

George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București — d. 12 martie 1965, Otopeni ) a fost un critic, istoric
literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de
orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept
unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen
Lovinescu. Își semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul de
răspîndită în perioada interbelică.

Pe 19 iunie 1899, se naște la București Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan. Copilul e crescut de impiegatul
C.F.R. Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră.
Familia Călinescu, împreună cu ”femeia în casă”  și copilul, se mută la Botoșani, apoi impiegatul
Călinescu este transferat la Iași. Aici Gheorghe Vișan (viitorul scriitor) e înscris la Școala ”Carol I”, de pe
lîngă Liceul Internat. În 1907, Maria Vișan (mama sa naturală) acceptă ca soții Călinescu, care nu aveau
copii, să-l înfieze. De acum, se va numi Gheorghe Călinescu ( și se cuvine precizat că acesta a rămas,
pe tot parcursul vieții, numele său oficial, utilizarea – evitată consecvent de scriitorul însuși –, atît în
exprimarea orală, cît și în scris, a prenumelui ”George”). Se mută la București în 1908. În copilărie nu a
excelat cu nimic, s-a lăsat învăluit în aura mediocrității.Scrie romane de tip balzacian (cu intenție
polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu
din studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe, începînd de obicei cu descrierea decorului caselor,
unde are loc acțiunea romanului. A mai scris versuri,  Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de
călătorie; publicistică, iar  Cronicile mizantropului  au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

George Enescu -biografie

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoşani - m. 4 mai 1955, Paris) este
considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat
în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.

A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinţii

săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale
încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început,
profesorului Eduard Caudella.

Între anii 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori, printre
alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi pe Robert Fuchs (compoziţie). La vârsta de
8 ani debuzează ca violinist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart român“.

În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi susţine
recitaluri la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a
artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a
compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.

Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde turnee în mai

multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella, Pablo Casals,
Louis Fournier.

.
 Pentru părinți
Pentru profesori
Codul de onoare

ayse39342

 21.08.2020
 Limba română
 Liceu

a fost răspuns
Îmi puteți face și mie un rezumat la cartea "Cravată roșie" (unul destul
de lung încât să înțeleg despre ce e vorba în carte ) sau macar îmi puteți
spune unde as putea găsi cartea PDF?
1
VEZI RĂSPUNSUL

Conectează-te pentru a adăuga un comentariu

Publicitate

Răspuns
4.6/5

23

crissa2786

 ☘ Ajutor ☘

”Cravata roșie”de Ji-li Jiang

Ji-li Jiang s-a născut în Shanghai, China, în 1954, emigrînd în Statele Unite în
1984. La vîrsta de 12 ani (în 1966), trăiește o etapă tulburătoare din istoria
țării – Revoluția Culturală a lui Mao Zedong, surprinzînd în cartea pe care o
scrie la maturitate atît elanul revoluționar al tinerilor, cît și atmosfera sufocantă
a acelor zile, presiunile la care familia sa este supusă, micile victorii personale
ori înfrîngerile pline de umilință. Secvența istorică ce se cerne prin ochii
nevinovați ai copilei instituie o ruptură neașteptată cu normalitatea anterioară,
cu speranța că va fi „cea mai fericită fată din lume“, că viitorul i se poate
deschide spre „infinite posibilități“. De altfel, la final, autoarea lansează un
avertisment care pare să nu aibă un termen de valabilitate clar determinat
istoric: „Iată cea mai înfricoșătoare lecție a Revoluției Culturale: în lipsa unui
sistem juridic solid, un grup mărunt sau chiar un singur individ putea să preia
controlul asupra unui stat întreg. Iar asta e la fel de adevărat și astăzi, cum
era și atunci“.
O viață de copil își pierde treptat rostul firesc, în absența recunoașterii
efortului intelectual și a integrității morale. Ji-li primește prematur
responsabilități prea multe și prea incomode, aducînd dinaintea cititorilor o
experiență copleșitoare. Entuziasmul inițial manifestat în fața schimbărilor
„revoluționare“ este, ulterior, tot mai des subminat de lipsa de flexibilitate a
noilor principii, de radicalitatea verdictelor, de veleitarismul, incompetența și
agresivitatea liderilor mai mici și mai mari (deși nu dispare credința fermă că
toate se întîmplă cu necesitate, minimalizîndu-se sacrificiul personal).
Nimic nu pare să știrbească la început devotamentul copilei față de
prevederile oficiale. „Cele Patru Vechi Rele“ – vechile idei, vechea cultură,
vechile tradiții, vechile obiceiuri – sînt puse la index, oferind imaginea unei
lumi care se stinge treptat. Ji-li și frații săi găsesc bucuroși alternative
„vechirelelor” (cuvînt inventat, derivat din sintagma „Cele Patru Vechi Rele“; în
original – fourold), ca într-o joacă: „Studioul Foto Lux“ este redenumit
„Studioul Proletarilor“, iar numele magazinului de jucării „Copilul Inocent“ este
înlocuit de „Copilul Roșu“, pentru a sublinia prezența conștiinței de clasă. Da-
zi-bao-urile (afișele propagandistice) atacă și umilesc tot ceea ce contravine
noilor principii. Totuși, „revoluția“ este primită cu naivitatea vîrstei: „Nu mă
îndoisem niciodată de ceea ce mi se spunea“. Treptat, apar fisuri în acest
angrenaj aparent perfect, viața în formele sale cele mai simple se degradează
îngrijorător și umanitatea celorlalți pare să se dizolve fără rest. „Blestemul“
familiei Jiang este reprezentat de originile nesănătoase existente (datorită
bunicului chiabur), toți membrii fiind automat încadrați printre „cele cinci
categorii negre“. Rutina familiei devine o amintire, inclusiv lecturile preferate
ale celor mici incriminînd prin idealurile feudale/capitaliste/revizioniste cărora
le dau glas. Siguranța gesturilor și încrederea în noua politică promovată de
Mao se pierd într-un joc difuz de lumini și umbre, de certitudini firave și
tulburare, de fascinație și înspăimîntare.
Se conturează din frînturi un tablou al acelor ani în care își fac loc
supravegherile stricte, denunțurile, perchezițiile, agresiunile, presiunile
psihologice, gesturile disperate, restricțiile alimentare/lipsurile de orice fel.
Copilăria nu este nici ea lipsită de aceste jocuri de putere, lupta de clasă
operînd disocieri nete și generînd stări conflictuale ce oferă imaginea în
oglindă a celeilalte lumi, a celor mari. Acuzațiile de xenofilie, stigmatizările pe
criterii politice, egalizarea forțată ce face uitate efortul și consecvența,
ștergerea meritelor intelectuale, toate scot la iveală golurile, ridicolul,
frustrarea, așezînd în umbră decența, dacă prin ea înțelegem bunul-simț,
modestia, înțelepciunea. Jocurile copilăriei, bucuriile vîrstei, ambițiile
școlărești devin palide spectre ale unei alte vieți.
Proverbe despre limbă
8

 Limba hoţului e scurtă.

 Limba ta e capul tău.
 Are limbă lungă şi minte scurtă;
 Limba e dulce ca mierea şi amară ca fierea;
 Limbă amuţită, viaţă liniştită;
 Limba tocmeşte, limba strică;
 Norocul stă pe vârful limbii tale şi limba ta îţi câştigă prieteni. Eşti
condamnat din cauza limbii şi tot limba ta te bagă-n groapă;
 Dulce la limbă, amar la inimă;
 Trăieşti o nouă viaţă cu fiecare nouă limbă pe care o cunoşti. Dacă
cunoşti o singură limbă, trăieşti doar o dată;
 Nu e medicină fără limba latină;
 Limba mincinosului e scurtă;
 Limba nepriceputului întotdeauna este lungă;
 1
 Limba celui mic e scurtă;
 Taci, limbă, că nu te doare capul;
 L-au muşcat albinele de limbă.
 Limba lungă — treabă scurtă.
 1

 Limba dreptăţii este de argint;

 Limba este tălmaciul inimii.
 Limba zice, inima – nu.
 Limba mincinosului e scurtă;
 Limba română este comoara fără cheie;
 Limba este o lume de cuvinte;
 Limba-i dulce ca mierea amară ca fierea;
 Limba unui popor se naște,trăiește și moare;
 Limba tocmește,limba strigă.
Unități de vocabular
”Cravata roșie”