Metabolismul proteinelor

Proteinele reprezintă 75% din substanţele solide ale organismului

 Sunt degradate până la aminoacizi
 Aminoacizii sunt absorbiţi în vena portă
 Transportaţi spre toate celulele organismului (prin membrana celulară – difuzie facilitată sau
transport activ)
 Transportaţi spre ficat (sinteza proteinelor proprii)
 În celulă sinteza proteinelor necesare ţesutului decurge în 2 etape:
 Activarea fiecărui aminoacid - energia este furnizată de ATP şi GTP
 Alinierea aminoacizilor în lanţuri peptidice, controlată de sistemul ADN-ARN celular

Dezintegrarea proteinelor în celulă are loc sub acţiunea unor proteaze specifice intracelulare sau în
ficat – prin dezaminare
Dezaminarea – îndepărtarea grupurilor amine din aminoacizi. În rezultatul dezaminării se
formează amoniac, care mai apoi este transformat în uree.
Astfel aminoacizii dezaminaţi sunt utilizaţi în scop energetic (oxidare), convertiţi în glucoză-
gluconeogeneză (18/20 AA) sau stocaţi ca grăsime (19/20 AA: 5-direct; 14 – prin glucide)
Clasificare
2.Proteine
3.Proteine
Funcţiile proteinelor:
 Plastică – proteinele structurale
 Reglatoare – enzime, hormoni
 Transport (P plasmatice) – acizi graşi, biliari, săruri, grăsimi, gaze
 Hemostatică –stoparea hemoragiei (factori de coagulare)
 Formează sistemul tampon – menţin pH
 Participă la sedimentarea eritrocitelor
 Menţin P oncotică a sângelui şi lichidului extracelular
 Contracţia musculară – proteinele contractile
 Imunitatea înnăscută şi dobândită - globulinele

Valoarea biologică a proteinelor

Din 20 aminoacizi prezenţi în proteine:
 12 AA pot fi sintetizaţi în celule – neesenţiali
 8 AA nu pot fi sintetizaţi – esenţiali
Proteinele ce conţin tot setul de AA esenţiali se numesc proteine cu valoare biologică
completă,
cele ce nu conţin unul sau mai mulţi AA esenţiali – proteine cu valoare biologică incompletă
Valoarea biologică a proteinelor depinde de capacitatea organismului de a asimila AA
proteinei date (95% - de origine animală şi 80%-vegetală).
Lipsa sau carenţa unui AA esenţial din alimente duce la afectarea absorbţiei celorlalţi AA

 În inaniţie proteică, când cheltuielile energetice sunt asigurate de lipide şi glucide →

pierdere obligatorie de proteine: pierderea minimă raportată la kg/masă corp – coeficient de
uzare a proteinelor = 0,028-0,075 gr azot la kg masă corp/ 24 ore
 Pentru a evita această pierdere este necesar de administrat zilnic = 30 gr proteine –
minimum proteic.
 Pentru asigurarea completă a cerinţelor organismului este necesar de administrat zilnic
– 100-120 gr proteine – optimum proteic
Bilanţul azotat
 Sursa de azot pentru organism – proteinele. Conţinutul de N2 -16% ( 1 gr N2 - în 6,25 gr
proteine)
 Cunoscând cantitatea de N2 îngerat (sub formă de proteine sau alţi compuşi cu N2) şi
cantitatea de N2 excretat din organism pe toate căile posibile (urină, fecale, salivă, sudoraţie),
putem calcula cantitatea de proteine asimilate.
 Bilanţul azotat al organismului - raportul dintre cantitatea de N2 îngerat şi cantitatea
de N2 excretat din organism timp de 24 ore
Tipurile de bilanţ azotat
 Echilibru azotat - cantitatea de N2 îngerat = N2 eliminat
 Pozitiv – cantitatea de N îngerat > N eliminat (specific pentru organisme în creştere, femeile
în perioada de gestaţie, lactaţie, în timpul antrenamentului la sportivi);
 Negativ – cantitatea de N îngerat < N eliminat
BA negativ se întâlneşte la persoanele de vârsta a treia şi în patologii: cancerul însoţit de caşexie,
tuberculoză, nefrite, combustii, inaniţie.

Reglarea metabolismului proteic

Predominant umorală:
 Somatotropul- stimulează sinteza proteinelor intracelulare, mărind permeabilitatea
membranei pentru aminoacizi, creşte sinteza ARN-ului
 Somatomedina – sintetizată în ficat sub acţiunea somatotropului, efecte similare HST,
asigură creşterea cartilajului osos
 Tiroxina şi triiodtironina – creşterea şi diferenţierea ţesutului - la copii; la adulţi –
oxidarea proteinelor
 Glucocorticoizii - măresc sinteza proteinelor în ficat, gluconeogeneza şi micşorează
transportul de AA în celulă
 Insulina – inhibă catabolismul proteinelor, măreşte transportul AA în celulă
 Testosteronul - măreşte sinteza proteinelor (masa musculară > la bărbaţi)

Metabolismul lipidelor
 Lipidele – compuşi chimici din alimente care includ: - grăsimi neutre (trigliceride)
- fosfolipide
- colesterol
 Funcţiile lipidelor:
 Plastică – fosfolipidele întră în componenţa membranelor biologice
 Energetică – furnizarea energiei necesare diferitor procese metabolice

 Din TGI grăsimile (chilomicronii) pătrund în limfă şi sânge → ţesutul adipos

 Hidroliza trigliceridelor din chilomicroni sub acţiunea lipoprotein-lipazei din
membrana adipocitelor → acizi graşi, glicerol
 Acizii graşi în adipocite se recombină cu glicerolul → trigliceride, care se depozitează

 La necesitate triglicerid-lipaza intracelulară hidrolizează trigliceridele depozitate →

acid gras, glicerol
 Acizii graşi părăsesc adipocitele şi nimerind în plasmă se leagă cu proteinele plasmatice
→ acizi graşi liberi
 Acizii graşi liberi se transportă spre toate celulele organismului, unde sunt folosiţi în
scop energetic

 Lipoproteinele – sunt particule plasmatice mai mici decât chilomicronii compuse din:
fosfolipide, trigliceride, colesterol şi proteine
 Lipotroteine cu densitate foarte mică (conţin cantităţi mari de trigliceride) – transportă
trigliceridele spre ţesutul adipos şi periferic
 Lipotroteine cu densitate mică (conţinut ridicat de colesterol) – derivaţi din primele, după ce
au fost cedate trigliceridele ţesutului adipos
 Lipotroteine cu densitate mare (conţin 50% proteine) – îndepărtează colesterolul din ţesuturi
prevenind dezvoltarea aterosclerozei
Lipidele în ficat
 Degradarea acizilor graşi (AG) în scop energetic
 Sinteza trigliceridelor din glucide şi în măsură mai mică din proteine
 Sinteza din acizi graşi a colesterolului şi fosfolipidelor
Degradarea şi oxidarea AG are loc în mitocondrii (substanţa de transport a AG în mitocondrii –
carnitina)
 Degradarea AG în aceti Co-A prin β-Oxidare
 Molecula de acetil Co-A întră în ciclul Krebs → CO2 şi H+ (în acetse 2 etape -7 molecule
ATP )
 Oxidarea atomilor de H+, cu formarea a 139 molecule ATP.
În final se formează 146 molecule ATP

Colesterolul
 Colesterolul endogen (30%) – sintetizat în ficat şi celulele organismului
 Colesterolul exogen (70%) – absorbit din TGI
 Împreună cu fosfolipidele întră în componenţa membranelor biologice
 Este puternic liposolubil şi uşor solubil în apă
Ateroscleroza – depozite de colesterol în intima arterelor sub formă de plăci ateromatoase, în care
precipită Ca+2 formînd plăci calcinoase - rigiditatea vaselor creşte. Deseori aceste plăci străbat
intima spre sângele circulant şi induc formarea cheagurilor, care se rup şi provoacă tromboza
arterelor mari – moarte subită
Reglarea metabolismului
 Glucocorticoizii – cortizolul, măreşte mobilizarea acizilor graşi din ţesutul adipos şi
oxidarea acestora în ţesuturi
 Somatotropul - mobilzarea acizilor graşi din adipocite şi oxidarea acestora în scop energetic
 Insulina – stocarea trigliceridelor în adipocite (inhibă triglicerid-lipaza din adipocite)
 Catecolaminele –adrenalina, măreşte oxidarea lipidelor în scop energetic
 H.tiroidieni – eliberarea acizilor graşi din adipocite
 H. sexuali – oxidarea lipidelor în scop energetic

Metabolismul glucidelor
 Din TGI monozaharidele sunt absorbite în sânge (fructoza şi galactoza – convertite hepatic
în glucoză)
 Glucoza devine calea finală comună de transport şi utilizare a glucidelor la nivel celular
 Prin membrana celulară glucoza este transportată prin difuzie facilitară
 În celulă glucoza poate fi:
 Stocată sub formă de glicogen – complex de reacţii care se numeşte glicogeneză. Procesul
invers de descompunere a glicogenului – glicogenoliză
2. Utilizată imediat ca sursă energetică

Catabolizarea glucozei decurge în următoarele etape:

1. Glicoliza :
10 trepte de reacţii
glucoza → 2 molecule acid piruvic ( 2mol ATP) → care este convertit mitocondrial în acetil
Co-A
2. Ciclul Krebs
acetil Co-A → CO2 şi H+ ( 2mol ATP)
3. Fosforilarea atomilor de H+ (34 mol ATP)

În rezultatul catabolizării totale a unei molecule de glucoză se formează 38 molecule ATP- 66%
din toată energia degajată; 34% din energie este eliminată sub formă de energie termică

 O altă cale de catabolizare a glucozei este calea pentozo-fosfatului, care aste responsabilă de
hidroliza a 30% din toată glucoza
 Când rezervele de glucoză scad sub limitele normale începe sinteza glucozei din aminoacizi
şi glicerol - gluconeogeneză
 Conţinutul de glucoză în sânge – 3,3-5.5 mmol/l
Micşorarea – hipoglicemie, nivel ≤ 1,8-2,2 mmol/l , provoacă coma hipoglicemică
Mărirea – hiperglicemie, nivel ≥ 11-12 mmol/l, provoacă coma hiperglicemică
 Norma nictemirală de glucide – 450-500 gr
Reglarea metabolismului glucidic
 Insulina - măreşte permeabilitatea membranelor celulare pentru glucoză, micşorează glucoza
în sânge, stimulează stocarea glicogenului în muşchi
 Glucagonul – stimulează glicogenoliza, măreşte concentraţia glucozei în sânge
 Somatotropul – scade utilizarea glucozei în scop energetic, măreşte depozitele de glicogen
 Glucocorticoizii - stimulează gluconeogeneza, micşorează utilizarea glucozei în scop
energetic şi măresc concentraţia glucozei în sânge
 Catecolaminele – măresc glicemia
Metabolismul hidro-salin
Apa reprezintă 57% (40 l) din greutatea corpului. Aportul normal de apă – 1500-2300 ml /zi:
 2/3 pătrunde prin tractul digestiv
 1/3 (150-200 ml) se formează în organism prin oxidarea hidrogenului din alimente
Eliminarea apei:
Urină – 1400 ml
Transpiraţie – 100 ml (la temperaturi ridicate - 1,5-2l)
Masele fecale – 100 ml
Evaporare – tractul respirator sau difuzie la nivelul pielii
Apa : - lichid intracelular (25 l)
- lichid extracelular (15 l): plasma sangvină, lichid interstiţial, cefalorahidian, intraocular
Compoziţia lichidului
 Intracelular:
Cantităţi mari de: K+ P+3 Mg+2 S+2, proteine, aminoacizi (de 4 ori mai mult ca cel extracelular)

Cantităţi mici: Na+ Cl- Ca+2

Cantităţi moderate:
fosfaţi, sulfaţi, colesterol,
fosfolipide , glucoză
 Extracelular
Cantităţi mari de: Na+ Cl- , bicarbonaţi
Cantităţi mici: K+ P+3 Mg+2 S+2 Ca+2, acizi organici
Cantităţi moderate: glucoză, aminoacizi, sulfaţi, fosfaţi
Fiecare lichid are unele particularităţi privind compoziţia
Metabolismul salin
 Na+ - pătrunde în organism sub formă de NaCl,
norma nictemirală – 10-12 gr /zi NaCl, se conţine în toate lichidele organismului, se elimină prin
urină, sudoare.
 K+ - 2-3 gr/zi; predomină în lichidul intracelular
 Ca +2 - 0,6-0,8 gr/zi. Rolul: contracţia musculară, coagularea sângelui, transmiterea
sinaptică, ca mesager secund, osificarea oaselor (depozit)
 P+3 – 1-2 gr/zi; întră în componenţa ATP, AMPc creatininfosfatului etc, prin mecanism
antiport – eliminarea H+ din organism
 Fe+2 -10-30 mg/zi; întră în componenţa hemoglobinei, mioglobinei, catalazei, peroxidazei şi
citocromilor – participă la procesele de oxidare. Transportat prin sânge – transferină, depozitat în
ficat –feritină
 Cl- depozitat – NaCl, eliminat prin urină, fecale, sudoare
Reglarea metabolismului hidro-salin
Reglarea este umorală:
 H. antidiuretic (lobul posterior al hipofizei) – măreşte reabsorbţia apei la nivelul tubilor distal
şi colector renali, micşorează diureza
 Mineralocorticoizii (aldosteronul) – reabsorbţia sodiului şi secreţia potasiului în tubii distali
şi colectori renali
 Calcitonina – inhibă osteoclastele şi activează osteoblastele – micşorează Ca+2 în sânge
 Parathormonul –antagonistul calcitoninei

Metabolismul bazal
 MB – reprezintă consumul energetic minim necesar menţinerii funcţiilor vitale
 Unitatea ce exprimă rata energiei folosite de organism “rata metabolismului” este caloria
 Caloria – cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu
10 C
 MB la adulţi sănătoşi constituie:
bărbaţi – 1600 kcal/24 ore
femei – 1300 kcal/24 ore

 MB depinde de:
- constituţie: greutatea corpului, talia
- vârstă (copii > vârstnici)
- sex (bărbaţi > femei)
- condiţiile mediului extern (MB max. la ora 16-17;
min la ora 3-4 dimineaţa; veghe > somn)
 MB poate fi calculat cu ajutorul tabelelor sau măsurat în anumite condiţii standarte:
 Stare de veghe
 Repaos muscular (poziţie orizontală) şi psihic
 Post alimentar 12-16 ore
 Temperatura de confort 18-200 C

 Rata MB creşte în timpul efortului fizic

 MB + energia necesară pentru a efectua un
efort fizic se numeşte metabolism general
MG depinde de activitatea desfăşurată, astfel toate persoanele pot fi repartizate în 4 grupe
profesionale:
 Intelectuali – 3000-3500 kcal/zi
 Muncitorii întreprinderilor mecanizate – 3500-4000 kcal/zi
 Lucrătorii întreprinderilor parţial mecanizate – 400-4500 kcal/zi
 Muncitorii care execută o muncă fizică grea – 4500-5000 kcal/zi

Reglarea metabolismului bazal

 Hormonii tiroidieni (T3 ; T4 ) – măresc rata MB cu 60% – 100% peste normă; absenţa
complectă a acestor hormoni duce la scăderea ratei MB cu 50%-60% faţă de normă
 Catecolaminele (adrenalina, noradrenalina) – măresc rata MB în majoritatea ţesuturilor,
accelerând glicogenoliza şi astfel mărind activitatea metabolică celulară
 Stimularea sistemului nervos simpatic măreşte rata MB doar cu 15% (la noi-născuţi cu
100%)
Calorimetria
Reprezintă măsurarea rate MB – 2 metode
 Calorimetria directă – se efectuază cu ajutorul camerelor calorimetrice; este bazată pe
determinarea energiei cedate de organism sub formă de energie termică (căldură). Căldura cedată
este captată de apa din calorimetru şi după devierea t0 apei, calculăm MB (Q); Q= mc(t2-t1)/MT
 Calorimetria indirectă – este bazată pe determinarea energiei eliberate în rezultatul
proceselor oxidative, prin calcularea V O2 utilizat şi V CO2 eliberat – analiza gazoasă
Analiza găzoasă completă
Metoda Douglas-Holdane
Colectarea aerului expirat de persoana examinată în sacul Douglas timp de 10-15 min şi
determinarea în % a O2 şi CO2 în aerul inspirat şi expirat (gazoanalizatorul Holdane)
Etapele analizei gazoase complete:
 Ventilaţia pulmonară (aerul ce trece prin plămâni / min)
V aer colectat / timp = V aer / min
2. Determinarea în % apoi în unităţi de volum
VO2 cons / min = VO2 insp – VO2 expir
VCO2 eliminat / min = VCO2 expir – VCO2 insp
 Determinarea coeficientului respirator CR
CR = VCO2 elimin / VO2 cons

CR depinde de substratul supus oxidării

CR glucide = 1,0; CR proteine = 0,8; CR lipide = 0,7
Exemplu: C6 H12 O6 + 6O2 → 6 CO2 + 6H2 O
CR = 6CO2 / 6O2 = 1
4. Determinarea echivalentului caloric al 1l O2 - cantitatea de energie degajată la consumarea 1l O2
(conform tabelelor standard în baza CR)
EK 1 l O2 = CR + 4; pentru glucide = 5 kcal
proteine = 4,8 kcal
lipide = 4,7 kcal
5. Determinarea MB (Q)= kcal/ min, apoi 24 ore
6. Calcularea MB după tab. standard şi compararea cu datele experimentale; aprecierea erorii (
±10%)

Analiza găzoasă incompletă

Metoda Crog
VO2 consumat / min
(standardizare prin metode logaritmice)

Q(min) = VO2 cons/min x

EK 1l O2 = kcal/min
Q (24 ore) = Q(min) x
60 x 24 = kcal/24 ore

Temperatura corpului uman

 Temperatura corpului uman se menţine relativ constantă - izotermie – depinde de echilibru
dintre două procese:
Termogeneză – producerea căldurii, este determinată de nivelul proceselor oxidative în ţesuturi
Termoliză – pierderea de căldură, care se realizează prin următoarele căi:
 Iradiere – raze infraroşii (60% căldură)
 Conducţie – contact cu obiectele reci (3%)
 Convecţie - curentului de aer rece (15%)
 Evaporare – evaporarea apei de pe suprafaţa corpului la transpiraţie şi în timpul expiraţiei
Reglarea temperaturii corpului
 Izotermia este reglată de către centrul termoreglării din hipotalamusul posterior –
termostatul hipotalamic
 Acesta primeşte informaţie despre schimbarea t0 de la receptorii termici pentru cald şi rece
din: piele, măduva spinării, abdomen şi de la neuronii termosensibili din zona preoptică a
hipotalamusului
 Termostatul hipotalamic declanşază mecanisme de termogeneză şi termoliză pentru
menţinerea izotermiei
Mecanismele termogenezei
 Mecanismele de conservare a to sunt declanşate la scăderea to centrale a corpului
≤ 37 C:
o

 Vasoconstricţia cutanată – produsă de semnale nervoase de la neuronii simpatic, adrenergici

care constrictă vasele pielii şi reduc pierderea de căldură de 8 ori. Influenţa simpatică este
amplificată de hipotalamusul posterior

Mecanismele termogenezei
2.Piloerecţia – ridicarea firelor de păr cu formarea unui strat izolator de aer
3.Oprirea sudoraţiei – reduce pierderea de căldură prin evaporare
 Toate trei reduc pierderile de căldură, următoarele asigură formarea căldurii
4. Frisonul muscular – contracţii involuntare asincrone a fibrelor musculare cauzate de impulsurile
eferente din centrul motor primar al frisonului din hipotalamusul posterior
5. Efectul simpatic şi adrenalina circulantă – intensifică rata MB; efect – termogeneză chimică
6. Efectul T3 T4 - cresc rata MB, efectul este întârziat
Mecanismele termogenezei
Mecanismele Termolizei
 Stimularea receptorilor pentru cald declanşază mecanisme de termoliză:
 Vasodilatare cutanată - inhibarea centrelor
simpatici din hipotalamusul posterior cu dilatarea pasivă a vaselor cutanate
2. Stimularea sudoraţiei şi cedarea căldurii prin evaporare la stimularea neuronilor simpatici
colinergici de către neuronii responsabili de sudoraţie din hipotalamus
(1litru sudoare – 585 kcal)

Mecanismele Termolizei
3. Receptorii de cald din abdomen şi vasele sangvine transmit semnale inhibitorii spre centrul
simpatic din hipotalamusul posterior – dilatarea pasivă a vaselor viscerelor
4. Întreruperea legăturii hipotalamo-hipofizare: în ţesuturi - ↓ ratei MB.

Punctele de măsurare
a temperaturii corpului:
 Fosa axilară –36,6oC
 Intrarectal – 37,2oC
 În cavitatea bucala – 37,0 oC
Temperatura variază în
diferite ţesuturi în
dependenţă de rata
proceselor metabolice,
T maximă fiind în
ficat – 38,0oC, iar T
minimă – pielea
extremităţilor.

Animale homeoterme – menţin constant T corpului la variaţiile T mediului extern.

Animale poichiloterme
– T corpului variază în dependenţă de T mediului extern.
Hipotermie - ↓T <35oC
Hipertermia - ↑T>37oC
(trebuie diferenţiată de febră)

FEBRA
 Creşterea temperaturii corpului peste limita normala şi este cauzata de acumularea în sânge a
diferite toxine care afectează termostatul hipotalamic.
 Substanţele ce provoacă febră – pirogene (apar ca rezultat al degradării ţesuturilor
organismului afectate de diverşi agenţi patogeni, viruşi, bacterii)
 Creşterea T corpului ↑ 41-42,5oC – şocul termic.
 Manifestările: hemoragii locale, degenerări parenchimatoase în special în creier → edem
cerebral → deces.
Aportul alimentar
 Produse alimentare – compuşi chimici care includ proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri
minerale, apă.
 Consumul zilnic depinde de: compoziţie, gradul de asimilare şi valoarea energetică.
 Valoarea energetică:
1 gr. proteine – 4,1 kcal
1 gr. lipide – 9,3 kcal
1 gr. glucide - 4,1 kcal
Raportul proteine : lipide : glucide - 1:1:4, pentru persoana adultă sănătoasă în timpul
efortului fizic de intensitate medie: 120 gr. proteine, 60 gr. lipide, 460 gr. glucide. (La efort maxim ↑
cu 30%).
 Gradul de asimilare: 95% - produse de origine animală; 80% - origine vegetală; 82-90% -
origine mixtă.
Reglarea aportului alimentar
 Aportul alimentar este reglat de sistemul nervos:
 Hipotalamusul – centrul foamei (n. laterali); centrul saţietaţii (n. ventromediali).
 Centrii din partea inferioară a trunchiului cerebral – salivaţia, masticaţia, deglutiţia.
 Amigdala şi ariile corticale ale sistemului limbic – controlează apetitul împreună cu
hipotalamusul.
 Girus hipocampic şi girus cingulat – căutarea hranei; împreună cu amigdala şi hipotalamusul
asigură aprecierea calităţii hranei.
 Obezitatea – apare la dereglarea aportului alimentar; consumul excesiv de alimente şi lipsa
efortului fizic. La fiecare 9,3 kcal ne utilizate se depozitează un gram de grăsime.