ELEMENTE DE DREPT CIVIL

PARTEA GENERALĂ
-modulul III-

IV.ACTUL JURIDIC CIVIL1

IV.1.NOŢIUNE ŞI CLASIFICARE

IV.1.1.Definiţia actului juridic

Ca izvor al raportului juridic concret (negotium iuris) actul juridic (în general, şi
actul juridic civil în special) este definit ca fiind manifestarea de voinţă a uneia
sau mai multor persoane, săvârşită în scopul de a produce efecte juridice
(de drept civil), adică în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi
juridice (civile)2.
În terminologia juridică curentă, noţiunea de act juridic este utilizată şi în sensul
de instrument probator (instrumentum probationis), desemnând înscrisul
constatator al manifestării de voinţă, suportul material unde se
consemnează manifestarea de voinţă a părţilor3.

1 Pentru dezvoltari mai ample asupra problematicii a.s.v. P.Vasilescu, RELATIVITATEA

ACTULUI JURIDIC CIVIL. REPERE PENTRU O NOUĂ TEORIE GENERALĂ A ACTULUI DE
DREPT PRIVAT, Edit. Rosetti, Buc., 2003.
2 M.Mureşan în, op.cit., p. 95.
3 ibidem
 IV.1.2. Clasificarea actelor juridice civile

Clasificarea actelor juridice civile se poate face după mai multe criterii:

1.după numărul părţilor a căror voinţă juridică participă la formarea

actului:
 acte juridice unilaterale (art. 1324 NCC) - sunt rezultatul voinţei unei
singure părţi (de ex. testamentul, renunţarea la o moştenire, etc.);
 acte juridice bilaterale (contractele) – se nasc din voinţa concordantă a
două părţi (de ex. vânzarea-cumpărarea, donaţia, etc.);
Obs. Nu trebuie confundată clasificarea actelor juridice civile în unilaterale şi bilaterale,
(clasificare făcută în funcţie de numărul părţilor) cu clasificarea contractelor civile în
unilaterale şi bilaterale (clasificare ce are la bază criteriul conţinutului - art. 1171 NCC).
Astfel, toate contractele, chiar şi cele unilaterale presupun acord de voinţă, pe când actul
juridic unilateral este rezultatul unei singure manifestări de voinţă. În aceeaşi ordine de
idei, contractul unilateral dă naştere la obligaţii numai pentru una dintre părţi, cealaltă
parte având numai calitate de creditor (ex. contractul de donaţie), contractele bilaterale,
sinalagmatice, presupun obligaţii reciproce şi interdependente, ambele părţi având atât
calitatea de debitor, cât şi de creditor (ex. contractul de vânzare-cumpărare)

 acte juridice multilaterale - sunt rezultatul acordului de voinţă care

provine de la trei sau mai multe părţi (ex.contractul civil de societate, dacă a
fost încheiat de cel puţin trei ascociaţi).
Importanţă practică:
Clasificarea rezidă importanţă din punct de vedere practic, astfel:
- regimul juridic diferit al viciilor de consimţământ;
- formarea valabilă (pentru actele unilaterale este necesară şi suficientă voinţa
unică a autorului, pentru actele bi sau multilaterale fiind necesar acordul de voinţă al
părţilor);
- revocarea – dacă asupra actelor juridice unilaterale nu se poate reveni în sensul
invers al manifestării de voinţă al autorului decât în situaţiile expres prevăzute de lege,
actele juridice bi si multilaterale, pot fi revocate prin mutuus disensus;

2. după scopul urmărit de părţi:

 a. acte juridice cu titlu oneros (art. 1172 alin 1 NCC) - sunt acelea în care
părţile, care le-au dat naştere, urmăresc procurarea unui folos patrimonial;
(ex. contractul de vânzare-cumpărare)
 b. acte juridice cu titlu gratuit (art. 1172, alin 2 NCC)- sunt acelea prin
care se procură un folos patrimonial, fără a se urmări obţinerea altuia în
schimb; (ex. donaţia)

a. actele juridice cu titlu oneros se subclasifică la rândul lor, în:

 acte juridice comutative (art. 1173 alin. 1 NCC) - cele la încheierea cărora
 părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor lor; (ex. contractul de
locaţiune)
 acte juridice aleatorii (art. 1173, alin. 2 NCC) – acele acte juridice ce depind
de un eveniment viitor şi incert, oferind astfel oricăruia dintre subiecţi, pe
deoparte şansa unui câştig, iar pe de altă parte îl expun la riscul unei pierderi;
astfel, la momentul încheierii părţile nu pot evalua întinderea obligaţiilor
asumate (ex. contractul de întreţinere, contractul de asigurare etc.)

b. actele juridice cu titlu gratuit se subclasifică, la rândul lor, în :

 liberalităţi - acte prin care o parte transmite celeilalte, cu titlu gratuit, un

bun sau o fracţiune din patrimoniul său, sau chiar întregul său patrimoniu
(ex. donaţiile, legatele testamentare);
 acte dezinteresate - prin care o parte procură celeilalte un folos, cu titlu
gratuit, dar fără a-şi ştirbi patrimoniul; (ex. mandatul gratuit, depozitul
neremunerat etc.)
Importanţa practică:
În urma acestei clasificări se disting diferenţe privind regimul juridic al actelor cu
titlu oneros, respectiv gratuit astfel:
- capacitatea de a încheia actul juridic civil, condiţie de validitate, este
reglementată cu mai multă severitate în cazul actelor cu titlu gratuit;
- regimul juridic diferit în privinţa viciilor de consimţământ (ex. nu se
poate discuta de leziune decât în cazul actelor cu titlu oneros);
- în materia obligaţiilor, actele cu titlu oneros prezintă o serie de reguli
semnificativ mai vastă decât actele cu titlu gratuit (ex. garanţia contra evicţiunii)
- în materie succesorală, actele cu titlu gratuit beneficiază de o reglementare
deosebită;

3. după importanţa lor, în raport cu patrimoniul:

 acte de conservare - au ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept

subiectiv (de ex. înscrierea unei ipoteci, întreruperea unei prescripţii, etc.);
 acte de administrare - prin care se urmăreşte punerea în valoare a unui
bun sau a unui patrimoniu (de ex. culegerea fructelor);
 acte de dispoziţie – prin care se înstrăinează (vânzare–cumpărare) sau se
grevează cu sarcini reale (constituirea unei ipoteci sau gaj) bunuri din
patrimoniul părţii care încheie actul, precum şi cele prin care se renunţă la
un drept (remiterea de datorie).
Importanţa practică:
- capacitatea de a încheia acte juridice civile diferă astfel: actele de conservare pot
fi încheiate şi de cel fără capacitate de exrciţiu, actele de administrare ce nu sunt lezionare
pot fi încheiate de minorul cu capacitate de exrciţiu restrânsă fără încuviinţarea
prealabilă a ocrotitorului legal, actele de dispoziţie pot fi încheiate de minorul cu
capacitate de exerciţiu restrânsă numai cu dubla încuviinţare a ocrotitorului legal şi a
instanţei de tutelă;
- actele de conservare, precum şi actele de administrare, ce au caracter urgent, nu
pot fi considerate acte de acceptare a moştenirii, spre deosebire de actele de administrare
ce nu au caracter urgent şi actele de dispoziţie (cele din urmă presupunând acceptarea la
maniera tacită a moştenirii)

4. după criteriul timpului când urmează să-şi producă efectele:

 acte juridice între vii,(inter vivos) - îşi produc efectele în timpul vieţii
părţilor, necondiţionat de moartea autorului/autorilor; (ex. majoritatea
actelor juridice civile)
 acte juridice pentru cauză de moarte (mortis causa) - îşi produc
efectele numai la moartea autorului lor; (ex. testamentul)
Importanţa practică:
- actele juridice pentru cauză de moarte beneficiază de o reglementere legală
expresă, amănunţită, fiind supuse unor condiţii restrictive atât în ceea ce priveşte
capacitatea de a dispune, cât şi cea de a primi
- actele juridice pentru cauză de moarte sunt acte solemne ca regulă, pe când actele
juridice între vii doar pe cale de excepţie;

5. după felul şi natura efectelor pe care le produc:

 acte constitutive de drepturi - dau naştere, constituie drepturi

subiective ce nu au existat anterior încheierii lor (produc efecte pentru viitor
– ex nunc); (ex. uzufructul, contractul de ipotecă, convenţia de partaj etc.)
 acte translative de drepturi - au ca efect transmiterea, transferul unui
drept subiectiv din patrimoniul unei părţi în patrimoniul celeilalte (produc
efecte pentru viitor – ex nunc); (ex. donaţia, vânzarea-cumpărarea)
 acte declarative de drepturi - au ca efect consolidarea, definitivarea,
unui drept subiectiv preexistent (produc efecte retroactive – ex tunc) (ex.
tranzacţia)
Importanţa practică:
- în principiu, doar actele constitutive şi cele translative sunt supuse publicităţii
imobiliare;
- actele constitutive şi cele translative datorită caracterului de contracte
sinalagmatice sunt pasibile de reziliere sau rezoluţiune;
- actele constitutive şi cele translative produc efecte numai pentru viitor (ex nunc),
în timp ce actele declarative produc efecte şi pentru trecut (ex tunc);

6. în funcţie de criteriul cerinţelor privind formarea(încheierea) lor

valabilă:

 acte juridice consensuale - se încheie valabil prin simpla manifestare a

voinţei părţilor, indiferent de forma ei de exprimare; dreptul nostru este
dominat de principiul consensualismului, exprimat de art. 1178 NCC
în materia contractelor translative de drepturi reale (dar de aplicabilitate
mai largă), principiu potrivit căruia actul juridic îşi produce efectele de
îndată ce părţile şi-au dat consimţământul la încheierea lui, dacă legea nu
impune vreo formalitate pentru încheierea sa valabilă;
 acte juridice solemne (formale) – se încheie valabil şi produc efecte dacă
 acordul de voinţă (sau manifestarea unilaterală de voinţă), a îmbrăcat
formă specială ad validitatem prevăzută în mod expres de lege; (ex. donaţia,
testamentul)
 acte juridice reale - se încheie valabil numai dacă manifestarea de voinţă
este însoţită de remiterea (traditio) bunului la care se referă actul; în acesta
situaţie predarea nu ţine de executarea actului, ci chiar de încheierea lui
valabilă (de ex. comodatul, depozitul, etc.).

Importanţa practică:
- în cazul actelor juridice solemne, nerespectarea formei impuse de lege atrage
sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 1242, alin. 1 NCC;
- modificarea unui act juridic solemn se poate face doar prin formă solemnă;
- regimul probelor diferă la actele consensuale, făţă de cele solemne, respectiv
reale;

Jurisprudenţă

Dacã între pãrţi, deşi contractul de comodat s-a încheiat în forma autenticã, totuşi predarea
bunului nu s-a efectuat, contractul nefiind perfectat, înstrãinarea bunului - pe calea vânzãrii-cumpãrãrii -
de cãtre comodant este valabilã şi, ca atare, comodatarul nu poate, ulterior înstrãinãrii, sã mai solicite
predarea bunului.
(Trib. Mun. Bucureşti - secţ. a III-a civ., decizia nr. 2705 din 22.09.1983.)4
7. după rolul jucat de voinţa părţilor în stabilirea conţinutului
raportului juridic căruia îi dau naştere, deosebim:

 acte juridice subiective - al cărui conţinut este determinat de voinţa

părţilor potrivit principiului libertăţii actelor juridice 5; în această categorie
intra majoritatea actelor juridice civile;
 acte juridice condiţie - prin care părţile îşi manifestă voinţa de a încheia
actul care are conţinut predeterminat, conţinut predeterminat de
norme de la care părţile nu pot deroga; (ex. căsătoria)
Obs. Art. 1175 NCC reglementează o categorie intermediară reprezentată de contractul
de adeziune, ale cărui clauze esenţiale sunt impuse de către una dintre părţi, celeilalte
părţi revenindu-i sarcina să le accepte aşa cum au fost formulate;
Importanţa practică:
- având în vedere condiţiile de valabilitate, dacă actele juridice subiective intra sub
incidenţa normelor dispozitive, actele juridice condiţie sunt reglementate de norme
imperative, de la care părţile nu pot deroga, al căror conţinut nu îl pot modifica prin
acordul lor de voinţă;

8. după criteriul corelaţiilor existente între ele :

 acte juridice principale - au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor

nedepinzând de vreun alt act juridic; în circuitul civil, majoritatea actelor
juridice se încadreză aici (ex. contractul de împrumut) ;

4 Revista românã de drept nr. 5 din 1985, pag. 52-58 - preluată din Infolex.
5 A.s.v. infra.IV.2.3.1.
  acte juridice accesorii - nu pot exista decât pe lângă un act principal, a
cărui soartă juridică o împărtăşesc; aceste acte pot fi încheiate concomitent
cu actul principal, sau ulterior, pot constitui act separat sau clauză în cadrul
actului principal ( ex. contractul de gaj prin care se garantează un
împrumut).
Importanţa practică:
- soarta actului juridic accesoriu urmează soarta
- actului juridic principal, accesorium sequitur principale, astfel încât
validitatea şi eficacitatea acvtului juridic accesoriu se apreciază deopotrivă în
raport cu propriile sale eleme;nte şi în funcţie de actul juridic principal;

9. în funcţie de rolul jucat de "cauză6", în încheierea lor valabilă,

actele juridice civile pot fi:

 acte juridice cauzale - valabilitatea lor implică neapărat valabilitatea

cauzei, pe cale de consecinţă fiind lovite de nulitate absolută actelor juridice
a căror cauză lipseşte, este falsă, ilicită sau imorală; (ex. cele mai multe acte
juridice sunt cauzale)
 acte juridice abstracte - valabilitatea lor este detaşată de valabilitatea
cauzei, raportându-se exclusiv la celelalte condiţii de validitate: capacitate,
consimţământ, obiect; aceste acte au apărut pentru a satisface necesitatea
celerităţii executării obligaţiilor născute în circuitului civil şi comercial,
debitorul creanţei neputând invoca excepţia nevalabilităţii cauzei pentru a
refuza executatea; (ex. titlurile de valoare)
Importanţa practică:
- actele cauzale prezintă deosebiri faţă de actele abstracte în materie probatorie,
precum şi în planul valabilităţii

10. după cum sunt afectate de modalităţi (termen, condiţie, sarcină):

 acte juridice pure şi simple - care produc efecte imediate şi, în principiu,
irevocabile; (ex. recunoaşterea filiaţiei, căsătoria, adopţia)
 acte juridice afectate de modalităţi, - a căror existenţă - sau numai
executarea - depinde de elemente viitoare, extrinseci raportului juridic
(termen, condiţie, sarcină) (ex. contractul de asigurare)
Marea majoritatea a actelor juridice pot fi, după voinţa părţilor, fie pure şi simple,
fie afectate de modalităţi (ex.vânzarea – cumpărarea, schimbul, etc.). Există acte care nu
pot exista decât ca pure şi simple (de ex. căsătoria, înfierea), după cum există acte care
nu pot fi, prin esenţa lor, decât afectate de termen (ex. împrumutul, întreţinerea şi renta
viageră etc.) sau de condiţie (contractul de asigurare);
Importanţa practică:
- în funcţie de tipul de acte pure şi simple sau afectate de modalităţi, se disting
deosebiri din punctul de vedere al condiţiilor de valabilitate ( în cazul actelor afectate de
modalităţi, lipsa lor determină ineficienţa actului juridic, acesta nemaiproducându-şi
efectele)

6 Cu privire la cauză a.s.v. infra.IV.2.5.

 11. după cum au o reglementare legală expresă:
 acte juridice tipice (numite) - care au o reglementare legislativă proprie
 acte juridice atipice (nenumite) – care nu au o reglementare expresă, dar
care, dacă îndeplinesc condiţiile de validitate proprii oricărui act juridic,
sunt recunoscute în virtutea principiului libertăţii de voinţă ( de ex.
contractul de întreţinere; antecontractul)
Obs. contractele complexe, ce reunesc elemente a două sau mai multe contracte
numite (ex. contractul hotelier) nu sunt sinonime cu contractele nenumite, deşi nu
beneficiază de o reglementare proprie; în aceste situaţii, se vor aplica normele prevăzute
de lege pentru fiecare dintre elementele contractuale componente;
Importanta practica:
- simpla încadrare a actului juridic numit într-o anumită categorie este suficientă
pentru determinarea regimului său juridic; în situaţiile în care părţile nu au prevăzut în
conţinutul actului toate dispoziţiile legale aferente acestuia, aceste se vor aplica automat
şi complet;
- situaţia actelor juridice nenumite este diferită; astfel, prioritar vor opera regulile
stabilite în mod expres de părţi, iar pentru aspectele nereglementate de părţi se vor aplica
regulile generale ce guvernează materia obligaţiilor şi regulile speciale ce guvernează actul
juridic cu care se aseamănă cel mai mult;

12. în funcţie de criteriul modului de executare:

 acte juridice cu executare dintr-odată (uno ictu) - care se execută prin

săvârşirea unei singure prestaţii din partea debitorului;
 acte juridice cu executare succesivă în timp - care se execută fie prin
mai multe prestaţii succesive, eşalonate în timp (ex. vânzare cu plata în
rate), fie printr-o prestaţie continuă (ex. închirierea spaţiului locativ).
Importanţa practică:
- sancţiunea aplicabilă în situaţia neexecutării obligaţiilor ce decurg din actul
juridic cu executare instantanee este rezoluţiunea ( actul de desfiinţează cu efect
retroactiv), pe când în cazul actului juridic cu executare succesivă sancţiunea aplicabilă
este rezilierea (sancţiune ce opereză numai pentru viitor);
- doar pentru contractele cu executare succesivă se poate pune problema
suspendării, din motive de forţă majoră, pentru întreaga durată a imposibilităţii de
executare;

13. după modalitatea de încheiere:

 acte juridice strict personale sunt actele care pot fi încheiate doar
personal, reprezentarea fiind incompatibilă cu acest tip de acte; (ex.
testamentul, căsătoria)
 acte juridice ce pot fi încheiate prin reprezentare – majoritatea actelor
juridice civile pot fi încheiate atât personal, cât şi prin reprezentare
Importanţa practică:
- capacitatea de a încheia acte juridice strict personale este guvernată de norme
imperative;
- subiecţii raportului juridic civil în cazul actelor strict personale sunt doar
persoanele fizice;
- condiţiile de valabilitate diferă în cazul actelor strict personale faţă de actele
încheiate prin reprezentare, în cazul acestora din urmă luându-se în considerare aspectele
privind consimţământul reprezentantului;

IV.2.CONDIŢIILE ESENŢIALE PENTRU VALABILITATEA ACTULUI

JURIDIC

IV.2.1.Noţiune

Prin condiţii de valabilitate ale actului juridic civil înţelegem cerinţele

legale impuse pentru ca un act juridic să se nască în mod valabil, a căror
neîndeplinire atrage nulitatea lui.
Potrivit art. 1179 NCC potrivit "condiţiile esenţiale pentru validitatea
contractului sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul
părţilor; 3. un obiect determinat şi licit; 4. o cauza licită şi morală"7. La
acestea se pot adăuga şi altele, atunci când legiuitorul le prevede în mod expres, cu privire
la diferitele tipuri de acte juridice.

IV.2.2. Clasificarea condiţiilor de valabilitate

Condiţiile de validitate ale actului juridic sunt clasificate în literatura de specialitate

după mai multe criterii:
A. După criteriul aspectului la care se referă condiţiile de validitate
ale actului juridic civil, pot fi:

 Condiţii de fond (intrinseci) - care se referă la conţinutul actului

juridic;
 Condiţii de formă (extrinseci)8 - care vizează exteriorizare voinţei,
forma de manifestare a consimţământului părţilor la încheierea actului
juridic, când legiuitorul o impune ad validitatem, pentru actele juridice
solemne.

B. După criteriul izvorului lor formal, condiţiile de validitate pot fi:

 Condiţii legale – exprimate de normele juridice cuprinse în diferite texte
de lege;
 Condiţii convenţionale sau voluntare – stabilite prin voinţa părţilor,
fără a le fi impuse de lege ( de ex. părţile stabilesc ca un contract consensual
să fie, valabil încheiat între ele numai prin înscris autentic
7 Art.948 C.civ nu se referă la actul juridic civil în general, ci la prototipul său - contractul civil (sau

convenţia) – cu toate acestea este unanim admis că dispoziţiile lui sunt aplicabile tuturor actelor juridice.
8 Uneori condiţia de formă este cerută nu pentru valabilitatea actului juridic ci doar pentru dovedirea

existenţei şi conţinutului său (forma ad probationem) sau pentru opozabilitatea lui faţă de terţi
(îndeplinirea unor formalităţi de publicitate) .
 C. După criteriul legăturii lor, mai mult sau mai puţin strânse, cu actul
la care se referă, condiţiile de validitate pot fi:

 Condiţii intrinseci - elementele structurale ale actului juridic (ex. -

capacitatea, consimţământul, obiectul, cauza);
 Condiţii extrinseci - elemente exterioare actului juridic (ex. o autorizaţie
administrativă prealabilă).

IV.2.3.Capacitatea

Conform art. 1179 NCC prima condiţie de valabilitate cerută părţilor este
capacitatea. În prelungirea acestei dispoziţii art.1180 NCC stipulează că „Poate
contracta orice persoană ce nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să încheie
anumite contracte.”; prin urmare capacitatea de a a încheia un act juridic este regula,
incapacitatea fiind excepţia, atunci când este prevăzută în mod expres de legiuitor.
Incapacitatea, potrivit criteriului întinderii ei, se clasifică în:
 Incapacitate generală (lipsa totală a capacităţii de exerciţiu) –
care priveşte orice act juridic civil, sunt în această situaţie minorii până la
14 ani şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească(art. 43 NCC);

 Incapacităţi speciale (îngrădiri ale capacităţii de exerciţiu sau

de folosinţă) – care vizează anumite tipuri de acte juridice (art.950 pct.4
C.civ.).

Lipsa totală a capacităţii de exerciţiu (incapacitatea generală) a fost instituită

pentru a ocroti interesele celor (minori şi interzişi) pe care legea îi consideră ca fiind lipsiţi
de discernământul necesar evaluării consecinţelor juridice ale actelor pe care le încheie.
În practică s-a impus necesitatea ca anumite acte juridice încheiate de minorii până la 14
ani sau de interzişi să fie admise ca valabile deşi nu se respectă cerinţa capacităţii. Este
vorba de actele de conservare, de acte de administrare care nu îl prejuduciază pe minor,
de actele mărunte ale vieţii cotidiene, acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter
curent şi care se execută la data încheierii lor (art. 41, alin. 3 NCC)
Incapacităţile speciale au fost instituite cu privire la anumite acte juridice
pentru ocrotirea intereselor uneia dintre părţile actului sau a avânzilor lor cauză. Potrivit
regulii exceptio est strictissimae interpretationis ele trebuie să fie expres prevăzute de
lege. Cu titlu exemplificativ în materie de vânzare–cumpărare este reglementată:
incapacitatea tutorilor de a cumpără de la cei aflaţi sub tutela lor (art. 1654, alin. b, NCC).

Jurisprudenţă

Articolul 1306 Cod civil potrivit cãruia "Pot cumpãra şi vinde toţi cãrora nu le este oprit
prin lege", comportã o serie de derogãri, sub forma unor incapacitãţi speciale de a vinde şi cumpãra sau
de a cumpãra, prevãzute sub sancţiunea nulitãţii, în articolul 1308 Cod civil.
Recurenta, membrã a Comisiei de lichidare a CAP Cepleniţa şi Comisiei care a organizat licitaţia
unor bunuri proprietatea CAP-ului în lichidare, nu putea participa la licitaţie şi sã-şi adjudece bunurile
astfel înstrãinate. Deoarece articolul 1308 pct. 2 Cod civil, instituie interdicţia de a cumpãra a mandatarilor
împuterniciţi sã le vândã, recurenta nu putea cumula rolul de vânzãtoare a bunurilor aparţinând
patrimoniului CAP-ului cu cel de cumpãrãtoare.
În consecinţã, adjudecarea bunurilor scoase la licitaţie de cãtre Comisia de lichidare a CAP
Cepleniţa din care recurenta fãcea parte este nulã, cumpãrãtoarea fiind sub incidenţa articolului 1308 pct.
2 Cod civil, care prohibã cumpãrarea bunului de cãtre cel însãrcinat sã-l vândã.

(Curtea de Apel Iaşi, decizia civilã nr. 474 din 24.04.1998)9

IV.2.4.Consimţământul

IV.2.4.1. Voinţa juridică.

Voinţa juridică presupune o latură internă şi una externă. Latura internă

concretizează un proces psihologic complex finalizat cu hotărârea de a încheia un act
juridic. Latura externă reprezintă tocmai exteriorizarea acestei hotărâri. Dreptul civil
reţine din cadrul acestui proces psihologic complex cauza (motivul) care a generat
hotărârea de a încheia actul juridic şi consimţământul care exprimă exteriorizarea
acestei hotărâri.
Voinţa juridică este cârmuită de două principii:

 Principiul libertăţii(autonomiei) de voinţă;

 Principiul priorităţii voinţei interne faţă de voinţa declarată.

Principiul libertăţii(autonomiei) de voinţă este consacrat, indirect, în art.1169

NCC: Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora,
în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri , art. 1270 alin 1 NCC
Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante şi art. 11 NCC nu
se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează
ordinea publică sau de la bunele moravuri.
Conţinutul principiului exprimă posibilitatea subiecţilor de drept:

- de a încheia sau nu orice acte juridice civile, atât acte numite, cât şi acte
nenumite;
- de a modifica sau desface actele juridice pe care le-au încheiat;
- de a da actului juridic pe care-l încheie conţinutul concret pe care îl doresc;
- de a încheia actul juridic în forma pe care o doresc .

Limitele acestui principiu sunt:normele juridice imperative, ordinea publică,

bunele moravuri.
Principiul priorităţii voinţei interne faţă de voinţa declarată se aplică în acele
situaţii când apare o neconcordanţă între latura internă a voinţei juridice şi cea externă.
Acest principiu este consacrat de art. 1266, alin. 1 NCC potrivit căruia interpretare
contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante şi nu după sensul
literal al termenilor, şi de art. 1289 alin 1 NCC care prevede că în cazul actelor simulate,
contractul secret produce efecte numai între părţi, şi dacă din natura contractului ori
9 Culegere de practicã judiciarã - Curtea de Apel Iaşi 1998 din 1999, pag. 20 - preluată din Infolex.
din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu
universal.

Excepţii de la acest principiu:

 în materie de probaţiune - art.1191 alin.2 C. Civ. interzice proba cu
martori “în contra sau peste ceea ce cuprinde actul (înscrisul-s.n.) ”,
se dă asfel prioritate voinţei declarate, în înscris, chiar dacă ea nu
concordă cu voinţa reală;
 în materie de simulaţie – potrivit art. 1290, alin 1, NCC. faţă de avânzii
cauză ai părţilor (cu excepţia succesorilor universali, cu titlu universal,
sau cu titlu particular) va produce efecte actul aparent (voinţa
declarată) şi nu actul real (voinţa reală a părţilor).

Jurisprudenţă

Potrivit prevederilor art. 1175 C. civ. , actul secret care modificã un act public nu poate avea
putere decât între pãrţile contractante şi succesorii lor universali.
În afara regulei enunţate, art. 1175 (teza finalã) cuprinde şi o a doua regulã, referitoare la terţi,
potrivit cãreia actul secret nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. Deşi art. 1175 (teza finalã)
se mãrgineşte sã dispunã cã actul secret nu poate avea nici un efect contra altor persoane, el permite,
implicit, ca un atare act sã fie invocat de terţi, în beneficiul lor, astfel cum le dicteazã interesele.
(CSJ - secţ. civ., decizia nr. 1823 din 07.10.1992.)10

IV.2.4.4. Consimţământul-precizări terminologice.

Consimţământul poate fi definit ca “ acea condiţie esenţială, de fond şi

generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act
juridic civil manifestată în exterior ”.11
Noţiunea de consimţământ este utilizată pentru a exprima acordul de
voinţe prin care se încheie un act juridic bi- sau multilateral.
IV.2.4.5. Condiţiile consimţământului.

Conform art 1204 NCC, pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să

întrunească următoarele condiţii: să fie serios, liber şi exprimat în cunoştiinţă de cauză.
1. să fie exteriorizat – prin definiţie consimţământul reprezintă
exteriorizarea hotărâri de a încheia un act juridic, modalităţile de exteriorizare pot
fi diferite: verbal, în scris, acţiuni, atitudini.
Relativ la exteriorizarea consimţământului, se ridică problema valorii
juridice a tăcerii, anume dacă în dreptul civil îşi găseşte aplicare adagiile "qui
tacit consentire videtur" (cine tace este de acord) sau "qui tacit non negat" (cine
tace nu neagă). Răspunsul oferit este că, în principiu, tăcerea - prin ea însăşi,
desprinsă de împrejurările de fapt semnificative, concludente - nu valorează
consimţământ.
Prin excepţie, tăcerea valorează consimţământ în următoarele cazuri:

10 Rev.Dreptul nr. 10-11 din 1993, pag. 124 - preluată din Infolex.
11 G. Beleiu.op.cit.,p.133.
  când legea prevede în mod expres aceasta (art. 1437 Cod civil);
 când, prin voinţa expresă a părţilor, se atribuie o anumită
semnificaţie juridică tăcerii (de exemplu, în cazul stabilirii modalităţii de
reînnoire a unei convenţii sau de denunţare a acesteia);
 când tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului
 în materie de ofertă - acceptare,se consideră că tăcerea la o ofertă
făcută exclusiv în favoarea destinatarului ei valorează acceptare
2. să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
Se consideră că intenţia de a produce efecte juridice lipseşte când:
 manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă (jocandi causa),
din prietenie, din curtoazie sau pură complezenţă ;
 consimţământul a fost dat cu o rezervă mintală (reservatio
mentalis), cunoscută de destinatarul acesteia, deoarece e vorba de
consimţământ aparent dacă destinatarul nu a cunoscut rezerva mintală, aceasta
va fi fără relevanţă juridică, urmând să se producă efectele dorite ;
 manifestarea de voinţă a avut loc sub condiţie suspensivă sau pur
potestativă, "din partea celui care se obligă" (art. 1403 NCC.), adică: "mă oblig
dacă vreau" - si voluero;
 manifestarea de voinţă este prea vagă;
 a fost dată de un actor în timpul interpretării unui rol;
 în cazul simulaţiei (absolute sau relative);
3. să provină de la o persoană cu discernământ;
4. să fie liber şi neviciat.
Obs. Deşi noul cod civil nu defineşte viciile de consimţământ, doctrină le
identifică cu acele împrejurări care afectează caracterul conştient şi liber al voinţei
de a încheia un act juridic.
Art. 1206 NCC enumeră la alin. 1 eroarea, dolul şi violenţa, iar în alin 2 leziunea.
Alterarea voinţei de a contracta se poate produce atât la nivel intelectiv,
conştient – în cazul erorii şi a doului, precum şi la nivelul libertăţii de exprimare –
violenţa şi leziunea.
Viciile voinţei nu împiedică formarea actului juridic, distingându-se de
absenta voinţei. O voinţa, chiar dacă este viciată, există de fapt şi, în consecinţa, poate
forma un act juridic, însă ea nu s-a putut manifesta în deplina cunoştinţă de cauză sau
în deplina libertate. De aceea legea permite părţii să solicite în justiţie anularea actului.
Atâta timp cât aceasta acţiune nu a fost exercitată, actul juridic produce efecte, îndată
însă ce, în urma cererii părţii a cărei voinţa a fost viciata, justiţia constata existenta
viciului (şi rolul determinat al acestuia în luarea hotărârii), actul cade.

A. EROAREA.
Definire:
”Eroarea este o falsă (greşită) reprezentare a realităţii în conştiinţa
persoanei care deliberează şi adoptă hotărârea de a încheia actul juridic”12.
Structură:

12 M.Mureşan în, op.cit., p.120.

 - un singur element de natură psihologică, falsa reprezentare a realităţii
Clasificare:
Din punct de vedere al consecinţelor (efectelor) pe care le produce, eroarea se
clasifică în:
 eroarea obstacol – care împiedică încheierea actului juridic urmare a faptului
că cele două voinţe juridice nu se întâlnesc. Această formă a erorii atrage
sancţiunea nulităţii absolute.
Conform art. 1207 alin 2 NCC, eroarea obstacol este de două feluri:
- error in negotium - care poartă asupra naturii juridice sau a
obiectului contractului ce urmează a fi încheiat; (ex. o parte crede
că încheie un contract de locaţiune, iar cealaltă crede că încheie un contract
de vânzare-cumpărare);
- error in corpore13 – care poartă asupra identităţii fizice a
obiectului prestaţiei ori considerate esenţiale de către părţi (ex. o
parte doreşte să vândă un imobil din Arad, cealaltă doreşte să cumpere un
imobil în Bucureşti)

Jurisprudenţă

Reclamanta T.P. a chemat în judecatã pe pârâţii T. St., T.G. pentru anularea parţialã a contractului
de vânzare-cumpãrare autentificat de Notariatul de Stat Arad, sub nr. 1813 din 6 septembrie 1990, asupra
cotei de 4/6 pãrţi pe care reclamantul o deţinea asupra imobilului înscris în C.F. nr. 2085 Lipova, motivând
cã a fost în eroare la facerea contractului, cu privire la natura contractului, ea fiind convinsã cã încheie cu
pârâţii un contract de întreţinere, înţelegând cã-şi transmite cota contra unei prestaţii, constând în
întreţinerea pe care urma sã o primeascã de la pârâţi.
Prin sentinţa civilã nr. 10355/1994, pronunţatã în dosarul nr. 10159/1993, Judecãtoria Arad a
admis acţiunea reclamantei T.P. şi a anulat parţial contractul de vânzare-cumpãrare în discuţie, cu referire
exclusiv la cota reclamantei, de 4/6 pãrţi din imobil.
S-a reţinut cã reclamanta a fost în eroare cu privire la natura contractului încheiat, fiind analfabetã
şi necunoscând bine limba românã.
La acestea se adaugã şi împrejurarea cã, dupã încheierea contractului, pârâţii au locuit împreunã cu
reclamanta pânã în anul 1993, lãsându-i astfel credinţa încheirii operaţiunii juridice dorite.
Pârâţii au declarat apel, iar prin decizia civilã nr. 1354/1995, Tribunalul Arad a admis apelul, a
desfiinţat sentinţa şi a respins acţiunea introductivã de instanţã, reţinând cã reclamanta a semnat personal
în faţa notarului, actul de vânzare-cumpãrare, care i-a fost citit şi cã nu se poate dovedi prin probe
testimoniale împotriva unui act autentic.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia civilã nr. 721 din 2 mai 1996,
pronunţatã în dosarul nr. 4014/1995, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul şi a casat decizia
Tribunalului Arad, respingând apelul pãrţilor T.St. şi T.G., reţinând cã eroarea cu privire la natura
contractului încheiat între pãrţi a fost doveditã în cauzã, situaţie în care nu se pune problema încãlcãrii
dispoziţiilor art. 1191 alin. II C. civ., întrucât eroarea ce poartã asupra naturii contractului, exclude
consimţãmântul, neconstituind un simplu viciu, ci fiind o eroare obstacol, ce poate fi doveditã prin orice
mijloace de probã şi chiar în contractul autentic. Fiind distructivã de voinţã, ea atrage nulitatea absolutã a

13 Conform doctrinei aferente Codului Civil de la 1864, se distingeau, eroarea obstacol, eroarea gravă,
denumită şi eroare viciu de consimţământ şi eroarea indiferentă. Întrucât, se considera că eroarea obstacol
echivala cu lipsa consimţământului, sancţiunea impusă de legiuitor era mai severă, constând în nulitatea
absolută a actului juridic astfel încheiat. În ceea ce priveşte celelalte tipuri de eroare, sancţiunea era
reprezentată de nulitatea relativă.
Conform art. 1207, alin. 1, NCC, clasificarea nu mai prezintă importanţă practică, deoarece
sancţiunea care intervine atât în cazul erorii obstacol, cât şi în cazul erorii viciu de consimţănânt este
nulitatea relativă.
operaţiunii juridice astfel încheiatã.
(Curtea de Apel Timişoara, decizia civilã nr. 721 din 02.05.1996.)14

 eroarea viciu de consimţământ – determină o alterare considerabilă a

consimţământului. În lipsa ei voinţa de a încheia actul nu s-ar fi format şi
manifestat. Acest tip de eroare atrage nulitatea relativă a actului încheiat sub
imperiul ei;
Eroarea viciu de consimţământ se împarte în:

error in substantiam care poartă asupra unei calităţi a

-
obiectului prestaţiei asupra altei împrejurări în absenţa căreia
contractul nu s-ar fi încheiat (ex. cumpăratorul de antichităţi s-a
înşelat asupra vechimii bunului)
- error in personam - care poartă asupra identităţii persoanei
cocontractantului, în contractele intuitu personae (contracte în care
consideraţia persoanei, generată de anumite calităţi ale ei, este
hotărâtoare).
Obs. Falsa reprezentare asupra valorii economice a contraprestaţiei, nu este
supusă regulilor de la eroare, ci a celor de la leziune, ca viciu de consimţământ.

 eroarea indiferentă – poartă asupra unor împrejurări mai puţin importante care
nu influenţează valabilitatea actului juridic încheiat sub influenţa ei. (ex. eroarea
asupra solvabilităţii cocontractantului)
În funcţie de natura realităţii fals reprezentate, eroarea poate fi:

 eroare de fapt - falsa reprezentare a unei situaţii faptice - poate produce efecte,
fie ca eroare obstacol, fie ca eroare viciu de consimţământ.;
 eroare de drept - falsa reprezentare a existenţei, ori a conţinutului unei norme
de drept civil - nu poate fi invocată ca o cauză de nulitate a actului juridic,
legiuitorul prezumând că toată lumea cunoaşte legea (nemo censetur ignorare
legem)15.

Condiţii:
Pentru invocarea erorii ca viciu de consimţământ se cer întrunite următoarele
condiţii:

 existenţa unei false reprezentări a realităţii cu caracter determinant, în

sensul că, poartă asupra unui motiv hotărâtor pentru încheierea actului
juridic;
 faptul că celălalt contractant a cunoscut (sau trebuia să cunoască)
motivul determinant al consimţământului, asupra căruia a purtat eroarea.
Sancţiune:
Sancţiunea atrasă de oricare dintre formele erorii obstacol sau viciu de
consimţământ este nulitatea.
14 Revista cercului juridic bãnãţean nr. 7-8 din 1996, pag. 142-143 -preluată din Infolex.

15 Au fost aduse şi argumente în favoarea admiterii erorii de drept ca viciu de consimţământ –

Gh.Beleiu,op.cit., p. 136; G.Boroi, op.cit.,p. 114.

 Obs. Noua legislaţie oferă posibilitatea adaptarii contractului, chiar dacă acesta este
anulabil, în situaţiile în care părţile convin în acest sens (vezi art. 1213, alin 1 NCC)

B. DOLUL.

Definire:
Dolul (sau viclenia) este acel viciu de consimţământ care constă într-o
eroare provocată unei persoane, prin mijloace viclene, dolosive, în scopul
de a o determina să încheie un act juridic.
Conform dispoziţiilor art. 1214, alin 1 NCC, consimţământul este viciat prin dol
atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale
celeilalte părţi, ori când acesta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe
contractant asupra unor îm prejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Structură:
 un element psihologic – intenţia de a induce în eroare;
 un element material - mijloacele viclene, manoperele dolosive utilizate pentru
inducerea în eroare.

Condiţii:
 să fie determinant pentru încheierea actului juridic;
 dolul trebuie să provină de la celălalt contractant;
Obs. Se admite anularea actului şi atunci când dolul provine:
- de la un terţ, dar cu ştirea contractantului;
- de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor
celuilalt contractant, conform art. 1214, alin. 3 NCC;

Conform dispoziţiilor art. 1214 alin. 4 NCC, dolul nu se presupune, el trebuie dovedit
de partea care îl invocă. Dovada dolului, spre deosebire de cea erorii, este mai uşoară
datorită structurii sale.
Existenţa elementului material, obiectiv, exterior, îl face mult mai uşor de
probat. Proba acestui element prezumă şi existenţa celui de al doilea.

Sancţiune:
Sancţiunea care intervine în cazul dolului este nulitatea relativă a actului
juridic.
Partea a cărei consimţământ a fost viciat prin dol, dispune de două acţiuni:
 acţiunea în declararea nulităţii actului juridic (obs. conform art. 1215, alin
2, NCC, independent de anularea contractului, autorul dolului răspunde
pentru prejudiciile ce ar rezulta);
 acţiunea în repararea prejudiciului cauzat prin întrebuinţarea de mijloace
frauduloase;
Obs. Întrucât dolul nu este altceva decât o eroare provocată, pot fi considerate şi în
cazul lui incidente dispoziţiile art. 1213 NCC privind adaptarea şi menţinerea
contractului.
Jurisprudenţă

O cãsãtorie poate fi anulatã pentru eroarea provocatã prin dol, în situaţia când persoana al
cãrei consimţãmânt a fost viciat şi în acest mod a avut a reprezentare falsã a unor calitãţi ale viitorului sãu
soţ, pe care, dacã le-ar fi cunoscut în realitate, nu şi-ar fi dat consimţãmântul la încheierea cãsãtoriei. Deci
dolul poate fi considerat viciu de consimţãmânt şi în cazul când manoperele viclene s-au manifestat prin
reticenţã.
Sub aspectul arãtat, nu se poate susţine, în mod temeinic, cã manoperele viclene pe care le-
a folosit soţia la încheierea cãsãtoriei, pentru a ascunde faptul cã este însãrcinatã, ca urmare a legãturilor
intime cu un alt bãrbat, nu pot constitui un motiv de anulare a cãsãtoriei, atât timp cât reclamantul nu a
cunoscut faptul cã pârâta era însãrcinatã, deoarece aceasta i-a ascuns starea în care se afla.
(Trib. Suprem - secţ. civ., decizia nr. 1381 din 19.07.1986.)16
C.VIOLENŢA.
Potrivit art. 1206, alin. 1 NCC actul juridic nu este valabil dacă consimţământul
este “smuls prin violenţă”.

Definire:
Violenţa ca viciu de consimţământ este ameninţarea cu un rău de natură
a insufla o temere care determină o persoană să încheie un act juridic pe
care altfel nu l-ar fi încheiat.

Structură:
 un element material, obiectiv, exterior constând într-o ameninţare cu un rău
de natură:
o fizică (de ex. omor, lovituri, etc.);
o patrimonială (de ex. distrugerea unor bunuri);
o morală (de ex. atingerea onoarei).
 un element psihologic, subiectiv, interior, starea de teamă generată de
ameninţare, care determină persoana să încheie un act pe care, în mod normal, nu
l-ar fi încheiat.

Condiţii:
Pentru ca violenţa să fie reţinută ca viciu de consimţământ, trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiţii :

 ameninţarea să fie injustă;

 să fie determinantă pentru încheierea actului, în sensul de a genera o „teamă
raţionabilă ” potrivit sexului, vârstei, condiţiei sociale, sănătăţii şi a caracterului
persoanei ameninţate (art. 1216, alin 4 NCC).
Obs. „Simpla temere reverenţiară, izvorâtă din respect, fără să fi fost violenţă”
nu permite invocarea acesteia ca viciu de consimţământ (vezi art. 1219 NCC)
Obs. Ameninţarea poate fi îndreptată atât împotriva părţii, cât şi împotriva unei
persoane apropiate, soţului, soţiei, ascendenţilor, descendenţilor (art. 1216, alin 3, NCC)
sau chiar asupra unor persoane faţă de care cocontractantul nutreşte stări afective

16 Revista românã de drept nr. 5 din 1987, pag. 60-61.

deosebite17.
De asemenea, potrivit art. 1220, alin 1 NCC, violenţa este cauză de nulitate "chiar
când este exercitată de un terţ, însă numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost
viciat cunoştea, sau după caz, ar fi trebuit să cunoască violenţa săvârşită de către terţ".

Sancţiune:
Sancţiunea care intervine în cazul violenţei este nulitatea relativă a actului
juridic (art. 1216, alin 1 NCC)
Partea a cărei consimţământ a fost viciat prin violenţă, dispune de două acţiuni:
 acţiunea în declararea nulităţii actului juridic, renunţarea expresă sau
tacită la dreptul de a invoca violenţa, nu implică prin ea însăşi renunţarea
la dreptul de a cere daune-interese (art. 1265, alin. 3 NCC;
 acţiunea în repararea prejudiciului cauzat prin întrebuinţarea violenţei;
Obs. Dispoziţiile art. 1257 permit victimei violenţei să menţină contractul, cu
echilibrarea corespunzătoare a prestaţiile, luând în considerare prejudiciul care s-a cauzat
victimei.

D.LEZIUNEA.

Definire:

Însăşi etimologia termenului creionează definirea acestei instituţii: laedere- a răni,

laesio- vătămare, pagubă. Astfel, leziunea este definită ca reprezentând “paguba
materială pe care o suferă una din părţile unui contract oneros şi
comutativ, din cauza disproporţiei vădite de valoare dintre cele două
prestaţii reciproce (privite ca echivalente valoric)”18.

Structura:
Spre deosebire de prevederile Codului Civil de la 1864 şi de dispoziţiile Decretului
32/1954 ce consacrau ca domeniu de aplicare al leziunii:
 din punct de vedere al persoanelor care o pot invoca - doar minorii între 14-18 ani,
deci cei cu capacitate restrânsă de exerciţiu;
 din punct de vedere al actelor – leziunea poate fi invocată doar în cazul actelor de
administrare (oneroase şi comutative), pentru care legea nu cere şi încuviinţarea
autorităţii tutelare, dacă au fost încheiate de minorul între 14-18 ani singur, fără
încuviinţarea ocrotitoruluilegal (art.25 Decr. 32/1954)
Noul Cod Civil face distincţia între leziunea în cazul majorului şi leziunea în cazul
minorului, şi în cazul acestuia din urmă leziunea fiind considerată tot un viciu de
consimţământ şi nu o problemă de capacitate.
Astfel, legislaţia română consacră două concepţii, în baza cărora se stabileşte
structura leziunii:
 Concepţia obiectivă în virtutea căreia este reglementată situaţia
minorului, prin considerarea exclusivă a elementului material, paguba

17 M.Mureşan,P.Ciacli , op.cit., p.126; Gh. Beleiu, op.cit.,p. 140.

18 M. Mureşan, DICŢIONAR DE DREPT CIVIL, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1980,
p.313.
 suferită de minor;
 Concepţia subiectivă delimitând situaţia majorului, ce vizează
deopotrivă elementul material, disproporţia vădită de valoare între
prestaţii şi elementul subiectiv, profitarea de starea de nevoie, lipsa de
experienţă, a celeilalte părţi:

Condiţii:
Pentru minor:
 capacitate de exerciţiu restrânsă (vârsta între 14-18 ani),
fără încuviinţarea ocrotitorului legal;
 doar acte juridice de administrare;
 acte juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutativ;
 să fie păgubitor pentru minor, incumbându-i o obligaţie
excesivă prin raportarea la starea sa patrimonială;
Pentru major:
 atât acte de administrare cât şi acte de dispoziţie;
 acte juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutativ;
 existenţa unei stări subiective, de nevoie, lipsă de cunoştinţe a
persoanei lezate;
 să fie păgubitor pentru major, acţiunea în anulare fiind
admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea
pe care o avea la momentul încheierii contractului, prestaţia
promisă sau executată de partea lezată, disproporţie ce trebuie să
subziste până la data cererii de anulare;
Obs. Nu pot fi atacate pentru leziune contractile aleatorii, tranzacţia, precum şi alte
contracte anume prevăzute de lege, indiferent că subiectul actului juridic lezionar
este minorul sau majorul (vezi art. 1224 NCC).

Sancţiune:
Art. 1222 instituie două sancţiuni alternative:
 nulitatea relativă;
 reducerea sau după caz, mărirea uneia dintre prestaţii;
Obs. În cazul actului juridic lezionar, este instituit un termen special de prescripţie
extinctivă, termen de un an de la data încheierii contractului, indiferent dacă s-ar solicita
anularea sau reducerea/majorarea uneia dintre obligaţii.

Jurisprudenţă

Prin acţiune, în baza art. 25 din Decretul nr. 32/1954, reclamantul a solicitat diferenţa de preţ
de la 500 lei la 1850 lei pentru bicicleta vândutã de fiul sãu minor, invocând cã au fost lezate interesele
minorului (cu capacitate de exerciţiu restrânsã) care a vândut bicicleta cu un preţ mult mai mic decât
valoarea ei realã.

Acţiunea în anulare (resciziune) pentru leziune poate fi înaintatã de reprezentantul legal al

minorului, însã numai în ipoteza cã minorul nu a ajuns la majorat, întrucât potrivit art. 8 din Decretul nr.
31/1954, persoana care a împlinit vârsta de 18 ani are capacitate deplinã de exerciþiu.
În cauzã, minorul a împlinit vârsta de 18 ani înainte de introducerea acţiunii de cãtre tatãl sãu; pe de
altã parte, fiul reclamantului, dupã împlinirea majoratului, a ratificat vânzarea fãcutã, astfel cã acţiunea se
respinge ca neîntemeiatã.
 (Trib. Jud. Hunedoara, decizia civilã nr. 161 din 09.02.1989.)19

IV.2.5.Obiectul actului juridic

IV.2.5.1.Noţiune.

Obiectul contractului reprezintă una dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea

acestuia, astfel cum rezultă din art. 1179 alin. (1) pct. 3 NCC. Art.1225 NCC defineşte
obiectul actului juridic civil, ca fiind „...operaţiunea juridică, precum vânzarea,
locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta
reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale.”
Spre deosebire de Codul civil din 1864, care definea obiectul actului juridic prin
intermediul obiectului raportului juridic (art. 962), NCC operează, prin tehnica
reglementării separate distincţia între cele două, obiectul raportului juridic, fiind
reglementat în art. 1226 NCC.

Condiţiile obiectului:
 Obiectul trebuie să existe, dar potrivit art. 1228 NCC „În lipsa unei
prevederi legale contrare, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare”;
 Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil;
 Obiectul actului juridic trebuie să fie posibil (ad impossibilium nulla est
obligatio);
 Obiectul actului juridic trebuie să fie licit şi moral adică să fie conform
normelor legale şi morale;
 Pentru valabilitatea obiectul anumitor acte juridice există şi cerinţa ca obiectul să
constea într-un fapt personal al celui ce se obligă, nimeni nu poate fi
obligat prin manifestarea de voinţă a altuia.
 Pentru actele juridice de înstrăinare obiectul (mai exact, lucrul la care se referă
operaţiunea juridică) trebuie să fie în circuitul civil;

IV.2.6.Cauza actului juridic civil

IV.2.6.1.Noţiune.

Prin "cauză" se înţelege motivul care determină fiecare parte să

încheie actul juridic civil(art. 1235 NCC ).
Dispoziţiile legale relative la cauză sunt cuprinse în art.1179, 1235-1239 NCC.
Din punct de vedere teoretic se poate distinge între două elemente ale cauzei:
 scopul direct şi imediat (causa proxima) - un element abstract,
obiectiv şi invariabil în orice categorie de acte juridice;
 scopul mediat (causa remota) - un element concret, subiectiv şi
variabil de la caz la caz, motivul principal care a generat hotărârea de
a încheiea actul juridic.

19 Revista românã de drept nr. 7 din 1989, pag. 69 - preluată din Infolex.
 NCC defineşte cauza, cauza în mod unitar şi necontradictoriu, ca motiv
determinant al încheierii actului juridic civil, punând accentul pe scopul mediat
urmărit de fiecare parte, element care se grefează pe scopul direct, imediat specific şi
invariabil în orice categorie de acte juridice.

IV.2.6.2.Condiţii.

 Potrivit art. 1236 NCC cauza trebuie să existe - de remarcat că acest text de lege
nu precizează în ce constă condiţia existenţei cauzei, astfel că se conturează
problema stabilirii domeniului ei de cuprindere, prin raportare inclusiv la ipoteza
falsităţii cauzei, pentru situaţia în care suntem în prezenţa erorii asupra scopului
mediat, adică asupra motivului determinant. Lipsa cauzei se poate datora lipsei
discernământului. 20

 Cauza trebuie să fie licită - este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice;

 Cauza trebuie să fie morală - este imorală când este contrară bunelor moravuri.

Jurisprudenţă

Prin hotãrârea de divorţ a fost atribuit soţiei beneficiul contractului de închiriere asupra
locuinţei, dispunându-se evacuarea soţului.
Înainte ca hotãrârea respectivã sã devinã irevocabilã, soţul a cumpãrat apartamentul, în
condiţiile Decretului nr. 85/1992.S-a considerat cã, în raport de dispoziţiile hotãrârii de divorţ cu
privire la locuinţa comunã, se impune stabilirea cã recurentul a acţionat cu rea credinţã când a încheiat
contractul de vânzare-cumpãrare.
Conduita recurentului este contrarã bunelor moravuri şi conferã caracter nelicit cauzei
contractului, cu atât mai mult cu cât şi unitatea care a vândut locuinţa cunoştea conţinutul hotãrârii de
divorţ, fiind avertizatã de intimatã în acest sens.
(Curtea de Apel Braşov, decizia civilã nr. 674/R din 12.10.1994)21

IV.2.6.3.Proba cauzei.

Art. 1239 NCC prevede regula potrivit căreia "Contractul este valabil chiar
atunci când cauza nu este expres prevăzută" (alin. 1) şi "Existenţa unei cauze
valabile se prezumă până la proba contrară" (alin. 2). Prin urmare legea prezumă
existenţa şi valabilitatea cauzei . Este vorba de o prezumţie relativă care poate fi
răsturnată prin proba contrară, ipoteză în care, sarcina probei revine celui care invocă
lipsa cauzei sau îi contestă valabilitatea;

Jurisprudenţă

Proba cauzei ilicite, neprevãzutã în actul de donaţie, incumbã persoanei care susţine cã acesta ar fi

20 Pt dezvoltări a.s.v. G Boroi, op.cit., p.133 şi autorii acolo citaţi.

21 Culegere de practicã judiciarã - Curtea de Apel Braşov 1994 din 1995, pag. 11 - preluată din Infolex.
 fost cauza. Proba cauzei ilicite se face prin orice mijloc de probã.
(CSJ/39 - alin. 2 şi 3, decizia nr. 39 din 13.06.1994)22

IV.2.7. Forma actului juridic civil

IV.2.7.1.Noţiune.

Prin forma actului juridic civil înţelegem modul de exteriorizare a laturii

interne a voinţei juridice a părţii (părţilor) actului juridic, adică
modalitatea de exprimare a consimţământul.
Într-un sens larg, prin forma actului juridic civil se înţelege condiţiile de formă
pe care trebuie să le îndeplinească un act juridic pentru:
 validitatea unui act juridic (forma ad validitatem sau ad solemnitatem) – forma
cerută pentru valabilitatea actului juridic ;
 proba existenţei şi conţinutului actului juridic (forma ad probationem) – forma
cerută pentru probarea actului juridic ;;
 opozabilitatea actului juridic faţă de terţele persoane – forma cerută pentru a
aduce la cunoştiinţa terţilor existenţa actului juridic .

IV.2.7.2. Principiul consensualismului actelor juridice civile.

Încheierea actelor juridice civile este guvernată, în dreptul nostru, de principiul

consensualismului, expresie a principiului autonomiei de voinţă. Conform acestui
principiu un act juridic civil este valabil încheiat prin simpla manifestare de voinţă a
părţilor, indiferent de forma în care se manifestă consimţământul (solo consensu).
Acest principiu este consacrat de art. 1178 NCC.

Jurisprudenţă

Între pãrţile în litigiu a intervenit un contract de închiriere la 1 ianuarie 1991, pentru o camerã
în suprafaţã de 80 mp, pe o perioadã de 15 ani, în scopul deschiderii unui magazin, cu o chirie de 2 500
lei/mp, cu posibilitatea renegocierii acesteia.
Întrucât legea nu prevede nici o condiţie specialã de formã pentru valabilitatea contractului,
rezultã cã acesta se încheie prin acordul de voinţã al pãrţilor. În aceste condiţii considerarea recurentului
cã înscrisul este un antecontract şi nu un contract valabil, întrucât nu a fost înregistrat la circa financiarã,
apare ca nejustificat, iar recursul fiind nefondat, a fost respins ca atare.
(CSJ - secţ. com., decizia nr. 54 din 02.02.1995.)23

IV.2.7.3.Actele juridice solemne.

Actele juridice solemne constituie o excepţie de la principiul consensualismului,

deoarece, legiuitorul a prevăzut necesitatea încheierii lor într-o anumită formă solemnă,
cerută ca şi condiţie de validitate.
Aplicaţii:

22 Buletinul Jurisprudenţei din 1995, pag. 45-49 - preluată din Infolex.

23 Rev. Dreptul nr. 12 din 1995, pag. 86-87 - preluată din Infolex.
 donaţia - art.1011 alin.1 NCC;
promisiunea de donaţie - art.1014 alin.1 NCC;
testamentul - art. 1040 NCC;
revocarea expresă a unui legat testamentar – art.1051 alin.1 NCC;
renunţarea expresă la succesiune – 1120 alin.2 NCC;
actele prin care se strămută sau constituie drepturi reale ce urmează a fi înscrise
în cartea funciară– art.1244 NCC ;
contractul de întreţinere - art.2255 NCC. etc.

Forma solemnă impusă de lege sau prin voinţa părţilor presupune

întotdeauna o manifestare expresă de voinţă, în lipsa ei actul juridic fiind lovit de nulitate
absolută .

IV.2.7.4. Forma cerută ad probationem.

Această formă impusă de lege sau de părţi, rezidă în întocmirea unui înscris pentru
a se putea dovedi existenţa actului juridic şi a conţinutului său.
Potrivit art. 1191 C. Civ.„dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce
depăşeşte suma de 250 de lei…” nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub
semnătură privată. Nerespectarea formei ad probationem atrage imposibilitatea
dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de probă, în caz de litigiu.
Aplicaţii:
art. 2104 NCC- depozitul voluntar;
art. 1884 NCC – contractul de societate;
art. 2272 NCC -tranzacţia etc.

IV.2.7.5. Forma cerută pentru opozabilitate.

Forma cerută pentru opozabilitate constă în îndeplinirea unor formalităţi de

publicitate în scopul aducerii la cunoştinţă publică a existenţei actului juridic.
Îndeplinirea ei are ca finalitate ocrotirea drepturilor şi intereselor unor categorii de
persoane care nu au participat la încheierea lui.

Aplicaţii:
publicitatea ipotecilor mobiliare în Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare – art.2413 NCC;
menţionarea fiduciei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare –
art.2413 NCC;
publicitatea gajului bunurilor corporale mobile în Arhiva Electronică de
Garanţii Reale Mobiliare – art.2482 alin.1 NCC., etc.

Jurisprudenţă

Vânzarea-cumpãrarea este perfectã între pãrţi şi proprietatea este de drept strãmutatã la

cumpãrãtor, în ceea ce priveşte pe vânzãtor, îndatã ce pãrţile s-au învoit asupra bunului şi a preţului, însã
în ceea ce priveşte vânzarea perfectã dintre pãrţi aceasta nu se poate opune terţilor, decât prin transcrierea
actului de vindere-cumpãrare - art. 1295 alin. II C. civ.
De aici, rezultã cã, dacã un bun imobil a fost vândut de proprietarul sãu, la mai multe persoane, în
mod succesiv, cumpãrãtorul care a transcris primul, actul de vânzare-cumpãrare, poate opune acest act,
celorlalţi cumpãrãtori, în mãsura în care, nu se stabileşte cã aceastã vânzare-cumpãrare, a fost rezultatul
fraudei, intervenitã între vânzãtor şi cumpãrãtorul care a transcris actul.
Este adevãrat cã transmiterea dreptului de proprietate între vânzãtor şi cumpãrãtor, are loc în
momentul acordului de voinţã, însã aceastã transmitere este valabilã numai acestor persoane şi ea nu poate
fi opusã terţilor.
(Curtea de Apel Bacãu, decizia civilã nr. 108/1995.)24

24 Jurisprudenţa CA Bacãu 1995 din 1996, pag. 67-68 - preluată din Infolex.
 TEST DE VERIFICARE

1. Definiţi actul juridic civil, în sens de negotium

.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.........................................................................................
2. Condiţiile de validitate ale actului juridic civil sunt.
a) capacitatea;
b) consimţământul;
c) obiectul;
d) cauza;
e) forma, pentru actele juridice solemne.
3. În funcţie de scopul urmărit de părţi la încheierea actului juridic, există:
a) acte unilaterale şi acte bilaterale;
b) acte cu titlu oneros şi acte cu titlu gratuit;
c) liberalităţi şi acte dezinteresate;
d) acte de conservare şi acte de administrare;
e) acte constitutive şi acte declarative.
4. Viciile de consimţământ sunt:
a) eroarea;
b) dolul;
c) leziunea;
d) violenţa;
e) intenţia.
5. Definiţi obiectul actului juridic şi precizaţi condiţiile acestuia
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
..............
6. Cauza actului juridic
reprezintă....................................................................................................................
.....................................
....................................................................................................................................
7. Principiile care guvernează efectele actului juridic sunt:
a) principiul relativităţii;
b) principiul omogenităţii;
c) principiul forţei obligatorii;
d) principiul irevocabilităţii;
e) principiul neretroactivităţii.
8. Precizaţi conţinutul principiului forţei obligatorii
.....................................................................................................................................
...................................................................................................................................
9. Sunt avânzi-cauza:
a) succesorii universali;
b) succesorii cu titlu universal;
 c) succesorii cu titlu particular;
d) creditorii chirografari;
e) creditorii ipotecari.
10. Definiţi reprezentarea
.....................................................................................................................................
.....................................................................................................................................
..................................................................................................................................