PENTRU MARI

PRETEXTUAL
Răspunde la aceste întrebări
 De ce un părinte este gata să facă sacrificii pentru studiile şi cariera copilului său?
 Cum poate ulterior copilul să-şi exprime recunoştinţa?
 Ce îl poate convinge pe un părinte că merită să investească în studiile şi formarea unui
copil?
Lectureaza textul
CA SĂ AJUNGĂ FLACĂRĂ

— Vai, mamă! strigă Theodore [Teodor], cu o notă aproape isterică. Vai, mamă!
Şi în clipa aceea Molly Brandeis a înţeles. Emil Bauer făcu prezentările. Molly Brandeis
a întins mîna şi ochii ei căprui priviră direct în ochii albaştri ai marelui rus. Acesta se înclină
adînc peste mîna doamnei Brandeis. Era o manieră străină. În Winnebago nimeni nu salută aşa.
— Doamnă Brandeis, sînt onorat să fac cunoştinţă cu dumneavoastră.
— Şi eu, răspunse stăpîna prăvăliei.
— Tocmai am avut plăcerea de a-l asculta pe fiul dumneavoastră cîntînd din vioară, începu
Schabelitz [Şabeliţ].
— Domnul Bauer m-a chemat de la lecţia de economie de la şcoală, mamă, şi a spus că...
— Theodore! Theodore tăcu.
— Este încă un copil, continuă Schabelitz şi puse o mînă pe umărul lui Theodore. Un copil
foarte talentat. Am ascultat sute de copii. Ah, cum sufăr, uneori, auzindu-i cum zgîrie strunele cu
arcuşul! Astăzi, vechiul mei prieten Bauer m-a întîlnit cu
obişnuitul refren: „...un elev pe care trebuie să-l asculţi
neapărat. Are geniu.” „Geniu, prostii!” am spus eu şi chiar l-
am ocărît puţin, aşa, ca între prieteni. Dar cînd am mers la
atelierul lui... O da, da! Dragă doamnă, băieţelul acesta al
dumneavoastră va fi, odată, un mare viorist, dacă este gata să
muncească, să muncească şi să muncească. Are ceea ce voi,
americanii, numiţi scînteie. Ca să ajungă flacără va trebui să
muncească, să muncească mereu. Trebuie să-l trimiteţi la
Dresden, la profesorul Auer.
— Dresden! repetă Molly Brandeis încet, ca un ecou, şi rezemă o mînă pe măsuţa cu
serviciul de ceai, care începu să zîngănească uşor.
— Dar mai întîi, cred, un an la New York, cu Wolfsohn [Uolfson].
 Wolfsohn! New York! Dresden! Era prea mult chiar pentru mintea echilibrată a lui Molly
Brandeis. Simţi o mică ameţeală.
Ochii ei se opriră pe faţa lui Theodore, îmbujorată de mîndrie. Apoi ea se întoarse şi îl privi
direct pe Schabelitz.
— Poate că nu ştiţi, dar această prăvălie este unica noastră sursă de existenţă. Cîştig din ea
suficient pentru mine şi cei doi copii ai mei. 1 Vedeţi şi dumneavoastră cum este — doar o
mercerie2 într-un orăşel de provincie. O spun pentru că este important. Ştiam de mult că
Theodore cîntă altfel decît alţi băieţi cu darul muzicii. Deci ceea ce îmi spuneţi nu tocmai mă
surprinde. Dar cînd vorbiţi de Dresden — mă rog, de la prăvălia Brandeis în Winnebago,
Wisconsin3, pînă la Dresden, în Germania, este o distanţă cam mare pentru o singură după-
amiază.
— Fără îndoială, am să vă las timp de gîndit. Dar trebuie să găsiţi un mod... o soluţie.
O soluţie... Doamna Brandeis îşi aţinti privirea în depărtare. Theodore o privea, ţinîndu-şi
respiraţia, de parcă aştepta ca miracolul să pe producă aici, imediat. Ochii mamei se întîlniră cu
ai lui şi ea zîmbi.
— Te uiţi de parcă ai aştepta să-mi cadă perle de pe buze, fiule. Şi, apropo, dacă mergi la
concert diseară, nu crezi că ar fi o idee bună să pierzi o oră cu lecţiile după-amiază? Vei fi fiind
un geniu muzical, dar geometria e geometrie.
— Vai, mamă! Te rog!
— Vreau să vorbesc cu domnul Schabelitz şi domnul Bauer, singură. — Îl bătu uşor pe
umăr, împingîndu-l spre uşă. — Fugi.
— Am să muncesc, mamă. Ştii perfect că am să muncesc din răsputeri!
După plecarea lui Theodore simţiră că nu mai sînt atît de multe de discutat, pînă la urmă.
Schabelitz părea atît de sigur, Bauer atît de mîndru.
Schabelitz vorbi:
— Desigur, Wolfsohn ia de obicei zece dolari de lecţie.
— Zece dolari!4
— Dar un elev ca Theodore este un fel de investiţie, se grăbi să explice Bauer. Serveşte de
publicitate. Cînd va auzi cum cîntă şi cînd va asculta ce are de spus Schabelitz despre băiat,
Wolfsohn, sînt singur, îi va da lecţii gratis sau aproape gratis. Vă amintiţi, — spuse cu mîndrie,
— eu m-am oferit să-l învăţ fără plată, dar nu aţi acceptat.

1
Doamna Brandeis este văduvă.
2
Mercerie — aici: magazin care vinde articole mărunte şi accesorii pentru îmbrăcăminte.
3
În SUA.
4
În banii de astăzi, echivalentul ar fi 150 de dolari.
 — În fine, spuse doamna Brandeis, nu e prea mult de gîndit. Ştiu exact care îmi este situaţia.
Totul se reduce la o problemă de aritmetică. Prăvălia abia începe să aducă profit. De acum
înainte voi putea pune deoparte cîte ceva, în fiecare an. Poate chiar să fie suficient pentru studiile
sale muzicale. Înseamnă că Fanny — fiica mea — şi eu va trebui să renunţăm la tot. În ce mă
priveşte, voi fi chiar fericită, mîndră să o fac. Dar nu mi se pare drept faţă de dînsa. Totuşi, o
fetiţă…
— Nu este drept, izbucni Schabelitz. Nu este drept
deloc. Dar aşa e cu geniul. Nu este niciodată drept. Geniul ia,
ia şi ia. Eu ştiu. Mama mea v-ar fi spus, dacă era în viaţă. Ea
a vîndut ferma, iar surorile mele au renunţat la zestre şi
deci la speranţa de a se mărita; şi au trăit cu pîine şi varză. Şi
nu ca să-mi plătească lecţiile — nu ar fi reuşit în nici un
caz. Nu, doar ca să mă trimită pe mine la Moscova. Eram
foarte săraci. Cred că au suferit de foame. Am ajuns să înţeleg, acum, că nu a meritat. Că nimic
nu ar fi meritat.
— Ba da, a meritat. Mama dumneavoastră ar fi făcut-o din nou, dacă ar fi fost nevoie şi dacă
ar fi putut. Acesta ne este rostul.
[Intrînd la prăvălie după lecţii, Fanny, sora lui Theodore, îl vede pe marele muzicant amuzîndu-
se ca un copil cu jucăriile de vînzare. Ea îl schiţează într-o şarjă foarte reuşită, care îl face pe
Schabelitz să regrete că talentul ei de desenatoare va trebui sacrificat pentru studiile fratelui.]
Seara, Fanny îşi aşteptase mama; merseră acasă împreună.
— Ce a vrut să spună, mamă, cînd a zis că Theodore o să fie un mare viorist şi că nu este
drept? De ce nu este drept? Şi cum de a ajuns la prăvălie? A cumpărat un braţ de jucării, nu-i
aşa? Trebuie să fie grozav de bogat.
— Astăzi, cînd Theodore va fi la concert, am să-ţi povestesc şi despre ce a vrut să spună, şi
celelalte.
— Mi-ar plăcea să ascult cum cîntă, ţie nu? Aş fi foarte fericită.
O expresie curioasă apăru pe chipul lui Molly Brandeis.
— Ar fi posibil să-l asculţi, Fanny. În locul lui Theodore. Theodore va rămîne acasă, dacă îi
spun eu.
Ochii lui Fanny se făcură rotunzi de oroare.5
— Theodore să rămînă acasă! Doar nu vorbeşti serios, nu-i aşa? Glumeşti, desigur. Şi Fanny
rîse, amuzată.

5
Oroare — groază.
 — Nu, nu glumesc. Dacă vrei într-adevăr să mergi la concert, am să-i spun lui Theodore să-
ţi cedeze ţie biletul.
— Doamne fereşte! Nu l-aş lăsa acasă pe Theodore nici pentru un milion de dolari!
— Ştiu că nu l-ai lăsa, spuse Molly Brandeis, cotind pe strada următoare. Apoi îi povesti lui
Fanny despre conversaţia cu Schabelitz.
[După cină, Molly Brandeis îi povesteşte lui Fanny despre viaţa sa de pînă la căsătoria cu tatăl
lui Fanny şi al lui Theodore şi despre greutăţile pe care a trebuit să le înfrunte.]
— Şi aşa, încheie Molly, mă întrebam, cîteodată, dacă merită să merg mai departe şi care era
rostul la toate acestea. Iar acum ştiu. Theodore va remedia totul. Doar că va trebui să-l ajutăm, la
început. Are să te lovească greu, Fanny, şi nu este drept. Vorbesc cu tine de parcă ai avea
optsprezece ani, nu paisprezece. Dar vreau să înţelegi. Şi nici faptul că mă aştept să înţelegi nu
este drept. Doar că — nu vreau să mă urăşti prea mult cînd vei fi mare, iar eu n-am să mai fiu —
amintindu-ţi...
— Cum, mamă, despre ce vorbeşti? Să te urăsc!..
— Pentru ceea ce voi fi luat de la tine ca să-i dau lui, Fanny. Nu înţelegi acum. Trebuie să
facem ca Theodore să nu ducă lipsă de nimic. Aceasta înseamnă că tu şi eu vom economisi, de
ici, de colo, de pretutindeni. Nu din cînd în cînd, ci mereu. Înseamnă că nu vom putea merge,
nici măcar rareori, la teatru, la vreun concert sau la o lecţie publică. Înseamnă că hainele tale nu
vor fi la fel de frumoase sau la fel de noi ca ale altor fete. Serile, vei şedea singură în prag,
privindu-le cum trec, şi vei vrea să mergi şi tu.
— De parcă mi-ar păsa!
— Dar are să-ţi pese. Eu ştiu. Ştiu. Este destul de uşor să vorbeşti de sacrificii într-un avînt
de sentimente; dar greul este cel de toate zilele, nesfîrşitul, apăsătorul. Vei vrea haine şi cărţi, şi
admiratori, şi studii, şi ar fi trebuit să le ai. Ai dreptul al ele!
— Crezi că-mi pasă de haine şi de celelalte? Ba deloc. O să fie amuzant să mă descurc fără
ele. O să fie ca un fel de secret. Nu mai plînge acum şi hai să discutăm liniştit.
Molly Brandeis şi-a şters ochii, şi-a îndreptat spatele şi a zîmbit. Era un zîmbet slab şi
palid, dar arăta că este din nou stăpînă pe sine.
— Nu, n-o să mai vorbim despre aceasta. Sînt obosită, asta e, îmi dau seama acum. Uite
ce facem. Îmi pun halatul şi mergem la bucătărie să facem nişte ciocolată caldă.
Edna Ferber
Fanny însăşi
Trad. din limba engleză de Elena Cartaleanu
POSTLECTORAL

 Răspunde oral la aceste intrebări, înregistreaza răspunsurile cu ajutorul messengerului,
vaiberului sau vocaroo, pentru a fi ascultate si notate in registru
 De ce mama consideră că nu este drept să investească în studiile unui copil în detrimentul
altuia?
 Ce relaţie credeţi că este între fraţi?
 De ce Fanny e gata să se sacrifice pentru Theodore?
 Cum ar putea să se soluţioneze altfel problema aceasta „de aritmetică”?
 Dacă lui Theodore i s-ar explica la ce renunţă mama şi sora lui pentru a-l susţine în
dezvoltarea talentului său, credeţi că ar accepta să plece în aceste condiţii?
SUCCES!