Scurtă istorie a croșetatului

Croșetatul devine din ce în ce mai popular în zilele noastre! În timp ce croșetezi, îți eliberezi
mintea de orice emoții negative. Mișcarea ritmică, repetitivă, combinată cu relaxarea
creează aceleași beneficii precum cele obținute după meditație!

Dar v-ați întrebat vreodată care sunt originile și istoria acestei arte captivante? Am făcut o
mică cercetare și am aflat mai multe curiozități.

Există presupuneri că croșetatul ar fi existat încă în anul 1500 Î.Chr., fiind o activitate
practicată de călugărițe, prin legarea unor șnururi.

Există 3 teorii principale cu privire la originea croșetatului:

Prima teorie susține că această artă provine din Arabia și s-a extins spre est în Tibet, apoi
spre Vest în Spania, ajungînd prin căile de comerț arabe spre alte țări Mediteraneene.
O altă teorie susține că croșetatul este originar din America de Sud, unde un trib primitiv
utiliza ornamente croșetate în ritualuri.
Cea de-a treia vine cu argumente că baștina croșetatului este China, unde din vremuri
străvechi se practica confecționarea păpușilor croșetate.
Dovezi mai clare ale existenței croșetatului apar în a doua jumătate a secolului XVIII, cînd
devine popular ghergheful în Turcia, India, Persia, Africa de Nord, ajungând apoi în Europa
la sfîrșitul secolului XVIII. Croșetatul a căpătat amploare cînd s-a descoperit că fragmentele
de ochiuri croșetate după o anumită schemă repetitivă pot exista singure, fără ca să fie
cusute pe țesături. Anume atunci în Franța ghergheful a căpătat denumirea de “croșetat în
aer”.

Primul nume notoriu în Europa în domeniul croșetatului este Eleonore Riego de la

Branchardière, supranumită și “Mama croșetatului modern”. Ea a publicat prima sa carte (din
cele 72 în total), un manual de croșetat și tricotat, în 1846. Cartea a revoluționat domeniul
croșetatului și a influiențat moda din Era Victoriană. Femeile își doreau să poarte
vestimentație croșetată, confecționată acasă, după designul Eleonorei Riego.

În Moldova originile croșetatului se atestă în deceniul șase al secolului XX, unealta care se
folosea la croșetat fiind numită diferit în satele din Basarabia: “miripilic”, „cîrlig”, „sudelcă”.
Tehnica inițială era simplă, principalul element fiind lănțișorul, din care se formau așa-
numitele “stâlpușoare” (piciorușe). Se pare că cea mai comună lucrare croșetată era
horboțica și presupunem că are o vechime mult mai mare, iar cele mai răspândite motive
ornamentale erau șuvoiul, coarnele berbecului, prescura. Cu timpul, arta croșetatului a
căpătat amploare, fiind dezvoltată o gamă largă de procedee și îmbinări, din care a rezultat
o adevărată comoară a artei populare naționale.