Regasiri

Regăsiri - Ana-Cristina Popescu
1
Ana-Cristina Popescu
Regăsiri
Editura InfoRapArt
Galați - 2022
2
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Popescu, Ana-Cristina
Regăsiri / Ana-Cristina Popescu. – Galați: Editura
InfoRapArt, 2022.
ISBN 978-606-012-246-3
Tehnoredactare: Ana-Cristina Popescu
Copyright © 2022
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate

autorului.
Editura InfoRapArt
3
Partea I
(IN MEMORIAM, Adrian Popescu)
M-am întors
M-am întors la dorul cel dintâi,
La puful florilor de păpădie,
La margareta ce-o striveam în mâini,
La albul florilor de iasomie.
M-am întors la dragostea dintâi,

La cântecul de mierle-n zori de ziuă,
La greierul ce noaptea o animă,
La licuricii din a mea grădină.
M-am întors la tine poezie,

Înger apus în colțuri reci de lună,
Căci scenă acum mi-a devenit viața,
Iar proză drumurile prin furtună.
M-am întors la tine rază caldă

Și te-am rugat să-ți verși din nou nectarul,
Să plângi pe lira ta cea fermecată,
Tot ce a fost cândva ca niciodată.
4
M-am întors la tine vers de jale

Și te-am rugat să plângi cu mine-odată,
Să aduni scoici din marea-nvolburată,
Să zidești pod spre luna-ntunecată.
M-am întors spre tine suflet blând

Ce ai plecat din lume printre aștri
Și n-am știut dorului să-i dau cuvânt,
Decât prin glasul codrilor albaștri.
M-am întors la tine clar de lună,

M-am întors spre pasărea măiastră,
Spre tot ce-a picurat cândva albastru,
Pe corzi de inimi, să le lustriască.
M-am întors spre tine să-ți văd ochii,

Ochii plecați spre lună, peste vreme,
Să culeg lacrima din bobi de rouă,
S-o cern prin sita dorului cea nouă.
M-am întors din goana mea nebună

Și te-am aflat acum plecat departe,
Iar versul și-a deschis din nou portița,
Spre ce-a apus, cu dor să mă mai poarte.
M-am întors să plâng cu versu-odată

Tot ce-a plecat spre câmpuri de verdeață,
M-am întors spre tine poezie,
Să-mi plâng dragostea, de Cerul Sfânt chemată.
5
M-ai ajutat
M-ai ajutat să mă înalț
Și m-ai urcat pe un piedestal,
Eram în toate doamna ta
Și muza ce te inspira.
M-ai luat de mână, mi-ai zâmbit,

Mi-ai arătat cum poți să zbori,
Prin viață către infinit,
Prin curcubee și prin flori.
M-ai ajutat să urc pe munți,

Să ating norii cei pufoși,
În tot ce sunt m-ai sprijinit,
M-ai ajutat, m-ai ocrotit.
M-ai ajutat ca să visez

Și am visat, am și zburat,
Te bucurai când eu zâmbeam,
Când soarele îl atingeam.
Și nu credeam că sunt prea sus,

Dar pentru tine eu eram,
Tot ce-i mai bun, mai înțelept,
Tot ce-i mai pur, mai scump, mai drept.
6
M-ai ajutat și-ți mulțumesc,

Să merg prin lume, să zâmbesc,
Visurile să-mi împlinesc,
Și fericită să pășesc.
M-ai ajutat pas cu pas

Și călăuză ceas de ceas,
Mi-ai fost în toate și în tot
Și-ai mai fi fost pe cât socot.
Dar ai plecat, ai fost chemat,

Spre vremuri care n-au hotar,
Și m-ai lăsat, n-ai vrut s-o faci,
Acum ești tu pe-un piedestal.
Și mi-ai fi dat cer și pământ

Și toate-n lume câte sunt
De-ai fi putut, ca să zâmbesc,
Și fericită să trăiesc.
Acum ești înger sus în cer,

Mă ocrotești și mă veghezi,
Să nu renunț la ce iubesc,
Să urc spre stele, să zâmbesc.
7
Te-aud
Te-aud în vântul ce frunza o valsează,
Te-aud în luna ce-mi veghează somnul,
Te-aud în tot ce tace sau ce mișcă,
Te-aud în mine cum te strigă dorul.
Te-aud cum taci și mă iubești în taină,

Te-aud când totul în jur tace,
Te-aud în fiecare colț al vieții,
Te-aud prin timp prin tot ce se preface.
Te-aud, te văd cum treci prin neguri,

De nori și zări pline de lumină,
Te-aud și te iubesc c-ai fost,
O primăvară caldă în a vieții – mi grădină
8
Dincolo de moarte
Plecat-ai,
A trebuit să pleci,
Ai fost chemat pe-a cerului aripă,
Plecat-ai,
A trebuit să pleci,
Ai fost purtat spre marea infinită.
Zburat-ai,
A trebuit să zbori,
Zburat-ai de pe-a vieții clipă,
Zburat-ai,
Fără să cauți înapoi,
Spre luna cea neadormită.
Zâmbit-ai,
A trebuit să râzi,
Zâmbit-ai la păsări,
Lunci și stele,
Zâmbit-ai
Și-ai plecat atunci
Și m-ai lăsat cu dorurile mele.
Visat-ai,
A trebuit să visezi,
Că ești pe-un cal de foc în noapte,
9
Visat-ai
Și-a trebuit s-apuci,
Pe drumuri încă neumblate.
Cântat-ai,
Ai plâns și ai cântat,
De doruri, viață
Și-ai plecat departe,
Cântat-ai
Și ai fost chemat
Pe drumuri,
Dincolo de moarte.
10
Nu te-am meritat
Ai fost prea bun
Și nu te-am meritat,
Ce e prea bun
La Dumnezeu se-ntoarce,
Ai fost prea bun
Și cale n-ai aflat
Decât în lumea dincolo de moarte.
Și mi-ai zâmbit
Un zâmbet cald
Din marea infinită,
Mi-ai fost alături,
Cu fiecare pas
Prin lumea de șerpi otrăvită.
M-ai ajutat,
Poate n-am observat
Cum bunătatea ta
Curge prin mine,
M-ai ocrotit cu fiecare pas
Și-acum te strig
În fiecare ceas.
Și mă gândesc
11
Că înger mi-ai rămas,

Din tot ce-a fost
Și mai există încă
Și te iubesc
Prin vântul ce dă glas,
Un clopoțel de dincolo de stâncă.
Acum te-ai dus,

Cu dor tu m-ai lăsat,
Cu amintirea bunătății tale,
Copil de aur,
Nu te-am meritat,
N-am meritat nimic,
Din plinul vieții tale.
Stăteai să pleci
Și nu te-ai plâns defel,
Cu-o caldă-mbrățișare
Mi-ai vestit iubirea,
N-am știut,
N-am vrut să știu
Că-mi pleacă fericirea.
Departe ești
Și încă îmi vorbești,
Prin tot ce mișcă,
Prin tot ce mă-nconjoară,
Ai fost un înger
Ce m-a ajutat să trec
Prin lumea ce mă împresoară.
12
Și am dansat
Prin viață și prin ploi,
Ne-am agățat mereu de câte-o rază,
Acum te-ai dus
Copile blând
Ce viața îmi veghează.
13
Tainic îmi vorbești

Și toate-mi vorbesc,
Îmi vorbește ploaia,
Îmi vorbește zarea,
Îmi vorbește vântul,
Îmi șopteste gândul
Și toate-mi vorbesc.
Și toate-mi șoptesc,
Îmi șoptesc de tine,
Aleargă spre mine,
Și astfel vorbesc,
Vorbesc de durere,
De dor ce nu piere,
De o mângâiere,
Prin a vântului adiere
Și toate-mi grăiesc.
Și toate-mi vorbesc,
Îmi vorbește floarea,
În vânt lin cicoarea,
Îmi vorbește casa,
Îmi șoptește masa,
Mă strigă grădină,
Mă cheamă albina,
14
În câmp plin cu floare,

S-ascult vânt și soare,
Să îți aud iar glasul,
Însoțindu-mi pasul.
Și toate-mi povestesc.
Dar când dau să plec,

Din câmp, de prin floare,
O dulce chemare,
Venită cu vântul,
Să-mi abată gândul;
Frumos deslușesc.
Ești tu, dulce floare,
Dulce-mi alinare
Și toate-mi vorbesc.
Când nu sunt cuvinte,

E-o caldă adiere,
A vântului care,
Stă să îmi vorbească,
De la tine să-mi șoptească,
Că îmi ești tovarăș,
Prin iarbă și floare
Și toate sub soare,
Mereu mă-nsoțești
Și tainic îmi vorbești.
15
Departe
A râs și cerul,
Au râs privighetorile,
Au râs și florile,
Am râs și noi.
Am râs cu toții,
Am râs a iarbă verde,
Am râs a iasomie,
Am râs de fericire.
A râs și soarele,
Au râs izvoarele,
A râs lumina,
A râs grădina,
A râs inima.
Însă o grea noapte,

Te-a dus departe
Și nu mai râd.
Acum, plâng toate,

De când departe,
Te-ai prins în noapte.
Plânge și pomul,
16
Plânge și omul,
Plânge grădina,
Plânge lumina,
Plânge sulfina,
Plânge acum dorul,
De când izvorul,
Din stânca vieții
Și-a uitat calea
Și a luat cărarea
Către Eden.
17
Strălucea luna
Strălucea luna
Și cerul a-nceput să plângă,
Un cântec straniu încă
Mai speria cocorii,
Iar niște fulgi de gheață
Speriați, lăsară norii,
Spre așternuturi de mătase.
Strălucea luna,
Tu ai privit spunând
„E noapte încă“,
Așteptând curcubeul să răsară,
Că după atâtea lacrimi
De gheață sperai încă,
Lumina mult ocrotitoare.
Strălucea luna,
Dar zorii au speriat-o
Și-un soare rece a-mbrățișat zăpada,
Un stol de vrăbii au zburat speriate,
Un fior rece te-a lovit în spate,
Pe urmă ai plecat,
Te-ai dus departe.
Strălucea luna
18
Și oaza-mi de verdeață
A găsit firul călăuzitor spre cer,
S-a dus departe, marea mea albastră,
Unde s-a dus?
Unde-o avea acum casă?
În brațele lui Dumnezeu.
Strălucea luna
Și-un îngeraș din zare
Mi-a făcut semn pe-un fir de curcubeu,
Că-i steaua-mi călăuzitoare,
Ce duce dorul meu spre Dumnezeu,
Că-i soarele de după ploaie,
Firul de aur, scară către cer.
Strălucea luna
Și ce-a fost blând în lume
Alunecat-a spre albastre ziduri,
Nimeni nu știe unde e limanul,
Nuferilor galbeni,
Parfumului de floare
Și ochilor de îngeri.
19
E atâta tăcere
E atâta tăcere fără tine,
Încât am început să aud
Plânsul firului de iarbă
Atunci când zgârie pământul
Și strigă după lumină.
E-atâta tăcere în jur,

Încât mi-e năzuință
Că până și un gând
Ar putea să strivească
Granița dintre viață și moarte.
E atâta tăcere în toate

Și-atâta glas ce ar dori sa cânte,
Dar lacrima plecării printre îngeri
A închis ploaia din cerul inimii
Și e atâta liniște.
20
E atâta tăcere-n infinit,

Încât liniștea a uitat să mai fie liniște,
Ar striga după un pui de vultur
Să-i aducă apa cea vie,
Să simtă pace și bucurie.
E atâta tăcere în mine,

Încât am învățat să ascult
Glasul tăcut al vieții
Din pietre, iarbă, nori
Și gura de rouă din zori.
21
Ai lăsat
Ai lăsat în mine
atâta tu,
cât pentru infinite vieți;
Ai lăsat în mine
atâta oglindă,
că m-am metamorfozat în noi;
Ai lăsat în mine
atâta căldură,
că tot ceea ce ai iubit renaște;
Ai lăsat în mine
atâta dor,
că totul ia chipul tău, până și eu;
Ai lăsat în mine
atâta izvor,
că tot ceea ce simt te cântă mereu;
Ai lăsat în mine
atâta mare,
că nu mai știu de sunt eu sau tu;
Ai lăsat în mine
atâta munte,
22
că aș călători în timp,
după un trecut veșnic cu tine;
Ai lăsat în mine
atâta stâncă,
că mii de vieți le visez împreună cu tine;
Ai lăsat
o urmă de tu prin mine
pentru eternitate.
23
Șah la rege
Am stat o clipă
și-am coborât în mine
unde-am văzut atâta durere
de când cel ce-mi era ca un ecou,
cel ce mă întregea,
a coborât în lutul potrivnic și rece.
Am stat o clipă
și-am observat
că nimic nu mai e ca înainte,
nimic nu mai îmi place,
nici ce e frumos, nu mai e frumos,
că cel ce era ca o parte din mine
s-a deslipit,
nu că a dorit,
a fost chemat
și m-a lăsat
într-o lume în care
nu-mi mai găsesc locul,
pentru că lumea mea
se raporta la doi;
În rest era așa,
24
o mare de pioni,
Pe unii îi ajutam să traverseze
pe străzile vieții
și le dăruiam din nectarul meu,
Pe alții nici nu am apucat să-i cunosc,
Dar regele și regina
eram noi
și totul era frumos doar în doi.
Cândva,
De culegeam frumusețea
Ascunsă printre petalele unei flori
Ca albina sau fluturele polenul,
Îmi doream să te iau de mână
Și să te duc și pe tine,
Să te duc în acel palat nou,
Pe acea feerică rază de lumină,
Să-ți văd bucuria de pe chip
În fața unei noi frumuseți,
Să-ți simt fericirea de-o clipă
A descoperirii unei noi primăveri.
Cândva
și tu făceai la fel,
Mă luai de mână și-mi arătai
parfumurile acestei lumi ce ne-nveșmântă.
Cândva
Nu-mi plăcea să mă pierd
În niciun parfum de floare
25
Fără să-mi fi alături,

Doar alături de tine iubeam să zbor,
Să zbor până unde munții par a săruta cerul.
Cândva
Nici ție nu-ți plăcea să zbori
Pe tainicele cărări ale vântului,
Decât alături de mine.
Acum
Nu mai doresc să pătrund
În lumea tainică a altor palate,
A altor mii de flori nedescoperite,
Pentru că tu nu mai poți
Să-mi fi alături,
Nu-mi place să mă bucur singură de frumusețe,
Cu tine totul era atât de frumos,
Chiar și acolo unde totul părea mai șters
Se umplea de lumină,
Că știam să ne bucurăm
De orice mlădiță ivită pe cale.
Cândva
Nici nu mă puteam bucura
De frumusețea cea mai ruptă din soare,
De nu-mi erai alături.
Cum aș putea acum

să mă bucur departe de tine
sau cu cineva ce pare a-mi fi aproape
26
de alte frumuseți?
Nu aș putea;
Cel mult aș juca teatru,
Pe urmă m-aș închide în mine,
Aș ruga clipele să treacă mai repede,
Să mă întorc din centrul noului univers
Unde alții radiază de fericire,
Iar sufletul meu plânge,
Să mă întorc în cochilia mea,
În singurătatea mea,
Dar cu o povară mai grea,
Cu lacrimi mai multe
Și cât mai departe de orice bucurie a vieții.
Când regina rămâne singură,

deși ea a fost atât de puternică
cât timp regele i-a fost alături
și a protejat-o,
lumea ei devine atâta de goală,
lumea ei devine atâta de ștearsă,
încât nu mai știe să se bucure
de frumusețea Edenului,
de frumusețea albastrei planete
ce tremură de emoția vieții,
se ofilește și se rupe treptat de ramură,
alunecă, pe urmă plutește în vânt,
nici ea nu știe încotro,
dar plutește spre mări învolburate
unde nu-și mai găsește locul.
27
Unde să mă duc?
Unde să mă duc eu, Doamne,
Când în suflet simt durerea?
Unde să mă duc eu, Doamne,
Când la tine-i mângâierea?
Unde, unde să mă duc,
Prin atâtea ploi să fug?
Că de mă voi depărta,
În prăpastie voi cădea
Și mă voi înstrăina,
De cer, lună și de stele,
De năzuințele mele.
Doamne, Doamne, câtă ploaie,
Cade ca să mă doboare,
Cade ploaia o viață-ntreagă,
Tot ce-i încolțit să șteargă,
Cade, Doamne, lacrima
28
Și o îneacă ploaia.
Ploaia dacă este rece,
Tot ce-a pâlpâit se șterge,
Ploaia, dacă este caldă,
Ce-am iubit o viață-ntreagă,
Cu mine va colinda
Și dorul îmi va cânta.
Însă singură am rămas,
Vântului ca să-i dau glas
Și spre Tine, Doamne, să strig,
Durerea ca să mi-o sting;
La Tine, Doamne, să alerg,
Cu vântul bătând în piept.
Uite, Doamne, spicul cântă,
Eu am ieșit azi pe luncă!
Să văd soare, să văd flori,
Să adun la sân bujori.
Adapă-mi, Doamne, dorurile
Ca roua-n zori florile!
Și spre, Tine, Doamne, am plecat,
Glasul tu mi-ai ascultat,
Dorul tu mi-ai alinat,
Când în brațe m-ai luat.
Când spre Tine am plecat,
Cu jale eu Te-am strigat,
Te-am strigat cu jale mare
Până la poarta Dumitale,
29
Te-am strigat cu jale adâncă

Până am trecut de stâncă,
Te-am strigat să mă ajuți
Până trec de văi și munți,
Te-am strigat ca să mă-nveți
Printre pietre cum să treci.
Lumea-ntreagă-am colindat
Și cu ploaia m-am luptat
Și-am lăsat și dor și jale,
Până în brațele Tale.
Unde, Doamne, să mă duc?
Pe ce cale s-o apuc?
Peste tot e numai ploaie,
Soare-i în brațele Tale.
Doar cu tine, Domnul meu,
N-mi va fi în lume greu.
Cu tine liberă voi fi
Și cerul îmi va zâmbi.
30
Am simțit
Te-am simțit,
Ți-am simțit fiecare zbatere,
Ți-am simțit atât bucuria, cât și durerea,
M-ai simțit,
Mi-ai simțit fiecare strălucire
Și fiecare șovăire,
Fiecare glorie
Și fiecare neputință;
Am simțit
Că soarta pare să se joace,
Să joace un joc murdar
Din care e posibil să nu mai ieși,
Dar am refuzat să accept așa ceva,
Am refuzat să cred
Că fatalitatea e la jumătate pas,
Am ignorat semnele și orice simțăminte,
Le-am alungat chemând binele,
Dar ele continuau să-mi lovească sufletul,
Dar eu refuzam să le privesc;
Poate, dacă, măcar puțin, acceptam,
Să privesc și chipul semnelor rele,
Reușeam să mai schimb
Cursul apei ce se apropia
De lumea eternității.
31
E întuneric
E întuneric,
Cândva absența luminii
Îmi dădea fiori reci
De parcă o sabie îmi săgeta ființa,
Iar umbrele nopții
Mă făceau să tresar la fiecare pas,
Să cred că după fiecare colț
Un balaur stătea ascuns
Gata să mă înghită.
Toate primeau dimensiuni colosale

Și fiecare pată de întunecime
Prindea puteri fenomenale,
Iar tu mă luai de mână
Când mă poticneam pe câte o treaptă
32
Și refuzam să mai înaintez,

Îmi insuflai curaj
Și atunci teama rămânea în urmă,
Nu mai eram singură,
Tu erai sabia mea,
Gata să învingă umbrele nopții.
Era întuneric,
O noapte fără lună bătea la ferestre,
Nu puteam să adorm,
Căci umbrele și-au început dansul
Și tu erai departe de casă,
Însă glasul tău
Datorită tehnologiei a ajuns până la mine
Și mi-a cântat un cântec,
Un cântec al copilăriei
Pe care Maria, Mirabela,
Îl cântaseră Moșului Timp
Și-am adormit și eu
Protejată de gândrile tale.
E întuneric,
Acum îți cânt eu,
Despre frunza plopului ce adoarme,
Despre toate ce n-au dormit nicicând,
Dar care sub magia cuvintelor
Ce curg melodios,
Lasă totul și se odihnesc,
Departe de orice nălucă a întunecimii.
33
E întuneric,
Dar acum umbrele nopții îmi par hilare,
Nu mă mai sperie nimic
De când tu ai pășit dincolo,
Iar pământul ți-a acoporit frumusețea,
Pentru că tu ești pretutindeni,
Ești îngeru-mi păzitor,
Iar noaptea e la fel de împăciuitoare ca ziua,
Pășesc prin beznă ca și pe lumină,
Nimic nu mă mai înfioară,
Am un curaj nebun în toate
Și aș putea putea prinde de coadă
Balaurii văzduhului,
Cu credința că n-or să mă biruiască vreodată.
34
Cândva
Cândva am primit
Cel mai bun tu,
Un tu ce nu are seamăn pe lume,
Un tu al meu
Ce îmi era aidoma în toate,
Îmi oferea din el
Și-mi mulțumea
Chiar și pentru cel mai mic gest,
Un tu ce se-oglindea prin mine
Și mă păstra închisă
În inima lui,
Dar acel tu mi-a fost chemat
Într-o lume în care nu pot pătrunde,
Un loc atât de neînțeles uneori,
Iar acel tu unic
Nu va putea fi înlocuit niciodată,
Cum ai putea înlocui cascada
Cu o baltă ce vrea să pară apă
Sau izvorul de munte
Cu o cloacă adunată
Într-o deschizătură de pământ?
Cândva am primit un tu,
Iar acel tu s-a transformat
Într-un singur eu,
Un androgin perfect.
35
Lângă tine
Te-aș răpi
și aș merge până la granițele infinitului,
dacă infinitul are granițe
și aș striga psalmii durerii
pe lira lui Orfeu.
Te-aș striga
astfel, încât ecoul să se audă
până dincolo de granițele lumii,
că poate așa îți va lovi inima
și va începe să bată din nou.
Te-aș renaște
călătorind în timp, în trecutul fericirii
și-atunci aș face să crească doar flori blânde
sub talpa picioarelor tale
și m-aș pierde în brațele tale pentru eternitate.
M-aș reîntoarce
cu tine de mână,
după ce aș trece dincolo de prag,
să facem viața mai luminoasă ca niciodată
și nicio ploaie să nu ne mai atingă.
36
Dar, nu se poate
și prefer să clătoresc
prin lumea viselor
ca un Orfeu spre locuri nepătrunse
și să mă îmbăt cu iluzii.
Însă speranța
că tot ceea ce a pulsat,
acea energie, acea dorință de a fi,
nu piere odată cu sărutul lutului rece,
mă poartă în timp lângă tine.
37
Am obosit
Am obosit,
De când aștept
Ca razele stelei
Pe care locuiești,
De când ai plecat
Să explorezi infinitul
Să își trimită razele
Și spre mine,
Să-mi mângâie creștetul
Și să îmi încălzească sufletul.
Am obosit
Și am privit spre stele,
Doar, doar, găsesc casa
Unde ți-ai găsit sălașul,
Dar stelele mi-au zâmbit
A joc de-a baba oarba
Și atunci am înțeles
Că râd de mine,
Că nu au ele suficientă căldură
Ca să-mi pătrundă sufletul.
38
Am obosit
Și am privit spre steaua
Din adâncul sufletului meu
Și acolo te-am găsit pe tine,
În călătoria ta prin infinit
Ți-ai gasit cel mai cald și luminos loc,
La mine în suflet,
Eu am devenit tu
Și tu ai devenit eu
Și așa vom alerga îmbrățișați prin lume.
39
Până dincolo de mormânt

Poate ai simțit cândva acea ardere a ființei,
Atunci când iubirea și-a găsit casa
În adâncul ființei tale,
Ea ți-a întins mâna,
Iar tu ai strâns-o cu putere,
Ai lăsat puntea de aur să curgă,
De la bordeiul tău
Până la palatul unde-și are cuibul
Pasărea Iubirii
Și-atunci au venit
Păsările fermecate
De la Mănăstirea de Tămâie
Și-ai început să-ți cânți imnul tău,
Să te transformi,
Să luminezi, să emani fericire,
Să fii mai bun ca întotdeauna,
Da, iubirea te face mai bun
Și ai dărui tuturor celor din jur strălucire,
Îți dorești o lume cu zâmbetul pe buze,
Așa cum ți-e sufletul
Ce încălzește în jur
40
În timp ce focul dragostei

Și-a făcut în el casă.
Chiar și atunci când

Vântul cel năpraznic
Îți răpește Pasărea Iubirii
Ducând-o pe alte tărâmuri,
La Mănăstirea de Tămâie,
Că din nepricepere
Și slăbiciune lumească
A luat foc pielea cea de porc,
Dragostea nu piere,
Rămâne acolo în suflet,
Mereu înfloritoare
Și așteaptă până ce-o trece și ea
Munții cei fermecați
Până la capătul pămânului și-al cerului
Unde-și află locul
Mănăstirea de Tămâie,
Căci adevărata iubire se naște în inimă
Și dăinuiește și dincolo de mormânt.
*********************************************
41
Partea a II-a
(Cugetări / De prin suflet adunate)
Eu sunt cuvânt şi libertate

Eu sunt cuvânt şi libertate,
Aş dori să ştiu ce univers tainic află albinele în fiecare
floare,
Aud glasul fiecărei frunze, din mugur până ce e
modelată în cuptor,
Văd roua ce botează în zori firele de iarbă,
Vreau să urc muntele pentru a atinge stelele,
Eu sunt cuvânt şi libertate.

Mă prefac în apă şi foc,
42
Simt ce mă mistui bucată cu bucată,

Ating florile de colţ ascunse pe stânci,
Mă îngrijorează plânsul vântului dinaintea furtunii,
Plâng, căci văd atâta durere în jur nerezolvată,

Ştiu că eternitatea există,
Spun că poţi gusta Absolutul,
Visez să gust taina apei vieţii,
Mă străduiesc să fac cununi de cuvinte,
Sper că toate vor gusta dulceaţa nemuririi,

M-am decoperit pe mine prin cuvânt,
Am luat cuvintele şi le-am legat într-un joc ce a
devenit carte,
Am simţit că doar cuvintele fac iarba să crească,
Am aflat taina stropilor de rouă de pe aripile
cuvintelor,
M-am împărtăşit cu verdeţa lor tainică zburând spre
infinit,
43
Așa trec toate

Și-a mai trecut un an din viață,
Așa trec toate și se-adună
Ca dalbe flori într-o cunună;
Când le-mpletești pe-un fir de ață,
Flori ce-ți zâmbesc cu a lor față,
Observi că-s vesele sau triste
Și-n jocul lor niște artiste;
Au adunat înțelepciune
Și au valsat prin vânt și lume,
Acum stau vii, cu ochii mici,
Pe salba vieții licurici,
Ce te privesc cum ceas de ceas
Aduni alți maci îmbujorați,
Ce le privești ca într-o carte,
Ce-a fost acum, ce e departe.
44
Mi-a fost teamă

Mi-a fost teamă
După ce ai plecat,
M-am găsit singură,
Iar tu într-un loc fără întoarcere,
Singurătatea părea o zgripțuroaică
Ce amenința dintr-un colț
Că are un par liber
Unde să-mi odihnesc capul
Și parcă mă cuprinsese teama
Și-o disperare crâncenă
M-a făcut să mă agăț de o frunză,
Îți închipui?
De o frunză,
Cât să te sprijne o frunză,
Când toate frunzele sunt bătute de vânt
Și aruncate prin lume,
Doar, doar își vor găsi rostul,
Dar toate frunzele seamănă între ele,
Se agață unele de altele,
Iar cele ce îți par depărtate sunt reci,
Fără prea multă însemnătate.
O singură frunză, doar una,

Va deveni pentru fiecare cândva,
Fără seamăn în lume.
45
Când ea pleacă,
Nu căuta să privești prin mulțimea de frunze,
Sunt toate la fel,
Niciuna nu seamănă cu frunza ta,
Pe care ai îmblânzit-o,
Nici nu poți să mai îmblânzești altă frunză
Odată ce s-a rupt ceva din tine,
Căci nimic nu seamănă
Cu ceea ce ai avut și a fost purtat departe,
Cel mult vei crea răni adânci
Pe frunze fără nume.
Când frunza ta pare că a plecat

Și niciun înger nu-ți mai ascultă ruga
Să deschidă adâncurile pământului
Și să o scoată din nou la lumină,
Privește în tine fără teamă!
Acolo s-a petrecut minunea,
Frunza ta e în tine,
Trăiește prin tine,
Tu ești lumina
Ce o scoate și pe ea din întunecime,
Privește în tine
Și „mi-a fost teamă“
O să dispară ca ceva disprețuitor!
În adâncul tău se află totul,
Nimic nu s-a pierdut,
Nici singur nu ești,
Doar atât, s-au petrecut niște transformări,
În tine și în timp.
46
Iubesc vara
Iubesc vara,
Clipă fierbinte a dorurilor mele,
Iubesc vara,
Nebunie de maci și albăstrele.
Iubesc vara,
Când tinerețea strigă prin văi și pe coline,
Iubesc vara,
Și-ncerc să mă-nțeleg pe mine.
Iubesc vara,
Nimic nu-i mai frumos ca o clipă de albastru,
Iubesc vara,
Cu verdele-i puternic și galbenul ei astru.
Iubesc vara,
E omul matur, puternic, ce cucerește toate,
Iubesc vara
Și-ncerc să cred că toamna e departe.
Iubesc vara,
Alerg s-adun cât pot lumină și verdeață,
Iubesc vara
Un câtec de greier și-o lecție de viață.
47
Am privit o frunză,
Am privit o frunză;
Părea atât de palidă,
Încât soarele se retrăgea,
Vântul se-mpiedica,
Iar ploaia nu mai înțelegea
De ce să-i mai spele fața.
Am privit o frunză;
Era atâta de firavă,
Încât te întrebai:
De unde atâta putere
Să mai reziste pe ram,
Încă un minut, încă o secundă?
Am privit o frunză
Și dincolo de soarele ce-a poleit-o
Am zărit o prințesă verde,
Apoi un șir de zbateri,
Pe urmă un mugur
Ce-a apus într-o primăvară.
Am privit o frunză,
Iar în spatele ei am văzut o viață;
Cu ultima suflare se mai ținea de ram
Și se întreaba:
De ce atâta zbatere?
Pentru ce atâta verdeață și-atâta foc?
48
E atâta înțelepciune
E atâta înțelepciune în toate,
În firul de iarbă, în ochiul de cer,
În zborul de fluture,
În lanul de grâu, în petecul de ape.
E atâta înțelepciune în tot ceea ce mișcă,

În tot ceea ce colorează cu un surâs viața,
În tot ceea ce parfumează pașii pe unde treci,
În stânca ce-i stăvilar între pământ și cer.
E atâta înțelepciune în jur,

Dar ochii ne sunt închiși și urechile astupate,
Alergăm după nestemate, când adevărata viață
Strigă la fiecare pas, doar, doar, ne înțelepțim și noi.
49
Totul are o rezolvare

Când ochiul de cer plânge,
Iar ochiul de vânt rupe cărarea,
Undeva, printre arbori și stânci
Se află rezolvarea.
Când totul se prăbușește în juru-ți,

Când soarele ți-a întors fața,
Iar negura ți-a mâncat dulceața cărării,
O rezolvare așteaptă ca să-i urmezi povața.
Oricât de greu pare drumul

Ascuns prin furtună, prin ceață, prin nori,
De undeva o mână adună,
O busolă cu flori de lumină spre zori.
În viață de curge veninul ca mierea,

Nu dispera că-n șanțu-i găsești,
Când sapi ca să-ți îngropi durerea,
Poteca luminii pe care să pășești.
Nimic nu-i atât de negru, încât

Să îți pleci capul ca pentru totdeauna,
Totul are o rezolvare oricât
De imposibilă ni se pare minunea.
50
A coborât o toamna peste mine

Și doare al toamnei surâs,
E ca o nălucă ce-alergă despletită
După o picătură de apă prin foc și prin vânt.

Și doare al toamnei venin,
De când și-a lăsat acul să țese,
Rugină prin frunze-mi cu gust de pelin.

Și doare apusul florii albastre,
E ca o umbră ce-aleargă încercând
Să găsească lumina, să renască, să crească.

Și nimic din ceea ce-am fost, nu mai sunt,
Și totul adoarme uitând și visând.
51
V reau
Vreau să fii fericit,

Vreau să te bucuri de viață,
Vreau să fii optimist,
Vreau să ai încredere în tine,
Vreau să te lași din când în când purtat de val ca
frunza în bătaia vântului,
Vreau să te bucuri de tot ce-ți oferă fiecare clipă,
Vreau să zâmbești,
Vreau să îți văd un zâmbet larg pe chip, un zâmbet
larg și frumos ca tine,
Vreau un zâmbet luminos ca sufletul tău,
Vreau să îți spun că ești un om puternic, fiindcă doar
stâncile stau neclintite în fața furtunilor,
Vreau să treci prin viață cu fruntea sus peste toate,
Vreau să nu te mai rănească niciodată ploaia sau
vântul,
Vreau să-ți spun că în mine vei găsi mereu un prieten,
Vreau să fii un încăpățânat ca mine, un încăpățânat
care, dacă își dorește ceva, merge până la capăt, chiar
dacă își mai dă pe drum cu fruntea în toți pomii, căci
până la urmă tot prinde el visul de-o aripă;
Vreau să-ți spun că nu toate visurile după care alergăm
sunt bune, dar omul învață din ele și nu trebuie să regrete
nimic;
Vreau să-ți spun că cel care dansează în ploaie fără
teamă e fericit, că așa e viața asta, cu multe ploi,
Vreau să știi a alunga norii ce se ivesc pe cale,
52
Vreau să fii optimist indiferent câți spini te zgârie în

drumul tău,
De fapt ce vreau, vreau să zâmbești cu toată
încrederea, exact ca Nica din Amintiri din copilărie ce
zâmbea cerului întunecat de nori, știind sigur că așa
apare soarele, iar soarele apărea;
Vreau să zâmbești fiecărui răsărit de soare, că viața e
frumoasă indiferent de greutăți și o viață are omul pe
acest pământ,
Da, da, vreau să fii fericit, iar zâmbetul să nu lipsească
niciodată de pe buzele tale;
Vreau ca viața să-ți fie un colț de rai unde cântă
mierlele, iar macii se îmbujorează de atâta frumusețe,
Vreau să te trezești în zori, să privești cerul și să strigi
de fericire că exiști,
Vreau să transformi fiecare clipă în ceva unic,
Vreau să prețuiești dragostea ce se ascunde printre
timidele flori de colț ale stâncilor, să găsești acea
puritate, acea liniște, acea încredere, acea desăvârșire ce
doar în lumea aceea tăcută a munților stâncoși o poți afla;
Vreau să înveți a valsa printre margarete,
Vreau ca lumina să te însoțească pas cu pas, iar
întunericul să nu te sperie niciodată,
Vreau ca lacrimi de rouă să-ți mângâie obrajii, să
alunge orice neîndoială și să poți zâmbi cu sufletul larg
deschis a fericire
Și vreau să te cunosc mai bine, să înțeleagă și sufletul
meu dacă are voie să cânte de prea multă fericire,
Vreau!
53
Prin ochii tăi

M-ai întrebat,
Eu cum te văd?
Să-ți spun că ești
O rază de lumină?
Cea mai frumoasă floare?
Balsam pentru inimă?
O dulce alinare?
Și m-am gândit
Eu cum te văd?
Ca pe un înger blând
Trimis în a mea viață,
Ca pe un cântec dulce
Ce pasul îmi valsează,
Ca pe-un crâmpei de stâncă
Ce mi-a întins o mână,
Ca pe o apă lină
Ce viața îmi inspiră.
Și-am socotit
Eu cum te văd?
Un om trecut prin viață,
54
Un om trecut prin ploi,

Un sincer suflet cald,
Un prieten de nădejde,
O dulce alinare,
Da, raza mea de soare,
O piatră foarte rară,
Cea mai de preț comoară.
Și-apoi am stat
Și-am cercetat,
Ce foc ascunzi,
Bunule om,
Ce taină grea
Spre brațul tău m-atrage,
Ce vrajă dulce
La tine tot mă cheamă,
Ce apă vie
Găsesc în ființa-ți diafană?
M-am întrebat
Eu cum te văd?
Și-un zâmbet dulce
Mi-a lovit privirea,
A, da, tu ești acela,
Ce știe în ce loc
Se-ascude fericirea!
Ce știe să culeagă,
Din soare și din ploi,
Nectarul, veșnicia.
55
M-ai întrebat,
M-am întrebat,
Eu cum te văd?
Și m-am gândit
Că ești un tot,
Iar acel tot, dacă socot,
E tot ce în viață-mi doresc
Și-am înțeles că te iubesc,
Așa cum ești,
Fiindcă ești tu,
Așa cum ești, un tu și-un eu,
Nu știu de ce,
Poate așa e,
Dar te-am privit
Și am zărit
Ceva ce greu am înțeles,
Doi ochi căprui ce mă privesc,
În care eu mă oglidesc,
Prin ei în suflet ți-am purces
Și-acolo toate îmi vorbesc,
Că tu și eu,
Pe cât socot,
Suntem un tot
Și-acuma știu,
Ce nu am știut,
La început,
Eu cum te văd?
Prin ochii tăi,
Dacă privesc
56
Și dacă-n ei mă oglidesc,
Pe mine aievea mă zăresc,
Suntem la fel,
Doar tu și eu,
Cu tot ce-avem,
Cu bun, cu rău,
Suntem așa,
Doi ochi ce vor
Să scalde în privirea lor
Pe tu și eu
Ce se-ndrăgesc
Și – n viață alături ei pășesc
Și chiar pe drum de mai greșesc
Ei cu blândețe se privesc,
Se iartă ca și cum nimic,
N-ar fi greșit,
Iar de au, Doamne, vreun defect,
Ce e acela?
Nu concep să nu îl vadă tot perfect,
În tu și eu
E doar ocean
Ce nesecat e an de an,
Nu cer nimic,
Doar se iubesc,
Prin ochii lor ei înfloresc
Și aripi îngerești le cresc,
Că ei sunt doi,
Dar ochii lor
Au devenit izvor de dor.
57
Dacă ai ști
Dacă ai ști
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai ști,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai ști
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai ști
Că zi și noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai ști
Că-mi ești în suflet și dorul mă doboară,
Dacă ai ști
Că florile au chipul tău,
Dacă ai ști
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai ști
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai ști
Că ești ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai ști
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai ști
Că ți-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai ști
Că te îmbrățișez în fiecare ceas,
58
Dacă ai ști
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai ști
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai ști
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai ști
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol și frumos la început,
Dacă ai ști
Că versu-mi a apus cândva,
Când viața carte și scenă devenita,
Dacă ai ști,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai ști
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai ști
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai ști
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai ști
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai ști,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai ști,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai ști
Că-n fiecare clipă îți vorbesc,
Dacă ai ști
Că nu-mi doresc decât să te știu fericit,
59
Dacă ai ști
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai ști
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai ști
Că nimic întunecat nu poate atinge inocența,
Dacă ai ști
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai ști
Veșnicia s-ar naște ca-ntr-un joc,
Dacă ai ști
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt își are
casa,
Dacă ai ști
Și gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai ști.
60
Atât de mult
Atât de mult eu te iubesc,

Că mi-e teamă
Să las focul simțurilor să zburde,
Da, nu au voie;
Nici să gândescă la cele
Ce ar putea ucide
Puritatea unei iubiri izvorâte
Din cea mai sinceră
Bătaie de inimă.
Tot ce ar putea să întineze

Izvorul cald al dragostei
Nu îndrăznește să-și arate fața,
De teamă să nu strivească aureola
De lumini a sufletului
Și să alunece în prăpastia dorințelor,
Adesea ucigătoare de frumusețe,
Departe de orice nevinovăție și puritate,
61
Cu un picior mai aproape de moarte.
Atât de mult eu te iubesc,

Că vreau să te păzesc
De tot ceea ce ar putea să ucidă
Scânteia focului
Din cea mai pură inimă,
Ca să rămâi așa,
Frumos boboc de floare albă,
Îmbujorat totuși de timiditate
Ca atunci când soarele sărută pământul.
62
Să fie?
M-am jucat,
Dar iubirea nu e un joc,
Fiindcă ce atinge sufletul arde
Și arde atât de tare,
Încât sângerează a infinit,
A durere fără margini,
A boală fără leac,
A visuri scăldate-n amărăciune.
M-am jucat
Și te-am făcut să visezi;
Da, tu încă visezi
Și visezi atât de frumos,
Visezi la cai albi și Ilene Cosânzene
Și e dreptul tău să visezi,
63
Visul e prima poartă

Spre desăvârșirea iubirii.
M-am jucat
În speranța unui nou vis,
Un vis cu un cal alb,
Un vis cu un nou călăreț,
Dar când totul părea să prindă contur
Am început să mă șterg la ochi,
Și călărețul l-am rătăcit în ceață.
Visurile mele nu mai pot vedea călăreți,

Au gustat cândva zborul calului năzdrăvan,
Iar acum refuză să mai odrăslească,
Visurile mele au ars, au trăit intens de toate,
Au gustat și otravă, dar și miere,
Au fost acoperite cu pământ
Când mi-am condus la groapa sufletul.
Și totuși visurile mele

Nu au cum să apună,
Căci nu am căzut în furtună, nu,
În furtuna aceea din inima pămâtului;
Sunt încă printre lumină și verdeață,
Dar se împiedică în jumătatea
Ce a-nghițit-o lumea umbrelor.
Am vrut, nu știu ce am vrut,

Am vrut să caut o clonă,
O clonă a sufletului înghițit de pământ
64
Și doare că m-am jucat cu focul iubirii,

Cu un suflet nevinovat
Ce abia a învățat să viseze
Ce eu am visat și am trăit demult.
Nu voiesc să îți fac rău,

Să fiu o amăgire în visul dulce al iubirii tale,
În visul unui suflet pur ce-abia a învățat să zbore
Și prefer să mă usuc pe mine,
Să mă usuc în durerea neîmplinirii,
Să mă usuc ținându-te de mână,
Fără să-ți spun ce mă doare.
Dar poate mă vei învăța tu pe mine,

Novice în tainele iubirii,
Că visurile nu au cum să moară,
Că mereu focul cel roșu se poate aprinde,
Chiar și după cea mai cumplită furtună,
Dar îți trebuie răbdare
Și-atunci voi înflori din nou, neofilindu-mă-n tăcere.
Cu ceva odată fisurat,

Cu ceva rănit de moarte
Și care ar mai fi gustat
Măcar o secundă de fericire,
Chiar și dintr-o sferă iluzorie,
Ca mai apoi să se înece din nou în lacrimi,
Trebuie să ai multă iubire și răbdare.
Trebuie să construiești tu,
65
Cel ce abia înveți să mergi

Pe drumul alunecos al dragostei,
Punte tainică spre o inimă umbrită
Și să-i arăți că se poate
Să învețe să zboare iarăși,
Să fie iarăși iubire.
Doar așa nu se va usca

Ultima rămășiță de viață
Și nu va ajunge mai repede
În întunericul fără de sfârșit,
Doar așa visurile mai pot pluti pe cai albi,
Doar așa vom putea fi două jumătăți
Ce s-au vindecat spre nemurire.
66
De ce?
De ce mi-ai întors spatele
Când soarele lumina cel mai puternic?
De ce tot ceea ce am visat
Ai călcat în picioare,
Pentru că ți s-a părut
Că o aripă nu știe prea bine
Să simtă forța vântului?
De ce ai fugit
De tot ceea ce putea să fie lumină?
De ce nu ai lăsat clipa
Să dea fericirii glas
Și să-ți arate că în lume mai e și verdeață,
Că în lume mai e și frumos,
Că în doi cerul e mai limpede?
De ce ți-a fost
atât de teamă, încât ai preferat
să fugi și să îți minți sufletul
că ceea ce mocnește în adâncul lui
nu are cum să fie dragoste,
ci e așa, o scânteie, ce va apune-n vânt,
când de fapt este un foc pentru eternitate?
67
Iartă-mă!
Iartă-mă că am intrat în viața ta
și lumea în care trăiai ți-am dat-o peste cap;
Ți-am răpit libertatea în care te regăseai
doar tu, în toate erai doar tu
Și nimeni nu mai avea loc,
Aveai timpul tău, doar pentru tine,
Nu-l puteai împărți cu altcineva,
Nici măcar fracțional!
Iartă-mă că am dorit să-ți arăt

Cât de frumoasă este libertatea în doi,
Ai fi avut timpul tău liber și eu pe-al meu,
Iar când lumea noastră devenea un tot
Am fi avut timpul nostru liber
Și toate durerile și bucuriile
Le-am fi împărțit la doi
Și totul ar fi devenit atât de frumos,
Încât nu am mai fi putut
Să zâmbim unul fără celălalt,
Ne-am fi contopit într-un tot pentru eternitate!
Iartă-mă că nu mi-ai înțeles
68
sufletul ce a alergat nebunește spre tine

și-a trebuit să fugi de el, să-l respingi
și să te izolezi în lumea ta de gheață!
Iartă-mă, pentru că am crezut

Că iubirea te face fericit!
Iartă-mă, că am sperat a-ți însenina viața,
Când de fapt am coborât nori negri,
Atât de negri nori, că nu-mi vezi adevăratul chip
Ce te-ar fi luat de mână,
Te-ar fi ținut strâns, cald,
Ți-ar fi pășit alături în fiecare ceas,
Pân' la sfârșit de veacuri!
Iartă-mă!
69
E atâta nevoie de dragoste!

Orice ființă are nevoie de dragoste,
Cu atât mai mult un om are nevoie de dragoste,
Până și pământul acesta din care răsare atâta viață
Are nevoie de dragoste,
Plantele au nevoie de dragoste, păsările și peștii,
Insectele și animalele au nevoie de dragoste,
Toate cele ce mișcă sau sunt mișcate de vânt
Au nevoie de dragoste,
Chiar și acolo unde se poate observa
multă răceală și împietrire
E nevoie de dragoste,
Totul are nevoie și strigă după dragoste,
De la cel mai blând până la cel mai orgolios;
Toate tânjesc după dragoste,
Chiar dacă uneori din timiditate sau orgoliu
Nu recunosc că au nevoie de dragoste,
Chiar și cei mai sângeroși oameni,
Cu riscul să fie priviți că au o slăbiciune,
Tot au nevoie de dragoste,
Cine nu dorește să fie iubit și să iubească,
Atât de mult, încât o întreagă lume
Să se rotească în jurul a două jumătăți
70
Ca pământul în jurul soarelui?

E atâta nevoie de dragoste,
Încât toate ar sorbi adevărata dragoste
Și toate ar deveni mai bune,
Pentru că doar dragostea transformă,
Doar dragostea rămâne când totul închide ochii,
Ea e energia adevărată ce nu piere niciodată,
Tot ceea ce e viață e dragoste
Și cu toate acestea toate plâng după dragoste
De când s-a produs un dezechilibru energetic în Eden
Și ochii s-au deschis spre întunecimea
A tot ceea ce e mai pur, mai sfânt, mai adevărat
Și nu mai văd dragostea
Ce stă să-i prindă de mâini la fiecare pas,
E atâta nevoie de dragoste!
71
Disperare
M-am agățat de-o frunză de castan
Și-am vrut cu disperare să ard pe veci pocalul,
Dar frunza ruginie mi-a otrăvit ciulinii,
Mi-a supt întreaga sevă și-acum sunt dezgolită
În fața toamnei stau și-aștept să-nverzescă
Ce a apus cândva fără să înflorească.
Căzut-au stelele și m-am ascuns în mine

Până ce-un dor nebun, până ce-nsingurarea
Au vrut să rupă totul, să verse-n mări pocalul,
Să mai culeagă-o stea, o frunză de castan,
Dar frunza era crudă, deși afară toamna,
A tras o linie curbă și-a colorat cerneala.
Cu greu a suportat așa o apăsare,

Era o simplă frunză, ce-i drept, semăna tare
Cu floarea cea de colț pierdută-n depărtare,
Dar când să se-ntărească văzui că nu doresc
Să mai culeg castane pe care să le cresc,
Căci mă aflu în toamnă și vreau să gust o poamă.
Of, ce-am făcut? Acum frunza am rupt,

În disperarea poamei ce demult s-a pierdut,
Nu știu s-o țes înapoi prin soare, vânt și ploi,
Mereu am tot greșit și ea s-a ofilit,
Deși să ud am încercat tot ce-am crezut uscat,
Dar ce-i uscat e alterat, nu-i foc necenzurat.
72
De ce când totul e o minune?

De ce te frământă porțile ferecate?
De ce cauți răspunsuri cu ochii închiși?
De ce nu privești spre lumina din tine,
Apoi spre albastrul din jur și să vezi
Cum totul se-ntinde și prinde contur
Cum totul în jur devine-o minune?
Te uită, observă, ascultă și vezi

Că ești o minune, că toate-s minuni;
E o minune
Un cântec de mierlă ce dezmiardă văzduhul,
E o minune
O margaretă despletită în lanul de fân,
E o minune
Bobul de rouă ce udă ochii verzui ai pământului,
E o minune
Că eu exist și tu, un noi, un cer cu soare și cu ploi,
E o minune,
Viața întreagă e o minune,
Atunci de ce să mai căutăm minuni,
Când fiecare e o minune?
73
Vorbește-mi
Vorbește-mi,
Doresc să-ți ascult glasul
Curgând cascadă spre mine,
Vorbește-mi
Și însoțește-mi în șoaptă pasul
Cu cântu-ți, spre zări mai senine.
Vorbește-mi,
Mă omoară tăcerea
De când calote glaciare se-ntețesc,
Vorbește-mi,
Alină-mi durerea,
Inimii frânte oferă-i iar mierea.
Vorbește-mi,
Au bătut primii fulgi la fereastră
Și doru-i cascadă la uși,
Vorbește-mi,
Căci inima-mi trează
Așteptă spre ea ca să fugi.
74
De ce ai înnodat firul vieții?

De ce ai înnodat firul vieții
Când pădurea era atât de verde
Și steaua ce-ți guverna sufletul atât de fierbinte?

Când mierlele cântau atât de armonios
Și vântul a uitat să-și mai verse amarul?

Când totul părea să zâmbească a Meka cerească
Și drumul părea mai lin și plin de oaze?

Credeai că punctul vătămat ține o veșnicie,
Că nu se va deznoda, iar ața nu se va mai rupe?

Și ai dat alt curs lucrurilor din jur,
Credeai că florile vor fi mai parfumate și viața mai
bogată?

Înnodându-l ai schimbat cursul apei
Și te-ai înecat în propria-ți cascadă, visând la mai bine.

Nici nu știi că toate s-au întors împotriva-ți,
Iar acum orbecăiești prin întuneric.
75
Antinomie
Tu ai încercat mereu
Să găsești defecte
În tot ce te înconjoară,
Până și în cântecul mierlei,
Până și în fagurii stupului,
În zborul de fluturi,
În apa rece a izvorului,
În universul parfumat al florilor,
Tu încerci să găsești defecte și în fericire,
De parcă nimic nu-ți este pe plac,
În egoismul tău nu observi
Că tot ce te înconjoară e perfecțiune,
Te-ai urcat undeva pe un vârf de stâncă
Și ai început să critici tot ce te-nconconjoară,
Să crezi asemenea corbului
Că doar glasul ființei tale
Nu are asemănare
Și asta pâna orgoliul îți va arunca cașul din plisc.
Eu am încercat să găsesc fericirea în toate,

În firul de iarbă ce împodobește creștetul pământului,
76
În norii ce zâmbesc în diferite chipuri,

În flori, în ape, în copaci, în fluturi, în păsări, în albine și
izvoare;
Eu am încercat să găsesc fericirea până și în defecte,
În trunchiul înnodat ce-și poartă povara ca o coroană a
biruinței,
În castelul abandonat, șubrezit de vânturi și ploi,
Dar care are atâta lumină de poveste,
Cântând frumuseți ce par apuse, dar care se ascund în
fiecare piatră,
Eu am încercat să mă bucur de orice frunză,
Dacă o privești cu atenție e o enciclopedie de viață.
77
Am încuiat
Am încuiat cerul prin păcatele noastre
Și ploaia întârzie să mai ude
Coardele sufletului
Și să le dea voie să cânte a fericire
Ca privighetoarea a primăvară,
Iar Ilie și-a întors spatele
Plecând cu trăsură spre soare.
Am încuiat poarta ce duce spre soare

Și ploaia de lumină
Nu mai dansează albă peste creștetele noastre
Și curcubeul a apus demult,
Iar noi strângem pumnii a revoltă,
Fără să înțelegem că totul arde din vina noastră.
Am încuiat calea spre tot ce e bine,
Am lăsat Fiica Babilonului să odraslească
Și nu am strivit rodul de stâncă,
Acum sufletul are odrasle ale necurăției
Ce trebuie smulse din rădăcină
Pentru a se bucura de adevărata ploaie a luminii.
78
Învață-mă
Învață-mă că adevărata prietenie
E un urcuș în doi,
E frumusețe și răbdare,
E îmblânzirea fiarei sălbatice;
Învață-mă că adevărații prieteni
Își citesc totul în ochi,
Că-și simt bucurile și tristețile,
Darurile bune și cele aducătoare de rău,
Chiar dacă fizic nu sunt unul lângă altul;
Spune-mi să privesc în mine și să observ
Că dragostea și răbdarea
Te învață treptat
Să vezi totul unul prin ochii celuilalt,
Pentru că e ceva normal să se întample așa,
Fiindcă totul pornește din suflet
Și e așa de frumos,
Învață-mă că așa simți
Că sunt doi prieteni adevărați
Știu a lăsa apa să curgă
Și soarele să strălucească,
Învață-mă că adevărata prietenie
Merită totul,
Merită să te lași pe tine pentru ea,
Învață-mă că e o binecuvântare
Un prieten adevărat,
Că merită să lași păsările să cânte
Dacă au pentru ce.
79
Transformare
În viața nu pierdem și nu câștigăm nimic,
Că nu ne avem decât pe noi
Și tot ce realizam e o parte din noi,
Se mai întâmplă să credem
Că pierdem părți din nou,
Dar e doar o părere,
Totul se-ntâmplă pentru a ne înțelepți.
Plânsul după lucrurile muncite

Ce-ți scapă printre degete
E ca un scâncet a pruncului
Ce a scăpat o clipă izvorul laptelui.
Ți-a rodit țarina

Și-ai câștigat hambare pline,
Dar furtuna le-a măturat într-o noapte,
Le-a dus pe alte cărări
Unde au prins noi rădăcini,
Pe când tu ai învățat
Să mergi din nou,
Să pui suflet iarăși în toate,
Să crezi că vei împărăți cândva pământul,
Ai plâns și ai râs
Cu fiecare încercare.
80
Ai uitat să privești stelele

Cât de fierbinți sunt
Și câtă energie emană,
Dar cu cât cresc mai mult,
Cu cât acumulează mai multă putere,
Devin tot mai neputincioase
În a-și păstra vechea formă,
Explodează în energia supremă
Și se transformă în găuri negre,
Acele găuri întunecate de neînțelesuri,
Acele bucle din care
Nimic nu mai poate ieși
Să povestească ce-a fost,
Ele fiind o energie fără sfârșit.
Nimic nu se pierde,
Nimic nu se câștigă,
E o continuă transformare,
Ești o flacără vie,
Arzi aici, iar mâine dincolo,
Dacă arzi aici
Și te uiți înapoi în viață,
Totul pare un vis de o secundă,
Închizi apoi ochii
Și totul trece ca o adiere de aer rece,
Atât lacrima, cât și surâsul,
Iar când i-ai deschis ai trecut dincolo de prag.
81
Din același izvor

Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
82
Trăim, simțim, dar facem parte

Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
83
Tu ești
Tu ești lumea mea,
Ești pământul pe care îmi scald picioarele,
Am nevoie de îmbrățișarea ta,
Doar ea mă protejează de răceala neiubirii,
Doar ea mi-e scut împotriva ochiului lumii
Îți mulțumesc că ești,
Că îmi luminezi și încălzești viața,
Atât de multe vreau să-ți spun,
Încât gândurile mele vorbesc întruna cu tine,
Pe urmă, când le adun,
Ca să las cuvintele să valseze spre tine,
Uit mii de gânduri înfloritoare,
Adăpostite prin colțuri,
Te-aș proteja de privirea balaurului
Ce stă în furca pământului,
Dar nu ești o jucărie
Pe care să o scot din cutie
Și să mă joc cu ea când doresc,
Ești o ființă vie,
Ce are nevoie de soare,
De apă, de lumină
Și-așa alergi adesea printre spini,
84
Fără să observi cum îți străpung

Frageda-ți piele;
Arunci o piatră în apă
Și aceasta-i tulbură odihna
Și-atunci te minunezi
Cum toate încep să se războiască,
Să arunce venin,
Tu ești lumea mea
Și-aș vrea să te protejez la rându-mi
De hidra deșertăciunilor lumești,
Așa cum tu o faci la rându-ți,
Așa că cea mai bună armă
Rămâne îmbrățișarea,
O mângâiere a sufletului
În fiecare ceas al neputinței;
Tu ești!
85
Un scurt CV literar
Nume:
Popescu (fostă Mîţu)
Prenume:
Ana-Cristina
Data naşterii: 24.07.1976,

Caransebeș.
Contact:
Loc. Oțelu Roșu, str. George Coșbuc,
nr. 14, jud. Caraș Severin, c.p. 325700
Tel. 0766293724
Elzumina@yahoo.com
Http://blogul.elzumina.ro/
www.elzumina.ro
http://www.inbataiapenitei.elzumina.ro/
https://anacristinapopescu.wordpress.com/
http://anacristinapopescu.freewb.ro/
https://issuu.com/elzumina
https://www.youtube.com/channel/UC05NponvVY8W
4-J0EBqY7Pw
https://www.youtube.com/channel/UCkRzWCPNPj7pj
Jo6BvNteZw
86
Domeniul ocupaţional / Experienţă profesională:
- Profesor titular pe catedra de Limba şi Literatura

Română, la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Oţelu Roşu, judeţul
Caraş-Severin;
- Absolventă a Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie
din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara şi Licenţiată
în sesiunea iunie 1999.
- Master Managementul educaţional, 2007.
- Gradul I în 2009, Gradul II în sesiunea august 2005,
Definitivatul în sesiunea august 2001.
ACTIVITATE CULTURAL-LITERARĂ ŞI
ARTISTICĂ:
- Redactor șef și fondator al revistei „În bătaia

peniţei“, Caransebeş, în anul 2016, alături de Adrian
Popescu, Ion Turnea şi Simona Petronela Mîţu.
- Coordonator al Trupei de Teatru „Șeherezada“
Membru în Asociații Culturale:
● Jurnalist - Membru al Uniunii Ziariştilor

Profesionişti din România începând cu 2018.
● MEMBRU ÎN ASOCIAŢIA CULTURALĂ
CONSTANTIN BRÂNCUŞI începând cu 2015.
● Membru în Liga Scriitorilor Români începând cu
anul 2014.
87
Volume publicate:
I. Teatru:
1. Paradigme, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila,
2014.
2. În colivie, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016.
3. Sinusoide, Editura Hoffman, Caracal, 2016.
4. Reuniune, Editura InfoRapArt, Galați, 2017.
5. Babilonie, Editura InfoRapArt, Galați, 2018.
6. Percepții, Editura InfoRapArt, Galați, 2019.
7. Contraste, Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din
România, București, 2020
8. Confuzii, Editura InfoRapArt, Galați, 2021.
II. Proză:
A. Roman:
9. Rătăciri, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.
10. Conflicte, Editura InfoRapArt, Galați, 2017.
11. Chipul din ceață, Editura InfoRapArt, Galați, 2019.
B. Proză scurtă:
12. Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte), Editura
InfoRapArt, Galați, 2021.
C. Publicistică (critică literară, editorial, eseu, proză
scurtă):
13. Oameni şi frunze, Editura Sfântul Ierarh Nicolae,
Brăila, 2015.
14. Cristal, Editura InfoRapArt, Galați, 2017.
15. Impresii, Editura InfoRapArt, Galați, 2019.
16. Din tiparnițele presei, Editura InfoRapArt, Galați,
2019.
D. Eseu:
88
17. Înțelepciune și spiritualitate

E. Literatură pentru copii
18. În lumea lui Tică (proză scurtă), Editura InfoRapArt,
Galați, 2022.
III. Poezie:
19. Destin fără aripi, Editura Sfântul Ierarh Nicolae,
Brăila, 2014.
20. Umbre, Ed. Sf.Ierarh Nicolae, Brăila, 2015.
21. Regăsiri, Editura InfoRapArt, Galați, 2022.
IV. Monografii:
22. Din dragoste pentru glia strămoșească / Oțelu Roșu –
Monografie, Editura InfoRapArt, Galați, 2019.
V. Auxiliare didactice:
23. Mozaic, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016.
VI. Antologii:
24. Îndrăgostiţi de poezie, Editura Dalami, Caransebeş,
2009.
25. Culegerea de creaţie literară „Colaj“, Editura Sfântul
Ierarh Nicolae, Brăila, 2014.
26. Micuţii scriitori din Banatul Montan, Editura Sfântul
Ierarh Nicolae, Brăila, 2015.
27. Gustul pâinii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila,
2015.
28. In bătaia peniţei, Editura OPANIS, Galați, 2016.
29. Slove modelate „În bătaia peniței“, Editura
30. Slove lămurite în bătaia peniței, în anul centenar
2018, Editura InfoRapArt, Galați, 2019.
31. Gânduri imortalizate în bătaia peniței Editura
89
● Premii și distincții:
- Premiul I la Secţiunea Teatru scurt,

Festivalul Concurs Naţional de
Literatură, Moştenirea Văcăreştilor,
Târgovişte, 2014, Ediţia XLVI, cu
piesa de teatru Mesagerul.
- Premiul „Mircea Horia
Simionescu“ al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni la
Secţiunea Proză scurtă, Festivalul Concurs Naţional de
Literatură, Moştenirea Văcăreştilor, Târgovişte, 2014,
Ediţia XLVI.
- Menţiune, atât la Secţiunea poezie, cât şi la Secţinea
proză, la Concursul Internaţional STARPRESS, 2014.
- Premiul I - Dosoftei, 2015 cu vol. Oameni şi frunze,
- Premiul II - Dosoftei 2015 cu vol. Umbre.
- Premiul I Labirunturi autumnale, Însemne culturale,
2015, Secţiunea DRAMATURGIE.
- Menţiune - Secţiunea Eseu, Festivalul Concurs
Naţional de Literatură, Moştenirea Văcăreştilor,
Târgovişte, 2015, Ediţia XLVII.
- Premiul Special – volumul de poezie Umbre, Vişeul
de Sus – concursul Armonii de primăvară, 2016.
- Premiul pentru „Cartea de teatruˮ a Ligii Scriitorilor
pentru anul editorial 2016 cu vlumul „Sinosoide“.
- Premiul I – Casa Corpului Didactic Brăila, auxiliarul
didactic „Mozaic“, 2016.
- Diplomă de excelenţă din partea Ligii Scriitorilor
Filiala Timișoara Banat pentru participarea la proiectul
european „Tastes of Danube – Gusturile Dunării“ prin
90
coordonarea unei antologii naționale „Gustul pâinii“,

2016.
- Premiul I - Dosoftei, 2018, volumul Reuniune.
- Dipomă de excelență, Trofeul Nomen Predictum
pentru volumul „Sinusoide“ 2016 și o plachetă în 2018
pentru contribuția adusă promovării limbii române,
culturii și spiritualității românești din partea Asociației
Constantin Brâncuși din Timișoara.
- Plachetă din partea ASOCIAŢIA CONSTANTIN
BRÂNCUŞI, Timişoara pentru volumele „Babilonie“ și
„În bătaia peniţei“, „Impresii“, „Chipul din ceață“,
„Percepții“, „Din dragoste pentru glia strămoșească,
Oțelu Roșu - Monografie“, 29 iunie 2019.
- Distincția „Credință și loialitate” din partea Uniunii
Ziariștilor Profesioniști, 28.06.2019, Premiile „Eminescu
jurnalistul“
- Premiul pentru „Cartea de prozăˮ a LSR pentru anul
editorial 2019 cu romanul „Chipul din ceață“.
● Participare la emisiuni culturale:
- „Între noi rămâne între noi“ la Radio

România Reșița cu Anca Marilena Bica,
invitat Ana-Cristina Popescu, despre
carieră și volumele publicate / 07.05.2019 /
ora 22-24.
● Publicaţii în culegeri comune:
91
- Antologia LIMBA NOASTRA CEA ROMÂNĂ,

STARPRESS, 2014.
- Antologia literar-artistică „Să ningă peste inimi
bucurii!“, îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura
Napoca Nova, 2014.
- Antologia literar-artistică „Sinfonie-n verde crud“,
îngrijită de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca
Nova, 2015.
- Antologia Roşu-aprins în câmpul de mătase, îngrijită
de Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova, 2015.
- Antologia Pe şevalete ruginiul toamnei, îngrijită de
Voichiţa Pălăcean-Vereş, Editura Napoca Nova, 2015.
- Antologia IARNA SCRIITORILOR ROMÂNI,
STARPRESS şi ANTOLOGIA ROMÂNĂ-SPANIOLĂ,
STARPRESS, 2015.
- Antologia Moştenirea Văcăreştilor, 2014.
- Antologia Moştenirea Văcăreştilor, 2015
- Antologie, Toamna se culeg prozele, Editura
Inspierscu, 2015.
- Antologia, Labirinturi autumnale, Însemne Culturale,
2015.
- Anuarul Ligii Scriitorilor, FTB, 2014, Nr. 5.
- Anuarul Ligii Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara,
2015, Nr. 6, coordonator al Anuarului Nr. 6.
92
● Postfaţă la volumul scriitorului Ion Turnea,

Albinăritul între pasiune şi afacere, Editura Dalami,
Caransebeş, 2011.
● Cuvânt înainte la volumul scriitorului Ion Turnea:
Cuvinte pentru suflet, Editura Sfântul Ierarh Nicolae,
Brăila, 2012.
● Prefaţă la volumele scriitorului Ion Turnea: Dor de
rădăcini, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012 şi
Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin,
Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012.
● Prefaţă la volumul „Momente“, al scriitoarei
Andrada Brîndușa Keszeg, 2017.
● Publicații în periodice:
Publicaţii în revistele: „Literatura de azi“ a Uniunii

Scriitorilor din România, „Agora Literară“ a Ligii
Scriitorilor din România, „Vatra Veche“, „Constelaţii
Diamantine“, „Confluenţe Literare“, „Boema“, „În bătaia
peniţei“, „Taifas literar“, „Coloana Infinitului“, „Foaia
Diecezană“ a Episcopiei Caransebeşului, „Ecou de
timp“, Oţelu Roşu, „Slova creştină“, „Glas comun“,
„Slova copiilor“ - Maramureş, în ziarul „Caraş Severinul
în şapte zile“ unde sunt şi în colectivul redacţional -
colaborator, în mai multe culegeri cu ISSN ca urmare a
paticipării cu lucrări susținute la numeroase simpozioane,
pe site-ul şi antologia ECREATOR, pe site-ul şi blogul
personal, Însemne Culturale, www.citatepedia.ro,
www.poezie.ro, www.versuri-si-creatii.ro.
93
● Lansări de carte:
● Lansare de carte, Culegerea de creaţie

literară Colaj, Editura Sfântul Ierarh Nicolae,
Brăila, 2014, 04.08.2014, la întâlnirea
literară a Ligii Scriitorilor, Filiala Banat-
Timişoara şi prezentarea volumelor Rătăciri,
Paradigme şi Destin fără aripi în cadrul aceleaşi întâlniri.
● Lansare de carte: Rătăciri, Editura Sfântul Ierarh
Nicolae, Brăila, 2014, Paradigme, Editura Sfântul Ierarh
Nicolae, Brăila, 2014, Destin fără aripi, Editura Sfântul
Ierarh Nicolae, Brăila, 2014, Antologia Micuţii scriitori
din Banatul Montan, Editura Sfântul Ierarh Nicolae,
Brăila, 2015 la ASOCIAŢIA CONSTANTIN
BRÂNCUŞI, Timişoara.
● Lansare de carte, Oameni şi frunze, Umbre în cadrul
Întâlnirii Literare a LS, Timişoara, octombrie 2015.
● Lansare de carte „În colivie“, mai 2016,
ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara.
● Diplomă de excelenţă din partea ASOCIAŢIEI
CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara, 2015 şi 2016.
● Lansare de carte „Sinusoide“ și „În bătaia peniţei“,
martie 2017, ASOCIAŢIA CONSTANTIN BRÂNCUŞI,
Timişoara.
● Lansare de carte „Conflicte“, „Cristal“ și
„Reuniune“, mai 2018, ASOCIAŢIA CONSTANTIN
BRÂNCUŞI, Timişoara. Plachetă și diplomă de
excelență din partea asociației culturale.
● Lansare de carte „Babilonie“ și „Reuniune“, iunie
2018, Casa de Cultură Oțelu Roșu.
94
● Lansare de carte „Babilonie“ și „În bătaia peniţei“,

„Impresii“, „Chipul din ceață“, „Percepții“, „Din
dragoste pentru glia strămoșească, Oțelu Roșu -
Monografie“, 29 iunie 2019, ASOCIAŢIA
CONSTANTIN BRÂNCUŞI, Timişoara.
● Despre operele mele literare mele au scris:
1. Marciana Corici - despre volumul „Îndrăgostiţi de
poezie“, în revista Reflex 4-6/2009.
2. Adrian Popescu - despre volumul „Colaj“, în ziarul
Caraş Severinul în şapte zile, An. VIII, august / 2014.
3. Antuza Valentina Dârlea despre „Rătăciri“,
„Paradigme“, antologia Micuţii scriitori din Banatul
Montan în Confluenţe literare, Ediţia nr. 1643 din
01.07.2015, Anuarul LSFTBD Nr. 6 / 2015, site-ul
ecreator 02.07.2015.
4. Mariana Strungă „Destin fără aripi“, în cadrul
Întâlnirii Literare a Asociaţiei Constantin Brâncuşi din 30
mai 2015 lansare de carte.
5. Doina Drăgan, cronică la volumul „Oameni şi
frunze“, în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, Anul IX,
22 octombrie - 2015, în Anuarul LSFTBD Nr. 6 - 2015,
în revista „În bătaia peniţei“ An. 1, Nr. 1, 2016.
6. Adrian Crânganu, despre volumul Micuţii scriitori
din Banatul Montan, în ziarul Caraş Severinul în şapte
zile şi Anuarul LSFTBD Nr. 6.
7. Bianca Meteş, cronică la volumul Gustul pâinii, în
ziarul Caraş Severinul în şapte zile, Anul IX, Nr. 365, 4-
10.
8. Cunoaşterea de sine, Ana-Cristina Popescu, Vatra
Veche, Anul VI, Nr. 8 (68) august 2014, despre
95
volumele „Rătăciri“, „Paradigme“, „Destin fără aripi“,

„Colaj“.
9. Cunoaşterea de sine, Ana-Cristina Popescu, Agora
literară, septembrie 2014, despre volumele „Rătăciri“,
„Paradigme“, „Destin fără aripi“, „Colaj“.
10. Cronica faptului mărunt, Oameni şi frunze, Ana-
Cristina Popescu, Agora literară, decembrie 2015.
11. Ioan Romeo Rosiianu, cronică la volumul Gustul
pâinii, în revista „În bătaia peniţei“ An. 1, Nr. 1, 2016.
12. Ana Zlibuţ, cronică la volumul Gustul pâinii, în
revista „În bătaia peniţei“ An. 1, Nr. 1, 2016.
13. Ion Turnea, despre volumul Micuţii scriitori din
Banatul Montan în Anuarul LSFTBD Nr. 6 2015; despre
„Rătăciri“, „Paradigme“, „Destin fără aripi“ în ziarul
Caraş Severinul în şapte zile, An. VIII, august / 2014,
despre volumul „În colivie“ – mai 2016.
14. Despre volumul „În colivie“, 2016: Cezarina
Adamescu (rev. În bătaia peniței), Ștefan Doru Dăncuș
(ziarul Caraş Severinul în şapte zile), Mariana Strungă și
Antuza Valentina Dârlea (Cenaclul Asociație Constantin
Brâncuși).
15. Despre volumul „Sinusoide“, 2016, Ion Turnea în
ziarul Caraş Severinul în şapte zile, ), Mariana Strungă și
Antuza Valentina Dârlea (Cenaclul Asociație Constantin
Brâncuși).
16. Despre volumul „În bătaia peniței“, 2016,
Mădălina Doman în ziarul Caraş Severinul în şapte zile.
17. Despre volumul „Reuniune“, Radu Botiș în ziarul
Caraş Severinul în şapte zile, ziarul „Observatorul“,
96
revistele „Cuvânt și iubire“, „Taifasul“, „În bătaia

peniței“, „Logos și Agape“, „Glas comun“.
18. Despre volumul „Cristal“, Gelu Dragoș în ziarul
Caraş Severinul în şapte zile, revistele „Confluențe
literare“, „Armonii culturale“, „În bătaia peniței“.
19. Despre volumul „Conflicte“, în ziarul Caraş
Severinul în şapte zile, revista „În bătaia peniței“, Bianca
Meteș.
20. Despre volumul „Impresii“, în revista „În bătaia
peniței și ziarul Caraș Severinul în șapte zile, Bianca
Meteș.
21. Despre volumul „Chipul din ceață“ în ziarul Caraș
Severinul în șapte zile, Mădălina Doman și în revista „În
bătaia peniței“.
21. Despre volumul „Impresii“ și „Chipul din ceață“,
scriitorul și jurnalistul pr. Radu Botiș în revista Boema,
4/2019
22. Despe „Din dragoste pentru glia strămoșească –
Oțelu Roșu - Monografie“ Radu Botiș în revista Boema
5/2019; Uniunea Ziariștilor Profesioniști 01.05.2019;
Rețeaua literară și Biblioteca Petre Dulfu – Baia Mare.
23. Despe „Din dragoste pentru glia strămoșească –
Oțelu Roșu - Monografie“, Ion Turnea, în ziarul Caraş
Severinul în şapte zile.
24. Despre volumul „Percepții“, în revista Armonii
culturale, Ion Turnea, 09.05.2019.
25. Despre volumul „Percepții“, Radu Botiș - în ziarul
Observatorul, 09.05.2019.
97
26. Despre volumul „Din tiparnițele presei“, Lucia

Popa - în ziarul Caraş Severinul în şapte zile, revista „În
bătaia peniței“
APTITUDINI ŞI COMPETENŢE TEHNICE:
Programe soft operare: Word 2003, 2007, Corel 12,

Microsoft PowerPoint, Microsoft Excel, operare pe un
Web Site, Adobe Photoshop.
98
Cuprins
Partea I
(IN MEMORIAM, Adrian Popescu)
M-am întors ............................................................ pag. 3
M-ai ajutat .............................................................. pag. 5
Te aud ..................................................................... pag. 7
Dincolo de moarte .................................................. pag. 8
Nu te-am meritat ................................................... pag. 10
Tainic îmi vorbești ................................................ pag. 13
Departe ................................................................. pag. 15
Strălucea luna ....................................................... pag. 17
E atâta tăcere ......................................................... pag. 19
Ai lăsat .................................................................. pag. 21
Șah la rege ............................................................ pag. 23
Unde să mă duc .................................................... pag. 27
Am simțit .............................................................. pag. 30
E întuneric ............................................................ pag. 31
Cândva .................................................................. pag. 34
Lângă tine ............................................................. pag. 35
Am obosit ............................................................. pag. 37
Până dincolo de mormânt ..................................... pag. 39
Partea a II-a
(Cugetări / De prin suflet adunate)
Eu sunt cuvânt și libertate ..................................... pag. 41
Așa trec toate ........................................................ pag. 43
Mi-a fost teamă ..................................................... pag. 44
Iubesc vara ............................................................ pag. 46
Am privit o frunză ................................................ pag. 47
99
E atâta înțelepciune ............................................... pag. 48

Totul are o rezolvare ............................................. pag. 49
A coborât toamna peste mine ............................... pag. 50
Vreau .................................................................... pag. 51
Prin ochii tăi ......................................................... pag. 53
Dacă ai ști ............................................................. pag. 57
Atât de mult .......................................................... pag. 60
Să fie? ................................................................... pag. 62
De ce? ................................................................... pag. 66
Iartă-mă! ............................................................... pag. 67
E atâta nevoie de dragoste .................................... pag. 69
Disperare ............................................................... pag. 71
De ce, când totul e o minune? .............................. pag. 72
Vorbește-mi .......................................................... pag. 73
De ce ai înnodat firul vieții ................................... pag. 74
Antinomie ............................................................. pag. 75
Am încuiat ............................................................ pag. 77
Învață-mă .............................................................. pag. 78
Transformare ........................................................ pag. 79
Din același izvor ................................................... pag. 81
Tu ești ................................................................... pag. 83
100
101

Regasiri

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Regasiri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Regăsiri - Ana-Cristina Popescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Tehnoredactare: Ana-Cristina Popescu

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate

M-am întors la dragostea dintâi,

M-am întors la tine poezie,

M-am întors la tine rază caldă

M-am întors la tine vers de jale

M-am întors spre tine suflet blând

M-am întors la tine clar de lună,

M-am întors spre tine să-ți văd ochii,

M-am întors din goana mea nebună

M-am întors să plâng cu versu-odată

M-ai luat de mână, mi-ai zâmbit,

M-ai ajutat să urc pe munți,

M-ai ajutat ca să visez

Și nu credeam că sunt prea sus,

M-ai ajutat și-ți mulțumesc,

M-ai ajutat pas cu pas

Dar ai plecat, ai fost chemat,

Și mi-ai fi dat cer și pământ

Acum ești înger sus în cer,

Te-aud cum taci și mă iubești în taină,

Te-aud, te văd cum treci prin neguri,

Că înger mi-ai rămas,

Acum te-ai dus,

Tainic îmi vorbești

În câmp plin cu floare,

Dar când dau să plec,

Când nu sunt cuvinte,

Însă o grea noapte,

Acum, plâng toate,

E-atâta tăcere în jur,

E atâta tăcere în toate

E atâta tăcere-n infinit,

E atâta tăcere în mine,

Fără să-mi fi alături,

Cum aș putea acum

Când regina rămâne singură,

Te-am strigat cu jale adâncă

Toate primeau dimensiuni colosale

Și refuzam să mai înaintez,

Până dincolo de mormânt

În timp ce focul dragostei

Chiar și atunci când

Eu sunt cuvânt şi libertate

Eu sunt cuvânt şi libertate,

Simt ce mă mistui bucată cu bucată,

Eu sunt cuvânt şi libertate,

Eu sunt cuvânt şi libertate,

Așa trec toate

Mi-a fost teamă

O singură frunză, doar una,

Când frunza ta pare că a plecat

E atâta înțelepciune în tot ceea ce mișcă,

E atâta înțelepciune în jur,

Totul are o rezolvare

Când totul se prăbușește în juru-ți,

Oricât de greu pare drumul

În viață de curge veninul ca mierea,

Nimic nu-i atât de negru, încât

A coborât o toamna peste mine

A coborât o toamna peste mine

A coborât o toamna peste mine