CRIPTOGRAFIA

De-a lungul timpului, oamenii au folosit o multitudine de metode de a comunica între ei

informaţii, chestiuni private sau de stat, această comunicare fiind mereu urmată de nevoia de a
face în aşa fel încât nimeni în afara destinatorilor diferitelor mesaje să poată să le înţeleagă.
Intrând progresiv în era informației, societățile industrializate se găsesc în fața unui paradox: pe
de o parte, puterea și influenșa Europei și a Americii de Nord au crescut semnificativ, în
principal datorită măiestriei modalităților prin care se controlează fluxurile de informații precum
si valorii crescute a datelor procesate. Pe de altă parte, după cum au demonstrat-o deja criza
Wikileaks sau viermele Stuxnet, apar noi amenințări si vulnerabilități care fac ca dependența
noastră de sistemele informaționale să fie crucială.
Cuvântul criptografie este de origine greacă şi a apărut ca urmare a alăturării a două cuvinte:
„kryptos”, care are sensul de ascuns, secret; şi „graphein”, folosit pentru a desemna acţiunea de a
scrie. Avantajul criptogramelor este dat de modul în care acestea funcţionează, în loc de
ascunderea fizică a unui semnal, acestea permit transmiterea unor informaţii fără ca, o terţă parte,
să aibă posibilitatea de a le afla. La baza fiecărei criptograme se află o metodă sistematică de
manipulare a conţinutului acesteia, numită algoritm. Atunci când se aplică un algoritm asupra
unui text se pot obţine mai multe semne pe care, în absenţa unei chei de decriptare, vor părea
absurde.
Scopul criptografiei este de a proteja informaţiile transmise, fără să poată fi citite şi înţelese decât
de către persoanele cărora le sunt adresate. Aplicațiile criptografiei in domeniul informatic pot
varia de la protejarea datelor trimise prin intermediul unui canal nesigur pana la securizarea
datelor stocate, atat pe calculatoarele personale, cat și pe stațiile ce gazduiesc baze de date și date
centralizate. Datele ce pot beneficia de avantajele criptografiei pot fi orice poate fi reprezentat ca
o inșiruire de caractere alfa-numerice, de la e-mail-uri la contacte stocate pe computer, de la
documente text pana la imagini si conversații avute prin intermediul internetului etc.
Algoritmul criptografic este o procedură pas-cu-pas utilizată pentru cifrarea unui text clar şi
descifrarea textelor cifrate.
Cheia sau variabila de criptare este o informaţie sau o secvenţă prin care se controlează cifrarea
şi descifrarea mesajului.
Cifrarea este o transformare criptografică a unor caractere sau biţi.
Criptograma sau textul cifrat reprezintă un mesaj neinteligibil Cifrul bloc se obţine prin
separarea textului iniţial în blocuri de câte n caractere fiecare (biţi) şi aplicarea unui algoritm şi a
unei chei identice, k, pentru fiecare bloc.
Codurile sunt o transformare care operează la nivelul cuvintelor sau frazelor.
Criptanaliza este actul obţinerii textului clar sau a cheii din textul cifrat, care este folosit pentru
obţinerea informaţiilor necesare acestui scop.
Criptarea înseamnă realizarea formei neinteligibile a unui mesaj pentru a nu fi utilizat de
persoanele neautorizate să-l acceseze. Criptarea end-to-end – în acest caz informaţiile criptate
sunt transmise din punctul de origine la destinaţia finală.
Cheie simetrică – atât expeditorul cât şi destinatarul folosesc aceeaşi cheie de criptare.
Cheie asimetrică – expeditorul şi destinatarul folosesc chei de criptare diferite.
Criptarea înlănţuită – mesajul circulă prin mai multe noduri între expeditor şi destinatar. Un nod
intermediar primeşte mesajul, îl decriptează cu aceeaşi cheie cu care a fost cripta, îl recriptează
cu o altă cheie şi îl trimite la următorul nod unde procesul se repetă până când mesajul ajunge la
destinatar. Criptografia este arta şi ştiinţa ascunderii semnificaţiei unei comunicări împotriva
unor interceptări neautorizate.
Criptologia reuneşte criptografia şi criptanaliza.
Decriptarea este procesul prin care un text cifrat este transformat într-un mesaj inteligibil.
Sistemul de criptare este un set de transformări din spaţiul mesajului clar la cel al textului cifrat.
Steganografia este o formă de comunicare secretă prin care se încearcă ascunderea mesajului
secret într-o imagine digitală.
În prezent există două tipuri principale de tehnici utilizate în criptografie, şi anume: criptografia
prin cheie simetrice (chei secrete sau chei private) adică atât expeditorul cât şi destinatarul
mesajului folosesc o cheie comună secretă şi, criptografia prin chei asimetrice (chei publice). În
cazul cheii asimetrice, expeditorul şi destinatarul folosesc în comun o cheie publică şi,
individual, câte o cheie privată.
Substituția este cea mai simplă modalitate de criptare și este cunoscută astăzi sub denumirea de
”Cifrul lui Cezar”, în care fiecare literă din textul clar era înlocuită cu o literă aflată la un număr
fix de poziții distanță de ea în alfabet. Cifrul a fost denumit astfel după Iulius Cezar despre care
se spune că l-a folosit, cu o deplasare de 3, în comunicația cu generalii săi în timpul campaniilor
militare.
Prin metoda transmutării sau transpoziției în loc să se înlocuiască un caracter cu un altul, se
înlocuieşte ordinea caracterelor. Astfel, se elimină posibilitatea de descifrare a mesajului prin
analiza frecvenţei de apariţie a caracterelor. Totodată, cheia pentru un asemenea cifru nu este
standard, în loc de o listă a substituirilor se va folosi o schemă a ordinii.
Un alt cifru este cel al lui Vernam și constă într-o cheie constituită dintr-un şir se caractere
aleatoare nerepetitive. Fiecare literă a cheii se adaugă modulo 26 la o literă a mesajului clar. În
această variantă, fiecare literă a cheii se foloseşte o singură dată pentru un singur mesaj şi nu va
mai putea fi folosită niciodată. Lungimea şirului de caractere a cheii este egală cu lungimea
mesajului. Metoda este foarte utilă pentru criptarea mesajelor scurte.
Steganografia este arta ascunderii existenţei unui mesaj pe un anumit suport. Termenul vine din
cuvintele greceşti steganos care înseamnă acoperit şi graphien – a scrie. Prin Steganografia se
exprimă interesul pentru confidenţialitate, deoarece scopul ei este de a include mesaje într-un
anumit mediu astfel încât să rămână insesizabil. În prezent, o tehnică frecvent utilizată este
ascunderea mesajului printre biţii imaginilor digitale. Imaginile sunt reprezentate printr-o formă
matriceală de pixeli (picture x elements), însemnând puncte din care se realizează imaginea. O
imagine modestă poate avea 400×300 pixeli. Fiecare pixel este codificat printr-o secvenţă de biţi
care stabileşte culoarea. Cea mai simplă formă de codificare este sistemul RBG (red blue, green)
prin 24 de biţi, adică câte 8 biţi pentru fiecare culoare. Cei 8 biţi determină realizarea a 256 de
variante, prin combinarea lor rezultă aproximativ 17 milioane de nuanţe de culori. Unora dintre
biţi li se poate da o altă destinaţie, pentru a codifica mesaje, fără să fie afectată semnificativ
calitatea imaginii.