Pregătirea copilului pentru viaţa şcolară

Ce este un copil şi ce înseamnă copilăria?

Un act educativ competent nu se poate realiza dacă
nu înţelegem că fiecare copil este o fiinţă unică,cu potenţe-
unele în stări latente – aşteptând să fie descoperite şi puse
în valoare.Copilul nu este un adult în miniatură.El are
propriul său stil de a gândi şi de a acţiona,propriul său stil de
a simţi.El este un embrion spiritual.El este un tezaur de
resurse,care prin sprijin,îndrumare îşi va putea pune în
valoare personalitatea dezvoltând conduite agreate de
societate,dând dovadă de fantezie şi iniţiativă.Educaţia nu
vine să-l încorseteze în reguli,ci îi oferă puncte de
sprijin,repere.Regulile nu se pot impune arbitrar.Ele trebuie
argumentate.
Chiar marele filosof I.Kant spunea că atunci când
omul a fost lăsat în prima copilărie să-şi satisfacă toate
dorinţele şi nu au fost împotriviri,el păstrează de-a lungul
vieţii o oarecare doză de sălbăticie.Pentru a putea să se
manifeste liber, omul are nevoie de afectivitate şi cultură,de
coordonate spirituale ale comportamentului.
O dată intrat în grădiniţă,în colectivitate,copilul
pătrunde în jocul social.Copilul învaţă să se respecte şi să-i
respecte şi pe ceilalţi.Învaţă că ceea ce pentru el părea să fie
bun,poate fi rău prin prisma celorlaţi.Grădiniţa îi oferă
securitate,dar copilul pricepe că există reguli de conduită şi
convenţii ,care sunt perfectibile,dar care trebuie respectate.

1
Adaptarea copilului preşcolar la regimul activităţii şcolare

Astăzi,în epoca calculatoarelor,a schimbărilor rapide la

nivelul tuturor segmentelor,copilul trebuie educat să
anticipeze schimbarea,să o dorească,să se pregătească
pentru schimbare.Copilul trebuie să-şi însuşească acele
instrumente intelectuale necesare schimbărilor rapide,o
atitudine pozitivă faţă de schimbare.
Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului
preuniversitar,cu sarcini instructiv-educative pentru
pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării
optime în viaţa de şcolar.În grupa mare pregătitoare jocul se
îmbină cu activităţi de învăţare,copilul fiind obligat să-şi
însuşească literele şi numeraţia,şcoala – mai exact clasa I –
fixând noţiunile câştigate la nivelul grupei pregătitoare.
Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel
de dezvoltare psiho-fizică.Aptitudinea pentru şcolaritate
presupune dobândirea unor capacităţi,abilităţi şi
deprinderi.Copilul are aptitudine pentru şcolaritate când
dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor
şcolare,evitându-se astfel eşecul.
Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este
un fenomen complex,în analiza căruia trebuie să se ţină cont
de:
-vârsta cronologică
-maturitatea şcolară
-conţinutul instruirii în clasa I
Pentru realizarea maturităţii şcolare este necesară
pregătirea copilului preşcolar în plan
- cognitiv
- afectiv
- volitiv

2
 ADAPTAREA ŞCOLARĂ exprimă calitatea şi eficienţa
realizării concordanţei dintre personalitatea elevului şi
cerinţele şcolare.Statutul şi rolul de elev va impune
copilului noi îndatoriri.Un copil care nu poate să realizeze
o sarcină şcolară în acelaşi timp cu colegii săi va
determina o aversiune faţă de şcoală,îi va crea complexe
de inferioritate şi manifestări agresive faţă de colegi.
Integrarea şcolară a preşcolarului presupune
deja integrarea într-un regim de muncă.Elementele de joc
se estompează,munca fiind organizată,solicitând un efort
susţinut.
Grupa pregătitoare are scopul de a finaliza
dezvoltarea psihică (gândirea,memoria,imaginaţia,…)jocul
didactic fiind cel prin care se realizează sarcini de
învăţare,modalităţile de învăţare a silabelor şi literelor fiind
atractive,recreative,dezvoltând la copii interesul şi
motivaţia pentru activitatea de învăţare.Competiţia,dar şi
surpriza îi atrage,iar copiii iniţiază chiar ei jocuri,iar prin
regulile dezvoltate în cadrul jocului didactic,copilul învaţă
că acestea trebuie respectate,dezvoltând conduite
disciplinate.
Evoluţia intelectuală a copiilor preşcolari se
realizează sub aspectul dezvoltării proceselor psihice de
cunoaştere (gândirea,memoria,imaginaţia),al formării
structurilor cognitive şi comportamentelor necesare în
activitatea de învăţare: să audieze o expunere,să
urmărească o explicaţie,să poarte o conversaţie etc.La
baza acestor capacităţi stau cunoştinţele dobândite şi
instrumentele de muncă intelectuală.Particularităţile
psihice ale preşcolarului sunt evaluate nu după volumul
informaţional,ci după nivelul operaţional.
Învăţarea de tip şcolar îşi are rădăcinile în
activitatea desfăşurată la nivelul grupei pregătitoare,în

3
care activitatea se împleteşte cu jocul şi manipularea
obiectelor.Dacă jocul este o activitate liberă, spontană,
bazată pe comunicarea nemijlocită şi pe simpatie
interpersonală, învăţarea este o activitate obligatorie, cu
un program bine stabilit şi cu o dozare susţinută a
efortului,cu operaţii măsurate prin raportare la un etalon
(calificative), asistată de adult care intervine,
supraveghează, observă.
În grădiniţă, la grupele mijlocii şi mari, rolul
preponderent în învăţare îl au procesele senzoriale şi
acţiunile practice,la grupele mari pregătitoare intervenind
situaţii şi sarcini de învăţare care solicită copilului de a
găsi procese rezolutive generale,comune pentru o serie de
sarcini concrete.
Preşcolaritatea se poate caracteriza printr-o
dezvoltare intensă a vieţii interioare a copilului, printr-o
gamă largă de emoţii şi sentimente.Acestea se dezvoltă în
legătură cu cerinţele de cunoaştere şi observare, de
satisfacerea curiozităţii.Etapa preşcolarităţii înseamnă
dezvoltarea sociabilităţii, generalizarea sentimentelor de
ataşament, simpatie, admiraţie.Acum se conturează
sentimentele intelectuale, estetice, educatorul creând
situaţii care să favorizeze conturarea acestor
sentimente.Copilului preşcolar trebuie să i se dezvolte
capacitatea de adaptare afectivă.
La intrarea în şcoală copilului i se solicită să se
încadreze în activităţi comune care solicită stăpânirea de
sine, autocontrol, maturizare psiho-socială.Lecţiile
presupun putere de concentrare şi mobilizare a atenţiei,
rezistenţă la factori perturbatori.Copilului i se solicită la
intrarea în şcoală capacitatea de autoreglare şi
autocontrol, interiorizarea comenzii verbale.Formarea
deprinderilor de comportare civilizată şi de adaptare

4
socială, rezolvarea sarcinilor care necesită perseverenţă,
cooperare, dezvoltarea motivaţiei pozitive faţă de şcoală şi
muncă, educarea sentimentelor morale şi estetice, a
deprinderilor de conduită moral-civică sunt sarcini care
revin chiar în etapa grupelor pregătitoare din grădiniţă.
Deşi sarcinile ce revin grupei pregătitoare sunt de
importanţă covârşitoare pentru viitoarea adaptare şcolară,
părinţii trebuie să se implice în formarea copilului lor.
Există mai multe stiluri parentale ce pot fi catalogate
în efortul educaţional.
Stilul indulgent, având drept deviză „ Copiii vor
înflori singuri la timpul potrivit”, elimină restricţiile,
dezvoltă creativitatea copilului şi capacitatea acestuia de a
lua decizii, uneori rezultatul acestui tip de educaţie fiind
copilul-problemă, adultul putând fi „depăşit” de situaţii.
Opus acestui stil este cel autoritar.”Nimic nu e mai
presus de lege” ar suna deviza acestui stil.Acest stil îl
învaţă pe copil ordonat, disciplinat, perfecţionist, dar şi
inhibat,lipsit de iniţiativă,cu o stimă de sine scăzută.
În stilul indiferent copilul se simte lipsit de
importanţă, neglijat, lipsa de afecţiune conducând la stilul
copilului de a fi : fie insensibil,fie apatic, fie pragmatic, cu
un suflet de gheaţă.
Stilul protector oferă copilului securitate,
învăţându-l pe copil să fie precaut, neîncrezător în ceea ce
vine din afara mediului familial.La aceşti copii crescuţi într-
un stil hiperprotector pot să apară stări de nelinişte sau
frică nejustificate, treptat având tendinţa să scape de
acest mediu care îl sufocă.
Stilul democratic are drept reper respectarea
drepturilor copilului, fără a omite stabilirea unor
reguli.Părintele este suficient de deschis noului, dar şi
autoritar, protector, dar şi înţelegător, iar copilul va trăi

5
într-un echilibru emoţional, va dezvolta deprinderi de
comunicare eficientă, va avea un nivel ridicat al stimei de
sine.
Fiecare stil parental are avantaje şi
dezavantaje.Unori stilul parental al mamei se completează
cu al tatălui,alteori sunt incompatibile.
Sunt foarte mulţi părinţi care consideră că numai
grădiniţei sau şcolii îi revine sarcina de a instrui şi educa
copilul.Sau există o categorie de părinţi care spun că mai
importantă este „şcoala vieţii”.Alţi părinţi se implică prea
mult în activitatea instructiv-educativă, exagerând.
Grădiniţa, şi apoi şcoala, nu sunt simple laboratoare
în care se formează copilul, ci sunt nişte instituţii
specializate şi competente în domeniul educaţiei, care
urmăresc atingerea unor obiective prin metode şi mijloace
specifice conform unor principii.

Câteva din probleme care pot conduce la eşec şcolar

Întârzierile în apariţia,organizarea şi dezvoltarea

limbajului pot conduce la probleme în adaptarea
şcolară.Copilul cu acest diagnostic are până la vârsta de 3
ani însuşite un număr redus de cuvinte,alterate ca
pronunţie,deşi are organele fono-articulatorii,nivelul
intelectual şi auzul normal dezvoltate.Factori răspunzători
de acest diagnostic pot fi :
-neurogeni (leziuni micro sau macro-sechelară în timpul
sarcinii,la naştere sau post-natal)
-somatogeni (boli cronice cu evoluţie îndelungată,boli
infecţioase)
-psihogeni (abandonul,lipsa de stimulare,mediu
defavorabil)
-constituţionali (dizabilitatea de limbaj)

6
Dislaliile(monomorfe,polimorfe,audiogene,de tip rinolalic)
Pot exista anomalii în structura aparatului fono-
articulator care pot conduce la alterarea aspectului
sonor.Dislalia înseamnă alterarea sonorităţii
sunetului,moghilalia înseamnă omiterea sunetului,paralalia
înseamnă înlocuirea sunetului.În dislaliile de tip rinolalic
există tulburări de rezonanţă.Dislalia audiogenă reprezintă
deficitul auditiv congenital sau dobândit
precoce.Tulburările de auz fonematic nu se confundă cu
hipoacuzia,ci este doar incapacitatea de a distinge
sunetele sonore de cele surde.
Tulburările activităţii grafice pot conduce la tulburări
ale însuşirii scrisului.
Actul lexic solicită mecanisme auditive,
vizuale,senzorio-motorii, organizare si structurare spatio-
temporala.
În toate aceste situaţii este necesară o solidă
cooperare între logoped-cadrul didactic-familie şi doctorii
neuro-psihiatrii,orelişti,oftalmologi,pediatrii,endocrinologi.

profesor logoped,
Cioaca Beti-Ana
CLI Nr.4 – sector 3