CULTURA CIREŞULUI ŞI VIŞINULUI

Prunus avium L. Cerasus vulgaris Mill

Fam. Rosaceae Subfam. Prunoideae

6.1 Origine, scurt istoric şi arealul de cultură

Toate soiurile de cireş provin din specia Cerasus avium (cireşul sălbatic sau
păsăresc), cunoscută ca având 3 varietăţi botanice: Silvestris, din care au derivat soiurile
timpurii cu fructe mici şi pulpă moale foarte suculentă; Juliana, din care au derivat soiurile
Băşicate, Ramon Oliva, Timpurie franceză; Duracina, din care au luat naştere soiurile cu
cireşe pietroase.
În privinţa vişinului la formarea majorităţii soiurilor cultivate au contribuit 2 specii:
vişinul comun (Cerasus vulgaris) şi vişinul de stepă (Cerasus fruticosa). Studiile arată că
într-o măsură mai mică au mai participat speciile vişinul pufos (Cerasus tomentosa) şi vişinul
de nisipuri vest-american (Cerasus besseyi).
Ca loc de origine a cireşului se consideră regiunea cuprinsă între Marea Neagră şi
Marea Caspică de unde s-a răspândit apoi în Europa şi Asia. În stare sălbatică, cireşul se
întâlneşte în China, Iran, Turkestan, Caucaz, Crimea, Asia Mică, Asia Centrală, Africa de
Nord, sud-estul Europei. Cireşul a fost luat în cultură de aproximativ 2.500 ani, iar în prezent
se cultivă pe toate continentele. Pe continentul american, cultura cireşului este de dată mai
recentă, majoritatea plantaţiilor fiind concentrate de-a lungul Oceanului Pacific şi în zona
Marilor Lacuri.
Istoria culturii vişinului este strâns legată de cea a cireşului. Vişinul comun nu se
întâlneşte nicăieri în lume în stare sălbatică, dar este răspândit în cultură în emisfera nordică,
în toată Europa, în zona centrală a Rusiei, în Siberia, în China etc. Spre deosebire de cireş,
vişinul se cultivă mult mai la nord ajungând până la 60° latitudine si depăşind limita de
cultură a mărului.
Cireşul şi vişinul sunt specii pomicole principale, importante din punct de vedere
economic, fructele acestor specii fiind mult solicitate pentru consum întrucât ajung la
maturitate într-o perioadă când pe piaţă lipsesc alte fructe. Ele se folosesc nu numai pentru
consumul în stare proaspătă, dar şi pentru prelucrări industriale. Cireşele au valoare
alimentară ridicată, conţinând 7,7 - 16,8% zaharuri reprezentate în cea mai mare parte prin
glucoza şi fructoză, 0,5 - 1,4% acizi, 0,06 - 0,4% pectine, 0,4 - 16,8% mg vitamina C, săruri
de potasiu, calciu, fier şi alte substanţe nutritive. Vişinele conţin între 8 - 12 % zahăr, 10-24
mg% vitamina C, 3 - 19 mg% calciu, 1 - 2 mg% acizi organici etc.
6.2 Producţia mondială de cireşe şi vişine, şi în România
Cultura cireşului este răspândită în toate continentele, dar cea mai mare importanţă i
se acordă în Europa unde se produce peste 65% din producţia mondială care în anul 2002, a
fost de 1.809.000 t, urmată de S.U.A. şi Canada 15%, ţările latino-americane şi Africa (tabelul
6.1).
În Asia pe primul loc se situează Turcia cu cca. 250.000 t,apoi Iran cu 218.000 t, iar
în Europa cel mai mare producător este Italia cu 116.000 t, urmata de Germania cu 100.000 t,
Franţa cu 70.000 t etc., iar în S.U.A se produc 208.000 t.
La vişin, deşi aria de răspândire este largă fiind cultivat în toate continentele, în
Europa se produce peste 85% din producţia de fructe care în 2002 a fost de 1.001.000 t.
Dintre ţările mari producătoare se evidenţiază Rusia cu 200.000 t, Polonia cu 180.000 t,
S.U.A. cu 167.000 t, Turcia cu 126.000 t, Germania cu 75.000 t şi altele (tabelul 6.2).
În România în anul 1996 suprafaţa cultivată cu cireş era de 7.140 ha, din care 3.350
ha în sistem intensiv, iar cea de vişin era de 5.950 ha, din care circa 3.000 ha în sistem
intensiv. În acelaşi an producţia de cireşe a fost de 50.300 t (cea mai mare producţie de 70.401
t s-a înregistrat în anul 1993), iar la vişin a fost de 39.000 t. Principalele judeţe producătoare
la cireş sunt Iaşi, Galaţi, Botoşani, Vrancea, Vaslui, Neamţ, Bacău, Arad. etc, iar la vişin Iaşi,
Botoşani, Bacău, Vaslui, Cluj, Argeş, Buzău, Mureş etc.
Dintre bazinele pomicole recunoscute pentru cultura acestor specii amintim Râmnicu
Sărat cu centrele Răduceşti şi Guceşti, Leordeni, Topoloveni, Goleşti - Argeş. Severin cu
centrele Zăgujeni, Mâtnic, Peşterea, Cotnari şi Comarna în judeţul Iaşi, Cireşoaia în judeţul
Bistriţa Năsăud.
6.3 Particularităţile biologice ale cireşului şi vişinului
Sistemul radicular, în funcţie de solul pe care este cultivat ca şi de portaltoiul folosit
se dezvoltă diferit, astfel că, în solurile fertile el creşte mai grupat şi se ramifică mai mult, în
timp ce în solurile sărace creşte mai mult
Tabelul 6.1
Producţia mondială de cireşe (mii tone)
Continentul şi Anul
ţara 1995 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Producţia mondială 1629,9 1689,8 1674,4 1852,9 1941,6 1926,8 1948,4
Europa 913,9 782,8 805,3 904,0 1018,0 962,0 907,8
Asia 516,4 649,6 640,0 694,5 673,4 695,5 768,4
America de N şi 156,9 210,4 184,4 201,2 192,7 216,0 215,0
Centrală
S.U.A. 150,1 205,0 178,6 196,0 187,8 208,7 208,7
America de S şi 28,0 32,0 26,9 35,2 39,1 36,3 40,4
Caraibe
Argentina 6,0 6,0 6,5 6,5 6,5 6,5 6,5
Chile 20,0 23,0 18,0 27,0 31,1 28,0 32,0
Africa 7,2 7,5 10,0 12,0 12,6 11,3 11,4
Maroc 1,4 3,2 7,2 7,2 7,1 6,4 6,5
Oceania 7,8 8,7 8,3 6,6 6,3 6,4 6,2
Australia 5,8 6,7 7,0 6,0 5,8 5,6 5,6
China 3,8 8,0 10,0 8,5 12,0 14,0 14,0
Federaţia Rusă 62,0 80,0 52,0 54,0 85,0 88,0 88,0
Polonia 35,6 35,6 41,0 35,1 38,6 44,6 34,8
Republica Cehă 17,1 10,5 13,5 14,1 13,6 12,2 4,5
Siria 40,8 41,3 56,0 54,1 56,3 50,8 32,8
Republica Moldova 7,0 6,6 8,1 3,9 5,2 11,2 5,9
Austria 28,7 21,3 30,7 24,9 30,0 32,1 22,0
Belarus 20,0 16,0 10,0 9,5 12,0 16,0 16,0
Bulgaria 74,8 36,4 33,5 32,0 28,0 30,0 30,0
Franţa 63,0 66,0 34,6 70,1 69,6 60,8 70,0
Georgia 17,0 12,0 14,2 15,0 12,7 10,1 10,0
 Germania 141,6 64,3 122,1 156,5 169,7 139,9 100,0
Grecia 49,6 46,4 41,2 48,3 50,3 41,5 50,0
Iran 156,8 228,2 229,1 228,1 216,3 218,6 218,6
Israel 1,3 931,0 1,5 2,1 1,6 2,2 2,2
Italia 120,2 114,2 117,1 121,5 146,8 117,3 116,0
Kazakhstan 13,0 14,5 6,0 8,5 12,0 11,0 11,0
Liban 78,0 87,0 87,2 87,0 88,0 88,5 88,5
Portugalia 7,8 9,4 3,2 12,8 7,4 12,0 8,0
România 60,5 73,8 77,9 71,6 73,7 91,2 85,0
Slovacia 5,0 5,1 7,9 5,1 3,9 4,0 4,1
Spania 55,5 64,4 60,3 108,7 114,9 96,9 105,9
Turcia 186,0 215,0 195,0 250,0 230,0 250,0 250,0
Ucraina 46,6 50,2 50,0 38,7 76,2 80,0 85,0
Ungaria 20,1 21,8 19,3 19,7 18,3 16,2 14,2
Uzbekistan 20,0 14,0 12,6 19,8 21,2 20,0 20,0
Yugoslavia 24,7 20,8 26,1 27,0 22,7 19,9 19,9
în lungime şi ramifică mai puţin. Mahalebul şi vişinul pitic dezvoltă un sistem radicular mai
profund, fapt ce face să fie folosiţi ca portaltoi în regiunile secetoase. Cireşul sălbatic care are
un sistem radicular dezvoltat mai la suprafaţă, ca urmare a condiţiilor de umiditate în care s-a
format specia (în pădure) este folosit mai mult ca portaltoi în regiunile relativ umede.
La soiurile de cireş şi vişin cu port piramidal ca Germersdorf, Roşii de Dobra,
Hortensia etc, sistemul radicular este răspândit mai în profunzime, în timp ce la soiurile cu
port globulos sau pletos ca Ramon Oliva, Hedelfinger, Crişana este extins mai mult la
suprafaţă. Aceasta ne arată că între altoi şi portaltoi există o strânsă corelaţie.
Tabelul 6.2
Producţia mondială de vişine (mii tone)
Continentul şi Anul
ţara 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Producţia mondială 910,4 998,7 932,3 888,2 882,5 941,6 1029,3 1001,2
Europa 578,0 701,2 609,5 565,1 565,7 619,9 663,7 629,1
Asia 142,0 168,3 181,9 160,2 194,1 182,3 193,5 199,5
America de N si 190,4 129,2 140,9 162,9 122,8 139,5 172,1 172,6
Centrală
Austria 5,0 4,0 4,2 5,1 4,5 5,1 5,6 5,5
Belarus 40,0 40,0 35,0 18,0 17,0 18,0 30,0 30,0
Bosnia şi Herțegovina 1,2 1,2 2,4 2,2 1,3 1,0 1,0 1,0
Bulgaria 12,5 10,0 10,0 9,4 10,0 14,8 10,0 11,0
Canada 10,9 5,9 7,5 5,0 6,6 8,6 4,6 5,0
Croaţia 7,0 7,1 6,0 8,3 8,5 7,6 8,2 8,2
Federaţia Rusă 109,0 180,0 200,0 130,0 120,0 170,0 165,0 200,0
Georgia 18,0 20,0 16,5 22,9 27,0 24,0 19,5 19,5
Germania 110,0 112,4 47,5 69,1 97,5 106,9 98,7 75,0
Grecia 3,1 3,2 2,8 2,7 2,4 2,4 2,4 2,4
Iran 32,0 38,3 45,4 42,3 42,1 48,9 50,5 50,5
Italia 6,3 7,2 6,0 6,2 8,9 10,0 9,0 9,0
Macedonia 5,3 4,6 3,1 5,1 5,8 5,8 5,7 5,8
Republica Moldova 2,5 8,0 10,8 14,3 7,2 8,4 17,5 5,9
Polonia 144,4 149,4 136,0 156,3 144,5 139,6 179,7 180,0
Portugalia 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6 0,6
Republica Cehă 8,4 8,9 6,6 8,1 9,2 9,9 9,6 8,7
Slovacia 2,5 2,0 1,5 1,5 1,4 1,3 1,3 1,2
Slovenia 1,8 1,4 0,4 0,5 0,4 1,0 0,5 0,5
Spania 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5 1,5
Turcia 92,0 110,0 120,0 95,0 125,0 106,0 120,0 126,0
 S.U.A. 179,4 123,3 133,4 157,9 116,2 130,9 167,6 167,6
Ungaria 47,6 65,8 64,5 49,2 44,7 48,9 56,0 45,0
Yugoslavia 61,3 85,9 62,5 69,0 72,0 58,8 53,1 29,5
La cireş rădăcinile de schelet cu direcţie verticală au pătruns la adâncimi diferite în
funcţie de portaltoi: 4 m la mahaleb, 3,2 m la cireş sălbatic, 2 - 2,5 m la vişin.
Din totalul rădăcinilor de schelet la vişin abia 8,9% au direcţie verticală, restul de
91,1% au direcţie orizontală.
Partea aeriană a cireşului şi speciilor arborescente de vişin este formată din trunchi
şi ramuri de schelet pe care sunt aşezate celelalte ramuri. Coroana cireşului este piramidală în
perioada de creştere şi invers piramidală, pletoasă în perioada de rodire, rară şi bine luminată,
specifică fiecărui soi. La vişin în general coroana este mai strânsă şi caracteristică soiului.
La cireş ramurile de schelet sunt dispuse în etaje regulate în mod natural, la care
ramificarea are loc numai până la ramurile de ordinul V Dintre formaţiunile roditoare mai des
întâlnite sunt ramura buchet neramificată şi ramura mixtă sau mijlocie. În momentul când
pomii au intrat în perioada de rodire, cireşul formează muguri de rod şi pe prelungirile
ramurilor de schelet, ca şi pe ramurile lungi laterale, fapt pentru care degarnisirea este mult
mai pronunţată comparativ cu celelalte specii pomicole. Cercetările arată că marea masă a
mugurilor floriferi, în medie 77% se formează pe ramurile buchet şi numai 23% pe ramurile
mixte sau mijlocii.
Cea mai potrivită lungime a creşterilor anuale pentru a asigura o rodire abundentă şi
constantă este de 30 - 35 cm la soiurile cu creştere slabă şi de 45 - 50 cm la soiurile cu
creştere viguroasă.
La vişin creşterea şi dezvoltarea părţii aeriene se deosebesc de cea a cireşului, din
acest punct de vedere soiurile împărţindu-se în două grupe mari: cu portul arbustiv şi cu portul
arborescent. Soiurile de vişin care cresc sub formă de arbustoid sunt mai rezistente la ger, au o
longevitate redusă, formează tufe cu coroana aproape sferică şi cu multe plete având o
degarnisire mai pronunţată. În acest caz mugurii de rod se formează numai pe ramurile lungi.
La vişinul arborescent care rodeşte atât pe ramuri lungi de 1 an, cât şi pe buchete, degarnisirea
nu este aşa de accentuată ca la vişinul arbustiv. La vişin se întâlnesc ca ramuri de rod ramura
buchet, ramura mixtă sau mijlocie, mai rar şi ramura pleată caracteristică unor soiuri care
formează din mugurii vegetativi ramuri roditoare ce ajung la 20 - 30 cm lungime.
Atât la cireş cât şi la vişin, mărimea recoltelor şi constanţa lor sunt în strânsă
corelaţie cu lungimea creşterilor anuale. La vişinul arbustoid care rodeşte predominant pe
ramuri mijlocii şi lungi, în cazul când creşterile anuale sunt de numai 10-15 cm lungime,
aproape toţi mugurii se transformă în floriferi. Când creşterile anuale sunt prea mari, peste 40
cm numărul mugurilor floriferi se reduce mult, iar creşterea vegetativă se intensifică.
Studiile întreprinse au ajuns la concluzia că toate soiurile de cireş sunt practic
autosterile, excepţie soiul Stella, autofertil şi de aceea trebuie să li se asigure polenizatori. De
asemenea, multe dintre soiurile de cireş cultivate formează grupe intersterile de exemplu
Pietroase Donissen x Pietroase Drogan; Hedelfinger x Pietroase mari negre; Pietroase
Napoleon x Pietroase mari negre; Pietroase negre Buttner x Ramon Oliva, care trebuie evitate
în plantaţii.
La vişin există atât soiuri autosterile cât şi soiuri autofertile şi parţial autofertile. În
practică se întâlnesc şi grupe intersterile de ex., Engleză timpurie x Hortensia; Mocăneşti x
Engleză timpurie; Griot du nord x Engleză timpurie; Griot du nord x Belle de Choisy.
Pentru a asigura o desfăşurare normală a procesului polenizării, atât la cireş cât şi la
vişin într-o parcelă se plantează intercalat câte 3-4 soiuri astfel alese încât să se poată poleniza
reciproc.
 Durata de viaţă a soiurilor de cireş în funcţie de condiţiile de climă, de sol, de soi şi
portaltoi, poate atinge 50 de ani. La vişin, cele mai longevive sunt soiurile cu port arborescent
şi vigoare mare care trăiesc 25 - 35 ani.
6.4 Cerinţele cireşului şi vişinului faţă de condiţiile de mediu
Cerinţele faţă de lumină
Cireşul este o specie iubitoare de lumină, din care cauză soiurile cultivate solicită
expoziţii bine luminate, în special soiurile timpurii fapt de care se va ţine seama la înfiinţarea
plantaţiilor. Soiurile pretenţioase la lumină vor fi plantate numai pe versanţii însoriţi. În
condiţii de umbră sau semiumbră pomii cresc încet, se alungesc, rodesc numai la vârful
ramurilor, sunt sensibili la atacul bolilor, manifestă scurgeri de clei, recolta scade şi calitatea
fructelor se înrăutăţeşte.
La vişin, pretenţiile cu privire la lumină sunt mai reduse, iar unele specii de vişin pot
fi considerate relativ rezistente la umbrire, cum este de exemplu vişinul de stepă, care se
întâlneşte în asociaţie cu speciile silvice. Pretenţiile mai scăzute faţă de lumină permit
amplasarea vişinului şi pe versanţii nord-estici sau nord-vestici la distanţe corespunzătoare.
Cerinţele faţă de căldură
Cireşul face parte dintre speciile iubitoare de căldură, fiind mai rezistent la ger decât
caisul, piersicul şi migdalul, dar mai sensibil decât mărul, părul, vişinul şi prunul. El preferă
climatul cald temperat, nesuportând căldurile înăbuşitoare, fapt pentru care nu se extinde prea
mult spre sud. Cireşul se numără între speciile pomicole cu o rezistenţă mijlocie faţă de ger, în
timpul repausului adânc de iarnă suportând temperaturi până la -30°C.

Mugurii floriferi mai puţin rezistenţi degeră la temperatura de -24°C, iar bobocii
florali nedeschişi rezistă până la -5,5°C. În tabelul 6.3 se prezintă limitele de rezistenţă la
temperaturi scăzute în diferite fenofaze.
Gradul de vătămare al mugurilor floriferi la cireş în urma gerurilor puternice depinde
de perioada în care acestea survin. Degerări intense se observă în cazul trecerii bruşte de la
toamnă la iarnă, în noiembrie - decembrie sau după dezgheţurile repetate în ianuarie -
februarie, când mugurii floriferi ies din perioada de repaus.
Tabelul 6.3
Limite de rezistenţă la temperaturi scăzute la cireş
Fenofaza Temperaturi °C Efecte previzibile
Limite Minim Minime Maxime
înregistrate
Repaus de iarnă -20 -21 (1961) 6-75% mug.
-29...-32 deg. recolta
(-24...-30) parţial redusă
Începutul -83...-15 10% muguri 90% muguri
umflării distrişi distruşi
mugurilor
Umflarea -3.9...-10 -5,7 (1995) 9-12% ovare 62-82% boboci
mugurilor înnegrite 10% afectaţi
muguri distruşi 90% muguri
distruşi
Dezvoltarea -1.7...-3.2 -3,6 (1968) 44% muguri 90% muguri
bobocilor -2,8...-5,2 distruşi 10% distruşi
(buton) muguri distruşi
 înfloritul -2 -1,1...-3,2 -l,9...-5,4 10-50% plante 80-100% flori
-2,2...-3,9 (1968) vătămate distruse
-3,2...-4,7 40-90% flori 87-95% flori
(1987) vătămate în distruse, recolta
-3,8 (1986) funcţie de soi compromisă
Căderea -2,2...-3,9 -3,2...-5,4 10% muguri 70-85% flori
petalelor (1968) distruşi distruse
45-100% flori
distruse
Legare şi -1,1...-2,1
dezvoltare,
fructe tinere
Lemn anual. -30
Perioada de
repaus
Trunchi. -30
Perioada de
repaus absolut

Unele observaţii arată că rezistenţa florilor la îngheţ variază şi în funcţie de

portaltoiul folosit. Astfel, cel mai mic număr de flori distruse s-a înregistrat la pomii altoiţi pe
mahaleb şi vişin, în timp ce la pomii altoiţi pe cireş sălbatic procentul de flori degerate a fost
mult mai mare.
Vişinul este considerat ca una dintre speciile rezistente la ger, în timpul repausului de
iarnă acesta rezistând până la -30°C Rezistenţa variază de la un soi la altul şi în funcţie de
fenofază (tabelul 6.4).
Cerinţele faţă de apă
Cireşul are pretenţii mai mici faţă de apă decât mărul, gutuiul, prunul şi nucul şi mai
mari decât vişinul, piersicul, caisul şi migdalul. Format în condiţiile climatului relativ umed,
cireşul creşte şi dă rezultate bune în zonele în care precipitaţiile anuale sunt cuprinse între 600
- 700 mm. Cireşul are pretenţii moderate faţă de umiditatea aerului şi suportă cu dificultate
atât seceta, cât şi umiditatea ridicată în atmosferă. Cireşul nu suportă apa în exces şi nu rezistă
la inundaţii îndelungate. O importanţă deosebită în comportarea lui o are portaltoiul.
Tabelul 6.4
Limite de rezistenţă la temperaturi scăzute la vişin
Fenofază Temperaturi °C Efecte previzibile
Limite Minim Minime Maxime
înregistrate
Repaus de iarnă -20 -26 -21 (1961) 52% muguri
-30... -32 vătămarea degeneraţi
pistilului de la
3-50%
începutul -5,7 (1995) 18-23%
umflării înnegrirea
mugurilor ovarului
Umflarea -6,1 -5,5 (1995) 18-23%
mugurilor -12 înnegrirea
ovarului
Apariţia -2,2
bobocilor
Dezvoltarea -2,2 10-15% boboci 88-100% boboci
-2 4,6(1968)
bobocilor (buton) -5,5 vătămaţi vătămaţi
Înfloritul -2,2 -3,8 (1968) 20-30% muguri 80-93% flori
-5,5 -5,4 (1986) distruşi 10-30% distruse
flori distruse
 Căderea petalelor -2,2
Legare şi -1
dezvoltare, fructe -1,1
tinere -2,2
Rădăcini. -14 -15
Perioada de -14 -18
repaus

Altoit pe cireşul sălbatic şi pe vişin, are pretenţii mai mari faţă de umiditate decât
altoit pe mahaleb.
Vişinul are cerinţe mai mici faţă de apă şi reuşeşte atât în regiunile cu 450 -500 mm
precipitaţii anual, cât şi în zonele unde acestea se apropie de 700 mm. Soiurile de vişin au
cerinţe deosebite şi în funcţie de originea lor, încât cele care au provenit din vişinul de stepă
sunt mai rezistente la secetă, comparativ cu cele provenite din Europa apuseană. De altfel,
soiurile altoite pe mahaleb pot creşte şi în solurile cu un regim de umiditate mai limitat.
Cerinţele faţă de sol
Pentru cultura cireşului cele mai potrivite sunt solurile uşoare, nisipo-lutoase sau
argilo-nisipoase, permeabile pentru aer şi apă, bine încălzite cu o umiditate potrivită, cu
stratul de sol adânc şi cu un conţinut ridicat în calciu cu pH-ul între 5,5 şi 7,5.
Vişinul creşte şi se dezvoltă bine pe solurile uşoare, cu suficientă umezeală şi fertile.
Când este altoit pe mahaleb creşte foarte bine pe solurile uşoare şi cu umiditate scăzută.
Aceleaşi condiţii sunt necesare şi pentru vişinul de nisipuri, precum şi pentru soiurile
provenite din vişinul de stepă. Soiurile de vişin de origine europeană formate în condiţiile
unui climat umed preferă soluri mai umede. Vişinul nu suportă solurile sărăturoase.
6.5 Sortimentul de cireş şi principalele caracteristici
Sortimentul de cireş în ţara noastră cuprinde soiuri româneşti şi străine adaptate
diverselor zone de cultură, care se eşalonează la coacere între 10 mai şi sfârşitul lunii iulie. În
ordinea coacerii fructelor cele mai cultivate sunt Fruheste der Mark, Bigarreau Moreau,
Rivan, Bigarreau Burlat, Roşii de Bistriţa, Cerna, Colina. Ponoare, Van, Bing, Sam, Stella,
Ulster, Boambe de Cotnari, Daria, Germersdorf. Hedelfinger, Rubin, Pietroase Donissen.
Soiuri de cireşe amare cu destinaţie pentru prelucrare: Silva, Amara, Roz de Mărculeşti
(tabelul 6.5).
Recent au fost omologate şi alte soiuri cum sunt: Ana, Cetăţuia, Maria şi Splendid.
Rivan. Soi obţinut la Staţiunea Experimentală Balsgaard, Suedia, prin hibridarea
controlată a soiurilor Early Rivers x Van şi autorizat în anul 1991.
Pomul de vigoare mijlocie spre mare, cu creşteri moderate, coroana larg piramidală,
bine garnisită cu ramuri de rod. Lemnul şi mugurii floriferi au o rezistenţă mijlocie la ger.
Fructul este mijlociu de 5,5 - 6 g, cordiform aplatizat, de culoare roşie, cu pulpa
semipietroasă şi gust dulce acidulat până la dulce. Pedunculul este lung şi subţire, iar
sâmburele reprezintă 5% din greutatea fructului. Epoca de coacere are loc în ultima decadă a
lunii mai.
Tabelul 6.5
Sortimentul de cireş şi principalii polenizatori
Soiul Soiuri polenizatoare
A. Soiuri timpurii (I mai - I iunie)
Rivan Stella, Boambe de Cotnari
Bigarreau Burlat Roşii de Bistriţa, Cerna
Ponoare Cerna, Stella, Bigarreau Moreau
B. Soiuri cu coacere mijlocie (I iunie - I iulie)
Roşii de Bistriţa Negre de Bistriţa, Bigarreau Burlat
Negre de Bistriţa Timpurii de Bistriţa, Roşii de Bistriţa
 Tentant Stella, Bing, Hedeifinger
Iva Cerna, Bing, Bigarreau Burlat Van
Izverna Cerna, Stella
Amar Galata (a) Silva, Stella
Cerna (c) Lambert, Stella
Clasic Stella, Van, Bing, Hedeifinger
Colina Van, Stella, Ulser, Cerna
Simbol Stella, Van, Bing
Severin Bigarreau Burlat, Lambert, Someşan
Jubileu Van, Roşii de Bistriţa, Boambe de Cotnari
Van Germersdorf, Stella, Jubileu, Rubin, Ulster
Roze (a) Ulster, Van, Bing, Cerna
Silva (a) Amara, Bigarreau Moreau
Bing Van, Stella, Boambe de Cotnari
Sam Germersdorf, Hedeifinger, B. Donissen, Rubin
Somesan Rivan, Big Donissen, Scorospelka
Stella (A) Colina, Ulster, Cerna
Compact Stella (A) (c) Van, Bing, Boambe de Cotnari
Ulster Van, Rubin, Stella
Boambe de Cotnari Van, Stella, Rubin, Germersdorf
Daria Germersdorf, Boambe de Cotnari, Bing, B.
Donissen, Ulster
C. Soiuri târzii (după I iulie)
Germersdorf Boambe de Cotnari, Bigarreau Donissen
Hedeifinger Boambe de Cotnari, Bing, Hedeifinger, B.
Donissen
Rubin Van, Germersdorf, Hedeifinger, B. Donissen
Armonia Jubileu, Rubin, Van, Negre de Bistriţa
Amar Maxut (a) Stella, Rubin, Van
Bigarreau Donissen Boambe de Cotnari, Hedeifinger, Germersdorf
Compact Lambert (c) Sam, Tentant Daria, Scorospelka
NOTĂ: (A) = soiuri autofertile; (a) = soiuri amare pentru dulceaţă; (c) = soiuri de
vigoare mică, tip compact
Bigarreau Burlat. Soi francez, cu origine genetică necunoscută, dar se presupune că
a fost selecţionat în Maroc în anul 1935, ca o clonă a soiului Bigarreau Moreau.
Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana largă globuloasă. Intră pe rod în anul 5 de la
plantare şi produce abundent, fructificând predominant pe buchete de mai. înfloritul este
timpuriu.
Fructul este mare de 6 - 7 g, de culoare roşu închis, formă sferică, cu pulpa pietroasă
şi gust dulce acidulat. Sâmburele este de mărime mijlocie şi neaderent la pulpă.
Epoca de coacere are loc în ultima decadă a lunii mai şi prima decadă a lunii iulie.
Ponoare. Soi obţinut la I.C.P.P. Piteşti Mărăcineni din combinaţia hibridă Pietroase
negre de Odesa x Ramon Oliva şi omologat în anul 1989.
Pomul de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidală. Intră pe rod în anul
5 de la plantare, produce abundent şi constant.
Fructul de mărime submijlocie 5 - 6 g, are culoare roşie şi pulpa semipietroasă.
suculentă cu gust dulce uşor acidulat, iar sâmburele este mijlociu.
Epoca de coacere are loc în ultima decadă a lunii mai şi prima decadă a lunii iulie.
Roşii de Bistriţa. Soi obţinut la S.C.P.P Bistriţa, din hibridarea soiurilor Hedelfinger
x Ramon Oliva şi omologat în anul 1978.
Pomul este relativ viguros, cu coroană piramidală până la globuloasă şi rodeşte
predominant pe ramuri mijlocii şi buchete de mai. Intră pe rod în anul 5 de la plantare şi
prezintă o mare plasticitate ecologică, fiind totodată tolerant la antracnoză şi monilia.
 Fructul este submijlociu (5,2 g), ovoid, de culoare roşu închis, lucios, cu pulpa
semipietroiasă şi semiaderentă la sâmbure.
Epoca de coacere are loc de la sfârşitul lunii mai până la jumătatea lunii iunie.
Negre de Bistriţa. Soi obţinut la S.C.P.P Bistriţa din combinaţia hibridă Hedelfinger
x Germersdorf şi omologat în anul 1968.
Pomul de vigoare mijlocie, rodeşte predominant pe buchete de mai şi ramuri mijlocii
având coroana globuloasă. Intră pe rod în anul 4 - 5 de la plantare şi este tolerant la
antracnoză şi monilia.
Fructul este submijlociu de 5 g, de formă ovoidă, de culoare roşu închis până la
negru, cu pulpa semicrocantă şi pedunculul scurt.
Epoca de coacere are loc în prima jumătate a lunii iulie.
Tentant. Soi obţinut la I.C.P.P. Piteşti Mărăcineni, din combinaţia hibridă
Germersdorf x Schneider Spath şi omologat în anul 1996.
Pomul este semiviguros, cu coroana globuloasă şi rodeşte pe buchete de mai şi
ramuri mijlocii. Intră pe rod în anul 4 - 5 de la plantare, iar înfloritul este mijlociu.
Fructul este de mărime mijlocie 6,5 g, de formă cordiformă, mucronat în punctul
stelar, de culoare roşu închis. Pulpa este crocantă, pietroasă, cu gust dulce, iar sâmburele este
de mărime mijlocie.
Epoca de coacere de la începutul lunii iunie până la sfârşitul decadei a doua a lunii
iunie.
Iva. Soi obţinut la S.C.P.P Bistriţa, din hibridarea soiurilor Hedelfinger x Ramon
Oliva şi omologat în anul 1994.
Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana piramidală până la globuloasă şi rodeşte
predominant pe ramuri mijlocii şi buchete de mai. Intră pe rod în anul 4 - 5 de la plantare şi
este tolerant la antracnoză şi monilioză.
Fructul este mijlociu spre mare de 6,9 g, aplatizat, de culoare roşie purpurie cu pulpa
semipietroasă, sâmburele este mijlociu şi semiaderent .
Epoca de coacere are loc în luna iunie.
Izverna. Soi obţinut la I.C.E.E Piteşti Mărăcineni din hibridarea Ramon Oliva x
Germersdorf şi omologat în anul 1989.
Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana piramidală, intră pe rod în anul 5 -6 de la
plantare şi dă producţii abundente şi constante.
Fructul este mijlociu spre mare de 6 - 7,5 g, sferic, de culoare roşu închis, rezistent la
crăpare, cu pulpa pietroasă, gust dulce, slab acidulat şi cca. 17% substanţă uscată. Sâmburele
este de mărime mijlocie.
Epoca de coacere are loc de la începutul şi până la sfârşitul lunii iunie.
Cerna. Soi obţinut la I.C.P.R Piteşti Mărăcineni din polenizarea liberă a soiului
Thurn und Taxis şi omologat în anul 1984.
Pomul este de vigoare mică, ceea ce permite cultura intensivă a cireşului, cu coroana
globuloasă, pletoasă, larg deschisă. Rodeşte predominant pe buchete de mai şi produce
moderat şi constant. Frunzişul este bogat de culoare verde deschis, înfloritul este timpuriu.
Fructul este mare de 7,5 - 8 g, tronconic, de culoare roşu aprins. Pulpa este pietroasă
cu gust dulce acidulat şi cca. 27% mg vitamina C. Pedunculul este submijlociu, iar sâmburele
reprezintă cca. 5% din greutatea fructului. Este sensibil la crăpare.
Epoca de coacere are loc în luna iunie.
Colina. Soi obţinut la I.C.E.E Piteşti Mărăcineni din hibridarea soiurilor Pietroase
negre de Odesa x Germersdorf şi omologat în anul 1989.
Pomul este de vigoare mijlocie cu coroana larg piramidală şi cere distanţe medii de
plantare. Intră pe rod în anul 5 de la plantare, produce abundent şi constant.
 Fructul de mărime mijlocie 6-6,5 g, sferic, de culoare roşu închis, cu pulpa pietroasă,
gust dulce acidulat, sâmbure mic şi conţine 17% substanţă uscată în suc.
Epoca de coacere are loc la sfârşitul celei de-a doua decade a lunii iunie.
Van. Soi obţinut la Staţiunea de cercetări Columbia din Summerland, Canada în anul
1936 din polenizarea liberă a soiului împărăteasa Eugenia şi autorizat la noi în anul 1981.
Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidală şi rodire pe
buchete de mai şi ramuri mijlocii. Este foarte productiv şi prezintă o bună rezistenţă la ger.
Fructul este supramijlociu de 6,5 - 7 g, de formă globuloasă, uşor aplatizat, de
culoare roşie strălucitoare, cu pulpa pietroasă şi gust dulce acidulat. Pedunculul este scurt şi
gros caracteristic, iar sâmburele este neaderent şi reprezintă circa 3% din greutatea fructului.
Epoca de coacere este mijlocie în ultima parte a lunii iunie.
Stella. Soi obţinut la Staţiunea Summerland, Canada în anul 1956 prin hibridarea
soiurilor Lambert x John Innes Seedling 2420 şi autorizat la noi în anul 1979.Este primul soi
autofertil de cireş şi este larg răspândit în toate ţările cultivatoare.
Pomul este viguros şi formează o coroană largă, ramificată, bine garnisită cu ramuri
de rod. Este foarte productiv cu fructe de calitate superioară, fiind şi rezistent la ger. Nu
necesită polenizare încrucişată obligatorie fiind un bun polenizator pentru toate celelalte
soiuri.
Fructul este mare de 8 - 9 g, de formă cordiformă, de culoare roşie strălucitoare, cu
pulpa de fermitate medie, având gust dulce acidulat. Pedunculul este mijlociu, iar sâmburele
reprezintă cca. 5% din greutatea fructului. Este sensibil la crăparea fructelor.
Epoca de coacere are loc în decada a doua a lunii iunie.
Boambe de Cotnari. Soi autohton, originar din zona Cotnari-Iaşi unde este
răspândit foarte mult.
Pomul este viguros, cu coroana sferică, rezistent la secetă, boli şi ger. Intră pe rod
relativ târziu la 6 - 7 ani, însă produce abundent.
Fructul este mare de 8 g, scurt cordiform, cu brazda dorsală superficială. Pieliţa este
gălbuie albicioasă, acoperită pe cea mai mare parte cu roz roşiatic. Pedunculul este lung, iar
cavitatea pedunculară mare. Pulpa este pietroasă, dar suculentă, dulce, neaderentă la sâmbure,
fructele fiind rezistente la transport şi păstrare.
Epoca de coacere are loc în a doua jumătate a lunii iunie.
Daria. Soi obţinut la I.C.P.R Piteşti Mărăcineni, din hibridarea soiurilor Boambe de
Cotnari x Thurn und Taxis şi omologat în anul 1993.
Pomul este de vigoare mijlocie, rodeşte predominat pe buchete de mai şi are o
comportare bună la atacul bolilor Coccomyces hiemalis şi Monilia sp. Înfloritul este târziu.
Fructul de mărime mijlocie 6 - 7 g, de formă cordiformă şi culoare roşie închis
lucioasă, pulpa pietroasă, cu suculentă medie şi gust bun. Sâmburele este mijlociu, neaderent.
Epoca de coacere are loc la sfârşitul lunii iunie.
Germersdorf. Soi vechi de origine germană mult răspândit în toate zonele pomicole.
Pomul foarte viguros, are coroană largă conică înaltă. Înfloreşte târziu şi este destul
de rezistent la ger, secetă, este rustic şi foarte productiv.
Fructul este mare sau foarte mare peste 8 g, obtuz cordiform, cu partea dorsală
bombată. Pieliţa este roşie sângerie, iar pulpa pietroasă, dar suculentă, dulce şi neaderentă la
sâmbure.
Epoca de coacere este la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie.
Hedelfinger. Soi vechi de origine germană mult răspândit în toate zonele pomicole.
Pomul este viguros, cu coroană sferică sau larg conică. Intră pe rod târziu, este
rezistent la ger, produce mult şi dă fructe de calitate.
Fructul este mare sau foarte mare 9,5 g, cordiform alungit. Pieliţa de culoare roşie
brună la recoltare şi roşie închis la maturitatea deplină. Pulpa este pietroasă, dar suculentă,
dulce, semiaderentă la sâmbure. Fructele se păstrează 6 - 7 zile după recoltare şi sunt
rezistente la transport.
Epoca de coacere este la începutul lunii iulie.
Pietroase Donissen (Bigarreau Donissen). Soi a cărui origine nu se cunoaşte exact,
dar este răspândit în toate zonele pomicole.
Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana sferică turtită, este productiv, rezistent la ger,
relativ rezistent la secetă, boli şi unii dăunători. înfloritul este târziu.
Fructul este potrivit de mare 5,5 - 6 g, cordiform rotunjit, de culoare galbenă ca
paiul. Pedunculul este lung, iar pulpa gălbuie albicioasă este pietroasă, potrivit de dulce şi
suculentă, neaderentă la sâmbure.
Epoca de coacere are loc în luna iulie.
Soiuri de cireş amar
Silva. Soi obţinut dintr-o selecţie locală din judeţul Dâmboviţa şi omologat în anul
1983.
Pomul este viguros, cu coroană invers piramidală, intră pe rod în anul 5 de la
plantare, produce moderat şi constant.
Fructul este mare pentru o cireaşă amară, de cca. 3 g, de formă aproape sferică şi
culoare neagră, cu pulpa şi sucul intens colorate, amar pronunţat, cu cca. 18% substanţă
uscată în suc. Pedunculul are lungime mare, iar sâmburele este de mărime mijlocie.
Epoca de coacere a fructelor are loc în decada a doua a lunii iunie.
Amara. Soiul provine dintr-o selecţie locală din zona Geoagiu Băi şi a fost omologat
în anul 1983.
Pomul este semiviguros, drept, cu coroana globuloasă, rară. Intră pe rod în anul 4 - 5
de la plantare, produce moderat şi constant, dar este sensibil la Monilia.
Fructul este mare de 4 - 4,5 g, cu pulpa şi sucul intens colorate, cu 18% substanţă
uscată în suc, pedunculul de lungime mijlocie, iar sâmburele de mărime mijlocie.
Epoca de coacere are loc în decada a doua a lunii iunie.
6.6 Sortimentul de vişin şi principalele caracteristici
Sortimentul de vişin s-a îmbunătăţit în ultimul deceniu prin crearea şi introducerea în
cultură a soiurilor autofertile şi parţial autofertile care asigură producţii constante anual. În
ordinea coacerii fructelor se recomandă soiurile Ţarina, Timpurii de Piteşti, Timpurii de Tîrgu
Jiu, Ilva, Engleze timpurii, Scuturător, Oblacinska, Mocăneşti 16, Crişana 2, Meteor, Nana,
Nefris, Bucovina, Dropia, Schattenmorelle, Vrâncean şi Pitic (tabelul 6.6). Pentru o bună
polenizare în perioada înfloritului se folosesc 1-2 familii de albine la hectarul de livadă,
totodată trebuind evitată plantarea soiurilor intersterile, ex. Crişana x Mocăneşti etc.
Engleze timpurii (Anglaise hâtive, Royale hâtive). Soi vechi de origine engleză
reprezentând un hibrid între cireş şi vişin. Este răspândit în toate regiunile pomicole.
Pomul este puţin viguros, cu coroană sferică, reuşeşte bine altoit atât pe vişin cât şi
pe mahaleb. Nu este pretenţios faţă de sol. Este autofertil.
Fructul este mic de 4 g, tronconic rotunjit, turtit dorso-ventral. Pieliţa subţire,
semitransparentă, are culoarea roşie închis. Pedunculul lung are 3 - 5 cm, pulpa de culoare
roză cu vinişoare gălbui este consistentă, suculentă, dulce, neaderentă la sâmbure, sucul
colorat în roz.
Epoca de coacere începe din prima jumătate a lunii iunie.
Ţarina. Soi autohton obţinut la I.C.P.R Piteşti Mărăcineni din încrucişarea soiurilor
Engleze timpurii x Vişin tufă şi omologat în anul 1984.
Pomul este de vigoare submijlocie, cu coroana piramidală. Intră pe rod în anul 3 - 4
de la plantare, produce moderat şi constant. Rodeşte numai pe ramuri scurte. Este mediu
rezistent la Coccomyces hiemalis. înfloreşte timpuriu şi este autofertil.
 Fructul este mijlociu, cu greutate medie de 4,2 g, de consistenţă medie.
Epoca de coacere are loc în prima decadă a lunii iunie.
De Botoşani. Soi autohton obţinut prin selecţie locală la S.C.E.P Iaşi şi omologat în
anul 1994.
Pomul este semiviguros, cu coroană globuloasă, rodeşte pe buchete de mai. Altoit pe
vişin franc şi mahaleb intră pe rod în anul 5 de la plantare. Prezintă rezistenţă bună la ger şi
boli. La o densitate de 500 pomi/ha dă o producţie de 9,5 t/ha.
Fructul este mijlociu spre mare de 7,5 g, de formă sferic turtită, de culoare roşit
închisă cu pieliţa subţire. Pulpa roşie-vişinie, semiaderentă la sâmbure, cu suc bine colorat.
Fructele se coc uniform, rezistă bine la transport, sunt apte pentru consum în stare
proaspătă şi pentru prelucrări industriale sub formă de compot, gem, dulceaţă sirop, vişinată.
Epoca de coacere are loc la începutul lunii iulie.
Tabelul 6.6
Sortimentul de vişin şi principalii polenizatori
Soiul Soiuri polenizatoare
A. Soiuri timpurii (I-III iunie)
Timpurii de Osoi (PA) Engleze timpurii, Mari timpurii, Timpurii
de Cluj
Timpurii de Piteşti Engleze timpurii, Mari timpurii
Ţarina Timpurii de Cluj, Nana, Nefris
Sătmărean (PA) Engleze timpurii
Engleze timpurii Timpurii de Cluj, Mocăneşti 16
De Botoşani (A)
Timpurii de Cluj Crişana 2, Engleze timpurii
Crişana 2 Oblacinska, Mocăneşti 16
Ilva (A) Nana, Schattenmorelle
Nana (A)
Schattenmorelle (A)
B. Soiuri cu coacere mijlocie (I-III iulie)
Dropia (A) Crişana 2, Nana, Mocăneşti 16
Scuturător (PA)
Mocăneşti 16 (PA) Crişana 2, Nana
Oblacinska (A)
Nefris(A) Meteor, Crişana 2, Oblacinska
Meteor (A)
Vrâncean (A) Nana, Oblacinska, Schattenmorelle
Northstar (A) Crişana 2, Meteor, Schattenmorelle
C. Soiuri târzii (după III iulie)
Bucovina (A)
Pitic (A)
NOTĂ: (A) = soiuri autofertile; (PA) = soiuri parţial autofertile

Timpurii de Cluj. Soi obţinut la S.C.P.P Cluj din combinaţia (Spaniole x Prunus
fruticosa) x (Anglaise hâtive x Prunus fruticosa) şi omologat în anul 1969.
Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, mediu rezistent la ger şi
secetă. Rodeşte pe ramuri scurte şi mijlocii. Are rezistenţă sporită la Coccomyces hiemalis şi
Monilinia sp. Intră pe rod în anul 4 de la plantare şi produce neregulat. Este sensibil la
umiditatea atmosferică din timpul înfloritului.
Fructul este mare de 7 g, cu pulpa de consistenţă medie, se pretează pentru consum
în stare proaspătă şi prelucrări industriale.
Epoca de coacere are loc în a doua decadă a lunii iunie.
 Crişana 2. Soi autohton, obţinut prin selecţie locală la I.C.P.P. Piteşti Mărăcineni şi
omologat în anul 1975. Se cultivă în toate regiunile pomicole.
Pomul este de vigoare mare, cu coroana piramidală şi rodeşte predominant pe ramuri
mijlocii şi lungi. Intră pe rod începând cu anul 4 de la plantare, produce constant şi moderat.
Are o rezistenţă mijlocie la ger, secetă, Coccomyces hiemalis şi Monilinia sp.
Fructul este mijlociu spre mare de 6 g, de calitate excelentă şi se pretează pentru
valorificare mixtă.
Epoca de coacere are loc în a doua jumătate a lunii iunie.
Ilva. Soi obţinut la S.C.P.P. Bistriţa, prin selecţie locală şi omologat în anul 1982.
Pomul de vigoare submijlocie, cu coroana semiglobuloasă, rodeşte preponderent pe
ramuri lungi. Intră pe rod începând cu anul 3 - 4 de la plantare, produce constant şi abundent.
Este rezistent la ger, tolerant la Monilia sp., dar sensibil la Coccomyces hiemalis.
Fructul este mijlociu de 5 g, cu o consistenţă medie a pulpei, se pretează pentru
industria alimentară.
Epoca de coacere are loc în prima decadă a lunii iulie.
Nana. Soi obţinut la S.C.P.P. Băneasa prin polenizare liberă din soiul Crişana şi
omologat în anul 1977.
Pomul de vigoare submijlocie, cu coroana globuloasă fructifică preponderent pe
ramuri plete. Intră pe rod în anul 3 de la plantare. Produce constant şi abundent. Are o largă
plasticitate ecologică, dar este sensibil la Coccomyces hiemalis şi Monilia sp.
Fructul este mijlociu de 5 g, cu o consistenţă medie a pulpei şi se pretează pentru
industria alimentară.
Epoca de coacere are loc în a treia de cadă a lunii iunie.
Dropia. Soi obţinut la I.C.P.P. Piteşti Mărăcineni prin polenizarea liberă a soiului
Vladimirskaia 33/23 şi omologat în anul 1982.
Pomul este de vigoare mijlocie cu coroana larg globuloasă, rodeşte preponderent pe
ramuri plete. Intră pe rod în anul 3 - 4 de la plantare, produce abundent şi constant. Este
rezistent la ger şi secetă, sensibil la Coccomyce hiemalis şi mediu rezistent la Monilia sp.
Fructul este mic de 4 g, cu pieliţa, pulpa şi sucul intens colorate în vişiniu închis. Se
pretează pentru industria alimentară.
Epoca de coacere are loc în decada a treia a lunii iunie.
Scuturător. Soi obţinut la S.C.P.P. Vrancea prin selecţie într-o populaţie locală de
vişin, omologat în anul 1985.
Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă şi rodeşte preponderent pe
ramuri mijlocii. Intră pe rod în anul 3 - 4 de la plantare, produce moderat şi constant. Prezintă
rezistenţă medie la ger şi secetă, dar are o rezistenţă sporită la Coccomyce hiemalis şi medie
la Monilia sp.
Fructul este mare de 6 g, se detaşează uşor de peduncul, recoltându-se uşor şi se
pretează pentru industria alimentară.
Epoca de coacere are loc în decada a treia a lunii iunie.
Mocăneşti 16. Soi obţinut la I.C.P.P. Piteşti Mărăcineni prin selecţie clonală dintr-o
populaţie a soiului Mocăneşti şi a fost omologat în anul 1975.
Pomul este de vigoare mijlocie-mare, cu coroana piramidală şi rodeşte preponderent
pe ramuri scurte şi mijlocii. Este productiv, rezistent la ger şi mediu rezistent la secetă.
Prezintă o rezistenţă mijlocie la Coccomyces hiemalis şi Monilia sp. Rodeşte începând cu
anul 4 de la plantare, produce constant şi abundent.
Fructul este mijlociu de 5 g şi se pretează pentru industria alimentară.
Epoca de coacere a fructelor are loc în decada a treia a lunii iunie.
Vrâncean. Soi obţinut la S.C.P.P. Vrancea, prin selecţie dintr-o populaţie locală,
omologat în anul 1985.
 Pomul este de vigoare mică, cu coroana piramidală şi rodeşte preponderent pe ramuri
lungi. Intră pe rod începând cu anul 3 de la plantare, produce abundent şi constant. Este
rezistent la ger şi secetă, sensibil la Coccomyces hiemalis şi mediu rezistent la Monilia sp.
Fructul este mijlociu de 4 - 5 g şi se pretează pentru industria alimentară.
Epoca de coacere are loc în a doua decadă a lunii iulie.
Schattenmorelle (Morela neagră târzie). Soi originar din Germania sau Olanda, mult
răspândit în toate zonele pomicole, rustic.
Pomul de vigoare mică, formează coroană turtită asemănătoare cu a duzilor
plângători, rodind aproape exclusiv pe ramuri plete.
Fructele sunt mijlocii de 5 g, sferice, vişinii negricioase, lucioase, cu pulpa acidulată,
astringentă, semiaderentă la sâmbure, bună pentru prelucrare industrială.
Epoca de coacere are loc în decada a doua a lunii iulie.
Bucovina. Soi obţinut la S.C.P.P. Fălticeni prin selecţie dintr-o populaţie locală de
vişin, omologat în anul 1984.
Pomul este de vigoare submijlocie, cu coroana globuloasă, rodeşte preponderent pe
ramuri mijlocii şi scurte. Intră pe rod începând cu anul 3 - 4 de la plantare, produce constant şi
moderat. Este rezistent la ger şi la Coccomyces hiemalis. Înfloreşte târziu.
Fructul este mijlociu de 4,2 g şi se pretează pentru industria alimentară.
Epoca de coacere a fructelor este târzie, în a doua decadă a lunii iulie.
Pitic de Iaşi. Soi obţinut la S.C.P.P. Iaşi din polenizarea liberă a soiului
Plodorodnaia Miciurina (Fertila lui Miciurin), omologat în anul 1978.
Pomul este de vigoare mică, cu coroana globuloasă, rodeşte preponderent pe ramuri
plete. Intră pe rod în anul 3 de la plantare, produce abundent şi constant şi se pretează la livezi
superintensive. Este rezistent la ger şi secetă, sensibil la Coccomyces hiemalis şi mediu
rezistent la Monilia sp.
Fructul este mijlociu de 4,5 g şi se pretează pentru industria alimentară.
Epoca de coacere este foarte târzie şi are loc în a treia decadă a lunii iulie sau
începutul lunii august.
6.7 Portaltoii cireşului şi vişinului
Portaltoii cireşului
Pentru cultura cireşului, în principal se folosesc portaltoii generativi: cireşul sălbatic
(Semavium), cireşul franc (soiurile Pietroase Donissen, Cristimar), vişinul turcesc
(mahalebul) pentru solurile mai uscate şi calcaroase. Dintre portaltoii vegetativi menţionăm F
12/1, IPC 1, IPC 2, C 12, VV 1 şi Colt. În ţările cultivatoare se încearcă introducerea de noi
portaltoi care să permită mărirea densităţii de plantare prin reducerea taliei pomilor ex. seria
Gisela, seria PHL, Ahrensburg, Ardă, Max Ma etc.
Cireş franc din soiul Pietroase Donissen, soi verificat ca având o răsărire
satisfăcătoare, dar care este cultivat din ce în ce mai puţin pentru fructe în plantaţii. Puieţii
obţinuţi poartă de asemenea denumirea generală de cireş franc.
Cireşul sălbatic, este folosit ca portaltoi, având compatibilitate bună cu soiurile
comerciale de cireş, cărora le imprimă însă vigoare mare în livadă, ridicând astfel costurile de
exploatare.
Mahalebul este portaltoiul cireşului şi vişinului în regiunile secetoase. El cuprinde o
multitudine de biotipuri aflate în flora semicultivată, sau exemplare marcate, altoite şi plantate
în livezi de seminceri în pepiniere. Este recomandat pentru pepinierele ce produc pomi pentru
plantaţii ce se vor înfiinţa pe soluri uşoare, bine drenate, deoarece rădăcinile de mahaleb sunt
cele mai sensibile la excesul temporar de umiditate şi soluri grele, reci. Utilizarea puieţilor de
mahaleb a căpătat o extindere mai mare în pepiniere, decât a celor de cireş franc şi sălbatic,
datorită rezistenţei la antracnoza frunzelor (Coccomyces hiemalis) ce provoacă pagube mari
în şcolile de puieţi şi câmpul I al şcolii de pomi.
Este recomandat ca portaltoi atât pentru cireş cât şi pentru vişin.
Folosirea lui ca portaltoi trebuie făcută cu grijă deoarece nu toate soiurile de cireş şi
vişin au o compatibilitate bună la altoire. Acest fenomen se manifestă mai ales în livadă la
soiurile de cireş Izverna, Cerna, Compact Stella şi la soiurile de vişin Northstar, Oblacinska,
Pitic.
Portaltoiul Semavium, obţinut dintr-un biotip de cireş sălbatic de vigoare mijlocie,
cu comportament bun la ger, secetă, antracnoză şi monilioză şi omologat în anul 2000, la
Institutul de Pomicultură Piteşti. Capacitatea de producţie ca semincer este superioară în
medie cu 49% faţă de cireşul sălbatic care reprezintă amestec de biotipuri. Fiind autosteril
necesită polenizator. Sâmburii mici, răsar bine cca. 65% şi dau puieţi cu creştere foarte
uniformă.
Deşi este recomandat şi ca portaltoi generativ pentru vişin, nu toate soiurile de vişin
au o compatibilitate bună cu el, mai ales în livadă unde în zona de altoire apar deformări şi
umflături, iar pomii drajonează puternic şi îmbătrânesc de timpuriu. Printre soiurile de vişin
cu compatibilitate redusă menţionăm: Nana, Pitic. Oblacinska, Schattenmorelle, Dropia,
Crişana 2. În schimb soiurile Meteor, Ţarina şi Timpurii de Piteşti au compatibilitate bună.
În livadă, portaltoiul Semavium imprimă soiurilor altoite pe el o vigoare de creştere
mai redusă decât cireşul sălbatic şi o producţie bună (I. Duţu, 2002)
În România s-au obţinut rezultate bune la portaltoii vegetativi omologaţi pentru cireş,
dar folosirea lor pe scară comercială este încă restrânsă deoarece pepinierele nu dispun de
facilităţi tehnice pentru înmulţirea lor.
F12/1, este un portaltoi vegetativ autorizat la înmulţire în ţara noastră din anul 1975.
Este o selecţie clonală provenită din cireş sălbatic, omologată în Anglia, ce imprimă vigoare
mare soiurilor altoite dar şi o uniformitate bună în livadă. Este sensibil la excesul de umiditate
din sol precum şi la cancerul rădăcinilor (Agrobacterium tumefaciens).
Folosind marcotajul prin muşuroire se obţin marcote puţine şi neuniforme. Se
înmulţeşte mai bine prin marcotaj chinezesc.
IP-C1, este primul portaltoi vegetativ pentru cireş omologat în ţara noastră în anul
1984 la Institutul de pomicultură Piteşti. Este un hibrid între vişin şi cireş şi poate fi înmulţit
prin marcotaj prin muşuroire, dar rezultate mai bune se obţin prin butaşi verzi. Poate fi folosit
atât pentru altoirea soiurilor de cireş cât şi pentru cele de vişin, cu precauţie însă pentru
soiurile de cireş cu compatibilitate redusă la altoirea pe vişin cât şi la soiurile de vişin cu
compatibilitate redusă la altoirea pe cireş.
În livadă imprimă soiurilor altoite vigoare mai mică decât la altoirea pe cireş
sălbatic, apropiată sau uşor sub cea imprimată de portaltoiul Colt. Este mai rezistent decât
cireşul la excesul temporar de umiditate din sol şi se adaptează mai bine la solurile cu conţinut
ridicat în argilă. Soiurile de cireş altoite pe portaltoiul IP-C1 intră pe rod mai repede, în anul 4
de la plantare şi mai târziu în cazul altoirii pe cireş sălbatic sau franc (Gh. Mladin, 1992).
C12, portaltoi vegetativ pentru cireş, omologat în anul 1988 la Staţiunea pomicolă
Dolj. Se înmulţeşte prin marcotaj orizontal.
În livadă imprimă soiurilor altoite vigoare mare, fiind o selecţie din cireşul sălbatic şi
o uniformitate mult mai bună pomilor comparativ cu altoirea pe portaltoi generativi.
IP-C2, omologat în anul 1999 la Institutul de pomicultură Piteşti. Cel mai bine se
înmulţeşte prin butaşi semilemnificaţi. În pepinieră este compatibil atât cu soiurile de cireş cât
şi cu soiurile de vişin, inclusiv cu cele de cireş ce nu au compatibilitate bună la altoire pe vişin
ex. Compact Stella şi cu cele de vişin ce nu au compatibilitate bună la altoire pe cireş, ex.
Oblacinska.
 În livadă imprimă soiurilor vigoare mijlocie spre mare, precocitate de rodire,
producţie bună şi calitate superioară fructelor. Nu drajonează.
Portaltoii vişinului
La vişin pentru obţinerea pomilor altoiţi se utilizează ca portaltoi generativi atât
puieţii de vişin franc şi mahaleb, cât şi portaltoii vegetativi IPC 1, IPC 3 înmulţiţi prin
marcotaj sau micropropagare in vitro, VV 1 şi SL 64 pentru soluri calcaroase. Unele soiuri
cum este de exemplu Oblacinska se înmulţeşte uşor prin drajoni.
Vişinul franc, obţinut din sâmburi de la soiuri cu coacere târzie are o răsărire mai
bună comparativ cu sâmburii obţinuţi din soiurile cu coacere timpurie. Comportamentul atât
în pepinieră cât şi în livadă este diferit în funcţie de provenienţa sâmburilor. Dintre soiurile
cultivate la noi se poate folosi soiul Meteor, dar şi altele cu coacere la sfârşit de iulie ,început
de august. Rădăcinile de vişin sunt mai rezistente la excesul de umiditate şi soluri grele decât
cele de cireş, însă nu suportă replantările.
Mahalebul şi Semavium recomandaţi şi pentru altoirea soiurilor de vişin, trebuie
utilizaţi ţinând cont de precauţiile menţionate la portaltoii generativi ai cireşului.
VG1, obţinut şi omologat la Staţiunea Fălticeni în anul 1984. Ca semincer este
rezistent la ger şi îngheţurile târzii de primăvară şi bine adaptat pe soluri mai grele. Puieţii
obţinuţi sunt mult mai uniformi decât cei din amestecuri de vişin franc. La fel şi uniformitatea
soiurilor de vişin în livadă altoite pe el.
W1, obţinut dintr-o populaţie locală de vişin autofertilă, la Staţiunea pomicolă
Fălticeni şi omologat în anul 1980. Este primul portaltoi vegetativ de vişin obţinut în
România. Se înmulţeşte prin marcotaj, este rezistent la ger şi tolerant la atacul de Coccomyces
hiemalis.
Plantatul marcotelor înrădăcinate în câmpul I al şcolii de pomi se face cu multă
atenţie deoarece în anii cu primăveri secetoase, din cauza umidităţii relativ reduse din aer
acestea se deshidratează uşor, producând multe goluri. Prin asigurarea irigatului, concomitent
cu plantatul, acest neajuns se înlătură. În livadă asigură uniformitate şi producţie bună
soiurilor altoite.
IP-C3, omologat în anul 2000 la Institutul de Pomicultură Piteşti. Se înmulţeşte prin
butaşi verzi. Este recomandat ca portaltoi vegetativ şi pentru cireş însă pentru un număr redus
de soiuri care au o bună compatibilitate cu el ex. Van, Rubin, Colina, Rivan. Soiurile de vişin
nu pun probleme de compatibilitate.
În livadă imprimă soiurilor altoite vigoare mijlocie, precocitate de rodire şi o bună
producţie.
În pepinieră cireşul şi vişinul necesită o agrotehnică diferenţiată atât pentru obţinerea
puieţilor portaltoi, cât şi pentru formarea pomilor altoiţi. Pentru obţinerea puieţilor trebuie să
se asigure în primul rând sâmburi de calitate, cu facultatea germinativă ridicată. Cele mai
bune rezultate le dau sâmburii mari şi mijlocii de cireş, vişin şi mahaleb extraşi din fructele
bine coapte care dau un procent ridicat de puieţi viguroşi. În condiţiile unei agrotehnici
superioare, puieţii de cireş, vişin şi mahaleb cresc repede şi sunt viguroşi.
Având în vedere faptul că în câmpul II cireşul dă o creştere puternică însă ramifică
slab este recomandabil ca pomii să fie livraţi după primul an de creştere a altoiului. Pentru
proiectarea şi formarea coroanei în primul an, în cazul unei creşteri puternice se va ciupi
vârful tulpinii cât mai devreme pentru determinarea ramificării, în regiunile mai reci sau
secetoase formarea coroanei are loc în anul II de creştere a altoiului. La vişin majoritatea
soiurilor în primul an de creştere dezvoltă lăstari anticipaţi din care se formează coroana. Este
necesar ca aceştia să nu fie tăiaţi, ci lăsaţi să se dezvolte liber. Se pot înlătura numai 2-3 dintre
cei situaţi cel mai jos.
6.8 Arhitectura livezii şi tehnologia culturii la cireş şi vişin
 Alegerea locului
Cireşul şi vişinul intră în vegetaţie primăvara devreme şi înfloresc imediat după
migdal, piersic şi cais. Având în vedere sensibilitatea mugurilor floriferi la brumele şi
îngheţurile târzii de primăvară şi la curenţii reci din perioada de înflorire, precum şi cerinţele
mari faţă de lumină, cultura cireşului şi vişinului trebuie amplasată pe soluri revene cu pante
uşor înclinate de regulă în treimea mijlocie a pantei. Nu sunt potrivite pentru cireş şi vişin
văile unde stagnează apa şi unde lipseşte drenajul aerian. În condiţiile ţării noastre, vişinul se
întâlneşte până la 900 - 1000 m altitudine, iar cireşul cultivat nu urcă mai mult de 700 m
altitudine.
Plantarea
Epoca cea mai potrivită de plantat este toamna după căderea frunzelor şi înainte cu 2
săptămâni de venirea îngheţurilor. Plantatul de toamnă este de preferat celui de primăvară
datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă. Pregătirea materialului săditor pentru plantare
comportă aceleaşi operaţii ca şi la celelalte specii, însă indiferent de perioada plantării
fasonarea coroanei trebuie făcută numai primăvara.
Livezile de cireş specializate au densităţi de plantare cuprinse între 230 - 280
pomi/ha la cele clasice, 300 - 500 pomi/ha la cele semiintensive sau 600 - 1000 pomi/ha în
sistemul intensiv. Distanţele de plantare la cireş în funcţie de forma de coroană şi vigoarea
soiului pot fi 6/5 m, 5/5 m, 5/4 m şi 5/3 m. Formele de coroană optime recomandate în funcţie
de vigoarea soiurilor sunt vasul ameliorat (leader modificat), vasul aplatizat, piramida
modificată, palmeta cu braţe oblice, palmeta epsilon, fusul liber sau cordonul vertical cu 1, 2
sau 3 braţe. În străinătate s-a introdus sistemul Tatura.
Plantarea vişinului în livadă se face în funcţie de asociaţia soi-portaltoi, la distanţe
variabile de 5/3,5 m cu 500 pomi/ha când se folosesc soiuri şi portaltoi viguroşi; 4,5/2 m cu
1000 pomi/ha pentru grupe de soiuri de vigoare mijlocie şi 4/2 m cu 1250 pomi/ha pentru
grupe de soiuri de vigoare mică. Ca forme de coroană se recomandă piramida mixtă, vasul,
cordonul vertical, tufa vas, sistemul Pillar, în funcţie de vigoarea soiurilor şi tipul de
fructificare. Cultivat în sistem intensiv intră pe rod în anul 3, însă producţii economice se
obţin în anul 6 când se realizează 30 - 35 kg/pom.
Întreţinerea şi lucrarea solului
Cele mai bune rezultate în plantaţiile tinere de cireș şi vişin le dau ogorul negru,
culturile intercalate şi mulcirea solului sub proiecţia coroanei sau de-a lungul rândului, numai
în regiunile secetoase. În plantaţiile pe rod de cireş şi vişin se recomandă acelaşi sistem de
întreţinere a solului ca şi la măr. Înierbarea terenului între rânduri poate fi admisă numai în
condiţiile asigurării irigării sau în regiunile cu precipitaţii suficient.Când apar buruieni se
intervine cu erbicide Roundoup 3-4 l/ha,Stomp 330 EC 5 l/ha.
Fertilizarea
Pentru creşterea şi dezvoltarea cireşului şi vişinului, în vederea obţinerii de recolte
mari şi constante este nevoie să se aplice îngrăşăminte. În livezile tinere de cireş şi vişin se
recomandă aplicarea a 30 - 40 t gunoi de grajd odată la 2 -3 ani înainte de arătura adâncă, iar
anual câte 40-50 kg/ha azot substanţă activă şi câte 60-80 kg/ha fosfor şi potasiu substanţă
activă, odată cu arătura adâncă. Aplicarea microelementelor este necesară şi trebuie făcută
foliar cu una dintre substanţele Borax 1%, Polimet, Făgăraş 0,6%.
Dacă solul are reacţie acidă se recomandă 2-3 t/ha carbonat de calciu ce se aplică
odată la 5 - 6 ani.
Irigarea
Este recunoscută ca una din cele mai eficiente măsuri agrotehnice care contribuie la
creşterea producţiei, momentele de udare fiind stabilite prin determinarea umidităţii solului în
zona de răspândire a rădăcinilor. Cele mai bune rezultate în cultura cireşului şi vişinului s-au
obţinut în aplicarea a 3 - 4 udări în perioada de creştere şi începutul rodirii cu norme de 300 -
350 mc apă/ha la o udare, care se poate face prin brazde sau prin aspersiune, ea fiind absolut
necesară în anii secetoşi sau în zonele unde precipitaţiile sunt sub 550 mm anual.
Tăierile la cireş şi vişin
Pentru aplicarea corectă a tăierilor este necesar să se ţină cont de particularităţile
biologice ale acestor specii. Pentru cireş cel mai bun sistem de coroană este piramida etajată
rărită, care se obţine prin scurtarea vergii după plantare şi păstrarea a 3 ramuri pentru schelet
distanţate la 3 x 12 cm între ele, plus axul, care se lasă cu 20 - 25 cm mai lung decât vârful
ramurilor primului etaj. În anul al doilea, ramurile de schelet din etajul I se scurtează la 30-35
cm în creşterea anuală, iar axul se taie la 20 - 25 cm deasupra planului ramurilor din etajul I.
Ramurile ce garnisesc scheletul se vor scurta la 3 - 4 muguri. În anul al treilea se formează
etajul al doilea la 75 - 80 cm de la ultima ramură a etajului I. Ramurile din etajul II se
scurtează ca şi la etajul I la 30 - 35 cm ţinându-se seama de aceleaşi reguli. Când ramurile de
schelet ale etajului I sunt bine dezvoltate se procedează la formarea ramurilor de schelet de
ordinul II. Începând cu anul al patrulea cireşul şi vişinul arborescent nu mai necesită tăieri
regulate pentru formarea coroanei, în continuare aplicându-se numai tăieri de corecţie, de
rărire şi înlăturare a ramurilor uscate sau bolnave.
Tăierile de rodire se aplică în vederea garnisirii ramurilor de schelet şi a rodirii mai
timpurii. Soiurile care rodesc mai mult pe plete vor fi tăiate mai des pentru a garnisi ramurile
de schelet. Lăstarii care apar pe ramurile de schelet încă din primul an, când au atins lungimea
de 18 - 20 cm se ciupesc la 4 - 5 frunze, pentru diferenţierea de muguri floriferi, urmând a fi
scurtate în primăvara următoare deasupra ultimului mugur vegetativ.
Tăierea ramurilor mixte se va face în aşa fel ca să poarte în afara mugurilor
vegetativi de la bază şi 3 - 4 muguri de rod. Dacă nu poartă muguri vegetativi la bază, tăierea
se va face la 2 muguri vegetativi deasupra celor floriferi. De asemenea, ramurile lacome se
taie la 8 - 10 ochi pentru a se transforma în ramuri de rod.
La vişin o importanţă deosebită pentru creştere şi dezvoltate o prezintă eliminarea
din coroană a ramurilor slabe, rău plasate, care şi-au încetat creşterea, iar pe măsură ce
înaintează în vârstă este necesar să se intervină cu tăieri de reîntinerire. Pentru evitarea
degarnisirii ramurilor de rod, ramurile plete se scurtează la punctele unde apar ramificaţii
laterale sau unde există ramuri buchet care au muguri vegetativi la vârf.
La cireş, cât şi la vişin pe măsură ce pomii înaintează în vârstă creşterile anuale sunt
din ce în ce mai reduse, rodirea mutându-se pe lăstari de 10 - 15 cm lungime, situaţie în care
se intervine cu tăieri de reîntinerire. Acestea se aplică ramurilor de schelet de ordinele I-IV,
scurtându-se fiecare ramură în lemn de 2 - 3 ani sau atunci când este cazul în lemn de 4 - 6
ani. Acest tip de tăieri dau rezultate bune dacă sunt corelate cu aplicarea unor măsuri
agrotehnice deosebite. În acest fel, pomii reîntineriți îşi prelungesc perioada de rodire cu încă
10-15 ani.
6.9 Recoltarea, sortarea, păstrarea şi valorificarea cireşelor şi vişinelor
Culesul este operaţia cea mai delicată şi costisitoare din cultura cireşului şi vişinului,
datorită faptului că sunt fructe perisabile sensibile la transport şi cu o perioadă scurtă de
păstrare de 3 - 4 şi rar 7 - 8 zile. Spre deosebire de alte specii, nu-şi continuă procesele de
maturare după recoltare încât trebuie să fie culese în momentul coacerii.
Recoltarea pentru consum în stare proaspătă se face în momentul când fructele au
căpătat culoarea specifică soiului, pulpa se înmoaie şi pedunculul se desprinde uşor de pe
ramură. Culesul începe de jos în sus şi se recoltează numai fructele coapte urmând ca operaţia
să se repete de 2 - 3 ori pe măsură ce fructele se maturează.
Vişinele şi cireşele destinate pentru industrializare se pot culege mecanic, folosind în
acest scop maşini speciale care acţionează asupra pomului şi prin vibrare (scuturare) fructele
cad pe prelate de unde sunt culese. Pentru uşurarea recoltării mecanice şi a desprinderii
fructelor, cu 15 zile înainte de recoltare se aplică Ethrel 750 ppm sau Romtrel 0,05%.
Înainte de ambalare, fructele de cireş şi vişin se sortează pe calităţi, standardele fiind
clasificate în 4 categorii: extra cu 20 mm în diametru, I şi II cu 17 mm în diametru şi III cu 15
mm în diametru.
Păstrarea cireşelor devine oportună când se preconizează transportul la distanţe mari,
în acest sens fructele trebuie supuse unei tehnologii adecvate care constă în introducerea la
refrigerare după 4 ore de la recoltare unde stau la temperaturi cuprinse între 0 şi 4°C şi 85%
umiditate. Durata păstrării în astfel de condiţii se poate prelungi până la 2 săptămâni, iar în
funcţie de creşterea temperaturii aceasta se micşorează de ex. la +7°C până la 8 zile, iar la +
18°C numai 4 zile.
La vişine există şi posibilitatea congelării pentru o prelucrare ulterioară. Cireşele
destinate prelucrării trebuie să aibă pulpa colorată în roşu închis sau să fie de culoare gălbuie,
aşa numitele cireşe albe şi pot fi folosite la gemuri, dulceaţă sau sucuri alături de cireşele
amare.
6.10 Bolile şi dăunătorii cireşului şi vişinului.
Cireşul şi vişinul fac parte din grupa speciilor atacate de multe boli şi dăunători,
dintre care mai importante sunt pătarea purpurie a frunzelor de cireş (Cocomyces hiemalis),
ciuruirea frunzelor (Ascospora beijerinckii), monilioza (Monilinia cinerea), păduchele
negru al cireşului (Myzus cerasi), viermele cireşelor (Rhagoletis cerasi), gărgăriţa fructelor
(Rhynchites bacehus) etc.
Prevenirea şi combaterea lor se face în funcţie de rezerva biologică, condiţiile
meteorologice şi substanţele folosite, în general fiind necesare 7-8 stropiri la avertizare, aşa
cum se prezintă în tabelul 6.7.
Pătarea purpurie a frunzelor de cireş (Cocomyces hiemalis) se manifestă mai ales
în pepinieră şi apare frecvent la frunze, mai rar pe lăstari şi ramuri. Simptomele constau în
pete circulare mici, purpurii sau roşietice, care treptat cuprind toată frunza care se
îngălbeneşte şi cade prematur, iar în anii ploioşi are loc desfrunzirea puieţilor.
Ciuruirea frunzelor (Ascospora beijerinckii) este o boală a frunzelor şi fructelor de
cireş şi vişin (vezi prunul şi caisul).
Monilioza (Monilinia cinerea) este deosebit de păgubitoare atunci când se manifestă
la flori putând duce la compromiterea recoltei. Manifestarea şi combaterea se face ca şi la
prun.
Păduchele negru al cireşului (Myzus cerasi) produce pagube mari în plantaţiile
tinere de cireş şi în pepiniere. La pomii atacaţi se observă în vârful ramurilor buchete de
frunze încreţite răsucite pe care se găsesc secreţiile insectelor (rouă de miere). Frunzele
atacate se brunifică şi cad. Lăstarii stagnează în creştere, iar lemnul nu ajunge la coacere. Are
mai multe generaţii pe an şi se combate cu insecticide specifice.
Viermele cireşelor (Rhagoletis cerasi). Cireşele atacate prezintă pete de culoare
brună închisă, situate mai ales în apropierea codiţei, iar în fruct se observă în apropierea
sâmburelui o cavitate mică săpată de larvă, albă, fructele atacate putrezesc repede, pierzându-
şi valoarea comercială. Prezintă o generaţie pe an şi este specifică de regulă soiurilor mijlocii
şi târzii şi cu pulpa moale.
Gărgăriţa fructelor (Rhynchites bacchus) atacă mugurii, florile şi mai ales fructele
în care produce rosături, producând pagube însemnate atunci când nu se iau măsuri de
combatere eficiente.
În ultimul timp în livezile de cireş şi vişin pagube însemnate produc unele viroze
cum sunt pătarea inelară necrotică a cireşului, pătarea inelară clorotică, pătarea ruginie,
precum şi unele bacterioze dintre care mai importantă este ulceraţia bacteriană. Răspândirea
lor se evită prin folosirea la plantare a materialului săditor LTV produs în pepiniere autorizate.
Tabelul 6.7
Momentele optime şi tratamentele chimice recomandate
pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la cireş şi vişin
Fenofaza Boala şi dăunătorul Produsele pesticide
recomandate
compatibile biologic
1. Repaus vegetativ Păduchi ţestoşi (Păduchele Confidor Oil SC 004 1,5%
din San Jose), ouă de afide,
acarieni etc
2. Înfoierea corolei. Ciuruirea bacteriană şi Funguran-OH 50 WP 0,2 %,
micotică, antracnoza Zeamă bordeleză 0,5 %,
frunzelor, monilioze, ouă de Champ 77 WG 0,3 %
acarieni etc.
3. Începutul scuturării Ciuruirea bacteriană şi Score 250 EC 0,02 %,
petalelor. micotică, antracnoza Teldor 500 SC 0,8 – 1 l/ha,
frunzelor, monilioza, Topsin 70 WDG 0,1 %,
defoliatoare etc Orius 0,05 % +
Calypso 480 SC 0,02 %,
Decis Mega 50 EW 0,015 %,
Fury 10 EC 0,2 %,
Karate Zeon 0,02 %
4. La 14 zile de la Antracnoza, monilioze, Score 250 EC 0,02 %,
tratamentul 3 (la ciuruirea micotică, viermele Teldor 500 SC 0,8 – 1 l/ha,
avertizare). fructelor etc Topsin 70 WDG 0,1 %,
Orius 0,05 % +
Calypso 480 SC 0,02 %,
Decis Mega 50 EW 0,015 %,
Fury 10 EC 0,2 %,
Karate Zeon 0,02 %
5. La 10 zile de la Idem tratamentul nr. 4. Score 250 EC 0,02 %,
tratamentul 4 (la Teldor 500 SC 0,8 – 1 l/ha,
avertizare). Topsin 70 WDG 0,1 %,
Orius 0,05 % +
Calypso 480 SC 0,02 %,
Decis Mega 50 EW 0,015 %,
Fury 10 EC 0,2 %,
Karate Zeon 0,02 %
Se recomandă alternarea
amestecului folosit la
tratamentul anterior
6. La 14 zile de la Antracnoza, monilioze, Score 250 EC 0,02 %,
tratamentul 5. (la afide, defoliatoare etc. Teldor 500 SC 0,8 – 1 l/ha,
avertizare). Topsin 70 WDG 0,1 %,
Orius 0,05 % +
Dihtane M 45 0,2 %,
Merpan 50 WP 0,2 % +
Pyrinex Quick 0,1 %
Karate Zeon 0,02 %
Calypso 480 SC 0,02 %,
Se recomandă alternarea
amestecului folosit la
tratamentul anterior
7-8. După recoltare (la Antracnoza, monilioza, Score 250 EC 0,02 %,
avertizare). ciuruirea bacteriană şi Teldor 500 SC 0,8 – 1 l/ha,
micotică. Păduchele din San Topsin 70 WDG 0,1 %,
Jose G1T1-G1T2, Orius 0,05 % +
 defoliatoare, acarieni, etc
9-10. La 21 zile de la Idem tratamentul 7.
tratamentul 8 Păduchele din San Jose
G2T1-2.
11. După căderea Ciuruirea bacteriană şi
frunzelor. micotică, monilioza etc
Dihtane M 45 0,2 %,
Merpan 50 WP 0,2 % +
Mospilan 20 SG 0,04 %
Nurelle D 0,08 %
Nissorun 100 SC 1,875 l/ha
Idem tratamentul 7. Se
recomandă alternarea
amestecului folosit la
tratamentul anterior.
Funguran- OH 50 WP 0,4 %,
Zeamă bordeleză 5-7,5 kg/ha