Relaţia dintre două personaje

Alexandru Lăpuşneanul-Motoc

Prima nuvelă istorică din literatură română, ,,Alexandru Lapusneanul’’ aparţine prozei romantice, fiind
publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al revistei ,,Dacia Literară’’, 1840. Este inspirată din
istoria naţională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail Kogălniceanu în manifestul literar al
romantismului românesc, articolul-program intitulat ,,INTRODUCTIE’’.

Nuvelă istorică este o specie literară cultivată de romantici, care se inspiră din trecutul istoric ( Evul
Mediu) în ceea ce priveşte tema, subiectul, personajele şi culoarea epocii (mentalităţile,
comportamentele, relaţiile sociale, obiceiurile, vestimentaţia, limbajul).

Prezentarea statutului social, psihologic şi moral

Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepţional, care
acţionează în situaţii excepţionale (scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, scena morţii
domnitorului otrăvit). Întruchipează tipului domnitorului tiran şi crud. El este construit din contraste, are
calităţi şi defecte puternice.

În proza romantică, personajul se află într-o relaţie de antiteză, el fiind construit cu doamna Ruxanda pe
tiparul înger-demon, dar şi cu boierul Motoc- caracter tare şi caracter puternic.

Motoc, personaj secundar, ce reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laş, intrigant. Lipsit de
sentiment patriotic şi de loialitate, îl trădase pe Lăpuşneanul în prima domnie, iar la întoarcerea
acestuia, îl linguşeşte,,asemenea câinelui care în loc să musce, linge mâna care-l bate’’.

Evidenţierea prin două episoade/citate/secvenţe comentate a modului în care evoluează relaţia.

Relația care se stabilește între domn și Moțoc se focalizează pe opoziția, tipic romantică, între caracter
tare și caracter slab. Scenele care le înfățișează pe cele două personaje implicate în conflictul secundar
se regăsesc în primul și al III-lea capitol.

Capitolul I cuprinde expozițiunea (întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanul la tronul Moldovei,

în 1564, în fruntea unei armate turcești, și întâlnirea lui cu solia formată din cei patru boieri trimiși de
Tomșa: Veveriță, Moțoc, Spancioc, Stroici) și intriga (hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și
dorința sa de răzbunare față de boierii trădători). Acum se conturează conflictul principal, pentru putere,
între domnitor și boieri, și conflictul secundar, între Alexandru Lăpușneanul și boierul care-l trădase în
prima domnie, Moțoc. Prin dialog și epitete de caracterizare folosite de narator se conturează portretele
morale ale personajelor și relațiile conflictuale dintre acestea. Hotărârea de a avea puterea domnească
este implacabilă și formulată încă de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor trimiși de
domnitorul Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a venit pentru că „țara“ nu-l vrea și nu-l iubește:
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...“ (caracterizare indirectă prin limbaj).

Moțoc vorbește în numele soliei, cerându-i domnitorului să se întoarcă pentru că norodul nu-l
vrea. Inteligent și hotărât, domnitorul înțelege că boierii sunt cei care nu-l vor. După plecarea soliei,
rămâne Moțoc, viclean și umil, pentru a-i cere să se încreadă în boieri.

Răspunsul lui Lăpușneanul marchează declanșarea conflictului secundar, dorința de răzbunare pentru
trădarea boierului în prima domnie. El își cunoaște adversarul, pe care îl caracterizează succint:„Dar tu,
Moțoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vândut pe Despot, m-ai vândut și pre
mine, vei vinde și pe Tomșa; spune-mi, n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș încrede în tine?“

De remarcat și relevanța replicii în autocaracterizare. Bun cunoscător al psihologiei umane,

domnitorul folosește proverbul „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“ pentru caracterul trădătorului său.
Cu abilitate, îi face o promisiune liniștitoare lui Moțoc:„îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în
sângele tău; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă ușurezi de blăstemurile norodului“. Boierul
intrigant se crede util domnitorului, intrându-i din nou„în favor“. Naratorul descrie gestul lingușitor al
boierului: „Moțoc îi sărută mâna, asemenea cânelui care, în loc sa mușce, linge mâna care-l bate“ și
comentează în stil indirect gândurile personajului„știa că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un
intrigant precum era el“. Planul de răzbunare al lui Lăpușneanul este însă crud și se îndeplinește în
capitolul al III-lea.

Domnitorul asistă râzând la măcelul boierilor, în timp ce Motoc, disimulat, încearcă să râdă

„ca să placă stăpânului“. Lipsit de demnitate, lingușitor și prefăcut, la întrebarea domnitorului dacă a
făcut bine masacrând boierii, îl încurajează pe tiran spunându-i că a procedat „cu mare înțelepciune“.
Însă naratorul îl caracterizează direct cu epitetul „mârșavul curtezan“. Acest moment este preambulul
răzbunării domnitorului pentru trădarea lui Moțoc.

Când mulțimea revoltată este întrebată ce dorește, strigătul „Capul lui Moțoc“ stârnește

spaima vornicului. Este laș în fața primejdiei, comportându-se tragi-comic în timp ce încearcă să-l
determine pe domn să nu-l dea mulțimii.

Sacrificându-l pe boier, Lăpușneanul se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie și

manipulează mulțimea revoltată, de a cărei putere este conștient „Proști, dar mulți.“ Stăpânirea de sine,
sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moțoc, pe care îl ironizează pentru falsul
patriotism și îl oferă gloatei „Du-te de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți când îmi
spuneai că nu mă vrea, nici mă iubește țara. Sunt bucuros că-ți răsplătește țara slujba ce mi-ai făcut,
vânzându-mi oastea...“. Moțoc sfărșește sfâșiat de mulțime:„Ticălosul boier căzu în brațele idrei acesteia
cu multe capete, care întru o clipală îl făcu bucăți“. Fără a constitui deznodământul nuvelei, această
secvență este finalul conflictului secundar, dintre domnitor și Moțoc, reprezentantul marii boierimi.

Concluzia

Relația care se stabilește între domn și Moțoc este ilustrativă pentru conturarea a două caractere opuse.
Domnul, caracter puternic, hotărât, bun cunoscător al psihologiei umane, își folosește trădătorul până în
momentul în care îi slujește interesele, apoi se descotorosește de el. De cealaltă parte, Moțoc e un
intrigant priceput, dar cu un caracter slab, predispus la compromisuri, lingușitor și lipsit de principii. Cele
două personaje sunt romantice, deoarece aparțin excepționalului prin cruzime, respectiv prin ticăloșie, și
sunt portretizate în antiteză. Lașitatea boierului intrigant pune în lumină voința, hotărârea și abilitatea
domnitorului .