Conţinut

Izvoarele dreptului constituţional sunt formele juridice în care se exprimă în mod concret
normele, de cele mai multe ori actele normative în care sunt cuprinse regulile de conduită juridică.
1. Constituţia este cel mai important izvor de drept. Cele mai semnificative norme de drept
constituţional sunt cuprinse în legea fundamentală. Ea reglementează expres relaţiile sociale privind
autorităţile publice care conduc societatea, stabileşte natura puterii şi a sistemului social-economic,
afirmă drepturile fundamentale şi îndatoririle cetăţeanului.
Întrucât Constituţia cuprinde norme de o mare varietate, care reglementează în principiu şi
domenii care nu aparţin în exclusivitate dreptului constituţional, se pune problema dacă este în
întregime izvor al acestei ramuri de drept. Majoritatea specialiştilor consideră Constituţia izvor de
drept constituţional, în totalitatea ei, indiferent de conţinutul material al unor prevederi.
2. Legile de modificare a Constituţiei, indiferent de domeniul care este supus schimbării,
reprezintă izvor de drept constituţional.
În alineatul 2 al articolului 73 din Constituţie se prevede: „Legile constituţionale sunt cele de
revizuire a Constituţiei.”
Constituţia României din 21 noiembrie 1991 a fost revizuită prima dată prin Legea de revizuire
nr. 429/2003 aprobată prin referendum naţional. Ea a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, data
publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale.
3. Legea ca act juridic al Parlamentului, dacă are un conţinut constituţional, se înscrie în
categoria izvoarelor de drept constituţional. De exemplu, Legea partidelor politice, Legea pentru
alegerea Preşedintelui, Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului etc. O mare parte din
legile care constituie izvoare ale dreptului constituţional sunt organice. Totuşi, nu este exclus ca unele
legi ordinare să aibă un conţinut material constituţional. De asemenea, nu este exclus ca anumite legi
organice să nu fie din punct de vedere al conţinutului material constituţionale sau exclusiv
constituţionale.
4. Regulamentele Parlamentului, respectiv ale Camerei Deputaţilor, Senatului precum şi al
şedinţelor comune ale acestora, constituie izvoare formale ale dreptului constituţional. Ele se ocupă de
organizarea internă, competenţa şi funcţionarea acestor instituţii politice. Regulamentele se adoptă
prin hotărâri ale Parlamentului, cu votul majorităţii fiecărei Camere.
5. Ordonanţele Guvernului, deşi nu sunt emise de un organ reprezentativ, adică ales, au o forţă
juridică apropiată de cea a legilor, întrucât reprezintă legislaţie delegată de Parlament. Ele sunt
izvoare ale acestei ramuri de drept, cu condiţia să aibă conţinut constituţional. Constituţia afirmă că
„ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de
acestea” [art. 108 alin. (3)]. De asemenea, mai precizează că Parlamentul nu poate abilita Guvernul să
emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice.
6. Hotărâri ale Biroului Electoral Central pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi
Senatului. Pot fi socotite izvoare de drept constituţional şi unele hotărâri ale Biroului Electoral
Central atunci când au caracter normativ. În actuala Lege electorală 20, se prevede, că „Hotărârile
Biroului Electoral Central se dau pentru interpretarea unitară a legii şi sunt general obligatorii.
Deciziile Biroului Electoral Central se dau în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi în
soluţionarea întâmpinărilor şi contestaţiilor, pe care este competent să le soluţioneze. Deciziile
Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile
electorale, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materie electorală, de la data aducerii la
cunoştinţă în şedinţă publică.
7. Tratatul internaţional
Constituţia României face referire expresă la faptul că dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia universală
a drepturilor omului, cu pactele şi tratatele la care România este parte. În ceea ce priveşte
neconcordanţele între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi legile
interne, au prioritate reglementările internaţionale, „cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile
interne conţin dispoziţii mai favorabile” – aşa cum se precizează în Constituţia revizuită în anul 2003.