04.05.2022 Buna ziua tuturor !

Astăzi va prezint:
Tema10
Handicapul de comportament și socio-afectiv

10.1.Handicapul de comportament și socio-afectiv –scurtă

caracterizare
Mulți autori consideră comportamentul ca fiind ansamblul reacțiilor globale ale
organismului aflat în interacțiune cu mediul (conține și mișcarea instinctuală a insectelor spre
lumină, a animalelor spre surse alimentare). Conduita, mai restrictiv este considerată ca fiind un
ansamblu de reacții stereotipe, însușite și învățate pe parcursul experienței individului. În analiza
psihologică toate formele comportamentului (afectiv, verbal, ludic, psihomotor) se corelează cu
structurile dominante ale personalității. În acest fel, fiecare individ va dezvolta, pe lângă
însușirile individuale de personalitate și un tipar comportamental specific . Comportamentul este
dependent de nivelul intelectului, de cunoștințele și experiența de viață a individului, de
caracteristicile organizatorii sociale și funcționarea relațiilor intersubiective.
Tulburările socio-afective și de comportament se încadrează în sfera normele
sociale sau drepturile fundamentale pe care individul ar fi trebuit să le dobândească,
conform vârstei, dar care sunt lezate. Nu orice copil dificil are o tulburare socio-
afectivă sau de comportament. Oricine poate fi dificil, uneori. Problemele, stresul,
oboseala, boala pun amprenta pe fiecare și acestea sunt momente în care autocenzura
scade și astfel anumite comportamente, mai puțin dorite, li se dau frâu liber.
Pentru a vorbi despre tulburare, trebuie ca acesta să fie modelul de comportament
al celui în cauză, regula și nu excepția, ceea ce el manifestă în mod repetat, persistent, iar
apoi, trebuie ca prin acest comportament, individul să încalce normele sociale și/sau să
lezeze drepturile celorlalți pe care le susține un anumit tip de societate. Aceste abateri se
înscriu în categoria fenomenelor de inadaptare şi pot apărea la toate vârstele, fiind
determinate de o varietate de cauze.
Privind comportamentul ca expresie a relației dintre dezvoltarea psihică, dintre
dezvoltarea personalității și mediul ambiant în care trăiește individul putem defini tulburările de
comportament ca fiind abateri de la normele și valorile umane pe care le promovează un anumit
tip de societate.
În limbajul științific, ca și în cel cotidian, handicapurile de comportament sunt cuprinse în
mod sintetic în conceptul de delicvență și uneori în cel de infracțiune (mai cu seamă în științele
juridice).
Acești termeni desemnează comportamente antisociale, care pot produce efecte negative
atât pentru individ, cât și pentru societate. Din punct de vedere psihologic indivizii care produc
astfel de comportamente aberante prezintă dezechilibre sau o stare deficitară în unul sau în toate

1
palierele: maturizării psihice, structurării conștiinței se sine și a conștiinței morale, asimilării
normelor și valorilor social-culturale, structurării motivațional-caracteriale, maturizării sociale.

10.2. Cauzele tulburărilor de comportament și socio-afectiv

Domeniul de studiu al Psihopedagogiei speciale cuprinde o categorie aparte de tulburări
în plan psihic, intern, cum ar fi: anxietăți și frustrări prelungite, instabilitate afectivă și depresii,
ostilitate și neacceptarea colaborării cu cei din jur, slaba dezvoltare afectivă și indiferența, trăirea
unor tensiuni exacerbate, prin conștientizarea unor handicapuri, repulsie față de activitate,
dereglări ale unor funcții psihice.
Acestea determină handicapuri comportamentale de forme și intensități diferite, în
funcție de profunzimea dereglărilor interioare și se concretizează, în exterior, prin: reacții
afective instabile, agitație motorie și mișcări dezorganizate, negativism și apatie, teribilism și
infatuare, furt și vagabontaj, cruzime și aberații sexuale. Odată produse, manifestările
comportamentale sunt trăite în plan intern și au un efect circular. Ele se repercutează asupra
subiectului, menținând și modificând caracteristicile ce au stat la baza declanșării acțiunilor
respective.
Unele comportamente aberante se produc și prin fixarea obișnuințelor negative sau prin
repetarea unor experiențe negative pe care individul le percepe ca avantajoase, fără a face o
evaluare de ansamblu a situației și fără să ia în considerație efectele pe care le au asupra celor din
jur.
Frecvența tulburarilor de comportament este diferită de la o perioadă de vârstă la alta.

La baza acestora pot fi o mulțime de cauze care acţionează asupra subiectului în diferite
perioade ale vârstei. Pot apărea sechele datorate leziunilor cerebrale, ca urmare a traumatismelor
sau a meningo-encefalitelor, modificări endocrine produse brusc în condiţii de mediu nefavorabil
şi chiar influenţele negative ale anturajului şi disconfortul psihic.
În primii ani de viață nu putem vorbi despre conștiința morală. Regulile sunt impuse din
exterior, nu există o reală înțelegere a lor, nici internalizare.
Treptat, odată cu apariția conștiinței de sine, a evoluției pe plan intelectual, a maturizării
subsistemelor personalității, copilul ajunge să internalizeze acel trebuie al respectării regulilor
sociale.
Ieșind din copilăria mică (1 – 3 ani), lumea socială a copilului se extinde. Așteptările
celorlalți de la ei încep să crească, în conformitate cu normele sociale, greșelile sunt din ce în ce
mai puțin acceptate și sunt tot mai mult sancționate.Treptat, copilul începe să înțeleagă diferența
dintre bine – rău, ceea ce e al său vs ceea ce e al altuia. Apar standardele morale și necesitatea
conformării la acestea. Apar sentimentul de rușine, cel de vinovăție, empatia, comportamentul
prosocial (altruismul), calități morale ca generozitatea, precum și bazele judecății morale și a
raționamentului moral.

2
 Sunt foarte importante modelele oferite copilului în această perioadă, pentru că acesta
învață , mai ales, prin imitație (degeaba i se cere copilului, degeaba i se spune, dacă adultul –
prin comportamentul său – contrazice regula enunțată).
Treptat, crește și capacitatea de autocontrol. Copilul a înțeles ce e bine, sau cel puțin ce
trebuie să facă pentru a-i mulțumi pe ceilalți și începe să se conformeze pentru că poate să se
stăpânească.
În situațiile frustrante, copilul învață că există recompense sau pedepse atunci când nu are
răbdare. Capacitatea de a ști să obții recompense și gratificări reprezintă un element important
în dezvoltarea socială.
Exprimarea emoționalității se adaptează, evoluează, devine mai mobilă, dar și mai ușor
de controlat. Crizele de furie sunt mai puține, plânsul nu mai apare cu aceeași ușurință, furia
poate fi înlocuită cu exprimare verbală.
Elevul cu tulburare opoziționist sfidătoare este un copil , mai tot timpul supărat, cu
dispoziție iritată,cu un comportament sfidător ,agresiv și vindicativ.
Această condiție este mai frecventă în familiile în care îngrijirea copilului este
inconstantă, acordată de către o succesiune de figuri parentale substitutive (bone, bunici, vecini
etc) și unde există o inconsecvență în aplicarea regulilor. Poate fi vorba însă și de o familie în
care se practică un stil parental mult prea îngăduitor. Acesta este la fel de dăunător ca și
strictețea excesivă, copilul în formare având nevoie de limite pentru a se simți în siguranță.
Primele simptome apar, de obicei în anii preșcolarității. Adesea, această tulburare precede
tulburarea de conduită, tulburare pe care o vom întâlni la vârste mai mari. Din păcate, mai târziu
există risc crescut pentru tulburări de anxietate, tulburare depresivă, risc suicidar.
Cele patru motive ale tulburărilor de comportament și socio-afectiv şi actelor de
indisciplină pe care elevii le manifestă la clasă sunt:
1. câştigarea atenţiei - apare la un elev sau un grup de elevi, se manifestă prin
întreruperea profesorului şi a colegilor din procesul educaţional, pentru a câştiga
audienţă;
2. obţinerea puterii - este comportamentul prin care elevul va încerca autoritatea
profesorului de la clasă, elevul va încerca să demonstreze că el este “şeful” în clasă, nu
respectă instrucţiunile profesorului sau se conformează făcând comentarii nepoliticoase,
sfidătoare;
3. răzbunarea – este specifică pentru acei elevi care sunt tot timpul ursuzi, gata să
explodeze la cea mai mică provocare, fiind descrişi ca răi, vicioşi şi violenţi, întrucât
comportamentul acestora poate include: ameninţări verbale, cu vătămarea fizică,
vandalism, furt, uneori chiar cu cazuri de autoagresiune, ajungând chiar la suicid;
4. evitarea eşecului - în general, este specifică pentru elevii care nu întrerup
procesul predării-învăţării, ei pot urma regulile clasei şi şcolii, rareori interacţionează cu
profesorii sau colegii, se izolează, temându-se de eşec, nu participă la activităţile din

3
clasă, se eschivează de la sarcinile de lucru date în clasă sau pentru acasă, invocând
uneori dureri de cap, de stomac sau o serie de alte motive plauzibile etc.
Această tulburare, necorectată, va conduce cu mare probabilitate la un tip de
tulburare de personalitate denumit personalitate antisocială.
În concluzie, etiologia tulburărilor de comportament este heterogenă. Modelul
RISC – REZILIENȚĂ (Rolf Loeber) – stabilește existența unei balanțe între factorii de
risc și factorii protectivi. Astfel, cu cât factorii protectivi sunt mai slabi sau absenți, cu
atât crește riscul de apariție de tulburării.

10.3. Forme ale handicapului de comportament și socio-afectiv

Unii autori consideră că handicapurile de comportament au cea mai mare frecvență între
14-16 ani, după care se atenuează. Când se manifestă la vârsta adultă capătă forme
caracteriopate cu tendințe spre stabilizare și repercursiuni antisociale.
Comportamentele agresive:
- atacuri fizice asupra altor copii ;
- atacurile verbale, înjurăturile și poreclele frecvente;
- precipitarea comportamentului - apare mai ales ca răspuns la pedeapsă sau la loviturile
altora;
- adesea este impulsiv – premeditarea și deliberarea asupra agresiunii sunt rare la această
vârstă;
- adesea există acte agresive comise și față de animale.
Elevul cu tulburare opoziționist sfidătoare este un copil , mai tot timpul supărat, cu
dispoziție iritată,cu un comportament sfidător ,agresiv și vindicativ. De la elevul cu tulburare de
comportament ne putem aștepta la abandon școlar, și absenteism, fugă de acasă, conduită
promiscuă, delincvență juvenilă, nenumărate conflicte interpersonale, încălcări ale normelor
morale etc.
Elevul considerat a avea această tulburare diferă de toți ceilalți prin extinderea,
intensitatea și severitatea comportamentelor antisociale. Totuși, dependent de o serie de factori,
precum normele sociale și incriminarea legală a unor conduite, diferența dintre adolescentul
rebel și tulburarea de comportament trebuie analizată cu mult discernământ.
Minciuna
Este o abatere comportamentală simplă, care semnifică formarea particularităților
negative ale personalității. Ea evoluează diferit în funcție de vârstă. Dacă în perioada
antepreșcolară minciuna nu poate fi luată ca o notă specifică unui caracter negativ ci doar ca o
formă de adaptare la condițiile noi, cu timpul, prin repetare, devine o obișnuință și se poate
transforma într-o caracteristică negativă a personalității.
Furtul
Este o abatere comportamentală cu consecințe mult mai grave. La baza acestuia se află
un sentiment de frustrare cu pronunțate note de anxietate. Furtul efectuat în bandă îmbracă forme

4
mai grave și cu pronunțate note de teribilism, mai ales la tineri. În ontogeneza timpurie, în forma
sa incipientă, furtul se manifestă prin însușirea forțată sau brutală a jucăriei partenerului, ca mai
târziu să ia forma însușirii obiectului dorit pe furiș, cu o nuanță de lașitate.
Jaful
Ca formă de comportament foarte gravă, are loc sub amenințare sau ca act de violență.
Sitația devine tragică și complexă când jaful se produce în bandă, evidențiind caracteristicile
personalității dizarmonice, a unei dezvoltări psihice scăzute în care discernământul este limitat.

Fuga de acasă și vagabontajul

Ca forme de manifestare a unui caracter tulburat, apar pe același fond. Un asemenea
fenomen are loc în cazul copiilor introvertiți, emotivi, anxioși, dar și la cei agitați, frustrați
afectiv, neadaptați la colectiv, conflictuali și labili.
Vagabontajul
Ca deteriorare comportamentală gravă, se asociază adeseori cu alte forme aberante cum
ar fi prostituția și perversiunile sexuale.
Oboseala provocată de o tensiune nervoasă prelungită, duce la scăderea activității
intelectuale, ceea ce atrage după sine instalarea unor alte feluri de tulburări de comportament. O
asemenea oboseală facilitează instalarea fenomenelor astenice, ce determină tulburări în plan
psihic: diminuarea activității mnezice, scăderea capacității de concentrare și incapacitatea de a
îndeplini sarcini complexe.

10.4. Efectele tulburărilor de comportament în plan social și școlar

În ceea ce privește planul efectelor produse de anomaliile comportamentale în cadrul

școlii și a profesiunii, se constată că acetea au la bază o multitudine de factori. Acestea încep, de
cele mai multe ori, și apoi se extind, de la greșelile părinților, manifestate prin lipsa de
preocupare față de copii, indiferența afectivă, nestimularea dezvoltării personalității copilului
până la mediul școlar tensionat, lipsa de tact pedagogic, favoritism, descurajarea unor elevi,
eșecurile școlare repetate etc.
Toate acestea duc la absenteism, hoinăreală, lene, negativism față de activitatea
școlară, opoziție față de efort și atitudini negative la adresa colectivului și de obstrucționare
a activității altora. Ei constituie grupul elevilor care nu se pot adapta la viața școlară odată cu
prezentarea unor disonanțe între capacitățile psihice și calitatea efortului depus, dar și între
nivelul cerințelor și exigențele procesului instructiv-educativ.
Prin urmare, rezultă că fenomenul neadaptarii scolare si sociale se asociază cu
factorii subiectivi și obiectivi, determinând perturbarea echilibrului dintre elev și școală.
Se consideră că la vârsta de 6-7 ani, circa 8-10% din copii nu au maturitatea necesară
pentru a corespunde exigențelor unei învățări organizate și riguroase. Astfel, pot apărea forme de
inadaptare școlară de tipul imaturității.

5
 Dacă la vârsta copilăriei predomină formele inadaptării școlare cu manifestări de
complexitate redusă, mai târziu, vor apărea dificultăți în adaptarea socială și profesională, cu
efecte negative pentru individ și societate. Acestea își pun amprenta asupra întregii personalități
și astfel se ajunge la stabilizarea handicapurilor comportamentale în care societatea intervine, de
cele mai multe ori, prea târziu pentru a le anihila și a-l recupera pe individ.
Când handicapurile de comportament se instalează pe fondul altor handicapuri, sau se
asociază cu acestea, ele devin mult mai grave și implică un mare grad de dificultate pentru
înlăturarea lor.
Măsurile psihopedagogice de prevenire a handicapurilor de comportament, aplicate de
timpuriu, sunt deosebit de importante deoarece îl scutesc pe copil de multe neajunsuri,
asigurându-i dezvoltarea armonioasă a personalității.
În condițiile în cate devierea conduitei este deja produsă, este necesară aplicarea cât
mai devreme cu putință a unor intervenții educaționale cu caracter recuperativ-corectiv pentru
a nu permite cronicizarea acestora.

10.5. Integrarea copiilor cu tulburari de comportament și socio-afective

Integrarea copiilor cu tulburari de comportament și socio-afective presupune aplicarea
unor strategii de intervenţie psihopedagogice destinate prevenirii și corectarii comportamentelor
din mediul școlar și social, consolidarea unor atitudini favorabile față de școala din partea
elevului cu aceste tulburări.
Un rol important în cadrul acestui proces îi revine consilierului cu pregătire
psihopedagogică, ce poate folosi o varietate de metode și tehnici de consiliere destinate
schimbării sentimentelor și atitudinilor ce stau la baza aparitiei tulburărilor de comportament și
socio-afective. Pentru consolidarea efectul recuperator al programelor de consiliere, este necesar
ca fiecare profesor de la clasa unde sunt integrați copiii cu astfel de tulburari să colaboreze
permanent cu psihologul sau consilierul din școală și să manifeste anumite deprinderi sociale și
pedagogice, să aibă o viziune pozitivă asupra elevilor clasei, să stabilească cu ușurință relații
interpersonale șă să poată comunica cu orice elev indiferent de potențialul său aptitudinal și
intelectual și de manifestarile psiho-comportamentale ale acestuia.
O atentie deosebită, în cadrul activităților didactice, trebuie acordată procesului de
evaluare care ar putea să sprijine tehnicile și metodele folosite la activitătile de consiliere unde,
prin acordarea unor anumite recompense (valorizarea în fața colegilor sau susținerea unor
aprecieri verbale, calificative sau note bune la anumite discipline) pot fi consolidate anumite
comportamente pozitive sau calmate unele comportamente nedorite. Totuși, activitatea educativă
cu elevii care prezinta tulburări de comportament cere din partea fiecărui profesor o foarte buna
cunoastere a personalitatii elevilor, o cunoaștere a naturii umane, și o capacitate empatică
deosebită necesară înțelegerii și acceptarii celor din jur asa cum sunt ei în realitate, cu calitatile și
defectele lor.
Orice copil poate să întâmpine dificultaţi de învăţare sau de adaptare școlară
datorate unor cauze multiple, dependente sau nu de voinţa sa. Acest lucru nu trebuie să fie o

6
justificare în favoarea excluderii dintr-o școala de masa și transferarii într-o școala specială. La
vârsta adolescenței, oricum dificilă, doar efortul conjugat și consecvent al școlii și familiei poate
remedia situația. Familia trebuie alarmată, chemată, nu certată; trebuie să i se pună în vedere ce
implicații importante are acest tip de comportament asupra vieții copilului lor.
Copilul însuși trebuie trimis la terapie psihologică/consiliere, eventual înscris într-un
program de voluntariat în care să primească sarcini care să-l stimuleze, să-i crească imaginea de
sine (pentru că în multe cazuri, în ciuda disprețului afișat, și acești copii au nevoie de apreciere)
și să-i întărească legăturile pozitive cu comunitatea.
În concluzie, cooperarea între profesori și elevi și deschiderea școlii față de cerinţele
tuturor categoriilor de copii conferă instituției școlare rolul de componentă fundamentală a
sistemului social, potrivită să răspunda evoluţiei din societatea contemporană și să rezolve o serie
de probleme referitoare la nevoile de valorizare/acceptare socială a fiinţei umane și la capacitatea
fiecarui individ de a se integra și adapta cât mai bine într-o societate aflată în continuă
transformare.

Activitate de seminar -tema 10

CONȚINUTUL TEMATIC AL SEMINARULUI : O analizâ a handicapul
de comportament și socio-afectiv

Activități de învățare pentru fixarea și consolidarea celor

prezentate:
1. Identificaţi şi definiţi principalele concepte şi sintagme cheie din
Tema 12.
2. Pentru a putea identifica cazuistica handicapului de comportament
va invit să recapitulati continutul Temelor parcurse, precum si
problematica personalității, predată la cursul Fundamentele psihologiei, din
perspectiva dezvoltării morale.

3. Aprofundări : Programe de intervenţie asupra tulburărilor de

comportament și socio-afective:
În continuare sunt prezentate o serie de programe de intervenţie care au ca scop
prevenţia şi intervenţia asupra tulburărilor de comportament și socio-afective:
1. Bullying Prevention Program (Program pentru prevenirea
comportamentelor de intimidare şi a conflictelor) – autor Dan Olweus. Grupul ţintă:
elevi din ciclul primar şi gimnazial. Programul are ca obiective reducerea nivelului

7
agresivităţii/ conflictelor şi a fost aplicat cu succes în şcoli din Norvegia, Germania,
Marea Britanie, Statele Unite.
2. The Incredible Years (Anii incredibili) – autor Carolyn Webster-Stratton.
Grupul ţintă: copii cu probleme de comportament, copii dezavantajaţi, copii cu ADHD
şi/sau tulburări de conduită.
3. Triple P – Positive Parenting Program (program de parenting pozitiv) – autor
Matt Sanders. Programul se adresează părinţilor copiilor cu tulburări de comportament şi
cu retard mental, dar şi profesioniştilor care se confruntă cu probleme şi care au nevoie să
le soluţioneze.
4. I Can Problem Solve Program –ICPS – (Programul de rezolvare a
problemelor „Eu pot”) – autor Myrna B. Shure. Grupul ţintă: copii preşcolari şi şcolari.
Programul îşi propune să schimbe modul de gândire al copiilor, să crească nivelul de
adaptare socială al acestora, să promoveze comportamente prosociale şi să diminueze
impulsivitatea şi inhibiţia.
5. Improving Social Awareness – Social Problem Solving -ISA-SPS-
(Îmbunătăţirea conştientizării sociale – rezolvare de probleme sociale) – autor
Maurice Elias. Grup ţintă: copii din ciclul primar şi gimnazial, cu vârste între 6-14 ani.
Programul are ca scop prevenirea violenţei şi reducerea comportamentelor problematice,
dar şi reducerea stresului provocat de tranziţia de la ciclul primar la cel gimnazial.
Programul mai are o componentă care se adresează pregătirii profesorilor în soluţionarea
problemelor din spaţiul şcolar.
6. Promoting Alternative Thinking Strategies –PATHS – (Strategii de
promovare a gândirii alternative) – autori Mark Greenberg şi Carol A.Kusche. Grup
ţintă: elevi din ciclul primar. Programul caută să dezvolte la copii cunoştinţe şi abilităţi
necesare autocontrolului, înţelegerii, exprimării şi reglării emoţiilor şi rezolvării efective
de probleme sociale, reducerea agresivităţii şi promovarea competenţelor socio-
emoţionale.
7. Fast Track (Urmărire rapidă) – autor Grupul de cercetare pentru prevenirea
problemelor de comportament (Karen Bierman, John D. Coie, Kenneth A. Dodge, Mark
T. Greenberg, John E. Lochman, and Robert J. McMahon). Grup ţintă: elevi din ciclul
primar cu risc de a dezvolta tulburări de comportament, inclusiv abandon şcolar sau
delincvenţă. Programul are la bază curriculumul PATHS, la care s-a adăugat unele
componente, cum ar fi consilierea părinţilor, antrenarea abilităţilor sociale la copil,
meditarea copilului la citire, activităţi didactice pe parcursul zilei la şcoală, pentru
intensificarea relaţiilor de prietenie.
8. The Social Decision-Making and Problem-Solving program -SDM/PS
(Programul de luare a deciziilor sociale şi de rezolvare de probleme) – autor Linda

8
Bruene-Butler. Grup ţintă: copii între 5-14 ani. Programul are ca scop prevenirea
violenţei, a abuzului de substanţe şi reducerea comportamentelor problematice, căutând
să dezvolte la copii stima de sine, autocontrolul, formarea unor abilităţi sociale, evitarea
unor probleme sociale, îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare în grup.
9. Good Behavior Game (Jocul comportamentelor dezirabile) – autor Sheppard
Kellam. Grup ţintă: elevi din ciclul primar. Instrumentul are ca scop prevenirea violenţei
şcolare şi îşi propune îmbunătăţirea adaptării sociale a elevilor la regulile clasei
(reducerea agresivităţii şi a timidităţii) şi consolidarea autorităţii cadrelor didactice.
10. Linking the Interests of Families and Teachers Program –LIFT
(Programul de unire a intereselor familiei şi profesorilor) – autor J. B. Reid. Grup
ţintă: elevi din ciclul primar consideraţi cu risc. Scopul programului este prevenirea
violenţei şcolare/ formării comportamentelor agresive şi antisociale şi promovarea unei
dezvoltări pozitive a copilului.
11. First Step (Primul pas) – autor Hill Walker. Grup ţintă: copii de vârstă
preşcolară consideraţi cu risc şi care prezintă semnele timpurii ale comportamentelor
antisociale. Scopul programului este de a forma pattern-uri de comportamente adaptative,
dezvoltarea de competenţe necesare adaptării social-comportamentale.
Bibliografie
1. Adler, A,. Psihologia şcolarului greu educabil, Editura I.R.I,
Bucureşti, 2005.
2. Gherguţ, A., Neamţu, C, Psihopedagogie specială, Editura Polirom ,
Iaşi,2000.
3. Novac, C., (2021). Fundamentele Psihopedagogiei Speciale, Note de
curs . http://www. Google class-room. 2021 / 2022.
4. Pera, A., Fundamentele psihopedagogiei speciale, Note de curs,
2016.
5. Păunescu, C-tin., Psihoterapia educaţională a persoanelor cu
disfuncţii intelective, Editura ALL, Bucureşti, 1999.
6. Popovici,V. Elemente de psihopedagogia integrării, Editura
Prohumanitate, Bucureşti, 1999.
7. Popovici D.V., Ionescu C., “Managementul clasei de elevi cu tulburări de
comportament, Rev. de Psihologie Şcolară, vol. I, nr. 1/ 2008”
8. Popovici D.V., Oprişan E., “Teorii explicative ale tulburărilor de
comportament,în Materialele Conferinţei ştiinţifice internaţionale,
Diminuarea violenţei în sistemul educaţional – Probleme şi perspective de
soluţionare”, Univ. Ped. De Stat Ion Creangă, Chişinău, 2012

9
 9. Radu Gh.,” Psihopedagogia școlarilor cu handicap”, Editura Polirom,
București, 1999“
10. Revista de Psihopedagogie, nr. 1”, 2014
11. Verza E.,” Introducere în psihopedagogia special și în asistență socială”,
Editura Humanitas, București 2002
12. Vlad, E,.Evaluarea în actul educaţional terapeutic, Editura
Prohumanitate, Bucureşti,1999.

Sarcini didactice:
1. Analizati comparativ diferitele forme de handicapuri de
comportament și socio-afectiv
2. Folosindu-va de cunostintele insusite la disciplina Fundamentele
psihologiei analizati conceptul de ” conduită morală” din perspectiva
conţinutului psihologic si a modalităţilor de implicare în relaționarea psiho-
socială.
3. Răspundeţi la întrebările de mai jos:
- Cum se pot defini tulburările de comportament și socio-afectiv?
- Realizați o scurtă caracterizare a handicapului de comportament
și socio-afectiv;
- Prezentati cauze posibile ale handicapului de comportament și
socio-afectiv;
- Sistematizați formele handicapului de comportament și socio-
afectiv;
- Prezentati o succinta caracterizare a formele handicapului de
comportament și socio-afectiv.
- Care sunt efectele tulburărilor de comportament și socio-afectiv
în plan social și școlar.

4. Problemă de analizat şi discutat / argumentat: Prevenția, educarea

și integrarea în viața socială a deficienților de coportament
Dezvoltați ideea unor intervenții educaționale cu caracter recuperativ-
corectiv ( măsuri psihopedagogice de prevenire a handicapurilor de comportament)
pentru a nu permite cronicizarea handicapurilor de comportament.

10
 De reținut:
Rezolvarea sarcinilor didactice pentru seminar le îndosariați in
Portofoliul Didactic personal .

Succes în activitatea de învățare!

prof. Novac Corneliu

11