GLOSĂ

Adevărul şi minciuna,
Suferinţa şi virtutea,
Timpul mort ori clipa vie –
Se-mpletesc de când se ştie.
Tu, ce ştii a vieţii soarte,
Ca să nu urăşti nimica;
Să iubeşti pe toţi… şi toate.

Lume multă, dar puţini –

Oameni. Înţelepţi şi simpli;
Cei ce sunt se trag în lături,
Că în volbura prostimii
Îţi vor da alte-nţelesuri;
Cei ce nu ştiu ce-i simţirea,
Adevărul şi minciuna.

Ce-i în lume tot frumosul?

Dacă ştii nimicul tău;
Ne-mplinirea şi trădarea
Gustul lacrimei ţi-l dau.
Floarea noastră-i stricăciunea,
Visul dulce şi durerea,
Suferinţa şi virtutea.

Timpul, nu există – poate.

Exişti tu, ori Dumnezeu.
Tu, ce semeni peste moarte.
El, ce-n viaţă-i timpul tău.
Suferă cine o ştie;
Lumea-acum nu mai separă –
Timpul mort ori clipa vie.

Las‘amarul şi dulceaţa
Să se-amestece în tine,
Şi-nţelegi că-ntreagă viaţa
E-o amară armonie.
Durerea şi prietenia,

1
Plăcerea şi-nsingurarea –
Se-mpletesc de când se ştie.

Din greşelile-ţi amare

Vezi! că ţelul tău e-n altul;
Şansa regăsirii-n tine
N-o căta-nflorind păcatul.
Înţelege că în lume,
Dumnezeu este Iubire!
Tu, ce ştii a vieţii soarte.

Nu iubeşti până ce viaţa

În iubire nu ţi-o dai,
Cârma lumii e iubirea,
Duşmani n-ai, nici prieteni n-ai.
Deznădejdea n-o gusta,
Fii cu toţi şi nici cu unul –
Ca să nu urăşti nimica.

Nu căta măriri în lume!

Împlinirea nu-i găsi;
Fii smerit cu-nţelepciune,
Floare eşti, pentru-a-nflori.
Dumnezeul tău e-n altul,
Celălalt şi-n celelalte –
Să iubeşti pe toţi… şi toate.

Să iubeşti pe toţi… şi toate,

Ca să nu urăşti nimica –
Tu, ce ştii a vieţii soarte.
Se-mpletesc de când se ştie:
Timpul mort, ori clipa vie,
Suferinţa şi virtutea,
Adevărul şi minciuna.