Glosar

de
,,Termeni lingvistici’’.

Realizat : Iacobeț
Olga
ANTONIM s.n. (< fr.antonyme , cf. gr. anti ,,contra’’ +gr. onyma ,,nume’’): cuvânt cu sens opus
altui cuvânt corelativ , ca frumusețe – urâțenie , căldură –frig, bunătate-răutate ; mare-mic, înalt-
scund , gras-slab ; vorbește –tace , cobor-urc ;sus-jos , aproape-departe etc.

COMUNICARE s.f.(< comunica <fr.communiquer, cf. it., lat. communicare) . Transmitere sau
schimb reciproc de cunoștințe ; transmitere a informației ,a unui mesaj prin intermediul unui limbaj
articulat . C. Interesează din punctul de vedere al informației transmise , al structurii mesajului , al
mijloacelor și căilor de transmitere a ei , al psihologiei comportamentului și reacțiilor
transmițătorului și ale receptorului , al relațiilor sociale în cadrul cărora se realizează . În orice act de
comunicare este nevoie de un transmițător sau expeditor , de o persoană care se adresează , care
codifică , care trimite un mesaj ( o informație); de un receptor sau destinatar , de o persoană care
decodează mesajul primit și pe care deținătorul să-l poată pricepe ; de un cod , total sau parțial
comun atât transmițătorul , cât și receptorului ; de un contact , de o legătură psihologică între
expeditor și destinatar , care le permite să stabilească și să mențină c. Între scopul comunicării și
mijloacele lingvistice folosite trebuie să existe întotdeauna o concordanță deplină . Orice act de c.
presupune două modalități principale de aranjament al materialului lexical: selecția cuvintelor ,
realizată pe baza unor principii de echivalență , asemănare sau deosebire , sinonimie sau antonimie ,
și combinarea cuvintelor în lanțul vorbirii , pe baza vecinătății. Realizarea c. verbale este posibilă pe
două căi; orală și scrisă.

CUVÂNT s.n .(cf. lat. Conventus ,,adunare ,întrunire’’, conventum,, înțelegere’’): unitate lexicală
alcătuită dintr-un complex sonor și un sens (sau un complex de sensuri ) susceptibilă de o
întrebuințare gramaticală ; unitate lexicală de bază a vocabularului unei limbi .
► moștenit : c. rămas într-o limbă din limba de bază
► împrumutat: c. luat dintr-o altă limbă , după formarea limbii care împrumută.
► neologic: c. împrumutat dintr-o altă limbă în diferite faze ale dezvoltării limbii care împrumută.
► format: c. apărut pe terenul unei limbi pe baza derivării, compunerii sau conversiunii.
► primitiv: c. care servește ca element de bază , ca punct de plecare în formarea altor cuvinte.
► derivat: c. obținut prin derivare cu sufix sau cu prefix de la un alt cuvânt.
► denominativ: c. derivat de la un nume – de la un substantiv sau adjectiv .
► dezarticulat: c. prost articulat , rău prounțat, neclar.
► simplu: c. alcătuit dintr-un singur element format.
► compus: c. alcătuit prin compunere din două sau mai multe elemente formante distincte.
► analizabil: c. care poate fi analizat morfologic în părți componente .
► neanalizabil: c. care nu poate fi analizat morfologic în părți componente .
► silabic: c. alcătuit din silabe .
► monosilabic: c. format dintr-o singură silabă.
► bisilabic: c. format din două silabe .
► trisilabic: c. format din trei silabe.
► tetrasilabic: c. format din patru silabe.
► pentasilabic: c. format din cinci silabe.
► octosilabic: c. cu opt silabe.
► polisilabic: c. format dinmai multe silabe.
► risilabic: c. care nu păstrează același număr de silabe în cursul flexiunii.
► parasilabic: c. care-și păstrează numărul silabelor în cursul flexiunii.
► omofon: c. pronunșat asemănător cu un alt cuvânt , dar scris diferit.
► omoform: c. care se pronunță și se scrie asemănător .
► omograf: c. scris la fel cu un alt cuvânt , dar pronunțat diferit de acesta.
► accentuat: c. scos în evidență , cu ajutorul accentului.
► oxiton: c. accentuat pe ultima silabă .
► neaccentuat: c. nereliefat prin accent în cadrul propoziției.
► cu conținut noțional: c. care are la bază o noțiune în jurul căreia s-a format un sens.
► fără conținut noțional: c. lipsit de noțiune , deoarece acesta s-a atrofiat prin abstractizare și
gramaticalizare.
►anaforic: c. care reia o noțiune , o idee deja exprimată (anterior) , în vederea accentuării ei.
► redundant: c. de prisos, sperfluu , nenecesar , care nu aduce un plus de informație.
► concret: c. care posedă un conținut reprezentabil în planul senzorial , ca bărbat , pom.
► abstract: c. care posedă un conțiunut nereprezentabil în planul senzorial, ca cinste, curaj .
► apreciativ: c. cu sens favorabil , care sugerează o atitudine de apreciere , stimă, ca domn.
► depreciativ: c. cu sens nefavorabil , care sugerează o atitudine de dispreț , de lipsă , de
considerație , ca ( om grosolan, om tont).
► echivoc: c. ambiguu, care poate fi interpretat în mai multe feluri într-un context dat, ca haină ,
râs.
► monosemantic: c. care dispune de un singur sens lexical , ca avion , curajos.
► polisemantic: c. care dispune de mai multe sensuri lexicale , ca acord, babă , carte.
► atestat: c. care figurează într-un text specific unei limbi de bază .
► neatestat: c. care nu figurează într-un text specific unei limbi de bază.
► literar: c. cu circulație în limba literară , care aparține limbii literare ca cartof , albastru-închis.
► regional: c. cu circulație într-un dialect , sau într-un grai , ca ciupă (,,albie).
► popular: c. cu circulație în mai multe dialecte sau graiuri , ca civilie ( viață de om civil).
► argotic: c. de argou , ca mardeală ( bătaie).
► de jargon: c. pretențios de origine străină , cu circulație îngustă , neasimilat de limba uzuală ,
folosit cu scopul de a impresiona pe interlocutor , ca mersi ( mulțumesc).
► uzual: c. folosit în mod curent , obișnuit , care este în uz , ca apă, casă , masă.
► familiar: c. care exprimă un anumit grad de intimitate , care este obișnui într-un mediu intim , ca
acușica (,, acum).
► rar: c. folosit cu totul întâmplător sau în mod special , în anumite împrejurări , ca adagiu
(,,maximă).
► învechit ( arhaic): c. care nu mai este folosit în limba actuală , ca credincer ( ,, om de
încredere).
► expresiv: c. care exprimă ceva în mod viu , sugestiv, plastic , elocvent , ca vuiet, cărări, vatră.
► poetic: c. folosit de obicei în poezie , cu valențe poetice, creator de valori poetice.
► cheie: c . esențial în unele poezii , cuvânt- nucleu care explică întregul conținut al operei .
► științific: c. care se referă la știință , propriu unei ramuri științifice , care denumește o noțiune
dintr-un domeniu științific , ca acid , bază.
►tehnic: c. care se referă la tehnică , propriu unei ramuri tehnice care denumește o noțiune dintr-un
domeniu tehnic , ca accelerator, balansoar.
► flexibil: c. care-și schimbă forma pentru a exprima diferite raporturi gramaticale , ca o casă ,
unei case.
► declinabil: c. care se poate declina. Sunt declinabile , substantivul , adjectivul , pronumele,
articolul, numeralul.
► neflexibil : c. care nu-și schimbă forma pentru a putea exprima diferite raporturi gramaticale , ca
totdeauna , bravo! . Sunt neflexibile adverbul, interjecția , prepoziția și conjucția.
► nedeclinabil: c. care nu se poate declina . Sunt nedeclinabile adjectivele invariabile , pronumele
relativ- interogativ, pronumele negativ, adverbele , prepozițiile , interjecțiile, conjucțiile.
► imitativ: c. care imită un sunet sau un zgomot natural, un sunet emis de de om , animale, păsări.
► exclamativ: c. care sugerează prin conținutul său o anumită stare sufletească , beneficiind și de o
punctuație corespunzătoare acesteia.
► pozitiv: c. care sugerează prin conținut și formă ideea de afirmare a persoanei, a lucrului său sau
a circumstanței sau care ajută , în calitate de răspuns la o întrebare .
► negativ: c. care sugerează prin conținutul lui lexical ideea de negare a persoanei , a lucrului său
►sau a circumstanței care ajută la negarea acțiunii verbului predicat dintr-o propoziție.
► interogativ: c. care ajută la formularea unei întrebări sau a unei propoziții interogative . Sunt
considerate c. interogative pronumele și adjectivele interogatice și adverbele interogative.
► întăritor: c. care ajută la sublinierea mai pregnantă a unei anumite idei prin așezarea sa lângă
cuvântul care exprimă această idee. ( pronumele și adjectivele de întărire și adverbele de mod de
precizare sau de întărire).
► repetat: c. care mai apare odată în propoziție , realizând fie o construcție cu valoare adverbială ,
( încet-încet).
► regent: c. de care depinde sintactic- funcțional o parte secundară de propoziție ( atributul ,
complementul , elementul predicativ suplimentar).
► corelativ: c. din propoziția regentă , care exprimă o reciprocitate , luat în raport cu elementul
introductiv al unei suboordoa=nate.
► incident :c. intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze , fără a fi legat sintactic de
acestea .
► de umplutură: c.incident de prisos , cu valoare afectivă , care întrerupe șirul comunicării, fără să
aducă vreun supliment de informație în legătură cu ea.
► expletiv: c. intercalat într-o propoziție , care nu este necesar pentru înțelegerea sensului
comunicării , putând lipsi din enunț.
► de legătură :c. care leagă parte de propoziție de elementul regent din cadrul aceleiași propoziții.
► introductiv: c. care introduce în propoziție sau în frază o unitate sintactică specifică acestora.
► cu funcție sintactică: c. care poate avea rolul unei părți de propoziție. ( subiect, predicat , nume
predicativ, atribut, complement...).
► fără funcție sintactică: c. care nu poate avea rolul unei părți de propoziție .Sunt c. fără funcție
sintactică articolul, prepoziția, conjucția.
► cu distribuție unidirecțională: c. care intră în combinație , în cadrul unui context dat ,
obligatoriu , pe rând, cu câte un singur termen .
► cu distribuție bidirecțională: c. care intră în combinație , în cadrul unui context dat , obligatoriu
simultan cu doi termeni.
► sibilic: c. cu putere enigmatică , profetică rostit de Sybila , personaj feminin legendar , căreia
anticii îl atribuiau darul de a prevedea viitorul.
► tabu: c. evitat în vorbire din superstiție sau din pudoare.
► matcă: c. care se fală în fruntea unui articol de dicționar , sub care se grupează și se glosează
toate variantele și expresiile.
► parte de – parte de vorbire.
CONSOANĂ s.f. (< lat. consona , fr . consonne ): sunet format în special din zgomote produse fie
prin închiderea totală și deschiderea bruscă a canalului vorbitor într-un punct oarecare al parcursului
său , fie prin strâmtoarea lui.
►simplă: c. pronunțată și notată o singură dată , ca de exemplu câine... .
►dublă: c. repetată în pronunțare și în scriere , ca de exemplu înnoptare... .
►moale: c. articulată suplimentar prin apropierea părții de jos a limbii de palatul gurii ca pentru
rostirea unui i, de exemplu pisc.
►tare: c. care nu se articulează suplimentar deoarece nu se află înaintea unui i , ca de exemplu
fum... .
►oclusivă : c. care se pronunță prin închiderea (ocluzia, implozia) și deschiderea (explozia) cu
zgomot( explozivă) a canalului vorbitor. Astfel : b,d, p, t.
►semioclusivă: c. care se pronunță prin închiderea și deschiderea treptată , nu bruscă a canalului
vorbitor; care începe cu o ocloziune și se termină ca o fricativă , fără să-și schimbe punctul de
articulație .
►constrictivă : c. pronunțată prin strâmtarea canalului vorbitor și prin frecarea aerului de pereții
acestuia , ca, f, h, j, s ... .
►lichidă : c. pronunțată cu prelungire , ca o vocală (l și r).
►labială : c. articulată cu participarea buzelor , ca b, m , p , f ... .
►bilabială : c. pronunțată prin apropierea sau prin închiderea buzelor , ca b,m ,p.
►labiodentală : c. pronunțată cu ajutorul buzei de jos prin atingerea dinților incisivi superiori , ca f
și v.
►dentală : c. pronunțată prin atingerea dinților incisivi cu vârful limbii, ca d, t, ț,z, s, n... .
►apicoalveolară: c. articulată de vârful sau apexul limbii prin apropierea alveolelor , ca d,l,n.
►apicodentală : c. articulată de vârful sau apexul limbii , care atinge dinții superiori , ca t și ț.
►prepalatală : c. pronunțată prin atingerea părții anterioare a palatului gurii cu partea anterioară a
limbii.
►palatală : c. pronunțată prin atingerea părții de jos a limbii de palat.
►velară :c. pronunțată prin atingerea vălului palatului gurii cu rădăcina limbii ca c și g.
►labio-velară: c. pronunțată simultan prin închiderea velară și rotungirea buzelor.
►laringală :c. pronunțată cu un zgomot de fricțiune în laringe ca h.
►surdă :c. pronunțată fără vibrarea coardelor vocale , fără voce ,ca b , d, g ... .
►sonoră :c. pronunțată cu vibrarea coardelor vocale , cu voce ca b, d , g... .
►sonantă :c. pronunțată fără zgomot , deoarece canalul vorbitor este strâmtat sau închis ca l, m,
n ...
►nazală :c. sonantă care se pronunță prin coborârea vălului palatului gurii și prin trecrea
curentului de aer în lungul foselor nazale , ca m și n.
►vibrantă :c. sonantă care se pronunță prin vibrarea repetată a vârful limbii în momentul atingerii
ușoare a alveolelor incisivilor superiori ca r.
►linguală :c. care se pronunță cu ajutorul limbii .
►labializată :c. care se pronunță însoțită de o rotungire a buzelor ca vocala u.
►intervocalică : c. aflată între două vocale.

COMPARAȚIE s.f (cf. lat. comparatio , it . comparazione ); 1. Stabilire a asemănărilor și

deosebirilor dintre două obiecte sau procese , din punctul de vedere al însușirilor și ,respectiv ,al
caracteristicele acestora . Termen folosit în sintagma adverb de mod de c.(v.adverb).2. categorie
gramaticală de relație caracteristică adjectivului și adverbului , prin care este evidențiată
superioritatea , inferioritatea sau egalitatea unei însușiri exprimate de un adjectiv , în raport cu
obiectele , sau a unei caracteristici exprimate de un adverb , în raport cu acțiunile.

CRATIMĂ s.f (cf. ngr. kratima): semn ortografic (-) folosit în scrierea limbii române pentru a
marca rostirea împreună a două cuvinte diferite (l-a văzut , mi-a dat ,și-a amintit etc.), scrierea unui
cuvânt compus , ale cărui elemente alcătuitoare își mai păstrează ceva din independeța lor (Făt-
Frumos , redactor-șef, bună-credință , floarea-soarelui, drum-de-fier , Gura-Humorului, după-
amiază etc.), despărțirea unui cuvânt în silabe (pu-bli-ci-ta-te, re-naș-te-re etc.), repetarea unor
cuvinte (gata-gata, încet-încet etc.), cantitatea aproximativă la numeralele alăturate (doi-trei
oameni, patru-cinci zile etc) sau prezența cuvintelor rimate (talmeș-balmeș , nitam-nisam etc).
Trebuie de spus că liniuța de unire se folosește chiar și atunci când există o cădere accidentală de
sunete (asemănătoare cu aceea specifică folosirii apostrofului) , cu condiția ca prin această cădere să
se formeze o silabă între suntele ajunse alăturate , ca în exemplele m-a auzit , s-a dus , s-o prindă ,
c-un volum, c-o vază , dup-amiază etc.

EMIȚĂTOR s.m. ( < emite+- ător, după fr. émetteur): cel care emite mesajul (cuvinte , propoziții
și fraze); cel care vorbește , vorbitorul sau locuitorul.

SINONIM s.n. ( < fr. synonyme , cf. gr. synonymos < syn ,,cu’’ + onoma ,,nume’’) : cuvânt care are
același sau aproape același înțeles cu un alt cuvânt , într-un context dat , dar care se deosebește de
acesta din urmă prin formă , ca de exemplu ascensor pentru lift , cameră pentru odaie , omăt pentru
zăpadă , deficit pentru lipsă .

SILABĂ s.f. ( cf. fr. syllabe , lat , syllaba , gr. syllabe) : parte dintr-un cuvânt care se rostește cu o
singură emisiune a vocii ; cea mai mică , tranșă fonică susceptibilă de a fi caracterizată printr-un
singur accent . Între s., pe de o parte , și accent și intonație , pe de altă parte există un raport de
dependență : s. poate fi accentuată sau intonată ; s. reprezintă elementul constant iar accentul și
intonația – elementul variabil ; s. constituie elementul independent , accentul și intonația –
elementele dependente .
►proeminéntă: s. care se deosebește de celelalte s. ale unui cuvânt prin prin intonația ei specifică ,
diferită de a celorlalte . Ea poate fi alcătuită dintr-o vocală sau dintr-un grup de sunete între care se
află obligatoriu o vocală , ca de exemplu u- din ușă, a- din are , -ta- din cântare.
►deschisă: s. care se termină în vocală , ca de exemplu pre-gă-ti-re din cuvântul pregătire.
►închisă: s. care se termină în consoană , ca cele din cuvântul pigmentat – pig-men-tat.
►primă: s. care se găsește la începutul cuvântului , ca de exemeplu stră- din stră-du-in-ță.
►antepenultimă: s. care se găsește pe locul al treilea de la sfârșitul cuvântului (înainte de
penultima ), ca de exemplu –du- din stră-du-in-ță.
►penultimă : s. care se află înaintea ultimei silabe dintr-un cuvânt , ca de exemplu –in- din stră-du-
in-ță.
►ultimă: s. care se află la sfârșitul cuvântului , ca de exmplu –ță din stră-du-in-ță.
►tonică ( accentuată) : s. pe care cade accentul în cuvânt , ca de exemplu –la – din cuvântul can-
de-la-bru.
►atonă (neaccentuată ): s. pe care nu cade accentul în cadrul unui cuvânt , ca de exemplu can, -
de- și –bru din acelaș cuvânt ca-de-la-dru.
►omofonă: s. care se pronunță la fel cu alta , dar de care este diferită ca scriere, ca de exemplu
nea- din cuvântul nea-mu-ri-le, luată în raport cu ne-a din ne-a trimis.
►posttonică : s. care urmează după o silabă accentuată , ca de exemplu –re din cân-ta-re.
►protonică :s . care se află înaintea unei silabe accentuate ca de exemplu a- din i-ni-ți-a-ti-vă.
►scurtă : s. cu o durată mică de pronunțare , motiv pentru care este reprezentată numai printr-o
vocală , ca de exemplu a- din cuvântul a-re , e- din e-ra, i-din inimă etc.
►lungă: s. cu o durată mai mare de pronunțare , motiv pentru care este reprezentată prin mai multe
sunete , ca de exemplu car- din car-te , pris- din pris-mă , struc- din struc-tu-ră etc.
►oxitonă : s. pe care cade accentul , indiferent de poziția ei în cuvânt , ca de exemplu sal- din sal-
vă , -re- din pe-re-te.
►paroxitonă : s. accentuată și penultimă în cadrul cuvântului , ca de exemplu –re- din ti-ne-re-țe .
►proparaxitonă : s. care se află înaintea paroxitonei , ca de exemplu –ne- din ti-ne-re-țe.
►de reduplicare : s. care apare în plus în rădăcina unei forme verbale , pentru a-i da o altă valoare
temporală decât aceea a infinitivului prezent sau a prezentului indicativ , evitând astfel confuzia cu
acestea din urmă , ca de exemplu –deam și –team din dădeam și stăteam , -du- și –tu- din dădusem
și stătusem , luate în raport cu da, sta, dau , stau , dam, stam etc.

SEMN s.n.(cf. lat. Signum ): indice , marcă distinctivă ; element lingvistic perceptibil prin simțuri ,
care reprezintă ,indică sau exprimă ceva diferit de sine însuși . Conceptul de s. a fost introdus în
lingvistică de către Ferdinand de Saussure în 1986. Prin el înțelegea o entitate psihică cu două fațete
, care unește un concept ( semnificatul) și o imagine acustică (semnificantul); un raport de
interdependență între semnificație și un element semnificativ( o tranșă sau o secvență sonoră). S.
lingvistic are caracter arbitrar (între conținut și forma s. lingvistic nu există nici un fel de legătură),
iar semnificantul caracter linear (sunetele vorbirii există numai în succesiune).
►diacritic : s. adăugat unei litere- deasupra , dedesubtul sau lateral-pentru a reda un sunet diferit de
cel notat prin litera respectivă, când îi lipsește acest semn.
►grafic : s. care reprezintă o literă , o cifră , o regulă ortografică sau de punctuație , ca de exemplu
m (literă), 8 (cifră), (-) cratimă , (;) punct și virgulă etc.
►ortografic : s. grafic convențional care servește la realizarea scrierii corecte a cuvântului , a
expresiei sau a locuțiunii .
►de punctuație : s. grafic convențional care are rolul de a delimita o parte de propoziție , o
întrerupere a șirului vorbirii , o pauză, o frază sau de a marca o unitate morfologică.
►exclamării : s. de punctuație (!) care marchează grafic intonația exclamativă a unui vocativ sau a
unei interjecții ( considerate unități morfologice independente care exprimă stări afective ); a unei
propoziții exclamative sau imperative (considerate unități sintactice cu conținut afectiv) care
înlocuiește replica dintr-o conversație ( când aceasta este echivalemtă cu o exclamție și exprimă
surpriza , nedumerirea , admirația etc. sau un ordin ).
►întrebării : s. de punctuație (?) care marchează grafic intonația interogativă a unui cuvânt , a unui
grup de cuvinte , a unei propoziții sau fraze cu caracter interogativ (directă sau retorică ), care
înlocuiește replica dintr- conversație ( când aceasta este echivalentă cu o întrebare și exprimă o
nedumerire ) .

SINTAXĂ s.f. ( < fr. syntaxe , cf .lat., gr. synotaxys <gr. syn ,, împreună ’’, ,,cu’’ + taxis ,,așezare ’’
,,ordine’’ , ,, aranjament’’) : parte a gramaticii care studiază funcțiile părților de vorbire în cadrul
propozițiilor și ale proozițiilor în cadrul frazelor , stabilind regulile de îmbinare a cuvintelor în
propoziții și a propozițiilor în fraze .Ținând seama de acestea , se poate vorbi despre s. a frazei .
►poetică : ansamblu de procedee stilistice ( cum sunt : inversiunea poetică , repetiția , interogația
retorică , invocația retorică și antiteza ) care uzează de topica propoziției și a frazei , mărind
posibilitățile de exprimare artistică , expresivitatea limbii literare.
MESAJ s.n. (< fr. message ) : informație ; comunicare concretă –orală sau scrisă ; secvență de
semnale , care corespund unor reguli de combinare determinate de un cod .
►codat (codificat): m. realizat cu ajutorul unui cod , al unui sistem de semne ( simboluri), comun
emițătorului și receptorului .
►decodat ( decodificat ) : m. descifrat , clarificat , lămurit , înțeles.

MORFOLOGIE s.f. ( < fr . morphologie, cf. gr . morphe ,, formă’’ + logos ,, studiu ’’) : parte a
structurii gramaticale a unei limbi , care organizează cuvintele în clase lexico-gramaticale cu
trăsături distincte (părți de vorbire ) și care le studiază formele , sensurile și funcțiile , precum și
regulile de modificare a acestora .
►descriptivă (sincronică ) : m. care descrie structura morfologică a unei limbi într-un moment dat
al dezvoltării ei .
►istorică (diacronică): m. care studiază evoluția structurii morfologice a unei limbi și
perspectivele de dezvoltare a acesteia .
►comparativă : m. care studiază paralel evoluția structurii morfologice a două sau mai multe limbi
( mai ales înrudite).
►structuralistă : m. care studiază structura morfoligică a unei limbi din perspectiva diferențielor și
a opozițiilor care-i caracterizează componentele la un moment dat , structură concepută ca sistem ,
în care componentele se condiționează reciproc.

LEXICOLOGIE s.f. (< fr. lexicologie , cf. gr. lexikon ,, lexic’’ < lexis ,, cuvânt’’ + logos
,,știință’’) : ramură a lingvisticii care studiază lexicul unei limbi.

FONETICA s.f. ( < fr. phonétique) : ramură a lingvisticii care studiază producerea , transmiterea ,
audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat .
►generală : ramură a f. care studiază sunetele în general , ca produse fiziologice , neoprindu-se la o
limbă anumită.
►articulatorie : ramură a f. care studiază mișcarea organelor vorbirii în articularea sunetelor
precum și funcțiile acestor organe.
►acustică : ramură a f. care studiază proprietățile fizice ale sunetelor vorbirii , cum ar fi frecvența
și amplitudinea lor în timpul transmiterii.
►auditivă : ramură a f. care studiază ascultarea și perceperea sunetelor vorbirii.
► descriptivă (sau sincronică) : ramură a f. care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor
vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată.
► istorică (diacronică) : ramură a f. care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi
înrudite în evoluția lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice.
►comparată : ramură a f. care studiază sunetele în evoluția lor paralelă în mai multe limbi înrudite.
►experimentală (instrumentală) : ramură a f. care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor
aparate speciale și al unor mijloace tehnice.
►funcțională ( fonologie) : ramură a f. care se ocupă cu studiul limbii din punctul de vedere al
valorii lor funcționale , stabilind sistemele de foneme ale unui idiom.
►structurală (structuralistă): ramură a f. care se ocupă cu studiul structurilor fonetice ale unei
limbi din perspectiva diferențiilor și a opozițiilor , cu studiul sistemului fonetic al unei limbi în care
componentele se condiționează reciproc.
►sintactică(sandhi): studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor
vecine cu care se găsește în relații sintactice.

VORBITOR s.m. ( <vorbi + suf. –tor): cel care folosește limbajul articulat ; cel care vorbește cu
alții; locutor , emițător .
►unilingv (monolingv): v. care folosește o singură limbă (pe cea maternă).
►bilingv: v. care poate folosi , după nevoi , două limbi – limba maternă și o limbă străină .
►trilingv: v. care poate folosi , după nevoi , trei limbi –limba maternă și două limbi străine .
►poliglot : v. care folosește mai multe limbi.

ORTOGRAFIE s.f. (< lat . orthographia , cf. gr. orthographia < orthos ,,drept’’ + graphein ,,a
scrie’’): sistem de semne grafice convenționale care se folosesc în scrierea corectă a cuvintelor , a
expresiilor și a locuțiunilor dintr-o limbă. Sunt considerate semne ortografice în limba română :
liniuța de unire și apostroful.
►etimologică : o. în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor.
►fonetică : o . în care principiile scrierii se bazează pe felul cum acestea se pronunță.
►italienizantă : o. veche românească în care principiile scrierii cuvintelor se bazau pe intenția de
apropiere nefirească , forțată.

TEXT s.n.( < fr. texte , cf. lat . textus) : 1.scriere originală , autentică . 2. fragment dintr-o scriere.
►descriptiv : t. care are la bază o descriere.
►narativ : t. care are la bază o narațiune , o istorisire , o povestire.
►dialogat : t. care are la bază o conversație între două sau mai multe persoane.
►dialectal : t. în care termenii de circulație locală sunt preponderenți.
►rotacizant : t. vechi românesc , localizat în Maramureș și caracterizat prin prezența rotacismului.
►accesibil : t. clar, limpede, ușor de înțeles , la îndemâna oricui.
►inaccesebil : t. neclar, confuz, neinteligibil, greu de înțeles, care nu poate fi la îndemâna oricui.
►poetic(beletristic , literar): t. extras dintr-o operă literară , specific stilului poetic.
►științific : t. extras dintr-o operă științifică , specific stilului științific.
►tehnic : t. extras dintr-o lucrare cu caracter tehnic.
►juridic : t. extras dintr-o lucrare cu caracter juridic , care privește dreptul și legislația unei țări.
►administrativ : t. extras din dispozițiile , ordonanțele și decretele unui organ administrativ de
stat.
►publicistic : t. extras din articolele de ziar , specific stilului publicistic.
►unilingv( monolingv) : t. scris într-o singură limbă.
►bilingv : t. scris în două limbi diferite.
►trilingv : t. scris în trei limbi diferite.
►multilingv : t. exprimat sau scris în mai multe limbi diferite.
►agramat : t. care conține multe greșeli de ortografie și de gramatică.
►epistolar : t. specific scriirilor literare.
►stilizat : t. supus unei revizii pentru a căpăta un aspect mai corect , îngrijit.
►ideografic : t. scris cu idiograme.
►hieroglific : t. scris cu ideograme hieroglife.
►incoerent : t. lipsit de o legătură logică între cuvinte.
►descifrabil : t. care se poate descifra și citi ușor.
►indescifrabil : t. care se descifrează foarte greu sau chiar deloc.

VOCALĂ s.f.( < it. vocale , lat . vocalis , germ. Vokal): sunte care se produce prin scurgerea
nestânjenită și continuă a curentului de aer sonor prin canalul vorbitor .
► simplă : v. pronunțată și notată o singură dată , ca de exemplu a și e în parte , o și ă în zonă.
►dublă : v. pronunțată și notată de două ori , ca de exemplu ee în alee ... .
►plenisonă : v. care are caracter silabic ca de exemplu a în ață , e în era... .
►semisonă : v. care nu are valoare silabică , care nu poate forma singură o silabă , ca de exemplu ă
în bă-iat și mi-lă… .
►hiat : v. care se întâlnește cu o altă voacală în cadrul aceluși cuvânt , ca de exemplu e și a din
cuvântul cre-a ... .
►palatală : v. articulată în regiunea palatului gurii prin apropierea limbii de această zonă , ca de
exemplu e în cuvântul estuar ... .
►anterioară : v. care se articulează într-un punct situat în partea de dinainte a cavității bucale , ca
de exemplu i în cuvântul imun... .
►medială : v. care are punct de articulație partea de mijloc a cavității bucale , ca de exemplu a în
aur ... .
►posterioară : v. care se articulează în partea de dinapoi a cavității bucale , ca de exemplu o în
obor... .
►deschisă : v. care se articulează cu maxilarele mai depărtate și cu canalul dintre limbă și palatul
gurii mai larg ca de exemplu a din baclava... .
►semideschisă : v. care se articulează cu maxilarele pe jumătate deschise și cu canalul dintre limbă
și palatul gurii strâmtat pe jumătate, ca de exemplu ă din țări ... .
►închisă : v. care se articulează cu maxilarele apropiate unul de celălalt și cu canalul dintre limbă
și palatul gurii mai strâmtat, ca de exemplu i din in ... .
►labială : v. care se articulează cu participarea buzelor , ca de exemplu o în onoare.
►nelabială : v. care se articulează fără participarea buzelor , ca de exemplu a în arc ... .
►mobilă : v. din rădăcina unui cuvânt flexibil care apare numai în unele forme ale acestuia , ca de
exemplu o în cuvântul rusesc son ,,vis’’.
►mută : v. care nu se pronunță deloc sau care se pronunță foarte slab , ca de exemplu e în
medială...
►accentuată : v. care este scoasă în evidență prin accent , ca de exemplu e în férmă... .
►neaccentuată : v. care nu este scoasă în evidență prin accent , ca de exemplu a în canistră ... .
►protonică : v . care se află înainte de silaba accentuată , ca de exemplu o în colțàt ... .
►posttonică : v. care se află după silaba accentuată , ca de exemplu a în vrémea ... .
►iodizată : v. care primește în pronuțare un iod anterior la început de cuvânt , ca de exemplu e din
cuvintele el (pron. ,,iei’’)... .

LITERĂ s.f.( < lat .litera ): semn grafic care corespunde , în general, unui fonem al limbii române și
care face parte din alfabetul unei limbi.
►aldină : l. de tipar cu conturul mai plin , folosită la culegerea titlurilor , a subtitlurilor , a unor
cuvinte-titlu etc.
►cursivă : l. de tipar cu conturul subțire , aplecat spre dreapta , care imită scrisul de mână și este
folosită la sublinieri în texte .
►dreaptă : l. de tipar cu conturul subțire și drept.
► minusculă : l. mică , de dimensiune redusă față de cea cu dimensiune obișnuită.
►majusculă : l. mare , de dimensiune ridicată fașă de cea de dimensiune obișnuită , folosită la
scrierea numelor proprii , a cuvintelor de la începutul propoziției sau al titlurilor etc.
►inițială : l. cu care începe orice cuvânt.

Bibliografie : Dicționar de termeni lingvistici / Gheorghe Constantinescu-Dobridor.-București ;

Teora, 1998.