Pădurariu Monica-Daniela (căs.

Pădurariu-Coviț)
Specializarea absolvită: Medicină

Abordări constructiviste ale învăţării – exemple practice / aplicații educaționale

În învățământul contemporan, sistemele de formare nu mai pot controla volumul de

cunoştinte existente, încât este necesar ca elevii să treacă de la cunoaşterea memorizată la
cunoaşterea construită. Cunoaşterea construită înseamnă experienţa cunoaşterii prin
interacţiunea cu un mediu informaţional, tehnic sau social, rezultând la autonomia învăţării.
A învăța să înveți este o competență esenţială pentru că pe parcursul vieții are loc o
învăţare permanentă impusă de natura schimbătoare a societăţii şi a pieţei muncii care
determină insuficienţa achiziţiilor realizate în şcoală, în termeni de cunoştinţe, competenţe şi
calificări, pentru o integrare adecvată pe piaţa muncii şi, în sens mai larg, în societate. A
învăţa să înveţi presupune familiarizarea şi exersarea modurilor de învăţare astfel încât elevul
să înţeleagă propria muncă şcolară. Copilul se angajează în cunoaşterea instrumentală în
primii ani de viață, manipulând obiecte, de asemenea el învaţă să utilizeze semnele și se
angajează în limbaj cu ceilalţi.
Bunăstarea copiilor presupune o abordare multidimensională, care cuprinde date
obiective și subiective ale vieții acestora - aspirații, percepții, evaluări proprii ale vieții lor,
incluzând și funcționarea socială, fizică, emoțională, spirituală, statutul adaptativ al copilului
și al familiei acestuia.
Rolul profesorilor și al tehnologiei educaționale este de a facilita elevilor construcția
propriei cunoașteri prin conceperea unor structuri adecvate a mediilor de învățare, și nu este
acela de a impune pași, proceduri și structuri rigide. Spre deosebire de abordările cognitive
ale învățării, teoriile constructiviste subliniază ideea că elevii interpretează informațiile în
funcție de realitatea personală și învață prin observație, descoperire și interpretare, aceste
procese finalizându-se cu personalizarea informațiilor. Exemplificarea conținuturilor învățate
prin aplicații imediate și identificarea unor semnificații personale crește eficiența învățării.
Profesorul facilitează acest proces prin transpoziția didactică, dar și facilitarea descoperirii și
utilizării de către elevi a propriilor strategii de învățare.
Teoria constructivistă presupune o învățare activă, elevul este stimulat să descopere
informații noi, pornind de la noțiunile disponibile, mai ales în situația în care acestea sunt
limitate. Profesorul care adoptă învățarea activă pentru elevii săi are nevoie de o pregătire
suplimentară, un efort mai intens și disponibilitatea unui număr mai mare de materiale
didactice, dificultatea de a învăța un elev să deprindă metode proprii de învățare, fiind mult
mai mare decât expunerea unei lecții în fața clasei. Astfel, scopul nu mai este de redare
mecanică a informațiilor asimilate, ci înțelegerea noțiunilor.
Având în vedere că în România majoritatea profesorilor au fost pregătiți în stil
tradițional - pentru o predare centrată pe propria persoană, schimbarea abordării prin
centrarea educației pe elev este dificil de pus în practică.
Pentru punerea în practică a abordării constructiviste a învățării este necesar ca
profesorul să promoveze autonomia și inițiativa elevilor, să îi angajeze în activități care să-i
stimuleze la identificarea de noi modalități de structurare a informațiilor, să le acorde
oportunitatea de a formula propriile răspunsuri, fără a se simți criticați dacă au greșit, să
impulsioneze elevii să adreseze întrebări și să interacționeze unii cu alții,.
O lecție concepută pe baza teoriei constructiviste presupune o cunoaștere atentă a
elevilor.
Teoria constructivismului se poate aplica și în situații conflictuale. Profesorul
constructivist trebuie să știe să gestioneze frustrările care apar nu numai din partea elevilor, ci
și din partea colegilor de breaslă. Este indicat să se pună pe sine în situații concrete în care să
exerseze tehnici de sporire a capacității de a comunica, de aplanare a conflictelor și de
management al stresului. Condițiile economice, includerea elevilor cu nevoi educaționale
speciale în clasele de elevi, particularitățile vârstei sunt cauze de conflict previzibile.
Profesorul constructivist trebuie să le poată anticipa și rezolva, iar sistemul de pregătire a
cadrelor didactice ar trebui să conțină și pregătirea pentru gestionarea conflictelor.
Problemele generate de diferențele rasiale, etnice, de statut social au fost întotdeauna
rezolvate prin integrarea conceptelor moderne din pedagogia postmodernă, de tip
constructivist, care s-au potrivit fiecărei situații prin diversitatea de metode. Există o
multitudine de abordări și de metode moderne de predare-învățare-evaluare, astfel încât
elevii să se simtă valorizați și puși în centrul actului educativ, astfel încât nivelul de
satisfacție să fie suficient de mare pentru a acoperi eventualele frustrări generatoare de
conflicte.

Bibliografie:
1. Anita Woolfolk - Educational Psychology, Global Edition (2020, Pearson
Education Limited)
2. Jeanne Ellis Ormrod, Eric M. Anderman, Lynley H. Anderman - Educational
Psychology_ Developing Learners (10th Edition) (2019, Pearson)
3. Irving B. Weiner - Handbook of psychology. Educational psychology Volume 7
(2003, Wiley)
4. Robert E. Slavin - Educational Psychology_ Theory and Practice (2017, Pearson)