OSTEOMIELOFIBROZA

I. Introducere
Osteomielofibroza se caracterizează prin creşterea cantitativă a colagenului medular.
Modificarea este recunoscută în plan histologic prin creşterea fibrelor de reticulină. Mielofibroza
nu corespunde unei singure boli, este mai degrabă un sindrom clinico-biologic. În mare parte din
cazuri, mielofibroza este secundară unor alte patologii, dar ea poate apare şi în mod primitiv, ca
un sindrom idiopatic. În acest ultim caz, fibroza este însoţită de o hematopoieză extramedulară,
şi este încadrată în grupul sindroamelor mieloproliferative.

II. Patogenie
La apariţia mielofibrozelor par a contribui două mecanisme :
• o insuficienţă de degradare a colagenului - prin inhibarea colagenazelor (de origine neutrofilă,
monocitară, endotelială, fibroblastică) de către inhibitori specifici (de origine fibroblastică şi
plachetară) ;
• o creştere a sintezei de colagen.
Osteomielofibroza primitivă, sau idiopatică, este un sindrom mieloproliferativ
caracterizat prin afectarea clonală a unei celule suşe hematopoietice multipotente. Această
proliferare clonală implică şi linia megakariocitară, putând avea diferite consecinţe. Fie o
megakariopoieză ineficientă, conducând la liză megakariocitară, sau formarea de « trombocite
gri», ca în boala cu acelaşi nume, ce se caracterizează printr-o tulburare de granulare cu
deversarea lor rapidă, în cursul formării lor, în mediul extracelular. În ambele situaţii se soldează
cu eliberarea în exces de factori plachetari de creştere (PDGF, TGF alfa, TGF beta, EGF), agenţi
chimiotactici pentru fibroblaste (factorul 4 plachetar, beta-tromboglobulina, PDGF), cât şi un
inhibitor de colagenază. În consecinţă are loc acumularea cu proliferarea secundară de
fibroblaste, creşterea producţiei de colagen şi inhibarea degradării sale. Progresia fibrozei
colagenice conduce la alterarea arhitectonicii medulare si afectarea hematopoiezei. In final apare
osteoscleroza. Apariţia unei hematopoieze extramedulare sau metaplazia mieloidă (în splină,
ficat, alte organe) în caz de mielofibroză primitivă, pare a se datora (ipotetic) distrugerii prin
fibroză a micromediului medular. Astfel, celulele suşe hematopoietice circulante au tendinţa de
acoloniza alte teritorii care, în procesul ontogenetic, au fost situsuri de hematopoieză. Fenomenul
lipseşte în cazul mielofibrozelor secundare.
Mielofibroza cronica idiopatica este o boala caracterizata prin producerea de celule
sanguine anormale si de fibre in interiorul maduvei osoase. Maduva osoasa este alcatuita in mod
normal din tesut care formeaza globulele sanguine (globule rosii, globule albe, plachete) si din
fibre care sustin acest tesut. In mielofibroza cronica idiopatica, un numar mare de celule stem se
dezvolta in celule sanguine, dar care nu se matureaza corespunzator (blasti). Reteaua fibroasa din
interiorul maduvei se va ingrosa (asemanatoare tesutului cicatriceal) si va incetini capacitatea
tesutului formator de a forma celule sanguine. Pentru a contracara numarul scazut de celule
sanguine produse la nivelul maduvei, ficatul si splina vor incepe sa produca si ele celule
sanguine.