UN GÂND E DOAR UN GÂND

O poveste despre cum e ce înseamnă să ai tulburare obsesiv-

compulsivă, scrisă și ilustrată de Leslie Talley

Azi Ioana nu merge la școală pentru că are programare la doctor. Nu-i

place deloc la doctor pentru că se pare că de fiecare dată
acesta îi dă injecții. Așa că se simte
nervoasă...

Se uita la Lisa, sora ei mai mare, cum se

urcă în autobuzul școlii și cum îi face cu
mâna. Își flutură mâna și ea și în același timp are un gând
înfricoșător, că acesta este momentul în care își vede sora pentru ultima
dată. Așa că, din acest motiv, acum este și mai nervoasă. Se îndreaptă
casă, să-i spună mamei.

Nu era pentru prima oară când Ioanei îi treceau prin minte

gânduri înfricoșătoare. Uneori ele erau despre lucruri rele
care se întâmplau familiei sau cățelușei sale, Penny.
Gândurile o speriau foarte tare.

De multe ori, gândurile nu voiau să plece pur și simplu. Ca să le

gonească, Ioana TREBUIA să facă anumite lucruri – să stingă și să
aprindă lumina - iar și iar sau să-și aranjeze creioanele
într-o anumită ordine.

Simțea că parcă ar juca un joc cu gândurile. Dacă juca cu

foarte mare atenție putea să câștige și gândurile să plece
o vreme, dar uneori pierdea și gândurile erau tot acolo. Cu toate că vedea
treaba asta ca pe un joc, nu era nicio distracție. Nu-l juca pentru că voia,
ci pentru că simțea că TREBUIE și asta o făcea să se simtă tristă.
Parcă jocul o obliga să-l joace...

Când Ioana s-a uitat la scările care duceau în

casă, „jocul” i-a spus să le urce din două în
două. Cumva știa că o să „joace”, ca să fie
sigură că Lisa nu pățește nimic și se întoarce
cu bine acasă. Cu grijă, a început să pășească
tot pe a doua treaptă.

Când a ieșit învingătoare, în capul scării, s-a simțit un pic mai bine legat
de Lisa, dar tot era tristă că a trebuit să „joace”. Mai mult, se simțea
destul de prost că a intrat în joc. Parcă nici victoria nu îi mai garanta că
Lisa e în siguranță.

Pe mama a găsit-o în
bucătărie, ștergând blatul
mobilei. Când să intre, privirea
îi căzu pe gresia în formă de
tablă de șah, cu pătrate albe și
negre. Instantaneu, îi veni în
minte un alt joc. „Dacă o să calc
numai pe negru și nu ating
pătratele albe, Lisa o să vină
acasă și totul va fi bine.”
Simțea că dacă joacă și acest joc, se asigura că jocul cu treptele, de mai
devreme, a funcționat.

Ioana ȘTIA că jocul de fapt nu are cum să o țină în siguranță pe sora ei,
dar cum nu putea fi sigură 100%, așa că trebuia să-l joace. Așa că a privit
gresia, și-a tras sufletul și a început să meargă pe vârfurile picioarelor,
doar pe pătrățelele negre.
 Mama Ioanei era la curent deja cu gândurile
înfricoșătoare ale fetei. Ioana îi spusese
despre ele într-o zi, când mama a văzut-o în
toiul unui „joc” de-al ei. În acea zi, Ioana
avusese un gând terifiant că o mașină o să o
lovească pe Penny. Astfel, juca un joc ca să
fie sigură că Penny nu o să pățească nimic și
totodată ca să alunge gândurile. Jocul era să
deschidă și să închidă ușa iar și iar. Când a văzut-o, mama întrebat-o ce
tot face. Fetița s-a simțit prost, dar și-a luat inima în
dinți și i-a spus mamei. I-a povestit tot – despre gânduri,
despre „jocuri” despre cât de rău se simțea și despre
cum se îngrijora că oamenii vor păți ceva sau, mai rău,
vor muri.

A rămas foarte surprinsă când mama ei s-a așezat alături de ea și i-a

spus că și ea a avut gânduri înfricoșătoare. I-a explicat că uneori, când
mamele sau tații au astfel de gânduri, au și copiii lor. Gândurile
înfricoșătoare sunt o parte din ceva numită Tulburare obsesiv-
compulsivă (TOC).

Mama a asigurat-o că nu are de ce să se teamă sau să se rușineze,

pentru că UN GÂND E DOAR UN GÂND. Un gând nu spune despre o
persoană că e bun sau rea. Un gând nu ne poate spune ce se va întâmpla.
Un gând nu înseamnă nimic din toate astea.

Toate astea îi zburau prin minte Ioanei, în timp ce își privea

mama ștergând blatul. Când să-i povestească mamei
despre gândul oribil cu privire Lisa, mama i-a spus: „Ioana
 dă-i de mâncare lui Penny înainte de a pleca
la domnul doctor Mihai și îmbracă-te cu
rochia nouă. Arăți tare bine în ea.”

„Mami, ce doctor este domnul Mihai? O să-mi

dea injecții?” Ioana uitase pe moment de Lisa
și a început să se îngrijoreze legat de doctor.

Mama s-a oprit din ce făcea și a văzut ce

îngrijorată era Ioana:

„Draga mea, nu o să-ți dea injecții. O să vorbiți și te va ajuta să nu mai

joci jocurile astea. Este un om tare drăguț și mă ajută și pe mine cu
jocurile mele.”

„Mami, tu încă joci acest jocuri?” o întrebă Ioana surprinsă.

„Da, iar pe unele probabil că le voi juca mereu. Dar doctorul Mihai m-a
ajutat să încetez o mulțime de jocuri, exersând și luând un tratament.”

„Dar gândurile înfricoșătore?”

„Oamenii au întotdeauna gânduri înfricoșătoare, dar

așa cum ți-am spus, UN GÂND E DOAR UN GÂND ȘI NU
TE POATE RĂNI. UN GÂND NU POATE RĂNI PE NIMENI.”

După-amiază, mama a dus-o la doctor. Biroul acestuia

era într-o clădire mică, de cărămidă, care arăta exact
ca o casă obișnuită. Avea chiar și flori, tufișuri și o
verandă.

Au fost întâmpinate de zâmbetul secretarei, care i-a spus Ioanei că se

bucură că o întâlnește. Apoi a anunțat medicul. Cât timp au așteptat,
Ioana juca mereu în minte tot felul de „jocuri” - număra și repeta cuvinte,
 ca să se calmeze. Deși știa că nu va lua injecții, nu știa
totuși cum va fi întâlnirea cu doctorul și asta o
neliniștea.

După un timp, a apărut doctorul Mihai și i-a zâmbit, iar

Ioana și-a dat seama că nu era așa de înfricoșător.
Acesta s-a prezentat și a invitat-o să meargă pe hol,
spre cabinet. El a intrat, după care s-a așezat într-un
fotoliu mare și confortabil. Când să intre și ea, fetița a văzut podeaua. Era
cu pătrățele negre și albe, exact ca în bucătăria ei!!! A simțit instantaneu
o spaimă groaznică. I-a spus doctorului că dacă atinge pătratele albe,
ceva rău o să se întâmple cu sora sa.

Dintr-o dată, doctorului i-a venit o idee. S-a așezat pe podea și, cu un
zâmbet mare, a invitat-o pe Ioana să i se alăture. Era curios să afle
despre gândurile ei înfricoșătoare. Podeaua, spunea el, era locul lui
preferat.

Ioana a refuzat, iar dr. Mihai a întrebat-o:

„Îți amintești oare de câte ori ai călcat în viața ta pe pătratele albe acasă?”

„„Ăăă… de multe, multe ori…” a șoptit ea.

„A pățit ceva sora ta din cauză că tu ai călcat pe pătratele albe?”

„,Nu”.

În timp ce vorbeau, Ioana a observat că doctorului Mihai nu îi păsa pe ce

culoare stătea. Pur și simplu stătea unde voia el. Voia și ea să fie ca Mihai,
și chiar i-a spus asta.

El i-a explicat că cel mai bun mod de a-ți învinge frica, este să faci
lucrurile - să calci pe toate pătrățelele, să pășești pe linii, chiar dacă
ți-e teamă că ceva rău se va întâmpla. SĂ ÎȚI ÎNFRUNȚI FRICA DATĂ DE
GÂNDURI, E CEL MAI BUN MOD DE A SCĂPA DE EA. Ce bine este când nu
ți-e teamă!
În adâncul sufletului, Ioana știa că
doctorul are dreptate, așa că și-a pus
un picior și pe alb și pe negru în
același timp. La început a fost tare
speriată, căci nu-i dădeau pace
gândurile că Lisa ori Penny ar fi putut
păți ceva. Dar fetița observă că frica a
început să se micșoreze și deși
încerca să se gândească la sora și la
cățelușa ei, mintea a început să-i
zboare. A apăsat piciorul pe podea și
a făcut primul pas. Apoi încă unul. Nu mai putea de bucurie! A traversat
încăperea și a început să aplaude, în timp de doctorul îi zâmbea.

„Ești norocoasă!” Unii copii reușesc să facă acest exercițiu de expunere

doar după ce iau medicamente.

„Au și alți copii TOC (tulburare obsesiv-compulsivă)? Iau

medicamente? Ce sunt execițiile de expunere? Sunt ca niște
sărituri?” tot întreba Ioana entuziasmată.

„Hai să ne calmăm un pic!” i-a spus doctorul râzând. „Mulți

copii au TOC și am câțiva pacienți copii. Dacă vrei, poți să-i
cunoști. Unii iau medicamente, ca să poată face exercițiile.
Și da, exercițiile de expunere te dezvoltă, exact ca săriturile. Cu cât faci
mai multe, cu atât mai rezistentă devii și nu mai ai nevoie de jocurile TOC.

Un exercițiu este așa: te forțezi să te gândești la gândul înfricoșător și

nu încerci să-l alungi prin „jocurile” pe care le joci de obicei.

O să vezi că, după un timp, gândul înfricoșător devine plictisitor. Este

exact ca acum: când ai pus piciorul prima oară pe alb și negru, ți-a fost
frică, apoi ai mai făcut un pas și frica a scăzut, iar după aceea ai început
să mergi normal și gândul că sora ta pățește ceva nu te-a mai speriat. E
bine să îți învingi frica, așa-i?”
Ioana era întru totul de acord. Aceste exerciții de expunere,
fără „jocurile triste”, erau grozave și făceau gândurile oribile
să devină mici și neimportante.

„Dar de ce am gândurile astea?” întrebă Ioana

„Toată lumea are gânduri înspăimântătoare, dar unii oameni,

printre care tu și cu mama ta, se blochează în aceste gânduri și nu se pot
opri.. se tot gândesc la ele...Dar ele nu înseamnă nimic pentru că…”

„Oh, știu”, strigă Ioana, „PENTRU CĂ GÂNDURILE SUNT DOAR GÂNDURI.

Nu înseamnă că dacă ai gândurile astea ești bun sau rău sau că ceva se
va întâmpla. De fapt ele nu înseamnă nimic, SUNT DOAR GÂNDURI.”

Ioana se simțea foarte mândră că și-a amintit ce îi spusese mama.

După vizita la doctorul Mihai, Ioana s-a simțit foarte bine, iar pe drum a
tot povestit cu mama despre TOC și despre exercițiile de expunere. Când
mama a deschis ușa casei, iar Ioana a văzut-o pe Lisa citind pe fotoliu,
practic a țâșnit spre sora sa și s-a repezit să îi dea o îmbrățișare
maaaare.
Seara, când Ioana s-a băgat în patul său, s-a gândit la tot ce se
întâmplase în acea zi importantă pentru ea: a învățat despre TOC și că
frica poate fi alungată prin exerciții de expunere; a învățat că dacă avea
nevoie, existau medicamente care să o ajute. În plus, își făcuse un nou
prieten, pe doctorul Mihai, care, apropo, avea dreptate - era așa de bine
să nu-ți mai fie frică de gânduri… pentru că un gând e doar un gând.