UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN

BUCUREŞTI

                FACULTATEA DE INGINERIE MANAGERIALĂ

      Student: POPESCU MARIA

Structura sistemică a întreprinderii de producţie

[1, 16, 85, 91]
Desfăşurarea proceselor de producţie industrială are loc prin interacţiunea corespunzătoare a
factorilor de producţie (operatori şi mijloace de producţie), interacţiune realizată într-un cadru organizat şi
condus de oameni, numit întreprindere de producţie industrială.
Din punct de vedere sistemic, întreprinderea de producţie industrială poate fi considerată un sistem
deschis, aflat în interacţiune şi comunicare cu mediul socio-economic în care se află, având ca scop
realizarea anumitor produse, de o anumită calitate şi într-o anumită cantitate, conform cerinţelor
consumatorilor.
Modelul sistemic al întreprinderii de producţie industrială, bazat pe funcţiunile tradiţionale ale
întreprinderii, cuprinde următoarele subsisteme, fig.4.1: cercetare – dezvoltare, producţie (operativă),
financiar – contabilă, resurse umane (personal), comercială (marketing). Între aceste subsisteme există
legături foarte strânse, astfel încât deciziile luate într-un subsistem afectează comportamentul şi
randamentul celorlalte subsisteme. În acest model, funcţiunea comercială a întreprinderii se regăseşte în
două subsisteme: subsistemul de aprovizionare – desfacere şi subsistemul de marketing.
Conform acestui model, sistemul de producţie este asociat funcţiunii de producţie a întreprinderii,
cea care reuneşte activităţile legate de procesul de producţie: procesele de transformare a resurselor
primare şi materiale în produse finite, precum şi cele de asigurare a condiţiilor tehnico-materiale necesare
acestor transformări. Rezultă că în cadrul sistemului de producţie se desfăşoară toate 4. Caracteristici ale
sistemelor de producţie 67
 procesele de producţie de bază, procese care sunt susţinute de celelalte procese de producţie:
auxiliare, de servire şi anexă.
Fig. 4.1 Modelul sistemic tradiţional al întreprinderii de producţie industrială Exemple de activităţi
desfăşurate într-un sistem de producţie sunt:
Fluxuri informaţionale

Subsistemul
de producţie
Subsistemul
de marketing
Subsistemul financiar-contabil
Subsistemul resurse umane
Subsistemul cercetare-dezv.
Subsistemul aprov.-desfacere
Întreprindere de producţie industrială
Mediul socio-economic
Fluxuri materiale
Fluxuri energetice
Fluxuri financiare
Fluxuri informaţionale
Fluxuri materiale
Fluxuri energetice
Fluxuri financiare
- planificarea, programarea, lansarea, execuţia şi urmărirea producţiei de bază şi auxiliară;
- controlul calităţii pieselor, subansamblurilor şi produselor finite;
- exploatarea, întreţinerea şi repararea utilajelor;
- alimentarea cu diferite forme de energie a locurilor de muncă;
- transportul inter-operaţional al pieselor etc.

Deoarece funcţiunea de producţie este considerată funcţiunea principală a întreprinderii (celelalte

funcţiuni fiindu-i subordonate), rezultă că şi sistemul de producţie este principalul subsistem
al întreprinderii. Din punctul de vedere al valorii adăugate produsului final (cel vândut de
întreprindere) procesele de transformare sunt cele care adaugă valoare semifabricatelor (ca
elemente de intrare) în mod direct, fig. 4.2, iar celelalte procese, inclusiv cele funcţionale,
asigură condiţiile de realizare a valorii adăugate produsului final. Prin urmare, obţinerea de
profit la nivelul întreprinderii este condiţionată deopotrivă de buna conducere şi coordonare a
întregului ansamblu de activităţi şi procese din cadrul acesteia. 68 Partea I Caracteristici ale
produselor, proceselor şi sistemelor de producţie
 Fig. 4.2 Lanţul valorii adăugate produsului final [adaptare după 16] 4.2 Definirea şi
caracteristicile sistemului de producţie [1, 16, 85, 91, 95] Realizarea procesului de
producţie este posibilă dacă elementele de intrare în proces (obiecte ale muncii, energie şi
informaţii) sunt cele corespunzătoare procesului tehnologic, iar factorii de producţie
(operatori şi mijloace de producţie) sunt grupaţi într-un mod specific (au o anumită structură)
şi interacţionează după anumite reguli. Asigurarea acestor condiţii este realizată de sistemul
de producţie, care poate fi definit după cum urmează. Sistemul de Producţie (SP) este un
ansamblu de elemente (resurse) de tip uman, mijloc de producţie şi informaţional grupate
într-un mod specific, care interacţionează între ele după anumite reguli pentru realizarea unor
produse în cantitatea, cu calitatea şi la termene precizate, în condiţii de eficienţă. Modelul
intrare-ieşire al sistemului de producţie este prezentat în fig. 4.3.

Procese de transformare
Asigurare cu echipamente
Asigurare cu energie
Întreţinere mijl. de producţie
Aprovizionare
Logistică
Servicii
după vânzare
Proiectare constructivă şi tehnologică
Gestiune resurse umane
Conducere generală
Profitul întreprinderii
Valoare adăugată
Procese
Activităţi operaţionale
Procese
de bază
Procese
auxiliare
Procese
de servire
Procese
de concepţie
Procese
de conducere
Activităţi funcţionale
Având în vedere teoria generală a sistemelor şi relativitatea noţiunii de sistem, se poate spune că
şi noţiunea de sistem de producţie are un caracter de relativitate. Astfel, dacă intrările şi
ieşirile mai multor sisteme de producţie formează un ansamblu de sisteme care se comportă
„ca un întreg” (sistem), acest ansamblu poate fi considerat la rândul său un sistem de
producţie, de rang superior 4. Caracteristici ale sistemelor de producţie 69
 sistemelor de producţie ce-l formează. În acest caz, noţiunea de produs al unui sistem de rang
inferior nu are neapărat înţelesul de produs finit: elementul de ieşire al unui sistem de producţie de rang
inferior (considerat produs pentru acesta) reprezintă semifabricat (element de intrare) pentru sistemul de
producţie cu care acesta este înlănţuit.
Fig. 4.3 Modelul intrare-ieşire al sistemului de producţie Cel mai mic sistem de producţie poate fi
considerat un loc de muncă, motiv pentru care este numit şi sistem de producţie ireductibil. Sisteme de
producţie de rang superior locului de muncă pot fi considerate structurile de producţie de tip linie de
producţie, grupă de maşini sau celulă de fabricaţie. Pentru a diferenţia sistemul de producţie asociat
întreprinderii de cele de rang inferior acesteia vom folosi pentru întreprindere noţiunea de sistem de
producţie industrial. Datorită relativităţii noţiunii de sistem de producţie este necesar ca, înaintea începerii
oricărei analize asupra unui sistem de producţie, să se precizeze frontierele acestuia. Descrierea oricărui
sistem de producţie poate fi făcută pe baza caracteristicilor principale ale unui sistem: scop, elemente de
intrare-ieşire, structură organizatorică, mediu şi reguli de funcţionare. O astfel de descriere a sistemului de
producţie este prezentată în continuare. Scopul SP este de a adăuga valoare de întrebuinţare elementelor
de intrare, prin transformarea lor în produse. Acest lucru trebuie realizat în cadrul procesului de producţie
astfel încât produsele rezultate să fie disponibile în cantitatea, cu calitatea şi la termenele precizate, iar
procesul de producţie să fie eficient.

Echipamente
Utilaj
Elemente Informaţionale
Mijloace de Producţie
Operatori
Resursele SP
Ieşiri :
- energie
- produse
- informaţii
Intrări :
- energie
- materiale
- informaţii
MEDIU
Substanţe 70 Partea I Caracteristici ale produselor, proceselor şi sistemelor de producţie
Eficienţa minimă a procesului este atinsă atunci când produsul obţinut are o valoare mai mare decât suma
dintre valorile cumulate ale elementelor de intrare consumate pentru realizarea produsului şi cota din
valoarea elementelor structurii de transformare ce revine produsului. Elementele de intrare în SP sunt
constituite din energie, materiale şi informaţii. Energia, ca element de intrare în sistemul de producţie,
poate fi formată din una sau mai multe categorii de energie, dintre care cele mai utilizate sunt: energia
electrică, energia pneumatică, energia hidraulică, energia gravitaţională. Ea contribuie la realizarea
transformărilor din procesul de producţie, la transferul în spaţiu al diferitelor tipuri de elemente şi la
asigurarea condiţiilor normale de desfăşurare a muncii. Materialele care intră în SP sunt reprezentate, în
general, de materii prime, semifabricate şi componente, adică toate elementele de natură materială care
asigură în mod direct sau indirect condiţiile necesare desfăşurării procesului de producţie. Dintre acestea,
obiectele muncii reprezintă elementele de intrare în procesul de producţie, deoarece asupra lor se
acţionează de către operatori, prin intermediul mijloacelor de producţie, pentru transformarea lor în
produse. Informaţiile de intrare în SP se referă la condiţiile în care se desfăşoară activitatea din SP:
cererea de produse (caracteristici şi cantitate), factorii care influenţează activitatea SP etc. Elementele de
ieşire principale ale SP sunt produsele. De asemenea, elemente de ieşire sunt considerate şi informaţiile
referitoare la produsele realizate (tip, cantitate, caracteristici efective, mod de utilizare etc.). Energia nu se
regăseşte întotdeauna sub aceeaşi formă cu cea de intrare, datorită acţiunilor care au loc în cadrul
sistemului. Structura organizatorică a SP este definită de elementele componente ale sale (resursele
sistemului) şi de modul de grupare a lor, împreună cu relaţiile dintre acestea. După natura fizică,
elementele componente ale unui sistem de producţie (resursele) pot fi grupate în următoarele categorii:
mijloace de producţie, operatori umani şi elemente informaţionale.
Mijloacele de producţie pot fi de tip utilaj, echipament (dispozitiv, sculă, verificator) sau substanţă.
Pentru realizarea unui anumit proces de producţie, 4. Caracteristici ale sistemelor de producţie 71
 acestea sunt reunite în sisteme tehnologice, în conformitate cu structura procesului tehnologic.
Operatorii reprezintă elementele de bază ale sistemelor de producţie, fiind prezenţi în toate tipurile de
sisteme de producţie, dar cu sarcini şi atribuţii specifice activităţilor de conducere şi execuţie care au loc
în cadrul sistemului. Elementele informaţionale sunt alcătuite din date, fişiere, documente, rapoarte,
ordine, dispoziţii etc. Documentaţia tehnologică (fişa tehnologică, planul de operaţii etc.) constituie
elementul informaţional pe baza căruia are punerea în practică a procesului de producţie. Prin intermediul
elementelor informaţionale se realizează legăturile dintre părţile sistemului (se precizează modul de
realizare a activităţilor, stadiul de realizare a lor etc.), făcând posibilă conducerea activităţilor de producţie
şi se execută activităţile de producţie propriu-zisă. Eficienţa procesului de producţie depinde în mare
măsură de gradul de corelare a resurselor din cadrul sistemului de producţie. De exemplu, nivelul tehnic
al mijloacelor de producţie condiţionează direct eficienţa proceselor de transformare, însă ceea ce se
obţine cu ajutorul lor depinde şi de gradul de calificare al operatorilor care le utilizează. Pe de altă parte,
mijloacele de producţie se depreciază în timp (conferind sistemului de producţie un caracter de
temporalitate), iar pentru întreţinerea şi modernizarea mijloacelor de muncă sunt necesare resurse
financiare însemnate. Modul de grupare a resurselor dintr-un sistem de producţie poate fi privit din două
puncte de vedere:
• funcţional, caz în care se defineşte structura de conducere (funcţională) a sistemului;
• operaţional, caz în care se defineşte structura de producţie (operaţională) a sistemului.

Structura de conducere a SP prezintă ansamblul persoanelor cu funcţii de conducere în cadrul

sistemului, modul de grupare al acestora în subsisteme, precum şi relaţiile dintre aceste subsisteme.
Constituirea acestei structuri este subordonată procesului de conducere (management) care are loc în
cadrul SP.
Structura operaţională a SP se referă la ansamblul mijloacelor de producţie şi persoanelor cu rol de
execuţie în cadrul sistemului, modul de grupare al acestora în subsisteme (unităţi), mărimea şi modul de
amenajare spaţială a unităţilor, 72 Partea I Caracteristici ale produselor, proceselor şi sistemelor de producţie
 precum şi la relaţiile dintre unităţi, necesare desfăşurării procesului de producţie. Constituirea
acestei structuri este subordonată procesului de producţie. Mediul SP este format din elementele externe
sistemului care influenţează funcţionarea acestuia. Numărul şi conţinutul acestora depinde de frontierele
sistemului de producţie considerat: în cazul unui loc de muncă (SP ireductibil), mediul este format din
celelate locuri de muncă care formează unitatea de producţie, în timp ce în cazul unei întreprinderi (SP
industrial) mediul este format din ansamblul factorilor în prezenţa cărora întreprinderea îşi desfăşoară
activitatea: furnizori, beneficiari, concurenţă, politica economică naţională sau regională etc. Regulile de
funcţionare a SP precizează modul de realizare a interacţiunilor dintre elementele sistemului. Ele pot fi
descrise cu ajutorul proceselor sau cu ajutorul fluxurilor. Regulile de funcţionare descrise cu ajutorul
proceselor pun accentul pe activităţile ce trebuie realizate în cadrul sistemului pentru realizarea
produselor. În acest scop, cele două laturi ale procesului de producţie (procesul de muncă şi procesul
tehnologic) sunt descrise în amănunt prin intermediul elementelor structurale ale acestora (vezi cap. 3).
Regulile de funcţionare exprimate cu ajutorul fluxurilor pun accentul pe modul de evoluţie a
elementelor de intrare în cadrul sistemului, de la intrarea lor în sistem, până la ieşirea lor din acesta. În
această situaţie, modelul intrare - ieşire al sistemului de producţie poate fi descris cu ajutorul a trei fluxuri
importante, fig. 4.4: fluxul materialelor, fluxul energetic şi fluxul informaţiilor.
Fig. 4.4 Fluxurile din sistemul de producţie În întreprinderile industriale aceste fluxuri au un caracter
discontinuu, iar descrierea lor se face, în principal, prin:
Energie
PRODUSE
Fluxul informaţiilor
Informaţii
Fluxul energetic
Fluxul materialelor
S. P.
- natura elementului din flux,
- traseul parcurs de flux,
- volumul şi debitul fluxului,
- modul de declanşare a fluxului.
4. Caracteristici ale sistemelor de producţie 73
 Fluxul materialelor este constituit din materii prime, materiale şi semifabricate, fiind cel care
condiţionează declanşarea şi derularea proceselor de transformare din cadrul sistemului de producţie.
Acest flux indică modul de deplasare a materialelor dintr-un loc în altul, adică dintr-un loc de stocare la
un post de lucru şi invers sau de la un post de lucru la alt post de lucru. Deplasările se realizează prin
manipulare sau transport, cu ajutorul echipamentelor de poziţionare şi orientare, a celor de transport şi de
depozitare etc. Fluxul energetic poate fi format din una sau mai multe categorii de energie, dintre care
cele mai utilizate sunt: energia electrică, energia pneumatică, energia hidraulică, energia gravitaţională.
Acest flux indică modul de transport al energiei către utilajele şi echipamentele componente ale
sistemului de producţie, pentru asigurării derulării proceselor de transformare. Fluxul informaţiilor
cuprinde toate instrucţiunile necesare desfăşurării procesului de producţie din cadrul sistemului. El
precizează modul de realizare a legăturilor dintre elementele sistemului şi dintre acesta şi mediul în care
se află. 4.3 Sistemul de producţie ca sistem cibernetic [6,11, 91, 100] Sistemul de producţie
este format din sisteme tehnice şi sisteme naturale (operatori care pun în practică procesul de producţie
sau care realizează activităţi de conducere). Această observaţie permite extinderea conceptelor ciberneticii
generale şi asupra sistemelor de producţie. Astfel, activităţile din cadrul unui sistem de producţie pot fi
considerate a fi rezultatul acţiunii conjugate a următoarelor trei subsisteme generale, fig. 4.5:
• sistemul decizional, SD, ca parte de comandă;
• sistemul operaţional, SO, ca parte operativă (de execuţie);
• sistemul informaţional, SI, ca parte de legătură între cele două sisteme.

Sistemul decizional este subsistemul SP în care se realizează activităţi funcţionale. El are rolul de a
decide în legătură cu modul de desfăşurare a activităţilor în cadrul sistemului operaţional, în funcţie de
evoluţia acestuia şi de mediu, în vederea atingerii anumitor obiective. În funcţie de mărimea sistemului de
producţie, activităţile funcţionale pot fi realizate de un operator (conducător), un automat sau de o
combinaţie operator-automat.74 Partea I Caracteristici ale produselor, proceselor şi sistemelor de producţie
 Sistemul operaţional este partea sistemului de producţie în care se desfăşoară activităţi
operaţionale: transformarea nemijlocită a intrărilor în produse. Aceste transformări sunt cele care adaugă
cea mai mare valoare produsului, iar declanşarea lor are la bază deciziile emise de SD. Diferenţa dintre
sistemul de producţie şi sistemul operaţional (ca subsistem al acestuia) este următoarea: în timp ce
sistemul de producţie constituie cadrul general al tuturor activităţilor (funcţionale şi operaţionale),
sistemul operaţional este cel în care se realizează numai activităţile direct legate de transformarea
intrărilor în produse. În practică, sistemul operaţional este regăsit şi sub denumirea de departament de
producţie, fiind alcătuit dintr-o reuniune de sisteme tehnologice grupate după anumite criterii. Sistemul
informaţional are rolul de a asigura legăturile din sistemul de producţie, în cele două sensuri, între
sistemul decizional şi sistemul operaţional, fig. 4.6.

IEŞIRI :
- informaţii
- produse
- energie
INTRĂRI :
- fluxuri informaţionale
- fluxuri materiale
- fluxuri energetice
Sistemul de Producţie
SD
SO
SI
MEDIU
Fig. 4.5 Sistemul de producţie, ca sistem cibernetic

Date
Decizii
Informaţii
Date
Decizii
Ieşiri
Intrări
SO
Ieşiri
Intrări
SD
MEDIU
Ieşiri
Intrări
SI
Fig. 4.6 Legăturile dintre cele trei sisteme generale ale sistemului de producţie 4. Caracteristici ale sistemelor de
producţie 75
 Prin intermediul acestui sistem sunt transmise deciziile luate de sistemul decizional către sistemul
operaţional şi sunt furnizate sistemului decizional informaţii de stare în legătură cu activităţile ce se
desfăşoară în cadrul sistemului operaţional, dar şi în legătură cu mediul. Prezenţa sistemului de conducere
(decizional) şi realizarea legăturii în ambele sensuri, între SD şi SO, conferă sistemului de producţie
caracterul de sistem cibernetic. Drept urmare, transferul reciproc de informaţii între sistemul de comandă
şi cel operaţional, precum şi între sistemul de comandă şi sistemele externe sistemului de producţie, are
rolul de a asigura pe un anumit interval de timp un proces de autoreglare a activităţilor din cadrul
sistemului de producţie, astfel încât ieşirile acestuia să atingă obiectivele prestabilite. Odată cu creşterea
mărimii sistemului de producţie (de exemplu, de la loc de muncă la întreprindere), procesele şi activităţile
din cadrul acestuia devin mai numeroase şi mai complexe, iar conducerea lor mai dificilă. 4.4 Sistemul
decizional al sistemelor de producţie [85, 91] Realizarea comenzii (conducerii) în sistemele de
producţie a evoluat de-a lungul timpului, odată cu progresele înregistrate în domeniul tehnic şi, ulterior, în
domeniul tehnologiei informaţiei. Punctul de plecare al evoluţiei l-a constituit comanda şi acţionarea
manuală a mijloacelor de muncă. Mai întâi, progresul tehnic a condus la înlocuirea treptată a proceselor
de muncă manuală cu procese mecanizate şi, apoi, cu cele automatizate. Această evoluţie este cunoscută
sub numele de automatizare. Ea a început de la nivelul celui mai mic sistem de producţie (loc de muncă),
a continuat cu sistemele de rang superior şi tinde să se extindă până la nivelul întreprinderii. Impactul
automatizării se resimte, în primul rând, la nivelul sistemului operaţional (sistem tehnologic, grupuri de
sisteme tehnologice).
Progresul tehnic a fost completat de progresul din domeniul tehnologiei informaţiei (cuprinzând
atât partea hardware, cât şi pe cea software). Această evoluţie este cunoscută sub numele de
informatizare. Ea a influenţat în mod deosebit conducerea sistemelor de producţie, prin utilizarea
informaticii în toate nivelurile de conducere şi în toate domeniile de activitate. În momentul actual nu se
76 Partea I Caracteristici ale produselor, proceselor şi sistemelor de producţie
 mai poate vorbi de automatizarea unui proces fără a ţine cont şi a utiliza avantajele oferite de
tehnologia informaţiei. Evoluţia sistemelor de producţie din punctul de vedere al conducerii acestora
poate fi structurată pe mai multe etape, ca în tab. 4.1.
Tab. 4.1 Evoluţia sistemelor de producţie
Etapa de dezvoltare a sistemului de Descrierea principalelor caracteristici
producţie ale sistemului de producţie de tip loc
de muncă
Nr. Denumire Perioada
I Manufacturier până în 1800 Mijloacele de
muncă sunt
acţionate manual
pentru realizarea
procesului de
transformare
II Mecanizare 1800 - 1960 Mijloacele de
muncă şi obiectul
muncii sunt reunite
în sisteme
tehnologice, iar
procesele de
transformare se
realizează
mecanizat sub
conducerea
operatorului
III Automatizare 1960 - 1980 Sistemele
tehnologice au
grade diferite de
automatizare,
prezenţa
operatorului fiind
necesară pentru
realizarea anumitor
activităţi
IV Informatizare din 1980 Sistemele
tehnologice sunt
automatizate
flexibil (CN) şi
sunt conectate la
un calculator
central. Operatorul
execută activităţi
specifice întregului
sistem.