Daniel și cei trei prieteni la curtea împăratului

Dumnezeu a dat în mâinile lui Nabucudonosor pe Ioiachim, împăratul lui Iuda în anul al treilea al domniei sale și
împăratul babilonian a dat poruncă să-i fie aduși vreo câțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță
boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei,
cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, și pe care să-i învețe scrierea și limba
Haldeilor. Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Căpetenia famenilor dregători le-a
pus însă alte nume, și anume: lui Daniel i-a pus numele Beltșațar, lui Hanania – Șadrac, lui Mișael – Meșac, și lui
Azaria – Abed-Nego.
Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul acestuia și a rugat pe căpetenia
famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Acesta i-a spus că îi e frică de împărat căci dacă acesta îi va găsi
cu fețele mai triste decât ale celorlalți tineri, el își va pune capul în primejdie. Daniel i-a spus îngrijitorului care avea
grijă de el și ceilalți trei tineri să-i lase zece zile să mănânce numai zarzavaturi și apă, să-i compare cu ceilalți tineri și
să facă ce va crede. Acesta e de acord și după zece zile aceștia erau mai bine la față și mai grași decât toți tinerii
care mâncau din bucatele împăratului. La vremea sorocită de împărat, Daniel și cei trei sunt chemați de împărat, care
vede că nu este nimeni ca ei dintre tinerii din Israel și sunt primiți în slujba împăratului. Iar în toate lucrurile care
cereau înțelepciune și pricepere, și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți
vrăjitorii și cititorii în stele, care erau în toată împărăția lui. (Daniel, cap I)

Primul vis
Nabucadnețar (Nabucudonosor) are un vis pe care-l tulbură și pe care nu și-l amintește. Le cere vrăjitorilor de la
palat să-i spună visul și să i-l tâlcuiască că altfel vor fi omorâți și casele lor prefăcute într-un morman de murdării.
Aceștia spun că acest lucru niciun muritor nu poate face și că de aceea nu s-a cerut niciodată de la vreun vrăjitor așa
ceva de către niciun împărat, oricât de mare și puternic ar fi fost. Înțelepții începuseră să fie omorâți, urmau Daniel și
prietenii lui. Auzind porunca împăratului, Daniel cere împăratului să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea. Apoi
Daniel s-a dus în casa lui, le-a povestit prietenilor săi cum stau lucrurile și i-a rugat să ceară îndurarea Dumnezeului
cerurilor pentru această taină pentru ca să nu piară ei patru împreună cu toți înțelepții Babilonului. Taina împăratului i
se descoperă într-o vedenie în timpul nopții și Daniel binecuvântează pe Dumnezeul cerurilor. În esență era vorba de
succesiunea unor domnii până la venirea domniei lui Hristos. [1]
46. Atunci împăratul Nebucadnețar a căzut cu fața la pământ și s-a închinat înaintea lui Daniel, și a poruncit
să i se aducă jertfe de mâncare și miresme.
47. Împăratul a vorbit lui Daniel și a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și
Domnul împăraților, și El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!”
48. Apoi împăratul a înălțat pe Daniel, și i-a dat daruri multe și bogate; i-a dat stăpânire peste tot ținutul
Babilonului, și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înțelepților Babilonului.
49. Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ținutului Babilonului în mâna lui Șadrac, Meșac și Abed-
Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului. (Daniel, cap II)
Al doilea vis și experiența lui Nabucudonosor
Altădată, pe când trăia liniștit și fericit, Nabucadnețar mai are un vis, care-l umple de groază. Daniel,
aflat la curtea lui i-l tâlcuiește, potrivit descoperirii lui Dumnezeu pe care o are: este vorba de ceea
ce se întâmplă cu un copac care-l simbolizează pe însuși împăratul și ceea ce urma să se petreacă
cu el în următorii șapte ani. [2] Daniel îl îndeamnă să se pocăiască pentru a nu împlini toate acestea:
„Pune capăt păcatelor tale, și trăiește în neprihănire, rupe -o cu nelegiuirile tale, și ai milă de cei
nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!” Dar Nabucadnețar nu-l ascultă și, peste un an,
când se plimba pe acoperișul casei sale, are un moment de trufie în care își arogă toate meritele
pentru puterea și strălucirea de care se bucură. Atunci se aude un glas din cer care-l anunță că
proorocia se va împlini. El a fost îndepărtat de pe tron și a fost despuiat de slava lui: a fost izgonit din
mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor, a locuit la un loc cu măgarii sălbatici, i s-a
dat să mănânce iarbă ca la boi, trupul i-a fost udat de roua cerului, i-a crescut părul ca penele
vulturului și i-au crescut unghiile ca ghearele păsărilor; șapte vremi au trecut peste el, până când a
recunoscut că Dumnezeu este cel care trăiește și are stăpânire veșnică peste oastea cerurilor și
împărăția oamenilor și o dă pe aceasta cui vrea; și atunci a fost reașezat în scaunul de domnie și
puterea sa a crescut. Nebucadnețar îl laudă și-l slăvește pe împăratul cerurilor, recunoscând că El
poate să smerească pe cel ce umblă cu mândrie. (Daniel 4.1–37, 5.18–21