Metode de evaluare: Evaluarea orala, scrisa, practica

Metode de evaluare

In activitatea de evaluare cadrul didactic poate recurge la o gama larga de metode,

clasificate in: traditionale, denumite astfel datorita faptului ca au fost consacrate
in timp si sunt utilizate cel mai frecvent si complementare deoarece s-au impus in
practica scolara in ultimii ani.

METODE TRADITIONALE DE EVALUARE

a) Evaluarea orala. Se realizeaza printr-o conversatie intre cadrul didactic si elevi,

prin care se urmareste obtinerea unor informatii cu privire la volumul si calitatea
instructiei. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata.

Se recomanda a fi utilizata mai ales in cazul disciplinelor/tipurilor de activitati care

au ca obiectiv formarea unor capacitati si abilitati dificil de surprins prin
intermediul altor metode de evaluare (de exemplu, capacitatea de comunicare
verbala).

Avantaje:

- permite verificare;
- ofera posibilitatea unei evaluari flexibile, adaptata particularitatilor
individuale, prin stabilirea tipului de intrebari si a gradului de dificultate a
acestora in functie de calitatea raspunsurilor oferite de elevi;
- permite cunoasterea posibilitatilor de exprimare a copiilor/elevilor si
siguranta cu care opereaza cu notiunile asimilate, priceperea cu care
elaboreaza un raspuns la o intrebare anume, abilitatea de a argumenta o idee,
de a respecta logica si dinamica unei expuneri, originalitatea manifestata in
abordarea unei probleme;
- ofera posibilitatea ca, in cadrul unor raspunsuri incomplete, sa se poata
interveni cu intrebari suplimentare;
- favorizeaza intensificarea interactiunii profesor-elev;
- realizeaza un feed-back, prompt, rapid, permit corectarea raspunsurilor;
- favorizeaza dezvoltarea capacitatii de exprimare a copiilor/elevilor.
Limite:

- obiectivitatea poate fi diminuata datorita: gradului diferit de dificultate a

intrebarilor, starea de moment a evaluatorului starea psihica a elevilor
(tensiunea afectiva);
- intrebarile ajutatoare pot avea un caracter perturbator, obligandu-i pe elevi sa
se abata de la forma de raspuns proiectat;
- ofera posibilitati limitate de verificare a unui numar mai mare de elevi;
- consum mare de timp, nivel scazut de validare si fidelitate.

In invatamantul prescolar pentru evaluarea orala se pot folosi cateva procedee

aparte, cum ar fi:

„Scaunul autorului“, folosit in cadrul „Intalnirii de dimineata“ in alternativa

educationala Step by Step. Copilul este poftit pe acest scaun ca sa prezinte
rezultatul muncii independente sau de grup celorlalti copii, educatoarei, dupa
solutionarea unei sarcini date. I se ofera astfel sansa de a se autocunoaste,
autoevalua si a avea feedback-ul imediat al celorlalti copii si al educatoarei. Prin
modelul de evaluare primit de la educatoare, in timp, copiii vor sti sa intervina si sa
valorifice laturile pozitive ale persoanelor cu care interactioneaza si sa transmita
acestora, sub forma de sugestii, pareri, opinii despre ceea ce trebuie imbunatatit sau
corectat, fara sa jigneasca sau sa atace pe cineva.

„Turul galeriei“ se utilizeaza dupa solutionarea de catre copiii a unor sarcinii

primite in grup. Rezultatul activitatii fiecarui grup este expus si, prin rotatie,
fiecare grup vizualizeaza operele expuse. Educatoarea initiaza o comunicare
interactiva intre copiii autori ai lucrarii expuse si copiii vizitatori. Cei dintai ofera
informatii despre modul de organizare, despre contributia pe care a avut-o fiecare,
despre colaborarea in solutionarea sarcinii si rezultatul muncii lor. Ceilalti
formuleaza aprecieri despre felul in care au fost rezolvat cerintele si ofera aplauze
si incurajari.

„Jurnalul metacognitiv“ consta in evaluarea copilului la sfarsitul zilei cu privire la

continutul invatarii, rezultatele obtinute in activitatile individuale sau comune, in
termeni de reusite si dificultati intampinate, relatiile si calitatea acestora cu colegii
pe parcursul indeplinirii sarcinilor de invatare.

Poate lua forma unui dialog intre copil si educatoarea sau intre copil si colegii de
grupa. Se formuleaza intrebari de genul: „Ce ai invatat sa faceti astazi?“, „Cum ai
facut?“, „Ce ti s-a parut izbutit?“, „Ce dificultati ai intampinat?“, „Cine te-a
ajutat?“, „Pe cine ai ajutat?“, „Cum te-ai simtit astazi?“.
b) Evaluarea scrisa. Reprezinta o metoda de evaluare care se utilizeaza incepand
cu ciclul primar, nefiind specifica invatamantului prescolar.

La nivelul gradinitei, prin „scris“ intelegem exercitiile grafice, scrierea de

simboluri, de litere izolate, de silabe, de cuvinte cu litere de mana sau de tipar.

Este foarte des folosita pentru verificarea nivelului de pregatire a elevilor.

La clasele I-IV imbraca forma lucrarilor de control curent, a lucrarilor de control

date la incheierea unei unitati de invatare.

Lucrarile scrise de control curent (extemporale) se administreaza la lectia curenta,

dureaza 10-15 minute si cuprind un numar redus de intrebari. Urmaresc:
verificarea modului in care elevii si-au insusit lectia de zi, acoperirea necesarului
de note, formarea la elevi a obisnuintei de a invata sistematic.

Lucrarile de control la sfarsitul unei unitati de invatare se aplica in cadrul

evaluarii formative. Verifica in ce masura obiectivele unitatii (obiectivele de
referinta) au fost indeplinite si elevii si-au insusit continuturile esentiale. Ofera
informatii privind calitatea demersului didactic si efectele sale exprimate in nivelul
de pregatire al elevilor.

Avantaje:

permite evaluarea unui numar mare de elevi intr-un timp relativ scurt;

face posibila evaluarea tuturor elevilor cu privire la asimilarea aceluiasi continut,

ceea ce permite compararea rezultatelor;

asigura conditii pentru o apreciere cu grad ridicat de obiectivitate;

ofera elevilor posibilitatea de a elabora raspunsul in mod independent, in ritm

propriu, demonstrand astfel cunostintele si capacitatile de care dispun:

diminueaza starile tensionale care pot influenta negativ performantele elevilor mai
timizi sau cu alte probleme emotionale.

Limite:
feed-back-ul nu este operativ (imposibilitatea corectarii unor greseli, clarificarii,
completarii imediate a cunostintelor, elevii luand cunostinta de lacunele lucrarilor
cu relativa intarziere);

imposibilitatea de a orienta elevii prin intrebari suplimentare;

cand continutul nu acopera decat o parte din materie, exista posibilitatea ca

intamplarea sa aiba un rol semnificativ cu implicatii importante asupra calitatii
probei.

c) Evaluarea practica. Se foloseste pentru a evalua capacitatea elevilor de a aplica

anumite cunostinte teoretice in rezolvarea unor probleme practice, gradul de
stapanire a unor priceperi si deprinderi. Se aplica in special atunci cand se
urmareste evaluarea continutului experimental si practic al instruirii, dar ofera si
informatii cu privire la insusirea continutului conceptual. Reprezinta si o
modalitate importanta de dezvoltare a unor competente generale si specifice,
aplicative.

In invatamantul prescolar probele practice sunt diversificate in functie de natura

domeniului de competenta, de continuturile acesteia, de obiectivele didactice, de
posibilitatile concrete tehnice (tehnologice) de evaluare.

In gradinita aceste probe sunt asociate activitatilor de modelaj, de constructie,

pictura, gospodarie, experimentelor pentru observarea unor fenomene,
confectionarii unor „carti“ sau albume, intocmirea unor colectii, dar si rezolvarea
unor sarcini cu continut matematic, de comunicare orala sau scrisa pe baza
softurilor educationale (de cele mai multe ori, exista posibilitatea tiparirii lucrarii
executate de copil). Rezultatele activitatilor practice sunt expuse, constituind
subiect al evaluarii educatoarei si parintilor, interevaluarii copiilor si al
autoevaluarii. Rezultatele activitatilor practice ale copiilor sunt supuse in acest caz
aprecierilor verbale, in functie de criterii pe care acestia trebuie sa le cunoasca
anterior rezolvarii sarcinilor.

Pentru contracararea limitelor celor trei metode de evaluare, dar si pentru

asigurarea unui grad sporit de obiectivitate se recomanda imbinarea metodelor
traditionale de evaluare.
METODE COMPLEMENTARE DE EVALUARE

Aceste metode urmaresc sa ofere elevilor posibilitati sporite de a demonstra nu

doar ca au asimilat un ansamblu de cunostinte, dar si ca dispun de priceperi,
deprinderi, abilitati de a opera cu respectivele cunostinte. In general, in aceasta
categorie incadram: observarea sistematica a activitatii si comportamentului
elevilor, investigatia, proiectul, portofoliul, autoevaluarea. Dintre aceste metode,
aplicabilitate la nivelul invatamantului primar si prescolar au: observarea
sistematica, portofoliul si autoevaluarea.

a) Observarea sistematica.

Ofera informatii relevante asupra performantelor copiilor/elevilor din perspectiva

capacitatii lor de actiune si reactionare, a competentelor si abilitatilor de care
dispun, a trasaturilor de personalitate si implicit pentru calitatea si eficienta
demersului didactic. Permite cunoasterea unor performante mai greu cuantificabile,
dar foarte importante pentru aprecierea randamentului scolar.

In invatamantul prescolar observarea este importanta in programele de educatie

centrate pe copil si consta in urmarirea atenta si sistematica a comportamentului
unui copil, fara a interveni, cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice.

Educatorul trebuie sa redescopere mereu copilul in dinamica ipostazelor inedite ale

individualitatii lui in devenire, sub toate aspectele. Prima conditie de importanta
capitala este ca educatorul sa invete sa observe copilul.

Inca de la venirea sa in gradinita obtinem prin observare informatii despre

dezvoltarea copilului, prin interactiunea cu grupa de copii, de la parinti si toate
persoanele care interactioneaza cu copilul, atat din gradinita, cat si din afara ei.
Aceste informatii sunt confidentiale.

Cunoasterea copilului necesita timp si anumite competente din partea educatorului:

sa faca observatii obiective;

sa-si construiasca instrumentele necesare pentru inregistrarea informatiilor;

sa dea acestora o interpretare pertinenta.

Informatiile pe care trebuie sa le obtinem despre copil se refera la:

modul cum actioneaza cu obiectele (cum le manuieste, daca inventeaza moduri noi
de a le folosi, daca se joaca cu materialele din toate centrele de activitate, daca
foloseste o varietate de materiale sau opteaza doar pentru unele);

modul cum interactioneaza cu ceilalti (educator, copii, alti adulti): modul de

comunicare verbala/nonverbala, initiativa in comunicare, capacitatea de
autocontrol, capacitatea de exprimare a emotiilor si de a intelege emotiile celorlati;

relatiile in cadrul grupului social al grupei (daca se joaca cu copiii, ce roluri

prefera, daca initiaza jocuri, cu ce copii prefera sa se joace).

In invatamantul primar observarea elevilor trebuie sa se realizeze in contexte

multiple: la ore, in pauze, in cadrul activitatilor extrascolare si extracurriculare.

Atat in gradinita, cat si la clasele I-IV, pentru o observare reusita este important ca
orice cadru didactic:

sa stabileasca exact scopul observatiei;

sa stabileasca comportamentele care intereseaza;

sa aloce un timp special (de exemplu, 10-15 minute la jocuri si activitati alese);

sa utilizeze mijloace simple de inregistrare (grile, liste de rubrici pe care doar sa se

bifeze);

sa noteze comportamentele cu mare exactitate;

sa nu opereze cu etichetari subiective;

sa noteze ceea ce i se pare important, nou pentru dezvoltarea copilului;

sa observe copilul in conditii cat mai variate, locuri diferite si momente diferite,
deoarece un comportament constant in situatii diferite, e important pentru
interpretare;

sa inregistreze observatiile in caietul de observatii;

sa interpretam datele inregistrate pentru a diferentia aspectele caracteristice de cele

aparente.

Pentru inregistrarea informatiilor se pot folosi urmatoarele instrumente:

fisa de observare;

scara de clasificare;

lista de control /verificare.

Fisa de observare reprezinta un instrument prin care cadrul didactic consemneaza

date factuale cu privire la comportamentul sau modul de actiune al elevului (fapte
deosebite, probleme de natura comportamentala, aptitudini generale sau specifice
etc.), pe care apoi le prelucreaza si le interpreteaza.

Avantaj: cadrul didactic decide asupra comportamentului sau performantelor pe

care le considera relevante, semnificative pentru a fi retinute si nu presupune
implicarea elevului in completarea fisei.

Dezavantaj: solicita un timp considerabil pentru notarea datelor factuale si nu

intotdeauna interpretarea acestora are gradul de obiectivitate dorit.

Interpretarea
Prezentarea
evenimentului
Data Locul evenimentului
(concluzii de natura
/faptei
psihopedagogica)
.

b) Portofoliul. Reprezinta atat o metoda, cat si un instrument de evaluare complex,

integrator, flexibil prin care cadrul didactic urmareste progresul realizat de elev in
plan cognitiv, atitudinal, comportamental de-a lungul unui semestru sau an scolar.

Portofoliul reprezinta „cartea de vizita” a elevului, reliefand progresul inregistrat

de acesta pe o perioada determinata a parcursului scolar. Deoarece realizeaza o
sinteza a activitatii elevului pe o perioada mai indelungata de timp poate servi si ca
evaluare sumativa.

Permite evaluarea unor produse care, in mod obisnuit, nu sunt avute in vedere prin
celelalte metode de evaluare, ceea ce stimuleaza exprimarea personala a elevilor,
angajarea lor in activitati de invatare mai complexe, cu grad ridicat de originalitate
si crea-tivitate. In felul acesta evaluarea devine motivanta pentru elev. De
asemenea, inlatura tensiunile, starile emotionale negative care insotesc formele
traditionale de evaluare.
La clasele I-IV, portofoliul poate include rezultatele relevante obtinute prin
celelalte metode si tehnici de evaluare:

rezultatele la probele scrise (lucrari de control, teste, teme pentru acasa);

rezultatele activitatilor practice;

compuneri, eseuri, lucrari prezentate in cercuri;

fise de observare;

postere, machete, desene, caricaturi;

chestionare de atitudini, interviuri;

casete video cuprinzand prestatia orala a elevului in cadrul unor activitati sau
contributia in activitatea de grup etc.

La gradinita portofoliul poate include:

desene

picturi

fise cu sarcini

povesti dictate educatoarei,

aplicatii practice,

carti facute de copii,

planse cu cifre sau cu litere,

indoituri din hartie, fotografii, lucrari de grup,

interviuri de alfabetizare si alte materiale in care sunt informatii despre copil

stranse de obicei, de-a lungul unui an scolar.

Portofoliul de evaluare cuprinde obiectivele care au stat la baza realizarilor curente

ale copilului, strategiile, instrumente de evaluare (tabele de rezultate, fise de
observatie din timpul activitatilor independente si pe grupe, liste de verificare si
control, fisa de caracterizare psihopedagogica), informatii despre activitatea
copilului in afara grupei (participarea la concursuri, materiale din care rezulta
preocuparea pentru dans, pictura, gimnastica etc.), diagrame, grafice, informatii
asupra perceptiei de catre copil asupra propriei prestatii, comentarii suplimentare,
planuri de interventie personalizate, corespondenta cu parintii

La sfarsitul anului scolar copiii primesc aceste portofolii intr-un cadru festiv, cu
aprecieri si laude in prezenta parintilor, motivandu-i astfel pentru invatare.

c) Autoevaluarea. Reprezinta o metoda prin care se urmareste construirea imaginii

de sine a elevului, care astfel nu se mai reduce la judecatile de evaluare emise de
catre cadrul didactic.

Este folosita cu scopul de a-i ajuta pe elevi sa-si cunoasca dimensiunile propriei
personalitati si manifestarile comportamentale, avand totodata multiple implicatii
in plan motivational si atitudinal. Ajuta elevul sa constientizeze progresele si
achizitiile, sa-si raporteze performantele la exigentele si sarcinile invatarii, sa-si
elaboreze un stil propriu de munca. Pentru a-si indeplini rolul, este necesar ca
elevul sa aiba o serie de puncte de referinta/criterii in baza carora sa procedeze la
autoevaluarea diverselor aspecte ale devenirii sale. Poate fi folosita atat la clasele I-
IV, cat si in gradinita.

Metodele complementare de evaluare asigura o alternativa la metodele traditionale,

reprezentand optiuni metodologice si instrumentale care imbogatesc practica
evaluarii. Valentele formative pe care le detin le recomanda in mod sustinut, ele
contribuind eficient la realizarea invatarii euristice.

Utilizarea lor imprima un pronuntat caracter interactiv actului de predare-invatare,

favorizeaza individualizarea sarcinilor de lucru, valorifica si stimuleaza intregul
potential creativ al elevilor si creeaza cel mai potrivit cadru pentru exersarea
abilitatilor intelectuale si practic-aplicative ale acestora.

Practica evaluativa a demonstrat faptul ca obiectivitatea evaluarii este asigurata de

imbinarea metodelor traditionale cu cele complementare, asigurand astfel o
imagine de ansamblu privind nivelul competentelor elevilor.