Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere în Reiki
Arta de vindecare Reiki este practicată și transmisă de multă vreme în întreaga lume.
Mulți consideră că aceasta ar avea originile la fel de vechi ca și cele ale omenirii.
Istoria modernă a tehnicii de vindecare alternativă Reiki începe în anul 1922 când
Mikao Usui, expert în arte marțiale și practicant budist, a redescoperit o tehnică aptă de a
restabili și de a menține sănătatea unei persoane. El a fondat o școală Reiki în care, înainte de
moartea sa în 1926, deja formase 14 profesori maeștri și ințiase peste 2000 de cursanți.
Metoda de predare a învățăturilor Reiki în acea perioadă era concepută ca o cale spirituală
completă ce, pe lângă modalitățile de transmitere a energiei, promovează și tehnici de
meditație, diverse alte învățături. Datorită faptului că Mikao Usui era expert în Qi Gong,
multe din tehnicile acestuia se împleteau cu tehnicile disciplinei Reiki.
Unul din maeștrii Reiki formați de Mikao Usui, pe nume Chujiro Hayashi, și-a deschis
propria școală și clinică Reiki; la această clinică, cu puțin înainte de cel de-al doilea război
mondial, Hawayo Takata, rezidentă japoneză în Hawaii, s-a vindecat și a primit inițiere în
tehnica de vindecare Reiki. Întoarsă în Hawaii, aceasta, la răndul ei, a predat această tehnică
de vindecare și a format profesori maeștri Reiki, modificănd în parte tehnicile și învățăturile
Reiki, inclusiv istoria privind proveniența acestei tehnici, pentru a le adapta la cultura și
credința altor țări, precum și ca urmare a experiențelor dobândite de-a lungul perioadei în care
a practicat și a predat tehnicile de vindecare alternativă Reiki.
Trebuie să luăm în considerare faptul că aceaste tehnici de vindecare s-au îmbogățit
mult prin experiența adusă de către practicanții și profesorii-maeștri Reiki care i-au succedat
lui Mikao Usui în cei 82 de ani de la moarte.
Corpul omenesc conține aproximativ 72% apă. Multe componente biologice active
sunt stimulate sau dezactivate de schimbarea în concentrație a ionilor dizolvați, precum Na și
K. Moleculele individuale de apă, cu tendința de a forma legături de hidrogen, stabilizează de
asemenea structura proteinelor a căror acțiune depinde în mod decisiv de forma. Energia
vindecătoare Reiki acționează în mod benefic asupra structurii moleculare a apei din corp,
ducând la stimularea proceselor de vindecare sau auto-vindecare ale acestuia.
Vindecarea energetică poate ajuta la restaurarea câmpului morfic (câmpurile
generatoare de formă) normal, ducând în unele cazuri la ceea ce adesea este numită recuperare
remarcabilă sau remisie spontană. Blocajele energetice ale pacienților pot fi receptate de
terapeuți în timpul terapiei la nivelul mâinilor poziționate pe corpul acestora, ca zone calde,
aglomerări de rezistență electrică fie la nivel celular, de țesut sau meridiane. Energia
transmisă de terapeut presupune stimularea transmiterii fluxului energetic prin acele zone
unde există blocaje ale fluxului energetic.
Terapia cu energie Reiki poate induce schimbări ale tensiunii în țesuturi, îmbunătățirea
activității enzimelor din corp, să normalizeze transportul de ioni la nivel celular, ceea ce poate
duce la regenerarea cu succes a țesuturilor și la vindecarea rănilor, întărirea funcțiilor
imunitare și reducerea inflamațiilor din corp. Poate duce de asemenea la eliminarea
sensibilităților alergice și la restabilirea echilibrului energetic în corp.
Pe lângă toate acestea, vindecarea energetică induce deseori o stare totală de bine și
pace, o înălțare generală a spiritului.
Reiki din punct de vedere personal, ca terapeut și profesor maestru
Noi, OAMENII, suntem un ÎNTREG minunat format din Materie, mult Suflet și
Energie și nu trebuie să neglijăm nici una din aceste componente, pentru a nu fi nevoiți a
rătăci în căutarea echilibrului. Terapia REIKI face parte din Medicina Ecologică, un nou
concept, ce include și terapiile considerate alternative (nu cu mult timp în urmă), tehnici
diverse, unele vechi de zeci, sute, mii de ani (homeopatia, acupunctura, terapiile prin lumină,
etc.), de o eficinență deosebită pe plan clinic și paraclinic, dar care au fost neglijate și nu
suficient de bine studiate, inclusiv de mediul academic al Medicinii contemporane, pe
nedrept, de cele mai multe ori.
Bibliografie: