A.

Testul „ridică-te şi mergi”  este un test frecvent utilizat la pacienţii afectaţi

neurologic (de ex. hemiplegici). Acest test se poate cuantifica pe scala 0-1-2-3.
0 - incapabil;

1- realizează cu dificultate şi ajutor din partea kinetoterapeutului;

2 - realizează singur cu dificultate;

3 - realizează fără dificultate.

Practic, el se desfăşoară astfel: pacientul stă pe scaun, i se comandă  să se ridice în
picioare (fără sprijin), să meargă 6-10 m; să se întoarcă şi   să se reaşeze pe scaun.
Durata acestor acţiuni se poate cronometra.
Se analizează: ridicare din şezut, aşezat din ortostatism, stând în ortostatism nesprijinit,
mers, oprire bruscă, mers şi apoi întoarcere.

Un instrument utilizat în mod obișnuit pentru evaluarea mobilității în fizioterapie este

testul Timed Up and Go (TUG) - „ridică-te şi mergi”  (în română). Testul TUG este o evaluare
simplă și rapidă care măsoară timpul necesar unui individ să se ridice de pe scaun, să meargă o
mică distanță, să revinăpe traseu, să se întoarcă la scaun și să se așeze din nou. Este adesea
folosit pentru a evalua echilibrul, mersul și mobilitatea generală la adulții în vârstă sau la
persoanele cu limitări de mobilitate.
În timpul testului TUG, kinetoterapeutul a observat mișcările, echilibrul și viteza
individului. Testul a oferit informații valoroase despre mobilitatea funcțională, riscul de cădere
și nevoia de intervenții sau terapiei pentru a îmbunătăți mobilitatea.
Pentru a efectua testul TUG, s-a făcut un scaun robust fără cotiere, un cronometru și o
zonă de mers plată, fără obstacole, de aproximativ 3 metri. Iată o schiță generală a procedurii
de testare TUG:
S-a instruit persoana să stea pe scaun cu spatele lipit de spătar și cu brațele sprijinite în
poală. Acesta a fost rugat să se ridice și să efectueze traseul. S-a pornit cronometrul în timp ce
persoana s-a ridicat de pe scaun.
 Apoi individul a trebuit să meargă într-un ritm confortabil până la locul marcat printr-o
linie la aproximativ 3 metri distanță.
La locul marcat, acesta a fost instruit să se întoarcă la scaun și să se așeze.
Cronometrul a fost oprit în timp ce persoana se așeza pe spate pe scaun.
S-a Înregistrat timpul necesar pentru a finaliza sarcina.
Timpul necesar pentru finalizarea testului TUG astfel a oferit informații valoroase
despre mobilitatea individului și s-a folosit pentru a monitoriza progresul în timp și pentru a-l
compara cu normele stabilite. Este important de remarcat faptul că interpretarea rezultatelor
testelor a fost făcut de kinetoterapeut, care a evaluat performanța individului în contextul stării
și obiectivelor sale specifice.

B. Testul de mers Tinetti este o analiză a câtorva componente ale mersului care

se poate face la viteza obişnuită a pacientului sau/şi viteză crescută. La acest test, gradele de
apreciere pot fi 0-1  sau 0-1-2.
Se analizează: iniţierea mersului, lungimea pasului, înălţimea pasului, simetria
pasului, continuitatea pasului, devierea traseului mersului, mişcarea trunchiului, distanţa între
călcâie în mers.
Testul de echilibru Tinetti
Cu 2 sau 3 grade de apreciere (0-1 sau 0-1-2) . Apreciază urmatoarele acțiuni:
sezând nesprijinit, ridicare din șezut, asezat din ortostatism, stând în ortostatism
nesprijinit, stând cu ochii închiși, întoarcere la 360 o , îmbrancire strenală.
Pacientul este aşezat pe un scaun sigur, fără spătar. Din această poziţe se iniţiază testele.

Evaluarea mobilității orientată spre performanță Tinetti (POMA), denumită în mod

obișnuit Testul Tinetti, este un instrument de evaluare utilizat pe scară largă în fizioterapie și
reabilitare pentru a evalua mersul și echilibrul la adulții în vârstă sau la persoanele cu tulburări de
echilibru. Evaluează riscul de cădere al unei persoane și oferă informații valoroase pentru
dezvoltarea strategiilor de intervenție adecvate.

Testul Tinetti constă din două componente principale: Evaluarea echilibrului și Evaluarea
mersului. Fiecare componentă evaluează aspecte specifice ale mobilității și atribuie un scor pe
baza performanței individului. Punctajul maxim pentru fiecare componentă este 16, rezultând un
punctaj maxim total de 32.
 Iată o prezentare generală a celor două componente:

Evaluarea echilibrului (Scor maxim: 16)

Echilibrul șezând: Evaluează capacitatea individului de a menține echilibrul în timp ce
este așezat și în timp ce își schimbă pozițiile.
Arising: Evaluează capacitatea individului de a se ridica dintr-o poziție așezată.
Încercarea de echilibru în picioare: evaluează capacitatea individului de a menține
echilibrul în timp ce sta nemișcat.
Înghionare: Evaluează răspunsul individului la o ghiontură ușoară înapoi în picioare în
timp ce sta în picioare.
Ochii închiși: evaluează capacitatea individului de a menține echilibrul cu ochii închiși.
Întoarcerea la 360 de grade: Evaluează capacitatea individului de a se întoarce într-un
cerc complet fără a-și pierde echilibrul.
Fiecare item din Evaluarea echilibrului este punctat pe o scară de la 0 la 2, cu 0 indicând
o deteriorare severă și 2 indicând performanță normală.

Evaluarea mersului (Scor maxim: 16)

Inițierea mersului: Evaluează capacitatea individului de a începe să meargă.
Lungimea și înălțimea pasului: evaluează lungimea și înălțimea pasului individului în
timpul mersului.
Simetria pasului: Evaluează capacitatea individului de a menține pașii simetrici.
Continuitatea pasului: Evaluează capacitatea individului de a merge fără ezitare sau
pauze.
Calea: Evaluează capacitatea individului de a rămâne pe o cale dreaptă în timp ce merge.
Trunchi: evaluează stabilitatea și postura trunchiului individului în timpul mersului.
Poziție de mers: Evaluează capacitatea individului de a menține o poziție stabilă în timpul
mersului.
Similar cu Evaluarea echilibrului, fiecare item din Evaluarea mersului este punctat pe o
scară de la 0 la 2, cu 0 indicând o deteriorare severă și 2 indicând performanță normală.
 Prin administrarea testului Tinetti, kinetoterapeuții pot identifica riscul de cădere al unei
persoane și pot identifica anumite zone de echilibru și tulburări de mers. Testul ajută la ghidarea
planificării tratamentului, la urmărirea progresului și la evaluarea eficacității intervențiilor care
vizează îmbunătățirea mobilității și reducerea riscului de cădere.

Tesul Romberg Clasic

Este un test care apreciază echilbrul pacientului, respectiv gradul de legănare (legănare exesivă,
pierderea echilibrului, pășire).
Pacientul se află în poziție ortostatică cu picioarele lipite și ochii deschiși, încearcă menținerea
poziției 20-30 sec, după care trece la aceași poziție dar cu ochii închiși.

Testul Romberg clasic este un test relativ simplu care poate fi aplicat într-un cadru clinic. Iată un
ghid pas cu pas despre modul în care testul este administrat în mod tradițional:
Poziționare: Cereți-i persoanei testate să stea cu picioarele împreunate, călcâiele atingându-se și
brațele sprijinite pe o parte. Asigurați-vă că se află într-un spațiu sigur și deschis, fără orice
pericol potențial.
Explicație: Explicați-i persoanei procedura, informându-i că i se va cere să-și mențină echilibrul
în două condiții diferite: cu ochii deschiși și apoi cu ochii închiși.
Ochii deschiși: instruiți persoana să stea nemișcată și să își mențină echilibrul cu ochii deschiși.
Ar trebui să se concentreze pe un punct din fața lor pentru a le ajuta să-și stabilească privirea. În
această fază, observați-le postura, stabilitatea și orice legănare vizibilă sau pierdere a
echilibrului. Se recomandă observarea timp de aproximativ 30 de secunde.
Ochii închiși: După faza de deschidere a ochilor, instruiți persoana să își țină picioarele împreună
și să închidă ochii menținând aceeași poziție în picioare. Amintiți-le să țină ochii închiși pe toată
durata acestei faze. Ca și în faza anterioară, observați-le postura, stabilitatea și orice modificări
ale echilibrului. Observați orice balansare crescută, pierderea echilibrului sau necesitatea unor
mișcări exagerate pentru a menține echilibrul. Din nou, se recomandă observarea timp de
aproximativ 30 de secunde.
Documentare și interpretare: Înregistrați-vă observațiile atât în timpul fazei cu ochii deschiși, cât
și în fazele cu ochii închiși a testului Romberg. Comparați performanța persoanei în cele două
condiții. Într-un test Romberg normal, persoana ar trebui să fie capabilă să mențină echilibrul cu
o balansare minimă sau deloc în ambele condiții. Dacă există o balansare crescută sau o pierdere
a echilibrului cu ochii închiși în comparație cu ochii deschiși, poate sugera o disfuncție
proprioceptivă sau o problemă neurologică care afectează echilibrul.
Este important de reținut că, deși testul Romberg clasic este simplu, acesta ar trebui să fie
efectuat și interpretat de un profesionist din domeniul sănătății calificat. Ei vor lua în considerare
istoricul medical al persoanei, simptomele și alte constatări clinice relevante pentru a oferi o
evaluare și un diagnostic precis.
 Testul Rombrg Sensibilizat
Pacientul aflat în ortostatism, cu un picior aflat în fața celuilalt, antebrațele flectate și încrucișate
lipite de toracele anterior ochii închiși. Se menține 20-30 de secunde.
Interpre este aceași cu a testului Romberg Clasic
Echilibru 0 – pacientul necesită suport maxim pentru menținerea echilibrului
Echilibru 1 – pacientul este capabil să mențină echilibrul fără suport, dar nu se poate echilibra la
schimbările de poziție, cand iși modifică centrul de greutate.
Echilibru 2- pacientul menține echilibrul fără suport, dar nu se poate echilibra la schimbările de
poziție
Echilibru 3 – pacientul își menține echilibrul fara ajutor se poate echilibra limitat la schimbările
de poziție
Echilibru 4 – pacientul este capabil să mențină echilibrul singur și se poate echilibra la orice
schimbare de poziție
Testul Romberg Sensibilizat, cunoscut și sub denumirea de testul Romberg ascuțit sau testul
Romberg modificat, este o variantă a testului Romberg clasic care încorporează provocări
suplimentare pentru echilibrul persoanei. Este folosit pentru a evalua în continuare propriocepția
și pentru a detecta deficiențe subtile de echilibru care ar putea să nu fie evidente în testul
standard Romberg.

Testul Romberg sensibilizat se efectuează de obicei după cum urmează:

Poziționare: similar cu testul clasic Romberg, cereți persoanei testate să stea cu picioarele
împreunate, călcâiele atingându-se și brațele sprijinite pe o parte.

Ochii deschiși: Începeți prin a instrui persoana să stea nemișcată cu ochii deschiși, menținându-și
echilibrul ca în testul clasic Romberg. Observați stabilitatea acestora și orice balansare sau
pierdere a echilibrului vizibil. Aceasta servește drept bază pentru comparație.

Ochii închiși: Odată ce persoana a demonstrat stabilitatea cu ochii deschiși, instruiți-o să închidă
ochii menținând aceeași poziție în picioare. Ca și în testul clasic Romberg, observați-le postura și
stabilitatea în această fază. Observați orice balansare crescută, pierderea echilibrului sau
dificultăți de menținere a stabilității cu ochii închiși.

Provocări suplimentare: Pentru a sensibiliza în continuare testul și a provoca echilibrul și

propriocepția persoanei, puteți introduce provocări suplimentare. Câteva exemple includ:
Poziție în tandem: instruiți persoana să poziționeze un picior direct în fața celuilalt, de la călcâi la
deget, menținând în același timp echilibrul cu ochii deschiși și închiși. Această bază îngustă de
sprijin crește dificultatea testului.

Suprafață de spumă: Puneți persoana să stea pe un tampon de spumă sau altă suprafață conformă,
care oferă o bază instabilă. Acest lucru le provoacă și mai mult echilibrul și inputul
proprioceptiv.

Mișcări dinamice: Cereți persoanei să efectueze anumite mișcări în timp ce își menține
echilibrul, cum ar fi să se întindă înainte, să își întoarcă capul dintr-o parte în alta sau să facă
mici hopuri. Aceste mișcări le provoacă capacitatea de a menține echilibrul în timp ce
coordonează acțiuni suplimentare.

Documentare și interpretare: Înregistrați și comparați observațiile dvs. în timpul fiecărei etape a

testului Sensitized Romberg, inclusiv starea de referință cu ochii deschiși, starea cu ochii închiși
și orice provocări suplimentare introduse. Evaluați capacitatea persoanei de a menține echilibrul
și orice dificultăți vizibile sau mișcări compensatorii. Testul poate dezvălui deficiențe subtile ale
echilibrului și propriocepției care nu sunt evidente doar în testul clasic Romberg.

Ca și în cazul testului Romberg clasic, testul Sensitized Romberg trebuie efectuat și interpretat
de un profesionist din domeniul sănătății calificat, ținând cont de istoricul medical al persoanei,
simptomele și alte constatări clinice relevante. Ajută la o evaluare mai cuprinzătoare a
tulburărilor de echilibru și ajută la diagnosticarea și planificarea tratamentului.
În timpul unui test Romberg sensibilizat, sunt introduse provocări suplimentare pentru a evalua
echilibrul și propriocepția dincolo de testul Romberg standard. Iată o prezentare generală a ceea
ce se face de obicei în timpul unui test Romberg sensibilizat:

Testul Romberg de referință: testul începe cu persoana în picioare, cu picioarele împreunate,

călcâiele atingându-se și brațele lângă ele. Li se cere să-și mențină echilibrul cu ochii deschiși
pentru o perioadă de timp specificată, de obicei în jur de 30 de secunde. Examinatorul le observă
postura, stabilitatea și orice legănare sau pierdere vizibilă a echilibrului.

Testul Romberg cu ochii închiși: După faza cu ochii deschiși, persoana este instruită să își țină
picioarele împreună și să închidă ochii menținând aceeași poziție în picioare. Li se cere să țină
ochii închiși pentru o perioadă de timp stabilită, de obicei în jur de 30 de secunde. Examinatorul
continuă să le observe postura, stabilitatea și orice modificări ale echilibrului, notând în special
orice balansare crescută sau pierderea echilibrului.
Provocări suplimentare: Pentru a sensibiliza testul Romberg și a provoca în continuare echilibrul
și propriocepția persoanei, sunt introduse sarcini sau condiții suplimentare. Aceste provocări pot
include:

A. Poziție în tandem: persoanei i se cere să pună un picior direct în fața celuilalt, de la călcâi la
deget, menținând în același timp echilibrul cu ochii deschiși și închiși. Această bază îngustă de
sprijin crește dificultatea testului și necesită un control mai precis.

b. Suprafață de spumă: Persoana stă pe un tampon de spumă sau pe altă suprafață conformă, care
oferă o bază instabilă. Acest lucru le provoacă echilibrul și aportul proprioceptiv prin
introducerea unui element de instabilitate.

c. Mișcări dinamice: Persoanei i se cere să efectueze mișcări specifice menținându-și echilibrul,

cum ar fi să se întindă în față, să își întoarcă capul dintr-o parte în alta sau să facă mici hopuri.
Aceste mișcări le provoacă capacitatea de a menține echilibrul în timp ce coordonează acțiuni
suplimentare.

Observație și documentare: Pe parcursul testului Sensitized Romberg, examinatorul observă cu

atenție performanța persoanei, notând orice dificultăți, mișcări compensatorii sau pierderea
echilibrului. Observațiile sunt documentate, comparând performanța lor în testul Romberg de
bază cu faza cu ochii închiși și orice provocări suplimentare introduse.

Testul Sensitized Romberg oferă o evaluare mai cuprinzătoare a echilibrului și propriocepției

prin adăugarea de provocări care pot dezvălui deficiențe subtile sau strategii compensatorii care
nu sunt evidente în testul Romberg standard. Este de obicei efectuat de profesioniști din
domeniul sănătății instruiți, ca parte a unei evaluări neurologice, pentru a evalua tulburările de
echilibru, a monitoriza progresul și a ghida planificarea tratamentului.
Testul unipodal
Se testează pe rând membrele inferioare, pacientul stă într-un picior cu brațele ăncrucișate pe
piept și se cronometrează cât iși menține echilibrul. Valoarea maximă este de 30- 100 secunde la
cei sănătoși , iar în cazul în care avem pacienți cu scleroză multiplă durata maximă fiind în
limitata de siguranță.

Testul unipodal, cunoscut și sub denumirea de test de echilibru cu un singur picior, este o
evaluare utilizată în mod obișnuit, efectuată de kinetoterapeuți pentru a evalua echilibrul,
propriocepția și stabilitatea unui individ. Iată o descriere generală a modului în care este efectuat
testul unipodal:
Pregătire: Persoana supusă testului se află într-un spațiu deschis, cu suficient spațiu pentru a se
mișca liber. Kinetoterapeutul se asigură că mediul este sigur, fără obstacole și oferă o suprafață
stabilă pentru a sta în picioare.

Explicație: Kinetoterapeutul explică individului scopul și procedura testului, asigurându-se că

înțelege ce se așteaptă de la el în timpul evaluării.

Demonstrație: Kinetoterapeutul poate demonstra testul stând el însuși pe un picior, prezentând

forma și echilibrul adecvat.

Poziția de pornire: individul începe prin a sta în picioare, cu picioarele depărtate la lățimea
umerilor și mâinile sprijinite confortabil în lateral.

Ridicați un picior: kinetoterapeutul instruiește persoana să ridice un picior de pe sol, îndoindu-se

la genunchi și ridicând piciorul la câțiva centimetri deasupra podelei. Piciorul care nu este în
picioare trebuie să fie îndoit la aproximativ 45 de grade.

Menține echilibrul: individului este instruit să își mențină echilibrul pe un singur picior în
picioare pentru o durată specificată, de obicei între 20 și 60 de secunde. În acest timp, ei ar trebui
să se concentreze pe menținerea stabilității corpului și pe evitarea mișcărilor sau compensațiilor
excesive.

Monitorizare: Kinetoterapeutul observă îndeaproape poziția corpului individului, observând

orice semne de instabilitate, balansare sau pierdere a echilibrului. Ei pot folosi, de asemenea,
indicii vizuale sau feedback verbal pentru a ajuta individul să își mențină forma adecvată.

Test pe celălalt picior: După finalizarea duratei necesare pe un picior, individul repetă același
proces pe piciorul opus. Acest lucru permite fizioterapeutului să evalueze echilibrul și stabilitatea
pe ambele părți ale corpului.

Înregistrarea rezultatelor: Kinetoterapeutul înregistrează performanța individului, notând orice

observații sau dificultăți întâmpinate în timpul testului. Aceștia pot utiliza o scală de evaluare sau
pot documenta măsurători specifice, cum ar fi timpul în care individul a menținut echilibrul sau
orice compensații observate.

Testul unipodal poate fi modificat sau progresat în funcție de abilitățile și obiectivele individului.
Kinetoterapeuții pot introduce provocări suplimentare, cum ar fi efectuarea testului cu ochii
închiși, pe o suprafață instabilă sau încorporarea mișcărilor superioare a corpului pentru a evalua
în continuare controlul echilibrului.
Este important de reținut că testul unipodal trebuie efectuat sub supravegherea unui
kinetoterapeut calificat, deoarece implică echilibru și stabilitate, ceea ce poate fi o provocare
pentru unele persoane. Kinetoterapeutul își folosește raționamentul clinic pentru a se asigura că
testul este sigur și adecvat pentru starea și capacitățile individului.

Testul brânciului
Asta nu am gasit nimic

Scala Ashworth
Scala Ashworth este un instrument folosit pentru a evalua spasticitatea musculară la persoanele cu
afecțiuni neurologice, cum ar fi accident vascular cerebral, scleroză multiplă sau leziuni ale măduvei
spinării. Ajută la măsurarea rezistenței resimțite atunci când o articulație este mișcată pasiv prin
intervalul său de mișcare.

Scala este aplicată de obicei de un profesionist din domeniul sănătății, cum ar fi un kinetoterapeut sau
un medic, care are experiență în evaluarea spasticității. Iată o prezentare generală a modului în care este
aplicată în mod obișnuit:

Poziționarea pacientului: pacientul este poziționat într-o manieră relaxată și confortabilă, de obicei
întins sau așezat, în funcție de grupa musculară evaluată. Mușchiul evaluat ar trebui să fie într-o stare
relaxată.

Mișcare pasivă: examinatorul mișcă încet și ușor membrul sau articulația pacientului prin intervalul de
mișcare disponibil, fără a provoca nicio contracție musculară activă de la pacient. Acest lucru se face de
obicei la o viteză lentă și constantă.

Clasificarea spasticității: În timpul mișcării pasive, examinatorul folosește un sistem de evaluare

subiectivă pentru a evalua rezistența întâlnită. Scala Ashworth oferă o gamă de scoruri de la 0 la 4:
0: Nicio creștere a tonusului muscular.

1: Creștere ușoară a tonusului muscular, manifestată printr-o prindere și eliberare sau o rezistență
minimă la sfârșitul intervalului de mișcare.

2: Creștere mai marcată a tonusului muscular în cea mai mare parte a gamei de mișcare, dar membrul
poate fi mișcat cu ușurință.

3: Creștere considerabilă a tonusului muscular, mișcarea pasivă este dificilă.

4: Limbă rigidă în flexie sau extensie.

Notare și documentare: Examinatorul atribuie scorul corespunzător pe baza rezistenței observate în

timpul mișcării pasive. Scorul reprezintă severitatea spasticității musculare la respectiva articulație sau
grup muscular. Rezultatele sunt apoi documentate în fișa medicală a pacientului pentru referință și
urmărire a progresului în timp.

Este important de reținut că Scala Ashworth are limitările sale, deoarece evaluează în primul rând
rezistența la mișcarea pasivă și nu ține cont de alte aspecte ale spasticității, cum ar fi rezistența
dependentă de viteză sau spasticitatea în timpul activităților funcționale. Profesioniștii din domeniul
sănătății pot folosi instrumente de evaluare suplimentare sau pot combina Scala Ashworth cu alte
observații clinice pentru a obține o înțelegere mai cuprinzătoare a spasticității și a impactului acesteia
asupra pacientului.