Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nicolae Zărnescu - Istoria Muzicii Clasice (Ed. A III-A)
Nicolae Zărnescu - Istoria Muzicii Clasice (Ed. A III-A)
WOW
2023
1
Cuprins
Evul Mediu (sec IV – XIV) ~ 3
Muzica religioasă (sec IV – XV) ~ 4
Muzica slavă (sec X) ~ 7
Muzica laică (sec XI – XIV) ~ 7
Ars Antiqua (sec XII – XIII) ~ 9
Ars Nova (sec XIII – XIV) ~ 9
Glosar ~ 10
Audio-video ~ 12
2
Evul Mediu (sec. IV – XIV)
3
În secolele IX – X apar primele sisteme de notație muzicală
Cele mai multe partituri notate sunt religioase.
Tipuri de notație: boetiană, neumatică (gregoriană, bizantină, guidonică), rombică
(mensurală)
Melodiile sunt lungi și asimetrice, atât silabice cât și melismatice.
Ritmul este liber, neîncadrat în măsură.
Sistemele sonore gregoriene și bizantine se bazează pe modurile grecești.
În prima parte a Evului Mediu discursul muzical este monodic.
Începând cu secolul al XII-lea, discursul muzical devine polifonic.
Polifonia se bazează pe cvinte și octave și încă nu este de tip imitativ.
Apar disonanțele, fără a fi pregătite sau rezolvate.
Atât în muzica religioasă, cât și în cea laică, timbrul vocal este predominant.
Formele religioase sunt bazate pe cantus firmus (organum, conductus).
Formele laice sunt strofice, având refren (virelais, rondo).
Genuri religioase: misa, liturghia, drama liturgică (viețile sfinților).
Genuri laice vocale: chanson – Franța, lied – Germania, canzone – Italia.
Genuri vocale specifice: a) minnelied – Germania (formă melodică de bar AAB), b)
virelais, rondeau, ballata (alternanța strofă – refren)
Genuri laice instrumentale (dansuri): estampida (măsuri ternare, cu acțiuni
repetate), dance Royale – Franța, saltarello - Italia.
Genuri laice muzical-dramatice: pastorala (pastourelle), jocul (provenit din chanson
de geste).
Instrumente: cu coarde și arcuș (vielă, rebec), cu coarde ciupite (lăută,
psalterion), de suflat (blockflöte), de percuție.
Instrumentele sunt utilizate pentru acompaniament sau la muzica de dans.
Influențe în muzica religioasă medievală: a) greco-romană (sistemul modal, imn);
b) ebraică (genuri împrumutate din practica sinagogală, poezia ritmică a cărților
sfinte, psalmul și cântarea spirituală; c) arabo-siriană (cântarea responsorială);
muzica laică și populară (înainte și după Marea Schismă).
Stiluri de cântece religioase: a) bizantin (stilul oficial al Bisericii Ortodoxe); b)
ambrozian (antifonia ritmurilor); c) galican (Franța, până în sec. XVIII); d) mozarabic
(Spania, influențe arabe); e) gregorian (particular – Papa Grigorie cel Mare, general
– muzica liturgică a ritulului catolic din Vestul Europei).
Truveri (Nordul Franței – langue d’oïl) + trubaduri (Provence, Sudul Franței –
langue d’oc) = nobili cultivați, poeți, compozitori și interpreți.
Minnesängeri – Germania, meistersingerii (succesorii acestora, organizați în bresle,
reguli de compoziție foarte stricte). (Nicolae Zărnescu)
4
Cântul galican (sec V – IX)
Ritul galican se referă în primul rând la liturghia vechilor gali din Franţa şi în al
doilea rând la o familie de rituri occidentale neromane. Ritul galican a constituit ritul
cel mai frecvent în marea majoritate a Europei Occidentale, până când a fost aproape
integral înlocuit de ritul roman, începând cu secolul al VIII-lea, dar modificându-l pe
acesta în timpul procesului de înlocuire.
Indiferent de originea lor, riturile galicane erau mai înclinate spre ceremonial decât
ritul roman. Materialele galicane care au supravieţuit au părţi similare riturilor
răsăritean şi oriental sub forma unor rugăciuni şi ceremoniale, şi multe părți similare
cu ritului roman. (ro.orthodoxwiki.org)
Roman Melodul (sec V – VI), Sfântul Andrei Criteanul ~ din Creta (675 – 749) ,
Sfântul Ioan Damaschinul (675 – 749), Cosma de Maiuma (sec. VII – VIII), Teofan
Graptul (sec. IX), Casia Monahia (sec. IX), Teodor Studitul (759 – 826), Sfântul
Ioan Cucuzel ~ Ioannis Koukouzelis (1275~1280 – 1360), Ioan ~ Ioannis Kladas
(sec XIV – XV), Chrysaphes cel Nou ~ Manuel Doukas Chrysaphes (1440 – 1470);
Filotei sân Agăi Jipei (1639 – 1721~1729), Ioan Protopsaltul (1727 – 1771),
Panayot Çalhanoğlu (aprox. 1728), Daniel Protopsaltul (1734 – aprox. 1789),
Petru Lambadarie Peloponesiul (activ între 1764 – 1778), Gherman Neon Patron,
Balasie preotul, Agapie Paliermul, Gheorghe Cretanul, Chrysant de Madyt,
Grigorie Lambadarie, Hurmuz Hartofilax.
Notker Balbulus (840 – 912), Sfântul Tuotilo (850 – 915), Bernon de Reichenau
(978 – 1048), Wipo de Burgundia (995 – 1048), Hermann of Reichenau (1013 – 1054),
Adam de Saint-Victor (m. 1146), Papa Inocent III (Lotario di Segni) (1160 – 1216),
Tommaso da Celano (1185 – 1265), Sfântul Toma de Aquino (1225 – 1274),
Jacopo de Benedictis (Jacopone da Todi) (1236 – 1306)
Minnesängeri germani
Gottfried von Straßburg (m. 1210), Wolfram von Eschenbach (1160~1180 – 1220),
Walther von der Vogelweide (1170 – 1230), Neidhart von Reuental (1190 – 1240),
Ulrich von Liechtenstein (1200 – 1275), Tannhäuser (n. 1245 – 1265), Heinrich
von Meißen ~ Frauenlob (1250 ~ 1260 – 1318), Heinrich von Ofterdingen (activ
sec XIII), Hugo von Montfort (1357 – 1423).
Meistersingeri germani
Hans Rosenblatt (1475 – 1530), Hans Sachs (1494 – 1576), Konrad Nachtigall
(activ sec XI).
Truveri englezi
Richard Inimă-de-leu (1157 – 1199).
Trubaduri spanioli
Guiraut~Giraut~Guerau III de Cabrera~Cabreira (m. 1160~1161).
Truveri spanioli
Guillem de Berguedà (1138 – 1196), Alfonso X cel Înțelept ~ El Sabio (1221 –
1284), María Balteira (dansatoare – activă sec XIII).
Trubaduri italieni
Sordello da Goito ~ Sordel de Goit (activ sec XIII), Lanfranco Cigala~Cicala
(activ 1200 – 1258), Bonifacio Calvo (activ 1253 –1266), Bartolomeo Zorzi ~
Bartolomeus Gorgis (activ 1266 – 1273).
8
Ars Antiqua (sec XII - XIII)
Ars Antiqua (lat. „Artă Veche"): reprezintă perioada cuprinsă aproximativ între
anii 1160 – 1325, când, în cadrul aşezămintelor bisericeşti importante, au început
a se forma şcoli muzicale. O mare dezvoltare a cunoscut-o Şcoala de la Nôtre
Dame prin reprezentanţii ei: Leoninus şi Perotinus. Perioada reprezentată de Ars
Antiqua are drept caracteristici dezvoltarea polifoniei liturgice şi a notaţiei muzicale.
(Gabriel Constantin Oprea)
Polifonia apare în cultura muzicală europeană prin sec. IX, de când sunt cunoscute
primele notaţii de tip polifonic în lucrările lui Hucbald (840 – 930), autorul tratatului
De harmonica institutione sub forma organumului, ca apoi Léonin (sec. XII) şi
Pérotin cel Mare (sec. XII – XIII) – maeştrii Şcolii de la Nôtre Dame de Paris, şcoală
ce face parte din curentul numit Ars Antiqua, să stabilească reguli practice – în
primul rând ale contrapunctului – în lucrările ce se numesc tot organum (la care
adaugă duplum, triplum etc., după numărul de voci) şi folosesc drept cantus firmus
cântări gregoriene; Pérotin inventează un nou stil în polifonia acelei vremi, denumit
conductus, ce avea drept element caracteristic faptul că inclusiv cantus firmus-ul
era scris de autor. (Nicolae Racu)
Rondelul polifonic
John of Fornsete ( ? – 1238), Adam de la Halle (1240 – 1287).
9
Ars Nova inițială (Ars Nova)
Franța
Raoul Chaillou de Pesstain (12xx – 13xx), Philippe de Vitry (1291 – 1361),
Guillaume de Machaut (1300 – 1377), Jehan de Lescurel (sec XIV).
Glosar
Virelais (fr.) Piesă polifonică vocală de origine franceză, răspândită în sec. XIII,
asemănătoare ca formă cu rondo-ul.
Rondo (it.) Formă muzicală din sec. XII, derivată dintr-un vechi cântec și dans
francez în cerc, caracterizat prin alternarea refrenului cu diferite cuplete.
Misă (lat. missa, fr. messe, germ. Messe, engl. mass, it. messa, sp. misa, din. lat.
missio sau dimissio – trimitere, încheiere): expresia Ite missa est, rostită de preot la
sfârşitul slujbei, era iniţial acelaşi lucru cu invitaţia adresată celor nebotezaţi de a
pleca din biserică. Misa este slujba cea mai importantă aparţinând ceremonialului
liturgic creştin catolic.
Liturghie (gr. leitourghia din leitos, „obştesc" şi ergon, „lucrare"): cel mai
important serviciu divin al Bisericii creştine ortodoxe.
Chanson (fr.): La origine, cântec francez cu caracter popular sau eroic. În secolele XV
– XVII era o lucrare polifonică, pentru ca ulterior să devină o piesă de scriitură omofonă.
Lied (germ. Lied – cântec): Piesă, de regulă vocală, de mici dimensiuni, cu
acompaniament instrumental, în stil omofon, având la bază un text poetic.
Canzona (it. cantsona): specie poetico-muzicală din repertoriul trubadurilor, cu
tematică erotică. Între secolele XIII – XVI se instalează o formă polifonică strofică
(A repetat, BC repetat), dar se poate întâlni şi sub formă de baladă, vodevil sau
villanelă. Începând cu secolul XVI, piesele vocale se transcriu pentru instrumente
(lăută, clavecin, orgă), procedeu care va da naştere unor lucrări instrumentale
independente de cele vocale, cu o scriitură polifonică mai puţin rigidă.
10
Dance royale Dans regal, jucat în Evul Mediu la curtea nobililor din Franța.
Ballata Specie de cântec polifonic Italian, apărut în sec. XIII – XIV.
Pastorală (it. pastorale – păstoresc, câmpenesc): Spectacol muzical cu subiect
bazat pe o idilă păstorească, în care sunt evocate crâmpeie din viaţa câmpenească,
rurală; era interpretat de trubaduri şi truveri.
Joc (fr. jeux): La origine, chanson de geste, cu caracter popular sau eroic.
Estampida (fr. estampie, it. istampita, stampita): Una dintre cele mai vechi forme
ale muzicii de dans europene, creată de trubadurii provensali.
Saltarello (it. de la lat. saltare – a a pica, a sări): Vechi dans popular provenit din zona
rurală din centrul Italiei, în tempo rapid cu accelerare pe parcurs, în metru ternar, jucat
de perechi, cu sărituri; bărbatul cântă la chitară, femeia acompaniază la tamburină
A cappella sau a capella (it. – ca la capelă): lucrare corală strict vocală, fără
acompaniament instrumental. În Evul Mediu, locul ocupat în Biserica Apuseană de
cei ce cântau – la început numai vocal, numiţi cântăreţi – se chema cappella (sin.
paraclis în Biserica Răsăriteană).
Vielă Instrument cu 3-5 coarde și arcuș, strămoș al viorii.
Rebec Instrument cu arcuș, de origine arabă, întâlnit în Europa sud-vestică a sec.
XI – XV.
Lăută (sp. laúd; it. liuto; fr. luth; germ. Laute, eng. lute): Instrument solistic şi de
acompaniament, de origine arabă, cordofon, cu coarde ciupite, pătruns în Europa
prin Spania; strămoșul chitarei și mandolinei.
Psalterion Intrument medieval cu coarde ciupite, moștenit de la grecii antici și
răspândit în Europa începând cu sec. XIII.
Blockflöte (germ.): flaut drept, instrument aerofon din lemn, popular în sec. XV –XVII,
cu o familie numeroasă (cca. 21 mărimi).
11
Audio-video: Evul Mediu (sec. IV – XIV)
12
Hermann of Reichenau (1013 – 1054)
Salve Regina; Grates honos hierarchia (Sequentia)
Adam de Saint-Victor (m. 1146)
Maria, Stella Maris; Superne Matris Gaudia; Ecce Dies Celebris (Pascha); The
Ascension; Zyma Vetus Expurgetur
Tommaso da Celano (1185 – 1265)
Dies irae (Den hnevu)
Sfântul Toma de Aquino (1225 – 1274)
Missa De Angelis
Jacopo de Benedictis (Jacopone da Todi) (1236 – 1306)
Stabat Mater dolorosa
Cânturi gregoriene din diverse perioade
Adoro Te Devote; Ave Maris Stella; Benedictinos; Deum Verum; Magnificat
Anima Mea Dominum; Pange Lingua Gloriosi; Salmo 117; Salve Regina (Simple
Tone); Tantum Ergo Sacramentum; The Litany of the Saints; Veni Creator Spiritus;
Alleluia pascha nostrum
13
Marcabru din Gasconia (1086 – 1127)
Bel m'es quan li fruch madur; Dirai vos senes duptansa; L'autrier just'una sebissa;
L'autrier, a l'essida d'abriu; Pax In Nomine Domini (harpă); Pax In Nomine Domini (vocal)
Arnaut de Mareuil (11xx – 12xx)
La grands beutats el fins ensenhaments; L'ensenhaments el prètz e la valors
Jaufré Rudel (1113 – 1170)
Imlaya; Lanquan li jorn (by Jacmelina); Medieval Music; No sap chantar; Officium
lusorum; Quan lo rius de la fontana; Quan lo rossinhols
Chrétien de Troyes (1130 – 1180)
Amors tencon et bataille; D'amors, qui m'a tolu a moi
Guiraut de Bornelh ~ Giraut de Borneil (1138 – 1215)
Non puesc sofrir; Reis Glorios; Si’us quèr conselh, bèla amai Alamanda
Raimbaut d'Orange (1140~1145 – 1173)
Gaucelm diguatz m'al vostre sen; Pos tals sabers
Bertran de Born (1140 – 1215)
Chanson; D'un sirventes noùm cal far loignor ganda; Rassa tan creis
Bernard de Ventadour (1145 – 1195)
Ben m'an perdut; Can vei la lauzeta mover; Quand l'herba fresca
Gaucelm Faidit (1150 – 1205)
Chant e Deport; Fortz chausa es; Jamais nuill temps; Lo rossinholet salvatge;
Vos que.m semblatz dels corals amadors
Jean de Brienne (1170 – 1237)
Variation (modern version)
Peire Vidal ~ Pietro Vidale ~ Petrus Vitalis (1175 – 1205)
A per pauc de chantar; Anc no mori per amor ni per al; Baron, de mon dan covit;
Be m pac d'ivern; Plus qu'el paubres (instrumental); Pos vesem que l'iverns s'iral;
Pus tornatz sui en Proensa; S'ieu fos en cort
Gautier de Coincy (1177 – 1236)
Les Miracles de Nostre Dame
Raimbaut de Vaqueiras (1180 – 1207)
Altas undas que venetz sus la mar; Aras pot hom conoisser e proar; Guerras ni
platz no son bos; Kalenda Maya; Ondas do mar & Altas undas que venez suz la mar;
Savis e fols, humils et ergulhos
Pèire Cardenal ~ Cardinal (1180 – 1278)
Razos es qu'ieu m'esbaudei; Tartarassa ni voutor; Un sirventese novel vuelh
comensar
(Lo) Monge de Montaudon (călugărul din Montaudon) (1193 – 1210)
Fort m'enoya
Thibaut Roi de Navarre~de Champagne (1201 – 1253)
Au tans plein de felonie; Chancon d'amour (Contre le tems qui devise); Chancon
ferrai; Chanson mariale; Comencerai a fere un lai; Dame, ensinc est qu'il m'en covient
aler; Danse royale et chanson de croisade; De fine amor; J'aloie l'autre jor errant;
Seignor, sachiez qui or ne s'en ira
Guiraut Riquier ~ Giraldo Ricchieri (1230 – 1292).
Cantiga 376; Eloqventia; Humils forfaitz; Humils, forfaitz, repres e penedens;
Jesus Christ; Medieval Music; Prélude, Touichia & M'Cedder; Pus astres no m'es
donatz; Volontièrs faria, Cantiga 2
14
Truveri francezi (langue d'oïl – nord)
Blondel de Nesle (1155 – 1202)
L'amours dont sui espris; Onques maiz nus hom ne chanta; A L'entrant d'este
Gauthier~Conon de Béthune (1160 – 1219)
Ahí! Amours; Bele douce dame chiere; Bien me deüsse targier; Oimi! Amors, si
dure departie; Tant ai amé c'or me convient haïr
Colin Muset (1210~1250 – 1230~1270)
En may; Quand je voy iver retorner; Renverdie; Sire cuens; Volez oïr la muse
Adam de la Halle (1240 – 1287)
Chansonettes; D'Amoureus (Les jardines de courtoisie); Glorieuse Vierge Marie;
Le jeu de Robin et Marion; Se li maus c'amours envoie;
Gillebert~Guillebert de Berneville (activ 1250 – 1270)
Biau Gillebert, dites, sil vos agree; De moi doleros vos chant (modern version);
Haute chose a en amour
Minnesängeri germani
Wolfram von Eschenbach (1160~1180 – 1220)
Ich han nach lieben friunde; Parzival; Sigunes Klage; Tagelied der morgenblic
Walther von der Vogelweide (1170 – 1230)
Alterslied; Nu alrest lebe ich mir werde; Palästinalied; Under der linden
Neidhart von Reuental (1190 – 1240)
Der Veyhel; Ich sahe die haide; Mayenzeit one neidt; Meie din liechter schin; Meye
Dein; Mir is ummaten leyde (Maßlos leide ich darunter); Mittelalter; Owe dirre not;
Sing ein guldein hun; So blossen wir den anger nie gesahen; Sumer deiner suzzen
wunne; Vreut euch wol gemuten kind; Willekomen sumerweter süeze; Winder wie ist
Ulrich von Liechtenstein (1200 – 1275)
Holger Schäfer; Vokalensemble
Tannhäuser (n. 1245 – 1265)
Ich lobe ein wib
Heinrich von Meißen ~ Frauenlob (1250 ~ 1260 – 1318)
Die kuniginne von saba; Kreuzleich; Medieval Music
Heinrich von Ofterdingen (activ sec XIII)
Deutsche Ballade von Folkskammer
Hugo von Montfort (1357 – 1423)
Fro welt
Meistersingeri germani
Hans Sachs (1494 – 1576)
Die Meistersinger von Nürnberg (meisterlied); Die Meistersinger von Nürnberg
(final part); Silberweise; Wo das hauß nit bawet der Herr
15
Truveri englezi
Richard Inimă-de-leu (1157 – 1199)
Chansons
Trubaduri spanioli
Guiraut~Giraut~Guerau III de Cabrera~Cabreira (m. 1160~1161)
Biografia de Guerau de Cabrera
Truveri spanioli
Alfonso X cel Înțelept ~ El Sabio (1221 – 1284
Cantigas Santa Maria
Rondelul polifonic
John of Fornsete ( ? – 1238)
Sumer Is Icumen In
16
Ars Nova (sec XIII - XIV)
Ars Nova inițială (Ars Nova)
Franța
17
Ars Nova finală (Ars Subtilior)
18
Renaștere (sec XV – XVII)
19
Se redescoperă valorile clasice ale artei grecești (umanismul).
Spiritul laic pătrunde în muzică în mai mare măsură.
Apar primele notații tipărite, ce se vor răspândi foarte rapid.
Notația muzicală se perfecționează
Biserica și curțile nobiliare angajează muzicieni profesioniști (compozitori sau
interpreți).
Melodica este mai echilibrată, cu melodii mai scurte și mai mult silabice.
Ritmica este mensurală, mai regulată, fiind influențată uneori de prozodie.
Sistemele sonore utilizate sunt aceleași cu cele din Evul Mediu.
Se instaurează perioada de aur a polifoniei vocale.
Disonanțele sunt evitate sau, dacă apar, sunt pregătite și rezolvate.
Polifonia este de tip imitativ.
Tehnicile de prelucrare a temei muzicale sunt: augmentarea, diminuarea,
inversiunea, recurența etc.
Predomină timbrul vocal (adesea a capella).
Se cristalizează scriitura la patru voci (superius, altus, tenor, bassus).
Muzica instrumentală este utilizată pentru divertisment și dans.
Forma polifonică imitativă cea mai utilizată este canonul.
Genuri religioase: misă, motet, psalm, anthem.
Genuri laice vocale: madrigal, frotolla, vilanella, quodlibet, chanson, lied.
Genuri laice instrumentale: sonată, fantezie, ricercar, capriciu, toccata.
Genuri laice muzical-dramatice: madrigal dramatic, începuturile operei.
Instrumente: cu coarde și arcuș (vihuela, viola, rebec), cu coarde ciupite (vihuela
spaniolă, lăuta), de suflat (blockflöte, dulcian, sackbut), cu claviatură (orgă,
clavecin, virginal), de percuție.
Pentru instrumentele cu coarde ciupite se dezvoltă sistemul de tabulaturi.
(Nicolae Zărnescu)
Renașterea timpurie apare încă din Ars Nova, atât franceză (Philippe de Vitry şi
Guillaume de Machault), cât şi italiană (Francesco Landino, 1325 – 1397). Aceşti
compozitori introduc în formele polifonice unele genuri laice de provenienţă populară
ca ballata, rondellus, lai, virelai, caccia etc.
În perioadele următoare Renașterea se manifestă prin puternice şcoli: engleză
(John Dunstable, Lionel Power), neerlandeză/franco-flamandă (Gilles Binchois,
Guillaume Dufay, Johannes Ockeghem, Jacob Obrecht, Josquin des Pres,
şcoală ce avea să contribuie la dezvoltarea artei muzicale în întreaga Europă, italiană
cu ramurile ei: veneţiană (Adrian Willaert şi Cipriano da Rore, neerlandezi la
origine, Giovanni Gabrielli, Claudio Merulo, Andrea Gabrielli etc.), romană
(Giovanni Pierluigi da Palestrina, Luca Marenzio), franceză (Pierre Attaignant,
Clément Jannequin, Claude de Sermisy, Claude Goudimel, Claude le Jeune),
germană (Hans Leo Hassler, Thomas Stolzer, Adam de la Fulda), spaniolă
(Cristobal Morales, Tomas Luis de Vittoria, Antonio de Cabezon, Diego Ortiz),
polonă (Mikolai Gomulka), cehă (Jacob Gallus sau Handl) etc.
20
Laicizarea artei şi a muzicii constituie o cale pe care au mers mulţi dintre aceşti
creatori; este vorba de un interes crescut pentru om, ceea ce nu înseamnă o
renunţare la sacru; de altfel şi latura sacră a artei acestora este foarte bine
reprezentată, dar atât prin introducerea genurilor muzicii populare cât şi prin folosirea
în cadrul madrigalelor sau chanson-urilor a unor texte aparţinând marilor poeţi:
Dante, Petrarca, Ariosto, Tasso, Ronsard, Marot etc., umanul se manifestă din ce în
ce mai puternic. Totodată, redescoperirea capodoperelor antichităţii – a tragediei în
special – favorizează apariţia în cadrul cameratei florentine a unor noi genuri
muzicale ce vor avea o dezvoltare remarcabilă: opera şi corolarele ei destinate a fi
cântate şi nu prezentate scenic: oratoriul şi cantata.
Din punct de vedere al tehnicii componistice folosite, după ce polifonia a ajuns la
un perfecţionism nemaiîntâlnit – care ducea la neputinţa receptării clare a mesajului,
datorită multitudinii de voci aflate în imitaţie canonică (36 voci, şcoala neerlandeză în
a doua perioadă!), fără a mai vorbi de textul total neinteligibil – muzica începe să revină
la matca clarităţii, în construcţie şi în exprimare, printr-o simplificare binevenită a
limbajului; nu se renunţă la polifonie, dar aceasta se reaşază pe un număr de voci ce
permit urmărirea sincronă a acestora în cadrul compoziţiilor muzicale (de regulă
maxim 6 voci).
Muzica instrumentală ia avânt, datorat, în primul rând, perfecţionării
instrumentelor – măiestria lutierilor din Renaștere ajunge pe culmi neegalate până
azi – sau construcţiei unor noi modele, concomitent cu renunţarea la cele vechi,
considerate depăşite. Emanciparea muzicii instrumentale în raport cu cea vocală,
folosirea cu tot mai multă ştiinţă şi chiar rafinament a instrumentelor în muzică,
instrumentalizarea muzicii vor duce în arta barocului la înclinarea balanţei spre
muzica instrumentală.
Arta sunetelor s-a bucurat – ca toate celelalte arte şi ştiinţe – de studierea
fenomenului muzical de către remarcabili muzicieni şi oameni de ştiinţă. Henricus
Loritus Glareanus (1488 – 1563), autor al lucrării Dodekachordon, în care include
studiul modurilor ionic do-do (viitorul major natural) şi eolic la-la (viitorul minor
natural), Gioseffo Zarlino (1517 – 1590), care, în Instituzioni harmoniche şi
Dimostrazioni harmoniche cercetează majorul natural, introduce în rândul
consonanţelor terţele mari şi mici (armonicele 4, 5, 6), intervale ideale desfăşurărilor
armonice (pe verticală), ceea ce era în perfectă concordanţă cu stilul omofon-armonic
ce se impunea, creează un nou sistem intonaţional – Sistemul lui Zarlino, bazat
tocmai pe terţe, derivat din seria armonicelor naturale; Elevul lui Zarlino, Vincenzo
Galilei (1520 – 1591), tatăl renumitului astronom Galileo Galilei, se preocupă de noile
idei în muzică şi elaborează lucrări precum Dialog al muzicii antice şi al celei moderne
şi Discurs în jurul operelor lui Gioseffo Zarlino din Chioggia, dar şi compoziţii în care stilul
omofon ce se năştea se manifestă cu pregnanţă (ex. Tânguirea lui Ugollino, ce foloseşte
un text din Divina Comedie a lui Dante).
Creatorii renascentişti, mulţi dintre ei cu activităţi de excepţie în domenii dintre cele
mai diverse (ex. Leonardo da Vinci – pictor, sculptor, inginer, arhitect, savant
vizionar etc. sau Michelangelo Buonaroti – pictor, sculptor, arhitect, poet etc.), au
intrat în istoria omenirii ca personalităţi ce au influenţat într-un mod de excepţie
evoluţia umanităţii. (Nicolae Racu)
21
Școlile polifonice (sec XV – XVII)
Polifonie (gr. Poli – mult şi fone – sunet): tehnică şi artă a suprapunerii mai multor
linii melodice (cel puţin două) de aceeaşi importanţă, ce are drept finalitate obţinerea
unei lucrări muzicale unitare sau a unor secţiuni dintr-o lucrare; fiecare linie melodică
(voce) are un sens expresiv propriu, iar construcţia muzicală, astfel obţinută, are o
importantă componentă orizontală (rezultată din derularea şi dezvoltarea fiecărei
voci), precum şi una verticală (rezultată din suprapunerea auditivă a vocilor,
materializată, desigur, şi în partitură).
Reprezentanții polifoniei engleze sunt: John Dunstable (+1453), compozitor care
va aplica cu măiestrie principiile contrapunctice în creaţia sa, şi Lionel Power
(+1445), remarcabil compozitor de muzică sacră şi fin teoretician al muzicii (Treatise
upon the Gamme), folosesc cântarea tipic engleză (preluată din Irlanda şi Scoţia) a
mersului în terţe şi sexte paralele; tot ei făcând trecerea spre epoca de aur a
polifoniei vocale care se va manifesta în vremea Renaşterii: I-a etapă – flamanzii
de la Guillaume Dufay (1400 – 1474) la Josquin des Prés (1450 – 1521)
(v. neerlandeză, şcoala); a II-a etapă – italianul Giovanni Pierluigi da Palestrina
(1525 – 1594), flamanzii Adrian Willaert (1485 – 1562), ce face o legătură organică
între cele două etape) şi Orlando di Lasso (1532 – 1594), spaniolul Tomás Luis da
Vittoria (Victoria, 1548 – 1611), englezul William Byrd (1542 – 1612), francezul
Clément Jannequin (1475 – 1560), germanul Hans Leo Hassler (1564 – 1612).
Epoca este ilustrată printr-un număr foarte mare de compozitori ce au creat lucrări care
nu şi-au pierdut nici după atâtea secole savoarea şi frumuseţea. (Nicolae Racu)
23
Marchetto da Padova ~ Marchettus din Padova (1274 – 1319), Leonel Power
(1370 – 1445), John Dunstable (1390 – 1453), Guillaume Dufay~Du Fay (1397 – 1474),
Gilles de Binche (Binchois ~ Gilles de Bins) (1400 – 1460), Jean~Johannes
Ockeghem (1410 – 1497), Jehan le Taintenier ~ Jean Teinturier ~ Johannes
Tinctoris (1435 – 1511), Josquin des Prez~Prés (1440 – 1521), Hayne van
Ghizeghem (1445 – 1476~1497), Gaspar van Weerbeke (1445 – 1516), Alexander
Agricola (1446 – 1506), Jakob Obrecht (1450 – 1505), Franchino Gaffurio~Gafori
~ Franchinus Gaffurius (1451 – 1522), Antoine de Févin (1470 – 1511~1512),
Philippe Verdelot (1508 – 1552), Jacques Arcadelt (1504~1505 – 1568), Tielman
Susato (1515 – 1571), Cipriano de Rore ~ Cyprien de Rore (1515~1516 – 1565),
Philippe de Monte (1521 – 1603).
25
Adrian Willaert (1490 – 1562), Andrea Gabrieli (1510 – 1585), Gioseffo Zarlino
(1517 – 1590), Girolamo Parabosco (1524 – 1557), Baldassare Donato
(1525~1530 – 1603), Annibale Padovano (1527 – 1575), Claudio Merulo da
Corregio (1533 – 1604), Gioseffo~Giuseppe Guami (1535 – 1611), Marco
Antonio Ingegneri (1536 – 1592), Orazio Vecchi (1559 – 1605), Giovanni Croce
(1557 – 1609), Giovanni Gabrieli (1557 – 1612).
26
Școala polifonică poloneză
Mikolaj Zielenski (1550 – 1615).
27
Muzica instrumentală spaniolă
Juan del Encina (1468 – 1529), Luys de Narváes (1500 – 1555), Luis de Milán
(1500 – 1561), Miguel de Fuenllana (1500 – 1579), Antonio de Cabezón (1510 – 1566),
Hernando de Cabezón (1541 – 1602).
Glosar
Augmentare (lat. augmentatio, „mărire"): procedeu contrapunctic întâlnit în special
în formele polifoniei imitative (canonul şi fuga), prin care se produce mărirea duratelor
ce aparţin unei linii melodice; creşterea duratelor are loc în mod direct cu fizionomia
ritmică originară: de obicei în ritmul binar se dublează, iar în cel ternar se triplează.
28
Inversare procedeu componistic ce constă în transformarea unui motiv, a unei
teme sau serii, precum şi a altor structuri, schimbând sensul intervalelor, dar păstrând
tipul de interval. Sus apare structura directă, jos cea inversată. Se poate vizualiza
prin aşezarea unei oglinzi paralel cu fragmentul respectiv, pornind de la prima notă,
iar linia de contact dintre oglindă şi portativ constituind o axă de simetrie. Dacă dorim
păstrarea caracterului tonal, nu se păstrează calitatea intervalului, ci numai natura
lui; inversarea strictă va respecta inclusiv calitatea intervalului.
Recurenţă (lat. recurro – a reveni, fr. recurrence – care revine): procedeu ce
presupune reluarea structurii muzicale de la sfârşit spre început (mersul racului, rac).
Procedeul este cunoscut încă din vechime (apare în Ars Antiqua, Şcoala de la Nôtre
Dame) şi era folosit în cadrul canonului (canon per motum retrogradum – canon în
mişcare retrogradă, sinonim cu recurenţa sau retrogradarea), spre deosebire de cel
direct, obişnuit (canon per motum rectum – canon în mişcare directă); Recurența
este folosită în continuare pe parcursul întregii evoluţii a muzicii (şcoala neerlandeză,
Renaştere, Baroc, Clasicism, Romantism, sec. 20).
Imitaţie (lat. imitatio): procedeu componistic ce constă în repetarea unei structuri
muzicale (celulă, motiv, frază, perioadă etc.) la o altă voce; imitația este folosită mai
ales în muzica polifonică, constituind un procedeu de bază în canon, fugă etc.;
imitația este o trăsătură fundamentală în polifonia şcolii neerlandeze, în cea a
Renaşterii, precum şi în cea vocal-instrumentală a Barocului.
Canon formă contrapunctică ce are drept caracteristică un proces imitativ continuu;
diferit de imitaţie. Canonul include în acţiunea sa imitativă desfăşurarea melodică în
întregul ei. Canonul poate fi o piesă de sine stătătoare sau o secţiune a unei piese
muzicale de amploare. În funcţie de construcţie, canonul poate avea mai multe
variante: a) după distanţa în timp a intrărilor (de unul, doi sau mai mulţi timpi, respectiv
măsuri), b) după intervalul dintre linia melodică primară şi cea imitativă (unison,
cvintă, cvartă, octavă sau alte intervale). Alături de aceste intervale, canonul poate fi
executat prin imitaţie în mişcare directă, contrară sau retrogradă. Diferite variante ale
canonului pot apărea prin augmentarea sau diminuarea duratelor sau prin
combinarea acestor procedee componistice. Când imitaţia canonului se încheie cu o
codă, canonul se numeşte finit, iar când ultima parte se suprapune cu prima, canonul
se numeşte infinit sau circular.
Motet (lat. motetus, derivat din motus – cuvânt): formă de factură polifonică, foarte
des întâlnită între secolele XII şi XIV, având caracteristic suprapunerea mai multor
melodii, textele fiind uneori diferite. Motetul are începutul în perioada naşterii
polifoniei, care era întreprinsă de Şcoala de la Nôtre-Dame din Paris. Reprezentanţi
de seamă ai genului motet în sec. XVI sunt: Cl. Jannequin, Cl. de Sermisy, Orlando
di Lasso, G. Gabrielli, G.P. da Palestrina, Aichinger, Vittoria, Morley, Byrd etc.
În sec. XVII: Lully, Llande, Blow, Purcell, Schütz etc.
Imn (gr. imnos, eng. anthem): 1. cântare de laudă adusă în cinstea unui erou sau
idei, însă de cele mai multe ori unei divinităţi. În Biserica de Răsărit are formă fixă,
strofică (ex.: tropar, condac, canon etc.), iar în Biserica de Apus modelul este
reprezentat de imnul ambrozian. 2. Imn de stat, piesa muzicală solemnă care are
funcţia de emblemă a unui stat, folosită în împrejurări oficiale sau de sărbători naţionale.
Psalm (gr. psalmos, lat. psalmus): cântări de slavă din cartea Vechiului Testament,
denumită Cartea Psalmilor (Psaltirea); gen al muzicii religioase bazat pe aceste texte.
29
Madrigal lucrare corală în stil polifonic, a capella, cu text laic; etimologia
cuvântului, de altfel incertă, pare a proveni de la cantus materialis ce prin succesive
transformări ajunge la madrigal. La început, cântare religioasă pe o singură voce;
ulterior capătă text laic devenind un cântec idilic, de dragoste, cu scriitură pe 2-3 voci,
folosind, iniţial, o polifonie destul de rudimentară; începând cu a doua jumătate a sec.
XIV în creaţia lui Jacopo de Bologna, Giovanni da Cascia şi, în mod special,
Francesco Landini, scriitura madrigalului devine din ce în ce mai complexă; în sec.
XVI madrigalul atinge apogeul în creaţia unor compozitori, precum Giovanni
Pierluigi da Palestrina, Orlando di Lasso, Luca Marenzio, Carlo Gesualdo da
Venosa (prinţ de Venosa) sau Claudio Monteverdi; lucrările acestora beneficiază
de o scriitură polifonică rafinată, la 4-5 voci, cu muzică perfect adaptată textului (de
cele mai multe ori aparţinând unor poeţi la fel de remarcabili: F. Petrarca, T. Tasso,
F. Saldonieri ş. a.), capabile să exprime sentimente dintre cele mai diverse.
Madrigalul italian se răspândeşte în toată Europa, cu realizări deosebite şi în Anglia,
în perioada elisabetană, (perioadă de mare efervescenţă artistică, căreia îi aparţine
şi Shakespeare), prin creaţia lui W. Byrd, Th. Morley, O. Gibbons.
Frottola: (it. de la frotta – mulţime, înghesuială): piesă vocală larg răspândită în
Italia în secolele XV – XVI, cu text liric, de dragoste, cântată mult în timpul
carnavalurilor, dar şi al reprezentaţiilor teatrale. Textul va influenţa structura ce
devine omofonă, mai simplă în comparaţie cu madrigalul (structură polifonică);
frottola este compusă în mod major, cu ritm de dans, schemă metrică de 8 silabe pe
vers, formă strofică urmată de refren. Frottola este apropiată de villanellă. Compozitori:
Bartolomeo Tromboncino (secolul XV), Marchetto Carra (secolele XV – XVI), ambii din
Mantua, Josquin des Près (1440 – 1521); Ottaviano dei Petrucci, inventatorul tiparului
muzical, editează la Veneţia (între 1504 – 1514) 11 colecţii de frottole.
Villanelă (it. villanella, iniţial canzon villanesca – cântec ţărănesc): compoziţie
vocală pe mai multe voci (3-4), în mişcare paralelă, ce apare în sec. XVI la Napoli;
are un caracter vioi şi foloseşte un text scris, deseori în dialect; repetă aceeaşi muzică
pentru fiecare strofă şi este scrisă, de regulă, în stil omofon; spre sfârşitul sec. XVI,
odată cu preluarea villanelei în şcoala veneţiană (Willaert), textul devine mai elaborat,
iar scriitura se apropie de cea contrapunctică, păstrându-şi caracterul vioi şi ritmat.
Compozitori: Luca Marenzio, Orazio Vecchi, Orlando di Lassus (Lasso) (Italia),
Jacob Regnart (Germania), Thomas Morley (Anglia) etc. Villotta este de fapt o
villanelă; villanela este înrudită cu frottola.
Quodlibet (lat. – ceea ce place): compoziţie alcătuită din fragmente ale unor lucrări
diferite (de obicei cu circulaţie mare), cu scopul de a pune în valoare virtuozitatea
interpretului sau, uneori, cu scopul obţinerii unui efect comic. Îşi are originea la
începuturile polifoniei occidentale (motetele sec. XIII), dar voga a cunoscut-o în
Germania sec. XVII – XVIII.
Chanson (fr.): la origine, cântec francez cu caracter popular sau eroic. În secolele
XV – XVII era o lucrare polifonică pentru ca ulterior să devină o piesă de scriitură omofonă.
Sonată (it. sonare – a suna, a cânta la un instrument): la început, sec. XVI şi prima
jumătate a sec. XVIII, sonata era o piesă compusă pentru un instrument, spre
deosebire de cantată, care era o piesă compusă pentru voce. Ca structură, în aceeaşi
perioadă, sonata era monotematică (o temă). Compozitori reprezentativi pentru
această perioadă au fost Andrea şi Giovanni Gabrieli.
30
Fantezie lucrare muzicală instrumentală sau orchestrală cu formă liberă; în
secolele XVI – XVII este apropiată de ricercar şi toccată,
Ricercar (it. ricercare – a căuta din nou): formă instrumentală polifonică de
construcţie liberă; iniţial termenul se folosea pentru motetele care erau executate la
instrumente; ricercarul, care este construit pe mai multe teme (3–7) expuse alternativ
(în cadrul fiecăreia dezvoltându-se o imitaţie) dă senzaţia că fiecare voce caută ceva
(de aici şi denumirea). Unele lucrări în formă de ricercar poartă numele de capriccio
sau fantezie. Începând cu sec. XVI, compozitori precum: M. Cavazzani, A. Gabrielli,
J. Froberger, J. Pachelbel, D. Buxtehude, G. Frescobaldi au scris ricercar.
Capriciu (it. capriccio, fr. caprice – capriciu): piesă instrumentală, de obicei de
virtuozitate, cu o construcţie liberă; în secolul XVI termenul capriciu desemna
madrigalele cu text satiric, grotesc şi cu o structură insolită.
Tabulatură vechi sistem de notaţie muzicală (sec. XVI – XVII), tip incipient de
partitură, folosit mai ales pentru instrumentele care puteau cânta pe mai multe voci
(orgă, clavecin, lăută). Notaţia se face prin combinaţii de litere şi cifre; uneori se
folosesc şi câteva semne specifice notaţiei muzicale. Tipul de tabulatură diferă de la
o ţară la alta (germană, spaniolă, italiană, irlandeză, franceză, engleză).
Toccată (it. toccata de la toccare – a atinge): piesă muzicală destinată în mod
special instrumentelor cu claviatură (pian, clavecin, orgă), având un pronunţat
caracter de virtuozitate; se execută de regulă solistic. La început, (sec. XIV – XV),
toccata desemna orice fel de lucrare pentru un instrument cu claviatură. Şcoala
veneţiană, prin Andrea Gabrielli (1510 –1586) şi Claudio Merulo (1533 – 1604),
configurează toccata drept o secţiune omofonă, o a doua secţiune având un caracter
de virtuozitate, scrisă în valori mici, cu numeroase formule ornamentale, note de
pasaj şi un fugato culminant.
Orgă instrument aerofon complex, bazat pe vibraţia mai multor tuburi sonore.
Sunetele produse de orgă sunt realizate prin trecerea unei coloane de aer sub
presiune prin tuburile componente, prin acţionarea tastelor (manualului sau
manualelor), a pedalelor (pedalierului) şi a registrelor. Orga diferă ca mărime în
funcţie de numărul tuburilor. Componentele principale ale unei orgi sunt: tuburile
sonore (acestea fiind clasificate în două categorii: tuburi labiale – care au
caracteristicile unui flaut drept şi tuburi linguale, care folosesc ancii metalice),
mecanica de suflat, care cuprinde şi magazia de vânt şi, ultima componentă,
mecanismul de acţionare a ventilelor de admisie (consola, claviatura tractură şi
pârghiile pentru registre).
Clavecin (fr. clavecin, it. arpicordo, clavicembalo, germ. Klavizymbal, engl.
harpiscord): instrument cordofon cu claviatură, cu coarde ciupite cu ajutorul unei
pene acţionate de un mecanism conexat cu clape ce sunt dispuse pe 1 – 3 manuale.
Virginal denumirea engleză a clavecinului, cu formă dreptunghiulară.
31
Audio-video: Renaștere (sec. XV – XVII)
33
Școala polifonică de la Roma
Bartolomeo Tromboncino (1470 – 1535)
Laică
Se ben hor non scopro il foco; Ostinato vo' seguire; Zephiro spira; Vale Diva; Tu
dormi; Sú, sú leva, alza le ciglia
Religioasă
Ave Maria; Vergine bella
Costanzo Festa (1485~1490 – 1545)
Religioasă
Motet: 10 Motets
Nicolà Vicentino (1511 – 1575~1576)
Laică
L'aura che'l verde lauro; Musica prisca caput ~ Exaudi
Giovanni Animuccia (1520 – 1571)
Religioasă
Misă: Missa Victimae Paschali Laudes
Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525 – 1594)
Laică
The Book of Madrigals
Religioasă
Misă: Missa Brevis; Missa Papae Marcelli
Motet: Motets for 5 voices
Orlando di Lasso ~ Orlandus Lassus ~ Roland de Lassus (1532 – 1594)
Laică
Villanelle, moresche e altre canzoni
Religioasă
Misă: Missa Venatorum; Missa super 'Osculetur me'
Psalm: Psalmi Davidis Poenitentiales
Giovanni Maria Nanino (1543 – 1607)
Religioasă
Misă: Mass for Eight Voices
Luzzasco Luzzaschi (1545 – 1607)
Laică
Madrigal: Lady Madrigals
Francesco Soriano ~ Soriano nel Cimino (1549 – 1621)
Religioasă
Motetula de Passione
Emilio de' Cavalieri (1550 – 1602)
Religioasă
Rappresentazione Di Anima Et Di Corpo
Luca Marenzio (1553 – 1599)
Laică
Madrigal: Madrigaux à 5 et 6 voix
Carlo Gesualdo da Venosa (1560 – 1613)
Laică
Madrigal: Madrigals, Book 6
Religioasă
Música sacra a 5 voces
34
Felicio Anerio (1560 – 1614)
Religioasă
Christus factus est; O, Jesu Mi Dulcissime
Jacopo Peri (1561 – 1633)
Laică
Al canto, al ballo, all'ombra; Peri un di soletto; Tu dormi e'l dolce sonno
Gregorio Allegri (1582 – 1652)
Religioasă
Misă: Missa Vidi Turbam Magnam; Miserere mei, Deus
35
Claudio Merulo da Corregio (1533 – 1604)
Laică
Che fia dunque di noi
Religioasă
Misă: Missa Susanne un giour
Gioseffo~Giuseppe Guami (1535 – 1611)
In die tribulationis
Marco Antonio Ingegneri (1536 – 1592)
Madrigal: Plange quasi virgo; Responsorio amicus meus; Tristis est anima mea;
Una hora; Velum templi: Vinea mea
Orazio Vecchi (1559 – 1605)
Laică
Madrigal: Alla Madonna de' Campi di Fosano; Con voce dai sospiri interrotta; Fa
una canzone; Gioite tutti; Lucilla io vò morire; Margarita dai Corai; Sanita e allegrezza;
Selva di varia ricreazione; Sine nomine teramo (I); So ben, mi c'ha bon tempo
Religioasă
Misă: Missa pro defunctis a 8
Giovanni Croce (1557 – 1609)
Religioasă
Cantate Domino; In monte Oliveti; O vos omnes
Giovanni Gabrieli (1557 – 1612)
Religioasă
Quem vidistis, pastores
Angelus ad pastores ait
Symphoniae sacrae
O magnum mysterium
Exultent caeli by Claudio Monteverdi
36
Clément Janequin (1485 – 1558)
Laică
Le chant des oiseaux; La guerre; La chasse; Le caquet des femmes
Jacques Arcadelt (1504~1505 – 1568)
Laică
Ahime, ahime, dov'è'l bel viso; Il bianco e dolce cigno
Religioasă
Ave Maria
Misă: Missa 'Noe, Noe'
Philippe de Monte (1521 – 1603)
Religioasă
Renascença
Claude Le Jeune (1530 – 1600)
Laică
Reveci venir du printemps; Rossignol, mon mignon; Un gentil amoureux; Je suis
deshéritée; La guerre; L'autre joun jou m'en anabi
Guillaume Costeley (1531 – 1606)
Laică
La prise de Calais; La prise de Havre
Jacques Mauduit (1557 – 1627)
Laică
Eau vive, source d'amour; Vous me tuez si doucement; Voici le vert et beau mai
Andaluzia
37
Juan Vásquez (1500 – 1560)
Laică
De los Álamosnengo, Madre; Con que la lavaré
Religioasă
Officium Defunctorum
Francisco Guerrero (1527 – 1599)
Religioasă
Misă: Missa pro defunctis
Magnificat: Magnificat
Castilia
Catalania
38
Școala polifonică engleză
Italieni în Anglia
Englezi
39
John Farmer (1570 – 1601~1603)
Laică
Fair Phyllis I saw sitting all alone
Thomas Weelkes (1572 – 1623)
Laică
Madrigal: Madrigals
Religioasă
Hosanna to the Son of David: O Lord, arise
Thomas Tomkins (1573 – 1656)
Religioasă
Funeral Sentences; O sing unto the Lord a new song; When David heard
John Wilbye (1574 – 1638)
Laică
Away, Thou Shalt Not Love Me
Oft have I vowed
Sweet honey-sucking bees
The Lady Oriana
Lady When I Behold
Orlando Gibbons (1583 – 1625)
Laică
o Madrigal
The silver Swan
Religioasă
Songs & Anthems
40
Johann Walter (1496 – 1570)
Religioasă
Ein feste Burg ist unser Gott
Orlando di Lasso (1532 – 1594, ultimii 36 de ani în Bavaria)
Religioasă
Psalm: Psalmi Davidis Pœnitentiales
Motet: Prophetiae Sibyllarum
Jacob Handl Gallus (1550 – 1591)
Religioasă
Opus musicum
Sethus Calvisius (1556 – 1615)
Religioasă
Quaerite primum regnum Dei
Hieronymus Praetorius (1560 – 1629)
Religioasă
In dulci jubilo a 8
Te Deum Herr Gott dich loben wir a16
Magnificat Quinti Toni
42
Claudio Merulo (1533 – 1604)
Toccata; Toccata nel secondo tono; Toccata del terzo tuono; Toccata prima del
quinto tono; Toccata del decimo tono; Toccata seconda del primo tono; Toccata
seconda primo tuono (clavecin); Toccata terza duodecimo sesto tono; Toccata quarta
del sesto tono; Toccata quinta del secondo tono; Toccata settima; Ricercar primo;
Ricercar del quarto tono; Nove canzoni à 4; Canzona a 5; Canzona in B-flat major;
Canzona in G major; Canzona 1; Canzona No.1 in F minor; Canzona 2; Canzona
No.2 in F minor; Canzona 3; Canzona 4; Canzona 5 a 4; Canzona Ottava 'La
Colombana'; Canzona Decimaottava à 4 & à5 si placet; Canzon 18 à 4; Canzon 18
à 5; Canzon 36a à 4; Canzon 36b à 5; Canzona Trigesimasesta a 5; Canzona
Trigesimasesta à 4 & 5 si placet; Canzona Vigesimaterza à 5; Canzon à 4 'La
Rolanda'; Canzon à 4 'La Leonora'; Canzona 'L'Albergata'; Canzon 'La Cortese' a 4;
Canzon 'La bovia'; Languissans; Susanne un jour; L'Olica; Echo Pour Trompette; La
Pazza; La Rosa; La Zambeccara; Quoniam haec est domus Dei; O crux benedicta
Lodovico Agostini (1534 – 1590)
All'arm' All'arm
Gioseffo Guami (1535~1542 – 1611)
Canzon a 4; Canzon sopra la battaglia a 4; Canzon 'La Cromatica' a 4; Canzon
'La Lucchesina' a 8; Canzona 'L'Accorta'; Canzon 'La Guamina'; Canzon 'La
Brillantina'; Canzon 'La Lucchesina'; Two Canzonas (La Grave, La Brillantina);
Canzon Sesta a quattro; Canzon 6 à 4; Canzon Decimasettima; Canzona XVII;
Canzon Decimanona à 5; Canzon Vigesimaquarta; Canzon Vigesimaquarta a 8 voci;
Canzon Vigesimaquinta; Canzon Settimadecima a 4; Canzon settidecima; Canzon
XXIV à 8; Canzon XXV a 8; Canzona per 4 tromboni e orga; Canzonette francaise;
Canzonette francese 'La Grave'; Canzonette Francese 'La Ondeggiante'; Toccata;
Toccata iI tono on clavichord; Toccata del secondo tono; Toccata per organo;
Ricercar 12 a duo voces; Todeschina; Gran concerto per due clavicembali
Giovanni Ferretti (1540 – 1609)
Com'al primo apparir
Alfonso Ferrabosco the Elder (1543 – 1588)
In nomine à 5
Cesario Gussago (1550 – 1612)
Sonata La Facca
Orazio Vecchi (1550 – 1605)
Selva di varia ricreatione; Amor e foco e ghiaccio; De la mia cruda sorte; Se tra
verdi arbuscelli; Mi vorrei trasformare; Cicirlanda, vinata prima; Al bel de tuoi capelli;
Margarita dai corai; Lunghi danni; Saltarello detta Trivella; Dolcissimo ben mio;
Coppia real; Mostrauin ciel, tedesca; Se gli è vero Himeneo; Mostrava in ciel; Damon
e filli; Deh! Prega amor il fato; Amor opra che puoi; Fa una canzone; Gioite tutti,
saltarello; Se son quest'occhi tuoi; Tra verdi campi
Giovanni Gabrieli (1554-1557 – 1612)
Canzonas and sonatas from sacrae symphoniae; Sonata pian e forte
Lodovico Grossi da Viadana ~ Lodovico Viadana (1560 – 1627)
4 Sinfonies Musicali; Sinfonia 'La Bergamasca'; Sinfonia 'La Mantovana'
43
Adriano Banchieri (1568 – 1634)
3 canzoni alla francese a 4 voci; Battaglia; Fantasia prima; Sinfonia HQ; Sonata
quarta in scherzo
Aurelio Bonelli (1569 – 1620)
Canzone istrina; Canzone licori; Toccata 'Atalanta'; Toccata 'Cleopatre' a 8
Salomone Rossi (1570 – 1630), Anon (sec. XVI - XVII)
Sonata no.6 in dialogo detta 'La Viena'; Sonata sopra L'aria di Ruggiero; Sonata
'Sopra la Bergamasca'
Alfonso Ferrabosco the Younger (1575 – 1628)
Dovehouse Pavan; Fantasia (Hexachord)
Anon (sec. XVI - XVII)
Suite Of Dances ~ Bel fiore + La rocha el fuso; La morte de la ragione ~ La
traditora; Alma, che scarca dal corporeo velo
44
Luis de Milán (1500 – 1561)
Fantasía 1, 2, 3, 4, 5, 6, 11; Fantasías 10 & 12; Fantasia 15; Fantasia 16; Pavana
I, II & III; Pavana IV, V & VI
Miguel de Fuenllana (1500 – 1579)
Fantasia (Folio IX); Fantasia (Folio XII); Fantasia (Folio XVII); Fantasia (Folio
XXII); Fantasia (Folio XLII); Fantasia (Folio CV); Fantasia on a Forced Passage (Folio
CV); Fantasia (Folio CLXVII)
Antonio de Cabezón (1510 – 1566)
Obras de spinet, virginal y harpsichord; Tientos y glosados; Pavana con su glosa;
Tiento sobre Ave Maris Stella & Beata viscera Mariae
Hernando de Cabezón (1541 – 1602)
Obras de musica para tecla, arpa y vihuela; Dulce memoria; Glossada sobre
Susana un jour
45
John Bull (1562 – 1628)
In Nomin; Fantasy for keyboard; Chromatic Fantasia on Ut Re Mi Fa Sol La;
Walsingham; The King's Hunt; The Duke of Brunswick's Alman; Doctor Bull's My
Selfe (Canon); English Toy, Why ask you (Fantasia); Fantastic Pavan & Galliard;
Fantastic Pavan
John Dowland (1563 – 1626)
Galliards; Lachrimae Pavan & The Grogg Galiard; My Lord Chamberlain's
Galliard; Piper's Pavan
Giles Farnaby (1563 – 1640)
Dream and his Rest; Fancies, Toys and Dreams; Fantasia FVB CXXIX; Woody Cock
Thomas Campion~Campian (1567 – 1620)
First Book Of Ayres
Second Book Of Ayres
Follow thy fair sun (guitar duet)
Thomas Tomkins (1572 – 1656)
A Sad Pavan, Perpetual Round, Fancy; Fantasia à 6; Fantasia No.9 For 3 Viols;
Fortune My Foe; Gallard, Ground, Worcester Brawis; Pavan à 6; Pavan, Fancy,
Prelude; Pavans, Ut re mi fa sol la, Voluntary, Songs; Prelude, Voluntary, Klapprott
Harpsichord; Toy, Pavane, Robin Hood
Orlando Gibbons (1583 – 1625).
Keyboard Works; Fantasias; Fancy for six viols; Fantasia for three basses; Silver
Swan; Pieces from Parthenia
47
Baroc (sec. XV – XVII)
48
Se bazează pe libertatea formelor, exuberanță ornamentală și fantezie nemărginită.
Există o tendință spre monumental, prin dimensionarea amplă a formelor muzicale,
structura pieselor bazându-se pe forme clare, bipartite sau tripartite.
Apar genuri și forme noi: religioase (oratorii, cantate) sau laice (suite, concerti grossi).
Notația muzicală este foarte apropiată de cea modernă.
Apare basul cifrat (particularitate de notație), inițial specifică pentru instrumentele
cu claviatură, apoi devenită principiu de compoziție.
Se impun genurile instrumentale.
Disonanțele sunt tot mai des întâlnite.
Melodica include salturi dramatice, ornamente și teme asimetrice.
Se utilizează cromatismele pentru efecte expresive.
Ritmica e mult mai variată decât în Renaștere și e bazată pe dans.
Dinamica este bazată în principal pe două nuanțe: piano și forte.
Tempourile sunt variate (adesea contrastante).
Se definitivează sistemele modurilor major și minor, cu cele trei funcții principale:
tonica, subdominanta și dominanta.
În operă se utilizează omofonia (monodia acompaniată).
În genurile instrumentale și unele genuri vocale se utilizează polifonia.
Clavecinul devine timbrul specific muzicii baroce (clavecimballo – Italia, clavecin –
Franța, virginal și harpsicord – Anglia, Klavier – Germania).
Bartolomeo Cristofori (1655 – 1731) inventează pianul (numit la început
gravicemballo col piano e forte).
Supremația vocală a Renașterii este înlocuită cu muzica de operă.
Forme: a) polifonice imitative: ricercar, capriciu, invențiune, fugă; b) variaționale:
chaccona, passacaglia; c) improvizatorice: tocata, preludiul, fantezia. Formele
polifonice precum ricercarul, invenţiunea, canonul şi cheia de boltă a polifoniei, mai
ales a celei instrumentale, fuga, ajung la apogeu.
Genuri: a) vocale: cântec, corală, motet, missa in stile antico; b) instrumentale:
sonată (da chiesa – religioasă; da camera – laică), suită, partita, concerto grosso
sau solistico; c) vocal-instrumentale: operă (italiană, franceză, engleză), oratoriu,
cantată, missa in stile moderno.
Genuri de operă: opera seria, opera buffa, opera comique, beggar’s opera,
dramma giocoso.
Opera începe cu intrada, tocatta, preludio sau uvertura.
Instrumente: cu coarde și arcuș (lutierii din Cremona și Brescia devin celebri), cu
claviatură (orga și, mai ales, clavecinul sunt predominante), de suflat (se
perfecționează). Orchestra are un rol deosebit. (Nicolae Zărnescu)
Baroc (fr. baroque – bizar, ciudat, portugh. baruco – perlă cu formă neregulată,
asimetrică): Perioadă în istoria artelor situată între sfârşitul Renaşterii (sec. XVI) şi
începutul clasicismului (mijlocul sec. XVIII). Stilul baroc apare mai întâi în arhitectura
ţărilor catolice ca artă a Contrareformei (secolele XVI – XVIII), dar şi în Germania
(ţară a reformei); se folosesc în mod exagerat linia curbă şi decoraţia opulentă.
49
În muzică se impune monodia acompaniată (de la Monteverdi); totodată baroc
înseamnă apariţia unor noi genuri şi forme. După periodizarea lui Manfred Bukofzer
(1910-1955) – cercetător al perioadei baroce (Music in the Baroque Era) – delimităm
trei etape: a) de început, caracterizată prin înlocuirea muzicii corale polifonice cu
monofonia cântecului solistic; astfel, textul devine foarte clar, iar ca noi genuri apar:
opera, oratoriul, cantata, baletul de curte; totodată se dezvoltă muzica instrumentală
luând naştere concertul, suita, sonata; armonia devine tot mai importantă, în
detrimentul polifoniei, tempoul se vivacizează, apar noi efecte instrumentale (ex.
tremolo la trombon) şi gradaţii – mai ales dinamice – în interpretare. În această primă
etapă strălucesc Cl. Monteverdi, G. Gabrielli, P. Cavalli ş.a.; b) de mijloc, perioadă
de înflorire a formelor şi genurilor apărute în prima etapă (operă, balet de curte etc.);
se remarcă Fr. Couperin, J.B. Lully, H. Purcell ş.a.; muzica instrumentală
reprezentată în special prin creaţia lui A. Vivaldi, Al. şi D. Scarlatti, A. Corelli,
J. Pachelbel, L. Kuhnau se dezvoltă impetuos; c) ultima etapă (aprox. 1710 – 1750)
are ca exponenţi pe G.F. Häendel şi J.S. Bach; este etapa sintezei şi a
sistematizărilor: 1) teoretice: în polifonie prin apariţia tratatului lui J.J. Fux, Gradus
ad Parnassum, 1725 şi în armonie prin apariţia, în 1722, a Tratatului de armonie a lui
J.Ph. Rameau; 2) practice: prin cele două volume ale Clavecinului bine temperat de
J.S. Bach, unde va ajunge la apogeu noul tip de polifonie bazat pe
funcţionalitatea armonică. Datorită cerinţelor expresive ale noii etape, orchestra
capătă o deosebită importanţă şi personalitate. Muzica cultă începe să fie
cunoscută de marele public, practicându-se nu numai în biserici şi saloane. Odată cu
introducerea limbii române în muzica bisericească, apar elemente ale barocului (ex.
Filotei Sân Agăi Jipei scrie Psaltichia românească şi Canonul Floriilor, la sfârşitul
secolului XVII); folclorul românesc devine sursă de inspiraţie pentru muzicieni precum
Ion Căianu, care publică Codex Caioni, cu un stil, în special, monodic cu
acompaniament; Dimitrie Cantemir, cunoscător al muzicii turceşti, relevă influenţe
baroce în melodiile şi jocurile orientale pe care le-a notat. (Nicolae Racu)
Barocul timpuriu
Italia
Giulio Caccini~Romano (1550 – 1618), Lodovico Grossi da Viadana (1560 – 1627),
Claudio Giovanni Antonio Monteverdi (1567 – 1643), Adriano Banchieri (1568 – 1634),
Girolamo Alessandro Frescobaldi (1583 – 1643), Francesca Caccini (1587 – 1640).
Germania
Hans Leo Hassler (1564 – 1612), Michael Pretorius (1571 – 1621), Heinrich
Schütz (1585 – 1672), Samuel Scheidt (1587 – 1654), Heinrich Albert (1604 –
1651), Andreas Hammerschmidt (1612 – 1675), Johann Jacob Froberger (1616
– 1667), Johann Adam Reineken (1623 – 1722).
Franța
Jacques Champion de Chambonnières (1602 – 1672), Louis Couperin (1626 – 1661).
Spania
Organiști: Sebastian Aguilera de Heredia (1561 – 1627), Manuel Rodrigues
Coelho, Francesco Correa de Arauxo (1576 – 1654), Juan de Cabezon;
Polifoniști: Aniceto Baylon, Battista Cornes, Juan Pubo, Antonio Orteles.
50
Barocul mijlociu
Italia
Giovanni Vitali (1632 – 1692), Alessandro Stradella (1639 – 1682), Arcangelo
Corelli (1653 – 1713), Giovanni Battista Bassani (1650 – 1716), Giuseppe Torelli
(1658 – 1709), Alessandro Pietro Gasparo Scarlatti (1659 – 1725), Tomaso
Antonio Vitali (1660~1663 – 1745~1750).
Germania
Johann Caspar Kerll (1627 – 1693), Thomas Baltzer (1630 – 1663), Georg
Daniel Speer (1636 – 1707), Dietrich Buxtehude (1637 – 1707), Nicolaus Adam
Strungk (1640 – 1700), Johann Adam Reincken (1643 – 1722), Johann Pachelbel
(1653 – 1706), Johann Caspar Ferdinand Fischer (1656 – 1746), Johann Kuhnau
(1667 – 1722), Georg Bohm (1661 – 1733), Friedrich Wilhelm Zachow (1663 – 1712),
Nikolaus Bruhns (1665 – 1707).
Austria
Heinrich Ignaz Franz von Biber (1644 – 1704), Johann Joseph Fux (1660 – 1741).
Franța
Charles Mouton (1617 – 1699), Nicolas Lebegue (1631 – 1702), Jean-Baptiste
Lully (1632 – 1687), Guillaume-Gabriel Nivers (1632 – 1714), Jean-Henry
D'Anglebert (1635 – 1691), Marc-Antoine Charpentier (1643 – 1704), Georg
Muffat (1653 – 1704), Marin Marais (1656 – 1728), André Campra (1660 – 1744),
Nicolas Grigny (1672 – 1708
Anglia
Matthew Locke (1630 – 1677), Thomas Humphrey (1647 – 1674), John Blow
(1649 – 1708), Henry Purcell (1659 – 1695), Jeremiah Clarke (1673 – 1707),
William Croft (1678 – 1727), Școala celor 24 de violoniști condusă succesiv de
germanul Thomas Baltazar, francezul Louis Grabu, italianul Nicola Matteis și
englezul Nik. Staggins.
Belgia
Jean Baptiste Loëillet (1688 – 1720).
Spania
Juan Bautista José Cabanilles (1644 – 1712) (Spanish Bach); influența italiană:
Juan Hidalgo, Juan Diego Ortiz, Vicente Espinel, Juan de la Bona, Joseph Basso,
Alvaro Pedro Gonzales, Juan Blas de Castro, Carlos Patino, Juan de Palomares.
Portugalia
Duarte Lobo, Manoel Cardero, Diego Dias Melgas.
51
Barocul târziu, preclasicismul
Italia
Agostino Steffani (1654 – 1728), Alessanadro Marcello (1669 – 1747), Giovanni
Bononcini (1670 – 1747), Tomaso Giovanni Albinoni (1671 – 1751), Antonio
Vivaldi (1678 – 1741 (a contribuit la evoluția concertului instrumental către forma sa
solistică), Francesco Durante (1684 – 1755), Domenico Scarlatti (1685 – 1757),
Benedetto Marcello (1686 – 1739), Nicola Porpora (1686 – 1768) (unul dintre marii
maeştri de canto ai acestei epoci), Francesco Savario Geminiani (1687 – 1762),
Pietro Antonio Locatelli (1690 – 1764), Francesco Maria Veracini (1690 – 1768),
Giuseppe Tartini (1692 – 1770), Leonardo Leo (1694 – 1744), Giovanni Battista
Sammartini (1701 – 1775), Giovanni Battista (Giambattista) Martini (Padre
Martini) (1706 – 1784), Giovanni Battista Pergolesi (1710 – 1736), Tommasso
Traetta (1727 – 1779), Niccolò Piccini (1728 – 1800), Giovanni Paisiello (1740 – 1816).
Germania
Johann Mattheson (1681 – 1764), Georg Philipp Telemann (1681 – 1767),
Johann Sebastian Bach (1685 – 1750), Johann Joachim Quantz (1697 – 1773),
Wilhelm Friedmann Bach (1710 – 1784) (Bach din Halle)
Austria
Franz Xaver Richter (1709 – 1789)
Franța
François Couperin „Le Grand” (1668 – 1733), Louis Marchand d'Anglebert
(1669 – 1732), Jean-Joseph Mouret (1682 – 1738), Jean-François Dandrieu (1682 – 1739),
Jean-Philippe Rameau (1683 – 1784), Jean-Baptiste Senaillé (1687 – 1730)
Louis-Claude Daquin (1694 – 1772), Jean Marie Leclair „L’Ainé” (1697 – 1764),
François Francoeur (1698 – 1787), Jean-Joseph Cassanéa de Mondonville
(1711 – 1772).
Anglia
Georg Frideric Händel (1685 – 1711 ~ Germania, 1711 – 1759 ~ Anglia), Thomas
Augustine Arne (1710 – 1778), William Boyce (1710 – 1779).
Glosar
Preludiu (lat. preludium – cânt mai înainte, pre – înainte, ludus – joc, it. preludio,
fr. prélude, engl. prelude, germ. Vorspiel, Präludium): scurtă improvizaţie cântată
înaintea unei alte lucrări muzicale sau înaintea unei ceremonii şi avea rolul de a
introduce în atmosferă; prin sec. XV preludiul intră în practica obişnuită a lutiştilor,
apoi a claveciniştilor şi organiştilor. În sec. XVII, unele piese, care nu erau compuse
într-un stil contrapunctic, purtau denumirea de preludiu; după apariţia Reformei,
coralul protestant era precedat de o introducere, improvizatorică sau notată,
denumită preludiu coral (Choralvorspiel în germ.), ce va culmina în sec. XVIII cu
celebrele Preludii corale de J.S. Bach. În sec. XVI – XVIII, preludiul capătă o mare
răspândire în practica organiştilor ca piesă de construcţie liberă, bogat ornamentată;
poate preceda şi o fugă, o suită, o cantată sau o operă, devenind sinonimă cu
52
introducerea (entrada, entrata, intrade, entrée) sau uvertura, fiind scrisă în formă
liberă, de lied, uvertură (italiană sau franceză) etc.; în a doua jumătate a sec. XIX şi
în sec. XX unii compozitori păstrează structurarea din epoca barocului, compunând
lucrări de tipul Preludiu, coral şi fugă sau Preludiu, arie şi final (César Franck), cele
12 fugi cuprinse în Ludus tonatis de Paul Hindemith sau cele 24 de Preludii şi Fugi
de D.D. Şostakovici. (Nicolae Racu)
Invenţiune (lat. inventio): mică piesă instrumentală, definind şi o structură formală,
în stil contrapunctic imitativ, destinată cu precădere instrumentelor cu claviatură (ex.
cele două cicluri de câte 15 invențiuni pentru clavecin, la 2 şi 3 voci de J.S. Bach,
1723). Invențiunea apare şi se cristalizează în perioada barocului; având o structură
viabilă, cu posibilităţi expressive; continuă să existe şi în sec. XX la Alban Berg,
Boris Blacher, Goffredo Petrassi, Zeno Vancea, Corneliu Dan Georgescu,
Ştefan Niculescu, Liviu Glodeanu ş.a. (Nicolae Racu)
Bas cifrat (bas continuu) sistem de notare muzicală numai a basului, urmând ca
celelalte voci să fie deduse din cifraj de către interpret; acest sistem a fost utilizat în
preclasicism de către compozitori şi apoi preluat în didactica muzicală, ca un exerciţiu
de însuşire a armoniei. (Jean Lupu)
Suită gen muzical apărut la începutul sec. XVII, alcătuit din mai multe mişcări
contrastante ca expresie; este primul gen muzical, în sens de ciclu, cunoscut în
istoria muzicii. La constituirea şi cristalizarea acesteia, contribuie în mod decisiv doi
factori: 1) perfecţionarea instrumentelor (a impus crearea unor lucrări adecvate
noilor resurse tehnice). 2) necesitatea înnoirii permanente a repertoriului muzical
corespunzător şi practicării dansului de curte. Ideea de suită apare prin reuniunea
unor dansuri, la început pavana şi gagliarda, apoi couranta, allemanda, sarabanda,
giga. Ulterior suitei i se vor adăuga între părţile sale şi alte dansuri, iar demararea se
va produce printr-un preludiu. Dacă pe parcursul secolului XVIII suita intră într-un con
de umbră, datorită apariţiei unor noi genuri şi forme muzicale, începând cu secolul
XIX cunoaşte o nouă înflorire, o diversificare pe trei planuri: a) în perioada de
afirmare a şcolilor naţionale se dezvoltă suita de dansuri populare; b) ca un stadiu
superior de integrare şi de afirmare a elementelor populare apare suita simfonică;
c) suita alcătuită din lucrările dedicate teatrului muzical. (Eugen-Petre Sandu)
Sonată (it. sonare – a suna, a cânta la un instrument): după destinaţia sa, în a doua
jumătate a sec. XVIII o întâlnim ca sonata da chiesa (de biserică) și sonata da
camera, asemănătoare suitei, din care provenea. Încetăţenirea acestor termeni i se
atribuie lui Arcangelo Corelli, cel care, susţinut de ucenicii săi, a făcut pasul decisiv
în crearea muzicii instrumentale ca gen de sine stătător. Vioara monopolizează ca
atare sonata pentru aproape o jumătate de secol. La începutul sec. XVIII (în
baroc) prin suită se înţelegea numai piesa destinată a fi executată de un număr limitat
de instrumente. (Jean Lupu)
Concert (it. concerto, concertare – a fi împreună): compoziţie muzicală de mari
proporţii, cu numeroase momente de virtuozitate, scrisă pentru un instrument solist
şi orchestră (sunt cunoscute şi concerte pentru mai multe instrumente şi chiar pentru
voce şi orchestră); concertul este structurat, de regulă, în trei părţi (mişcări):
1) allegro – în formă de sonată; 2) andante – în formă de lied sau temă cu variaţiuni;
3) allegro – în formă de rondo sau sonată, eventual hibrid, rondo-sonată. Originea
concertului se află în muzica vocală a şcolii veneţiene: G. Gabrielli, A. Banchieri,
L. Viadana ş.a., şcoală ce practica în secolul XVII, mai ales în Catedrala San Marco,
stilul responsorial în concerti sacri (ecclesiastici), stil care va influenţa muzica
instrumentală a secolului XVII. Acum apare concerto-ul grosso (marele concert),
53
interpretat de un mic grup de instrumente (2-3) denumite soli, concertino sau
principali, care vor dialoga, se vor întrece (un alt sens al termenului concertului) cu
celelalte instrumente tutti, concerto sau ripieni (ex. la A. Corelli, A. Vivaldi, J.S.
Bach etc. (Nicolae Racu)
Concerto grosso (it. – concert mare): concert instrumental din perioada barocului
(secolele XVII – XVIII) în care un mic grup de instrumente soliste, de obicei două viori
şi un bas continuu (viola de gamba, violoncel), dialogau sau cântau odată cu
orchestra; denumirea apare pentru prima oară la L. Gregori (1688 – 1742) Concerti
grossi a piu stromenti (1698); A. Corelli duce concerto grosso la perfecţiune, iar
G.F. Händel şi J.S. Bach (în cele şase Concerte Brandenburgice) realizează
adevărate capodopere; numărul părţilor unui concerto grosso este variabil, la fel şi
tipul de formaţie. (Nicolae Racu)
Capriciu (it. capriccio, fr. caprice – capriciu): piesă instrumentală, de obicei de
virtuozitate, cu o construcţie liberă; în secolul XVI termenul capriciu desemna
madrigalele cu text satiric, grotesc şi cu o structură insolită; în secolele XVII – XVIII
termenul capriciu era folosit pentru fugile libere, temele cu variaţiuni sau lucrări
muzicale cu un incipient caracter programatic (J.S. Bach – Capriciu la plecarea
fratelui iubit); avea asemănări stilistice cu ricercarul, canzona, fantezia. (Nicolae Racu)
Ciaconă (it. ciaccona, fr. chaconne, sp. chacona): la origine dans, probabil originar
din America Latină sau din Spania (Ţara Bascilor), rapid şi pasional; intrând în suită
se transformă într-un dans destul de lent, în metru ternar 43; tema este de 8 măsuri,
expusă în bas, pe care se brodează variaţiuni de tip contrapunctic; există posibilitatea
ca tema să treacă şi la alte voci. Ciacona este asemănătoare cu passacaglia (ex.
ciacona din Sonata a 4-a pentru violină solo de J.S. Bach). (Nicolae Racu)
Sarabandă (sp. zarabanda): vechi dans popular spaniol provenind de la mauri,
evrei sau din America Centrală; mişcare moderată şi metru ternar (43, 23); iniţial era
dansat de femei cu acompaniament de castagnete; în sec. XV – XVI sarabanda era
un fel de dans-uvertură ce se juca înainte de începerea comediilor. Mişcările
senzuale, lascive fac autorităţile Madridului să interzică sarabanda (în 1583). Referiri
asupra sarabandei găsim în Don Quijote de Cervantes sau în Mult zgomot pentru
nimic de Shakespeare. Începând cu sec. XVII, în Franţa, sarabanda se transformă
într-un dans aşezat, asemănător menuetului, dansat de către perechi; formula ritmică
de bază: h h. q era structurată pe două perioade repetate a câte 8 măsuri; dacă un
timp au existat ambele forme, în sec. XVIII se impune cea de a doua variantă, ca
dans de curte; concomitent intră în suita instrumentală ca un dans lent, maiestos,
bogat ornamentat (Bach, Häendel, Couperin) şi în muzica de balet (Lully – Triumful
amorului). În epoca modernă au compus sarabande Saint-Saëns, Debussy, Ravel,
Satie, Enescu ş. a. (Nicolae Racu)
Bourrée vechi dans francez, din Auvergne sau din Biscaya (Spania); după alte
surse este dată ca regiune de origine Masivul Central; în unele zone este binar, în
C (Languedoc, Berry) – aşa cum va fi preluat şi de bourrée de curte – în altele
(Auvergne, Limousin) este ternar în 3/8; după 1560 ajunge dans de curte, iar peste
un secol intră în suitele instrumentale şi în operă; forma cu structură binară, în tempo
alert, cu anacruză de pătrime (de regulă în C) este folosită cel mai frecvent în suitele
lui J.S. Bach, J.Ph. Rameau ş.a. (Nicolae Racu)
Orchestră (gr. orchestra): colectiv de instrumentişti ce execută o lucrare muzicală
destinată a fi interpretată de către un anumit tip de ansamblu; orchestrele sunt, în
general, formaţii stabile (există însă şi colective create ad hoc), fiind alcătuite dintr-un
mare număr de membri. (Nicolae Racu)
54
Audio-video: Baroc (sec. XV – XVII)
Barocul timpuriu
Italia
Giulio Caccini~Romano (1550 – 1618)
Ave Maria (Piano Solo)
Lodovico Grossi da Viadana (1560 – 1627)
4 Sinfonies Musicali
Claudio Giovanni Antonio Monteverdi (1567 – 1643)
Duo Seraphim; Sinfonia
Adriano Banchieri (1568 – 1634)
Canzona Decima; Sinfonia HQ
Girolamo Alessandro Frescobaldi (1583 – 1643)
o Clavecin
Harpsichord Works
o Orgă
I Fiori Musicali
o Toccata
Toccata
Francesca Caccini (1587 – 1640)
Ciaccona; Romanesca
Germania
Spania
Sebastian Aguilera de Heredia (1561 – 1627)
Obra de 8° tono alto ~ Ensalada
Barocul mijlociu
Italia
Giovanni Vitali (1632 – 1692)
Sonate alla Francese e all'Italiana a 6, Op.11
Alessandro Stradella (1639 – 1682)
o Concerto grosso
Concerto rrosso in re maggiore
o Simfonie
Complete String Sinfonias; Sinfonia para violin, cello y bajo continuo
o Sonată
Sonata For Violin, Cello Or Lute No.1 In D Minor; Sonata da chiesa in la minore
per violino e continuo; Sonata di viole (Mvts. 1 - 4)
Arcangelo Corelli (1653 – 1713)
o Concerto grosso
12 Concerti Grossi Op.6
o Sonată
Sonate da camera a tre, Op. 2; Sonate 1-12 da camera a tre op. 4; Sonata Op.5
No.12 'La Follia'; Sonatas a violino e violoncello o cimbalo Nos.1-6 Op.5
Giovanni Battista Bassani (1650 – 1716)
o Sonată
Sonata in A minor; Trio sonata Op. 5 No.6
Giuseppe Torelli (1658 – 1709)
o Concerto grosso
Concerto grosso Op.8 No.6 in G minor
Alessandro Pietro Gasparo Scarlatti (1659 – 1725)
o Concerto grosso
Concerto fatto per la notte di Natale
o Simfonie
Sinfonia ‘Gli equivoci nel sembiante’
o Toccata
Toccatas for Cembalo
Tomaso Antonio Vitali (1660~1663 – 1745~1750).
Chaconne for violin and orchestra
56
Germania
Johann Caspar Kerll (1627 – 1693)
o Clavecin
Battaglia
o Passacaglia
Passacaglia
o Toccata
Toccata Prima
Thomas Baltzer (1630 – 1663)
Works for Solo Violin
Georg Daniel Speer (1636 – 1707)
o Dans
Dansuri valahe
o Lied
Die Bänkelsängerlieder
o Sonată
Sonata for 3 Trombones in A minor; Sonata in D Minor for 4 Trombones & Continuo
Dietrich Buxtehude (1637 – 1707)
o Ciaccona
Ciaccona BuxWV 160
o Orgă
Organ Works
o Passacaglia
Passacaglia BuxWV 161
o Sonată
Sonata In B Flat Major BuxWV 273; Sonata In C Major BuxWV 266; Sonata In G
Major BuxWV 271
Nicolaus Adam Strungk (1640 – 1700)
Sonata a 3 e Basso Continuo
Johann Adam Reincken (1643 – 1722)
Orgă
o Fantezie
An Wasseflüssen Babylon
o Fugă
Fugue in G minor
Johann Pachelbel (1653 – 1706)
o Arie cu variațiuni
Aria con variazioni in A major
o Canon și gigă
Canon (Excerpt) In D Major; Gigue In D Major
o Suită
Suite In E Minor; Suite In G Major
o Toccata
Toccata in E minor
57
Johann Caspar Ferdinand Fischer (1656 – 1746)
o Clavecin
Musicalischer Parnassus
o Suită
Suite Nr. 1 aus 'Le Journal du Printemps'
Johann Kuhnau (1667 – 1722)
o Partită
Partitas No.1-7
o Sonată
Six Biblical Sonatas; Sonata in B flat major
Georg Bohm (1661 – 1733)
Organ Works
Friedrich Wilhelm Zachow (1663 – 1712)
Suite in B minor
Nikolaus Bruhns (1665 – 1707)
Vier Präludien für Orgel; Grande Preludio in Mi minore
Austria
Franța
58
Georg Muffat (1653 – 1704)
Concerti Grossi Nos. 1 - 12
Marin Marais (1656 – 1728)
Pièces de viole
André Campra (1660 – 1744)
Le Carnaval de Venise ~ Extraits instrumentaux
Anglia
59
Jeremiah Clarke (1673 – 1707)
Suite in D Major ‘The Prince of Denmark's March’ (Trumpet Voluntary)
William Croft (1678 – 1727)
o Orgă
Voluntary in D Major
o Sarabandă & Ground
Sarabande and Ground; Ground in C Minor
o Sonată
Sonata in G; Sonata No. 2, Movements II and III ~ Double Bass Duet; Sonata
No.1 à deux flûtes op 3; Violin Sonata in G Minor
o Suită
Suite no.3 in Do minor; Suite no.11 in E minor; Suite no.14 in G minor; Suite no.18
in D minor
Belgia
Spania
60
Antonio Vivaldi (1678 – 1741) (Italia)
o Concert
Guitar Concertos; Concert Op.8 ‘The Four Seasons’; Concertos; L'Estro
Armonico, Op. 3; Concerto Grosso in D minor; Concerto Grosso in G Minor RV578;
Concerto Grosso à 10 Stromenti in D major RV 562a; Flute Concertos Op.10;
Mandolin Concerti; Oboenkonzert A-Moll RV 461; Oboenkonzert A-Moll RV 463 ~
Largo; Concerto for Trumpet and Strings RV537; Violin Concertos Op. 1-12; La
Stravaganza Op.4; Il Cimento dell'Armonia e dell'Inventione (4S) Op.8; Violin
Concertos (Op. 11 & 12)
Sonată
Violin Sonatas Op. 2
Benedetto Marcello (1686 – 1739)
12 Concerti Grossi Op.1
Domenico Scarlatti (1685 – 1757)
o Concerto grosso
Concerto Grosso No.3 in F Major; Concerto Grosso No.5 in D minor
o Simfonie
Sinfonia en ut majeur; Sinfonia in si bem magg; Sinfonia for 2 Violins; Sinfonia
no.2 in sol magg; Sinfonia a 3 in G Major
o Sonată (clavecin)
Sonata In B Flat Major; Sonata In C Major; Sonata In D Major; Sonata In D Minor;
Sonata In F Major+Minor; Sonata In G Minor+Major
Francesco Savario Geminiani (1687 – 1762)
Concerti Grossi after Corelli Op.5
Pietro Antonio Locatelli (1690 – 1764)
Concerti Grossi Op.1
Francesco Maria Veracini (1690 – 1768)
Sonate 1-7 per violino e basso continuo Op.1
Giuseppe Tartini (1692 – 1770)
Violin Sonata in G minor 'Devil's Trill Sonata'
Giovanni Battista Sammartini (1701 – 1775)
o Concert
Concerto Grosso in G minor Op.56, Capriccio BO; Flotenkonzert G - Dur - Grave
o Simfonie
Sinfonia for strings & b.c. in C major (J-C 7) Milan, 1730c; Sinfonia in F, I;
Symphony For Strings In C Minor, J-C 9
o Sonată (clavecin)
Oboe Sonata; Sonata in G Major for Violoncello and Continuo
Giovanni Battista (Giambattista) Martini (Padre Martini) (1706 – 1784)
o Concert
Concerto in Re Maggiore; Flute Concerto in G major
o Sonată
Organ & Harpsichord Sonatas
o Toccata
Toccata in Si bemol
61
Giovanni Battista Pergolesi (1710 – 1736)
o Cameră
Chamber and Organ Works
o Concert
Violin Concerto; Concerto for flute, 2 violins & b.c. in G major
o Concertino
4 Concertinos For String Orchestra
Germania
62
o Suită
Cello Suites; English Suites; French Suites; German Suites; Guitar Suites;
Orchestral Suites
o Toccata
Fantasia And Fugue In A Minor BWV 904; Passacaglia and Fugue In C Minor
BWV 582; The Art of Fugue; The Musical Offering; Toccata (Prelude) And Fugue In
F BWV 540; Toccata And Fugue In D Minor BWV 565
o Variațiune
Goldberg Variations No.1-30
Johann Joachim Quantz (1697 – 1773)
o Concert
Flute Concertos
o Sonată
Flute Sonatas
Wilhelm Friedmann Bach (1710 – 1784) (Bach din Halle)
o Concert
Cembalo Concertos
o Simfonie
Sinfonie F-Dur F 67 "Dissonanzen-Sinfonie"; Sinfonie F-Dur F 88 (aus der
Kantate Ertönet, ihr seligen Völker); Sinfonie d-moll F65 (Adagio und Fuge auf dem
Geburtstag Friedrichs des Großen 1758); Sinfonie D-Dur F 64 (aus der Kantate Dies ist
der Tag, da Jesu Leidenskraft); Sinfonie D-Dur F 91 (aus der Kantate Wo geht die
Lebensreise hin); Sinfonie G-Dur F 92 (aus der Kantate O Wunder)
o Suită
Suite (Ouvertüre) Für Orchester G-Moll BWV 1070
Austria
Franz Xaver Richter (1709 – 1789)
o Simfonie
Symphony in G major; Symphony in C major; Symphony in B flat major
o Sonată
Chamber Sonatas No.1-6; Sonatas For Flute Harpsichord & Cello No.4-6
Franța
François Couperin „Le Grand” (1668 – 1733)
o Master Pieces
Le grand pieces de violes; Les ombres errantes; Faces of Classical Music;
Chamber Music (Full Album)
o Diverse
'Air Serieux' (1697) for EWI and Electric Piano; Doux liens de mon coeur; Qu'on
ne me dise plus que c'est la seule absence
o Books of Harpsichord
Books of Harpsichord 1-4
63
o Concerts Royaux
Concert No.1 in G major; Concert No. 2 in in D major; Concert No. 3 in A major;
Concert No. 4 in E minor
o Religioasă
Leçons de Ténèbres; Messe pour les couvents ~ Elevation
o Sonată
L'Aphotéose de Lully; Le Parnasse, ou l'apothéose de Corelli
Suită
Les Goûts-Réunis
Louis Marchand d'Anglebert (1669 – 1732)
Ciacona; Pièces de clavecin ~ Livre I, Chaconne
Jean-François Dandrieu (1682 – 1739)
Clavecin
Premier livre de clavecin; Deuxième livre de clavecin
Jean-Philippe Rameau (1683 – 1784)
o Balet
Le temple de la gloire; Les fêtes d'Hébé; Les Indes galantes; Platée
o Concert
Pieces de clavecin en concerts; La poule
o Operă (pasaje instrumentale)
Castor et Pollux; Dardanus; Hippolyte et Aricie; La naissance d'Osiris; Les
Boréades; Naïs; Zaïs
Jean-Baptiste Senaillé (1687 – 1730)
o Sonată
Sonate Op. 1 no. 6 ~ Preludio; Sonata 4; Sonata g-moll; Trio-sonata d-moll (violin)
Louis-Claude Daquin (1694 – 1772)
o Livre de Noëls
Nouveau livre de Noëls
Suită
Le coucou; Première suite; Deuxième Suite; Troisième Suite
Jean Marie Leclair „L’Ainé” (1697 – 1764)
o Sonată
Flute Sonatas; Violin Sonatas Op.9
François Francoeur (1698 – 1787)
o Simfonie
Simphonies pour le festin Royal; Violin Sonata in G minor Op.2 No. 6
Jean-Joseph Cassanéa de Mondonville (1711 – 1772).
o Sonată
Sonata for Harpsichord & Violin in C - Mov. 13
Anglia
Thomas Augustine Arne (1710 – 1778)
o Simfonie
Four Symphonies
o Sonată
Eight Sonatas of Lessons for the Harpsichord
64
William Boyce (1710 – 1779).
o Simfonie
Symphonies No.1-8
o Sonată
Trio Sonatas No.1 To No.12
Georg Frideric Händel (1685 – 1711 ~ Germania, 1711 – 1759 ~ Anglia)
o Concert
Concerti Grossi; Harp Concerto No.6 In B Flat Major Op.4 No.6 HWV 294; Oboe
Concerto No.3 In G Minor HWV 287; Organ Concertos 2, 4, 5, 6; Organ Concerto
No.13 In F Major HWV 295 ‘The Cuckoo And The Nightingale’
o Uvertură
Alceste HWV 45 ~ Act 1 Grand Entrée-Maestoso; Belshazzar HWV 61 ~
Overture; Solomon HWV 67 ~ The Arrival Of The Queen Of Sheba; Judas
Maccabaeus ~ Overture
o Simfonie
Saul (Sinfonia) HWV 53; Samson (Act I) Sinfonia HWV 57
o Sonată
Trio Sonata Op.5; Violin Sonatas
o Suită
Suite in D minor No.4 HWV 437 ~ Sarabande; Suite in E Major No.5 HWV 430 ~
Aria; Suite in G Minor No.7 HWV 432 ~ Passacaglia; Suite in G Major No.8 HWV 441
~ Aria; Suite No.3 in G Major; The Royal Fireworks Suite HWV 351 (Serenade for the
King George I); Water Music (For the Peace of Aix en Chapelle – 1748)
65
Clasicism (sec. XVIII)
66
Stilul clasic este pregătit de fiii lui Bach și de Școala de la Mannheim.
Muzica este caracterizată de claritate, echilibru și simetrie (echilibru între formă
și conținut).
Frazele muzicale sunt bazate pe patru sau opt măsuri simetrice, bine proporționate
(cvadratura clasică).
Ritmica este echilibrată, cu valori moderate, determinată de o pulsație egală, cu
figuri ritmice asimetrice.
Paleta dinamică se diversifică prin utilizarea nuanțelor progresive (crescendo,
descrescendo).
Contrastele dinamice sunt mai puternice, cu efect dramatic (Beethoven).
Două teme contrastante definesc bitematismul, în contradicție cu monotematismul
Barocului.
Se diversifică termenii agogici, prin adăugarea unor termeni de expresie a
indicațiilor inițiale de tempo (adagio cantabile, andante maestoso) sau chiar prin
omiterea cu totul a termenilor consacrați.
Principul unic al sistemelor sonore îl constituie tonalitatea (majoră sau minoră).
Se introduc noi trepte ale alternanțelor de piano și forte (pp și ff la Haydn și Mozart
și chiar ppp și fff la Beethoven).
Se impune cu desăvârșire stilul armoniei tonale.
Se cristalizează timbrul orchestrei simfonice.
Tipuri de instrumente: grup de coarde (vioară primă sau secundă, violă, violoncel,
contrabas); de suflat din lemn (flaut, oboi, clarinet, fagot); de percuție (pereche de
timpani); alămuri (mai rar, rol armonic); clape (pianul începe să dețină un rol important).
Forme sonore: sonată bitematică, rondo, lied, temă cu variațiuni.
Genuri vocal-instrumentale: operă, oratoriu, cantată, misă.
Genuri camerale: casațiune, divertisment, serenadă, cvartet, trio, cvintet, sonată.
Genuri instrumentale: simfonie, concert instrumental.
C.P.E. Bach stabilește forma sonatei bitematice: I. Allegro, Expoziție, Dezvoltare,
Repriză, (Coda). Secțiuni opționale: II. Adagio, Lento, Largo; III. Menuet sau
Scherzo, Trio, Menuet sau Scherzo; IV (Allegro finale), Rondo, Sonată.
Pornind de la uvertura italiană (sinfonia), se reformează simfonia: I. Rapid (Allegro
– sonată); II. Lent (Andante – lied, temă cu variațiuni); III. Moderat (menuet); IV.
Rapid (Presto – sonată, temă cu variațiuni).
Concertul are 3 părți: I. Rapid (Allegro), lI. Lent (Andante), III. Rapid (Presto).
Armonia clasică este mai puțin complexă decât cea din Baroc, bazându-se mai ales
pe treptele principale (tonică, subdominantă și dominantă). (Nicolae Zărnescu)
Clasicism (lat. Classicus – de primă clasă, exemplar): perioadă din istoria muzicii
cuprinsă aprox. între 1750 – 1830, în care se împletesc într-un mod armonios în
creaţii muzicale de unică valoare, bogăţia de idei şi sentimente a conţinutului muzical
cu concizia, claritatea şi echilibrul formei; clasicismul este pregătit încă din baroc,
existând un preclasicism în cadrul acestui current, materializat prin anumite trăsături
ale creaţiei lui J.B. Lully, Fr. Couprin, J. Ph. Rameau (o mare parte a şcolii franceze
chiar îi asimilează clasicismul muzical), A. Corelli, J.S. Bach, G.F. Häendel,
A. şi D. Scarlatti ş.a.
67
În unele din lucrările acestora melodia, tratată armonic, capătă rolul principal, în
detrimentul polifoniei, ceea ce va duce la diversificarea şi, ulterior, la cristalizarea
noilor forme şi genuri muzicale: uvertura tripartită (ABA) a lui Alessandro Scarlatti,
sonatele fiului acestuia, Domenico Scarlatti, ca şi cele ale lui Philip Emmanuel
Bach, fiul lui J.S. Bach, în care se manifestă într-o formă incipientă, contrastul tematic
sau inovaţiile ce apar în Concertele brandenburgice ale lui J.S. Bach.
Elementele noului limbaj muzical sunt prefigurate şi dezvoltate în cadrul tuturor
marilor şcoli europene, compozitorii mai jos menţionaţi fiind consideraţi precursori ai
clasicismului sau aparţinând acestuia: J. Gossec, A.E.M. Grétry, J.Fr. Lesueur,
E.N. Méhul – şcoala franceză, Paris, G. Sammartini (Milano) şi G.B. Padre Martini
(Bologna, profesor al lui Mozart) – italieni, A. Hasse (Dresda), J.E. Bach (Weimar),
Leopold Mozart (Salzburg, tatăl lui W.A. Mozart) – germani şi, în mod special,
muzicienii Şcolii de la Mannheim (post Bach şi pre Haydn, după terminologia
engleză), cu rezultate deosebite în cristalizarea simfoniei, dar şi a dinamicii muzicale;
ca reprezentanţi principali ai acestei şcoli îi numim pe: F.X. Richter, Chr. Cannabich
şi mai ales pe Johann Stamitz.
Apogeul clasicismului este reprezentat de Şcoala Vieneză: Joseph Haydn,
Wolfgang Amadeus Mozart (după registrul de botez Johannes Chrysostomus
Wolfgangus Theophilus) şi Ludwig van Beethoven. Haydn este considerat
părintele atât al simfoniei, cât şi al sonatei, trio-ului, cvartet-ului clasice; în fapt el
fixează forma şi genul sonatei clasice şi le aplică în genurile sus-menţionate; creaţiile
sale sunt echilibrate, pline de voie bună şi umor. Mozart este unul dintre maeştrii
artei lirice, ai simfoniei, concertului, ai creaţiilor camerale şi vocal-simfonice.
Beethoven „Shakespeare al muzicii" este zenitul clasicismului şi marele
deschizător de drumuri pentru urmaşi; Beethoven creează lucrări cu o putere de
expresie incomparabilă, dar şi o soliditate extraordinară a construcţiei; poate cea mai
frumoasă caracterizare este cea pe care i-o face scriitorul francez Romain Rolland:
„un torent de flăcări într-o albie de granit".
Pe lângă aceste trei mari genii şi alături de compozitorii deja menţionaţi ca
precursori sau reprezentanţi ai clasicismului trebuie să îl amintim pe reformatorul din
sec. XVIII al operei, Cristoph Wilibald von Gluck, care în prefaţa-manifest la opera
Alcesta (1767) îşi expune principiile sale novatoare, precum şi o întreagă pleiadă
de compozitori ce şi-au adus contribuţia la afirmarea clasicismului în muzică: J.N.
Hummel (elev al lui Mozart şi Salieri, pianist virtuoz), C. Czerny (elev al lui Beethoven
şi profesor al lui Liszt, autor a numeroase şi utile studii pentru pian), M. Clementi
(pianist virtuoz, autor de sonate, sonatine şi studii pentru pian), B. Romberg
(excelent violoncelist solist, profesor şi autor de studii pentru violoncel), N. Piccini
(compozitor de operă, rival al lui Gluck), D. Cimarosa (carieră triumfală de
compozitor de opere, azi, în mare parte, uitate), A. Salieri (compozitor de talent,
remarcabil profesor, printre elevi şi Liszt), G.L.P. Spontini (compozitor de opere şi
dirijor), N.A. Zingarelli (compozitor de opere şi muzică sacră) şi mulţi alţii. (Nicolae Racu)
68
Italia
Luigi Boccherini (1743 – 1805), Antonio Salieri (1750 – 1825), Muzio Clementi
(1752 – 1832), Giovanni Battista Viotti (1755 – 1824).
Germania
Cristoph Willibald Gluck (1714 – 1787), Carl Philipp Emanuel Bach (1714 – 1788)
(Bach din Berlin și Hamburg), Johann Christian Innocenz Bonaventura
Cannabich (1731 – 1798), Johann Christoph Friedrich Bach (1732 – 1795) (Bach
din Bückenburg), Johann Christian Bach (1735 – 1782) (Bach din Milano și Londra),
Ludwig van Beethoven (1770 – 1827).
Austria
Franz Joseph Haydn (1732 – 1809), Karl Ditters von Dittersdorf (1739 – 1799),
Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791), Johann Nepomuk Hummel (1778 – 1837),
Anton~Antonio Diabelli (1781 – 1858).
Franța
François-Joseph Gossec (1734 – 1829).
Cehia
František~Franz Benda (1709 – 1786), Jan Václav Antonín Stamic ~ Johann
Wenzel Anton Stamitz (1717 – 1757), Jiři Antonin Benda ~ Georg Anton Benda
(1722 – 1795), Josef Mysliveček (1737 – 1781), Karl Philipp Stamitz ~ Karel
Stamic (1745 – 1801), Jan Václav Dusík ~ Jan Ladislav Dussek (1760 – 1812)
Glosar
Sonată (it. sonare, „a suna", „a cânta la un instrument"): la începutul clasicismului,
denumirea de sonată era atribuită unei piese scrisă pentru un instrument (de obicei
pianul) sau pentru un cuplu de instrumente. Termenul de sonată are un dublu sens:
1) Sonata ca formă, începând cu a doua jumătate a sec. XVII (reprezentant
Domenico Scarlatti) şi mai ales din clasicism (părintele formei de sonată fiind
Joseph Haydn, completat de W.A. Mozart şi, în special, de L. van Beethoven).
Sonata este o construcţie bitematică (două teme), cu trei secţiuni (părţi): A – expoziţia,
în cadrul căreia se prezintă tema I (principală) în tonalitatea de bază a lucrării, urmată
de o punte care face trecerea la tema a II-a (secundară), în tonalitatea dominantei
sau a relativei, contrastantă ca stare de spirit. Această secţiune se încheie cu o frază
concluzivă. B – dezvoltarea este secţiunea cea mai amplă, în cadrul ei temele fiind
prelucrate, confruntate, suprapuse, transformate, fragmentate, amplificate, suferind
un travaliu prin progresii, imitaţii, modulaţii, tratări armonico-polifonice etc.
Beethoven are merite deosebite în acest sens, el aducând sonatei şi alte inovaţii:
numărul mişcărilor componente nu mai este fix, partea a II-a este un lied sau o temă
cu variaţiuni, partea a III-a, elegantul menuet, se înlocuieşte cu scherzo, mai potrivit
cu firea sa tumultuoasă. Beethoven a compus 32 sonate pentru pian (Patetica,
Appassionata, Sonata Lunii), 10 sonate pentru vioară şi pian, 5 sonate pentru
violoncel şi pian etc. C – repriza, în cadrul căreia reapar cele două teme, de această
dată ambele în tonalitatea de bază a lucrării. Toată această construcţie dialectică se
încheie cu cadenţe concluzive, care constituie coda lucrării.
69
2) Sonata ca gen, începând cu clasicismul şi, mai ales, cu W.A. Mozart, este o
compoziţie instrumentală în 3, cel mai adesea în 4 părţi: partea I în tempo vioi (de
obicei Allegro), precedată de o introducere lentă, partea a II-a în tempo lent
(Andante), partea a III-a, în tempo moderat şi partea a IV-a din nou în tempo vioi.
Sonata pentru orchestră poartă numele de simfonie, iar pentru alte ansambluri, în
funcţie de numărul instrumentiştilor, poate fi trio, cvartet, cvintet.
Menuet (fr. menuet de la menu – mărunt, mic, pas menu – paşi mărunţi): la origine
menuetul a fost un dans popular în metru ternar din provincia Poitou; la curtea
Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea), prin lucrările lui J.B. Lully, menuetul se va
număra printre cele mai îndrăgite dansuri; avea un caracter solemn, fiind dansat de
câte o pereche, cu mişcări în care predominau plecăciunile, reverenţele, figurile
galante, precum şi paşii mici; apoi se va dansa de mai multe perechi dispuse în şir.
Structura muzicală a menuetului era formată din două secţiuni de 4 sau 8 măsuri ce
se repetau; muzicienii epocii (sec. XVIII) considerau această structură ca fiind perfectă.
Menuetul pătrunde în muzica de operă şi balet (Lully, Rameau, Händel), ca apoi
să fie parte componentă a suitei instrumentale de dansuri (Bach, Händel). Menuetul
a fost mult utilizat în muzica pentru clavecin (Couperin ş. a.). Händel foloseşte
menuetul şi ca secţiune concluzivă a unor uverturi. În Suita de dansuri menuetul
apare şi sub forma menuetului I (în Major) şi menuetului II (în minor), germenele
structurării în menuet + trio; Şcoala de la Mannheim (prin Stamitz) introduce
menuetul în ciclul simfonic în 4 mişcări (părţi) ca cea de a 3-a mişcare; uneori
menuetul poate încheia o simfonie, lipsind mişcarea a 4-a. Odată cu Haydn muzica
menuetul devine tot mai mişcată, mai energică, ceea ce va duce în creaţia lui
Beethoven la înlocuirea menuetului în cadrul ciclului simfonic (sau în cel al sonatei)
cu scherzo. Structura menuetului: menuet (cu repetiţie), trio (sau menuet II, cu
repetiţie), menuet da capo (fără repetiţie), codă (eventual).
Rondo clasic (sec. XVIII – XIX): derivă direct din rondoul claveciniştilor, fiind
prezent atât ca lucrare de sine stătătoare, cât, mai ales ca mişcare finală a ciclului de
sonată (sonată, concert, simfonie etc.). În rondoul-sonată tema principală (A) devine
mai dezvoltată, iar, în reluări, de multe ori este variată; în cadrul formei de rondo-
sonată cel de al doilea C poate fi substituit de o dezvoltare, iar grupul final al secţiunii
ABA poate fi considerat o repriză cu cupletul B, apărând aici, în tonalitatea de bază;
schema finală a rondoului-sonată este ABACABA, în încheiere putând exista o coda.
Lied (germ. Lied - cântec): gen muzical reprezentând o piesă, de regulă vocală, cu
acompaniament instrumental, de mici dimensiuni, în stil omofon, având la bază un
text poetic; acompaniamentul se realizează, de cele mai multe ori, la pian. Precursori
ai liedului cult: frottola, vilanella, romanţa, cântecul; spre sfârşitul sec. XVIII, în creaţia
clasicilor Mozart şi Beethoven, apare liedul cult.
Scherzo (it. – glumă): 1. scurtă piesă vocală sau instrumentală, plină de spirit şi
umor, foarte vioaie şi dinamică. 2. Beethoven este primul care introduce scherzo-ul
în simfonie, ca parte a treia, înlocuind menuetul. (Simfonia a 3-a, Eroica).
Casaţiune lucrare muzicală pentru orchestră sau formaţie camerală specifică
secolului XVIII, destinată execuţiei în aer liber; simplă ca scriitură, începea şi se
sfârşea cu un marş (în care se foloseau tobele). Ca structură, organizată după
modelul suitei, cu mai multe părţi; este asemănătoare cu divertismentul şi serenada.
Printre compozitorii ce au compus casațiune: Karl Ditters von Dittersdorf, Joseph
Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart.
70
Divertisment gen muzical dezvoltat în sec. XVIII, alcătuit din piese scurte,
destinate instrumentelor cu coarde, de suflat, adeseori reunite în aceeaşi formaţie.
Are un caracter recreativ, cuprinde mişcări de dans, rondo-uri, forme variaţionale.
Este sursa din care s-a dezvoltat cvartetul de coarde. Compozitori care au excelat
în domeniu: Haydn (66 de opusuri), Mozart (21).
Serenadă piesă muzicală, vocală sau instrumentală, de scurte dimensiuni, cu
caracter liric, destinată iniţial interpretării în aer liber, cu scopul omagierii unei
persoane. Construită pe forma strofă – refren. Preluată în opere, lucrări camerale,
simfonice. Au compus serenade celebre: Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms,
Ceaikovski, R. Strauss, Stravinski ş.a.
Simfonie (gr. sin – împreună şi fonos – sunet, it. simfonia, fr. şi engl. symphonie,
germ. Symphonie, Sinfonie): gen muzical amplu, destinat a fi interpretat de către o
orchestră şi care, de regulă, păstrează structura formală a sonatei (aşa cum trioul,
cvartetul, cvintetul etc. transpun aceeaşi structură în muzica de cameră).
În sec. XVII, simfonia este percepută ca o lucrare muzicală instrumentală
interpretată de mai mulţi instrumentişti, iniţial, dar nu exclusiv, ca o introducere la o
operă, pentru ca apoi, spre mijlocul sec. XVIII, să se detaşeze de operă şi să se
apropie de sensul pe care-l are şi astăzi; la această detaşare şi emancipare au
contribuit: perfecţionarea instrumentelor şi a tehnicii instrumentale, mărirea şi
diversificarea orchestrelor, înlocuirea treptată a polifoniei cu monodia acompaniată
şi, probabil, cel mai important factor, aplicarea formei şi a ciclului de sonată,
care oferea infinite posibilităţi de manifestare în muzica instrumentală.
În stabilirea şi dezvoltarea structurii simfoniei, un rol însemnat l-au avut: Şcoala
de la Mannheim care, prin J. Stamitz şi Chr. Cannabich, stabileşte bitemantismul
ca principiu de bază, precum şi locul menuetului ca parte (mişcare) a treia a ciclului,
vienezul G.M. Monn, care în 1740 compune prima simfonie în 4 părţi (mişcări),
italianul G.B. Sammartini, care foloseşte şi procedee polifonice în cadrul scriiturii
omofone, francezul F.J. Gossec, care potentează opoziţia tematică şi echilibrează
expoziţia printr-o repriză integrală, urmare a contribuţiei lui C.Ph.Em. Bach, care
amplifică dezvoltarea tematică.
Dar cel care este considerat părintele simfoniei clasice (ca şi al sonatei, trioului etc.)
este marele clasic vienez, Joseph Haydn, care definitivează atât structura formei de
sonată, aplicând în creaţia sa (care numără nu mai puţin de 104 simfonii) principiile
pe care le elabora, poate mai mult practic, mai ales că a avut mult timp la dispoziţie
o orchestră pe care putea să experimenteze ideile sale. Ciclul simfonic folosit de
Haydn era: I. introducere lentă Allegro (formă de sonată), II. Andante (formă de
lied sau temă cu variaţiuni), III. Menuet (formă de lied tripartit compus: menuet-trio-
menuet), IV. Allegro sau Presto (formă de rondo sau sonată). Câteodată tema
secundă era formată din materialul primei teme transpus la dominantă (apropiată de
sonata monotematică anterioară); ultimele simfonii haydniene, numite londoneze, vor
fi de dimensiuni mult amplificate faţă de cele din prima perioadă; Haydn dă diverse
nume unora dintre simfoniile sale, ceea ce face să ne gândim la un programatism
incipient (Surpriza, Ursul, Ceasornicul, Simfonia cu tremolo de timpan, Simfonia
Despărţirii, Simfonia Funebră, Simfonia Militară etc.).
Wolfgang Amadeus Mozart amplifică fiecare mişcare a ciclului de sonată, aduce,
în cadrul formei de sonată, un grup tematic secund situat în tonalitatea dominantei,
foloseşte un aparat orchestral îmbogăţit (ex. în Simfonia nr. 25 în Sol minor utilizează
71
4 corni) şi creează capodopere perene precum: Haffner, Pragheza, Linz şi în mod
special trilogia finală (Simfonia 39 în Mi bemol Major, Simfonia 40 în Sol minor şi
Simfonia 41 în Do Major Jupiter).
Ludwig van Beethoven este cel ce va duce simfonia pe cele mai înalte culmi;
încă de la primele sale lucrări amplifică şi mai mult fiecare mişcare a ciclului simfonic,
dezvoltând şi structurile formelor componente; în cele 9 simfonii: no. 1 în Do, op. 21;
no. 2 în Re, op. 36; no. 3 în Mi bemol, op. 55, Eroica; no. 4 în Si bemol, op. 60; no. 5
în Do, op. 67, supranumită şi a Destinului sau a Victoriei; no. 6 în Fa, op. 68, Pastorala;
no. 7 în La, op. 92; no. 8 în Fa, op. 93; no. 9 în Re, op. 125 (numită şi Simfonia cu
cor sau Oda bucuriei, după textul lui Schiller al ultimei mişcări); mai mult decât în alte
genuri muzicale, Beethoven se impune ca cel mai profund filozof al muzicii, la
cea mai înaltă altitudine, a geniului uman, alături de Homer, Confucius, Michelagelo,
da Vinci, Shakespeare, J.S. Bach, Einstein şi mulţi alţii. Dezvoltările beethoveniene
sunt de o complexitate şi de o forţă expresivă unică, diferitele mişcări ale simfoniilor
sale sunt deseori la tonalităţi îndepărtate; Beethoven înlocuieşte, începând cu a 2 a
simfonie, menuetul cu scherzo-ul, dar îl reutilizează în Simfonia a 8-a, îmbogăţeşte
orchestra cu 3 tromboni, în mişcarea finală din Simfonia a 5-a şi aceleaşi instrumente,
precum şi trianglu, cinelli, tobă mare în Simfonia a 9-a în codă reia frecvent procesele
de dezvoltare (dezvoltare terminală), încredinţează un rol mai important corzilor
grave şi alămurilor etc.
Concert (it. concerto, concertare – a fi împreună): compoziţie muzicală de mari
proporţii, cu numeroase momente de virtuozitate, scrisă pentru un instrument solist
şi orchestră (sunt cunoscute şi concerte pentru mai multe instrumente şi chiar pentru
voce şi orchestră); concertul este structurat, de regulă, în trei părţi (mişcări):
1) allegro – în formă de sonată, 2) andante – în formă de lied sau temă cu variaţiuni,
3) presto – în formă de rondo sau sonată, eventual hibrid, rondo-sonată. Concertul
atinge apogeul dezvoltării sale la clasici: Haydn şi, mai ales, la Mozart şi Beethoven.
Orchestră (gr. orchestra): Clasificări după numărul şi tipul instrumentelor ce o
compun, şi după repertoriu: a) orchestră simfonică (80-100 de instrumentişti,
compusă din: 60-70% corzi (violine, viole, violonceli, contrabaşi); lemne (flaut, oboi,
clarinet, fagot), alămuri (corn, trompetă, trombon, tubă); percuţie (tobă, timpani etc.)
destinate a interpreta repertoriul simfonic: simfonii, uverturi, suite, poeme simfonice etc.),
concerte instrumentale (acompaniamente), lucrări, în genere, compuse în sec.
XVIII – XX; b) orchestră de operă, având aceeaşi componenţă şi destinată să
acompanieze vocile în cadrul spectacolelor de operă (operetă), să susţină partea
muzicală a spectacolelor de balet; c) orchestră de cameră – formaţie restrânsă (12-30
instrumentişti), structurată după repertoriul interpretat (coarde sau coarde şi suflători,
eventual percuţie); repertoriul aparţine muzicii sec. XVI – XX; în sec. XIX, în plină
epocă clasică şi apoi romantică, interesul compozitorilor a fost mai puţin captat de
orchestra de cameră, fără însă a fi abandonat-o (dansuri şi contradansuri de
Beethoven şi Schubert, serenade de Ceaikovski şi Dvořák etc.);
Bitematic formă muzicală bazată pe două teme (lied, sonată, unele fugi).
Agogică (gr. agoghe – conducere): mici fluctuaţii ale mişcării în vederea obţinerii
unei interpretări în deplină concordanţă cu textul muzical. Termenul, în corelaţie cu
dinamica, a fost introdus de Riemann (Musikalische Dynamik und Agogik).
72
Pian (fr. piano, it. pianoforte, germ. Klavier): instrument muzical complex,
armonico-polifonic, cu claviatură şi corzi, a căror lovire prin ciocănele acoperite de
pâslă, acţionate prin clape (taste), produce sunetul. Intensitatea acestuia variază în
funcţie de tăria apăsării clapelor, obţinându-se nuanţele de bază – piano şi forte, de
unde şi denumirea instrumentului. Pedalele cu care este prevăzut, acţionate cu
piciorul, determină producerea sunetului cu ecou (cea din dreapta), sau atenuat (cu
surdină, cea din stânga). Exemplarul standard are 88 de clape (şapte octave plus 4
taste: 52 clape albe din fildeş, azi din plastic, pentru sunetele nealterate), 36 negre
(diezi sau bemoli). Ambitus: la1 – do7. Paternitatea construcţiei este atribuită lui
Bartolomeo Cristofori, florentin. Prima atestare: începutul sec. XVIII – producţie, 27
de exemplare (doar 3 păstrate până azi). După 1820, firmele Érard şi Pleyel dezvoltă
tehnica de construcţie mecanică (apreciată de Chopin şi Liszt): utilizarea a trei corzi
grupate, pentru fiecare notă, cu excepţia celor grave. În 1844, firma Steinway se
implică în perfecţionarea pedalelor. Există două tipuri de mecanică: vieneză, azi
abandonată, şi engleză – cu dublă repetiţie. Firme celebre de piane: Steinway,
Bechstein, Kawai, Blüthner, Fazioli, Yamaha, Petrof, Pleyel ş.a.
Piano (it. – încet, slab): indicaţie de nuanţă care cere o intensitate scăzută a
sunetului; abreviat p.
Piano-forte (it. încet-tare): indicaţie de nuanţă care cere trecerea bruscă a
intensităţii sonore de la piano la forte; abreviat pf.
Forte (it.) presc. f indicaţie de nuanţă care cere o execuţie puternică, tare.
Fortepiano (it.) presc. fp sau < > indicaţie de nuanţă ce impune o atacare în forte
a sunetului şi reducerea bruscă a intensităţii acestuia.
Subdominantă (Sd, S): împreună cu tonica (T) şi dominanta (D) reprezintă
treptele principale (tonale) care definesc tonalitatea; acordurile construite pe
aceste trepte conţin întreg materialul sonor al tonalităţii.
73
Audio-video: Clasicism (sec. XVIII)
Italia
Luigi Boccherini (1743 – 1805)
o Cvintet
Complete Guitar Quintets
o Menuet
Minuetto
Antonio Salieri (1750 – 1825)
o Simfonie
Sinfonia Veneziana
Muzio Clementi (1752 – 1832)
o Sonată
Sonata in F Sharp Minor, Op. 25 No. 5
Giovanni Battista Viotti (1755 – 1824).
o Concert
Piano Concerto in G Minor; Violin Concerto No. 24 in B Minor, G. 105; Violin Duets
and Serenades
o Cvartet
6 String Quartets Op.3
Germania
Cristoph Willibald Gluck (1714 – 1787)
o Operă (instrumentală)
Ouverture (Armide); Dance of the Blessed Spirtis (Orpheus and Eurydice);
Melodie for Violin and Piano (Orpheus and Eurydice)
Carl Philipp Emanuel Bach (1714 – 1788)
o Concert
Keyboard Concerto In D Minor Wq. 23; Flute Concerto in D minor Wq. 22; Cello
Concerto in A minor, Wq. 170 (H. 432)
o Cvartet
Quartet in A Minor H 537
o Simfonie
Berlin Symphonies; Symphony No.1-6 Wq 182
o Sonată
Sonatas for Harpsichord; Sonatas for Fortepiano and Clavichord Wq.55; Prusian
Sonatas No.1-6
Johann Christian Innocenz Bonaventura Cannabich (1731 – 1798)
o Cvartet
Quartett für Oboe, Violine, Viola & Violoncello
o Simfonie
Sinfonia in B flat major; Sinfonia in D-major; Sinfonia in E flat major
o Cvintet
Flute Quintets Op.7 No.3-6
74
Johann Christoph Friedrich Bach (1732 – 1795)
o Concert
Harpsichord concerto in A major
o Simfonie
Symphony in B flat major, Wf I:20; Symphony in C major, Wf I: 6; Symphony in E
flat major, Wf I:10
Johann Christian Bach (1735 – 1782)
o Concert
Bassoon Concerto in E-flat major W C82; Bassoon Concerto in B flat major W
C83; Flute Concerto in D Major W. C79; Oboe d'amore Concerto in A major, BWV
1055; Oboe Concerto in G minor, BWV 1056; Oboe Concerto in F-major T291; Piano
Concertos Op. 7; Piano Concertos Op. 13
o Cvintet
Quintet No.6 In D Major For Flute, Oboe, Violin, Viola & Continuo, Op.11
o Simfonie
Symphonies No.1-6 Op.6; Symphonies No.2,4,6 Op.6; Symphony in G major for
2 violins and Cello; Symphony in E flat major for 2 Clarinets and Bassoon; Symphony
in A major for Violin and Cello; Symphony in E flat major for 2 violins, 2 Violas, 2 Oboes,
2 Horns and Cello
o Sonată
Harpsichord Sonatas Op 5; Keyboard Sonata Op. 5 No. 2 in D major W A2; Piano
Sonatas No.1-6 Op.17
o Uvertură
Amadis de Gaule; Artaserse; Catone in Utica; Endimione; Il tutore e pupilla; La Giulia
Ludwig van Beethoven (1770 – 1827)
o Cameră
String Trio No.1 in E-flat major, Op. 3, ded. to the Countess of Browne; String Trio No 2,
Op. 9 No. 1, ded. to Count Johann Georg von Browne-Camus; String Trio No.4, Op. 9, No.
3; String Quartets No.1-16; String Quartet No.3, Op. 9, No. 2, dedicated to Countess
Browne; String Quintet No.1 in E Flat Major, Op. 4; String Quintet in C major, Op.29;
String Quintet No.3 in C Minor, Op. 104; Sonata for violin and piano No.5 in F Major
Op. 24 'Spring'; Sonata For Violin And Piano No.9 in A Major Op. 47 'Kreutzer';
Complete Sonatas for Cello and Piano, Vol. 1-3; Serenade in D major, Op. 8;
Complete Piano Trios, Op.1,11,36,38,44,63,70,97,121a, and WoO39
o Concert
Piano Concerto No.1 in C Major; Piano Concerto No 2 in B flat Major, Op. 19;
Piano Concerto No.3 in C minor, Op. 37 (1800); Piano Concerto No.4 in G Major Op. 58;
Piano Concerto No.5 in E Flat Major Op. 73 'Emperor'; Triple Concerto for Violin,
Cello & Piano in C Major, Op. 56; Violin Concerto in D major Op.61; Romance for
Violin and Orchestra No.2 in F Major, Op. 50
o Simfonie
Symphony No.1 in C Major Op. 21 – ded. to Baron Gottfried van Swieten;
Symphony No.2 in D Major, op 36; Symphony No.3 in E Flat Major Op. 55 'Eroica';
Symphony No.4 in B flat Major, Op. 60 – ded. to Count Franz von Oppersdorff; Symphony
No.5 in C Minor Op. 67 'Destiny'; Symphony No.6 in F Major Op. 68 'Pastoral';
Symphony No.7 in A Major, Op. 92; Symphony No. 8 in F Major, Op. 93 'My Little
Symphony in F'; Symphony No.9 in D Minor Op. 125 'Ode to Joy'
75
o Pian
12 German Dances, WoO13; Für Elise (Bagatelle ~ Rondeau ABACA No. 25 in
A Minor); Rondo a Capriccio; Rondo in C op. 51 no. 1; Rondo in G op. 51 no. 2; Piano
Sonatas No.1-32; 33 Variations on a Waltz by Anton Diabelli, Op. 120
o Uvertură și final
Coriolan Overture Op. 62; Fidelio Op. 72 ~ Finale; Egmont in F minor Op. 84;
Leonore In C Major No.1, Op. 138
o Fantezie
Fantasia for Piano, Chorus and Orchestra in C minor
Austria
Franz Joseph Haydn (1732 – 1809)
o Cameră
String Quartet No.3 In C Major, Op.76, 'The Emperor' (Hob.III:77); String Quartet
No.3 In G Minor, Op.74, 'The Rider' (Hob.III:74); String Quartet No.5 In D Major,
Op.64, 'The Lark' (Hob.III:63); String Quartet No.68 in D Minor Op. 103; String Quintet
No.1 & 2 Op.77
o Concert
Cello Concerto No. 1 In C Major; Oboe Concerto in C Major Hob. Viig C1 III.
Alegretto; Trumpet concerto in E Flat Major; Piano Trio In G Major Hob. XV
o Simfonie
Symphony No.1 In D; Symphony No.2 In C; Symphony No.3 In G; Symphony
No.4 In D; Symphony No.5 In A; Symphony No. 6 in D major 'Le matin' Hob I:6;
Symphony No.7 in C Major Hob I:7 - 'Le midi'; Symphony No.8 in G Major Hob I:8 -
'Le soir'; Symphony No. 38 in C Major Hob I:38 - 'Echo'; Symphonies No.45 in F sharp
minor 'Farewell' Hob I:45, Symphony No.48 in C major 'Maria Theresa' Hob I:48;
Symphony No.61 in D Major Hob I:61; Symphony No.73 in D Major Hob I:73 - 'La
chasse'; Symphony No.82 in C Major Hob I:82 - 'The Bear'; Symphony No.83 in G
minor Hob I:83 - 'The Hen'; Symphony No.88 in G Major Hob I:88; Symphony No.92
in G Major Hob I:92 - 'Oxford'; Symphony No.93 In D, H 1_93; Symphony No.94 In
G, H 1_94 'Surprise'; Symphony No.95 In C Minor, H 1_95; Symphony No.96 In D, H
1_96 'The Miracle'; Symphony No.97 In C, H 1_97; Symphony No.98 In B Flat, H
1_98; Symphony No.99 In E Flat, H 1_99; Symphony No.100 In G, H 1_100 'Military’;
Symphony No.101 In D, H 1_101 'The Clock’; Symphony No.102 In B Flat, H 1_102;
Symphony No.103 In E Flat, H 1_103 ‘DrumRoll’; Symphony No.104 In D, H 1_104 ‘London’
Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791)
o Cameră
String Quartet No.14 in G major K.387 'Spring'; String Quartet No.15 in D minor
K.421; String Quartet No.16 in E-flat major K.428; String Quartet No.17 in B-flat major
K.458 'The Hunt'; String Quartet No.18 in A major K.464; String Quartet No.19 in C
major K.465 'Dissonance'; String Quartet No.21 in D Major KV 575; String Quartet
No.22 in B flat Major KV 589; String Quartet No. 23 in F Major KV 590; Piano Trio 1
in Bb, K.254; Piano Trio 2 in G, K.496; Piano Trio 3 in Bb, K.502; Piano Trio 4 in E,
K.542; Piano Quartet 1 in Gm, K.478; Piano Quartet 2 in Eb, K.493; Clarinet Quintet
in A Major K581; String Quintet No.4 In G Minor K.516
76
o Concert
Clarinet Concerto in B flat Major; Horn Concerto No.1 in D Major, K. 412; Horn
Concerto No.2 in E Flat Major, K.417; Horn Concerto No.3 in E-Flat Major, K. 447;
Horn Concerto No.4 in E Flat Major, K.495; Fagottkonzert B-Dur ~ Andante ma
adagio; Konzert fur flote und harfe C-Dur KV 299 ~ Andantin; Oboe Concerto in C
major, K. 314 (K. 285d); Klavierkonzert nr.20 d-moll-romance; Piano Concerto No. 4
in G major, K. 41; Piano Concerto No.9 in E Flat Major, K. 271, 'Jeune homme'; Piano
Concerto No. 12 in A Major, K. 414; Piano Concerto No.20 in D Minor K 466; Piano
Concerto No.21 in C Major ' K 467; Piano Concerto No.26 in D Major; Concerto No.10
for Two Pianos, K. 365; Konzert für Violine und Orchester No.1 B-dur/B flat/Si bemolle
maggiore, K 207; Konzert für Violine und Orchester No.2 D-Dur/D/Re maggiore K 211;
Konzert für Violine und Orchester No.3 G-dur/G/Sol maggiore K 216; Konzert für
Violine und Orchester No.4 D-dur/D/Re maggiore KV 218; Konzert für Violine und
Orchester No.5 A-dur/A/La maggiore K 219; Konzert für Violine und Orchester No.6 Es-
dur/E flat/ Mi bemolle maggiore K 268; Konzert für Violine und Orchester No.7 D-
dur/D/Re maggiore KV 271i; Symphony No.40 in G Minor K 550; Symphony No.41 in
C Major KV 551 'Jupiter'
o Simfonie
Sinfonia Concertante for Violin, Viola and Orchestra in E flat Major, K. 364 (320d);
Symphony No.1 in E Flat Major, KV 16; Symphony No.2 in B flat major, KV 17;
Symphony No.5 in B flat, KV 22; Symphony No.6 in F Major, KV 43; Symphony No.8
in D Major, KV 48; Symphony No.9 in C Major, KV 73; Symphony No.14 in A Major,
KV114; Symphony No.15 in G Major, KV 124; Symphony No.16 in C Major, KV 128;
Symphony No.17 in G Major, KV 129; Symphony No.19 in E flat major, KV 132;
Symphony No.20 in D Major, KV 133; Symphony No.25 in G minor K 183; Symphony
No.26 in E flat Major, KV 184; Symphony No.31 in D Major KV 297 (300a) 'Paris';
Symphony No.36 in C Major, K. 425, 'Linz'; Symphony No.39 in E flat Major, K. 543
o Sonată
Piano Sonata No.1 in C, K279; Piano Sonata No.2 in F, K280; Piano Sonata No.3
in B flat, K281; Piano Sonata No.4 in E flat, K282; Piano Sonata No.5 in G, K283;
Piano Sonata No.6 in D, K284; Piano Sonata No.7 in C, K309; Piano Sonata No.8 in
A Minor, K310; Piano Sonata No.9 In D, K311; Piano Sonata No.10 In C, KV330;
Piano Sonata No.11 In A, K331; Piano Sonata No.12 in F, K332; Piano Sonata No.13
in B flat, K333; Piano Sonata No.14 in C Minor, K457; Piano Sonata No.15 in F, K533;
Piano Sonata No.16 in C, K545; Piano Sonata No.17 in B flat, K570; Piano Sonata
No.18 in D, K576; Violin Sonata in C, K 296; Violin Sonata in G, K 301; Violin Sonata
in E flat, K 302; Violin Sonata in C, K 303; Violin Sonata in E minor, K 304; Sonata
for piano & violin in E flat major KV 58; Sonata for piano & violin in E minor KV 304;
Sonata for piano & violin in E flat major KV 481
o Adagio
Adagio KV 261 für Violine und Orchester E-dur / in E / Mi maggiore; Adagio and
Rondo in C, K.617
o Fantezie
Fantasia in D Minor K 397 ~ Andante
77
o Rondo
Rondo Allegro (Eine kleine Nachtmusik); Rondo Alla Turca; Rondo in A minor, K.
511; Rondo in C Major K 373 for violin and orchestra; Rondo KV 269 für Violine und
Orchester B-dur/B flat/Si bemolle maggiore; Rondo KV 373 für Violine und Orchester
G-dur / in G / Sol maggiore
o Serenadă
Eine kleine Nachtmusik (Mica Serenadă sau nr. 13 pentru coarde în Sol Major, KV 525);
Serenade 'Gran Partita' - 3rd Movement
o Uvertură
Cosi Fan Tutte ~ Ouverture; Don Giovanni ~ Overture; Idomeneo ~ Ouverture; Le
Nozze Di Figaro ~ Overture; The Abduction from the Seraglio ~ Ouverture; The
Impresario ~ Ouverture; The Magic Flute ~ Ouverture
o Variațiune
12 Piano Variations
Johann Nepomuk Hummel (1778 – 1837)
o Concert
Concerto per fagotto e orchestra ~ Primo tempo; Concerto in G for Mandolin
(Allegro); Concerto for Trumpet ~ Movement 3
o Trio
Trio for Flute, Cello and Piano, Op. 78
Anton~Antonio Diabelli (1781 – 1858)
o Sonatină
Seven Sonatinas for Piano Op. 168
Franța
Cehia
78
Jan Václav Antonín Stamic ~ Johann Wenzel Anton Stamitz (1717 – 1757)
o Concert
Concerto for clarinet and orchestra in B-flat major; Concerto for Flute in C major
o Simfonie
Sinfonia a Quattro in A major; Sinfonia a Quattro in D major; Sinfonia a Quattro
in F major; Sinfonia in A major 'Frühling'
Jiři Antonin Benda ~ Georg Anton Benda (1722 – 1795)
o Concert
Harpsichord Concerto in F minor; Harpsichord Concerto in G major
o Simfonie
Symphony in B Flat Major; Symphony No.2 in G major; Symphony in D major
o Sonatină
Sonatina III (A minor) Op.34 ~ Allegro; Sonatina V (E minor) Op.34 ~ Allegretto;
Sonatina VI (D minor) Op.34 ~ Allegretto; Sonatina X (F Major) Op.34 ~ Allegretto;
Sonatina XIX (C Major) Op.34 ~ Allegretto; Sonatina XXIV (G Major) Op.34 ~ Menuet;
Sonatina XVIII (Eb Major) Op.34 ~ Andante quasi allegretto; Sonatina XVI (G minor)
Op.34 ~ Allegro
Karl Philipp Stamitz ~ Karel Stamic (1745 – 1801)
o Concert
Viola Concerto in D major; Flute Concerto in G Major; Concerto for Clarinet and
Violin in B flat major
o Simfonie
Sinfonia Concertante in F Major ~ I. Alleggro; Sinfonia Concertante in F Major ~
II. Rondo Allegretto; Sinfonia in D Major
79
Romantism (sec. XIX – XX)
80
Tendințe: Compozitorii tind să eludeze regulile și caracteristicile de stil impuse de
Baroc și Clasicism.
Obiective: Sondarea sinelui, redescoperirea trecutului legendar sau a specificului
național, readucându-se spre prezentul epocii arta cavalerească și sugestiile
tematice ale unui Ev Mediu imaginar.
Particularități: Subiectivismul, tendința de eliberare, exacerbarea sentimentului,
descoperirea sentimentului naturii, implicit a nocturnului, deschiderea spre fantastic,
relațiile în succesiune, experiența trăirii, omul fluent, tendința spre universalitate,
complexul problematic hamletian și faustic, evadarea din realitatea concretă, din
ordinea spațială și temporală.
Tematică: Mitologia greacă, trecutul istoric al Orientului, exotismul, fantasticul.
Structuri: Nu se inventează noi structuri formale, ci se exacerbează cele existente.
Se urmează linia sentimentelor, a literaturii, rezultând un program.
Stil: Romantismul nu se definește ca stil, ci ca o atitudine spirituală, ca o stare de spirit.
Implicare: Muzicianul romantic este perfect integrat condițiilor sociale și principiilor
progresiste, rolul său fiind unul activ. Compozitorul, interpretul, criticul muzical apar
în aceste condiții ca o expresie a umanismului.
Melodie: Devine mai suplă, mai sinuoasă, cu o desfășurare liberă, îmbrăcând
aspecte diverse (teme largi, generoase, motive scurte, dramatice, teme-imagine).
Există o relație de interdependență dintre text și muzică.
Ritmică: Se modifică schemele simetrice, accentele și formulele combinate.
Armonie: Trisonul clasic este alterat, intervin modulații neașteptate, există o
alternare a modurilor majore și minore, precum și o largă deschidere spre asimilarea
modalismului de tip popular.
Genuri: Simfonia, concertul instrumental, poemul simfonic, studiul, uvertura
(preludiu, introducere, potpuriu, ~ de concert), miniaturile camerale, opera.
Procedee: Procedeul variațional este elementul dominant. Sunt utilizate leit-
motivele și construcțiile ciclice.
Orchestrație: Se perfecționează tehnica de realizare a instrumentelor. Apar noi
combinații timbrale. Orchestrele sunt de dimensiuni mari, cu efecte sonore
grandioase. Se amplifică aparatul orchestral (corzi, alămuri, percuție).
Direcții: Școlile naționale promovează arta națională a popoarelor europene,
citatele muzicale folclorice și subiecte legate de istoria națională. (Nicolae Zărnescu)
Romantismul occidental
Germania
Carl Friedrich Zelter (1758 – 1832), Johann Rudolf Zumsteeg (1760 – 1802),
Johann Nepomuk Hummel (1778 – 1837), Ernst Theodor Amadeus Hoffman
(1776 – 1822), Ferdinand Ries (1784 – 1838), Ludwig~Louis Spohr (1784 – 1859),
Karl Maria von Weber (1786 – 1826), Giacomo Meyerbeer ~ Jakob Liebmann
Beer (1791 – 1864), Heinrich August Marschner (1795 – 1861), Carl Loewe (1796 – 1869),
Carl Gottlieb Reißiger (1798 – 1859), Gustav Albert Lortzing (1801 – 1851), Franz
Paul Lachner (1803 – 1890), Fanny Mendelssohn Hensel (1805 – 1847), Felix
Mendelsohn-Bartholdy (1809 – 1847), Carl Otto Ehrenfried Nicolai (1810 – 1849),
Robert Schumann (1810 – 1856), Ferdinand Hiller (1811 – 1885), Friedrich von
Flotow (1812 – 1883), Richard Wagner (1813 – 1883), Robert Franz (1815 – 1892),
Clara Schumann ~ Clara Josephine Wieck (1819 – 1896), Johannes Brahms
(1833 – 1897), Max Christian Friedrich Bruch (1838 – 1920), Engelbert
Humperdinck (1854 – 1921), Richard Georg Strauss (1864 – 1949), Hans Erich
Pfitzner (1869 – 1949), Max Reger (1873 – 1916).
Austria
Franz Peter Schubert (1797 – 1828), Josef Lanner (1801 – 1843), Johann
Strauss-tatăl (1804 – 1849), Franz von Suppé (1819 – 1895), Anton von Bruckner
(1824 – 1896), Johann Strauss-fiul (1825 – 1899), Hugo Wolf (1860 – 1903),
Gustav Mahler (1860 – 1911) (austro-ceh).
Franța
François-Adrien Boïeldieu (1775 – 1834), Daniel François Auber (1782 – 1871),
Louis-Joseph-Ferdinand Hérold (1791 – 1833), Jaques Fromental Halévy (1799 – 1862),
Adolphe Adam (1803 – 1856), Hector Berlioz (1803 – 1869), François Monpou
(1804 – 1841), Antoine-Louis Clapisson (1808 – 1866), Charles Gounot (1818 – 1893),
Jacques Offenbach (1819 – 1880), Eduard Lalo (1823 – 1892), Camille Saint-
Saëns (1835 – 1921), Clément Philibert Léo Delibes (1836 – 1891), Ernest
Guiraud (1837 – 1892), George Bizet (1838 – 1875), Emmanuel Chabrier (1841 – 1894),
Jules Massenet (1842 – 1912), Gabriel Fauré (1845 – 1924), Henri Duparc (1848
– 1933), Vincent d’Indy (1851 – 1931), Ernest Chausson (1855 – 1899).
85
Italia
Giovanni Paisiello (1740 – 1816), Antonio Salieri (1750 – 1825), Muzio Clementi
(1752 – 1832), Niccolò Antonio Zingarelli (1752 – 1837), Giovanni Battista Viotti
(1755 – 1824), Luigi Cherubini (1760 – 1842), Johann Simon Mayr ~ Giovanni
Simone Mayr (1763 – 1845) (germano-italian), Ferdinando Paer (1771 – 1839),
Gasparo Spontini (1774 – 1851), Niccoló Paganini (1782 – 1840), Nicola Vaccai
(1790 – 1848), Gioacchino Rossini (1792 – 1868), Giuseppe Saverio Mercadente
(1795 – 1870), Gaetano Donizetti (1797 – 1848), Vincenzo Bellini (1801 – 1835),
Luigi Gordigiani (1806 – 1860) (Schubertul Italiei), Giuseppe Verdi (1813 – 1901),
Amilcare Ponchielli (1834 – 1886), Giovanni Sgambati (1841 – 1914), Arrigo
Boito (1842 – 1918), Alfredo Catalani (1854 – 1893).
Anglia
John Field (1782 – 1837), M. W. Balfe (1808 – 1870), G. A. Macfaren (1813 – 1887),
Arthur Sullivan (1842 – 1900), Edward Elgar (1857 – 1934), Gustav Theodore
Holst (1874 – 1934).
Școlile naționale
Rusia
Vasili Pașkevici Sokolovski (1742 – 1800), Mihail Martinski (1750 – 1820),
Dmitri Stepanovici Bortneaski (1751 – 1825), Ievstignei Ipat'ievici Fomin (1761 – 1800),
Alexandr Alexandrovici Aliabiev (1787 – 1851), Nikolai Titov (1798 – 1843),
Alexei Vertovksi (1799 – 1862), Alexandr Varlamov (1801 – 1848), Mihail
Ivanovici Glinka (1804 – 1857), Alexandr Sergeevici Dargomâjski (1813 – 1869),
Anton Grigorevici Rubinstein (1829 – 1894), Alexandr Porfirievici Borodin (1833 – 1887),
César Cui (1835 – 1918), Mili Alexeievici Balakirev (1837 – 1910), Modest
Petrovici Musorgski (1839 – 1881), Piotr Ilici Ceaikovski (1840 – 1893), Nicolai
Andreievici Rimski-Korsakov (1844 – 1908), Anton Stepanovici Arensky (1861 – 1906),
Serghei Vasilievici Rachmaninov (1873 – 1943).
Spania
Fernando Sor ~ Ferran Sorts i Muntades (1778 – 1839), Mariano Rodríguez de
Ledesma (1779 – 1847), José Melchor Gomis y Colomer (1791 – 1836), Pedro
Albéniz y Basanta (1795 – 1855), Baltasar Simón Tito Saldoni i Remendo (1807 – 1889),
Sebastián Iradier Salaverri (Salaberri) (1809 – 1865), Francisco Asenjo Barbieri
(1823 – 1894), Felipe Pedrell (1841 – 1922), Ramón Carnicer (1841 – 1922),
Martín Melitón Pablo de Sarasate y Navascués (1844 – 1908), Isaac Albéniz
(1860 – 1909), Don Enrique Granados y Campiña (1867 – 1916).
Belgia
André Ernest Modeste Grétry (1810 – 1849), Henri Vieuxtemps (1820 – 1881),
César-Auguste-Jean-Guillaume-Hubert Franck (1822 – 1890), Eugène Ysaye
(1858 – 1931), Guillaume Lekeu (1870 – 1894).
Suedia
Franz Berwald (1786 – 1868).
86
Norvegia
J. D. Berlin (1714 – 1787), J. H. Berlin (1741 – 1807), Olle Bull (1810 – 1880),
L. M. Lindeman (1812 – 1887), Martin Udbye (1820 – 1880), Richard Nordraak
(1842 – 1866), Edvard Grieg (1843 – 1907).
Danemarca
Ch. Fr. Weyse (1774 – 1842), Frederik Kuhlau (1786 – 1832), J. P. E. Hartiman
(1805 – 1900), Niels Wilhelm Gade (1817 – 1890), Carl August Nielsen (1865 – 1931).
Finlanda
Jean Sibelius (1865 – 1957).
Polonia
Frédérich Chopin (1810 – 1849), Stanislav Moniuszko (1819 – 1872), Henryk
Wieniawsky (1835 – 1880).
Cehia
Jan Křtitel Václav Kalivoda (1801 – 1866), Bedřich Smetana (1824 – 1884),
Antonín Dvořák (1841 – 1904).
Ungaria
Ferenc Erkel (1810 – 1893), Franz Liszt (1811 – 1886), Stephan Heller (1813 – 1858),
Robert Volkmann (1815 – 1883).
Țările Române
Alexandru Adolf Flechtenmacher (1823 – 1898) (Hora Unirii), Eduard Caudella
(1841 – 1924), George Ștephănescu (1843 – 1925), Gavriil Musicescu (1847 – 1903),
George Dima (1847 – 1925), Constantin Dimitrescu (1847 – 1928), Ciprian
Porumbescu (1853 – 1883), Titus Cerne (1859 – 1910), Henri Erlich, Carol Miculi,
Iacob Mureșianu, Ioan Andrei Wachmann, Dimitrie Vulpianu, Teodor T. Burada,
Tiberiu Brediceanu, Dumitru Georgescu Chiriac, Eduard Vachman, Tudor
Flondor, Elena Asachi-Teyber, Fr. Rujițky, Josef Herner, Ludwig Wiest, Eusebiu
Mandicevschi, Ion Vidu.
Glosar
Uvertură de concert Unii romantici (ex. Weber în uverturile Freischütz, Euryanthe,
Oberon etc, Glinka în Ruslan şi Ludmila, Smetana în Mireasa vândută, Wagner în
Olandezul zburător, Tannhäuser etc.) păstrează uvertura ca piesă de deschidere
compusă în formă de sonată, alţii creează uvertura de concert, care poate să facă
parte dintr-o succesiune de piese compuse pentru a ilustra o lucrare dramatică (ex.
Mendelssohn-Bartholdy – uvertura Visul unei nopţi de vară după Shakespeare –
considerată drept prima uvertură romantică). Uvertura poate fi o lucrare de sine
stătătoare (ex. Ceaikovski – Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta, Brahms –
Uvertura tragică sau Uvertura academică etc.); în acest al doilea caz, uvertura poate
fi considerată un poem simfonic, de dimensiuni reduse; tot această tendinţă a
uverturii romantice de a fi de sine stătătoare va duce – câteodată - la înlocuirea
87
termenului de uvertură, în cazul unor opere, cu cel de preludiu (Wagner – Lohengrin,
Tristan şi Isolda, Parsifal; Verdi – Aida; Ceaikovski – Dama de pică), compozitorii
tratând astfel mai liber elementele tematice din operă. În dorinţa creării unui tot unitar
muzical-dramaturgic, se elimină scurta pauză ce se obişnuia a se face între uvertură
şi începutul primei scene a operei, realizându-se astfel un flux neîntrerupt. (Nicolae
Racu)
Simfonie romantică După Beethoven, în sec. XIX, simfonia evoluează pe două
direcţii: a) cea a tradiţiei clasice: Franz Schubert, autor a 9 simfonii, Felix
Mendelssohn-Bartholdy, creator a 5 simfonii, cele mai cunoscute fiind ultimele 3:
Scoţiana, Italiana, Reforma; Robert Schumann, care compune 4 simfonii, Johannes
Brahms, creator a 4 simfonii, prima compusă abia după vârsta de 40 de ani. Anton
von Bruckner, autor a 9 monumentale simfonii, Antonin Dvořák, creator a 9
simfonii; Piotr Ilici Ceaikovski, autor a 6 simfonii + 1 simfonie-poem (Manfred); Jan
Sibelius, creator a 7 simfonii; b) cea a inovaţiilor romantice (în primul rând prin
adoptarea programatismului): Hector Berlioz, marele compozitor dotat cu un
excepţional simţ al timbrurilor instrumentale, compune 4 simfonii: Simfonia fantastică,
Simfonia Harold în Italia (în fond o simfonie concertantă pentru violă şi orchestră),
Simfonia dramatică Romeo şi Julieta pentru solişti, cor şi orchestră şi Simfonia
funebră şi triumfală; Franz Liszt, compozitor de un temperament vulcanic, novator
în armonie şi orchestraţie, autor al Simfoniei Faust (după Goethe) şi al Simfoniei La
Divina comedia a lui Dante. Ca o inovaţie în domeniul artei componistice, ce conferă
lucrărilor unitate tematică, este principiul ciclic folosit cu mult simţ al structurii de
către César Franck (în Simfonia în Re), dar şi, avant la lettre, de H. Berlioz (în
Simfonia fantastică), P.I. Ceaikovski (în Simfonia a V-a) şi chiar, într-o formă
incipientă şi, desigur, nedeclarată, de L. van Beethoven (în Simfonia a 5-a).
(Nicolae Racu)
Rubato (it. – furat): indicaţie de tempo prin care valorile de note pot fi
augmentate/diminuate în aşa fel încât interpretul are posibilitatea de a mări/micşora
expresia artistică. Ca tempo, reprezintă trecerea de la o mişcare giusto prin unele
fluctuaţii, imprimând mişcării o libertate de desfăşurare şi o asimetrie imposibil de
notat cu exactitate, datorită micilor răriri, accelerări, suspensii şi ezitări, personalizate
de către fiecare interpret în parte. În folclorul românesc, ritmul rubato al unor creaţii
vocal-instrumentale sau instrumentale se asociază sistemului parlando-rubato.
Rubato vocal-instrumental şi instrumental se aseamănă cu sistemul parlando-
rubato, atât după forma de bază (fiind singurele ritmuri libere), cât şi datorită faptului
că se pot structura împreună: unele doine păstoreşti vocal-instrumentale, unele
bocete vocal-instrumentale, recitative epice ale baladelor. Denumirea de ritm
parlando-rubato a fost, uneori, substituită sau confundată cu aceea de ritm liber;
formularea pentru prima oară a unor principii de organizare îi aparţine lui Béla Bartók,
el specificând că unei silabe din text îi corespunde o optime, iar tiparul metric
octosilabic este mult schimbat prin execuţia rubato-ului. (Eugen-Petre Sandu)
Impromptu (fr. – pe loc, fără pregătire, lat. Expromtus – gata întotdeauna): piesă
muzicală instrumentală cu caracter improvizatoric, de multe ori în formă de lied;
iniţiatorul genului este Franz Schubert cu celebre creaţii în gen; au mai compus
impromptu: Schumann, Chopin, Liszt, Skriabin, Fauré ş.a. (Nicolae Racu)
88
Studiu (fr. étude): lucrare instrumentală care ridică mai multe probleme tehnice:
game, arpegii, cromatisme, pasaje etc., în scopuri didactice, dar şi cu caracter de
virtuozitate, vizând o latură artistică superioară. (Gabriel-Constantin Oprea)
Leitmotiv (germ. Leitmotiv – motiv conducător"): desemnează un mic fragment
muzical de natură ritmică, melodică sau/şi armonică cu rol de simbol pentru o idee,
situaţie, personaj ş.a. Termenul este inventat de Hans von Wolzogen şi a fost folosit
intensiv de Richard Wagner ca mod de construcţie pentru dramele sale muzicale.
(Eugen-Petre Sandu)
Dramă muzicală denumirea italiană a operei la apariţia acestui gen – secolul XVII
(dramma per musica, dramma in musica). Spre sfârşitul secolului XVIII termenul
dramă musicală iese din practica curentă, pentru a fi reintrodus la mijlocul secolului
XIX în Germania de Richard Wagner, care şi-a numit astfel operele sale apropiate
de dramă (Tetralogia, Tristan şi Isolda etc. (Nicolae Racu)
Verism (it. verismo – realism): curent literar apărut în Italia spre finele sec. XIX,
care dorea să exprime realitatea „aşa cum este", prefigurat de unele aspecte ale
creaţiei lui Alessandro Mazzoni (în memoria căruia Verdi a compus Requiemul),
Carlo Cattaneo ș.a., influenţat de realismul şi, mai ales, de naturalismul prezent în
operele unor scriitori francezi ca Balzac, Stendhal, Flaubert şi, în special, Zola;
verismul se manifestă în creaţiile lui Giovanni Verga (analist al tragicului, prezent –
putem spune omniprezent – în lumea arhaică a sudului italian), Luigi Capuana (cazuri
psihologice) sau Matilde Serao (cu subiecte extrase de asemenea din lumea sudului).
Universul abordat de scriitorii verişti influenţează semnificativ muzica unor
compozitori italieni şi – într-o măsură mai mică – din Franţa şi alte ţări. Subliniem că
aceşti autori se bazau şi pe anumite coordonate apărute în marea creaţie de operă
italiană ce i-a precedat, mai ales, la Giuseppe Verdi (în Rigoletto, Trubadurul, Bal
mascat, Forţa destinului, Traviata, Otello, Falstaf), ei continuând să scrie în stilul
specific al şcolii italiene de operă; astfel creaţiile lor vestesc şi împlinesc o renaştere
a acestui gen adorat de melomani, chiar dacă în operă nu puţine au fost glasurile ce
s-au ridicat împotriva „urâţirii şi a sluţirii" artei, a prezenţei unor scene penibile din
viaţă (cazul operei Louise a compozitorului francez Gustave Charpentier – 1900).
Promotorii verismului în Italia au fost: Pietro Mascagni (1863 – 1945), autor a
16 opere: Amicul Fritz, Iris (cu subiect japonez), Măştile, Micul Marat, Nerone etc., al
poemului simfonic Rapsodia satanică, a unui recviem şi al unor mise funebre, dar,
mai ales, a mult cunoscutei şi foarte îndrăgitei opere într-un act Cavalleria rusticană
(1889) după drama omonimă a lui Verga; Ruggero Leoncavallo (1858 – 1919),
creator a 20 de opere: Zaza, Boema (Viaţa în cartierul latin), Ţiganii (după Puşkin),
Regele Oedip ș.a., al poemului simfonic Serafita (după Balzac) şi al binecunoscutei
şi apreciatei opere Paiaţe (1892) după nuvela Nedda de G. Verga, la rândul ei
inspirată de un fapt real judecat de tatăl compozitorului; Umberto Giordano (1867 –1948),
autor a 10 opere scrise, în general, într-un stil verist mai violent, recunoscut mai ales
pentru operele sale mai timpurii Andrea Chénier (1896, viaţa şi tragedia ghilotinării
poetului Andrea Chénier, cântăreţ al Revoluţiei de la 1789 din Franţa, executat
ulterior de extremişti) şi Fedora (povestea iubirii tragice a contelui nihilist rus Ipanov
pentru o prinţesă din familia domnitoare a Romanovilor, numită Fedora); Francesco
Cilea (1866 – 1950), apreciat pentru operele sale: Arlesiana şi, mai ales, pentru
Adriana Lecouvreur.
89
Dar cel mai ilustru reprezentant al verismului italian a fost celebrul Giacomo
Puccini (prenumele complet Giacomo Domenico Michèle Secondo Maria, 1858 –1924),
care, prin operele sale pline de muzicalitate generoasă şi fluenţă melodică, de
armonii îndrăzneţe, dar nesupărătoare (chiar pentru tradiţionalişti), de arii de o mare
frumuseţe şi nobleţe, ce abordează subiecte pline de dramatism, care acoperă o
întinsă arie geografică şi culturală, reuşeşte să aducă muzicii de operă italiene o
revigorare extraordinară, reînviind epoca gloriei verdiene în ultimii ani ai sec. XIX şi
în cei ai începutului sec. XX. Operele sale, începând cu Manon Lescaut (1893,
povestea cavalerului Des Grieux şi a iubitei sale Manon), Boema (viaţa boemei
pariziene în Cartierul Latin), Tosca (viaţa romană în anul 1800, iubirea pictorului
Mario Cavaradossi pentru frumoasa cântăreaţă Floria Tosca), Madame Butterfly
(Cio-Cio-San, ciocnirea între modul uşuratic de viaţă al locotenentului de marină
american Pinkerton şi profunzimea sentimentelor japonezei Cio-Cio-San, care,
trădată, îşi va face harakiri din dragoste), La Fanciulla del West (dragostea lui Minni,
proprietara unui saloon, pentru Dick Johnson alias Ramerrez, un bandit notoriu),
Tripticul (Tabarro, Sora Angelica şi Gianni Schicchi) şi în fine, Turandot, rămasă
neterminată de compozitor şi încheiată de F. Alfano (acţiunea are loc la curtea
Imperiului Celest din China).
Ideile verismului au influenţat şi creaţia compozitorilor din alte zone culturale:
Franţa (Alfred Bruneau, compozitor al unor opere ca Messidor, Patru zile ș.a., pe
subiecte din Zola şi deja amintita operă Louise de Gustave Charpentier), Germania
(Eugen d'Albert, opera Tiefland), Cehia (Leoš Janáček operele Jenufa, Katia
Kabanova, Din casa morţilor, după Dostoievski), România (Marţian Negrea, opera
Marin Pescarul şi Sabin Drăgoi, opera Năpasta) etc. (Nicolae Racu)
90
Audio-video: Romantism (sec. XIX – XX)
Romantismul occidental
Germania
91
Robert Schumann (1810 – 1856)
o Concert
Piano concerto in A minor Op.54
o Pian
Carnaval Op.9; Kinderszenen (Childhood) Op.15; Symphonic Etudes, Op.13
o Simfonie
Symphony No.1 in B flat Major 'Spring' Op.38; Symphony No.2 in C Major, Op.61;
Symphony No.3 in E flat Major 'Rhenish' Op.97
Richard Wagner (1813 – 1883)
o Preludiu
Lohengrin ~ Prelude To Act I; The Mastersingers of Nuremberg ~ Prelude to Act I;
Parsifal ~ Prelude to Act I; Parsifal ~ Good Friday Music
o Uvertură
The Flying Dutchman ~ Overture; Tannhäuser ~ Overture; Der Ring des
Nibelungen, part 2 Die Walküre, act 3 Ride Of The Valkyries
Clara Schumann ~ Clara Josephine Wieck (1819 – 1896)
o Pian
Piano Works; Variations on a theme by Robert Schumann, Op.20
Johannes Brahms (1833 – 1897)
o Cameră
Cvartet + Cvintet
o Concert
Double Concerto for violin, cello and orchestra in A minor Op.102; Piano Concerto
No.2 in B flat Major Op.83; Violin Concerto in D Major Op.77
o Uvertură
Academic Festival Overture, Op.80; Tragic Overture Op.81
o Simfonie
Symphony No.1 in C minor Op.68; Symphony No.3 Op.90; Symphony No.4 in E
minor Op.98
o Sonată
Violin Sonata No.1 in G Major Op.78
o Pian
Capriccio In D minor; Capriccio In G minor; Intermezzo in A minor No.1 Op. 118;
Intermezzo in A major No.2 Op. 118; Intermezzo In E Major; Intermezzo In E minor;
Variations on a Theme by Haydn, Op.56b; Wiegenlied No.4 Op.49 (Lullaby)
o Vals
Hungarian Dance No.5; Waltz in A-flat Major No.15 Op.39
Max Christian Friedrich Bruch (1838 – 1920)
o Vioară
Schottische fantasie es-dur op.46 ~ Andante sostenuto; Violin Concerto No.1 In
G Minor ~ Adagio
Engelbert Humperdinck (1854 – 1921)
o Orchestrală
Hansel und Gretel ~ Abendsegen
92
Richard Georg Strauss (1864 – 1949)
o Balet
Le bourgeois gentilhomme, Op 60 ~ Der Bürger als Edelman; Salomé ~ Dance of
the seven veils
o Coarde
2 Cvartete; Cvartete cu pian; Metamorfoze (studiu pentru 23 de instrumente de coarde)
o Orchestră
Burlesca pentru pian si orchestra; Concert pentru corn și orchestră; Concert
pentru vioară și orchestră
o Poem simfonic
Don Juan, Op.20; Tod und Verklärung Op.24; Till Eulenspiegels lustige Streiche
Op.28; Also sprach Zarathustra Op.30; Don Quixote Op.35 ~ Variations I – IV; Ein
Heldenleben, Op. 40 Part 1; Aus Italien; Macbeth
o Simfonie
Ein Heldenleben (A Hero's Life) Op.40; Symphonia Domestica Op.53; An Alpine
Symphony Op.64
o Suită
Suita pentru 13 suflători
o Vals
Der Rosenkavalier, Op. 59, Trv 227 Act I-II Valzer Szene
Hans Erich Pfitzner (1869 – 1949)
o Preludiu
Palestrina ~ Prelude to Act I. Ruhig (Andante)
Palestrina ~ Prelude to Act II
Palestrina ~ Prelude to Act III
Max Reger (1873 – 1916)
o Orgă
Introducere și passacaglie pentru orgă
o Poem simfonic
Patru poeme dupa Böcklin
o Variațiune simfonică
Variațiuni pe o temă de Beethoven; Variațiuni pe teme de Hiller; Variațiuni pe o
temă de Mozart
o Sonată
3 Sonate pentru violă; 11 Sonate pentru vioară
o Suită
3 Suite pentru violoncel solo; Suita în stil vechi pentru vioară și pian; Suita
romantică
Austria
Franz Peter Schubert (1797 – 1828)
o Balet
Balet
o Coarde
String Quartet No.14 in D Minor 'Death and the Maiden'; Quintette pour cordes
93
o Instrumentală
Ave Maria
o Moment musicaux
Moment Musicaux No.2 In A Flat D780; Moment Musicaux No.5 In F Minor D780
o Pian
The Miller And The Brook (variation); Impromptus No.2 In E Flat D899;
Impromptus No.3 In G Flat D899; Impromptus No.3 In B Flat Major D999; Piano
Quintet in A Major 'The Throut' D 667; Piano Sonata No.21 in B Flat Major
o Serenadă
Ständchen D957
o Simfonie (9)
Sinfonie nr. 5 B-Dur D 485 ~ Andante con moto; Symphony No.8 in B minor
'Unfinished' D759; Symphony No.9 in C Major 'The Great' D944
Johann Strauss-tatăl (1804 – 1849)
o Galop
Der Carneval in Paris Galopp Op.100; Indianer Galopp Op.111
o Marș
Jelačić Marsch, Op. 244; Radetzky Marsch Op.228
o Vals
Kettenbrücke Walzer Op.4; Gabrielen Walzer Op.68; Philomelen Walzer Op.82;
Loreley-Rhein-Klänge Walzer Op.154
Franz von Suppé (1819 – 1895)
o Galop
Light Cavalry
Anton von Bruckner (1824 – 1896)
o Cvintet
String Quintet in F Major
o Simfonie (9)
Symphony No.4 in E flat Major 'Romantic'; 9 simfonii
Johann Strauss-fiul (1825 – 1899)
o Marș
Ägyptischer Marsch Op.335; Der Zigeunerbaron ~ Einzugsmarsch Op. 417
o Polcă
Annen Polka Op.117; Tritsch-Tratsch Polka Op.214; Unter Donner und Blitz
Polka Op.324; Freikugeln Polka schnell, Op.326; Eljen a Magyar Polka Op.332;
Pizzicato Polka, No Opus (with Josef Strauss)
o Uvertură
Die Fledermaus Op.362 ~ Overture; Indigo und die vierzig Räuber ~ Overture
o Vals
Liebeslider Walzer Op.114; An der schönen blauen Donau Op.314; G'schichten
aus dem Wienerwald Op.325; Wein, Weib und Gesang Op.333; Rosen aus dem
Süden Op.388; Frühlingsstimmen Op.410; Lagunen-Walzer Op.411; Kaiserwalzer
Op.437
94
Hugo Wolf (1860 – 1903)
o Cvartet
Cvartet de coarde
o Serenadă
Serenada italiană
Gustav Mahler (1860 – 1911)
o Simfonie (10)
Symphony No.1 In D Major 'Titan'; Symphony No.5 in C sharp minor; 10 simfonii
Franța
Adolphe Adam (1803 – 1856)
o Balet
Giselle
Louis-Hector Berlioz (1803 – 1869)
o Fantezie romantică
9 Romantic Phantasies
o Simfonie programatică
Harold in Italy Op.16; Roméo & Juliette; Symphonie fantastique Op.14
o Uvertură
King Lear Op.4 ~ Overture; Le corsaire Op.21 ~ Ouverture; Benvenuto Cellini
Op.23 ~ Ouverture; Chasse royale et orage No.29 ~ Ouverture Act 4
Charles Gounot (1818 – 1893)
o Sacră
Ave Maria
Jacques Offenbach (1819 – 1880)
o Diverse
Barcarolle (From 'The Tales Of Hoffman')
Can-Can
Orpheus in the Underworld ~ Ouverture
Éduard Lalo (1823 – 1892)
o Balet
Namuna
o Concert
Concert pentru violoncel și orchestră; Concert rus pentru vioară și orchestră
o Rapsodie
Rapsodia norvegiană
o Simfonie
Simfonia spaniolă pentru vioară și orchestră
Camille Saint-Saëns (1835 – 1921)
o Capriciu
Wedding Cake (Caprice-Valse) Op.76
o Concert
Piano Concerto No.2 in G Minor Op.22 (pian – 5); Violin Concerto No.3 in B minor
(vioară – 3); Cello Concerto No.1 in A minor Op.33 (violoncel – 2)
o Influențe străine
Africa Fantasy for Piano and Orchestra in G Minor Op.89; Jota aragonesa Op.64;
Havanaise for violin & orchestra Op.83; Suite Algérienne for orchestra, Op. 60
95
o Romanță
Romance Op. 37
o Poem simfonic
Le rouet d'Omphale Op.31; Phaeton Op.39; Danse Macabre In G Minor Op.40;
La Jeunesse d'Hercule Op.50; Poem simfonic
o Simfonie
Symphony No.3 in C minor 'Organ Symphony' Op.78
o Suită umoristică
Le carnaval des animaux
Clément Philibert Léo Delibes (1836 – 1891)
o Balet
Copelia; Silvia
George Bizet (1838 – 1875)
o Uvertură
Carmen ~ Overture (Prelude)
o Suită
Suite No. 1-2 'L'Arlésienne'
Jules Massenet (1842 – 1912)
o Diverse
Werther ~ Pourquoi me reveiller; Méditation (Thaïs)
Gabriel Fauré (1845 – 1924)
o Diverse
Après un Rêve, Cello and Piano; Berceuse en Re M Op.16.mp3; Pavane; Sicilienne
o Coarde
Piano Trio in D minor Op.120; Piano Quartet No.1 in C minor Op.15; Piano
Quartet No.2 in G minor Op.45; Piano Quintet No.1 in D minor Op.89; Piano Quintet
No. 2 in C minor Op.115
o Sonată
Sonata No.1 for violin and piano in A Major Op.13; Sonata No.2 for violin and
piano in E minor Op.108
o Suită
Suite 'Masques et Bergamasques' Op.112
o Pian
Ballade Op.19; 13 Barcarolles; Fantaisie Op.111; 5 Impromptus for piano; 13
Nocturnes; 9 Préludes Op.103; 3 Romances sans paroles Op.17; Thème et
Variations Op.73
Vincent d’Indy (1851 – 1931)
o Cameră
Cvartet de coarde (1 și 2); Cvartet de coarde cu pian; Cvintet de coarde cu pian;
Cvintet de coarde; Sonata pentru pian; Sonata pentru vioară și pian (1 și 2); Sonata
pentru violoncel și pian; Trio (1, 2 și 3)
o Simfonică
Fantezia pe teme populare pentru oboi și orchestră; O zi de vară pe munte (schiță
simfonică); Poemul mării (schiță simfonică); Simfonia cenevola pe un cântec de
munte; Variațiunile simfonice Istar; Wallenstein (trilogie simfonică)
96
Ernest Chausson (1855 – 1899)
o Concert
Concert pentru pian, vioară și cvartet de coarde
o Poem simfonic
Poem pentru vioară și orchestră; Viviane
o Simfonie
Simfonia în Si bemol major
Italia
Niccoló Paganini (1782 – 1840)
o Capriciu
Caprice No.1 In E Major Op.1; Caprice No.3 In E Minor Op.1; Caprice No.4 In C
Minor Op.1; Caprice No.9 In E Major Op.1; Caprice No.10 In G Minor Op.1; Caprice
No.11 In C Major Op.1; Caprice No.14 In E Flat Major Op.1; Caprice No.16 In G Minor
Op.1; Caprice No.17 In E Flat Major Op.1; Caprice No.24 In A Minor Op.1
o Concert
Violin Concerto No.1 in D Major Op.6; Violin Concerto No. 2 in B minor, Op. 7
Gioacchino Rossini (1792 – 1868)
o Uvertură
Il Barbiere di Siviglia ~ Overture; Il Barbiere di Siviglia ~ Orchestrală; La Gazza
Ladra ~ Overture; William Tell ~ Overture
Giuseppe Verdi (1813 – 1901)
o Orchestrală
Aida ~ Preludio; Aida ~ Triumphal March; Rigoletto ~ Preludio; La Traviata ~ Overture
Amilcare Ponchielli (1834 – 1886)
o Dans
La Giaconda ~ Dance Of The Hours
Anglia
John Field (1782 – 1837)
o Nocturnă
Nocturne No.1 in E-flat Major H 24; Nocturne No.2 in C minor H 25; Nocturne
No.3 in A-flat Major H 26; Nocturne No.4 in A Major H 36; Nocturne No.5 in B-flat
Major H 37; Nocturne No.6 "Cradle Song" in F Major H 40; Nocturne No.7 in C Major
H 45; Nocturne No.8 in A Major H 14; Nocturne No.9 "Romance" in E-flat Major H 30;
Nocturne No.10 in E minor H 46; Nocturne No.11 in E-flat Major H 56; Nocturne No.12
in G Major H 58; Nocturne No.13 "Dernière Pensée" in D minor H 59; Nocturne No.14
in C Major H 60; Nocturne No.15 in C Major H 61; Nocturne No.16 in F Major H 62;
Nocturne No.17 in E Major H 13; Nocturne No.18 "Midi" in E Major H 54
Arthur Sullivan (1842 – 1900)
o Concert
Cello Concerto
o Uvertură
The Mikado ~ Overture; Ruddigore ~ Overture; The Pirates of Penzance ~ Overture
97
Edward Elgar (1857 – 1934)
o Diverse
Cello Concerto In E Minor ~ Adagio; Chanson de nuit; Pomp and Circumstance
March No.1
o Concert
Concert pentru vioară și orchestră
o Simfonie
Symphony No.1 & 2; Symphony ‘In the South’; Symphony ‘Cockaigne’ Op.40
o Variațiune
Variations on an Original Theme 'Enigma' Op.36
Gustav Theodore Holst (1874 – 1934)
o Orchestrală
The Planets Op.32 ~ Mars, The Bringer Of War; The Planets Op.32 ~ Venus, The
Bringer Of Peace; The Planets Op.32 ~ Mercury, The Winged Messenger; The
Planets Op.32 ~ Jupiter, The Bringer Of Jollity; The Planets Op.32 ~ Saturn, The
Bringer Of Old Age; The Planets Op.32 ~ Uranus, The Magician; The Planets Op.32
~ Neptune, The Mystic
Școlile naționale
Rusia
Belgia
Suedia
Norvegia
100
o Miniaturi pian
10 caiete de Piese lirice
o Idilă
Norweska Idylla
o Uvertură
In Autumn Overture
o Suită
'Peer Gynt' Suite No.1 Op.46; 'Peer Gynt' Suite No.2 Op.55
Danemarca
Carl August Nielsen (1865 – 1931).
o Diverse
An Imaginary Journey to the Faroe Islands; Flute concerto, 1st movement; Flute
concerto, 2nd movement; Helios Overture, Op. 17; Njordfoto ~ Tågen Letter;
Symphony No. 5 (excerpt); Woodwind Quintet opus 43, 1st movement
Finlanda
Jean Sibelius (1865 – 1957)
o Concert
Violin Concerto in D minor
o Poem simfonic (16)
Finlandia ~ Andante sostenuto; Tapiola Op.112; The Swan of Tuonela; Pohjola's
Daugther Op.49; En Saga Op.9; The Oceanides Op. 73
o Simfonie (7)
Symphony No. 5 in E-flat Major Op.82
o Suită
Suita Karelia; Suita Rakastava (Ibovnicul)
o Vals
Vals trist
Polonia
101
o Improptu
Impromptu No.1 in A flat Major Op.29; Impromptu No.3 in G flat Major, Op.51;
Fantaisie ~ Improptu in C sharp minor Op.6
o Mazurcă
Mazurka No.1 in B flat Major Op.7 ~ Vivace; Mazurka No.2 in A minor Op.68;
Mazurka No.3 in C Major Op.67 ~ Allegretto; Mazurka No.4 in B flat minor Op.24;
Mazurka in A flat Major Op.Post ~ Poco mosso
o Nocturnă
Nocturne No.1 in B flat minor Op.9; Nocturne No.2 in E flat Major Op.9; Nocturne
No.3 in B Major Op.9; Nocturne No.4 in F Major Op.15; Nocturne No.7 in C sharp
minor Op.27; Nocturne No.8 in D flat Major Op.27; Nocturne No.9 in B Major Op.32;
Nocturne No.10 in A flat Major Op.32; Nocturne No.12 in G Major Op.37; Nocturne
No.13 in C minor Op.48; Nocturne No.15 in F minor Op.55; Nocturne No.18 in E Major
Op.62; Nocturne No.19 in E minor Op.72
o Poloneză
Polonaise No.5 in F sharp minor, Op.44; Polonaise No.6 in A flat Major Op.53
'Heroique'
o Preludiu
Prélude No.1. in C Major; Prélude No.3. in G Major; Prelude No.4 in E-Minor;
Prélude No.6. in B Minor; Prélude No.10. in C Sharp Minor; Prélude No.15. in D Flat
Major; Prélude No.16. in B Flat Minor; Prélude No.17. In A Flat Major; Prélude No.20.
In C Minor; Prélude No.21. In B Flat Major; Prélude No.24. in D minor
o Scherzo
Scherzo No.3 in C sharp minor Op.39; Scherzo No.4 in E Major Op.54
o Sonată
Piano Sonata No.2 In B flat minor 'Funeral March' Op.35; Sonata No.3 in B Minor
Op.58
o Studiu
Etude No.1 in C Major Op.10; Etude No.1 'Aeolian Harp' Op.25; Etude No.4
Op.10; Etude No.5 'Black Keys' in G Flat Major Op.10; Etude No.5 Op.25; Etude No.6
in E Flat minor Op.10; Etude No.12 'Revolutionary' in C minor Op.10
o Vals
Valse Brillante No.1 in A flat Major Op.34; Waltz No.3 in A minor Op.34 ~ Lento;
Waltz No.6 in D flat Op. 64 (Minute Waltz); Waltz No.14 in E Minor, Op.Post. ~ Vivace
Cehia
102
Antonín Dvořák (1841 – 1904)
o Diverse
5 uverturi, dansuri slave, suita cehă, rapsodii slave, legende; Sonata pentru
vioară și pian în Fa Major; Sonatina pentru vioară și pian în Sol Major
o Coarde (15)
String Quartet No.12 in F major Op.96 'American'; 11 cvartete de coarde; 2 cvartete
de coarde cu pian; 2 cvintete de coarde cu pian
o Concert (3)
Cello Concerto in B minor Op.104
o Pian
Humoresque No.7 for piano in G flat major Op.101; Miniaturi ~ Dansuri slave, 12
piese programatice, Bagatele
o Serenadă
Serenade e-dur-tempo di valse
o Simfonie (9)
Simofoniile No.1-4 (secundare); Simofoniile No.5-9 (secundare); Symphony No.8
in G Major Op.88; Symphony No.9 in E minor 'From the New World' Op.95
o Trio (4)
Dumky
Ungaria
103
Țările Române
Alexandru Adolf Flechtenmacher (1823 – 1898) (Hora Unirii)
o Pian
Prelucrari pentru pian ale unor melodii populare
o Uvertură
Uvertura națională moldavă
Eduard Caudella (1841 – 1924)
o Concert
Concerto No.1 for violin and orchestra; 2 x Concert pentru vioară și orchestra
o Coarde
Cvartet de coarde cu pian; Cvintet de coarde
o Fantezie
Remembrances from the Carpathian (No.5)
o Preludiu
Prelude to the opera 'Petru Rareș'
o Pian
Pagini de album
o Simfonică
Symphonic Piece No. 1 Op. 28 'Albumblatt'; Symphonic Piece No. 2 Op. 28
'Serenade'; Symphonic Piece No. 3 Op. 25 ' Fantasy-Capriccio'
George Ștephănescu (1843 – 1925)
o Coarde
Cvartet in fa minor
Cvintet
o Lied
Lieduri
o Simfonie
Simfonia Nr.1 (prima simfonie românească)
Constantin Dimitrescu (1847 – 1928)
o Cameră
3 Concerte pentru violoncel; 7 Cvartete de coarde
o Miniatură
Miniaturi pentru violoncel și pian
o Dans
Dans țărănesc
o Uvertură
2 Uverturi
Ciprian Porumbescu (1853 – 1883)
o Baladă
Baladă pentru vioară și orchestră
o Rapsodie
Rapsodia română pentru orchestră
104
S.U.A.
Louis Moreau Gottschalk (1829 – 1869)
o Diverse
Bamboula; Le Bananier, Op. 5
John Philip Sousa (1854 – 1932)
o Marș
The Stars and Stripes Forever; Semper Fidelis; Washington Post March
Edward MacDowell (1860 – 1908)
o Pian
Woodland Sketches Op.51;
o Suită
Indian Suite
Henry T. Burleigh (1866 – 1949)
o Song
Jubilee Songs of the USA
Amy Cheney Beach (1867 – 1944)
o Romanță
Romance for violin and piano Op. 23
o Simfonie
Symphony in E-minor, Op.32 'Gaelic'
o Variațiune
Variations on Balkan Themes Op.60
Florence Price (1888 – 1953)
o Simfonie
Symphony No. 1 in E minor
George Gershwin (1898 – 1937)
o Pian
I've Got Rhythm
105
Modernism (sec. XIX – XX)
106
Tendințe: Reacție la Romantismul exacerbat. Mutații în sensul și expresia muzicii,
dar și a genurilor și formelor muzicale. Căutarea permenentă a noului, bazată mai mult
pe latura timbrală. Mari înnoiri în limbajul și arhitectonica muzicală. Sonorități abstracte,
tehnică fără obstacole, libertate tonală nelimitată. Universalitate și interes multietnic.
Obiective: Întoarcere la formele vechi, baroce sau clasice, dar nu în spiritul îngust
al academismului (neobarocul, neoclasicismul). Obiectivare și abstractizare a
formei și sensului.
Particularități: Încercări de anihilare a tuturor parametrilor limbajului muzical, prin
eliminarea conceptului de sunet muzical ca material de construire a sintagmelor sau
fărămițarea intervalelor dintre sunete, depășindu-se granița inferioară a sunetului.
Bruitismul neagă folosirea sunetului muzical, înlocuindu-l cu zgomote reale, cotidiene.
Tematică: Există o mare diversitate tematică.
Structuri: Moderniștii nu mai cred în valoarea absolută a sistemului major-minor,
fondat pe scara diatonică a lui Do, recurgând la diferite sisteme de organizare sonoră
(atonalismul). Se elaborează sistemul gamei cromatice de douăsprezece semitonuri
ale octavei (dodecafonismul – nu s-a impus ca sistem). Păstrându-și autonomia,
fiecare dintre sunetele gamei cromatice intră, după reguli stricte, în formarea unei
structuri anume, numită serie (dodecafonismul serial, serialism, serialism integral,
polifonia serială).
Stil: Există o mare diversitate de stiluri.
Implicare: Expresionismul are implicații sociale și tematice. Omul problematic
este subiectul principal al comunicării cu realitatea, în condiții ce depășesc realitatea,
căutând excepția și patologicul. Verismul promovează exacerbarea, de sorginte
naturalistă, a realității fruste, dramatice.
Melodie: Descătușată de tiranica organizare tonală, melodica obține o libertate în
desfășurarea ei. Mersul melodic este mai puțin cantabil și mai puțin coerent, datorită
folosirii acordurilor disonante mai aspre. Liniile melodice prezintă unduiri mai puțin
legate de sensurile funcționale (liniarism)
Ritmică: Structurile ritmico-melodice provenite din folclorul diferitelor popoare
prezintă o nemaiîntâlnită varietate și vitalitate ritmico-melodică, o mare diversitate de
formule ritmice și frecvente schimbări de măsură. Poliritmia și polimetria devin
mijloace frecvente de exprimare. Se recuge la segmentarea sau întreruperea
mersului melodic cu diferite pauze (punctualism). Dezorganizarea metrică atinge
apogeul când diferite segmente pot fi cântate la întâmplare, eliminând orice intenție
de ordine (aleatorism).
Armonie: Alternanța dintre modal și tonal erodează blocul de granit al tonalității.
Armonia modală, de sorginte medievală sau de proveniență folclorică, slăbește
eșafodajul tonal. Acordurile disonante favorizează disoluția tonală prin modulații
excesive. Folosirea bitonalismului și politonalismului contribuie la detronarea
tonalității. Polul sunetului constituie, într-un anumit fel, axul esențial al muzicii
(polaritatea sunetului). Este statutat principiul organizării tonalității lărgite pe baza
axelor (în ciclul unei tonalități se disting două serii de axe, grupate în trei cercuri:
tonică, dominantă, subdominantă. Sunt utilizate conceptele de rezonanță naturală
(adevărata succesiune se realizează prin înrudirile generate de rezonanța naturală),
valoare (gradul de tensiune disonantică) și microtonie (treimi, sferturi și șesimi de ton).
107
Acorduri: Acordul trunchi (scara de referință a organizării melodice); acordul
mistic (șase cvarte care, desfășurate, furnizează segmente melodice specifice);
acordul mamă (12 sunete cu 11 intervale).
Genuri: Sonata (patru părți), prezentă în muzica de cameră, este frecvent cultivată,
dar unele aglomerări sonore aspre contribuie la destrămarea acesteia. Simfonia
prezintă o mare libertate. Compozitorii moderni nu consideră sonata și simfonia
genuri cu forme stricte, imuabile, ci le modelează după conceptul lor componistic.
Termenul de simfonie este atribuit și altor genuri (mișcări, cicluri de lieduri, suite de
tablouri orchestrale). În ceea ce privește expresia muzicală, opera modernă
deplasează centrul de greutate de pe scenă în orchestră, care nu mai are doar rol
de comentator, ci contribuie, împreună cu soliștii la realizarea dramatismului. Se
utilizează deseori muzica vorbită (declamații cu intonații uneori aproximative,
interjecții, gemete și țipete. Liedul prezintă o mare concentrare a expresiei.
Procedee: Până în anul 1950 se încearcă diverse soluții de înlocuire a limbajului
tonal tradițional, socotit de unii drept caduc (atonalismul). Muzica concretă apelează
la zgomote varii, înregistrate pe bandă magnetică, CD, DVD sau hard-disk și clasate
într-o sonotecă utililizată de compozitor conform proiectelor sale de realizare a
discursului muzical. Muzica electronică se bazează pe un material sonor oferit de
surse electro-acustice și sunete înregistrate, supuse apoi transformărilor. Noile
procedee vor fi asimilate de numeroși compozitori ai secolului XX, în culturi diferite.
Orchestrație: Viorile pierd rolul principal, fiind favorizate instrumentele mai
penetrante (violă, contrabas, trombon, percuție). Pianul, care era un instrument
solo, se introduce în orchestră. Se introduc instrumente noi (tubele). Tehnici noi de
emitere a sunetelor pe instrumentele clasice, noi sonorități pe aparatura electronică
și electroacustică.
Direcții: Experimentul și sinteza.
Curente: Neoclasicismul, neobarocul, postromantismul, verismul, impresionismul,
expresionismul, dodecafonismul, atonalismul, serialismul (integral), programatismul,
academismul, punctualismul, aleatorismul, bruitismul, melodia vorbită, noile școli
naționale. (Nicolae Zărnescu)
108
formei şi construcţia echilibrată a clasicismului. Reprezentanţii simbolismului (curent
prefigurat de Ch. Baudelaire – poetul spleen-ului): A. Rimbaud, St. Mallarmé,
P. Verlaine, T.S. Eliot, S.A. Esenin, Rubén Dario, Al. Macedonski, G. Bacovia ş.a.
vor fi preocupaţi de crearea atmosferei, de evocare, de simbolistică, de legăturile
intime dintre diversele forme ale exprimării artistice (P. Verlaine declara „de la
musique avant toute chose").
În muzică principalul reprezentant al impresionismului este Claude Debussy,
muzician francez prin excelenţă (îi plăcea să semneze „musicien français" şi să i se
spună Claude de France), care, prin creaţia sa, aduce un suflu nou, influenţând şi pe
alţi compozitori, precum francezii: Maurice Ravel, Paul Dukas, Albert Roussel,
polonezul Karol Szymanowski, ruşii Aleksandr Skriabin şi Igor Stravinski,
englezii Frederick Delius şi Cyril Meir Scott, italienii Ottorino Respighi şi
Francesco Malipiero, spaniolul Manuel de Falla, ungurul Zoltán Kodály sau
românii George Enescu, Constantin C. Nottara, Ion Nonna Otescu, Alfred
Alessandrescu ş.a.
Menţionăm că aceşti compozitori au fost influenţaţi pe perioade mai mult sau mai
puţin îndelungate, dar nu fac parte dintr-o şcoală impresionistă. Caracteristicile
creaţiei impresioniştilor: folosirea frecventă a scării hexatonale (gama lui Debussy,
formată numai din tonuri) şi a celei pentatonice, a structurilor modale, dar şi a
cromatizărilor intense, a unei armonii specifice ce derivă din scările sus-
menţionate, folosind frecvent şi acorduri de septimă sau nonă nerezolvate, utilizarea
politonalismului, toate acestea ducând la o pronunţată instabilitate armonică şi
totodată la rafinament; combinaţiile timbrale sunt neobişnuite (ex.: Sonata pentru
flaut, violă şi harfă de Debussy); se folosesc frecvent: glissando-urile, registrele mai
puţin utilizate, flageoletele, surdinele, tremolo-urile etc. Numărul mare de instrumente
al unei partituri nu creează senzaţia de masivitate; formele sunt libere, elastice, iar
prelucrarea motivică este înlocuită frecvent de repetarea unor fragmente melodico-
tematice în diverse configuraţii armonico-timbrale. Impresionismul şi simbolismul se
pot constitui mai mult într-un context cultural-artistic omogen în liniile sale mari, decât
într-un curent strict, cu reguli de creaţie precise. (Nicolae Racu)
Expresionism (fr. Expression – expresie): curent artistic ce apare în Germania la
începutul secolului XX, iniţial ca o reacţie la impresionism, având ca precursori
(la finele secolului XIX) pe pictorii Münch, Ensor, van Gogh; se manifestă, pentru
început în a) artele plastice mai ales prin grupările Die Brücke (1905 – 1913) şi Der
Blaue Reiter (1911 – 1914); ideile expresioniste, sublinierea conflictelor, exacerbarea
trăirilor, aspectele critice, grotescul, caricaturalul, iraţionalul etc., pătrund tot mai mult
în mediul artistic din întreaga Europă: O. Kokoscha, W. Kandinsky, E.L. Kirchner,
G. Grosz, P. Klee, K. Kollwitz, G. Rouault sau în America: D. Rivera, I.C. Orozoco,
D.A. Siquerios sau E. Barlach; b) în literatură se aplică principii din aceeaşi zonă
estetică în poezia lui G. Trakl, Fr. Werfel, S. Heym sau în proza lui H. Mann, Fr. Kafka,
A. Zweig; c) în muzică expresionismul are ca sursă unele aspecte ale
simfonismului lui G. Mahler sau ale operelor lui R. Strauss, dar şi, anterior, în
creaţia lui R. Wagner (ex. Tristan şi Isolda). Expresionismul muzical se dezvoltă
pe două direcţii: a) în creaţia lui A. Schönberg şi a noii şcoli vieneze (împreună cu
A. Berg şi A. Webern) (v. şi dodecafonie) şi b) în lucrările lui Igor Stravinsky din
perioada rusă, lucrări ce au influenţat, în anumite etape, pe B. Bartók, S. Prokofiev
sau pe românii F. Lazăr, M. Jora, Th. Rogalschi, M. Socor. Din punct de vedere
109
tehnic, expresionismul se manifestă prin exacerbarea cromatismului şi a
disonanţelor, fragmentarea dură a melodiei, salturi neobişnuite, declamaţie,
serialism etc.; noi procedee: apariţia Sprächgesang (vorbire cântată) şi
Klangfarbenmelodie (melodia timbrurilor, a culorilor). (Nicolae Racu)
Atonalism (gr. particula a semnifică negaţia), atonal, atonalitate, atonalism,
antinomul tonalului (tonalităţii): tehnică de compoziţie în cadrul căreia principiile şi
legile tonale (sau modale) nu mai acţionează. Chiar dacă unele scurte fragmente
cu iz atonal apar din Renaştere (Gesualdo) sau baroc (J.S. Bach), abia la sfârşitul
romantismului, printr-o continuă cromatizare melodică şi acordică, prin modulaţii la
tonalităţi îndepărtate, prin nerezolvarea disonanţelor, prin dizolvarea cadenţelor
interioare etc. se ajunge la „limitele tonalităţii"; această acumulare de elemente este
atinsă, aşa după cum este în genere recunoscut, în capodopera lui R. Wagner,
Tristan şi Isolda; romantismul târziu (până prin anii 1920) al creaţiei lui M. Reger,
A. Skriabin sau R. Strauss duce în continuare la disoluţia tonalităţii, mai ales
printr-un cromatism hipertrofiat; în paralel, A. Schönberg, care iniţial s-a
manifestat ca un postromantic, creează monodrama Erwartung, Piesele pentru pian
op. 11, melodrama Pierrot Lunaire; cu aceste opusuri, Schönberg intră în a doua
perioadă de creaţie, atonală şi expresionistă (1908 – 1923), cu o lume fantastică,
obsedantă, suprarealistă, de multe ori macabră; o nouă modalitate de expresie, care se va
baza pe totala independenţă funcţională, astfel luând naştere atonatismul. (Nicolae Racu)
Neoclasicism: Tendinţă artistică apărută în muzică în a doua jumătate a sec. XIX
ca o reacţie împotriva exagerărilor romantismului; se preconiza revenirea la valorile
clasicismului în spiritul ideilor iluministe.
Dacă în cazul lui Johannes Brahms, compozitor romantic, claritatea şi echilibrul
formal, caracteristici ale întregii sale creaţii, îl apropie de clasicismul vienez din care,
în mod organic, provine, în cel al lui Max Reger şi Feruccio Busoni integrarea în
neoclasicism se face prin apropierea voită şi declarată de marile opere ale barocului,
de reînvierea formelor acestuia, de polifonia lui Johann Sebastian Bach. La cumpăna
sec. XIX – XX şi mai ales în sec. XX, muzicienii ce aderă pentru perioade mai lungi
sau mai scurte la neoclasicism se vor opune spiritului romantic exacerbat al
postwagnerismului, exagerărilor impresionismului şi expresionismului; ei încearcă
renaşterea spiritului clasic şi anteclasic, inclusiv prin munca de redactare şi
transcripţie, dar şi de cercetare muzicologică a lucrărilor ce aparţin perioadelor ce fac
obiectul interesului lor.
Maurice Ravel în Sonatina pentru pian sau Le tombeau de Couperin, Béla Bártok
în Concerto pentru orchestră, Igor Stravinski în Concertul pentru instrumente de
suflat, în opera-oratoriu Oedipus Rex sau în Simfonia psalmilor, Arthur Honegger în
oratoriul Le Roi David, Dimitri Şostakovici în cele 24 de Preludii şi Fugi pentru pian,
Serghei Prokofiev în Simfonia clasică, Paul Hindemith în Ludus Tonalis, Ottorino
Respighi în Concertul mixolidian pentru pian, Alfredo Casella în Scarlatiana și
practic aproape toţi marii creatori ai sec. XX au avut perioade în care au compus,
conform principiilor neoclasicismului şi a componentei sale neobaroce.
În muzica românească, prin creaţii aparţinând lui George Enescu, Filip Lazăr,
Dinu Lipatti, Zeno Vancea, Constantin Silvestri, Sigismund Toduţă, Paul
Constantinescu, Ion şi Gheorghe Dumitrescu, Doru Popovici, Theodor
Drăgulescu ş.a. tendinţa neoclasicismului muzicii sec. XX şi-a găsit afirmare.
110
Dintre lucrările compozitorilor români menţionaţi se remarcă în special Suita pentru
pian op. 10 şi Suita I în Do Major op. 9 pentru orchestră (cu Preludiu la unison, sinteză
a polifoniei bachiene şi a intonaţiilor cântecului popular românesc) de George
Enescu şi Oratoriile bizantine (de Paşti şi de Crăciun) ale lui Paul Constantinescu,
în care se împletesc monodia liturgică de tradiţie bizantină, intonaţiile folclorice cu
grandoarea formelor barocului, într-o viziune modernă şi originală. (Nicolae Racu)
Neoromantism: revenirea la expresia emoțională ascociată cu mișcarea
romantică a secolului XIX. Începând cu mijlocul anilor ’70, termenul a fost asociat cu
postmodernismul neoconservativ al unor compozitori precum Wolfgang Rihm și
George Rochberg (în mod special în Germania, Austria și Statele Unite). În prezent,
următorii sunt considerați neoromantici: David Del Tredici, Ellen Taaffe Zwilich,
Virgil Thomson, Howard Harold Hanson, Douglas Stuart Moore și Nicolas
Nabokov (de origine rusă) – S.U.A., Francis Poulenc și Henri Sauguet – Franța.
Experimentalism: Sintagma muzică experimentală desemnează o ramură a
muzicii, evidențiată mai întâi în a doua jumătate a anilor 1950, cu precădere în Statele
Unite ale Americii și Europa de Vest (mai cu seamă, în Marea Britanie). În continuare,
atenția unora dintre muzicieni se va îndrepta către diversificarea aspectelor formale
ale scriiturii (ritm, metrică, timbralitate, forma muzicală), dând naștere rock-ului
progresiv sau art rock-ului; alții vor prefera forme simetrice, o orchestrație
consecventă și se vor îndepărta de experiment. Reprezentanți: Charles Ives, John
Cage, Karlheinz Stockhausen, Boards of Canada, Throbbing Gristle, Harry
Partch, Luigi Russolo, Einstürzende Neubauten, Merzbow, Sonic Youth, Sun
Ra, Velvet Underground, Delia Derbyshire (ro.wikipedia.org)
Minimalism: muzică repetitivă, meditativă, aproape hipnotică, cu rădăcini în muzica
tradițională occidentală, dar afectată puternic de tehnicile non-occidentale.
Limbajul minimalist, simplu și direct, a atras un public larg. (Nicolae Zărnescu)
Aleatorică, muzică (aleatorism, indeterminism, chance music) (lat. alea – zar):
curent muzical apărut în a doua jumătate a secolului XX în şcoala americană
(principal reprezentant John Cage), curent ce presupune o mare libertate
improvizatorică în care hazardul joacă un rol determinant. Ca precursori ai
aleatorismului putem aminti atât arta improvizatorilor (secolele XVII – XIX, de la
Frescobaldi şi J.S. Bach la Liszt), cât şi unele aspecte ale muzicii de jazz (free
jazz). Uneori însă, prin exacerbarea laturilor viabile ale aleatorismului, se ajunge la
un haos total prin hazard. (Nicolae Racu)
Muzică concretă: muzică „compusă" din sunete „concrete" (muzicale sau
zgomote), după ce au fost prelucrate electronic. Se încearcă gravitarea acestor
sunete spre un centru de interes, într-o accepţiune extrem de largă, apropiindu-se
astfel de tonalitate. Inventată şi teoretizată de Pierre Schaeffer în 1948 în
laboratoarele Radiodifuziunii franceze împreună cu un grup de muzicieni: D. Milhaud,
E. Varèse, O. Messiaen, P. Henry, P. Boulez, H. Scherchen, M. Constant ş.a.,
aflaţi în căutarea unor noi mijloace de expresie; cu vogă în epocă, muzica concretă
este depăşită de muzica electronică; rămâne ca un experiment interesant, cu
rezultate viabile, mai ales în domeniul ilustrativ (muzica de scenă, de film). Ex.
Symphonie pour un homme seul de P. Schaeffer sau La crabe qui jouait avec la mer
de P. Arthuys. (Nicolae Racu)
Disonanţă: senzaţie dezagreabilă, de tensiune şi dezechilibru prin ascultarea
simultană a unor sunete care se resping. (Gabriel-Constantin Oprea)
111
Dodecafonic (gr. – douăsprezece sunete): tehnică de compoziţie apărută în
primele decenii ale secolului XX, aplicată şi teoretizată de Arnold Schönberg, de
discipolii săi Alban Berg, Anton von Webern ş.a.; după cromatizarea excesivă
apare atonalismul în cadrul căruia se va dezvolta dodecafonismul, care are ca
principii fundamentale utilizarea celor 12 sunete ale gamei cromatice şi, ulterior,
serializarea lor, ca o necesitate de ordonare a materialului sonor (în absenţa
structurilor, care, timp de secole, guvernaseră muzica). Ex. Suita pentru pian op. 25
şi Variațiuni pentru orchestră op. 31 de A. Schönberg, Simfonia op. 21 pentru
orchestră de cameră şi Cantatele nr. 1, 2 şi 3 de A. Webern. V. serialismul. (Nicolae Racu)
Postmodernism: utilizarea mijloacelor multimedia (muzica electronică), a muzicii
aleatoare (chance), investigarea sunetelor aparținând culturilor non-occidentale,
utilizarea citatelor muzicale foarte cunoscute în noile compoziții, diminuarea
diferențelor dintre muzica tradițională și muzica cultă. (Nicolae Zărnescu)
Europa
Franța
André Messager (1853 – 1929), Alfred Bruneau (1857 – 1934), Gustave
Charpentier (1860 – 1956), Claude Achille Debussy (1862 – 1918) (impresionism,
politonalism), Paul Dukas (1865 – 1935) (impresionism), Erik Satie ~ Éric Alfred
Leslie Satie (1866 – 1925) (politonalism), Albert Roussel (1869 – 1937)
(impresionism), Florent Schmitt (1870 – 1958), Maurice Ravel (1875 – 1937) (post-
impresionism, neoclasicism, politonalism), Reynaldo Hahn (1875 – 1947), Edgard
Victor Achille Charles Varèse (1883 – 1965) (franco-american) (experimentalism),
Luis Durrey (1888 – 1979), (Oscar-)Arthur Honegger (1892 – 1955), Darius
Milhaud (1892 – 1974) (neoclasicism, politonalism), Germaine Tailleferre (1892 – 1983),
Francis Jean Marcel Poulenc (1899 – 1963) (neoclasicism), George Auric (1899 – 1983),
André Jolivet (1905 – 1974), Yves Baudrier (1906 – 1988), Olivier Eugène
Prosper Charles Messiaen (1908 – 1992) (politonalism), Jean-Yves Daniel-Lesur
(1908 – 2002), Pierre Henri Marie Schaeffer (1910 – 1995), Iannis Xenakis (1922 – 2001)
(româno-greco-francez), Pierre Louis Joseph Boulez (1925 – 2016) (serialism total,
muzică concretă).
Italia
Ruggero Leoncavallo (1857 – 1919), Giacomo Puccini (1858 – 1924), Pietro
Mascagni (1863 – 1945), Ferruccio Busoni (1866 – 1924) (neoclasicism),
Francesco Cilea (1866 – 1950), Umberto Giordano (1867 – 1948), Ermanno Wolf-
Ferrari (1876 – 1948), Ottorino Respighi (1879 – 1936) (impresionism), Ricardo
Zadonai (1883 – 1944), Alfredo Casella (1883 – 1947), Luigi Dallapicola (1904 –
1975), Giacinto Scelsi (1905 – 1982), Roman Vlad (1919 – 2013) (româno-italian),
Luigi Nono (1924 – 1990), Luciano Berio (1925 – 2003), Gian Francesco
Malipiero (impresionism).
Austria
Franz Schmidt (1874 – 1939), Arnold Schönberg (1874 – 1951) (expresionism,
atonalism / pantonalism, politonalism), Anton Friedrich Wilhelm von Webern (1883 – 1945)
(expresionism), Alban Maria Johannes Berg (1885 – 1935) (expresionism, atonalism),
Maximilian Raoul Walter Steiner (1888 – 1971), Eric Wolfgang Korngold (1897 – 1957),
112
Ernst Krenek (1900 – 1991) (ceho-austro-american), Wolfgang Fortner (1907 – 1987),
György Sándor Ligeti (1923 – 2006) (româno-ungaro-austriac), Friedrich Gulda
(1930 – 2000).
Germania
Friedrich Nietzsche (1844 – 1900), Richard Georg Strauss (1864 – 1949)
(expresionism), Johann Baptist Joseph Maximilian Reger (1873 – 1916), Paul
Hindemith (1895 – 1963), Carl Heinrich Maria Orff (1895 – 1982), Hans Eisler
(1898 – 1962), Kurt Julian Weill (1900 – 1950) Ernst Krenek (1900 – 1991), Werner
Egk (1901 – 1983), Wolfganf Fortner (1907 – 1987), Bernd Aloïs Zimmermann
(1918 – 1970), Hanz Werner Henze (1926 – 2012), Karlheinz Stockhausen (1928 – 2007)
(white noise, muzică concretă, muzică pe bandă de magnetofon), Alfred Garrievich
Schnittke (1934 – 1998) (germano-rus).
Anglia
Cyril Meir Scott (impresionism), John Ireland, Frank Bridge, Frederick
Theodore Albert Delius (1862 – 1934) (impresionism), Ralph Vaughan Williams
(1872 – 1958), Charles Tomlinson Griffes (1884 – 1920) (impresionism), Sir William
Turner Walton (1902 – 1983), Sir Michael Kemp Tippett (1905 – 1998), Edward
Benjamin Britten (1913 – 1976), Michael Laurence Nyman (1944 – ).
Spania
Manuel de Falla (1876 – 1946) (impresionism), Joaquín Turina (1882 – 1949),
Frederic Mompou Dencausse (1893 – 1987) Joaquín Rodrigo (Vidre) (1901 – 1999),
Ernesto Halffter Escriche (1905 – 1989), Xavier Montsalvatge i Bassols (1912 – 2002).
Portugalia
José Vianna da Motta (1868 – 1948), Ruy Coelho (1889 – 1986), Luís Maria da
Costa de Freitas Branco (1890 – 1955), Frederico Guedes de Freitas Branco
(1902 – 1980), Fernando Lopes-Graça (1906 – 1994), Jorge Croner de
Vasconcelos (1910 – 1974), José Manuel Joly Braga Santos (1924 – 1988).
Elveția
Friedrich Hegar (1841 – 1927), Émile Jaques-Dalcroze (1865 – 1950), Gustave
Doret (1866 – 1943), Hermann Suter (1870 – 1926), Fritz Brun (1878 – 1959),
Ernest Bloch (1880 – 1959), Othmar Schoeck (1886 – 1957), Henri Gagnebin
(1886 – 1977), Willy Burkhard (1900 – 1955), André-François Marescotti (1902 –
1995), Rolf Liebermann (1910 – 1999), Pierre Wissmer (1915 – 1992).
Rusia
Alexandr Alexandrovici Aliabiev (1787 – 1851), Anatol Liadov (1855 – 1914),
Alexandr Grecianinov (1864 – 1956), Alexandr Glazunov (1865 – 1936),
Alexander Nikolaievici Scriabin (1872 – 1915) (impresionism, atonalism), Nikolai
Cerepnin (1873 – 1945), Serghei Vasilievici Rachmaninov (1873 – 1943),
Reinhold Glier (1875 – 1956), Nikolai Miaskovski (1881 – 1950), Igor Fiodorovici
Stravinski (1882 – 1971) (neoclasicism, post-impresionism, primitivism, polimetrie,
poliritmie, politonalism, serialism), Sergei Prokofiev (1891 – 1953) (neoclasicism,
postmodernism), Dimitri Dimitrievici Shostakovici (1906 – 1975), Alfred
Schnittke (1934 – 1998) (germano-rus), Eduard Nikolaevici Artemiev (1937 – ).
113
Polonia
Karol Szymanowski (1882 – 1937) (impresionism), Witold Roman Lutosławski
(1913 – 1994) Henryk Mikołaj Górecki (1933 – 2010) (cel mai bine plătit
compozitor), Krzysztof Eugeniusz Penderecki (1933 – ) (tone clusters, aleatorism,
un nou sistem de notație muzicală)
Cehia
Leoš Janáček (1854 – 1928), Josef Suk (1874 – 1935) Bohuslav Jan Martinů
(1890 – 1959) (ceho-american), Alois Hába (1893 – 1973)
Ungaria
Franz Lehár (1870 – 1948), Béla Viktor János Bartók (1881 – 1945) (româno-
ungur) (neoclasicism, polimetrie, disonațe, politonalism, naționalism), Emmerich ~
Imre Kálmán (1882 – 1953) Zoltán Kodály (1882 – 1967) (impresionism), Paul
Abraham ~ Ábrahám Pál (1892 – 1960), László Llajhta (1892 – 1963)
Grecia
Nikolaos Chalikiopoulos Mantzaros (1795 – 1872) (imnul Greciei), Dionysios
Lavrangas (1860 – 1941), Spyridon-Filiskos Samaras (1861 – 1917), Georgios
Lambelet (1875 – 1945), Smyrniote Manolis Kalomiris (1883 – 1962), Theodoros
Spathis (1884 – 1943), Marios Varvoglis (1885 – 1967) Dimitrios Levidis (1886 –
1951), Lykourgos „Loris“ Margaritis (1895 – 1953), Antiochos Evangelatos
(1903 – 1981), Nikos Skalkottas (1904 – 1949), Iannis Xenakis (1922 – 2001)
(româno-greco-francez), Mikis Theodorakis (1925 – ), Dinos Constantinides (1929 – ).
Estonia
Arvo Pärt (1935 – ) (minimalism).
Georgia
Aram Ilici Haceaturian (1904 – 1978).
Finlanda
Jean Sibelius (1865 – 1957), Erkki Melkartin, Selim Palmgren, Armas Launis
Heino Kaski, Ilmari Hannikainen, Einojuhani Rautavaara.
Danemarca
Carl August Nielsen (1865 – 1931), Herman David Koppel (1908 – 1998), Svend
Simon Schultz (1913 – 1998), Haakon Börresen, Peter Gram Jorgen Bentzon,
Flemming Weis, Vagn Holmboe, Per Norgard.
Suedia
Gösta Nystroem (1890 – 1966), Hilding Constantin Rosenberg (1892 – 1985),
Dag Ivar Wirén (1905 – 1986), Lars-Erik Larsson (1908 – 1986), Per Gunnar
Fredrik de Frumerie (1908 – 1987), Gustaf Allan Pettersson (1911 – 1980), Karl-
Birger Blomdahl (1916 – 1968), Ingvar Natanael Lidholm (1921 – 2017), Bengt
Hambraeus (1928 – 2000), Bo Nilsson (1937 – 2018), Wilhelm Peterson-Berger,
Wilhelm Stenhammar, Oskar Lindberg, Hugo Alfvén, Sven Erik Bäck.
114
Norvegia
Alf Thorvald Hurum (1882 – 1972), Fartein Valen (1887 – 1952), David Monrad
Johansen (1888 – 1974), Pauline Margrete Hall (1890 – 1969), Paul Ludvig
Irgens-Jensen (1894 – 1969) Bjarne Brustad (1895 – 1978), Knut Nystedt, Finn
Mortensn, Knut Wiggen
România
George Enescu (1881 – 1955) (impresionism, polimetrie), Mihail Jora (1891 – 1971),
Constantin Brăiloiu (1893 – 1958), Paul Constantinescu (1909 – 1963),
Constantin Marin (1925 – 2011) (corul Madrigal), Filip Lazăr, Marcel Mihailovici,
Stan Golestan, Tiberiu Brediceanu, Ionel Perlea, Alfonso Castaldi, Alfred
Alessandrescu (impresionism), Theodor Rogalski, Mihail Andricu, Constantin C.
Nottara, Marțian Negrea, Sabin Drăgoi, Dimitrie Cuclin, Sigismund Toduță,
Tudor Ciortea, Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger, Dumitru Bughici, Dumitru
Capoianu, Mircea Chiriac, Gheorghe Dumitrescu, Ion Dumitrescu, Theodor
Grigoriu, Tudor Jarda Myriam Marbé, Ștefan Niculescu, Tiberiu Olah, Doru
Popovici, Zeno Vancea, Laurențiu Profeta, Aurel Stroe, Nicolae Brânduș,
Cornel Țăranu, Anatol Vieru, Anii ’60 – ’70: Corneliu Cezar, Liviu Glodeanu,
Mihai Moldovan, Corneliu Dan Georgescu, Lucian Mețianu, Ioana Nona
Ottescu, Anii ’70 – ’80: Maia Ciobanu, Liviu Dănceanu, Călin Ioachimescu, Sorin
Lerescu, Valentin Petculescu, Doina Rotaru, Petru Stoianov, Anii ’80 – ’90: Dan
Dediu, Nicolae Teodoreanu, Livia Teodorescu, Mihaela Vosganian, Anii 2000:
Bogdan Alin Ota (neoclasicism).
America
SUA
John Philip Sousa (1854 – 1932) (regele marșului american), Charles Edward
Ives (1874 – 1954) (politonalitate, poliritmie, experimentalism), Edgard Varèse (1883
– 1965) (franco-american) (experimentalism), William Grant Still (1895 – 1978)
(naționalism, Renașterea Harlem), Douglas Stuart Moore (1893 – 1969), Henry
Cowell (1897 – 1965) (experimentalism), George Gershwin (1898 – 1937)
(naționalism), Aaron Copland (1900 – 1990) (naționalism, plurinaționalism,
neoclasicism), Louise Talma (1906 – 1996), Samuel Osborne Barber II (1910 – 1981),
John Milton Cage Jr. (1912 – 1992) (experimentalism, aleatorism), Vivian Fine
(1913 - 2000), Milton Byron Babbitt (1916 – 2011) (serialism total), Leonard
Bernstein (1918 – 1990), George Henry Crumb (1929 –), Peter Schickele (1935 – ),
Warren Casey (1935 – 1988), Terrence Mitchell Riley (1935 – ), (minimalism, jazz)
Stephen~Steve Michael Reich (1936 – ) (minimalism, tobe – africană tradițională),
Philip Glass (1937 – ) (minimalism, sitar & tala – indiană tradițională), John Paul
Corigliano (1938 – ), Joan Tower (1938 –), Barbara Kolb (1939 – ), Ellen Taafe
Zwillch (1939 – ) (prima femeie care a câștigat Premiul Pulitzer pentru muzică),
Jim Jacobs (1942 –), John Coolidge Adams (1947 – ), Libby Larsen (1950 – ),
Tod Machover (1953 – ), Bright Sheng (1955 – ), Jennifer Higdon (1962 –).
Mexic
Manuel Poncet (1888 – 1948), Silvestre Revueltas (1899 – 1940) Carlos Chavez
(1899 – 1978), Manuel Enríquez Salazar (1926 – 1994), Daniel Catán (1949 – 2011).
115
Argentina
Astor Pantaleón Piazzolla (1921 – 1992), Mauricio Raúl Kagel (1931 – 2008)
(argentiniano-german).
Brazilia
Heitar Villa-Lobos (1887 – 1959), Guido Antonio Santórsola (1904 – 1994)
(braziliano-uruguaian).
Asia
Japonia
Akira Ifukube (1914 – 2006), Joji Yuasa (1929 – ), Tōru Takemitsu (1930 – 1996),
Keiko Abe (1937 – ), Ryuichi Sakamoto (1952 – ).
Glosar
Pian preparat pian căruia i se modifică sonoritatea prin introducerea de obiecte
diferite (foi, plăcuțe etc.) din materiale deosebite (plastic, hârtie, gumă, metale,
pânză etc.) între corzile instrumentului, fie pe toată întinderea claviaturii, fie numai în
perimetrul unor registre sau sunete, pe care autorul le dorește cu timbraje
neobișnuite. Un astfel de pian, care a fost pregătit, „preparat”, dinainte, spre a
introduce efecte noi de timbru, a fost denumit preparat. Inventatorul acestei practici
este John Cage (1938 – ). (DEX)
Glissando (it. alunecând): alunecare ascendentă sau descendentă de la un sunet
la altul prin microintervale, notată abreviat cu gliss. deasupra notei; între sunetul
iniţial şi cel final apare grafic o linie oblică spiralată. (Eugen-Petre Sandu)
Flageolet (fr.): sunetele armonice obţinute la instrumentele cu coarde: a) flageolete
naturale – prin uşoara atingere a degetului într-unul din punctele ce împarte coarda
în două, trei, patru etc.; se vor auzi sunete fără fundamentală, armonicele respectivei
porţiuni din coardă (v. armonice naturale); se notează cu nota ce s-ar auzi prin
apăsarea normală a coardei în locul respectiv cu 0 (zero) deasupra; b) flageolete
artificiale – prin folosirea a două degete: unul apăsat normal pe coardă, creând un
prăguş artificial, celălalt atingând coarda la distanţa de 5, 4, 3 M sau 3 m; se notează
cu note obişnuite pentru sunetul apăsat şi note rombice goale pentru sunetul atins;
se pot folosi concomitent cifre arabe pentru digitaţie. Timbrul este fluierat, sticlos; la
instrumentele de suflat flageoletele se obţin prin mărirea presiunii în coloana de aer,
rezultând o vibraţie pe segmente a acesteia; la harfă flageoletul se obţine apăsând
mijlocul corzii cu muchia palmei. (Nicolae Racu)
Surdină accesoriu ce modifică timbrurile şi diminuează intensitatea sunetului
instrumentelor muzicale: pedală (la pian), pieptene (aplicat peste corzile
instrumentelor de profil), con (din lemn, plastic, carton, cauciuc, introdus în pavilionul
instrumentelor de suflat). La percuţie, efectul se obţine prin atingerea membranei
tobelor, timpanilor ş. a., cu palma. (Daniela Carman-Fotea)
Pizzicato (it. – ciupit): 1. la instrumentele cu coarde şi arcuş indică modalitatea de
a pune coarda în vibraţie prin ciupirea acesteia, de regulă, cu un deget al mâinii
drepte (deci nu prin frecare cu arcuşul); se notează pizzicato sau, prescurtat, pizz.
pe primul sunet care se cere a fi cântat în această manieră; unde se revine la folosirea
116
arcuşului se notează coll arco sau arco; pentru prima oară indicaţia apare la
Monteverdi; în cazul viorilor sau al violelor, instrumentele rămân în poziţie normală,
la gâtul instrumentistului; în situaţia unor secţiuni mai lungi (ex. Polca pizzicato de
Strauss sau partea a III-a din Simfonia a IV-a de Ceaikovski etc.) scrise în pizz.,
aceste instrumente pot fi ţinute ca o mandolină. Începând cu unele piese de
virtuozitate (de Paganini), se foloseşte pizz. cu mâna stângă pe fragmente foarte
scurte sau chiar pe câte o notă, de cele mai multe ori în combinaţie cu producerea
normală a sunetului (cu arcuşul); aceste note (pizz. cu stânga) vor avea deasupra
semnul +. 2. denumire pentru lucrări destinate a fi interpretate în pizzicato: Polca
Pizzicato şi Noua Polcă Pizzicato de J. Strauss, pizzicato din baletul Silvia de
L. Delibes sau pizzicato din baletul Raymonda de A. Glazunov. 3. în cazul baletelor,
pizzicato semnifică şi o variaţie solistică interpretată de balerine. (Nicolae Racu)
Polimetrie (gr. polis – mult, metron – măsură): termenul defineşte suprapunerea
unor măsuri (structuri metrice) diferite; polimetria se întâlneşte frecvent în folclorul
european (mai ales al popoarelor răsăritene), asiatic, african şi în cel al populaţiilor
situate în insulele Pacificului; în muzica cultă europeană apare încă din Ars Nova
(sec. XIV), iar în sec. XX ajunge la o intensă utilizare; exemple de polimetrie – şi într-o
formă extremă – executarea a două (sau mai multe) melodii fără nici un fel de
legătură între ele, există şi în cele mai echilibrate etape ale istoriei muzicii precum
clasicismul (opera Don Giovanni de Mozart, actul I suprapunerea orchestrei mici
peste o orchestră obişnuită). Printre compozitorii care au folosit cu remarcabile
rezultate polimetria: Igor Stravinski, Béla Bartók, Karl Heinz Stockhausen,
George Enescu. (Nicolae Racu)
Poliritmie (gr. polis – mult, ritmos = ritm): termenul desemnează suprapunerea a
două sau mai multe structuri ritmice diferite ce se încadrează în acelaşi metru
(măsură); se găseşte în muzica populară a diverselor popoare; în muzica europeană
apare încă din Ars Nova, odată cu diferenţierea melodică-ritmică a vocilor în cadrul
unei structuri polifonice. (Nicolae Racu)
Politonalitate termenul desemnează suprapunerea a două (sau mai multe)
tonalităţi în cadrul unei compoziţii musicale, fără ca una din aceste tonalităţi să capete
preponderenţă; diferenţa de cvinte între centrii tonali trebuie să fie de cel puţin 7, altfel
elementele tonale ar putea duce la convergenţă prin încadrarea într-un acord comun.
Olivier Messiaen priveşte politonalitatea ca un caz particular al polimodalismului.
Politonalitatea, ca procedeu componistic, apare atât prin lărgirea frontierelor
tonalităţii (în postromantism), cât şi prin incursiunile lui Debussy în universul modal
şi este frecvent utilizată în creaţiile unor compozitori ai sec. XX: Igor Stravinski, Béla
Bartók, membrii grupului celor şase (şi în special Darius Milhaud şi Arthur
Honegger), Maurice Ravel, Erik Satie ş.a. (Nicolae Racu)
Grupul celor şase cenaclu muzical-artistic, denumit astfel după Grupul celor cinci,
admirat de componenţii cenaclului, constituit în muzica franceză în anul 1918, în jurul
lui Erik Satie (mentorul grupului, fără a face parte din el) de către: Arthur Honegger,
Darius Milhaud, Francis Poulenc, Georges Auric, Louis Durey, Germaine
Tailleferre; estetica lor comună, cu toate că temperamentele artistice erau extrem
de diferite, este o reacţie împotriva wagnerismului şi a impresionismului, fiind totodată
o reîntoarcere spre simplitate şi obiectivitate, spre clasicismul francez. Denumirea de
grup apare prima oară în articolul Les Cinq Russes, Les Six Francais et M. Eric Satie
în ziarul Comœdia. Lor le aparţine lucrarea colectivă Les mariés de la Tour Eiffel
117
(lib. J. Cocteau, decoruri şi costume Jean Hugo); G. Auric compune uvertura,
Fr. Poulenc – discursurile generalului, A. Honegger – un marş funebru, D. Milhaud
– un marş nupţial, G. Tailleferre – un cadril). (Nicolae Racu)
Cromatic (gr. chroma – culoare): termen care defineşte în sistemul tonal, o structură în
care predomină semitonurile. Gama cromatică, gama alcătuită din succesiunea a
12 sunete, care se succed la distanţă de semiton. Intervalul chromatic este
intervalul ale cărui sunete se găsesc la o distanţă de mai mult de şase 5te perfecte.
(Jean Lupu)
Disonanţă senzaţie dezagreabilă, de tensiune şi dezechilibru prin ascultarea
simultană a unor sunete care se resping. (Gabriel-Constantin Oprea)
Simfonia modernă Compozitorii sec. XX se înscriu pe două coordonate: 1) pe cea
a respectării tradiţiei clasice, în creaţia simfonică a lui Serghei S. Prokofiev,
Arthur Honegger, Paul Hindemith, Dimitri D. Şostakovici, G. Enescu, multe
dintre lucrările acestora având şi tendinţe programatice (Honegger în Simfonia
Liturgica, Hindemith în Mathis pictorul, Şostakovici în Simfonia Leningradului şi în
Simfonia anul 1905); 2) pe cea a unei inovaţii puternice, la I. Stravinski (Simfonia
psalmilor), O. Messiaen (Simfonia Turangalia).
Şi în muzica românească, simfonia s-a bucurat de un interes deosebit: Simfonia în
La major a lui George Stephănescu, remarcabilele Simfonii ale lui George Enescu
(Simfonia I în Mi bemol major, Eroica enesciană op. 13, Simfonia a II-a în La major
op. 17, Simfonia a III-a în Do major op. 21 pentru orchestră mare, orgă, pian şi cor şi
Simfonia de cameră op. 33, ultima lucrare a Maestrului, precum şi simfoniile lui Mihail
Jora, Dimitrie Cuclin (18 simfonii), Mihail Andricu, Sigismund Toduţă, Paul
Constantinescu, Zeno Vancea, Gheorghe Dumitrescu, Pascal Bentoiu, Doru
Popovici, Wilhelm Berger, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Aurel Stroe, Theodor
Drăgulescu, Cornel Ţăranu, Vlad Ulpiu, Sorin Vulcu, Liviu Dandara, Dan Buciu,
Liana Alexandra, Şerban Nichifor ş.a.
Dacă ciclul simfonic normal este de 4 mişcări, unii compozitori l-au diminuat, alţii
l-au amplificat (până la 6-7 mişcări şi chiar mai multe). (Nicolae Racu)
Poem simfonic: lucrare orchestrală de ample dimensiuni scrisă într-o singură
mişcare cu formă liberă, ce urmăreşte programul literar sau este încadrată în
structura formei de sonată, de lied, rondo, temă cu variaţiuni. Poemul simfonic
apare în romantism odată cu binecunoscutul Tasso compus de Fr. Liszt, în deceniul
cinci al sec. XIX, şi se constituie într-un gen specific al muzicii cu program; având
o intimă corelaţie între poezie şi muzică, poemul simfonic recreează pretextul literar
(liric, epic, dramatic, filozofic etc.) cu mijloacele specifice artei sonore; temele
muzicale – eliberate de constrângerile clasice – se contopesc, ideile literare capătă
noi forme, se metamorfozează, dând viaţă unor construcţii muzicale. Compozitori:
Franz Liszt (creatorul poemului simfonic şi autor a 12 lucrări de acest gen: Tasso,
Orfeu, Prometeu, Preludiile, Idealurile, Bătălia hunilor, Mazeppa, Sunetele festive ș.a.),
Bedřich Smetana (Patria mea), Richard Strauss (Macbeth, Don Juan, Moarte şi
transfiguraţie, Till Eulenspiegel, Aşa grăit-a Zarathusta, Don Quijote şi O viaţă de
erou), Jan Sibelius (Finlanda, Tapiola, Kullerovo), Ottorino Respighi (Fântânile
Romei, Pinii din Roma şi Serbări romane), César Franck (Vânătorul blestemat,
Psyche, Les Djins), Hugo Wolf (Penthesilea), George Enescu (poemul vocal-
simfonic Vox Maris), Alfred Alessandrescu (Didona, Acteon) etc.
118
Genuri înrudite cu poemul simfonic: simfonie-poem (Manfred de P.I. Ceaikovski),
tabloul simfonic (O noapte pe muntele pleşuv de M.P. Mussorgski), uvertura-
fantezie (Romeo şi Julieta, Francesca da Rimini, Hamlet de P.I. Ceaikovski),
uvertura solemnă (Uvertura solemnă Anul 1812 de P.I. Ceaikovski), suita
orchestrală romantică (Şeherezada de N.A. Rimski-Korsakov) etc. (Nicolae Racu)
Orchestră (gr. orchestra): Sec. XX cunoaşte o revenire a repertoriului destinat
acestui tip de formaţie: a) orchestră de instrumente vechi, destinată exclusiv
repertoriului vechi, cu o componenţă variabilă, interesantă pentru culoarea sonorităţii;
b) orchestră semisimfonică (formaţie simfonică redusă); c) orchestră de muzică
militară ori de promenadă: fanfara (alămuri, lemne şi percuţie), repertoriu specific,
cântă la ceremoniile militare, dar şi muzică simfonică (în transcripţii); sonoritatea este
caldă, dar şi strălucitoare datorită timbrurilor instrumentelor componente; câteodată
fanfarele sunt denumite banda; d) orchestră de jazz (componenţă variată, suflători
şi percuţie; marile orchestre de jazz mai sunt denumite big band); e) orchestră de
salon (componenţă variabilă, destinată spectacolelor de divertisment, restaurantelor
etc.); f) orchestră populară (are un repertoriu folcloric şi uneori instrumente specifice
unui popor, de ex. orchestră de balalaice sau orchestră de bandure la slavii
răsăriteni). Subliniem că această enumerare nu este exhaustivă.
Din perspectivă istorică observăm că iniţial (sec. XVI – XVII) orchestrele erau de
dimensiuni reduse, formate mai ales din corzi şi, eventual, suflători; în genere nu
lipsea clavecinul; orchestra de operă avea şi instrumente ce nu se utilizau în
orchestrele simfonice incipiente; nu peste mult timp (sec. XVIII) anumite formaţii
aveau să capete numeroşi suflători şi o percuţie mai amplă (Suitele lui Händel Foc
de artificii şi Muzica apelor); un moment important în evoluţia orchestrei îl va constitui
orchestra de la Mannheim.
În zorii clasicismului Haydn stabileşte orchestra simfonică mică (tutti mic): 2
flauţi, 2 oboi, 2 clarineţi, 2 corni, 2 trompete, 1 pereche de timpani, coarde (vioara 1,
vioara a 2-a, violă, violoncel, contrabas), în care în loc de 2 flauţi putea cânta un
singur flaut, puteau lipsi clarineţii, câteodată fagoţii; acesta este tipul de formaţie
pentru care au fost compuse majoritatea lucrărilor simfonice clasice.
Beethoven introduce trombonii abia în Simfonia a 5-a (a Destinului).
Muzica romanticilor necesită un aparat orchestral mai vast; se constituie orchestra
simfonică mare (tutti mare): 3 flauţi, 3 oboi (eventual 2 oboi + 1 corn englez),
3 clarineţi (2 clarineţi + 1 clarinet bas), 3 fagoţi (2 fagoţi + 1 contrafagot), 4 corni,
3 trompete, 3 tromboni + 1 tubă, percuţie (2 perechi de timpani) şi un corp numeros
de coarde (16 vioara 1°, 14 vioara 2°, 12 viole, 10 violoncele, 8 contrabaşi); pentru
astfel de formaţii au compus H. Berlioz, Fr. Liszt, P.I. Ceaikovski, A. Dvořák ș.a.
Odată cu R. Wagner şi această orchestră devine insuficientă, iar compozitori
precum Bruckner, Mahler măresc formaţiile ajungând la Simfonia celor 1000 de
Mahler (cu o orchestră de aproximativ 140 de membri). În mod curent, marile
orchestre simfonice sunt compuse din aproximativ 100 de instrumentişti. Spre
deosebire de muzica de cameră, unde fiecare instrumentist are vocea sa, în cadrul
orchestrei mari un număr de interpreţi (ex. fiecare partidă din cadrul coardelor) cântă
aceeaşi voce. (Nicolae Racu)
119
Audio-video: Modernism (sec. XIX – XX)
Europa
Franța
Claude Achille Debussy (1862 – 1918)
o Balet
Jeux; Le Martyre de Saint Sebastien ~ Danse extatique
o Cameră
String Quartet G-moll Op.10; Violin Sonata; Cello Sonata; Sonata for Flute, Viola
and Harp
o Nocturnă
Nuages (Clouds); Fêtes (Festivals); Sirènes (Sirens)
o Orchestră
Images pour orchestre; Marche Ecossaise; Tarantelle Styrienne Danse; Printemps
o Pian
Arabesque No.1 & No.2; Prelude, Sarabande, Toccata; Claire de la lune
(Moonlight); La serenade interrompue (Interrupted Serenade); Images I L105 &
Images II L105; L'Isle joyeuse; Estampes L108; 12 Etudes
o Simfonică
Prélude à l'après-midi d'un faune (flaut); Prélude (pian); Schiță simfonică 'La Mer'
(The Sea)
o Suită
Suite 'Bergamasque'; Suite 'Children's Corner'; Suite 'En blanc et noir'; Suite 'Estampes'
Paul Abraham Dukas (1865 – 1935)
o Balet
La Péri ~ Fanfare; Balet
o Pian
Sonata in E-flat minor (I); Variations, Interlude et Final sur un thème de Rameau
o Simfonie
L'apprenti sorcier (poem simphonique); Symphony in C Major; Symphony
Erik Satie ~ Éric Alfred Leslie Satie (1866 – 1925)
o Orchestră
Gymnopedie No.3 (orchestrated by Debussy)
o Balet
Mercure; Parade
o Pian
Trois morceaux en forme de poire; Gymnopédies; Embryons Desséchés; Je te
veux; Ogives 1-4; Pièces froides ~ Airs à faire fuir; Danses de travers; Desespoir
Agreable; Veritables preludes flasques pour un chien; Trois Sarabandes;
Gnossiennes 1-6; Les Trois Valses Distinguées du Précieux Dégoûté; Chapitres
Tournés en Tous Sens
120
Albert Charles Paul Marie Roussel (1869 – 1937)
o Balet
Le Festin de l'Araignée
Maurice Ravel (1875 – 1937)
o Balet
Ma Mère l'Oye ~ Apothéose, Le jardin féerique; Adélaïde, ou le langage des fleurs
(Valses Nobles et Sentimentales); Daphnis et Chloé
o Boléro
Tempo di Bolero moderato assai
o Cameră
'Tzigane' Rhapsody for Violin and Piano; Piano Trio in A minor; String Quartet in
F major
o Concert
Piano Concerto in G Major
o Orchestră
Shéhérazade ~ Ouverture de Féérie
o Pavană
Pavane pour une infante défunte
o Pian
Suite pour piano 'Gaspard de la Nuit ~ 1. Ondine; Rapsodie Espagnole for Two
Pianos; Jeux d'eau; Suite pour Piano 'Le Tombeau de Couperin'; Menuet antique;
Sonatine for Piano; Miroirs; Valses nobles et sentimentales
o Simfonică
La Valse
o Sonată
Sonata for Violin and Cello; Sonata for violin and piano 'Posthume'
(Oscar-)Arthur Honegger (1892 – 1955)
o Balet (14)
Amphion ~ Entree d'Amphion
o Cameră
Quartetto per archi No.1 (H.15); Quartetto per archi No.2 (H. 103); Quartetto per
archi No.3 (H. 114)
o Concert
Concerto per violoncello e orchestra (H. 72); Concertino for Piano and Orchestra
o Simfonică
Pacific 231 (Mouvement symphonique) No.1; Rugby (Mouvement symphonique)
(H. 66); Simfonia nr.1; Simfonia nr.2 pentru coarde și trompetă; Simfonia nr.3
'Liturgica'; Simfonia nr.4 'Deliciae Basiliensis'; Simfonia nr.5 'Di tre Re'
o Sonată
Sonata for Viola and Piano; Sonatina for Cello and Piano (H. 42); Sonatine for
Clarinet and Piano; Sonatina for violin and cello (H.80)
121
Darius Milhaud (1892 – 1974)
o Balet
La creation du monde; L'Homme et son désir Op.48; Le boeuf sur le toit Op.58
o Cameră
String Quartet No.1 Op.5;
o Concert (16)
Concerto pour marimba, vibraphone et orchestre, Op.278; 16 Concerte pentru
pian, vioară, viloncel, flaut, oboi, clarinet, trombon
o Pian
Martinique; Le candélabre à sept branches; Carnaval à la Nouvelle-Orléans;
3 Rag-Caprices for piano; 12 Saudades do Brasil
o Simfonie (6+12)
Chamber Symphony No.1; Symphony No.2, op 247; 6 Simfonii camerale; 12 Simfonii
orchestrale
o Sonată
Sonatine for Flute and Piano; Sonata for 2 Violins and Piano Op.15; Sonate
pentru aproape toate instrumentele
o Suită
Scaramouche (suite pour deux pianos); Suite francaise; Suite Provençale
Op.152a; The Globetrotter (Suite Portugal)
Francis Jean Marcel Poulenc (1899 – 1963)
o Balet
Les Biches (extraits); Les Animaux Modèles FP111
o Concert
Aubade (Concerto choréographique for Piano and 18 Instruments); Concerto for
Organ, Timpani and Strings in G minor; Concerto for Two Pianos and Orchestra;
Concert champêtre para clave y orquesta en Re Mayor; Concerto for piano and
orchestra
o Miniatură
5 Impromptus; Intermezzi; Nocturnes; Trois Novelettes pour piano; Prélude
posthume
o Pian + suflători
Sextet for Piano and Winds FP100; Trio for Oboe, Bassoon and Piano FP43
o Schiță muzicală
Trois mouvements perpetuels
o Sonată
Sonata for Flute and Piano; Sonata for Oboe and Piano; Sonata for Clarinet and
Piano; Sonata for Violin and Piano; Sonata for Cello and Piano
Sonata for Two Pianos
o Suită
Suite française
122
Jean-Yves Daniel-Lesur (1908 – 2002)
o Orchestră
Serenade pour cordes ~ 3eme mvt; Variations pour piano et cordes
o Simfonie (5)
Symphonie de Danses pour cordes, timbales et piano; Andrea del Sarto (poème
symphonique)
o Sonată (3)
Nocturne pour piano; Carillons (suite pour piano)
Pierre Louis Joseph Boulez (1925 – 2016)
o Pian
12 Notations pour piano; Trois psalmodies pour piano; Structures I & II
Italia
Giacomo Puccini (1858 – 1924)
o Cameră
Crisantemi (Elegy For String Quartet)
Pietro Mascagni (1863 – 1945)
o Intermezzo
Cavalleria rusticana ~ Intermezzo (Raging Bull)
Ferruccio Busoni (1866 – 1924)
o Intermezzo
Intermezzo da Doktor Faust
Ottorino Respighi (1879 – 1936)
o Balet (cu Gioachino Rossini)
La Boutique fantasque, P.120 ~ 4. Tarantella
o Concert
Concerto in modo misolidio, per pianoforte e orchestra
o Orchestră
Preludio, corale e fuga P.30; Burlesca; Rossiniana
o Simfonică
Sinfonia Drammatica P.102; Trittico botticelliano; Variazioni sinfoniche P.28
o Suită
Gli Uccelli; Pini di Roma; Fontane di Roma; Feste Romane; Ancient Arias and
Dances; 'Sinfonia' in E major
Alfredo Casella (1883 – 1947)
o Concert
Concerto Romano per organo, timpani, ottoni e archi Op.43; Concerto per archi,
pianoforte, timpani e batteria Op.69; Concerto per violino e orchestra Op.48
o Orchestră
Concerto per orchestra Op.61
o Pian
Toccata for Piano Op.6
Pavane for Piano; Pagine di Guerra for Piano Four Hands Op.25; Foxtrot for piano duo
o Rapsodie
Rapsodia 'Italia' Op.11
o Simfonie
Symphony No.1 in B minor Op.5; Symphony No.2 in C minor Op.12
123
Luigi Dallapicola (1904 – 1975)
o Diverse
Ciaccona Intermezzo e Adagio per violoncello; Tartiniana Prima for Violin, Piano
and Orchestra; Tartiniana Seconda for Violin, Piano and Orchestra
Austria
Franz Schmidt (1874 – 1939)
o Carnaval
Karneval Aus Notre-Dame
Maximilian Raoul Walter Steiner (1888 – 1971)
o Temă
Gone with the wind ~ Tara's theme
Eric Wolfgang Korngold (1897 – 1957)
o Cameră
Sextet Op.10; String Quartets 1-3
o Concert
Violin Concerto; Cello Concerto, Op.37
Friedrich Gulda (1930 – 2000)
o Diverse
Aria; Celloconcert ~ Minuet
Germania
Hans Erich Pfitzner (1869 – 1949)
o Orchestră
Palestrina (excerpts) ~ Orchestral Pieces
Johann Baptist Joseph Maximilian Reger (1873 – 1916)
o Concert
Violin Concerto in A-major Op.101
o Intermezzo
6 Intermezzi Op.45
o Suită
Romantic Suite Op.125
o Diverse
Aria
o Variațiune
Variations and Fugue on a Theme of Bach Op.81
Carl Heinrich Maria Orff (1895 – 1982)
o Orchestră
Entrata for orchestra
Kurt Julian Weill (1900 – 1950)
o Diverse
Kleine Dreigroschenmusik
Wolfganf Fortner (1907 – 1987)
o Orchestră
Triplum for 3 pianos & orchestra; Sinfonia per grande orchestra
124
Bernd Aloïs Zimmermann (1918 – 1970)
o Balet
Alagoana ~ Ouvertüre
o Concert
Violin Concerto; Concerto per tromba e orchestra
o Muzică film
Metamorphose
o Simfonie
Sinfonie in einem Satz
o Sonată
Sonata for Violin; Sonate für Violoncello solo
Hanz Werner Henze (1926 – 2012)
o Balet
Wedding Music from Undine
o Concert
Violin Concerto No.2.; Concerto per pianoforte e orchestra No.1; Concerto per
pianoforte e orchestra No.2
o Muzică film
Suite da concerto dalle musiche del film Katharina Blum
o Simfonie (4)
Sinfonía No.1
o Sonată
Sonatina for violin and piano; Sonata for viola & piano; Sonatine for Flute and Piano
Anglia
Frederick Theodore Albert Delius (1862 – 1934)
o Poem idilic
Florida Suite (By The River); A Walk To The Paradise; Irmelin (Prelude); A Song
before Sunrise; Summer Evening; Brigg Fair
o Miniorchestră
On Hearing The First Cuckoo In Spring; Summer Night On The River
Ralph Vaughan Williams (1872 – 1958)
o Balet
Job, a masque for dancing ~ Saraband & Satan's Dance; A Ballet for Orchestra
Pipe Dance
o Fantezie
Fantasia on a Theme by Thomas Tallis; Fantasia On 'Greensleeves'
o Muzică film
The England of Elizabeth ~ Three Portraits
o Simfonie
Symphony No.2 'London' ~ First movement (excerpt); Symphony No.3 'Pastoral'
(excerpt); Symphony No.7 'Antartica' ~ Epilogue
o Vioară
The Lark Ascending
125
Charles Tomlinson Griffes (1884 – 1920)
o Diverse
White Peacock; The Pleasure Dome of Kubla Khan
Sir William Turner Walton (1902 – 1983)
o Concert
Viola Concerto; Cello Concerto
o Improvizație
Improvisations on an Impromptu of Benjamin Britten
o Orchestră
Capriccio Burlesco
o Simfonie
Symphony No.1 in B-Flat Minor ~ I. Allegro assai; Symphony No.2 ~ I. Allegro molto
o Uvertură
Portsmouth Point ~ Overture
o Variațiune
Variations on a Theme by Hindemith
Sir Michael Kemp Tippett (1905 – 1998)
o Cameră
String Quartet No.1 ~ 1. Allegro; String Quartet No.4 ~ 3. Moderately slow
o Concert
Concerto for double string orchestra ~ I. Allegro con brio; Triple Concerto for
Violin, Viola, Cello ~ Interlude, Medium fast
o Fantezie
Fantasia Concertante on a Theme of Corelli ~ 1. Adagio
o Orchestră
Concerto per orchestra ~ I. Allegro - più mosso
o Simfonie (4)
Symphony No.1 ~ I. Allegro vigoroso, quasi alla breve; Symphony No.2 ~ I.
Allegro vigoroso
o Sonată
Piano Sonata No.1 ~ 1. Allegro; Piano Sonata No.2
o Variațiune
Variations on a Theme by Hindemith
Edward Benjamin Britten (1913 – 1976)
o Balet
The Prince of the Pagodas (Prelude and Dances from the ballet) Op.57b
o Diverse
3 Cvartete de coarde; Variațiuni pe o temă de Fr. Bridge pentru orchestră de
coarde; Variațiuni și fugă pe o temă de Purcell; Zece variațiuni pentru violă
o Concert
Violin concerto ~ I. Moderato con moto; Piano Concerto ~ 2nd Movement
o Oboi
Six Metamorphoses after Ovid, op. 49 ~ VI. Arethusa
o Orchestră
The Young Person's Guide to the Orchestra
126
o Pian
Diversions for Piano Left Hand, Op.21 ~ 6. Nocturne; Reflection for Viola and
Piano
o Serenadă
Serenada ~ Prologue & Epilogue
o Simfonică
Sinfonietta For 10 Instruments Op.1; Simple Symphony Op. 4; Symphony for
Cello and Orchestra Op.68; Sinfonia da Requiem
o Sonată
Cello Sonata Op.65
o Suită
Suite No. 1 for Cello Op. 72
Sir Philip Anthony Hopkins (1937 – )
o Vals
And The Waltz Goes On
Michael Laurence Nyman (1944 – ).
o Muzică film
El Piano
Spania
Frederic Mompou Dencausse (1893 – 1987)
o Pian
Paisajes; Impresiones íntimas; Cants màgics
Joaquín Rodrigo (Vidre) (1901 – 1999)
o Concert
Concierto de Aranjuez; Concerto Andaluz for 4 Guitars; Concierto in modo
galante for cello and orchestra; Concierto serenata for harp and orchestra
o Fantezie
Fantasia para un gentilhombre
Xavier Montsalvatge i Bassols (1912 – 2002)
o Balet
The Prince of the Pagodas (Prelude and Dances from the ballet) Op.57b
o Concert
Violin concerto ~ I. Moderato con moto
o Suită
Suite No. 1 for Cello Op. 72
Rusia
Anatol Liadov (1855 – 1914)
o Poem simfonic
Baba Iaga (poem simfonic)
Alexandr Glazunov (1865 – 1936)
o Balet
Raimonada
o Concert
Concert pentru vioară
127
Alexander Nikolaievici Scriabin (1872 – 1915)
o Concert
Concert pentru pian si orchestra
o Pian
Lucrări pentru pian
o Poem simfonic
Le Poeme de L'Extase No.4 Op.54; Prométhée (Le poème du feu) Op.60
o Simfonie (3)
Simfonia I-III
Reinhold Glier (1875 – 1956)
o Balet
Călărețul de aramă; Fântâna din Baccisarai
Igor Fiodorovici Stravinski (1882 – 1971)
o Balet
Agon; Apollon Musagète; Le sacre du printemps; L'histoire du soldat; L'oiseau de
feu; Petrouchka; The Fairy's Kiss
o Canon funebru
Chant funèbre (in memory of Rimsky-Korsakov) for orchestra Op.5
o Concert
Concert pentru vioară; Ebony concerto
o Polcă
26 Circus Polka
o Fantezie
Feu d'artifice [Fireworks], Fantasy for Orchestra Op.4
o Orchestră
The Rite of Spring; Capriccio for Piano and Orchestra; Concertul în mi pentru
orchestră;
Concertul pentru pian și orchestră de armonie
o Pian
Scherzo fantastic; Sonata; Tarantella
o Simfonie
Symphony in 3 Movements; Symphonies of Wind instruments; Symphony in C
o Sonată
Cello Sonata Op.65
o Suită
Suite No. 1 for Cello Op. 72
Sergei Prokofiev (1891 – 1953)
o Balet (9)
Cinderella Suite ~ Cinderella's Waltz; Suite from the Ballet Buffon Op.21; Romeo
and Juliet ~ Dance of the Knights; The Tale of the Stone Flower Op. 127 ~ Gypsy
Fantasy; L'enfant prodigue Op. 46bis ~ Suite from the ballet; Le Pas d'Acier ~ L'Usine
o Basm simfonic
Peter and the Wolf
o Coarde
String Quartet No.1; 3 Cvartete de coarde
128
o Concert
Piano Concerto No.3 in C Major Op.26; 5 Concerte pentru vioară și orchestră
o Suită
The Love for Three Oranges Suite
o Simfonie
Symphony no.1 in D major, op.25 'Classical Symphony'; Symphony No.3;
Symphony No.7
Dimitri Dimitrievici Shostakovici (1906 – 1975)
o Balet
The Golden Age ~ Ballet suite Op.22a; The Bolt ~ Ballet Suite Op.27; The Limpid
Stream ~ Ballet Suite Op.39a; The Lady and The Hooligan Ballet
o Cameră
String Quartet No.15; Piano Quintet in G minor Op.57; Piano Sonata No.1, Op.12;
Piano Sonata No.2 Op. 61; 15 Cvartete de coarde
o Concert
Cello Concerto No.2 in G Major; Concerto No.1 for piano, trumpet, and strings in
C minor Op.35; Piano Concerto No.1 in C minor; Piano Concerto No.2 Op.102 ~
Andante; Piano Trio No. 1 in C minor Op.8; Violin Concerto No. 1; Violin Concerto
No. 2; 2 Concerte pentru violoncel și orchestră
o Pian
3 Fantastic Dances, 5 Preludes & Fugues; 24 preludes and fugues
o Simfonie (15)
Symphony No.5 in D minor, Op.47; Symphony No.7 in C Major 'Leningrad', Op.
60
o Vals
Waltz No.2
Ungaria
László Llajhta (1892 – 1963)
o Coarde
String Quartet No.6 ~ I. Molto allegro; 10 Cvartete de coarde
o Simfonie (9)
Symphony No.4 in D Major 'Le Printemps' Op 52
Georgia
Aram Ilici Haceaturian (1904 – 1978).
o Balet
Gayane ~ Sabre Dance; Spartacus ~ Adagio
o Concert
Violin Concerto ~ 1. Allegro con fermezza
o Pian
Toccata
o Simfonie
Symphony No.1-3
o Suită
Masquerade Suite
129
România
George Enescu (1881 – 1955)
o Cameră
Simfonia de cameră, Op 33
o Pian
Allegro con spirito; Andantino
Vivace con brio
o Rapsodie
Rapsodia română nr.1 în La major Op.11; Rapsodia română nr.2 în Re major, Op.11
o Simfonică
Poema Română Op. 1; Symphony No 3 in C major Op 21
Simfonică
o Sonată
Violin Sonata No.3 Op.25
o Suită
Suite for Piano No.1 in G minor, Op.3 (Dans le style ancien)
o Vioară
Ciocârlia
America
SUA
John Philip Sousa (1854 – 1932)
o Dans
With Pleasure (Dance Hilarious); Indian War Dance
o Marș (130)
The Washington Post March; Semper Fidelis; The Stars and Stripes Forever;
Congress Hall; Esprit de Corps; Globe and Eagle; Guide Right; In Memoriam; On the
Tramp; Our Flirtation; President Garfield's Inauguration; Recognition; Resumption;
Review; Revival; Right Forward; The Honored Dead; The Wolverine; Yorktown
Centennial
Charles Edward Ives (1874 – 1954)
o Balet
The Unanswered Question
o Cameră
Central Park In The Dark; String Quartet No.1 From 'The Salvation Army';
'Halloween' for String Quartet and piano
o Marș (130)
Country Band March
o Orgă
Variations on America
o Pian
3 Quarter-Tone Pieces for piano; Piano Sonata No.2 'Concord'
130
o Simfonie
Symphony No.1 in D minor; Symphony No.2; Symphony No.3 'The Camp
Meeting'; Symphony No.4; Symphony No.5 'New England Holidays'; Symphony No.6
'Universe Symphony' (completed by Larry Austin)
o Sonată
Violin & Piano Sonata No.1; Violin & Piano Sonata No.2; Violin & Piano Sonata No.3;
Violin & Piano Sonata No.4 'Children's Day, Camp Meeting'
o Suită
Orchestral Suite No.1 'Three Places in New England'
William Grant Still (1895 – 1978)
o Pian
Summerland (Three Visions); A Deserted Plantation ~ 1. Spiritual
o Simfonie (4)
Symphony No.1 in A flat major 'Afro-American'
o Suită
Suite for Violin & Piano
George Gershwin (1898 – 1937)
o Concert
Concerto in F for Piano and Orchestra
o Orchestră
Cuban Overture for Orchestra
o Pian
Three Preludes for Piano; Swanee; Songbook (18 Songs); I've Got Rhythm
o Poem simfonic
An American In Paris
o Rapsodie
Rhapsody in Blue for Piano & Jazz Orchestra; Second Rhapsody for Piano & Orchestra
Aaron Copland (1900 – 1990)
o Balet liric
Billy the Kid, Ballet Suite; Rodeo; Appalachian Spring
o Cameră
Dance Symphony
o Concert
Concerto for Clarinet Strings, Harp, and Piano; Piano Concerto; Danzon cubano
o Muzică radio + film
The Red Pony Suite; The Heiress Suite; Of Mice and Men; Our Town Suite
o Muzică teatru
Quiet City
o Orchestră
Statements, for Orchestra; A Lincoln Portrait; Connotations; El salon Mexico;
Fanfare for the Common Man for Orchestra; Inscape; Music for a Great City;
An Outdoor Overture
o Pian
Piano Variations; Piano Fantasy; Sonata for piano
o Simfonie (3)
Short Symphony; Symphony for Organ and Orchestra
o Suită
The Tender Land
131
Louise Talma (1906 – 1996)
o Pian
Alleluia in form of Toccata; Piano Sonata No.1; Six Etudes for Piano
Leroy Anderson (1908 – 1975)
o Umoristică
The Typewriter; Sandpaper Ballet; Jazz Pizzicato; Plink, Plank, Plunk!; The
Syncopated Clock; The Waltzing Cat; Blue Tango
Samuel Osborne Barber II (1910 – 1981)
o Cvartet
String Quartet Op. 11
o Muzică film
Elephant Man ~ Adagio for Strings; Amelie
Vivian Fine (1913 - 2000)
o Balet
Alcestis
o Diverse
Songs and Arias; Sinfonia e Fugato for Piano
o Concert
Concertante per pianoforte e orchestra
Leonard Bernstein (1918 – 1990)
o Dans simfonic
Symphonic Dances from 'West Side Story'
o Uvertură
'Candide' Overture
o Vals
Waltz from Divertimento for Orchestra
Warren Casey (1935 – 1988)
o Marș
Grease (with Jim Jacobs)
Jim Jacobs (1942 –)
o Marș
Grease (with Warren Casey)
Libby Larsen (1950 – )
o Simfonie
Symphony No. 4 'String Symphony'
Jennifer Higdon (1962 –)
o Cameră
Amazing Grace (for string quartet); Southern Harmony
o Concert
Oboe Concerto; Percussion Concerto; Violin Concerto
o Orchestrală
Blue Cathedral (with F. Herseth, V. Brown, E.F. Brown); Fanfare Ritmico;
Concerto per orchestra
132
Canada
Mexic
Argentina
133
Brazilia
Heitar Villa-Lobos (1887 – 1959)
o Diverse
5 Preludes, 12 Studies & Modinha; 9 Bachianas Brasileiras; Suite Popular
Brasileña
o Simfonie (11)
Sinfonia n.3 'A Guerra'; Sinfonia n.4 'A Vitória'; Sinfonia n.5 'A Paz'; Sinfonia n.6
'Sobre a Linha das Montanhas'; Sinfonia n.7
Guido Antonio Santórsola (1904 – 1994)
o Suită
Suite antiga ~ Preludio
Asia
Japonia
Ryuichi Sakamoto (1952 – )
o Diverse
Energy flow; Railroad man (piano version)
Coreea de Sud
Yiruma (1978 – )
o Diverse
Do You; Kiss the Rain; Love me; Maybe; River Flows in You; Spring time; Wait There
134
Vocală (sec. XVI – XX)
135
Definiție: Muzica vocală cuprinde toate genurile muzicale la care participă vocea.
Ea formează cel mai vechi strat din folclorul tuturor popoarelor, vocile apărând aici
fie singure, fie acompaniate de instrumente.
Genurile: Sunt reprezentate de cor (mai multe voci care cântă simultan), lied,
cântec, romanță, baladă (voce acompaniată de unul sau mai multe instrumente),
muzical-simfonice (cantată, oratoriu – una sau mai multe voci acompaniate de
orchestră, operă – vocile se integrează într-un ansamblu artistic complex, în cadrul
unui spectacol reprezentat pe scenă).
Evoluție: Genurile vocale s-au dezvoltat înaintea celor instrumentale, dominând
viața muzicală până la sfârșitul Renașterii, căpătând din sec. XV aspecte
monumentale (motetul și misa). Muzica instrumentală va rămâne, până în ultimele
decenii ale sec. XVI, dependentă de tipul de scriitură vocală, ca și de repertoriul vocal.
Opera: În epoca Barocului se nasc și se dezvoltă opera, cantata și oratoriul. Spre
sfârșitul sec. XVIII li se adaugă liedul. În sec. XX, opera și opereta sunt înlocuite cu
musicaluri și muzică de film.
Integrare: Încă din zorii epocii romantice apar întrepătrunderi între genuri.
Beethoven introduce soliști vocali și diferite muzici de cult și în repertoriul liturgic
(melismă). În muzica profană apare ca ornament încă din sec. XII – XIII. Integrată în
bel-canto, devine elementul său de bază. (Nicolae Zărnescu)
137
Secolul XX aduce o nouă revigorare a oratoriului prin lucrări scrise de Arthur
Honegger (Ioana pe rug şi Regele David), Serghei S. Prokofiev (De strajă păcii),
Dimitri D. Şostakovici (Cântarea pădurilor), Igor Stravinski (Oedipus Rex, operă-oratoriu).
În muzica românească, oratoriul Tudor Vladimirescu de Gheorghe Dumitrescu,
este o grandioasă evocare a răscoalei şi sacrificiul lui Tudor Vladimirescu, răscoală
ce semnifică trecerea ţării noastre în epoca modernă. Oratoriul Tudor Vladimirescu
se poate constitui într-un moment de referinţă al muzicii şi al culturii româneşti.
Menţionăm şi alte lucrări: Horia de Alfred Mendelssohn, Cântarea străbunilor de
Remus Georgescu, Un pământ numit România de Liviu Glodeanu, Mioriţa în
viziunea lui Sigismund Toduţă şi a lui Anatol Vieru, precum şi: Oratoriu bizantin de
Crăciun şi Oratoriul de Paşti de Paul Constantinescu, ce se constituie într-o
excepţională chintesenţă între monodia liturgică de tradiţie bizantină, intonaţiile
folclorice şi grandoarea barocului, într-o viziune pe cât de modernă pe atât de
originală. (Nicolae Racu)
Cantată (lat. şi it. cantare – a cânta): lucrare muzicală pentru solişti, cor şi
orchestră, apropiată de oratoriu, de dimensiuni mai reduse şi în care predomină
elementul liric; este împărţită, asemeni oratoriului şi operei, în numere; provine din
madrigalele italiene solistice, unde solistul este însoţit de un mic grup vocal (coral),
fiind acompaniat şi de un instrument (cel mai adesea lăuta); genul muzical cantată
apare la începutul secolului XVII, mai ales prin creaţiile compozitorilor italieni: Giulio
Caccini, Jacopo Peri, Alessandro Scarlatti, cel ce foloseşte tipul de arie da capo,
precum şi o introducere şi o încheiere a lucrării de factură strict instrumentală,
germani: Georg Philipp Telemann, Johann Mattheson sau francezi: François
Couprin şi André Campra. În creaţia lui Georg Friedrich Häendel şi, mai ales,
Johann Sebastian Bach, cantata ocupă un rol foarte important; J.S. Bach scrie
aproape 300 de cantate religioase şi laice (Cantata cafelei, Cantata ţărănească). Alţi
creatori: Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven,
Franz Schubert, Robert Schumann, Hector Berlioz, în secolele XVIII – XIX, sau
Serghei Prokofiev (cantata Aleksandr Nevski) şi Béla Bartók (Cantata profană,
1930, inspirată de o colindă românească), în secolul XX.
Dintre creaţiile româneşti menţionăm: Cantata despre Gheorghe Doja de
Constantin Palade, Cantata păcii de Zeno Vancea, Cantata festivă de Aurel Stroe,
Cantatele I, II şi III de Ştefan Niculescu ş. a. (Nicolae Racu)
Pasiune: gen muzical analog cu oratoriul prin origine şi prin structură (care conţine
mai multe părţi), dar şi prin ansamblul căruia îi este destinat: cor, orchestră şi solişti.
În timp ce oratoriul are şi texte laice, pasiunea are întotdeauna numai text evanghelic.
Au rămas în viaţa de concert actuală pasiuni ale compozitorilor: G.Fr. Häendel,
G.Ph. Telemann, J.S. Bach (Johannes Passion şi Mattäus Passion), L. Van
Beethoven (Hristos pe Muntele Măslinilor) ş.a. (Jean Lupu)
Magnificat (lat.): cântecul de mărire care are ca început chiar acest cuvânt şi
reprezintă punctul culminant al misei. O lucrare de referinţă aparţinând perioadei
baroce şi scrisă sub forma unei cantate este Magnificat a lui J.S. Bach. (Gabriel-
Constantin Oprea)
138
Europa
Italia
Emilio de' Cavalieri (1550 – 1602) (unul dintre creatorii oratoriului), Jacopo Peri
(1561 – 1633) (unul dintre creatorii operei), Giulio Caccini (1550 – 1618) (unul
dintre creatorii operei), Claudio Monteverdi (1567 – 1643) – (creatorul operei
moderne), Adriano Banchieri (1568 – 1634), Francesca Caccini (1587 – 1641),
Girolamo Alessandro Frescobaldi (1583 – 1643), Pietro Francesco Cavalli ~
Caletti-Bruni (1602 – 1676): unul dintre întemeietorii operei venețiene, Barbara
Strozzi (1619 – 1677): compozitoare și cântăreață; cel mai prolific compozitor de
muzică seculară venețiană, Alessandro Stradella (1644 – 1682), Alessandro
Scarlatti (1659 – 1725), Antonio Vivaldi (1678 – 1741), Domenico Scarlatti (1685 – 1757),
Benedetto Marcello (1686 – 1739), Giovanni Battista Sammartini (1700 – 1775),
Giovanni Battista Martini (1706 – 1784), Giovanni Battista Pergolesi (1710 – 1736),
Niccolò Piccinni (1728 –1800), Giovanni Paisiello (1740 – 1816), Domenico
Cimarosa (1749 – 1801), Antonio Salieri (1750 – 1825), Niccolò Antonio Zingarelli
(1752 – 1837), Luigi Cherubini (1760 – 1842), Simon Mayr (1763 – 1845) (germano –
italian), Ferdinando Paer (1771 – 1839), Gasparo Spontini (1774 – 1851),
Gioacchino Rossini (1792 – 1868), Giuseppe Saverio Mercadente (1795 – 1870),
Gaetano Donizetti (1797 – 1848), Vincenzo Bellini (1801 – 1835), Giuseppe Verdi
(1813 – 1901), Amilcare Ponchielli (1834 – 1886), Arrigo Boïto (1842 – 1918),
Alfredo Catalani (1854 – 1893), Ruggero Leoncavallo (1857 – 1919), Giacomo
Puccini (1858 – 1924), Pietro Mascani (1863 – 1945), Eduardo Di Capua (1865 – 1917),
Ferruccio Busoni (1866 – 1924), Francesco Cilea (1866 – 1950), Umberto
Giordano (1867 – 1948), Franco Alfano (1875 – 1954), Ermanno Wolf-Ferrari
(1876 – 1948), Ottorino Respighi (1879 – 1936), Riccardo Zandonai (1883 – 1944),
Alfredo Casella (1883 – 1947), Luigi Dallapicola (1904 – 1975), Giacinto Scelsi
(1905 – 1982), Roman Vlad (1919 – 2013) (româno-italian), Luigi Nono (1924 – 1990),
Luciano Berio (1925 – 2003), Francesco Sartori (1957 - ).
Germania
Hans Leo Hassler (1564 – 1612), Heinrich Schütz (1585 – 1672), Johann
Hermann Schein (1586 – 1630), Johann Krüger (1598 – 1662), Heinrich Albert
(1604 – 1651), Johann Caspar Kerll (1627 – 1693), Dietrich Buxtehude (1637 – 1707),
Friedrich Wilhelm Zachow (1663 – 1712), Reinhardt Keiser (1674 – 1739), Johan
Mattheson (1681 – 1764), Georg Philipp Telemann (1681 – 1767), Johann
Sebastian Bach (1685 – 1750), Johann Adolph Hasse (1699 – 1783), Cristoph
Willibald Gluck (1714 – 1787), Carl Philipp Emanuel Bach (1714 – 1788), Johann
Christian Innocenz Bonaventura Cannabich (1731 – 1798), Johann Christian
Bach (1735 – 1782), Simon Mayr (1763 – 1845) (germano-italian), Ludwig van
Beethoven (1770 – 1827), Ernst Theodor Amadeus Hoffman (1776 – 1822),
Ludwig Spohr (1784 – 1859), Karl Maria von Weber (1786 – 1826), Giacomo
Meyerbeer (1791 – 1864), Heinrich August Marschner (1795 – 1861), Carl Loewe
(1796 – 1869), Gustav Albert Lortzing (1801 – 1851), Felix Mendelsohn-
Bartholdy (1809 – 1847), Carl Otto Ehrenfried Nicolai (1810 – 1849), Robert
Schumann (1810 – 1856), Friedrich von Flotow (1812 – 1883), Richard Wagner
139
(1813 – 1883), Jacques Offenbach (1819 – 1880) (franco-german), Johannes
Brahms (1833 – 1897), Engelbert Humperdinck (1854 – 1921), Richard Georg
Strauss (1864 – 1949), Hans Erich Pfitzner (1869 – 1949), Max Reger (1873 – 1916),
Paul Hindemith (1895 – 1963), Carl Heinrich Maria Orff (1895 – 1982), Erich
Wolfgang Korngold (1897 – 1957), Hans Eisler (1898 – 1962), Kurt Julian Weill
(1900 – 1950), Ernst Krenek (1900 – 1991), Werner Egk (1901 – 1983), Wolfgang
Fortner (1907 – 1987), Pierre Henri Marie Schaeffer (1910 – 1995), Bernd Aloïs
Zimmermann (1918 – 1970), Hanz Werner Henze (1926 – 2012), Karlheinz
Stockhausen (1928 – 2007), Alfred Schnittke (1934 – 1998).
Franța
Jean-Baptiste Lully (1632 – 1687), Marc-Antoine Charpentier (1643 – 1704),
André Campra (1660 – 1744), Jean-Philippe Rameau (1683 – 1784), Jean-Joseph
Cassanéa de Mondonville (1711 – 1772), François-André Danican Philidor
(1726 – 1795), Pierre-Alexandre Monsigny (1729 – 1817), François-Joseph
Gossec (1734 – 1829), André-Ernest-Modeste Grétry (1741 – 1813), Nicolas-
Marie d'Alayrac (1753 – 1809), Jean-François Lesueur (1760 – 1837), François-
Adrien Boïeldieu (1775 – 1834), Daniel François Auber (1782 – 1871), Louis-
Joseph-Ferdinand Hérold (1791 – 1833), Jaques Fromental Halévy (1799 – 1862),
Adolphe Adam (1803 – 1856), Hector Berlioz (1803 – 1869), Ambroise Thomas
(1811 – 1896), Charles Gounod (1818 – 1893), Jacques Offenbach (1819 – 1880)
(franco-german), Éduard Lalo (1823 – 1892), Ernest Reyer (1823 – 1909),
Florimond Herve (1825 – 1892), Charles Lecocq (1832 – 1918), Camille Saint-
Saëns (1835 – 1921), Clément Philibert Léo Delibes (1836 – 1891), George Bizet
(1838 – 1875), Edmond Audran (1840 – 1901), Emmanuel Chabrier (1841 – 1894),
Jules Massenet (1842 – 1912), Gabriel Fauré (1845 – 1924), Robert Planquette
(1848 – 1903), Vincent d’Indy (1851 – 1931), Louis Charles Bonaventure Alfred
Bruneau (1857 – 1934), Gustave Charpentier (1860 – 1956), Claude Achille
Debussy (1862 – 1918), Paul Dukas (1865 – 1935), Erik Satie (1866 – 1925),
Maurice Ravel (1875 – 1937), Reynaldo Hahn (1875 – 1947), Edgard Victor
Achille Charles Varèse (1883 – 1965), Darius Milhaud (1892 – 1974), (Oscar-)
Arthur Honegger (1892 – 1955), Francis Jean Marcel Poulenc (1899 – 1963),
Olivier Eugène Prosper Charles Messiaen (1908 – 1992), Jean-Yves Daniel-
Lesur (1908 – 2002), Pierre Louis Joseph Boulez (1925 – 2016), Philippe Arthuys
(1928 – 2010).
Anglia
Nicholas Laniere (1588 – 1666), Henry Lawes (1596 – 1662), Henry Purcell
(1659 – 1695), Matthew Locke (1630 – 1677), John Blow (1649 – 1708), Johann
Cristoph Pepusch (1667 – 1752), John Gay (1685 –1732), Georg Friedrich
Häendel (1685 – 1711 Germania, 1711 – 1759 Anglia), Thomas Augustine Arne
(1710 – 1778), Michael William Balfe (1808 – 1870), William S. Gilbert (1836 – 1911),
Arthur Sullivan (1842 – 1900), Edward Elgar (1857 – 1934), Dame Ethel Smyth
(1858 – 1944), Ralph Vaughan Williams (1872 – 1958), Sir William Turner Walton
(1902 – 1983), Sir Michael Kemp Tippett (1905 – 1998), Edward Benjamin Britten
(1913 – 1976), Peter Maxwel Davies (1934 – 2016), Judith Weir (1954 – ).
140
Austria
Franz Joseph Haydn (1732 – 1809), Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791),
Anton ~ Antonio Diabelli (1781 – 1858), Franz Peter Schubert (1797 – 1828),
Fanny Mendelssohn Hensel (1805 – 1847), Franz von Suppé (1819 – 1895),
Anton Bruckner (1824 – 1896), Johann Strauss-fiul (1825 – 1899), Karl Zeller
(1842 – 1898), Karl Millöcker (1842 – 1899), Hugo Wolf (1860 – 1903), Gustav
Mahler (1860 – 1911), Arnold Schönberg (1874 – 1951), Franz Schreker (1878 – 1934),
Anton Friedrich Wilhelm von Webern (1883 – 1945), Alban Maria Johannes Berg
(1885 – 1935), Erich Wolfgang Korngold (1897 – 1957), György Sándor Ligeti
(1923 – 2006).
Rusia
Mihail Ivanovici Glinka (1804 – 1857), Alexandr Sergeevici Dargomâjski (1813 – 1869),
Alexandr Porfirievici Borodin (1833 – 1887), César Cui (1835 – 1918), Mili
Alekseevici Balakirev (1836 - 1910), Modest Petrovici Musorgski (1839 – 1881),
Piotr Ilici Ceaikovski (1840 – 1893), Nicolai Andreievici Rimski-Korsakov (1844 – 1908),
Alexandr Grecianinov (1864 – 1956), Alexandr Glazunov (1865 – 1936), Nikolai
Cerepnin (1873 – 1945), Serghei Vasilievici Rachmaninov (1873 – 1943),
Reinhold Moritzevich Glière (1875 – 1956) (germano-polonez), Igor Fiodorovici
Stravinski (1882 – 1971), Aleksandr Vasilievici Aleksandrov (1883 – 1946) (imnul
U.R.S.S.), Serghei Sergheevici Prokofiev (1891 – 1953), Dimitri Dimitrievici
Shostakovici (1906 – 1975).
Spania
Francisco Asenjo Barbieri (1823 – 1894), Felipe Pedrell (1841 – 1922), Isaac
Albéniz (1860 – 1909), Enrique Granados (1867 – 1916), Manuel de Falla (1876
– 1946), Xavier Montsalvatge i Bassols (1912 – 2002).
Cehia
Josef Mysliveček (1737 – 1781), Karel Stamic (1745 – 1801), Bedřich Smetana
(1824 - 1884), Antonín Dvořák (1841 – 1904) Leoš Janáček (1854 – 1928),
Bohuslav Jan Martinů (1890 – 1959), Alois Hába (1893 – 1973).
Ungaria
Johann Sigismund Kusser (1660 – 1727), Ferenc Erkel (1810 – 1893), Franz
Liszt (1811 – 1886), Franz Lehár (1870 – 1948), Béla Viktor János Bartók (1881 – 1945),
Imre Kalman (1882 - 1953), Zoltán Kodály (1882 – 1967), Ábrahám Pál ~ Paul
Abraham (1892 – 1960).
Polonia
Stanislav Moniuszko (1819 – 1872), Karol Szymanowski (1882 – 1937), Witold
Roman Lutosławski (1913 – 1994), Henryk Mikołaj Górecki (1933 – 2010) (cel mai
bine plătit compozitor), Krzysztof Eugeniusz Penderecki (1933 – )
Belgia
André Ernest Modeste Grétry (1810 – 1849), César Frank (1822 – 1890.
141
Suedia
Franz Berwald (1786 – 1868).
Norvegia
Edvard Grieg (1843 – 1907).
Finlanda
Jean Sibelius (1865 – 1957).
România
Barbu Lăutaru ~ Vasile Barbu (1780 – 1858), György Ruzitska (1786 - 1869),
Anton Pann (1796~1798 - 1854), Ioan Andrei Wachmann (1807 – 1863), Ludovic
Wiest (1819 – 1889), Alexandru Adolf Flechtenmacher (1823 – 1898), Eduard
Caudella (1841 – 1924), George Stephanescu (1843 – 1925), George Dima (1847 – 1925),
Ciprian Porumbescu (1853 – 1883), Titus Cerne (1859 – 1910), George Enescu
(1881 – 1955), Leon Algazi (1890 – 1971), Alfred Alessandrescu (1893 – 1959),
Sandu Albu (1897 – 1978), Romeo Alexandrescu (1902 – 1976), Paul Constantinescu
(1909 – 1963), Ioan Alexandrescu (1912 – 1997), Dragoș Alexandrescu (1924 – 2014),
Constantin Marin (1925 – 2011), Liana Alexandra (1947 – 2011).
America
SUA
John Philip Sousa (1854 – 1932), Henry T. Burleigh (1866 – 1949), Amy Cheney
Beach (1867 – 1944), Charles Edward Ives (1874 – 1954), William Grant Still
(1895 – 1978), George Gershwin (1898 – 1937), Aaron Copland (1900 – 1990),
Samuel Osborne Barber II (1910 – 1981), John Milton Cage Jr. (1912 – 1992),
Pauline Oliveros (1932 – 2016) (experimentalism), Philip Glass (1937 – ), John
Paul Corigliano (1938 – ), John Adams (1947 – ).
Mexic
Manuel Enríquez Salazar (1926 – 1994), Daniel Catán (1949 - 2011).
Argentina
Astor Pantaleón Piazzolla (1921 – 1992).
Brazilia
Heitar Villa-Lobos (1887 – 1959).
Asia
Japonia
Joji Yuasa (1929 – ), Tōru Takemitsu (1930 – 1996).
China
Bright Sheng (1955 – ).
142
Glosar
Omofonie categorie care aparţine sintaxei muzicale şi care se referă la
desfăşurarea simultană a vocilor unei lucrări muzicale; o voce principală (de obicei
prima) este acompaniată de celelalte.
Ambitus întindere a unei melodii, voci sau instrument muzical, de la cel mai grav
sunet până la cel mai acut (bas, bariton, tenor, alto, mezzo, soprano).
Soprană (it. sopra – sus, deasupra): vocea care cântă de obicei linia melodică,
vocea cea mai acută într-un ansamblu.
Soprană dramatică (it. spinto): voce de soprană cu o calitate specială a timbului
(mai dur, mai penetrant).
Soprană de coloratură voce de soprană cu o ornamentație bogată a liniei
melodice.
Soprană lirică voce de soprană caracterizaă printr-o sonoritate dulce și prin
mobilitate.
Soprană ușoară (subretă) tip de soprană cu un timbru dulce și delicat, de regulă
existent numai la sopranele tinere (având tendința să se modifice odată cu vârsta).
Soprană wagneriană tip de soprană rareori întâlnit, presupunând un volum și un
timbru foarte puternice, capabile să se producă în fața unei orchestre de mari proporții.
Mezzosoprană (mezzo) voce feminină al cărei ambitus se situează între soprană
şi contralto.
Alto (it.), altistă cântăreaţă (solistă sau coristă) cu voce gravă.
Contralto (it.): vocea feminină cea mai gravă. Diferenţa dintre contralto şi
mezzosoprană este determinată mai mult de timbru decât de întinderea registrului grav.
Tenor cea mai înaltă voce bărbătească.
Contratenor (altist masculin) vocea a 3-a care se unește cu tenorul și discantus,
desfășurându-se în cadrul aceluiași ambitus cu vocea tenorului, servindu-i acestuia
de complement și de întărire a sonorității.
Bariton Martin (tenor-bariton) cântăreţ (solist sau corist) cu voce intermediară,
între tenor şi bariton.
Bariton cântăreţ (solist sau corist) cu voce intermediară, între tenor şi bas.
Bariton-bas cântăreţ (solist sau corist) cu voce intermediară, între bariton şi bas.
Bas cântăreţ (solist sau corist) cu voce gravă
Castrat, evirat sau falsetist natural cântăreţul adult de sex masculin care, în
timpul copilăriei, a fost supus operaţiei de castrare (evirare); datorită acestei mutilări,
la maturitate, castrații aveau calităţi vocale specifice, neobişnuite. Vocea castraților
era agilă (datorită şi registrului în care cânta) şi puternică (din cauza volumului mare
al plămânului de bărbat); moda s-a răspândit în Europa la sfârşitul secolului XVI, cu
toate că, legal, era interzisă castrarea umană; activitatea castraților începea în
corurile de biserică (unde femeile nu erau admise) ca apoi, aceştia să treacă în
operă. În melodrama italiană datorită castraților există o perioadă de mare
„virtuozism" vocal; odată cu romantismul, care nu mai agreează posibilităţile
castraților, datorită opoziţiei ferme dintre caracterul masculin şi cel feminin al
personajelor, dar şi cu evoluţia concepţiilor în societate, castrații dispar. (Unul dintre
ultimii mari cântăreţi castrați, sopranistul Velluti, a trăit între anii 1781 – 1861)
Recitativ (it. recitativo de la lat. Recitare – a citi, a declama): formulă ce aparţine
expresiei muzicale; rezultă din împletirea melodiei cu declamaţia şi este proprie
genurilor vocale şi vocal-instrumentale.
143
Beggar's Opera (engl. – opera cerşetorilor"): parodie a operei italiene şi, totodată,
ca satiră politică. Prima beggar’s opera este compusă în 1728 pe un libret de Gay
(probabil sugerat acestuia de către J. Swift) de John Christopher Pepusch;
se deschide printr-un dialog între un cerşetor (autorul) şi un actor; Beggar’s opera
este reînviată de Benjamin Britten (1948). Opera de trei parale de Kurt Weil (1928)
pe text de B. Brecht, puternică satiră politică, se înscrie în tipul de beggar’s opera.
Arie (it. aria – melodie, cântec): fragment solistic vocal, cu acompaniament
instrumental,care face parte dintr-o operă, cantată, pasiune sau oratoriu; de cele mai
multe ori aria are formă pluripartită, muzica urmărind textul; aria poate fi precedată
de recitativ. În Franţa secolului XVII exista încă aria de curte (pentru una sau mai
multe voci), ca lucrare de sine stătătoare; în aceeaşi perioadă în Italia aria s-a integrat
în operă, căpătând strălucirea şi aplombul ce-i sunt caracteristice de-a lungul timpului.
Libret suport literar, poetic al unei lucrări muzicale (operă, cantată, oratoriu,
operetă, musical, spectacol de revistă); demers artistic original, conceput anume
pentru muzică sau adaptare a unei dramaturgii (piesă de teatru), preexistente.
Uvertură (fr. ouverture – deschidere): piesă muzicală orchestrală care deschide o
reprezentaţie scenică (operă, balet, operetă, dramă etc.) sau o lucrare vocal-
simfonică (oratoriu, cantată); forma uvertură poate fi: sonată (frecvent utilizată), lied,
temă cu variaţiuni sau liberă (preludiu).
Încă din sec. XVI în deschiderea unei lucrări (suită, fugă) exista obiceiul de a se
executa o piesă introductivă (sinfonia, toccata etc.), ce avea rolul de a fixa cadrul
tonal (care tocmai începuse a se utiliza); o astfel de piesă introductivă este folosită şi
în cazul operei, chiar de la primele lucrări ale genului (ex. Claudio Monteverdi
începe prima sa operă Orfeu (1607) cu Toccata, iar pe cea mai novatoare dintre
operele sale, Încoronarea Popeei (1642), cu Sinfonia).
Spre jumătatea sec. XVII şi alţi compozitori italieni utilizează piese de deschidere
structurate astfel: o scurtă introducere lentă (în metru binar), urmată de o secţiune
rapidă (în metru ternar) sau o succesiune de trei scurte piese contrastante: ex.
Francesco Cavalli (1602-1676), cel ce va fi primul care va folosi termenul de operă
şi Marco Antonio Cesti (1623-1669), cel care va aduce riturnela în numerele vocale
şi va folosi printre primii succesiunea recitativ – arie.
În aceeaşi perioadă, în Franţa, baletele de curte (ballets de cour) erau precedate
de câte o piesă introductivă structurată lent-repede, căreia Jean-Baptiste Lully îi
adaugă o nouă secţiune lentă, care este, de fapt, readucerea primei secţiuni; astfel
ia naştere uvertura franceză: lent (armonică) – repede (fugato) – lent (armonică).
În cadrul şcolii napolitane de operă, unde piesa introductivă era denumită în
continuare sinfonia, structurarea ei se făcea după sonata da chiesa (care avea ca
denumiri ale părţilor termeni agogici); prin eliminarea uneia din cele patru părţi (piese)
ce o compuneau, se ajunge la trei mişcări, Alessandro Scarlatti fiind cel ce va
definitiva uvertura italiană (repede – lent – repede); succesiunea în uvertura italiană
va evolua şi spre forma de sonată.
În aproximativ aceeaşi perioadă, J.S. Bach îşi intitulează cele patru suite pentru
orchestră, uverturi; aceste lucrări sunt, în fond, nişte suite orchestrale, structurate ca
atare, în care numai prima piesă, care de altfel şi poartă numele de uvertură, este
cea care, prin extensie, va da numele întregului ciclu. Începând cu a doua jumătate
a sec. XVIII, în operele lui Gluck, Mozart, Cherubini ş.a., dramatismul propriu formei
de sonată îşi găseşte aplicare în uverturile operelor, multe dintre acestea fiind create
144
în noua formă ce se cristaliza. Prin folosirea de teme din cadrul operei, uvertura va fi
legată mai puternic de aceasta şi va avea şi rolul de a face o introducere tematică.
Beethoven, atât în cele 4 uverturi compuse pentru singura sa operă, Fidelio, cât şi
în cele la muzica de scenă pentru Egmont, Coriolan etc., va folosi această formă.
Unii romantici (ex. Weber în uverturile Freischütz, Euryanthe, Oberon etc, Glinka
în Ruslan şi Ludmila, Smetana în Mireasa vândută, Wagner în Olandezul zburător,
Tannhäuser etc.) păstrează uvertura ca piesă de deschidere compusă în formă de
sonată, alţii creează uvertura de concert, care poate să facă parte dintr-o
succesiune de piese compuse pentru a ilustra o lucrare dramatică (ex.
Mendelssohn-Bartholdy – uvertura Visul unei nopţi de vară după Shakespeare,
considerată drept prima uvertură romantică).
Uvertura poate fi o lucrare de sine stătătoare (ex. Ceaikovski – uvertura-fantezie
Romeo şi Julieta, Brahms – Uvertura tragică sau Uvertura academică etc.); în acest
al doilea caz, uvertura poate fi considerată un poem simfonic, de dimensiuni reduse;
tot această tendinţă a uverturii romantice de a fi de sine stătătoare va duce,
câteodată, la înlocuirea termenului de uvertură, în cazul unor opere, cu cel de
preludiu (Wagner – Lohengrin, Tristan şi Isolda, Parsifal; Verdi – Aida; Ceaikovski
– Dama de pică), compozitorii tratând astfel mai liber elementele tematice din operă.
În dorinţa creării unui tot unitar muzical-dramaturgic, elimină scurta pauză ce se
obişnuia a se face între uvertură şi începutul primei scene a operei, realizându-se
astfel un flux neîntrerupt.
Uvertura poate îmbrăca diferite forme: sonată (vezi cazurile deja amintite), sonată
fără dezvoltare (ex. Mozart – Nunta lui Figaro), succesiune de episoade (ex.
Rossini – Wilhelm Tell). Alte aspecte: uvertura festivă (ex. Uvertura solemnă Anul
1812) de Ceaikovski, Uvertura academică de Brahms, Uvertura festivă de
Şostakovici); uvertura ce prelucrează teme populare (Glinka – uverturile spaniole,
Gershwin – Uvertura cubaneză, Enescu – Uvertura de concert pe teme în caracter
popular românesc) etc.
În muzica românească, uvertura este reprezentată începând cu Uvertura naţională
de Josef Herfner (1845) şi Uvertura moldavă de Alex. Flechtenmacher (1847, deja
o uvertură romantică), uverturi naţionale scrise de J.A. Wachmann, Ed. Caudella,
G. Stephănescu, uvertura festivă Ştefan cel Mare de Iacob Mureşianu, uvertura
de concert op. 32 de G. Enescu şi uvertura de Pascal Bentoiu.
145
Audio-video: Operă, oratoriu, cantată (sec. XVI – XX)
Europa
Italia
146
Girolamo Alessandro Frescobaldi (1583 – 1643)
Se l´aura spira tutta vezzosa
Pietro Francesco Cavalli ~ Caletti-Bruni (1602 – 1676
o Operă
Opera
o Misă
Missa pro defunctis
Barbara Strozzi (1619 – 1677)
o Vocală
Sino alla morte; L'Eraclito amoroso; Che si può fare
Alessandro Stradella (1644 – 1682)
o Cantată
Serenata a 3 'Qual prodigio'
o Oratoriu
La Susanna; San Giovanni Battista
Alessandro Scarlatti (1659 – 1725)
o Cantată
Cantatas
o Operă
Opera
o Oratoriu
La Giuditta ~ Dormi!
Antonio Vivaldi (1678 – 1741)
o Operă
Credo Opera 591; Ottone in Villa, RV 729 ~ Leggi almeno, tiranna infedele
o Oratoriu
Gloria In D Major RV589
o Sacră
Sacred vocal works
Domenico Scarlatti (1685 – 1757)
o Operă
Narcissus
o Magnificat
Magnificat
o Misă
Missa Breve La Stella
o Sacră
Salve Regina; Stabat Mater in C minor
Benedetto Marcello (1686 – 1739)
o Cantată
Catone (Sventurata mia Patria); Chiaro e limpido fonte
Giovanni Battista Sammartini (1700 – 1775)
o Sacră
'Beatus vir' in D major J-C 104
147
Giovanni Battista Martini (1706 – 1784)
o Vocală
Magnificat in D; Te Deum in D Major; Terzetto delle campane
Giovanni Battista Pergolesi (1710 – 1736)
o Opera seria + bufă
Il prigionier superbo; La serva padrona ~ Ah, quanto mi sta male + Son
imbrogliato io
o Oratoriu
Stabat Mater Dolorosa; Marian Vespers
Niccolò Piccinni (1728 –1800)
o Operă
La buona figliuola ~ Furie di donna irata (La Cecchina)
Giovanni Paisiello (1740 – 1816)
o Operă
Il Barbiere di Siviglia ~ Saper bramate, bella il mio nome; Il Barbiere di Siviglia ~
Aria di Rosina Giusto ciel
o Misă
Messe en pastorale pour le premiere consul ~ 1. Kyrie
o Recviem
Missa Defunctorum (Requiem per soli, doppio coro e orchestra)
Domenico Cimarosa (1749 – 1801)
o Operă
Il Matrimonio Segreto ~ Sento oimè, che mi vien male
Niccolò Antonio Zingarelli (1752 – 1837)
o Dramă muzicală
Giulietta e Romeo (1 of 5)
Luigi Cherubini (1760 – 1842)
o Operă
Ifigenia in Aulide ~ Aria di Achille (Quando mi chiama in campo); Médée ~ Aria
for Neris (Solo un pianto)
o Oratoriu
Ave Maria
o Recviem
Requiem in C minor (3 of 7)
Giovanni Simone Mayr ~ Simon Mayr (1763 – 1845)
o Operă
Medeea in Corinto
o Recviem
Grande messa da requiem in G-minor (3 of 7)
Ferdinando Paër (1771 – 1839)
o Operă
L'Agnese ~ Se sentissi qual fiamma vorace
o Misă
Missa piena in D-minor
148
Gasparo Spontini (1774 – 1851)
o Operă
La vestale ~ Tu che invoco con orrore
Gioacchino Rossini (1792 – 1868)
o Operă bufă
Il barbiere di Siviglia ~ Aria di Figaro; Il barbiere di Siviglia ~ Una voce poco fa; Il
barbiere di Siviglia ~ Largo al factotum; L'italiana in Algeri ~ Cruda sorta
o Opera seria
Wilhelm Tell ~ Aria des Arnold
o Operă-cantată
Stabat Mater ~ Cujus Animam
o Cantilenă
Tancredi ~ O Patria! dolce... Di tanti palpiti
Giuseppe Saverio Mercadente (1795 – 1870)
o Operă
Il giuramento ~ Odi ogni intorno echeggiano
Gaetano Donizetti (1797 – 1848)
o Operă bufă
Don Pasquale ~ Quel guardo il cavaliere; La figlia del reggimento ~ Amici miei...
Qual destino
o Opera seria
L'elisir d'amore ~ Una furtiva lagrima; L'elisir d'amore ~ Quanto è bella quanto è
cara; La favorita ~ Spirto gentil; La favorita ~ O, mio Fernando, della terra il trono
o Operă tragică
Lucia di Lammermoor ~ Spargi d' amaro pianto; Lucia di Lammermoor ~ Chi mi
frena in tal momento
Vincenzo Bellini (1801 – 1835)
o Operă
Norma ~ Casta Diva; I puritani ~ Son vergin vezzosa
o Bel canto
La Straniera ~ 'Final Scene'
Giuseppe Verdi (1813 – 1901)
o Opera seria
La Traviata ~ Brindisi; La Traviata ~ Libiamo ne' lieti calici; La Traviata ~ E strano!
- Ah, fors'è lui; La Traviata ~ Di Provenza il mar, il suol; La Traviata ~ Un di felice
etereo; La Traviata ~ Sempre libera; La Traviata ~ Parigi, o cara; La Traviata ~ Di
Provenza al mare; Rigoletto ~ La donna è mobile; Rigoletto ~ Bella figlia dell'amore;
Rigoletto ~ Caro Nome; Rigoletto ~ Questa o Quella; Rigoletto ~ Un di, se ben
rammentomi; Nabucco ~ Chorus of Hebrew Slaves; Nabucco ~ Va, pensiero, sull'ali
dorate; Il Trovatore ~ Ah, si ben mio... Di quella pira!; Il Trovatore ~ Coro di zingari
(Anvil Chorus); Il Trovatore ~ Di quella pira; Il Trovatore ~ Stride la vampa; Il
Trovatore ~ All'erta all'erta; Il Trovatore ~ Miserere d'un'alma verde; Il Trovatore ~
Squilli, echeggi la tromba; Il Trovatore ~ Tacea la notte placida; Aida ~ Se quel
guerrier io fossi! Celeste Aida; Aida ~ Fu la sorte dell'armi a'tuoi funesta; Aida ~ Qui
Radamès Verrà!... O Patria Mia; Aida ~ Ritorna vincitor
149
o Operă tragică
Lucia di Lammermoor ~ Spargi d' amaro pianto; Lucia di Lammermoor ~ Chi mi
frena in tal momento
o Operă bufă
Otello ~ Ave Maria (Desdemona); Otello ~ Credo in un Dio crudel; Otello ~ Fuoco
di Gioia; Don Carlos ~ O don fatale; Un ballo in maschera ~ Morrò, ma prima in grazia;
La Forza del Destino ~ Solenne in quest'ora; I Vespri Siciliani ~ Merce, dilette amiche
o Operă eroică
Attila, 'Santo di patria... Allor che I forti corrono'
o Misă
Requiem Mass ~ Dies irae, Libera me
Amilcare Ponchielli (1834 – 1886)
o Operă
La Gioconda ~ Cielo e mar; La Gioconda ~ Suicidio!
Arrigo Boïto (1842 – 1918)
o Operă
Mefistofele ~ Prologo; Nerone ~ 'Asteria, A notte cupa'
Alfredo Catalani (1854 – 1893)
o Operă
La Wally ~ Ebben, ne andrò lontana
Ruggero Leoncavallo (1857 – 1919)
o Operă
Pagliacci ~ Vesti La Giubba; Pagliacci ~ Prelude… Si può; Pagliacci ~ I zampognari!...
Don Din Don
Giacomo Puccini (1858 – 1924)
o Operă (12)
Turandot ~ Nessun dorma; Turandot ~ Tu, che di gel sei cinta; Turandot ~ Signore
ascolta; Turandot ~ In questa reggia; Gianni Schicchi ~ O Mio Babbino Caro;
La Tosca ~ E lucevan le stelle; La Tosca ~ Vissi d'arte, vissi d'amore; La Tosca ~
Recondita Armonia; La Tosca ~ Tre sbirri, una carrozza... Va Tosca (Te Deum);
La Bohème ~ Sì. Mi chiamano Mimì; La Bohème ~ Quando M'en Vo (Musetta's
Waltz); La Bohème ~ Che gelida manina; Madama Butterfly ~ Un bel di, vedremo;
Madama Butterfly ~ Vogliatemi bene un bene piccolino; Coro a Bocca Chiusa
(Humming Chorus); La Rondine ~ Chi il bel sogno di Doretta; Manon Lescaut ~
Donna non vidi mai; Manon Lescaut ~ In Quelle Trine Morbide; La Fanciulla del West
~ Ch'ella mi creda e lontano;
o Misă
Messa di Gloria ~ 1. Kyrie
Pietro Mascani (1863 – 1945)
o Operă
Cavalleria Rusticana ~ Introduzione e Intermezzo; Cavalleria Rusticana ~ Intanto
amici... Viva il vino spumeggiante; Cavalleria Rusticana ~ Beato voi, comprar Alfio;
Cavalleria Rusticana ~ Voi lo sapete, o mama
Eduardo Di Capua (1865 – 1917)
o Canzona
O sole mio; Marie, Ah Marie
150
Ferruccio Busoni (1866 – 1924)
o Operă
Arlecchino, Op. 50 Pt. 1; Doktor Faus; Suite from Die Brautwahl; Turandot
(Excerpt)
Francesco Cilea (1866 – 1950)
o Operă
L'Arlesiana ~ È la storia solita del pastore
Umberto Giordano (1867 – 1948)
o Operă
Andrea Chénier ~ Colpito qui m'avete… un di all'azzura spazio; Fedora ~ Amor ti vieta
Ermanno Wolf-Ferrari (1876 – 1948)
o Operă
I Gioielli della Madonna
Il Segreto di Susanna
Ottorino Respighi (1879 – 1936)
o Opera seria
Maria Egiziaca
o Operă tragică
Semirama ~ Act I, Part 1
o Operă burlescă
Re Enzo ~ Romanza
o Operă comică
Belfagor P.137 ~Act II, Opening Chorus and Dance
Riccardo Zandonai (1883 – 1944)
o Operă
Francesca da Rimini ~ Paolo, datemi pace!
Alfredo Casella (1883 – 1947)
o Operă
La favola d'Orfeo; La donna serpente ~ Prologo
o Misă
Missa solemnis Pro pace op.71 ~ 1. Kyrie
o Sacră
Tre canti sacri op.67, per baritono e orchestra
Luigi Dallapicola (1904 – 1975)
o Operă
Il Prigioniero ~ I-IV; Volo di notte
o Oratoriu
JOB
o Vocală
Canti di Prigionia; Liriche Greche; Due cori di Michelangelo Buonarroti il giovane
Giacinto Scelsi (1905 – 1982)
o Vocală
Pranam I (for soprano, tape and ensemble); Pranam II (for electric organ and ensemble)
Roman Vlad (1919 – 2013)
o Operă
Storia di una mamma
151
Luigi Nono (1924 – 1990)
o Operă
Intolleranza (Excerpt 4 & 5); Prometheus Suite; Al gran sole carico d'amore ~
Come preludio
o Vocală
La Fabbrica Illuminata; Como una ola de fuerza y luz; Il canto sospeso; Un volto,
del mare + Non consumiamo Marx; La Victoire de Guernica; Canti di vita e d'amore;
Ricorda cosa ti hanno fatto in Auschwitz; Canciones a Guiomar
Luciano Berio (1925 – 2003)
o Operă
Un Re in Ascolto ~ O Notte Grave
o Vocală
Strings in the Earth and Air (Chamber Music); Sinfonia for 8 Voices and
Orchestra; Epifanie; Coro, per 40 voci e strumenti
Germania
Hans Leo Hassler (1564 – 1612)
o Sacră
O Haupt voll Blut und Wunden; Sacri Concentus ~ Cantate Domino; Cantiones Sacrae
Heinrich Schütz (1585 – 1672)
o Operă
Daphné
o Oratoriu
Christmas Oratorio
o Cantată
Cantate Domino canticum novum
o Concert
Kleine geistliche Konzerte I and II; Musikalische Exequien
o Madrigal
Madrigalen Italien SWV 1 - 18
o Motet
Das ist je gewißlich wahr (funeral motet)
o Pasiune
Matthäus Passion SWV 479; Lukas Passion SWV 480; Johannes Passion SWV 481
o Sacră
Symphoniae Sacrae I-III; Cantiones sacrae quatuor vocum SWV 53 – 93;
Cantiones sacrae; O bone Jesu, fili Mariae Virginis
Johann Hermann Schein (1586 – 1630)
o Lied
Drei Lieder
Samuel Scheidt (1587 – 1654)
o Vocală
Tabulaturbuch #24
Johann Krüger (1598 – 1662)
o Cantată
Cantate Domino
152
Heinrich Albert (1604 – 1651)
o Lied
Zwei Lieder
Johann Caspar Kerll (1627 – 1693)
o Magnificat
Magnificat in G Major
o Recviem
Requiem
Dietrich Buxtehude (1637 – 1707)
o Magnificat
Magnificat anima mea Domine in D Major BuxWV Anh.1
o Motet
Benedicam Dominum BuxWV 113
Friedrich Wilhelm Zachow (1663 – 1712)
o Sacră
Herr, wenn ich nur dich habe; Lobe den Herrn meine Seeles
Reinhardt Keiser (1674 – 1739)
o Operă (120)
Lasciami piangere
Johan Mattheson (1681 – 1764)
o Operă (8)
Boris Goudenow
o Oratoriu
Christmas Oratorio ~ Hallelujah
Georg Philipp Telemann (1681 – 1767)
o Operă (40)
Pimpinone ~ So quel che si dice; Der Geduldige Socrates ~ Aria 'Rodisette'
Johann Sebastian Bach (1685 – 1750)
o Caiet
Klavierbüchlein für Anna Magdalena Bach; Klavierbüchlein für Wilhelm
Friedemann Bach
o Cantată
Wachet auf, ruft uns die Stimme BWV 140; Coffee Cantata BWV 211; Christ lag
in Todesbanden BWV 625; Ein feste Burg ist unser Got BWV 720; 324 de cantate
sacre si 25 laice
o Corală
The Best Choral Works; Corala
o Misă
Mass in B Minor ~ 1. Kyrie
o Oratoriu
Weihnachts Oratorium BWV248 (excerpt)
o Pasiune
Matthäuspassion ~ Erbarme dich, mein Gott; Matthäuspassion ~ Herzlich tut mich
verlangen; Johannespassion
Johann Adolph Hasse (1699 – 1783)
o Operă (60)
153
Cristoph Willibald Gluck (1714 – 1787)
o Operă
Orfeo ed Euridice ~ Che faro senza Euridice; Orfeo ed Euridice ~ Che puro ciel
o Teatru liric
Iphigénie en Aulide; Iphigénie en Tauride
Carl Philipp Emanuel Bach (1714 – 1788)
o Cantată
Heilig ist Gott
o Magnificat
Magnificat in D major Wq. 215 H.772
Johann Christian Bach (1735 – 1782)
Opere (fără valoare)
Pasticcios (fără valoare)
Ludwig van Beethoven (1770 – 1827
o Operă
Fidelio ~ Chorus of Prisoners
o Cantată
Cantata on the Accession of Emperor Leopold II, WoO 88 ~ Arie Fliesse; Funeral
cantata on the death of Emperor Joseph II, WoO87 ~ Aria Da stiegen die Mensch;
Meeresstille und glückliche Fahrt op. 112 UMFC; Opferlied (Canción de la ofrenda)
en Mi mayor, Op. 121b
o Lied
An die ferne Geliebte; 6 Lieder
o Misă
Missa Solemnis ~ 1. Kyrie
o Oratoriu
Christ on the Mount of Olives, Op 85 ~ Hallelujah
Ludwig Spohr (1784 – 1859)
o Oratoriu
Oratorio 'The last judgement'
Karl Maria von Weber (1786 – 1826)
o Operă
Der Freischütz - Jägerchor (Jagdchor); Oberon ~ Ocean! thou mighty monster
Giacomo Meyerbeer (1791 – 1864)
o Operă
Les huguenots ~ ‘O beau pays de la Touraine’ (Joan Sutherland); L'Africaine ~
Mi batte il cor... O Paradiso!; Le Prophète ~ Coronation March; Robert le Diable ~
Idole de ma vie
Heinrich August Marschner (1795 – 1861)
o Operă
Der Vampyr; Hans Heiling ~ Queen of the Erdgeister
Gustav Albert Lortzing (1801 – 1851)
o Operă
Der Wildschütz ~ Heiterkeit und Fröhlichkeit
Felix Mendelsohn-Bartholdy (1809 – 1847)
o Oratoriu
Paulus (Excerpt); Elias (Highlights), Op.70
154
Carl Otto Ehrenfried Nicolai (1810 – 1849)
o Operă
The Merry Wives of Windsor ~ Act One Finale (Conclusion)
Robert Alexander Schumann (1810 – 1856)
o Operă
Genoveva ~ Akt 2
o Poem dramatic
Tragödie, Op.64 No.3
o Lied (100)
Dichterliebe (A Poet's Love) ~ In the lovely month of May
o Misă
Missa Sacra in C minor, Op. 147 ~ 1. Kyrie
o Oratoriu
Das Paradies und die Peri ~ Teil 1; Der Rose Pilgerfahrt ~ Teil 1
o Recviem
Requiem für Mignon Op.98b
Friedrich von Flotow (1812 – 1883)
o Operă
Martha ~ Ach, so fromm; Martha ~ Letzte Rose
Richard Wagner (1813 – 1883)
o Operă (13)
DRN I. Das Rheingold ~ Entry of the Gods Into Valhalla; DRN I. Das Rheingold ~
Prelude; DRN II. Die Walküre ~ Loge, hör! Lausche hieher; DRN II. Die Walküre ~
The Ride Of The Valkyries; DRN III. Siegfried ~ Act 2; DRN IV. Götterdämmerung ~
Finale, Act 3; Der fliegende Holländer ~ Die Frist ist um; Der fliegende Holländer ~
Laß die Wacht!; Der fliegende Holländer ~ Beginning of Act II, Senta's Ballad; Der
fliegende Holländer ~ Act 3, Part 1; Tristan und Isolde ~ Liebestod und Leise;
Lohengrin ~ Elsa's Dream; Die Meistersinger von Nürnberg ~ Selig, wie die Sonne;
Tannhäuser ~ O du mein holder Abendstern; Das Liebesverbot (excerpt); Rienzi, der
Letzte der Tribunen ~ Allmächt' Ger Vater; Tannhäuser ~ Arrival of the guests at
Wartburg; Parsifal ~ Karfreitagszauber
Robert Franz (1815 – 1892)
o Lied
Aus meinen großen Schmerzen, Op. 5 Nr. 1; The Avowal; Gute Nacht
Jacques Offenbach (1819 – 1880) (franco-german)
o Operă
The Tales Of Hoffmann ~ Barcarolle; Les Contes D'Hoffmann ~ Les oiseaux dans
la charmille; Opera fantastica
o Operetă
Orphée aux enfers ~ Galop infernal; Orphée aux enfers ~ Duo de la mouche
Johannes Brahms (1833 – 1897)
o Lied (200)
Wiegenlied Op. 49 No. 4; Wiegenlied (Lullaby Cradle song - modern version); Wiegenlied
o Cantată
Rinaldo, Op. 50 (excerpt)
o Recviem
Requiem - How Lovely Is Thy Dwelling Place; Ein Deutsches Requiem, Op. 45 (2 of 7)
155
Engelbert Humperdinck (1854 – 1921)
o Operă
The Tales Of Hoffmann ~ Barcarolle; Die Königskinder ~ Isabel Rey; Hänsel und
Gretel ~ Abendsegen
Richard Georg Strauss (1864 – 1949)
o Lied
Frühling; September; Beim Schlafengehen; Im Abendrot
o Opera seria
Salome, Op. 54, Act I, Scene 4 ~ Dance of the Seven; Intermezzo (excerpt)
o Operă comică
Capriccio, Op.85 ~ Final
Hans Erich Pfitzner (1869 – 1949)
o Operă
Palestrina (excerpt)
Max(imum) Reger (1873 – 1916)
o Lied (230)
Mariä Wiegenlied for soprano & TTBB choir & piano
Alban Maria Johannes Berg (1885 – 1935)
o Operă
Wozzeck ~ Act 3, Scene 4; Lulu ~ Act3, Scene3
Paul Hindemith (1895 – 1963)
o Lied (120)
Lieder nr 3, 4, 5 op.18; 9 English songs
o Operă
Cardillac (excerpts); Mathis der Maler
Carl Heinrich Maria Orff (1895 – 1982)
o Operă
Antigonae (excerpt)
o Cantată
Carmina Burana ~ O Fortuna; Catulli Carmina ~ Praelusio; Trionfo di Afrodite ~ Epitalamo
Erich Wolfgang Korngold (1897 – 1957)
o Muzică de scenă
Der Ring des Polykrates (excerpt); Die tote Stadt ~ Marietta's Lied
o Operă
Die tote Stadt ~ Marietta's Lied
Hans Eisler (1898 – 1962)
o Vocal-simfonică
Deutsche Sinfonie, Op.50
Kurt Julian Weill (1900 – 1950)
o Operă
Die Dreigroschenoper; Aufstieg und Fall der Stadt Mahagonny
o Operetă
Lady in the Dark (1-5)
Ernst Krenek (1900 – 1991)
o Operă
Jonny spielt auf
156
Werner Egk (1901 – 1983)
o Operă
Peer Gynt ~ Letzte Szene
Wolfgang Fortner (1907 – 1987)
o Operă
Bluthochzeit (excerpts)
o Vocală
Vocală (diverse)
Pierre Henri Marie Schaeffer (1910 – 1995)
o Experimentală
Symphonie pour un homme seul
Bernd Aloïs Zimmermann (1918 – 1970)
o Muzică de scenă
Die Befristeten ~ Ode an Eleutheria
o Operă
Die Soldaten ~ Final scene
o Recviem
Requiem für einen jungen Dichter ~ Dona nobis pacem
Hanz Werner Henze (1926 – 2012)
o Cantată
Being Beauteous for Soprano, Harp and Four Celli
o Operă
Boulevard Solitude
o Oratoriu
Novae de infinito laudes (1)
Karlheinz Stockhausen (1928 – 2007)
o Experimentală
Gesang der Jünglinge
Alfred Schnittke (1934 – 1998)
o Operă
Life With an Idiot (excerpt)
Franța
157
André Campra (1660 – 1744)
o Operă-balet
Operă-balet (fără valoare)
o Tragedie lirică
Tragedie lirică (fără valoare)
o Misă
Messe de Requiem
o Motet
Motets
o Psalm
Psalm 150 Laudate Dominum
Jean-Philippe Rameau (1683 – 1784)
o Operă-balet
Les Indes Galantes ~ Rondeau; Platée ~ La Folie
o Operă-tragedie
Hippolyte & Aricie ~ Trio des Parques; Castor et Pollux ~ Tristes apprêts
Jean-Joseph Cassanéa de Mondonville (1711 – 1772)
o Sacră
Dominus regnavit ~ Christie; Grand Motet 'Coeli Enarrant Gloriam Dei'; Grand
Motet 'Venite Exultemus'; Grand Motet, 'Cantate Domino'; Grand Motet, 'Magnus
Dominus'; Grand Motet, 'Nisi Dominus'
François-André Danican Philidor (1726 – 1795)
o Operă comică
Opera comică (fără valoare)
o Tragedie lirică
Tragedie lirică (fără valoare)
Pierre-Alexandre Monsigny (1729 – 1817)
o Comedie-feerie
La belle Arsène
o Dramă
Le déserteur
o Intermediu
Les aveux indiscrets
François-Joseph Gossec (1734 – 1829)
o Recviem
Grande Messe des Morts
o Te Deum
Te Deum а Grand Orchestre
André-Ernest-Modeste Grétry (1741 – 1813)
o Operă (70)
Le tableau parlant ~ Aria de Isabelle; Richard-Cœur-de-lion ~ Si l'univers entier
Nicolas-Marie d'Alayrac (1753 – 1809)
o Operă comică
Opera comică (fără valoare)
158
Jean-François Lesueur (1760 – 1837)
o Operă
Operă (fără valoare)
o Oratoriu
Oratorio de Noël
François- Adrien Boïeldieu (1775 – 1834)
o Operă comică
La dame blanche
Daniel François Esprit Auber (1782 – 1871)
o Operă
Fra Diavolo ~ Non temete, Milord; La muette de Portici ~ ‘Mieux vaut mourir!’
Louis-Joseph-Ferdinand Hérold (1791 – 1833)
o Operă
Zampa ~ Act 3c
Jaques Fromental Halévy (1799 – 1862)
o Operă
La Juive ~ 'Si la rigueur et la vengeance'; La Juive ~ 'Aria di Eleazar Rachel';
La Juive ~ 'Rachel, quand du Seigneur'
Adolphe Adam (1803 – 1856)
o Operă
Le Farfadet (fragmets)
Hector Berlioz (1803 – 1869)
o Opera seria
La vestale (1); Benvenuto Cellini ~ Les belles fleurs... Entre l'amour et le devoir;
La Damnation de Faust ~ D'amour l'ardente flamme; Les Troyens ~ Vallon Sonore;
Béatrice & Bénédict ~ Nuit paisible
o Cantată
Herminie (cantata for soprano & orchestra)
o Oratoriu
L'enfance du Christ ~ L'Adieu des bergers à la sainte famille
o Recviem
Grande Messe des Morts (Requiem) ~ Dies Irae (2 of 7)
o Te Deum
Te Deum, Op.22 (fragments)
Ambroise Thomas (1811 – 1896)
o Operă
Mignon ~ Connais-tu le pays
Charles Gounod (1818 – 1893)
o Operă
Faust ~ Alerte, Alerte!... Anges Purs; Faust ~ Soldiers' Chorus (Chœur des
soldats); Faust ~ Vous qui faites l'endormie; Faust ~ Le veau d'or; La brise est douce
et parfumée (Gounod); Mireille ~ Anges du paradis; Mireille ~ O légère hirondelle
o Sacră
Ave Maria
159
Jacques Offenbach (1819 – 1880) (franco-german)
o Operă fantastică
Les contes d'Hoffmann ~ Barcarolle; Les contes d'Hoffmann ~ Belle nuit, ô nuit d'amour
o Operetă
Orphée aux Enfers (prima operetă din lume) ~ Part 1; Belle Hélène ~ Couplets
des rois; La Périchole ~ Je suis grise; Monsieur Choufleuri ~ Italia la bella; La Grande
Duchesse de Gerolstein ~ Finale from Act 2; La Vie Parisienne ~ Final
Éduard Lalo (1823 – 1892)
o Operă
Le Roi d'Ys ~ Vainement, ma bien aimée
Florimond Hervé (1825 – 1892)
o Operetă
Mam'zelle Nitouche ~ Airs de l'inspecteur et de l'Aleluia; Mam'zelle Nitouche ~ Le
soldat de plomb
Charles Lecocq (1832 – 1918)
o Operetă
La Fille de Madame Angot ~ Finale
Camille Saint-Saëns (1835 – 1921)
o Operă
Samson et Dalila, Op. 47 ~ Mon coeur s’ouvre à ta voix
o Oratoriu
Oratorio de Noêl
Clément Philibert Léo Delibes (1836 – 1891)
o Operă
Lakmé ~ Air des clochettes (Bell Song); Lakmé ~ Viens, Mallika (The Flower
Duet); Lakmé ~ Où va la jeune Hindoue
George Bizet (1838 – 1875)
o Operă comică
Les Pêcheurs de perles ~ Au Fond du Temple Saint; La Jolie Fille de Perth ~ Tra
la la, quand la flamme de l'amour
o Opera seria
Carmen ~ L'amour est un oiseau rebelle (Carmen este cea mai faimoasă operă
franceză); Carmen ~ Toreador Song; Avec la garde montante; Habanera; Seguidilla
(Pres des remparts de Seville); Je dis que rien ne m'epouvante; La fleur que tu
m'avais jetée
o Operetă
Le Docteur Miracle (1-2)
Edmond Audran (1840 – 1901)
o Operetă
La Mascotte ~ Acte I, Duo des dindons
Emmanuel Chabrier (1841 – 1894)
o Operă
L'Étoile ~ 1. Couplets du pal; L'Étoile ~ 2; Le Roi malgré lui ~ Fête polonaise, Acte II
Jules Massenet (1842 – 1912)
o Elegie
Elegie
160
o Operă
Hérodiade ~ Il est doux, il est bon, Act I; Manon ~ Beginning of Act 2; Werther ~
Toute mon âme est là... Pourquoi me réveiller; Thaïs ~ Meditation; Cendrillon ~ Ah!
douce enfant; Don Quijote ~ Riez, allez, riez du pauvre idéologue
Gabriel Fauré (1845 – 1924)
o Lied (chanson)
Après un rêve; Aurore; Chanson d'amour; Le secret; Les berceaux; Cinq melodies
de Venise
o Operă
Prométhée ~ Le Cortège de Pandore; Pénélope ~ Les fuseaux sont lourds, le
palais est sombre
o Recviem
Requiem, Op. 48 ~ In Paradisum; Requiem, Op. 48 ~ Pie Jesu Domine
Robert Planquette (1848 – 1903)
o Operetă
Les cloches de Corneville ~ J’ai fait trois fois le tour du monde
Vincent d’Indy (1851 – 1931)
o Operă
L' Étranger ~ Il se fait bien attendre aujourd'hui jeune fille
Louis Charles Bonaventure Alfred Bruneau (1857 – 1934)
o Operă (14)
L'attaque du moulin ~ Le jour tombe
Gustave Charpentier (1860 – 1956)
o Operă
Louise ~ Depuis le jour; Louise ~ O Jolie! Soeur choisie! (Julien)
Claude Achille Debussy (1862 – 1918)
o Cantată
L´enfant prodigue (The Prodigal Son) ~ Air di Lia
o Mister dramatic
Le martyre de Saint Sébastien (I)
o Operă
Pelléas et Mélissande (fragment); La chute de la Maison Usher (fragment); Le diable
dans le beffroi (unfinished)
o Vocală
80 melodii (texte poeți simboliști + acompaniament pian); Miniaturi vocale; Trei
cântece din Bilitis
Paul Abraham Dukas (1865 – 1935)
o Operă comică
Ariane et Barbe-Bleue ~ Oh! mes clairs diamants
Erik Satie (1866 – 1925)
o Chanson
Chansons (voix + piano)
o Dramă simfonică
Socrate (ténor & piano)
o Misă
Messe des pauvres
161
Maurice Ravel (1875 – 1937)
o Cantată
Myrrha
o Fantezie lirică
L'Enfant et les sortilèges (1)
o Lied
Histoires Naturelles ~ Le Pintade
o Operă bufă
L'heure espagnole, M.52 ~ Oh! la pitoyable aventure!
o Voce + pian
M. Ravel - 3 Poèmes de Stéphane Mallarmé
Reynaldo Hahn (1875 – 1947)
o Chanson (125)
Chansons grises
Edgard Victor Achille Charles Varèse (1883 – 1965)
o Soprană + orchestră
Nocturnal for Soprano, Male Choir and Orchestra; Offrandes
Darius Milhaud (1892 – 1974)
o Operă comică
Oaia rătăcită
o Minut
Izbavirea lui Tezeu; Parasirea Ariadnei; Rapirea Europei
o Opera seria
Le pauvre matelot; Les malheurs d'Orphée, Op. 85, Act I Duo d'amour. Mon rêve,
mon désir; Les malheurs d'Orphée, Op. 85, Act II Duo dans la cabane. Il est trop tard
o Trilogie greacă
Orestia-Agamemnon; Coephore; Eumenide
o Trilogie sud-americană
Christophe Columb; Maximilen; Bolivar
(Oscar-) Arthur Honegger (1892 – 1955)
o Cantată
Cantata Crăciunului
o Operă
Antigona; Pastorale d'été
o Operetă (3)
Operetă (fără valoare)
o Oratoriu
Ioana d'Arc pe rug; Judith; Nicolas de Flue; Regele David; Strigătele lumii
o Simfonie scenică
Horatiu victorios
Francis Jean Marcel Poulenc (1899 – 1963)
o Cantată laică
Bal mascat; Figura umană
o Lied
Lieduri cu acompaniament pianistic
162
o Operă comică
Les Mamelles de Tirésias
o Opera seria
Dialogues des Carmelites ~ Salve Regina; La vois humaine
o Sacră
Litanii către Maica Domnului cea neagră; Gloria; Misse; Motete; Stabat mater
o Vocală
Le Bestiare
Olivier Eugène Prosper Charles Messiaen (1908 – 1992)
o Operă
Saint François d'Assise ~ Act II, Scene 6
o Oratoriu
Schimbarea la fata a Domnului nostru Iisus Hristos
o Sacră
Arătarea bisericii eterne; Cartea de orgă; Cartea Sfintei Împărtășanii; Corpuri
glorioase; Înălțarea; Liturghii de cristal; Missa Rusaliilor; Misterul Sfintei Treimi;
Nasterea Domnului; Trei mici liturghii ale prezentei divine
Jean-Yves Daniel-Lesur (1908 – 2002)
o Corală
Le Cantique des cantiques
o Misă
Missa pentru ziua păcii
o Operă
Ondine
o Oratoriu
Adevărul Ioanei
Pierre Louis Joseph Boulez (1925 – 2016)
o Vocală
Le Marteau sans Maître ~ Bourreaux de solitude; Le soleil des eaux ~ La Sorgue
(Chanson pour Yvonne)
Anglia
Nicholas Laniere (1588 – 1666)
o Operă
Lovers Made Men (prima operă engleză)
o Song
No more shall meads
Henry Lawes (1596 – 1662)
o Song
Go Lovely Rose; A Dialogue on a Kiss
Henry Purcell (1659 – 1695)
o Operă
Dido and Aeneas ~ When I am laid in earth (arie); Dido and Aeneas ~ Thy Hand,
Belinda (recitatv); The Fairy Queen ~ O Let Me Weep; The Fairy Queen ~ If love's a
sweet passion; The Fairy Queen ~ Oh, let me weep!
o Te Deum
Te Deum and Jubilate in D major
163
Matthew Locke (1630 – 1677)
o Operă
Cupid and Death ~ 1.a Are all things in their preparation; Cupid and Death ~ 1.b
Though little be the God of Love; Cupid and Death ~ 2.a Holla, within; Cupid and Death
~ 2.b Victorious men of Earth; Cupid and Death ~ 3.a Stay, Cupid, wither art thou flying;
Cupid and Death ~ 4.a Nature's Entrance and Aria Fly, fly my children; Cupid and Death
~ 4.b Change, o change your fatal bows; Cupid and Death ~ 4.c What will it, Death,
advance thy name; Cupid and Death ~ 5.a Chamberlain's and Apes' Entrance and Aria
'O yes...'; Cupid and Death ~ 5.b Chorus Like a perfurming gale o' er flowers; Cupid
and Death ~ 5.c Cupid, Mercury, Death, Nature I am here; Cupid and Death ~ 5.d
Mercury's Aria Hence ye profane; Cupid and Death ~ 5.e Mercury's Aria Return, return
you happy men; Cupid and Death ~ 5.f Open bless'd Elysian grove
John Blow (1649 – 1708)
o Operă
Vénus & Adonis (excerpt)
o Vocală
Salvator Mundi
An Ode on the death of mr. Henry Purcell
Johann Cristoph Pepusch (1667 – 1752)
o Operă
The Beggar's Opera (excerpt)
John Gay (1685 –1732)
o Operă
The Beggar's Opera (excerpt)
Georg Friedrich Häendel (1685 – 1711 Germania, 1711 – 1759 Anglia)
o Vocală
Vocals (fără valoare)
o Imn
Chandos anthems; Coronation Anthems; Te Deum HWV 278 ~ Music for the
Peace of Utrecht
o Operă (45)
Giulio Cesare ~ Piangerò la sorte mia; Semele (Where'er you walk); Rodelinda ~
Dove sei, amato bene
o Oratoriu (32)
Messiah ~ Hallelujah Chorus
Thomas Augustine Arne (1710 – 1778)
o Song
A Hunting We Will Go (The Dusky Night)
o Imn
God Save the Queen (National Anthem Original Version); Rule Britannia
o Operă (50)
o Love in a village (ballad-opera) ~ The traveller benighterd
o Oratoriu (2)
Oratoriu (fără valoare)
Michael William Balfe (1808 – 1870)
o Operă
The Bohemian Girl ~ The Dream; The Bohemian Girl ~ I dreamt I diwelt in marble halls
164
William S. Gilbert (1836 – 1911)
o Operetă
The Mikado - I've Got a Little List
o Pater Songs
Major-General's Song
Arthur Sullivan (1842 – 1900)
o Operetă
The Mikado - I've Got a Little List
Edward Elgar (1857 – 1934)
o Oratoriu
The Mikado - I've Got a Little List
Ralph Vaughan Williams (1872 – 1958)
o Cantată
Hodie, Christmas Cantata per soli, coro e orchestra
o Song
Cântece shakespeariene (3)
o Operă
Hugh the Drover ~ Hugh's Song of the Road; Riders to the Sea; The Pilgrim's Progress
o Simfonie cu cor
A Sea Symphony (Symphony No. 1) , IRV. 70
Sir William Turner Walton (1902 – 1983)
o Operă
Troilus and Cressida (Scenes); The Bear ~ I was a constant, faithful wife
o Oratoriu
Belshazzar's Feast
o Vocal-instrumentală
Façade
Sir Michael Kemp Tippett (1905 – 1998)
o Operă
A Midsummer Marriage ~ Sosostris's Aria; The Knot Garden ~ Act 1 Confrontation
(So, If I Dream); The Knot Garden ~ Act 2 Labyrinth (Fear! What Do I Fear); The Knot
Garden ~ Act 3 Charade (Enough! Enough!); King Priam ~ Achilles and Priam
o Oratoriu
A Child of Our Time ~ 1-5
Edward Benjamin Britten (1913 – 1976)
o Cantată
Children's Crusade (excerpt); Saint Nicolas (excerpt)
o Lied
A Ceremony of Carols
o Operă
A Midsummer Night's Dream ~ Act 1; Peter Grimes ~ Mob scene; The Rape of
Lucretia; Paul Bunyan ~ Inkslinger's Song; Albert Herring ~ Albert the Good! Long
may he reign; Death in Venice (trailer); Billy Budd ~ Billy Budd, king of the birds!
o Misă
Missa Brevis in D, op. 63; Missa Pro Defunctis
o Serenadă
Serenade for tenor, horn and strings
165
Austria
166
Anton ~ Antonio Diabelli (1781 – 1858)
o Misă
Missa Pastorale in F-major, Op.147 ~ 1. Kyrie
Franz Peter Schubert (1797 – 1828)
o Cantată
Lazarus D.689 (Unfinished Cantata) ~ Act I
o Lied (600)
Erlkönig; Die Forelle D.550; Heidenröslein; Gretchen am spinnrade Op.2 D.118
o Misă (7)
Mass in E flat Major ~ 1. Kyrie
o Operă
Operă (fără valoare)
o Poem (piano + tenor)
Winterreise ~ Der Leiermann
Fanny Hensel-Mendelssohn (1805 – 1847)
o Cantată (4)
Cantată (fără valoare)
o Lied (peste 250)
Schwanenlied Op.1, Nr.1; Die Mainacht
o Misă
Mass No. 3 in F minor ~ 1. Kyrie; Missa
o Psalm
Psalm 150 for soprano, chorus and orchestra
o Te Deum
Te Deum in C major ~ I. Te Deum laudamus
Franz von Suppé (1819 – 1895)
o Operetă
Operetă (fără valoare)
Anton Bruckner (1824 – 1896)
o Cantată (4)
Cantata for Prelate Friedrich Mayer
o Lied (peste 250)
Schwanenlied Op.1, Nr.1
Johann Strauss-fiul (1825 – 1899)
o Operetă
Melodien aus der Operette 'Die Fledermaus'; Melodien aus der Operette 'Der
Zigeunerbaron'
Karl Zeller (1842 – 1898)
o Operetă
The Bird Seller ~ No mal
Karl Millöcker (1842 – 1899)
o Operetă
Der Bettelstudent ~ Medley
Hugo Wolf (1860 – 1903)
o Lied (200)
Goethe Lieder
o Operă comică
Der Corregidor ~ Die Obrigkeit
167
Gustav Mahler (1860 – 1911)
o Lied
Lieder eines fahrenden Gesellen (Songs Of A Wayfarer)
o Simfonie-cantată
Symphony No.8 In E flat Major 'Symphony of a Thousand'
Arnold Schönberg (1874 – 1951)
o Cantată
A Survivor from Warsaw, Op 46
o Lied
Gurre-Lieder (excerpt)
o Monodramă
Erwartung (Așteptarea) Op.17 (excerpts); Die glückliche Hand Op.18 (Excerpts)
o Operă bufă
Von heute auf morgen, Op. 32 ~ Oho, oho, was seh'ich da
o Operă seria
Moses und Aron ~ Act II, Scene III, The Golden Calf and the Altar
o Oratoriu
Jakobsleiter (Scara lui Iacob) ~ Opening scene
o Vocal-instrumentală
Pierrot lunaire
Anton Friedrich Wilhelm von Webern (1883 – 1945)
o Cantată
Kantate I Op 29; Kantate II Op 31
o Lied
Five Songs Op.4
o Sacră
Five Canons on Latin Text Op. 16; Canon
Alban Maria Johannes Berg (1885 – 1935)
o Cantată
Der Wein
o Lied
4 Lieder Op. 2
o Operă
Lulu; Wozzeck ~ Act 3 Scene 4; Wozzeck ~ Interlude
György Sándor Ligeti (1923 – 2006)
o Acțiune scenică
Nouvelles Aventures (for 3 singers and 7 instruments)
o Cor
3 hungarian études a capella
o Recviem
Requiem
o Operă
Le Grand Macabre ~ Mysteries
168
Rusia
Mihail Ivanovici Glinka (1804 – 1857)
o Operă
Life for the Tzar ~ Finale; Ruslan and Lyudmila ~ Aria from Act I; Ivan Susanin ~
Susanin's Aria
Alexandr Sergeevici Dargomâjski (1813 – 1869)
o Operă
Rusalka ~ Die Meerjungfrau; The Stone Guest
Alexandr Porfirievici Borodin (1833 – 1887)
o Operă
Prince Igor
César Cui (1835 – 1918)
o Operă
Angelo ~ Rodolfo's Song; William Ratcliff ~ Introduction
Modest Petrovici Musorgski (1839 – 1881)
o Lied
La Camera del bambino - s'Nanei (1-7)
o Operă comică
Operă comică (fără valoare)
o Operă istorică
Operă istorică (fără valoare)
o Operă seria
Opera seria (fără valoare)
Piotr Ilici Ceaikovski (1840 – 1893)
o Operă (10)
Evgheni Oneghin ~ Prince Gremin's Aria; The Queen of Spades ~ Ja vas lyublyu;
Iolanta ~ 'Iolanta' Aria
o Romanță
If Only I Had Known
Nicolai Andreievici Rimski-Korsakov (1844 – 1908)
o Operă (15)
The Snow Maiden ~ The Death Scene; Sadko ~ Song Of India; The Golden
Cockerel ~ Hymn to the Sun
Serghei Vasilievici Rachmaninov (1873 – 1943)
o Operă
Aleko ~ Ves' tabar spit; Francesca da Rimini ~ O ne rida, mai Paolo; The Miserly
Knight ~ Part 1 of 5 (excerpt)
o Sacră
Vespers (Vecernie) ~ Praise the Lord
Reinhold Moritzevich Glière (1875 – 1956)
o Vocală
Concerto for Coloratura Soprano
169
Igor Fiodorovici Stravinski (1882 – 1971)
o Balet vocal
Pulcinella
o Cantată
Cantata ~ I-III
o Coral-orchestrală
Threni ~ Lamentations of the Prophet Jeremiah
o Operă
The Nightingale ~ Nightingale Aria; Oedipus Rex ~ Nonn' erubescite, reges; The
rake's progress ~ Gently, little boat; Mavra ~ Aria de Mavra
o Teatru muzical
The Wedding (excerpt); Renard the Fox (excerpt)
o Voce + orchestră
Symphony of the Psalms ~ Second Movement; Voce + diverse
Serghei Sergheevici Prokofiev (1891 – 1953)
o Muzică film
Alexander Nevsky ~ The Battle of the Ice; Ivan The Terrible ~ Ivan's Sickness
o Operă (8)
The Love For Three Oranges (excerpt); War and Peace – Waltz; Betrothal in a
Monastery (excerpt); The Fiery Angel, Op.37 ~ Act 5, 'A... !'; Semyon Kotko ~ Finale;
The Gambler (excerpt)
o Voce + pian
Five Poems for Voice and Piano, Op.23
Dimitri Dimitrievici Shostakovici (1906 – 1975)
o Cantată
The Song of Forest ~ Part 1 of 3
o Operă
The Nose ~ Final; Lady Macbeth of Mtsensk
o Operetă
Moscow, Cheryomushki ~ Part 4 of 5 (excerpt)
Spania
Francisco Asenjo Barbieri (1823 – 1894)
o Comedie muzicală
Tonalida; Zarzuela
Felipe Pedrell (1841 – 1922)
o Operă
Quasimodo ~ Al santo studio, al cielo; Le Dernier des Abencérages
Isaac Albéniz (1860 – 1909)
o Operă
Henry Clifford (excerpts); Pepita Jiménez ~ Romanza de Pepita
Enrique Granados (1867 – 1916)
o Cancion
Tonadillas en estilo antiguo H136
o Operă
María del Carmen ~ Act II, Dile que huya!
170
Manuel de Falla (1876 – 1946)
o Operă
La Vida Breve ~ Allí está! Riyendo; L'Atlàntida ~ Al apuntar el alba clara de una
paloma he soñado
Xavier Montsalvatge i Bassols (1912 – 2002).
o Cancion
Cinco canciones negras
o Sacră
Cinco Invocaciones al Crucificado
Cehia
Josef Mysliveček (1737 – 1781)
o Cor
Il Bellerofonte ~ Rendi Alle Selve (Chorus)
Bedřich Smetana (1824 - 1884)
o Cantată
Cantata for mixed voices and orchestra
o Operă comică
The Bartered Bride ~ Opening Chorus; The Bartered Bride ~ Act I, (excerpt); The
Two Widows ~ Aria of Carolina; The Kiss ~ Aria of Barče; The Kiss ~ Go to sleep my
angel - flew a white dove; Operă comică
o Operă seria
Dalibor ~ Slyšels to příteli
Antonín Dvořák (1841 – 1904)
o Basm
Rusalka ~ Song to the Moon; Rusalka ~ Měsíčku na nebi hlubokém
o Operă istorică
Alfred ~ Act II, Scene 1 & 2
o Operă comică
The Devil and Kate~ Aria of the Princess
o Sacră
Sacră (fără valoare)
Leoš Janáček (1854 – 1928)
o Cantată
The Diary of One Who Disappeared (excerpt)
o Misă
Misa Glagolitica ~ III. Gloria
o Operă
Jenůfa ~ Finale; Destiny (excerpt); The Excursions of Mr. Brouček; Kát′a
Kabanová ~ Finale; The Cunning Little Vixen; The Makropulos Affair ~ Final scene;
From the House of the Dead ~ Act 1, Petrovich arrives
Bohuslav Jan Martinů (1890 – 1959)
o Operă (15)
Julietta (fragments); Mirandolina (excerpt)
Alois Hába (1893 – 1973).
o Operă
Matka, Op.35 ~ Scene 1. 'May God console you, neighbour'
171
Ungaria
172
Polonia
Stanislav Moniuszko (1819 – 1872)
o Operă
Halka ~ Halka's Aria
Karol Szymanowski (1882 – 1937)
o Melodie
Love Songs of Hafiz (1-2)
o Operă
King Roger ~ Roxana's Song; Hagith ~ Gdzie jesteś dziewczę
o Vocală
Stabat Mater op. 53 ~ Stała matka bolejąca
o Vocală + pian
Five Songs for Soprano and piano
Witold Roman Lutosławski (1913 – 1994)
o Vocală + orchestră
Trittico Slesiano (Tryptyk śląski)
o Vocală + pian
Trois poèmes d'Henri Michaux ~ I-III; Five Songs for Voice and Piano
Henryk Mikołaj Górecki (1933 – 2010)
o Corală
Totus Tuus
o Vocală-simfonică
Miserere; Amen; Three Lullabies; Symphony no. 3 op. 36 'Symphony of Sorrowful Songs'
Krzysztof Eugeniusz Penderecki (1933 – )
o Operă
The Devils Of Loudun ~ Exorcizo te; The Devils Of Loudun ~ Beyond the
Sanctum; The Devils Of Loudun ~ The Unwelcome; Die Schwarze Maske ~ Benigna
Szene; King Ubu
o Oratoriu
Dies irae (Auschwitz oratorium) ~ Lamentatio
o Sacră
Utrenia Ewangelia (Misa rusă); Stabat Mater; Paradise lost ~ Atto I, parte 1
Belgia
173
Estonia
Suedia
Norvegia
Finlanda
Jean Sibelius (1865 – 1957)
o Operă
Operă (fără valoare)
o Poem simfonic - cantată
Kullervo ~ 3. Kullervo & His Sister; Luonnotar, Op.70
România
174
Alexandru Adolf Flechtenmacher (1823 – 1898)
o Cântec patriotic
Hora Unirii; Sfântă zi de libertate; Saltă române!; Cântecul Unirii
o Canțonetă
Barbu Lăutaru
o Dramă istorică
Zavera lui Tudor
o Operetă-vodevil
Baba Hârca (prima operetă românească)
o Operă (4)
Operă (fără valoare)
o Vodevil
Vodevil (fără valoare)
Eduard Caudella (1841 – 1924)
o Baladă
Sergentul
o Fantezie
Amintiri din Carpați
o Legendă lirică
Traian și Dochia
o Baladă
Dochia ballad for orchestra, Op.4
o Cântec
Ochi albaștri și drăgălași; Batrâne, vino și povestește
o Operă comică
Olteanca
o Operă istorică
Petru Rareș
o Operetă
Fata răzeșului
o Uvertură
Moldova
o Vodevil
Harță răzeșul
George Stephanescu (1843 – 1925)
o Feerie
Sânziana și Pepelea
o Operă comică
Mama soacră; Scaiul bărbaților
o Opera seria
Petra
o Operetă
Cometa; Peste Dunăre
o Uvertură
Uvertura națională
175
George Dima (1847 – 1925)
o Baladă
A venit un lup din crâng; Groza; Mama lui Ștefan cel Mare
o Cantată
Cantată pentru tenor, cor și orchestră
o Cor
Coruri laice
o Lied
De ce nu-mi vii; Dorința; Și dacă ramuri bat în geam; Somnoroase păsărele
o Prelucrare vocală
Jelui-m-aș și n-am cui; Mugur, mugurel; Vai, mândruțo
o Sacră
Colinde și cântări bisericeși; Liturghie
Ciprian Porumbescu (1853 – 1883)
o Cantată
Altarul mănăstirii Putna
o Imn
Pe-al nostru steag e scris unire; Trei culori (versuri originale);
o Operetă
Crai nou ~ Aria Dochiței
Titus Cerne (1859 – 1910)
o Cantată
Esthera
o Liturghie
Liturghie (fără valoare)
o Miniatură
Miniaturi vocale și corale
George Enescu (1881 – 1955)
o Operă
Oedip (fragment)
o Vocală + pian
Sept Chansons de Clément Marot, Op.15
Paul Constantinescu (1909 – 1963
o Operă comică
O noapte furtunoasă ~ Aria lui Spiridon
o Oratoriu
Oratoriul Bizantin de Crăciun
Constantin Marin (1925 – 2011)
o Colind
Două colinde românești (Corul Național de Cameră „Madrigal”
176
America
SUA
John Philip Sousa (1854 – 1932)
o Operetă (14)
Operetă (fără valoare)
Henry T. Burleigh (1866 – 1949)
o Song
Go Down Moses
Amy Cheney Beach (1867 – 1944)
o Misă
Mass in E flat Major ~ 1. Kyrie
o Operetă
The Year's at the Spring; Fairy Lullaby
Charles Edward Ives (1874 – 1954)
o Song (114)
The Things Our Fathers Loved; Memories (A - Very Pleasant, B - Rather Sad);
The Circus Band; Tom Sails Away; Songs My Mother Taught Me
o Sacră
Psalm 90; Psalm 100
William Grant Still (1895 – 1978)
o African Balet
Sahdji
o Operă (8)
Troubled Island ~ I dream a world
o Song
Songs of Separation
George Gershwin (1898 – 1937)
o Muzică de film
Shall We Dance
o Muzică de scenă (30)
Porgy & Bess ~ Summertime; Porgy & Bess ~ Bess, You Is My Woman Now
Aaron Copland (1900 – 1990)
o Operă
The Tender Land ~ The promise of living; The Second Hurricane ~ Queenies Song
Samuel Osborne Barber II (1910 – 1981)
o Muzică de film
Platoon ~ Agnus Dei
o Operă
Knoxville Summer of 1915 for Soprano
John Milton Cage Jr. (1912 – 1992)
o Aleatoare
Aria
177
Pauline Oliveros (1932 – 2016)
o Experimentală
Sound Patterns
Philip Glass (1937 – )
o Experimentală
Einstein on the Beach - Spaceship
George Crumb (1929 - )
o Madrigal
Madrigals, Book I-IV; Caballito Negro (Little Black Horse)
o Vocală
Ancient Voices of Children
John Paul Corigliano (1938 – )
o Muzică de scenă
The Naked Carmen ~ Playin' The Game
o Vocală + pian
Mr. Tambourine Man: Seven Poems of Bob Dylan
John Coolidge Adams (1947 – )
o Muzică de scenă
Doctor Atomic ~ Batter My Heart; Nixon in China ~ I am the wife of Mao Tse-tung;
The Death of Klinghoffer 2001 ~ Night Chorus; El Niño
o Vocal-instrumentală
Harmonium; On the Transmigration of Souls
Jennifer Higdon (1962 – )
o Corală
Southern Grace
o Vocală
Dooryard Bloom (for bariton and orchestra)
Mexic
Argentina
Asia
Japonia
Tōru Takemitsu (1930 – 1996)
o Vocală electroacustică
Vocalism Ai (Love)
China
Bright Sheng (1955 – )
o Operă
Madam Mao
o Vocală
Two Folk Songs from Qinghai ~ 1. Morningstar Lily; Two Folk Songs from Qinghai
~ 2. A Pair of Mules
179
180
Componența orchestrei moderne
Instrumente muzicale
Instrument muzical – obiect care produce sunete, utilizat în interpretarea unei compoziții
muzicale
Clasificarea instrumentelor muzicale – există mai multe categorii de instrumente
muzicale, clasificate după următoarele criterii:
~după sistemul Hornbostel–Sachs: aerofone, autofone (idiofone), claviaturi, cordofone,
membranofone
~după modul de producere a sunetului: cu coarde, de suflat, de percuție, electronice
~după materialul din care sunt construite: lemn, alamă, trestie, corn de animal, lut,
plastic, sticlă, metal
~după modul de acordare: acordabile, neacordabile
~după capacitatea de a interpreta o melodie: melodice, amelodice
Aerofone
Lemne Alămuri
Suflători
Autofone (Idiofone)
Percuție
Melodice Amelodice
Claviatură
Complexe
Coarde Burduf
Clopoței Aerofone
Electrofone (electronice)
Cordofone
Coarde
Frecate (orchestră) Ciupite (orchestră)
Frecate (diverse) Ciupite (diverse)
Lovite Electrofone / Electronice
Membranofone
Percuție
cu coarde de percuție
de suflat electronice
lemn alamă
trestie corn de animal
lut plastic
sticlă metal
acordabile neacordabile
181
Bibliografie
• Dumitru Buga – Curs de teorie elementară a muzicii (2005)
• Viorel Crețu – Elemente de teoria instrumentelor și orchestrație (2007)
• Maia Ciobanu – Forme muzicale (2006)
• Augustin Bena – Teoria muzicii: Principiile (2014)
• Livia Teodorescu-Ciocânea – Tratat de forme și analize muzical (2014)
• Mirela Driga – Istoria muzicii (vol. 1) (2008)
• Carmen Chelaru – Cui i-e frică de istoria muzicii?! (2007)
• Grigore Constantinescu, Irina Boga – O călătorie prin istoria muzicii (2008)
• Carmen Stoianov, Mihaela Marinescu – Istoria muzicii universale (2009)
• George Pascu, Melania Botocan – Carte de istorie a muzicii (2003)
• Iosif Sava, Luminița Vartolomei – Mică enciclopedie muzicală (1997)
• Jean Lupu, Daniela Caraman-Fotea, Gabriel-Constantin Oprea, Nicolae Racu,
Eugen-Petre Sandu – Dicționar universal de muzică (2008)
• Gheorghe Firca – Dicționar de termeni muzicali (2010)
• Valeriu Bărbuceanu – Dicționar de instrumente muzicale (2015)
• K. Forney, A. Dell’Antonio, J. Machlis – The Enjoyment of Music (2013)
• Jean Ferris – Muzic: The Art of Listening (2013)
• Penguin Random House – The Classical Music Book (2018)
• Deutsche Gramophon – The History of Classical Music on 100 CDs (2013)
• ro.wikipedia.org – Enciclopedia română liberă
• en.wikipedia.org – Enciclopedia engleză liberă
• www.youtube.com – Site de distribuire clipuri video
• www.classiccat.net / – Baza de date a compozitorilor de muzică clasică
• musicalics.com/en/ – Baza de date a compozitorilor de muzică clasică
• soundcloud.com – Baza de date a compozitorilor de muzică diversă
• www.allmusic.com – Ghid muzical online
• www.classiccat.net – Compozitori ordonați alfabetic, după țări sau după valoare
182
De același autor:
• DRUMUL SPRE SEMN (poezii), Ed. Anotimp, 1995
• TREI (poezii), Ed. Universitatea pentru toți, 1997
• IDEOGRAME LASCIVE (epigrame), Ed. Universitatea pentru toți, 2001
• CU TOPORUL PRINTRE EPIGRAMIȘTI (epigrame), Ed. Universitatea pentru toți, 2004
• CLIPA REGALĂ (poezii), Ed. Universitatea pentru toți, 2005
• MUZE, DIVE ȘI NEVESTE (epigrame), Ed. Universitatea pentru toți, 2005
• ABC-UL TENISULUI DE CÂMP MODERN, Ed. Hoffman, 2010
• GRAMATICA PRACTICĂ A LIMBII ENGLEZE (C2), Ed. Hoffman, 2010
• PAȘAPORT PENTRU LUMEA DE DINCOLO (ezoterism), Ed. Hoffman, 2014
• GHID PRACTIC DE FOTOGRAFIE DIGITALĂ (fotografie), Ed. Hoffman, 2014
• WINDOWS 10 – GHID PRACTIC (sisteme de operare), Ed. Hoffman, 2015
• TEORIA M A UNIVERSULUI (cosmologie), Ed. Arena Artelor, 2017
• FENG SHUI CLASIC ȘI NEW AGE (ezoterism), Ed. Hoffman, 2018
• ASTROLOGIILE CHINEZE BA ZI ȘI ZI WEI DOU SHU (ezoterism), Ed. Hoffman, 2018
• „CONSTELAȚIA” ZĂRNEȘTILOR, Ed. Arena Artelor, 2019
• ISTORIA IDEILOR FILOSOFICE OCCIDENTALE (filosofie), Ed. WOW, 2022
• ISTORIA EZOTERISMULUI (ezoterism), Ed. WOW, 2022
• STEPHEN HAWKING VERSUS DUMNEZEU, Ed. WOW, 2022
• SCURTĂ ISTORIE A ASTROLOGIILOR LUMII (astrologie), Ed. WOW, 2022
• GRAMATICĂ COMPARATIVĂ CHINEZĂ-JAPONEZĂ (lingvistică), Ed. WOW, 2022
• ISTORIA FOTOGRAFIEI DIGITALE (fotografie), Ed. Hoffman, 2023
• ISTORIA MUZICII POP (1850-2023 (muzică), Ed. Music 4 Ever, 2023
183
Notele muzicale în engleză
Do – C, Re – D, Mi – E, Fa – F, Sol – G, La – A, Si – B
184