Multumesc. Naikan.

“Cand imi ingustez viziunea catre un ideal pe care mintea mea l-a creat, viata rareori il implineste.
Dar cand imi extind viziunea pentru a observa pur si simplu ce imi ofera viata, descopar ca sunt
inconjurat de o abundenta de dragoste si suport. Totusi putem observa in mod repetat mecanica
unei minti care e rareori satisfacuta cu ce are in acest moment, pentru ca mereu tanjeste dupa
vreun ideal pe care l-a fabricat. Putem fi martori cum ochii scaneaza realitatea cautand ce vor ei,
nereusind sa vada ceea ce li se ofera. Asemenea constienta este primul pas in a ne invata pe noi
insine sa ne deschidem cu adevarat catre darurile pe care ni li le ofera Universul.”
(Gregg Krech – Naikan)
Cand am citit prima oara, “Naikan”,cartea lui Gregg Krech, tocmai invatam din mers ce povestea el.
Naikan este un cuvant japonez care inseamna “privire inauntru” ori introspectie. O traducere mai
poetica ar fi ” a se privi pe sine cu ochii mintii”. Este o metoda de autoreflectie care ne ajuta sa ne
intelegem pe noi insine, relatiile noastre si natura fundamentala a existentei umane.
Naikan a fost dezvoltat de Yoshimoto Shin, un membru al gruparii budiste Jodo Shinshu din
Japonia.
Prin continutul sau, Naikan este o arta a reflectiei interioare, cultivand recunostinta.
Naikan e “a privi inauntru”, iar opusul sau, Gaikan, inseamna a “privi in afara”. Practic, metoda ne
aduce pe noi in centrul atentiei noastre, cautand sa ne puna sub ochi darurile oferite de univers, de
viata, si facandu-ne sa abandonam un mod de a vedea prin care ne cultivam insatisfactia.
Mai concret, traind pe baza principiului Naikan, putem sa ne refacem o stare de bine, de implinire,
vazand cat de multe ne ofera viata si oprind nemultumirile departe de pragul existentei noastre. Mai
mult, recunostinta traita ca stare de spirit atrage practic abundenta in viata noastra, ca si cum ai
deschide o usa catre uriasele rezervoare de Bine ale universului.
Lucurile simple sunt nevazute si considerate ca de la sine intelese. Gregg Krech chiar povestea ca a
fost in izbit de acest mod de a vedea lucrurile cand a trecut pe langa moarte, fiind gata sa se inece.
Cand a putut respira prima gura de aer dupa ce vazuse moartea cu ochii, a inteles dintr-o data ce
important e aerul, cat de minunat functioneaza corpul uman, sistemul respirator, si tot ce face ca el
sa poata respira din nou.
Aceste “lucruri simple” sunt cele pe care le pretuim cand nu le mai avem. Un accident poate sa ne
lase o vreme imobilizati la pat si ne dam seama cat de minunate sunt picioarele noastre, cele care ne
poarta peste tot…
Oprirea apei in teava de apa calda sau apa rece – ori amandoua, uneori – ne aduce brusc in situatia
de a pretui apa care “curge din perete”…
Lucrez intr-un birou cu mai multe colege. Una din ele e o bomba cu efect… nu, nu intarziat, ci
permanenet. Puteti sa va imaginati o bomba care explodeaza din cinci in cinci minute? Face buuum!
si dupa aia se reface si o ia de la capat?
Pentru colega mea nimic nu merge, de dimineata pana seara. Calculatorul “crapa” –  saracul, e
“baiat bun”, dar cu prea multe aplicatii deschise simultan nu mai intelege nimic – imprimanta e prea
veche, prea scartaie, prea nu e una sau alta… Asa o bomba, va spun eu, toaca nervii marunt-marunt
pana nu mai aveti nici unul. Oare e de mirare ca lucrurile chiar nu merg, cand colega mea lucreaza
permanent in tensiune si oboseala nervoasa?
Exista chiar si aici un avantaj: un astfel de om te ajuta mult mai repede sa vezi o multime de
avanataje in care te scalzi: ai un calculator care functioneaza. Tie iti iese pagina tipatira la
imprimanta. La tine a mers “bacnomatul” de cafea, cum zicem noi… Ei, nu e nevoie sa fie mereu
asa, cineva care sa iti arate “subliniat cu markerul” ce daruri ai tu. Cel mai bine e sa observi tu
singur. Asta e Naikan, o introspectie, o meditatie, o “vedere inaiuntru”, cum spuneam mai sus.
O sa va spun si cum a fost cand a functionat Naikan, aplicat intr-o zi cand aveam de ajutat pe cineva
sa rezolve o situatie contra cronometru.
Ma rugase o doamna sa o ajut cu niste poze. Dintr-un film, trebuia developata si scoasa o poza si
dusa la o revista. Urma sa se publice un articol despre fundatia pe care acea doamna o sustinea “trup
si suflet’. Trebuia rezolvat pana la ora 14, altfel se pierdea sansa publicarii articolului.
Am incercat developarea unei singure poze acolo unde imi sugerase doamna respectiva, dar
studentii nu lucrau decat pe a doua zi. Am zis ca nu-i nimic, incerc in alta parte. Nu m-am infuriat
sau intristat. Am multumit si am dat sa plec. Tanarul cu care vorbisem s-a gandit un pic si mi-a
sugerat o firma in apropiere. Am ajuns si acolo. Da, ei puteau face lucrarea, dar trebuia sa astept
ceva timp… Am luat loc si am citit din carte. Naikan. Gregg Krech tocmai spunea niste versuri
superbe unui servetel de hartie, laudand padurile, copacii, multmind naturii pentru tot.
Am primit poza gata si asa cum spune “Naikan”, am tinut sa transmit multumirile mele nu doar
persoanei careia am platit, ci si celui care lucrase efectiv poza mea, un om aflat in alta incapere, cu
care nu se intra in contact. Pot sa va spun ca a fost uimit si incantat. Ce mult a facut un
“multumesc”. Lui, acolo, in camaruta, nimeni nu-i multumea, direct.
Mai aveam putin timp. Am luat-o spre metrou, cand… Apare in cale un fost coleg. Soferul firmei
unde lucrasem. Ne salutam si ma intreaba unde merg. “Spre Baneasa, spre aeroport”, zic eu. “Ok, te
duc o parte din drum”. El avea de obicei drum in sens opus! Am facut in mai putin de un sfert de
ora un drum de o ora si ceva. Parca se maturase strada de masini… Am multmit si colegului si
masinilor care s-au dat la o parte… In statia de autobuz in care m-a lasat am stat mai putin de un
minut. A venit iute o masina si cum am mers spre iesirea din Bucuresti, cu putini calatori la acea
ora, soferul a ales sa ne intrebe si sa nu mai faca toate opririle. Ca sa scurtez, va spun ca am ajuns la
biroul unde trebuia sa predau poza la ora 14 fara zece minute. La timp pentru ca cei de la receptie sa
o poate trimite prin cineva la redactie, la etaj… Noroc ca nu intrase doamna de la receptie in pauza
de masa intre 13:30 si 14:30. Amanase pana dupa ora 14…
Toate s-au legat perfect. Cand am ales sa vad ce de lucruri si oameni ma ajuta, in drumul meu s-a
facut loc si timp ca sa duc la bun sfarsit “misiunea” asumata. Tot timpul am privit insiruriea de
evenimente cu recunostinta.
Poate veti primi si voi o privire bucuroasa, un zambet chiar surprins si cu siguranta veti avea o stare
de buna dispozitie cand veti multumi direct cuiva care va ajuta intr-un fel pe care nu il observaserati
mai inainte. Veti vedea cat de mult schimba atmosfera un “multumesc” insotit poate si de o
apreciere. Veti vedea cum se schimba si oamenii si derularea evenimentelor din viata voastra.
Eu multumesc acum celor ce sustin acest proiect “Avantaj la start”, celor care pun pe site articolele
si celor care citesc. Va multumesc direct, desi nu va vad, dar va stiu acolo, dincolo de ecrane. Intr-
un fel, timpul petrecut impreuna e o picatura care duce la o schimbare mult mai mare decat ne
putem imagina acum.
Multumesc!

Autor: Mihaela Gheorghe