Paralela „Flori de mucigai”- „Testament”

1. Incadrarea intr-o directie literara+trasaturi

Modernismul, miscare literara din prima jumatate a secolului al XX-lea, care se opune traditionalismului, a
fost promovat in literatura romana de Eugen Lovinescu. Mentorul ,,Sburatorului” sintetizeaza principiile
modernismului in trei teorii: teoria imitatiei, teoria sincronismului si teoria mutatiei valorilor estetice.

Reprezentant al liricii moderne interbelice, alaturi de Lucian Blaga si Ion Barbu, Tudor Arghezi se
incadreaza modernismului lovinescian, deoarece innoieste literatura romana, sincronizand-o cu literatura
europeana.

Poezia „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi deschide volumul omonim, publicat in 1931, iar poezia
„Testament” este inclusa in volumul „Cuvinte potrivite”. Ambele texte lirice sunt arte poetice moderne, in care este
exprimata, cu mijloace artistice, conceptia despre creatie si creator, despre relatia poet-creatie, poet-lume.

Apartenenta acestor poezii la modernism este dovedita, mai intai, de introducerea unei categorii
negative, estetica uratului. Modelul inspirator este poetul francez Charles Baudelaire, autor al poeziei „Les fleurs du
mal”. Sintagma „estetica uratului” alatura doi termeni antitetici, care descriu drumul creatiei de la sursa (uratul) la
produsul final (frumosul). Astfel, conceptia autorului roman este ca arta isi are originea in sfera banalului degradat,
incarcat cu „zdrenta”, „ocara”, „bube”, „mucigai”, „noroi”, „venin”. Strabate, apoi, un traseu istovitor, la capatul
caruia se metamorfozeaza in „flori”, „miere”, „vioara”, „frumuseti si preturi noi”. Aceasta transfigurare este posibila
prin truda creatorului, a carui menire este de a „potrivi cuvintele”, caci „nicio jucarie nu este mai frumoasa ca
jucaria de vorbe”. „Cuvintele potrivite” au semnificatia puterii de a reda ideea artistica exacta, printr-o mare
concentrare lexicala.

Limbajul inedit reprezinta o alta trasatura modernista a poeziei. Acesta se concretizeaza in folosirea
arhaismelor (,,stihuri”, „firida”, „slova”), a regionalismelor: „mucigai”, „parete”, „ghiara”, a unor cuvinte interzise
literaturii: ,,unghie”, „tencuiala”, „groapa”, „scrum”, „bube”, „mucegaiuri”, „noroi”, „ciorchini de negi”, alaturi de de
termeni populari, precum: „rapi”, „gropi”, „sapa , „brazda”. Cuvintele capata noi valente semantice, gratie
asocierilor lexicale inedite. Semnificative sunt metaforele pentru inspiratie „unghia ingereasca” si „slova de foc”,
alaturi de comparatia ,,mana ca o ghiara” si metafora „slova faurita” ce defiinesc cealalta dimensiune a creatiei,
truda artistului.

Introducerea unor asemenea lexeme in discursul liric arghezian l-a determinat pe criticul literar Tudor
Vianu sa afirme ca „Arghezi da dreptul la cetate tuturor cuvintelor, chiar si celor compromise”.

2. Elementele de compozitie reprezinta particularitati ale textului poetic, semnificative ȋn transmiterea

mesajului artistic.

Titlul poeziei „Flori de mucigai" se valideaza ca oximoron, deoarece asociaza un termen din sfera
semantica a frumosului – „flori” – cu unul din planul uratului, al degradarii – „mucigai”. La nivel semantic, titlul
fixeaza imaginarul poetic in spatiul inchis, umed, specific inchisorilor si sugereaza ideea ca sordidul (murdarul)
poate naste frumusetea, asa cum florile rasar din materia imunda (degradata). Ca atare, titlul defineste plastic
„stihurile” inspirate de universul degradat.

Titlul „Testament” are un dublu cod de lectura. Pe de-o parte, prin termenul „testament” se intelege
actul juridic, prin care sunt lasate ca mostenire bunuri materiale. Pe de alta parte, substantivul nearticulat
„testament” este un termen preluat din vocabularul religios care trimite spre cele doua carti sfinte, Vechiul
Testament si Noul Testament, reprezentand textele sacre lasate de strabuni urmasilor. Folosit cu acceptiunea sa
laica, substantivul din titlu sustine valoarea mostenirii spirituale.

Lirismul ambelor poezii este subiectiv si reiese din folosirea verbelor si a pronumelor la persoana I si a
II-a: „am scris”, „sa scriu”, „nu am cunoscut” „mi”, „ma”, „nu-ti voi lasa”. Poezia „Flori de mucigai” este construita
sub forma unui monolog liric confesiv despre dificultatea actului artistic, poezia „Testament” este un monolog liric
adresat „fiului”. Prin acest apelativ familiar, se intelege cititorul virtual, discipolul sau urmasul caruia eul liric, ȋn
ipostaza tatalui, mentorului si invatatorului, ii lasa „cartea”, o mostenire spirituala nepretuita.

3. Tema, viziunea, doua secvente

Tema ambelor poezii este creatia. In ,,Flori de mucigai” se surprinde creatia ca dimensiune a suferintei,
dublata de conditia de damnat a creatorului. Tema poeziei „Testament” o constituie relatia dintre autor si opera sa,
dintre acesta si urmasii lui, ca mostenitori ai unor valori spirituale.

Ilustrativa pentru tema poeziei ,,Flori de mucigai” este seria de enumeratii din prima strofa, care
dezvaluie conditiile vitrege ȋn care iau nastere ,,stihurile”.
 Cea dintai enumeratie reliefeaza mediul ostil, in care are loc procesul de elaborare a poeziei. Sunt
insiruite: spatiul scrierii – „pe tencuiala, pe un parete de firida goala”, timpul scrierii – „pe intuneric”, modalitatea
scrierii – „in singuratate, cu puterile neajutate”, instrumentul scrierii –„cu unghia”. Metafora ,,puteri
neajutate”dezvaluie lipsa inspiratiei creatoare a artistului, desi acesta are multiple si profunde resurse spirituale.

Elementele spatiului – „paretele”, „firida goala” – se asociaza laitmotivului ,,intuneric” si evidentieaza

izolarea si singuratatea absoluta.

Solitudinea reiese si din urmatoarele enumeratii, care valorifica termeni din campul religios.
Simbolurile ,,taurul”, „leul”, „vulturul” trimit la evanghelistii Luca, Marcu, Ioan, iar absenta bestiarului crestin,
potentata de repetitia negatiei ,,nici”, sugereaza originalitatea creatiei, care nu are ca punct de plecare inspiratia
divina, ca in cazul cartilor sfinte.

Incipitul poeziei „Testament” cuprinde adresarea directa a eului liric, in ipostaza de parinte, catre
urmasul sau, un cititor virtual, pe care il numeste familiar „fiule”. Negatia „Nu-ti voi lasa” reda ideea mostenirii
spirituale, „cartea”, singura mostenire cu adevarat valoroasa, asemanatoare textelor sacre preluate de la strabuni.

Metafora „carte” are un loc central in aceasta arta poetica, fiind un element de recurenta.Termenul „carte”
are rol in organizarea materialului poetic si semnifica, mai ȋntȃi, acumularile spirituale. Astfel, poezia este rezultatul
trudei, apoi „treapta” ȋnteleasa ca punct de legatura intre predecesori si urmasi. Ca valoare spirituala, „cartea ” este
rezultatul sublimarii experientei inaintasilor –„hrisovul cel dintai”, „cuvinte potrivite”. Ulterior, „cartea” se defineste
prin metaforele din versurile: „Slova de foc si slova faurita / Imparecheate-n carte se marita”. Semnificatia este ca
poezia ȋnseamna, in egala masura, har si mestesug.

Poeziile „Testament” si „Flori de mucigai” sunt arte poetice moderne, ce transmit ideea ca actul
creator presupune, intai de toate, mestesug si truda creatoare.pentru ca poetul devine, in conceptia lui Arghezi, un
nascocitor, iar poezia presupune mestesugul, truda creatorului. Arghezi introduce in literatura romana, prin aceste
creatii literare, estetica uratului, arta devenind un mijloc de transfigurare a uratului existential.

Despre lirica lui Arghezi, criticul literar G. Calinescu afirma ca poezia sa poate fi inteleasa si apreciata
doar de cititorul care are „un cer al gurii dedat cu toate mirodeniile”.
 Testament
Tema
- Face parte din vol. Cuvinte potrivite
- O reprezintă creația lăsată ca moștenire unui fiu
spiritual, posterității
- Textul este conceput ca un monolog adresat de
tată(”eu”, poetul) unui fiu spiritual(”tu”, ”fiule”)
căruia îi lasă moștenire ”cartea”, opera literară
Lirismul subiectiv
- Se justifică prin mărcile eului liric, verbe și
pronume la pers. I singular(”eu am ivit”, ”am
preschimbat”), adj.posesive(”cartea mea”), verbe și
pron. La pres. A II-a(”te”, ”tine”, ”urci”),
substantive în vocativ”fiule”
Titlul
- Are două sensuri: unul denotativ și unul conotativ.
În sens propriu, cuvântul-titlu desemnează un act
juridic prin care o persoană își exprimă dorințele cu
privire la transmiterea averii sale ce urmează a-i fi
îndeplinite după moarte. În sens figurat, titlul
reprezintă creația argheziană, ”cartea”, care este o
moștenire spirituală lăsată de poet urmașilor.
Motive poetice
- Motivul central este ”cartea” care asigură legătura
dintre generații; ea are o bogată serie sinonimică:
Flori de mucigai
- Face parte din vol. Flori de mucigai, căruia îi dă
numele
- Prezintă principiile esteticii urâtului, efortul creator al
artistului pt. un produs spiritual
- Tema este creația care permite transfigurarea răului în
planul esteticului
- Se justifică prin mărcile eului liric, verbe și pronume
la pers. I singular: ”am scris”, ”am lăsat”, ”mi”, ”mă”
etc.
- Titlul seamănă cu Florile răului, opera scrisă de
Baudelaire. Este un oximoron în care florile sugerează
frumusețea, lumina, iar mucigaiul urâtul, întunericul.
Urâtul are rolul de a evidenția degradarea valorilor
umane, lumea închisorilor, în care viața oamenilor
este supusă restricțiilor. Lumea închisorii topește
”unghia îngerească”, adică natura angelică a ființei
umane și o împiedică să se exprime.
- Motive poetice: ”unghia îngerească”, ”unghiile de la
mâna stângă” sunt associate cu forțele demonice, în
opoziție cu forța divină a creației
 ”testament”, ”hrisovul vostru cel dintâi”, ”cuvinte
potrivite”, ”slova de foc și slova făurită”.
Figuri semantice
- Oximoronul ”veninul strâns l-am preschimbat în
miere” sugerează că prin artă cuvintele se
metamorfozează
- Metaforele ”slova de foc și slova făurită” exprimă
faptul că poezia este rezultatul harului divin și al
trudei poetice
……………………………………………………………..
.
Prozodia
- Prozodia este inedită în ambele poezii: strofele sunt
inegale, cu metrică și ritm variabile în funcție de
intensitatea sentimentelor, iar rima ține de vechile
convenții, fiind variabilă.
- Alte motive: ”tencuiala”, ”peretele”, ”firida goală”
sunt elemente ale spațiului care sugerează închiderea,
limitarea
- Toate aceste motive sunt esențiale pt. realizarea
programului scriitoricesc
-
- oximoronul ”flori de mucigai” este reprezentativ pt.
estetica urâtului: frumosul(”florile”), viața, lumea pot
izvorî și din urât prin harul creator al artistului
- metafora ”unghia îngerească” este imaginea
colaborării artist-divinitate
……………………………………………………………………………………………………………………
…
FLORI DE MUCIGAI TESTAMENT
Le-am scris cu unghia pe tencuială Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Pe un părete de firidă goală, Decât un nume adunat pe o carte,
Pe întuneric, în singurătate, În seara răzvrătită care vine
Cu puterile neajutate De la străbunii mei până la tine,
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul Prin râpi şi gropi adânci
Care au lucrat împrejurul Suite de bătrânii mei pe brânci
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan. Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă, Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
De sete de apă Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Şi de foame de scrum, Al robilor cu saricile, pline
Stihurile de acum. De osemintele vărsate-n mine.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Şi nu mi-a crescut - Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Sau nu o mai am cunoscut. Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară. Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă. Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara, şi torcând uşure

Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveşte-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,

Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adâncul ei
Zace mania bunilor mei.