Universitatea Maritimă din Constanța

Meteorologie și Hidrologie marină II – suport de curs

Anul III Navigație

INTRODUCERE

Meteorologie și Hidrologie marină este disciplină obligatorie în planul de învățământ al

instituțiilor de marină. În Universitatea Maritimă din Constanța cursul este repartizat pe durata a
două semestre și are alocate un total de 8 credite.
Cursul de Meteorologie și Hidrologie marină II prezentat aici se studiază în semestrul 5
(respectiv semestrul I din anul III) și are alocate 4 credite.
Am elaborat acest curs în conformitate cu prevederile Convenţiei adoptate de
Organizația Maritimă Internațională (IMO STW 44/3/5, 2013), astfel că el conține toate
informațiile necesare pentru dobândirea competențelor specifice la nivel operațional și
managerial, așa cum sunt ele prezentate în modelul de curs IMO 7.01 (Master and chief mate).
Materialul de studiu intitulat Meteorologie și Hidrologie marină II – suport de curs este
organizat pe mai multe capitole în care sunt prezentate noțiuni teoretice, exemple și bibliografia
consultată. Noțiunile prezentate vă ajută să înțelegeți importanța informării hidrometeorologice
la bordul navei și măsura în care ea contribuie la creșterea siguranței navigației.

Predau acest curs din anul 1994 și am urmărit să prezint conținutul lui într-o formă
accesibilă și concisă. Am o experiență de 30 de ani în învățământul superior și două titluri de
doctor acordate de către Universitatea Aix-Marseille I din Franța și de către Academia Română
București. Activitatea mea de cercetare (publicarea tezei de doctorat în Franța, a zeci de
articole, participări la conferințe, proiecte de cercetare) se referă în special la fenomenele de
vreme severă și impactul lor asupra navigației.

Conferențiar univ.dr. Brîndușa CHIOTOROIU

Bibliografie recomandată

1.Balaban Gh., Tratat de navigaţie maritimă, Edit. Leda, 1996

2.Bowditch N., The American practical navigator. An epitome of navigation, Pub. No.9, National
Imagery and Mapping Agency, USA, 2002 ed.
3.Chiotoroiu B., Meteorologie și Hidrologie marină II (suport de curs și de laborator),
Universitatea Maritimă din Constanta, 2017, campus.cmu-edu.eu
4.Neguţ L., Meteorologie maritimă, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983
5.***Admiralty Routeing Charts, UK Hydrographic Office.
6.***Brown’s Nautical Almanac, publ. Brown, son & Ferguson, Ltd., UK, 2005

1
 CICLONII TROPICALI
Denumiri:
uragan – Oc. Atlantic
taifun – Oc. Pacific
ciclon - Oc. Indian
baguias – ins. Filipine

FORMARE
Ciclonii tropicali sunt furtuni care ajung în faza de dezvoltare maximă (ciclon), până la
diametre de 200-600 km. Spre deosebire de ciclonii extratropicali, cei tropicali nu prezintă
sisteme frontale. La centru, presiunea atmosferică este foarte scăzută (sub 900 mb în cazuri
extreme). Ca urmare a gradientului termic, vântul este direcţionat dinspre exterior spre centrul
furtunii.
Ciclonii tropicali se formeaza si se intensifica deasupra apelor oceanice calde (latitudini
cuprinse intre 5˚-15˚ N(S) si in conditiile in care temperatura apei si a aerului are valori peste
27˚C.

Ochiul ciclonului

Zona centrală a ciclonului, căreia îi corespunde la nivelul mării cea mai scăzută presiune,
se numeşte ochiul ciclonului. Acesta este înconjurat de “peretele ochiului”, în care viteza
vântului este maximă.
Presiunea scade rapid în zona centrală, gradientul cel mai accentuat fiind în peretele
ochiului. In ochiul ciclonului tropical vântul este calm.
La aproximativ 400 km de centrul furtunii, mişcările devin convergente și ascendente și
începe formarea norilor cumuliformi. Precipitaţiile apar în benzile de nori Cumulonimbus.

2
 CARACTERISTICI:

Presiunea la suprafața mării

-izobare de tip ciclonic apropiate între ele
-zona de presiune minima este calda în întregime
-presiune scazuta in centru (sub 960 hPa, minima absoluta 874 hPa)
-diametrul ochiului de 5 – 30 Mm

Vântul
-Viteza maximă trece de 70 m/s
-distribuit asimetric: cele mai puternice vânturi sunt în cadranul din dreapta al furtunii (în direcția
deplasării în emisfera nordică)
-vânturile bat de la periferie spre centru, în spirală, cu viteză mai mare spre centrul ciclonului.
-viteza maximă este într-o coroana circulară exterioară ochiului, de 30-50 Mm lățime.

Temperatura -crește în interiorul ochiului cu înălțimea, devenind mai mare decât a

atmosferei înconjurătoare

Sistemul noros al furtunilor tropicale

Ochiul este înconjurat de nori Cumulonimbus Cb înalți (>10km), organizați în benzi care
se răsucesc și converg spre centru. In apropierea zidului se află norii cei mai denși însoțiți de
vijelii puternice. Benzile noroase au de la 300 la 900 km lungime.

Stadii de evoluție a ciclonilor tropicali :

1.Depresiune tropicala = vânt max de 17 m/s (forța 7 pe scara Beaufort).
2.Furtună tropicală = vânt de 21-32 m/s (forța 8-11 Beaufort)
3.Ciclon tropical (uragan/taifun) = vânt : 32 m/s (peste 12 pe scara Beaufort)

Ciclonii tropicali se împart în 5 categorii (conform scării Saffir-Simpson), stabilite în

funcție de viteza maximă a vântului la suprafața mării și presiunea atmosferică în centrul
ciclonului.

3
 Presiunea
viteza vântului
Categoria în centru
mph m/s kts mb
1 74-95 33-42 64-82 > 980
2 96-110 43-49 83-95 979-965
3 111-130 50-58 96-113 964-945
4 131-155 59-69 114-135 944-920
5 156+ 70+ 136+ < 920

TRAIECTORII

Traiectoria ciclonilor este un drum curbiliniu, şi are direcţia iniţială generală de la Est
către Vest în ambele emisfere, cu variaţii şi devieri destul de mari.
În emisfera Nordică, în prima fază de evoluţie (faza primară), ciclonii se deplasează într-
o direcţie cuprinsă între 27.5 °şi 35° lat., iar în emisfera Sudică între 20° şi 25° lat.
În ambele emisfere, traiectoriile tipice descrise de cicloni sunt sub forma unei
parabole, având totdeauna concavitatea orientată către Est. În emisfera nordică curbura
parabolei este situată la aproximativ 30°N iar în emisfera sudică la latitudini cuprinse intre 15˚
sud si 20˚ Sud.
Sunt însă frecvente cazurile în care ciclonii tropicali descriu bucle, cercuri, spirale sau
alte abateri de la traiectorie.
Variaţiile mari ale direcţiei traiectoriei ciclonilor înregistrate în faza primară determină ca
ramura iniţială a traiectoriei să fie denumită traiectoria variabilă.
Ramura traiectoriei care reprezintă direcţia generală finală (Nord-Est, în emisfera
Nordică şi Sud-Est în emisfera sudică) poartă denumirea de traiectorie caracteristică.
Exemplle de traiectorii înregistrate în Oceanul Atlantic în anul 2005 :

4
 REGIUNI de formare
1. Oc. Atlantic de Nord (inclusive Golful Mexic si Marea Caraibilor)
2. Oc. Pacific de NE (de la coastele de vest ale Mexicului până la meridianul indicat pe
hartă)
3. Oc. Pacific de NV (de la meridianul indicat pe hartă până la Asia, inclusiv Marea Chinei
de Sud).
4. Oc. Indian (inclusive Golful Bengal și Marea Arabiei)
5. Oc. Indian DE SV (de la coastele de Est ale Africii până la meridianul 100˚ E).
6. Oc. Indian de SE/coastele Australiei (între meridianele 100˚E și 142˚E)
7. Estul Australiei/Oc. Pacific de SV (între meridianele 142˚E și 120˚V)

Perioade din an când se formează cicloni tropicali:

Emisfera august –octombrie in Oc. Atlantic

nordica iulie – septembrie in Oc. Pacific
mai și noiembie in Oc. Indian de Nord
Emisfera ianuarie -februarie în Oc. Indian de Sud (V de
sudica meridianul de 80˚E) si Oc. Indian de SE (NV
Australiei)
ianuarie-martie în Oc Pacific de SV (Noua
Zeelandă etc).

Semne prevestitoare ale ciclonului tropical

Hula
-primul semn precursor pentru că se propagă mai repede decât ciclonul, până la 1000
Mm de centr
-hulă lungă = ciclon departe; hulă scurtă = ciclon aproape
Norii Cirrus (uncinus)
-direcția din care provin indică azimutul în care se găsește ciclonul
-Cirrus uncinus cu contururi nete indică un ciclon violent
Presiunea atmosferică
Ciclon la 1000 Mm de navă:
-se păstrează variația zilnică a presiunii atmosferice specifică pentru zona intertropicală
cu 2 maxime și 2 minime)
-apar nori Cumulus rari.

5
 Ciclon la 500-1000 Mm de navă:
-presiunea scade lent (cu 1-3 hPa/zi) și maximele zilnice de presiune sunt mai
pronunțate ca de obicei.
-se îndesesc norii Cumulus.
-în perioadele din an în care se formează cicloni tropicali, scăderea presiunii în timpul
maximelor zilnice indică apropierea furtunii în 24 sau 48 de ore.

Ciclon la 300-500 Mm de navă

-presiunea începe să scadă accentuat și dispar maximele și minimele barometrice
-dacă presiunea scade cu mai mult de 3 hPa față de presiunea normală pentru perioada
din an și zona respectivă, aceasta înseamnă că în zonă se află o perturbație tropicală care se
poate transforma în ciclon.
-dacă presiunea scade cu mai mult de 5 hPa față de presiunea normală pentru perioada
din an și zona respectivă, aceasta înseamnă că în zonă se află un ciclon tropical.
-apropierea de ciclon este indicată și de apariția norilor Ci, Cs, As, Ns, Sc și de
precipitații.

Ciclon la mai puțin de 300 Mm de navă

-presiunea scade rapid

Ciclon la 100-200 Mm de navă

-cerul devine întunecat
-apar grenuri continue (squalls)
-presiunea scade continuu cu 25 hPa/oră
-marea este furtunoasă
-valurile sunt enorme
-vizibilitatea este zero.

Dacă ciclonul este foarte aproape de navă:

-apare un perete întunecat de nori Cumulonimbus înalți
-ploile sunt torențiale
-vântul atinge viteza maximă și valurile ating înălțimea maximă.
Dacă ochiul ciclonului trece peste navă:
-intensitatea vântului scade până la calm
-precipitațiile încetează, cerul este senin
-presiunea atinge valori minime
-valurile sunt enorme.

6
 PROPRIETĂŢILE FIZICO-CHIMICE ALE APELOR MARINE

TEMPERATURA APEI MĂRII LA SUPRAFAŢĂ.

Variază între –2ºC şi +36ºC.
Principalele surse de căldură:
-radiaţia solară
-căldura endogenă (căldura scoarței terestre, vulcanism submarin etc).
Răcirea apei se realizează prin
- cedarea căldurii în atmosferă prin radiație
- evaporația de suprafață.
Spre deosebire de aer, apa înmagazinează greu căldura și o cedează apoi lent.

Adâncimea până la care pătrunde radiaţia solară se numeşte transparenţă.

Depinde de absorbţia radiaţiei solare de către straturile de apă.
Absorbţia maximă se realizează până la 50 cm adâncime. Efectul termic cel mai
puternic al radiaţiilor solare este resimţit până la 10 cm adâncime.

Temperatura medie multianuală a apei la suprafaţa Oc. Planetar = 17.4ºC

Se reprezintă pe hărți prin izoterme.

Distribuția temperaturii apei pe Glob depinde de:

-latitudine (repartiție diferită a radiației solare pe latitudine)

-pierderile de căldură prin evaporaţie
-aşezarea geografică a bazinelor acvatice
-circulația curenților oceanici care determină anomalii*. Se observă alura (orientarea)
izotermelor în sensul deplasărilor în direcția curgerii curenților.
*anomalie termică = abatere de la mediile de temperatură

Ex.: harta distribuției temperaturii apei în februarie

7
 Distribuţia izotermelor pe hărţile pt. lunile februarie și august, arată că:
-temperatura apei scade de la Ecuator spre poli.
-apar abateri de la distribuţia zonală a temperaturilor, numite anomalii termice
(respectiv creşterea sau scăderea temperaturii apelor oceanice de suprafaţă cu 6 - 10ºC).
Cauza: transportul de mase de apă cu temperaturi diferite faţă de cele ale zonei, de
către curenţii oceanici.
Exemple:
1.Curenţii oceanici calzi care se abat spre regiunile polare determină anomalii
pozitive de mare amploare la latitudini medii (ex. Curentul Golfului).
2.Curenţii oceanici reci ajunşi în regiunile calde determină anomalii negative (ex.
Curentul Peru).

Variaţiile zilnice şi anuale ale temperaturii suprafeţelor acvatice întinse:

1.Variaţiile zilnice:
•1 max – orele 14-16
•1 min – 2-3 ore după răsărit
•Oscilaţiile diurne scad cu adâncimea şi aproape dispar la 20 cm adâncime
2.Variaţiile anuale
•1 max – aug.-sept. (em.N)
•1 min – febr.-mart (em.N)
Obs. Marea Neagră: temperatura apei este în funcţie de regimul termic temperat-
continental al zonelor de uscat înconjurătoare.
Valorile medii sunt de 13-16ºC, valorile extreme sunt de 26ºC vara şi de 0ºC iarna.
Apar şi :
-fenomene de îngheţ în partea de NW.
-fenomenul de „holodnic” (upwelling) provocat de vânturile puternice din direcţie W
care îndepărtează de la ţărm masele de apă calde, iar în locul lor se ridică ape din
adâncime, mai reci cu 8-12ºC, care determină ceaţă de ţărm.

Variaţia temperaturii apei cu

adâncimea

Se deosebesc în general 3 straturi:

1. Stratul cald de suprafaţă cu grosimi
de 10-500 metri;

2. Stratul de tranziţie (sub stratul de

suprafaţă) denumit termoclina sau stratul
cu termoclină, unde temperatura scade
rapid şi care are grosimi de 500-1000m.
! Termoclina poate lipsi în mările polare
sau se apropie de suprafaţă în mările
tropicale.

3. Stratul rece, relativ omogen, cu

grosimi de mii de metri, unde temperatura
scade lent spre fundul marii.

8
 TRANSPARENŢA SI CULOAREA

Transparenta este adâncimea în metri până la care se poate vedea un disc alb standard
(discul Secchi, diametrul de 30 cm). Acest disc se lasa în bordul umbrit al navei, atunci când
nava se afla în deriva.
- depinde de cantitatea materiilor în suspensie din apa de mare, provenite din
sedimentele, aluviunile aduse de ape curgătoare şi curenţi, din descompunerea substanţelor
organice şi prezenţa organismelor microscopice vii, din deversările de ape uzate etc.
- influenţează absorbţia căldurii şi gradul de pătrundere a luminii solare în apele din
adâncime
- creste odata cu cresterea salinităţii şi temperaturii.

Obs. apa de mare nu este un mediu optic pur; poate fi patrunsa de razele luminoase până la
max 200 m adâncime.
Valori ale transparentei:
-valori mari in M. Sargaselor = 79m.
-valori medii: Oc. Atlantic = 66m, Oc. Pacific = 50m, Oc. Indian = 42m, Oc. Înghetat
(Arctic) = 20m, Marea Neagra = 1÷25m.

Culoarea apei de mare este legată de transparență și este determinată de:

- culoarea cerului
- înălțimea Soarelui deasupra orizontului
- ora observației
- gradul de agitație al mării
- materiile în suspensie
- structura și adâncimea fundului mării.
În mod normal, culoarea mării ar trebui să fie albastră, pentru că din spectrul solar al
razelor care intră sau ajung la suprafața mării, radiațiile albastre sunt reflectate și difuzate în
apa mării.
În unele mări sau regiuni oceanice, culoarea este influențată de microorganisme sau
sedimente :
* în Marea Roșie - algele roșii ;
* în Golful Californiei - culoarea brună datorita unor alge;
* în Marea Galbena - culoarea galbenă datorita löess-ului adus de Fluviul Huang He;
Determinarea culorii se face :
1.cu scala Forel
2.fotometric.

SALINITATEA APELOR MARINE.

Apa de mare este o soluţie slabă de diferite substanţe în stare de disoluţie, minerale şi
organice.
Ionii conţinuţi în apa oceanică Elementele chimice din apa de mare sunt:
sunt: O 860g/kg
Cl- 54% H 108 g/kg
+
Na 30% Cl 19 g/kg
SO4 8% Na 10.5 g/kg
++
Mg 4% Mg 1.3 g/kg
Ca++ 1.2% S 0.8 g/kg
K+ 1.1% Ca 0.4 g/kg
K 0.38 g/kg
la care se adaugă şi alte elemente în
concentraţii foarte mici, de ordinul mg/t (Ag, Hg,
Au).

9
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ a apei de mare:

Denumire Denumire Formula Procente din totalul de

generală chimică săruri
Apa de mare Râuri
Cloruri Clorură de sodiu NaCl 77.8 88.7 5.2
Clorură de magneziu MgCl 10.9
Sulfaţi Sulfat de magneziu MgSO4 4.7 10.8 9.9
Sulfat de calciu CaSO4 3.6
Sulfat de potasiu K2SO4 2.5
Carbonaţi Carbonat de calciu CaCO3 0.3 0.3 60.1
Bromuri Bromură de MgBr2 0.2 0.2 24.8
magneziu

Se observă că în apele oceanice predomină clorurile.

SALINITATEA
Definitie: Este concentraţia totală a substanţelor minerale dizolvate, sau greutatea totală
a acestora în grame raportate la 1000 grame soluţie. Cunoaşterea salinităţii în navigaţie
este importantă pentru calculul cantităţii de marfă operată.
Salinitatea medie a oceanului planetar este de 34,4‰.

Salinitatea prezinta valori diferite pe latitudine:

apele ecuatoriale au salinitatea între 34÷35,5‰;
apele tropicale au salinitatea pâna la 37‰;
apele temperate si polare pâna la 32‰.
Valorile diferite ale salinităţii pe Glob sunt determinate de:
- aportul de ape dulci de către râurile şi fluviile care se varsă în mare
- intensitatea procesului de evaporaţie la suprafaţa mărilor şi oceanelor
- variaţia în timp a precipitaţiilor căzute la suprafaţa bazinelor acvatice.

Salinitatea nu este constantă nici în cuprinsul aceluiaşi bazin acvatic şi nici într-o anumită zonă
dintr-o mare sau ocean, ea fiind influenţată si de:
- dimensiunile zonei
- timp
- temperatură
- gradul de agitaţie al mării
- cotele la vărsare ale fluviilor.

Salinitatea maximă se atinge în mările tropicale, de ex. în estul Mării Mediterane se ating valori
de 38‰.
Salinitatea este minimă în zonele costiere şi marile semiînchise cu aport de apă dulce de
origine continentală.

Mările se grupează în două categorii :

1. Mări salmastre - cu salinitatea ˂ 24,7 ‰;
Ex.: M. Baltica, M. Alba, Golful Botnik si Finik, M. Neagra (18÷22 ‰);
2. Mări sărate - cu salinitatea ˃ 24,7 ‰;
Ex. M. Mediterana, M. Rosie, G. Persic.

24,7‰ reprezintă salinitatea la care temperatura de îngheţ si temperatura densităţii

maxime sunt egale, respectiv de -1,332°C.

10
 În majoritatea regiunilor de pe glob, salinitatea creşte spre adâncime, excepţie făcând
zona tropicală în care salinitatea scade până la 1500m de unde rămâne constantă.
Liniile care unesc punctele cu aceeaşi salinitate se numesc izohaline (harta de mai
jos).

În functie de repartiţia temperaturii şi salinităţii, se pot delimita mase de apă cu

proprietăţi diferite:
ape costiere - putin sarate si calde;
ape superficiale de larg - mai sarate si calde;
ape de adâncime - sărate şi reci.

11
 GHEȚURILE MARINE

FORMAREA GHETURILOR LA SUPRAFATA MARII. CLASIFICAREA GHETURILOR.

Manevrabilitatea şi stabilitatea navei pot fi compromise din cauza formării gheţii la bord
(2) şi din cauza prezenţei gheţii pe mare.

GHEȚURILE MARINE

GHEAŢA PE MARE este prezentă doar la latitudini superioare, unde apele de suprafaţă,
dulci sau sărate, prezintă temperaturi între 0 şi –2 ºC. Temperatura de –2ºC este temperatura
de congelare (freezing point) pentru valori medii ale salinităţii oceanelor (35 ‰).
Definiţie: termenul general de gheaţă marină (sea ice sau pack ice) este folosit pentru
orice formaţiune de gheaţă rezultată din congelarea (îngheţarea apei de mare). Gheţurile
marine (1.1) formate astfel se deosebesc de aisberguri (1.2) prin originea lor şi prin grosime:
-aisbergurile sunt blocuri de gheaţă detaşate din gheţarii continentali şi din cei situaţi în zona de
şelf pe când gheţurile marine sunt rezultate din îngheţarea apei de mare;
-gheţurile marine nu pot depăşi grosimea de 5 m, în timp ce aisbergurile ating grosimi uriaşe,
de ordinul zecilor de metri.

1.1.GHETURILE MARINE - se formează prin îngheţarea directă a suprafeţei mării sau

prin aportul de sloiuri transportate de râurile care se varsă în mare. Se formează la latitudini
superioare unde temperatura aerului are valori scăzute în cea mai mare parte a anului.
Zone de formare a câmpurilor de gheaţă :
1.Marea Galbenă, Oc Pacific de Nord, Marea Japoniei
2.M. Baltică (iarna), M. Nordului (pt. vânturi din N)
3.gurile fluviului St. Lawrence
4.zonele costiere ale Groenlandei.

Clasificarea gheţurilor marine

După formă
Grosimea Aspectul Denumirea
Sub Soupy layer Frazil ice = 1-ul stadiu in cresterea ghetii, forma de cristale
2 cm (pojghiţă) Grease ice = stadiu de inghet mai avansat, dau suprafetei
apei un aspect mat
Slush
Shuga
2-10 cm Elastic crust Dark nilas (grosime sub 5 cm, întunecată)
brash ice - se Light nilas (grosime peste 5 cm, lucioasă)
inclina pe valuri
Peste 10 Blocuri
cm circulare Pancake ice
(diametrul de
30 cm -300 cm)

Peste 10 Banc poligonal Small floe (diagonala mare = 20-100 m)

cm cu suprafaţa Medium floe (diagonala mare =100-500 m)
plată Big floe (diagonala mare = 500-2000 m)
Vast floe (diagonala mare = 2000-10000 m)
Giant floe (diagonala mare peste 10000 m)

12
 Frazil ice Grease ice

Nilas Pancake ice

După vârstă:

Denumirea Grosimea

New ice (gheaţă recentă); 1 –10 cm

termen folosit pt frazil ice, grease ice, slush, shuga

Young ice (gheaţă tânără) 10-30 cm

First-year ice (gheaţă din 1-ul an) 30 cm- 2 metri

Old ice (gheaţă veche) Peste 2 metri

După tipul banchizei (gradul de acoperire a suprafeței mării cu ghețuri)

Grad de acoperire a Denumirea

suprafeței mării cu
ghețuri (în optimi sau
zecimi)
Sub 3/8 Very open pack ice (mare foarte putin acoperita)
3/8 – 6/8 Open pack ice
6/8 – 7/8 Close pack ice
7/8 – 8/8 Very close pack ice
8/8 Compact pack ice, consolidated pack ice
(mare complet acoperita de gheturi, aspect de camp
de gheata compact)

13
 După mobilitate

Grosime Fast ice Floating ice (gheaţă în derivă)

(gheaţă constantă, nemişcată pe
flancuri)

Sub 2 m Young coastal ice (gheaţă costieră Toate gheţurile se mişcă cu o

recent formată, la mal) viteză de 1/100 până la 7/100
din viteza vântului care le
Peste Ice shelf împinge. Deviaţia medie este
2m Gheaţa veche care se întinde pe mare de aprox. 30º faţă de direcţia
de la câţiva metri la câţiva km distanţă de vântului.
coastă

Sub acţiunea vântului, a curenţilor sau artificial, banchiza se sparge formând câmpuri de
sloiuri şi printre acestea canale de gheaţă. Când sloiurile sunt îngrămădite de vânt, marginile
gheţii se încalecă, formând creste asemănătoare zidurilor (hummock) de formă neregulată.

1.2.AISBERGURILE (GHEȚARII PLUTITORI)

FORMARE, CARACTERISTICI, CLASIFICĂRI.

Aisbergurile (în traducere: munți de gheață) sunt blocuri uriaşe de gheaţă desprinse din
gheţarii continentali sau de şelf continental prin alunecarea gheţarilor pe pante, mişcări
seismice, variaţii mari de temperatură, eroziunea exercitată de valuri şi de curenţi marini,
vânturi etc.
Pentru că densitatea gheţii pure este de 920 kg/m³ şi cea a apei de mare este de
1025 kg/m³, în general doar 1/9 din volumul unui aisberg este deasupra apei (emers).
Aisbergurile arctice (emisfera nordică) au în general formă de prismă sau piramidă iar
aisbergurile antarctice (emisfera sudică) au formă rectangulară.

Aisbergurile arctice provin din gheţarii groenlandezi în proporţie de 90%. Se pot găsi
până la latitudini de 40º şi au frecvenţă ridicată în aprilie/mai. Forma şi înălţimea lor sunt
diferite, înălţimea maximă atinge 70 metri şi tinde să scadă rapid. Lungimea este variabilă.
Sunt deci mai frecvente în Oc. Atlantic. In Oc. Pacific nu există decât un număr redus, de
dimensiuni mici.

Aisbergurile antarctice se prezintă în forme diferite şi rămân în general într-o arie

circumscrisă. Cele mai frecvente sunt tabular bergs de formă rectangulară, înclinaţi şi foarte
extinşi. Înălţimea lor este în medie de 10-35 metri.
Al doilea tip sunt glacier bergs cu suprafeţe mai neregulate ca primii, cu numeroase
crăpături.

Aisberguri arctice

14
Aisberguri antarctice

Clasificarea aisbergurilor
Denumirea Înălţimea (m) Lungimea (m)
Growler Sub 1 m Sub 6 m
Small berg 1 – 15 m 6 – 60 m
Medium berg 16 – 45 m 61 – 122 m
Large berg 46 – 75 m 123 – 213 m
Very large berg Peste 75 m Peste 213 m

Aisbergurile arctice (numite și non-tabular icebergs) sunt clasificate după formă în:

1.Dome (partea superioară rotunjită) 2. Pinnacle (unul sau mai multe vârfuri)

3. Wedge (o margine abruptă și o alta 4.Dry-Dock (un aisberg erodat astfel

mai lină pe partea opusă) incât s-a format un canal).

15
 5.Blocky (un aisberg cu laturi abrupte, verticale și partea superioară plată.
Diferă de icebergurile tabulare prin aspectul de bloc).

DEPLASAREA (DERIVA) AISBERGURILOR

Este determinată de curenți și vânt.

Curenții oceanici de suprafață (eolieni) au influența cea mai mare asupra deplasării
aisbergurilor pentru că cea mai mare parte a volumului unui aisberg este submersă.
Vântul are influență mai redusă asupra deplasării ghețarilor plutitori spre deosebire de
curenți pentru că acționează doar asupra părții expuse (emerse). Vântul acționează și indirect
asupra aisbergurilor prin generarea valurilor care se propagă pe direcția vântului dominant.

Exemplu: în NV Oceanului Atlantic de Nord (coastele Groenlandei)

16
 ACUMULAREA GHEŢII PE SUPRASTRUCTURA NAVEI (ICE ACCRETION)

Acumularea gheţii (ice accretion) pe suprastructura navei poate constitui un risc pentru
ambarcaţiunile mai mici şi se produce când temperatura aerului şi a suprastructurii expuse
vântului este mai mică de –2ºC. Opera moartă a navei are temperaturi apropiate de
temperatura aerului şi favorizează îngheţarea particulelor de apă care ajung în contact cu nava,
chiar în condiţii în care suprafaţa mării este liberă de gheaţă.
Cauzele cele mai frecvente ale acumulărilor de gheaţă sunt:
-cețurile
-picăturile de apă de mare pulverizate de vânturi (spray)
-marea fumegândă (frost smoke)
-valurile aruncate pe punte.
Depunerea gheţii în funcţie de temperatura aerului şi viteza vântului
Viteza de depunere a gheţii poate fi:
-redusă (light icing), de 0,7 cm/oră
-moderată (moderate icing), de 0,7-2,0 cm/oră
-rapidă (heavy icing), mai mare de 2 cm/oră.

CURENȚII OCEANICI.
CAUZELE FORMARII CURENȚILOR OCEANICI. CLASIFICĂRI.

Curenţii oceanici reprezintă deplasarea orizontală a unor mase de apă din oceane şi
mări, prin intermediul cărora se produce schimbul de mase de apă dintre diferitele areale
geografice. Se reprezintă vectorial prin direcţie (curentul iese din compas, se exprimă în grade
azimutale), uneori indicându-se şi gradul de constanţă în procente (-----> 25-50%) şi tabelar
prin direcţie şi viteză.
Viteza curenților este exprimată în cm/s, m/s sau noduri.
Curentul de suprafață denumit curentul Ekman sau curentul derivei de vânt depinde de
viteza vântului, constanță (frecvență), durata de acțiune a vântului și alți factori.

Direcția curentului este direcția spre care curge curentul (spre deosebire de vânt, a
cărui direcție este cea din care bate vântul).
Exemplu:
Curentul de est este curentul care curge spre est.
Vântul de est este vântul care bate dinspre est.

Cauzele formării curenților:

-acţiunea vânturilor la suprafaţa mării;
-formarea unor denivelări între diferite părţi ale mării datorate diferenţelor de presiune
atmosferică (curenţi barogradientici);
-modificarea densităţii unor mase de apă faţă de cele învecinate (curenţi gradientici);
-denivelările produse de maree (curenţii mareici).

Clasificarea curenţilor marini:

1.După geneză:
a) curenţii eolieni, în derivă (vânt)
b) curenţii gradientici (de compensaţie, de pantă)
c) curenţii mareici (tidali), dacă amplitudinea mareei mai mare de 0.5 m
d) curenţii liberi (curenţi de inerţie în curs de stingere).

17
 2.După poziţie:
a) curenţii de suprafaţă (în derivă, liberi, de densitate, tidali)
b) curenţi de adâncime (datorită diferenţelor de presiune şi densitate)
c) curenţii de fund (profundali)

3.După permanenţă:
a) curenţi cvasipermanenţi (de exemplu curenţi ecuatoriali determinaţi de vânturi
constante – alizeele)
b) curenţi periodici (sezonieri, aparţin circulaţiei musonice)
c) curenţi temporari (curenţi de vânt temporar, seismici).

4.După temperatură*:
a) curenţi calzi
b) curenţi izotermici
c) curenţi hipotermici, reci
*în comparaţie cu temperatura mediului marin pe care-l traversează.

5.După salinitate*:
a) curenţi hiperhalini
b) curenţi izohalini
c) curenţi hipohalini
*în comparaţie cu salinitatea mediului marin pe care-l traversează

6.După direcţie:
a) curenţi rectilinii
b) curenţi circulatorii
c) curenţi dirijaţi

7.După viteză:
a) curenţi rapizi (viteza >24 Mm/24 ore)
b) curenţi moderaţi (viteza = 12-24 Mm/24 ore)
c) curenţi lenţi (viteza = 6-12 Mm/24 ore)
d) curenţi foarte lenţi (viteza < 6 Mm/24 ore)

Spirala Ekman indică devierea direcției curenților pe măsura creșterii adâncimii apei,
combinată cu o scădere a vitezei cu adâncimea. Devierea direcției se face cu un unghi care
depinde de mărimea forței Coriolis.*
*forța Coriolis determină devierea mișcării spre dreapta în emisfera nordică și spre
stânga în emisfera sudică.

1-vântul
2-forța cu care vântul
acționează asupra
apei
3-direcția efectivă a
curentului
4-forța Coriolis

18
 Formule mai complexe au în vedere viteza curentului în funcţie de intensitatea, durata şi
distanţa de acţiune a vântului pe mare (fetch).

Viteza curenţilor în derivă, la suprafaţa mării (în Nd)

Variaţia în timp a curenţilor marini – durată, viteză, intensificare, atenuare, schimbare de

direcţie – determină la ocean curenţi variabili, care pot fi însă cvasistabilizaţi, temporari sau
sezonieri, cu viteze cuprinse în general între 0,5 şi 1,5 Nd.

CIRCULAȚIA GENERALĂ A CURENȚILOR ÎN

OCEANUL ATLANTIC/ PACIFIC/ INDIAN

Se suprapune în general circulaţiei generale a atmosferei.

Curentul de impuls este curentul ecuatorial de nord şi de sud, generat de alizeele care
bat din NE în emisfera nordică şi din SE în emisfera sudică.
Curentul ecuatorial are direcţie spre Vest.
Ramurile curenţilor ecuatoriali (de N şi de S) suferă o abatere spre poli de-a lungul
părţilor vestice ale oceanelor. La 40-50° lat. N şi S formează sistemele curenţilor vestici care se
întorc spre părţile estice ale oceanelor.

Curenţii vestici transportă cele mai mari cantităţi de apă de pe Glob spre Est. În dreptul
ţărmurilor continentelor se împart în 2 ramuri, cu direcţie nordică şi cu direcţie sudică. Ramurile
dinspre Ecuator transportă mase de apă rece în estul bazinelor oceanice şi închid circuitul

19
început de curenţii ecuatoriali. Ramurile nordice (pentru emisfera nordică) devin curenţi calzi
pentru regiunile nordice (de ex.: curenţii calzi ai Alaskăi şi Norvegiei).

CIRCULAŢIA CURENŢILOR ÎN OC. ATLANTIC

Emisfera nordică:
Curenţii ecuatoriali calzi pornesc dinspre coastele Africii spre ţărmurile Americii de Sud şi
Antilelor, formând curentul cald al Golfului (Gulf Stream) care se continuă în Atlanticul de Nord
cu Curentul Atlanticului de Nord, care la rândul lui se împarte în 2 ramuri: curentul Norvegiei şi
curentul Canarelor (curent oceanic rece, de compensaţie care închide circuitul spre curentul
ecuatorial de nord).
De-a lungul coastelor nord-estice ale Americii de Nord coboară curentul Labradorului (cu
direcţie spre sud).

1-Curentul Nordecuatorial
2-Curentul Sudecuatorial 10-Curentul Golfului
3-Contracurentul ecuatorial 11-Curentul Nord-Atlantic
4-Curentul Braziliei 12-Curentul Portugaliei
5-Curentul Falkland 13-Curentul Canarelor
6-Curentul Sud-Atlantic 14-Curentul Norvegiei
7-Curentul Benguelei 15-Curentul Capului Nord
8-Curentul Antilelor 16-Curentul Labradorului
9-Curentul Floridei 17-Curentul Groenlandei occidentale
18-Curentul Groenlandei orientale

20
 La întâlnirea curentului cald al Golfului cu curentul rece al Labradorului (respective în
largul ins. Newfoundland) se remarcă frecvența mare a fenomenului de ceață. De asemenea se
constată o mare productivitate biologică (zona de pescuit).
Emisfera sudică:
Curentul cald ecuatorial de sud se continuă cu curentul Braziliei, care la rândul lui se
continuă cu curentul vânturilor de vest, circuitul se închide cu curentul rece al Benguelei.

CIRCULAŢIA CURENŢILOR ÎN OC. PACIFIC

Emisfera nordică:
Curentul ecuatorial de nord (lat. de 10-23°N, vit. de 0.3-0.5 m/s) se împarte în dreptul
Ins. Filipine în 3 ramuri. Ramura principală (curentul Kuro Shivo), asemănătoare cu curentul
Golfului în Oc. Atlantic, se continuă cu curentul Pacificului de Nord (cu direcţie est) şi mai
departe cu curentul rece al Californiei (cu direcţie sud).
Obs.: În nord-vestul Oc. Pacific coboară dinspre nord spre sud curentul rece al Kurilelor
(Oya Shivo), corespunzător curentului Labradorului în Oc. Atlantic. Se constată şi aici o zonă de
pescuit, la întâlnirea curenţilor cu temperature diferite Oya Shivo şi Kuroshivo.
Emisfera sudică:
Curentul cald ecuatorial de sud se continuă cu curentul Australiei de Est, mai departe cu
Curentul rece al vânturilor de vest, circuitul se închide prin curentul rece al Perului (curentul
Humboldt).

21
 19-curentul Nord ecuatorial
20-curentul sud ecuatorial
21-contracurentul ecuatorial
22-curentul Kuroshivo
23-curentul Pacificului de Nord
24-curentul Californiei
25-curentul Kamcheatkăi
26-curentul Oya shivo
27-curentul Aleutinelor
28-curentul Alaskăi
29-curentul Australiei orientale
30-curentul derivei vânturilor de vest
31-curentul Perului

CIRCULAŢIA CURENŢILOR ÎN OC. INDIAN

Nu se regăseşte aceeaşi schemă a circulaţiei din celelalte bazine oceanice pentru că

cea mai mare parte a Oc. Indian este în emisfera sudică. Circulaţia curenţilor este afectată şi de
vânturile musonice cu alternanţă sezonieră (vara acestea bat dinspre mare spre uscat şi
determină şi ridicarea nivelului apei; iarna bat în direcţie opusă, dinspre uscat spre mare,
determinând coborârea nivelului apei şi temperaturii apei).
Curentul ecuatorial de nord din Oc. Indian nu este constant, fiind mai puternic iarna sub
influenţa musonului de iarnă. În estul Africii curge spre sud curentul cald al Somaliei, care poate
fi considerat o continuare a curentului ecuatorial de sud.
Curentul ecuatorial de sud este permanent, transportă volume mai mari de apă şi
datorită afluxului de ape calde din Oc. Pacific. El se împarte în curentul Madagascarului şi
curentul Mozambicului care se unesc la sud de Madagascar pentru a forma curentul Acelor.
Acesta se continuă cu curentul rece al vânturilor de vest şi mai departe cu curentul rece al
Australiei de vest.

32-curentul Australiei occidentale 36-curentul Somaliei

33-curentul ecuatorial 37-curentul Acelor
34-curentul Madagascarului 38-contracurentul ecuatorial
35-curentul Mozambicului 39-curentul nordecuatorial

22
 VALURILE
FORMAREA VALURILOR DE VÂNT ȘI HULĂ. ELEMENTELE VALURILOR.
CARACTERISTICILE VALURILOR ÎN APĂ ADÂNCĂ.

Valurile sunt miscari neperiodice ale apei oceanice în care fiecare particula
descrie o orbita circulara. Valurile de vânt se formează prin transferul energiei maselor de aer în
mişcare pe suprafaţa mării asupra maselor de apă. Se produc deci în prezenţa vântului şi pe
direcţia vantului.
Propagarea apei se face pe orbite circulare a căror diametru scade cu adâncimea până la
dispariţie.

Elementele valului:

23
l lungimea de undă (sau lungimea valului) este distanţa orizontală dintre 2 creste
măsurată paralel cu direcţia de deplasare a valului.
T perioada valului este intervalul de timp în secunde în care cele 2 creste succesive
de val trec prin dreptul unui punct fix: T = l/C
f frecvenţa valurilor este numărul de valuri care trec printr-un punct într-o unitate de
timp. Este invers proporţională cu perioada valului: f = 1/T
H înălţimea valului pe verticală între creasta şi depresiunea valului, este egală cu de
2 ori amplitudinea valului: H = 2a. Dă informaţii asupra gradului de agitaţie al mării
(scara gradului de agitaţie a mării – la sfârşitul acestui capitol)
a amplitudinea valului este distanţa verticală dintre suprafaţa apei liniştite şi creasta
valului, a = H/2
d adâncimea apei
C viteza valului (sau distanţa parcursă de creasta valului) C = l/T
i panta valului este raportul dintre înălţimea valului şi ½ lungimii lui:
i = 2H/l
creasta -linia cea mai înaltă a valului în raport cu suprafaţa apei liniştite
talpa -adâncimea (golul) valului, partea cea mai de jos a valului în raport cu
suprafaţa apei liniştite

Dacă valurile se formează în apă adâncă, particulele de la suprafaţă au o mişcare

circulară; diametrul cercului (orbitei) scad cu adâncimea; De ex. la d = l/4, diametrul orbitei se
va reduce cu 1/5 din forma originală şi deplasarea apei se va face înainte şi înapoi şi mai puţin
în formă circulară.
•Viteza particulelor scade cu adâncimea: pt. perioada Pw = 10 sec, deplasarea devine
neglijabilă la adâncimi mai mari de 100 metri.

Înălţimea şi perioada valurilor eoliene depind de:

-viteza vântului
-vântul constant pe direcție
-durata sau timpul de acţiune a vântului
-priza (fetchul) sau întinderea zonei marine asupra căreia acţionează masele de aer
în mişcare.
H max = 0,029914· V2 m/s
Obs: Inălțimea H şi lungimea l cresc până la un maxim generat de creşterea vitezei şi
duratei vântului.
Dependenţa înălţimii maxime a valului în funcţie de viteza vântului

24
 CLASIFICAREA VALURILOR DE VÂNT
Termenul in lb. Engleza pt valuri de vant: the sea= wind waves
Termenul echivalent in lb. Romana : mare de vânt = valuri de vânt

1.Mare de vânt (the sea)

2.Hulă (the swell)
3.Brizanţi (the breakers)

1.Valurile de vânt (sau marea de vânt, EN the sea):

-sunt neregulate, cu perioade şi înălţimi diferite, direcţii de deplasare diferite.
-Ating înălţimi mari
-sunt alimentate permanent de vânt, de aceea panta valului este mai abruptă în direcţia
propagării („în faţă”) şi mai lină în dosul valului (valurile de vânt sunt considerate valuri
asimetrice).
Când părăsesc aria unde au fost generate şi unde erau sub influenţa directă a vântului,
valurile cu perioade şi viteze mari depăşesc valurile mai mici, astfel că valuri cu dimensiuni
similare vor avea tendinţa de a se deplasa paralel (valurile de hulă).

2.Valurile de hulă (swell)

Condiții de formare:
1. Apar după căderea vântului ca fenomen de amortizare
2. Se pot propaga dintr-o perturbaţie barică aflată la distanţă.
Valurile de hulă cresc ca lungime şi perioadă, dar scad în înălţime.

OBS: Valurile de vânt şi hula determină starea de agitaţie a mării. Scara gradului de
agitație a mării este denumită și scara Douglas.
În funcţie de înălţimea valurilor de vânt s-au stabilit 9 trepte pentru starea mării (în
corelaţie cu scara Beaufort a forţei vântului). Pentru gradul 9, amplitudinea valului depăşeşte 14
metri, excepţional 16 metri pentru valurile de vânt.
În funcţie de hulă, s-au stabilit 3 trepte (slabă, moderată, puternică) dar cu lungimi de
undă mai mari decât pentru valurile de vânt.

3.Brizanţii (breakers) apar în apropierea ţărmului datorită reducerii adâncimii apei şi

reprezintă o zonă periculoasă pentru ambarcaţiunile mici.
Viteza valului se reduce când se apropie de ţărm iar crestele se apropie între ele.
Înălţimea şi panta valurilor cresc rapid, crestele cad înainte prin deferlare formând valurile de
resac. Când adâncimea atinge jumătate din lungimea valului (d = l/2) se spune că „valul simte
fundul marii” şi înălţimea valului creşte rapid. Din cauza rugozităţii fundului marin, valul se
deformează, partea inferioară a valului rămâne în urmă, frontul valului devine abrupt şi creasta
valului aleargă înainte producând o mare cantitate de spumă.

Starea mării (numită și scara Douglas)

(gradul de agitație al mării în prezența
valurilor de vânt și a valurilor de hulă)

Valuri de vant (the sea) Valuri de hula (swell)

Degree Height (m) Description Degrees Description

0 no wave Calm (Glassy) 0 No Swell
1 0 - 0.10 Calm (Rippled) 1 Very Low (short and low wave)
2 0.10 - 0.50 Smooth 2 Low (long and low wave)
3 0.50 - 1.25 Slight 3 Light (short and moderate wave)
4 1.25 - 2.50 Moderate 4 Moderate (average and

25
 5 2.50 - 4.00 Rough moderate wave)
6 4.00 - 6.00 Very Rough Moderate rough (long and
5
7 6.00 - 9.00 High moderate wave)
8 9.00 - 14.00 Very High 6 Rough (short and heavy wave)
9 14.00+ Phenomenal 7 High (average and heavy wave)
Very high (long and heavy
8
wave)
Confused (wave length and
9
height indefinable)

Valurile anormal de mari (rogue waves, freak waves, three sisters, killer waves)

Caracteristici:
-înălțimea lor este cel puțin dublul înălțimii valurilor înconjurătoare.
-se propagă în mod neașteptat din direcții diferite față de direcția valurilor și vânturilor
dominante
-sunt imposibil de anticipat.
-Se formează din valurile de hulă care traversează zone oceanice. Atunci când valurile
de hulă au viteze diferite și trec unele peste altele, și când lungimea lor de undă coincide, ele se
suprapun și formează valuri neobișnuit de mari. Dacă valurile de hulă cu viteze diferite se
propagă în aceeași direcție, valurile enorme care rezultă pot persista mai multe minute înainte
de a deferla.
-se formează și atunci când valurile de furtună întâlnesc curenți oceanici puternici de
sens contrar (ex. Largul coastelor Africii de Sud).

Alte tipuri de valuri

Tsunami
Valul tsunami este provocat de cutremure sau alunecări submarine și se propagă diferit
față de valul de vânt. În larg, la ape adânci, valul prezintă viteze foarte mari și se propagă în
toată masa apei, nu doar la suprafață ca valul obișnuit creat de vânturi. În apropierea coastei
valurile tsunami se deformează și ia forma unui zid înalt de apă care năvălește pe uscat. Un
tsunami poate provoca pe țărm în câteva minute victime umane numeroase și pagube majore.
Seișele sunt denumite valuri staționare și sunt mișcări ondulatorii ale apei fără
deplasarea apei. Sunt determinate de vânturi puternice sau de modificări ale presiunii
atmosferice.
Se întâlnesc mai mult în areale închise/semiînchise. Perioada seișelor este determinată
de mărimea suprafeței acvatice și de adâncimea apei.

Hărțile de valuri conțin informații referitoare la înălțimea și direcția de propagare a

valurilor/valurilor semnificative*.

*ÎNĂLȚIMEA VALULUI SEMNIFICATIV (în lb. Engleză significant wave)= MEDIA A

1/3 DINTRE CELE MAI ÎNALTE VALURI OBSERVATE.

Efectele valurilor:
-asupra navelor: efectele se datorează energiei ridicate a valurilor. Pentru navele cu lungime
mică, tangajul este puternic. Zona de pericol apare dacă lungimea valului este egală cu
lungimea navei astfel încât nava rămâne pe doua creste.
-asupra zonei de ţărm: prin acţiunea de eroziune (abraziune) modică configuraţia ţărmului. În
timpul furtunilor, când valurile deferlează aducând în zona de ţărm, eroziunea este mult
mai rapidă. Acest fenomen duce treptat la retragerea liniei de coastă (vizibilă în cazul
plajelor).

26
 MAREELE
(extras din Balaban Gh., Tratat de navigaţie maritimă, Edit. Leda, 1996)

MAREELE TEORETICE (FORTE GENERATOARE, CARACTERISTICI).

MAREELE EFECTIVE.
Forţele care produc mareele depind de:
- masa Pământului
- masa Lunii
- masa Soarelui
- distanţa dintre corpurile cereşti
- poziţiile relative ale corpurilor cereşti
Legea atracţiei universale:
Fa = (m1 x m2)/ d2
Forţa de atracţie dintre 2 corpuri cereşti este direct proporţională cu produsul maselor
lor şi invers proporţională cu pătratul distanţei ce le separă.
Conc: Luna are o acţiune mai puternică în formarea mareelor datorită distanţei mici
faţă de Pământ, deşi are o masă mai mică decât Soarele.

Mareea lunară: forțe generatoare: forta gravitațională și forța centrifugă

PP’ axa polilor tereştri

T centrul Pământului
Se presupune Pământul o sferă înconjurată de un strat de apă cu densitate omogenă;
Luna în mişcare de revoluţie în jurul Păm. În planul ecuatorial

1. Forţa gravitaţională exercitată de Lună asupra unei particule de apă de pe Pământ:

- creşte de la o valoare de-a lungul cercului PCP’D la o valoare maximă în A
(corespunzător distanţei minime la Lună)
- scade la o valoare minimă în B (corespunzător distanţei maxime la Lună).

2. Forţa centrifugă de la suprafaţa Pămantului în jurul centrului de greutate al sistemului

Pământ-Lună.

a
1. Forţa de atracţie are acţiune preponderentă în emisfera APCP’D (mai aproape de Lună)
2. Forţa centrifugă are acţiune preponderentă în emisfera BPCP’D

27
 Concluzie: Datorită celor 2 forţe, apa de la suprafaţa Pământului ia forma unui elipsoid de
revoluţie cu axa mare orientată pe direcţia Lunii.
În pct. A : maree înaltă = maree lunară
În pct. B : maree înaltă = maree antilunară.
Pe cercul PCP’D: maree joasă lunară
Forţa generatoare a mareei este: max în A, unde z=0° (z este distanţa zenitală a Lunii) si
este 0 pe cercul CD, unde z = 90°
Suma forţelor generatoare de maree care acţionează în emisfera ACD (expusă spre Lună)
este egală şi de sens contrar cu suma forţelor generatoare de maree din emisfera BCD,
opusă Lunii.

Pct M de lat φ ocupă succesiv faţă de Lună în timpul unei zile lunare poziţiile
M , M , M , M , ..., M .
0 1 2 3 0
În M şi M Luna este la culminaţie, deci forţa generatoare de maree este max.
0 2
În M şi M forţa generatoare de maree este 0.
1 3
Mareea solară
În punctul de pe suprafaţa Pământului unde
Soarele este la zenit → mareea solară
Soarele este la nadir → mareea antisolară
În pct pe cercul mare terestru perpendicular pe dir. Soarelui → maree joasă solară

Mareea lunisolară
Variaţia continuă a forţelor generatoare de maree dintr-un anumit punct pe suprafaţa
Pământului datorită schimbării continue a poziţiilor relative ale Lunii, Pământului şi
Soarelui.

28
Luna şi Soarele se menţin în planul ecuatorului ceresc, la distanţă medie faţă de Pământ.
Pământul este reprezentat în planul ecuatorului, polul nord proiectat în P.
L , L , ..., L – poziţiile /fazele Lunii
1 2 8
L – Lună nouă - Luna la conjuncţie cu Soarele
1
L – Lună plină – Luna în opoziţie cu Soarele
5
Luna în L şi L → maree înaltă lunisolară în A şi B = maree de sizigii (forţele generatoare de
1 5
maree lunară l şi solară s sunt concomitente).
L - Luna la 1-ul pătrar (la 1-a cuadratură)
3
L - Luna la ultimul pătrar (la a 2-a cuadratură)
7
Axa mare a elipsoidului mareei lunare (pe direcţia CD) este perpendiculară pe axa mare a
elipsoidului mareei solare (direcţia AB) → mareele înalte lunare coincid cu mareele joase
solare.
Maree înaltă lunisolară în C şi D = maree de cuadratură
Maree joasă lunisolară în A şi B (de amplitudine mai mare decât mareea joasă lunară)
L , L , L , L – Luna la 1-ul, al 2-lea, al 3-lea şi al 4-lea octant.
2 4 6 8
L (luna la 1-ul octant apare la 3,5 zile după Luna nouă L1) – maree înaltă lunisolară în E şi F
2
L (luna la al 2-lea octant apare la 11 zile după Luna nouă L1) – maree înaltă lunisolară în G şi
4
H
L (luna la al 3-lea octant apare la 18.5 zile după Luna nouă L1) – maree înaltă lunisolară în F şi
6
E.
L (luna la al 4-lea octant apare la 25,5 zile după Luna nouă L1) – maree înaltă lunisolară în G şi
8
H

Concluzii
1. Mareele de sizigii au amplitudini mai mari decât mareele de cuadratură (forţele
generatoare se însumează/ forţele se opun).
2. Amplitudinea mareei înalte scade progresiv de la sizigii la cuadraturi (de la luna
nouă L1 la 1-ul pătrar L3 şi de la luna plină L5 la ultimul pătrar L7) şi creşte progresiv de la
1-ul pătrar L3 la lună plină L5 şi de la ultimul pătrar L7 la lună nouă L1.

MAREELE EFECTIVE.
Se deosebesc de mareele teoretice datorită distribuţiei oceanelor şi continentelor,
formelor de relief submarin, adâncimilor diferite ale apei, configuraţiei coastelor.
Maree efective apropiate de cele teoretice – Oc. Austral la peste 50° lat S: unda de
maree urmăreşte Luna şi Soarele în mişcarea lor diurnă de la est la vest şi determină formarea
mareei înalte simultan în toate punctele situate pe acelaşi meridian.
Restul oceanelor: unda de maree primară se reflectă în zona ţărmurilor şi formează unde
secundare care se propagă diferit în funcţie de factori topografici, meteorologici etc.
Undele de maree au amplitudini mici (1 m) la suprafaţa oceanelor adânci. Dacă se
propagă spre coastă şi intră pe estuare şi râuri unde adâncimea apei scade → amplitudinea
undei de maree creşte (la peste 6 m).
În largul oceanului, fluxul înseamnă creșterea nivelului iar refluxul, scăderea nivelului.
La tarmurile joase se manifesta prin înaintarea pe uscat a apei, la flux, si prin retragerea apei la
reflux. În larg, nivelul apei creste cu 2÷3 m, fiind practic insesizabil de catre navele în marș, pe
când la țărm (mai ales la cele înalte) în anumite regiuni, nivelul poate crește până la 19,6m.

Distanţa de propagare pe fluvii a mareei la flux atinge 60 Mm de mare pe fluviul Gange;

250 Mm de mare pe Amazon; amplitudine 9 m.
În mările închise amplitudinea este redusă (max 2 m în M. Mediterană, 10 cm M.
Neagră)

29
 Elementele mareei efective
Perioada este intervalul de timp dintre două maree înalte (joase) succesive.
Durata este jumătatea perioadei și reprezintă intervalul de timp dintre mareea înaltă și
cea joasă.
Amplitudinea variază în funcție de fazele Lunii, declinația aștrilor și distanța de la
Pamânt la cei doi aștri.

.Variatia în functie de declinatia astrilor

Când declinatia unui astru este egala cu zero, axa mare a elipsoidului de maree se
suprapune peste planul ecuatorului ceresc. Astfel, vom avea maree de amplitudini egale la
aceleași latitudini.
Când declinatia este diferita de zero, la ecuator si la poli mareele au aceeasi
amplitudine, dar de la ecuator inegalitatea creste pâna la latitudinea a carei valoare este egala
cu declinatia.

Variatia în functie de distanta dintre Pamânt si cei doi astri

La perigeu, amplitudinea este mai mare cu 40% decât la apogeu. La periheliu,
amplitudinea este mai mare cu 10% decât la afeliu.
În 24h50m, în majoritatea zonelor de pe glob se produc doua maree înalte si doua
maree joase, cu o perioada de 12h25m.

În functie de înaltimea mareelor, amplitudine si durata, se face clasificarea mareelor :

* maree semidiurne regulate - au doua fluxuri si doua refluxuri de amplitudini aproximativ egale.
Sunt caracteristice în vestul Europei si estul Americii de Nord;
* maree semidiurne neregulate - tot cu două maree înalte si doua maree joase, dar de
amplitudini inegale, în functie de declinatia Lunii;
* maree diurne - sunt formate dintr-o singura maree înalta si una joasa, datorita influentei
majore a Soarelui, determinate de inegalitățile diurne, sub influența declinației aștrilor. Astfel de
maree au loc în Golfurile Mexic, Persic, Aden;
* maree mixte - la declinatii mici ale Lunii se produc doua maree înalte și doua mare joase, iar
la declinatii mari al Lunii se produc o maree înalta si o maree joasa. Aceste maree se produc în
Australia, E si SE Asiei și în insulele pacifice;

Fenomenul mareic se produce la anumite ore, în diferite puncte ale oceanului. În acest
scop s-au construit harti cu izolinii numite linii cotidale care reprezinta punctele în care mareea
se produce la aceeasi ora. Pe aceste hărți sunt trecute si punctele amfidronice către care se
îndreapta unda (valul) mareic într-o anumită zonă. Astfel, în M. Nordului există 3 astfel de
puncte.
Mareea înaltă sau joasă nu se produce întotdeauna când Luna se găsește deasupra
meridianului locului. Se pot produce mai înainte sau mai târziu, de la câteva ore la câteva zile.
Aceasta întârziere față de momentul astronomic se numește vârsta mareei.

30
 TERMINOLOGIA FOLOSITA IN LB. ENGLEZA PENTRU
FENOMENUL DE MAREE. DEFINITII. ABREVIERI.

Apa înaltă – high water – HW = nivelul maxim al apei atins la mareea înaltă (rise)
Apa joasă – low water – LW = nivelul minim al apei la mareea joasă (fall).
Amplitudinea mareei – range of the tide = diferenţa de nivel dintre apa înaltă şi apa joasă
imediat următoare
Maree de sizigii – spring tides
Maree de cuadratură – niep tides
Nivelul de referinţă (zero hartă) – chart datum = nivelul mării faţă de care se indică adâncimile
în hărţile marine.
Înălţimea mareei – height of the tide = înălţimea apei la un moment dat deasupra nivelului zero
hartă.
Nivelul mediu al apei – mean water level = nivelul mediu al apei la un anumit stadiu al mareei,
determinat într-un anumit loc pe baza unor serii de observaţii:
- -nivelul mediu al apei înalte la sizigii – mean high water springs – MHWS
- -nivelul mediu al apei joase la sizigii – mean low water springs – MLWS
- -nivelul mediu al apei înalte la cuadratură – mean high water neaps- MHWN
- -nivelul mediu al apei joase la cuadratură – mean low water neaps – MLWN
Amplitudinea mareei:
- -amplitudinea medie a mareei la sizigii – mean spring range
- -amplitudinea medie a mareei de cuadratură – mean neap range
Nivelul mediu al mării – mean level – ML = este media nivelurilor apei dintr-un loc, se
foloseşte în mările cu maree de amplitudine redusă.
Nivelul zero hartă - :
- În hărţile engleze nivelul zero hartă = nivelul mediu al apei joase la sizigii (MLWS)
- În hărţi sovietice şi franceze nivelul zero hartă = nivelul celei mai joase maree joase
(adâncimea apei este întotdeauna mai mare decât cea indicată în hartă).
Cea mai joasă maree astronomică – lowest astronomical tide – LAT
Cea mai înaltă maree astronomică – highest astronomical tide - HAT

31
 INFORMAREA HIDROMETEOROLOGICA MARINA LA BORDUL NAVEI.
RUTELE METEOROLOGICE

Etape:
1.Pregătirea voiajului presupune documentarea cartografică, respectiv studiul
publicațiilor nautice: Pilot Books (1-72), Pilot/Routeing charts, lucrarea Ocean Passages for the
world.
Analiza conținutului acetor publicații se găsește în suportul de laborator MHM2 (e-
campus).

2. In timpul voiajului la bordul navei se recepționează:

2.a.-informație în clar sub formă de text în lb. Engleză: buletine și avertismente
meteorologice. Se recepționează prin sistem NAVTEX dacă nava este la mai puțin de 200 Mm
de coastă și prin InmarSat C de către navele aflate în larg.
A se vedea suportul de laborator MHM2 pt explicații și aplicații (e-campus).

2.b.-informație codificată de tipul:

-hărţilor meteorologice (la nivelul mării şi în altitudine) şi hidrologice de analiză şi
prognoză.
-codurilor meteorologice SHIP și MAFOR prin care se transmit date meteorologice
măsurate/prognozate într-un anumit punct.
A se vedea suportul de laborator MHM2 pt explicații și aplicații (e-campus).

În timpul voiajului, stabilirea rutei se bazează pe observarea permanentă a stării vremii şi

stării mării între punctul de plecare şi cel de destinaţie. Se ţine cont de tipul de navă, încărcare,
viteza navei, tipul de marfă transportată.

CONCEPTUL DE RUTĂ METEOROLOGICĂ

Considerații generale cu privire la rutele meteorologice

Rutele meteorologice sunt rute optime pentru traversarea oceanelor, de obicei diferite de
ruta cea mai scurtă și sunt stabilite în funcție de prognoza vremii și a stării mării și
caracteristicile navei (tipul navei, viteza de marș, marfa, condiția de încărcare) la un moment
dat.
Ruta optimă este ruta care, în anumite condiții de vreme și stare a mării oferă comfortul
cel mai bun pentru echipaj și siguranța maximă a acestuia, consumul minim de combustibil și
timpul minim de marș. Astfel se evită condiții de vreme severă ce ar putea cauza daune,
reducerea semnificativă a vitezei și întârzieri.
Folosirea rutelor meteorologice este recomandată și oferă avantaje considerabile atunci când:
- distanța ce trebuie parcursă este relativ mare, de aproximativ 1500 de mile sau mai
mult;
- nu există restricții de navigație și se pot alege diferite rute;
- starea vremii și starea mării din timpul voiajului este un factor deteminant în alegerea
rutei.

Factori ce trebuie luați în calcul la întocmirea rutelor meteorologice

La întocmirea rutei meteorologice trebuie luați în considerare următorii factori:
1.- construcția și caracteristicile navei, dar și natura mărfii transportate;
2.- factori ce țin de mediul înconjurător;
3.- analiza condțiilor meteorologice și prognoza vremii;
4.- condițiile speciale meteorologice și de mediu.

Natura mărfii transportate și construcția și caracteristicile navei

32
Din caracteristicile navei se pot identifica punctele sale vulnerabile la condițiile meteorologice
adverse, dar și capacitatea acesteia de a le evita.
În general o navă cu o viteză de marș mai mare și care nu transportă marfă deasupra punții
principale sau marfă care nu necesită amaraj, va avea rute mai scurte și va putea să mențină
viteza la înaintare prin zona afectată, apropiată de viteza (contractuală) estimată pentru tot
voiajul.
Unele rute sunt aparte din cauza tipului navei sau a mărfii pe care nava o transportă.
Evitarea efectelor unui parametru meteorologic /hidrologic este de maximă importanță pentru a
reduce tangajul excesiv și ruliul navei.
Exemple:
Unei nave cu viteza estimată de 20 de noduri, dar cu o încărcătură de marfă deasupra punții
principale, îi va fi greu să mențină viteza de 20 de noduri în condiții de stare de agitație a mării
mai mare de gradul 4 (mare moderată), cu valuri din travers sau din față, deoarece există riscul
de a se produce daune la marfa stivuită deasupra punții principale.
În schimb o navă similară, dar cu marfa stivuită in magaziile de marfă, nu este atât de
vulnerabilă și poate mentine viteza estimată (contractuală) de 20 de noduri.
În timpul operațiunilor de remorcare, un remorcher este mai vulnerabil în fața condițiilor
meteorologice adverse, nu numai din cauza remorcii sale, dar și din cauza vitezei de marș
reduse. Aceasta se adaugă la capacitatea sa redusă de evita zonele cu vreme nefavorabilă.
Diagrama de viteze este utilizată pentru a estima viteza navei în funcție de înălțimea valurilor
din prognoza meteorologică. Această diagramă arată efectul valurilor asupra vitezei navei
pentru valuri care vin din prova, traversul și pupa navei, în funcție de înălțimea lor.
În figura este ilustrată o astfel de diagramă pentru o navă cu viteza de înaintare de 18 noduri.

Cu ajutorul diagramei de viteze se poate determina cât de eficientă este o deviere de la rută în
funcție de distanța parcursă și de timpul câștigat sau pierdut.
Dacă vremea rea nu ține foarte mult, este mai bine ca nava să străbată zona respectivă decât
să aleagă o rută meteorologică care ar însemna întârzieri ca urmare a măririi distanței.
Dacă vremea rea afectează o zonă extinsă și ține un timp mai lung, atunci este bine să se
aleagă ruta meteorologică de evitare a zonei cu furtună, chiar dacă distanța până la destinație
se mărește.
Concluzie: decizia se va baza pe prognoza meteorologică și informațiile tehnice despre navă.

Parametrii meteorologici și hidrologici importanți în trasarea rutelor meteorologice sunt cei

care afectează voiajul unei nave: vântul, valurile, ceața, ghețurile și curenții oceanici. Cei mai
importanți factori pentru alegerea rutei și monitorizarea voiajului sunt valurile și vântul.
Efectul vântului asupra performanțelor unei nave nu este prea ușor de determinat. Pentru
vânturi de forță ≤ 5 pe scara Beaufort, nava pierde din viteză atunci când vântul bate din prova
și viteza navei crește ușor atunci când acesta bate din pupa.
Pentru vânturi mai puternice, viteza navei se reduce în ambele cazuri. Acest lucru se întâmplă
din cauza efectului valurilor de vânt asupra navei: chiar și în cazul în care vântul bate din pupa,
33
pierderea de viteză este cauzată de folosirea mai frecventă a cârmei, pentru a putea ține nava
pe drumul dorit. Starea de agitație a mării este deci importantă de-a lungul voiajului.
Înălțimea valurilor este principalul factor care reduce perfomanțele navei. Acțiunea valurilor
duce la mișcări ale navei prin care se reduce eficacitatea elicei și și la scăderea vitezei din
cauza folosirii frecvente a cârmei.
Pe o mare agitată performanțele navei sunt greu de aproximat, datorită schimbărilor de drum și
a ajustării vitezei, care sunt necesare pentru a asigura siguranța navei.
Ceața nu afectează direct performanțele navei dar trebuie evitată pe cât posibil, pentru a putea
exploata nava la viteza de marș, în condiții de siguranță. Zonele largi cu ceață din timpul verii,
pot fi evitate prin alegerea unei rute la latitudini inferioare. Distanța poate fi mai mare dar timpul
de tranzit poate fi în final mai mic deoarece nu este necesară reducerea vitezei navei pentru a
menține o viteză minimă de siguranță. În plus, se va micșora oboseala echipajului care nu va
mai face veghea suplimentară impusă de vizibilitatea redusă.
Ghețurile marine și aisbergurile (ghețarii plutitori) sunt un pericol concret, în Oceanul Atlantic de
nord până la latitudini de 45 de grade nord.

Prognoza vremii
În ciuda atenției acordate ciclonilor tropicali, ciclonii/depresiunile extratropicale ridică mai multe
probleme la întocmirea rutelor meteorologice pentru că traficul maritim este mai intens la
latitudini la care se deplasează acești cicloni extratropicali (latitudini temperate), mai ales iarna.
Ciclonii cu vânturi asociate ≤ forța 8 pe scara Beaufort (≤ 34 noduri) nu reprezintă o problemă
majoră pentru nave. Totuși, un ciclon slab poate genera o mare agitată, pentru o perioadă
destul de lungă, care poate îngreuna munca la bordul navei. Navele mici, remorcherele cu
remorcă, navele cu putere de propulsie mică sau navele încărcate cu mărfuri sensibile, pot fi
afectate considerabil de ciclonii cu vânturi sub forța 8 pe scara Beaufort.
Ciclonii cu vânturi de forța 8 - 10 pe scara Beaufort, în mare deschisă, pot produce valuri foarte
mari, în special dacă vântului i se opune un curent.
Dacă se trece prin zona de furtună se recomandă reducerea vitezei pentru a spori siguranța și
comfortul la bordul navei. Acest lucru ar putea duce la creșterea timpului de tranzit.
Dacă se optează pentru schimbarea rutei, respectiv devierea ei, viteza navei nu va trebui
redusă și evoluția voiajului va fi una bună, chiar dacă distanța până la destinație s-a mărit. În
acest caz, timpul total de tranzit va fi mai mic.

Dacă valurile generate de depresiunile extratropicale foarte intense, cu vînturi puternice, de

durată și cu o suprafață de contact cu marea extinsă, își vor continua propagarea, pe distanțe
considerabile sub formă de hulă, va fi destul de dificil, evitarea într-un mod eficient a tuturor
condițiilor nefavorabile.

În ceea ce privește furtunile și ciclonii tropicali, zonele, anotimpurile cât și probabilitatea ca

acestea să se formeze, sunt bine documentate în publicațiile de specialitate. Pentru a se obține
un randament considerabil, trebuie să se limiteze, pe cât de mult posibil, expunerea la
pericolele potențiale produse de depresiunile și ciclonii din zona tropicală.

Ruta planificată. Abateri de la ruta planificată: schimbarea datei de plecare, devierea,

ajustarea vitezei, devierea.
Ruta planificată este estimarea cea mai bună, a unei rute reale, pentru o anumită perioadă de
tranzit. Rutele planificate au la bază modele climatologice sezoniere (bazate pe date meteo și
hidrologice multi anuale, respectiv pe valori medii ale acestora).
Dacă nu sunt disponibile rute optime pentru navigat, la momentul inițial al plecării, se poate
schimba data de plecare pentru a evita situații potențial periculoase. Schimbarea datei de
plecare constă în întârzierea plecării sau o plecare mai devreme, și are ca scop evitarea
efectelor vremii potrivnice prognozate în prima parte a voiajului.
Monitorizarea rutei este un proces continuu, ce are loc până când nava ajunge la destinație.

34
Devierea (abaterea de la ruta planificată) după începerea și în timpul executării voiajului are ca
scop evitarea efectelor vremii potrivnice pe care nava urmează să le întâlnească. Prin abatere,
în cele mai multe cazuri distanța față de ruta inițială este mărită, însă avantajul unei devieri de
la rută este acela că se menține viteza de tranzit. Devierile de la ruta inițială sunt recomandate
și în cazul în care pe rute mai scurte se întâlnesc condiții meteorologice favorabile.
Ajustarea vitezei de înaintare este o recomandare pentru a mări sau a reduce viteza navei cât
de mult este posibil, pentru a evita vremea nefavorabilă. Astfel distanța inițială nu este mărită,
iar nava poate traversa zonele de furtună (viteză scăzută) sau le poate evita (viteză ridicată
pentru recuperarea timpului).
Devierea este o recomandare de a efectua diverse manevre pentru a evita pe cât posibil zonele
de furtună. De exemplu recomandarea de a lua un drum de capă indică faptul că starea vremii
și a mării s-a deteriorat atât de mult, încât manevrabilitatea și siguranța navei sunt serios
periclitate, iar scopul de a ajunge la destinație a devenit unul secundar.

Programe (software) care generează rute meteorologice

La bordul navelor se pot instala programe (software) care generează rute diferite de cele
planificate și care iau în considerare toți factorii prezentați mai sus, respectiv : construcția și
caracteristicile navei, dar și natura mărfii transportate; factori ce țin de mediul înconjurător;
analiza condțiilor meteorologice și prognoza vremii.
În ultimii ani au fost elaborate diferite sisteme de elaborare a rutelor meteorologice, cunoscute
ca Ship-board Weather Routing systems (SWR). Exemple de astfel de sisteme : BonVoyage
System (BVS, elaborat de Applied Weather Technology, Inc.), Vessel Optimization and Safety
System (VOSS) elaborate de Ocean Systems Inc. și Oceanweather, Vessel and Voyage
Optimization Solution (VVOS) de către Jeppesen Marine Inc.
Aceste sisteme furnizează informații despre viteza optimă și drumul navei. Unele includ și
module care dau informații despre pierderea vitezei (calculată pe baza modelelor de rezistență
a navei) și despre consumul specific de combustibil (important dacă se are în vedere
traversarea unor zone cu valuri mari sau reducerea emisiilor de CO2, NOx și SOx).

Consumul estimat de combustibil (comparativ pentru ruta planificată și ruta optimă),

https://www.stormgeo.com/solutions/shipping/on-board-services/bvs-routing/

35
 Bibliografia folosită

1.Balaban Gh., Tratat de navigaţie maritimă, Edit. Leda, 1996

2.Bowditch N., The American practical navigator. An epitome of navigation, Pub. No.9, National
Imagery and Mapping Agency, USA, 2002 ed.
3.Chiotoroiu B., Meteorologie și Hidrologie marină II (note de curs și note de laborator), 2 vol.,
e-campus, Universitatea Maritimă din Constanta, 2020
4.Chiotoroiu B., Marine Meteorology and Hydrology II. A Reader + Laboratories notes, 2 vol., e-
campus, Universitatea Maritimă din Constanța, 2020
5.Chiotoroiu B., Ship-board weather routeing systems, Constanta Maritime University Annals,
ISSN: 1582-3601
6.Mayencon R, Meteorologie marine, Editions maritimes et d’outre-mer, 1992
7. Neguţ L., Meteorologie maritimă, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983
8.***Admiralty Routeing Charts, UK Hydrographic Office.
9.***Brown’s Nautical Almanac, publ. Brown, son & Ferguson, Ltd., UK, 2005
10.***Maritime Meteorology, 2nd ed., Thomas Reed Publications, 1997.
11.***Meteorology for Mariners, Meteorological Office, 3rd ed., 8th impression, London, HMSO,
1996.
12.***The Mariner’s Handbook (NP 100), 7th ed., UK Hydrographic Office, 1999.
13.***www.weather.gmdss.org
14.***www.metoffice.gov
15.***www.meteoromania.ro
16.***www.noaa.gov
17.***https://www.ec.gc.ca/ouragans-hurricanes/
18.***http://ww2010.atmos.uiuc.edu/
19.***http://ffden-2.phys.uaf.edu/...
20.***https://www.britannica.com/science/salinity
21.*** http://funnel.sfsu.edu/courses/gmo405/labs/act.07.SST_SSS.html
22.***http://www.ces.fau.edu/nasa/module-3/why-does-temperature-vary/ocean-currents.php
23.***http://documents.tips/documents/operare-la-geamandura.html
24.*** https://www.navcen.uscg.gov/
25.*** http://www.geus.dk/departments/...

36