BASMUL CULT

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă-

Ion Creangă(1837-1889) aparține Epocii Marilor Clasici ai literaturii române, a făcut parte
din societatea Junimea și este considerat un artist profund original care a scris opere inegalabile
precum romanul autobiografic „Amintiri din copilărie” și basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”.

Apariție. Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă a fost publicat la 1 august
1877, în revista „Convorbiri literare”.
1.Încadrare în curent:
Caracterul realist al basmului cult „Povestea lui Harp-Alb”, de Ion Creangă este reliefat
prin umanizarea fantasticului. În creația acestui scriitor, fantasticul este estompat, e coborât în
lumea țărănească, iar întâmplările par verosimile, aduse la dimensiunea universului rural,
personajale vorbesc moldovenește și se comportă țărănește. Harap-Alb simbolizează un personaj
cu un profund caracter uman, lipsit de puteri supranaturale, trăsătură ce-l deosebește de Făt-
Frumos din basmul popular și-l definește ca erou de basm cult. Este o ființă complexă, construită
în manieră realistă, ce are calități înnăscute precum bunătatea, milostenia, curajul și loialitatea,
dar face greșeli și, învățând din ele, se maturizează, într-un proces inițiatic, dobândind valorile
morale necesare conducerii unei împărății. Harap-Alb îi seamănă lui Nică, ilustrând omul
neexperimentat care învață din greșeli și se maturizează spiritual. Spânul reprezintă tipul
impostorului, al omului viclean care profită de naivitatea lui Harap-Alb, împăratul Roș
întruchipează „omul pâclișit și răutăcios la culme”, iar cei cinci uriași au trăsăturile
humuleștenilor, doar că sunt hiperbolizate, numele lor, reliefând anumite defecte omenești: Gerilă
este frigurosul, Setilă și Flămânzilă reprezintă tipul omului lacom care bea și mănâncă fără
măsură, Ochilă este simbolul omului vigilent, iar Păsări-Lăți-Lungilă este tipul individului
omniprezent.

2.Tematica basmului este una specifică textul lui Creangă abordând lupta dintre bine și
rău, finalizată cu victoria binelui, fiind ajutat de cal, de tovarășii de drum și de fata de împărat,
eroul trece probele învingându-l pe Spân și îi urmează la tron Împăratului Verde.
Tema centrală a basmului rămâne lupta dintre bine și rău, ilustrată magistral prin
două scene reprezentative ale operei. O primă secvență semnificativă demnă de menționat
este cea a fântânii în care asistăm, după întâlnirea dintre fiul Craiului si Spân, la un botez
spiritual în urma căruia fiul de Crai devine slugă, căpătând numele simbolic de Harap-Alb. O altă
scenă ilustrativă pentru tema basmului este cea din deznodământul textului în care Harap-Alb
se întoarce la curtea Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș. Aceasta îl dă de gol pe Spân care
la rândul lui se răzbună pe fiul de Crai, tăindu-i capul. Fiind îndrăgostită de el, fata îl readuce la
viață, cu apă moartă și apă vie, iar Spânul sfârșește prin a fi omorât de cal.
Motivele narative specifice acestui basm sunt: superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânului), pedeapsa, căsătoria.
Perspectiva narativă este obiectivă, realizată de un narator omniscient și omniprezent,
care nu-și menține obiectivitatea pe tot parcursul operei, intervenind adesea prin comentarii și
reflecții, adresându-se în mod direct lectorului: „Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a
depăna firul poveștii” sau „Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea și vă rog să
ascultați”.
Încadrare în specie: Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje
purtătoare ale unor valori simbolice, cu acțiune implicând fabulosul/supranaturalul și supusă unor
stereotipii/acțiuni convenționale, care înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou.
Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcții (antagonistul, ajutoarele,
donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare și prin limbaj.
În basm, sunt prezente și formulele tipice. Formula inițială „Amu cică era odată” și
formula finală „Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și
mănâncă, iară pe la noi, cine are bani, bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”, sunt
convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Naratorul inovează formula inițială,
punând povestea pe seama spuselor altcuiva: „cică”, adică se spune, fără a nega ca în basmul
popular (A fost odată ca niciodată), iar formula finală include a reflecție asupra realității sociale,
alta decât în lumea basmului. Formulele mediane „Și merg ei o zi, și merg două, și merg
patruzeci și nouă”, „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”,
realizează trecerea de la o secvență narativă la alta și întrețin suspansul/curiozitatea cititorului.
Triplicitatea este și ea un element specific basmului prin care obiectele, personajele sau probele
sunt grupate câte trei: trei fete ale Împăratului Verde, trei apariții ale Spânului, trei fii ai Craiului,
trei smicele de măr dulce.

1
Coordonatele spațio – temporale vag precizate sunt, de asemenea, specifice basmului.
Repere precum: „odată”, „în vremea aceea”, trimit la un timp nedeterminat, pierdut în
eternitate. Spațiul, specific basmului, poartă și el semnul fantasticului: Curtea Craiului, curtea
Împăratului Verde, curtea Împăratului Roș.
3.Elementele de structură și compoziție
Un prim element de structură și compoziție este titlul basmului, construit pe baza
antinomiei (opoziției) alb-negru. Numele personajului este un oximoron ce îi reflectă condiția
duală: negru, rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb). Cuvântul inițial „povestea” subliniază
prezența elementelor de fantastic și sugerează caracterul exemplar al protagonistului.
Un al doilea element de structură și compoziție al basmului „Povestea lui Harap – Alb”
este acțiunea.
Etapa inițială (expozițiunea) presupune o stare de echilibru: un crai avea trei feciori, iar în
alt capăt de lume, un frate mai mare, Verde-Împărat, avea doar fete.
Tulburarea echilibrului (intriga) are drept cauză scrisoarea lui Verde-Împărat prin care se
anunță absența moștenitorului pe linie masculină (motivul împăratului fără urmași). Craiul este
rugat de fratele său să i-l trimită „pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul
său, după moartea sa.”
Desfășurarea acțiunii urmărește refacerea echilibrului inițial și relatează probele la care
este supus Harap-Alb pentru a se maturiza, condiția inițială, obligatorie pentru a deveni împărat.
Fiul cel mic al craiului reușește să treacă de proba curajului impusă de tatăl său.
Pe drum, după ce se rătăcește în pădurea-labirint, fiul cel mai mic al craiului se întâlnește cu un
om spân care îi cere să-l ia ca slugă. În scena coborârii în fântână, Spânul îi fură identitatea, îl
transformă în rob, îi dă numele Harap-Alb și îi prezice viitorul, spunându-i că va trebuie să moară
și să reînvie pentru a-și recăpăta identitatea.
Ajunși la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea
sălăţilor din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului, „cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre
scumpe, cum se găsesc" şi a fetei Împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Primele două
probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici,. A treia probă presupune o altă etapă a inițierii, este
mai complexă și necesită mai multe ajutoare. Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune pe
Harap-Alb la o serie de probe, trecute datorită puterilor supranaturale ale ajutoarelor (personaje
himerice şi animaliere): casa de aramă - cu ajutorul lui Gerilă (proba focului), ospăţul cu mâncare
şi vin din belşug, cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă, alegerea macului de nisip - cu ajutorul
furnicilor, straja nocturna la odaia fetei şi prinderea fetei, transformată în pasăre, de „după lună”
- cu ajutorul lui Ochilă şi al lui Păsări-Lăţi-Lungilă, ghicitul fetei - cu ajutorul albinei. Fata
împăratului Roş, „o farmazoană cumplită" (are puteri supranaturale), impune o ultimă probă:
calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele de măr şi apă vie şi apă moartă
de unde se bat munţii în capete". Proba fiind trecută de cal prin înșelăciune, fata îl însoțește pe
Harap-Alb la curtea împăratului Verde.
Încheierea înșelătoriei, corespunzătoare punctului culminant, debutează odată cu sosirea
la curtea lui Verde - Împărat cu fata Împăratului Roș, care dezvăluie adevărata lui identitate
(demascarea răufăcătorului și recunoașterea eroului).
Deznodământul cuprinde refacerea echilibrului și răsplătirea eroului, binele ieșind
învingător din lupta cu răul.
Referitor la arta narativă specifică operei lui Ion Creangă, aceasta pune în evidență
plăcerea zicerii, verva și jovialitatea povestitorului, fiind caracterizată prin oralitatea stilului și
umor. Oralitatea stilului se referă la impresia de zicere a textului scris și se realizează prin diferite
mijloace, precum: regionalisme („amu”, „farmazoană”), dativul etic („mi ți-l înșfacă cu dinții de
cap”, versuri populare („De-ar ști omul ce-ar păți/ Dinainte s-ar păzi”), proverbe și zicători
(„Omul sfințește locul”, „La plăcinte înainte, la război înapoi”).
În concluzie, opera literară „Povestea lui Harap –Alb” este un basm cult, având ca
particularități: reflectarea viziunii despre lume a scriitorului, individualizarea personajelor prin
limbaj, umanizarea fantasticului, oralitatea stilului și umorul, însă, asemenea basmului popular
pune în evidență idealul de dreptate, adevăr și de cinste fiind „o oglindire a vieții în moduri
fabuloase”. (G. Călinescu)