Cuprins

Introducere................................................................................................................................................... 2
Masurari si proportii.................................................................................................................................... 3
Dezbateri.......................................................................................................................................................3
Concluzii....................................................................................................................................................... 6
Recapitulare. Puncte importante despre sculptura lui David:................................................................ 6
Bibliografie................................................................................................................................................... 8
 Introducere
În Florența din 1501, Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a început să sculpteze statuia lui David dintr-un
bloc de marmură inițial abandonat de către muncitorii de la Opera di Santa Maria del Fiore, catedrala din Florența.
Blocul de marmură fusese oferit, în 1463, lui Agostino di Duccio pentru realizarea unei statui colosale, posibil un
profet sau chiar David însuși. Deoarece Agostino nu a reușit să finalizeze lucrarea, marmura a fost dată lui Antonio
Rossellino pe 6 mai 1476, dar a fost abandonată în curtea Operei până pe 16 august 1501, când a fost preluată de
Michelangelo, iar, până atunci, ideea de a o amplasa pe vârful catedralei fusese aproape abandonată. După ce i-a
testat consistența, Michelangelo, pe 14 octombrie, a ordonat construirea "coliviei" din placaj în care să lucreze.
Pe 25 ianuarie 1504, statuia era aproape gata, dar decizia finală cu privire la amplasarea ei nu fusese încă
luată. Astfel, a fost numită o comisie, formată din artiști precum Andrea della Robbia, Filippino Lippi, Sandro
Botticelli, pentru a lua o decizie (Goldscheider, 2004). Decizia finală a fost de a plasa statuia lângă ușa Palazzo
Vecchio, pe locul "Giuditta" lui Donatello, care, pe 8 iunie 1504, a fost plasată în "Loggia dell'Orcagna". Simone del
Pollaiolo și Antonio da Sangallo s-au ocupat
de mutarea lui David, care, în cele din urmă, pe 8 septembrie 1504, a fost plasat în "Arengario", unde a stat timp de
următoarele trei secole (astăzi înlocuit cu o copie) (Landucci, 1883).
,,Niciodată nu s-a mai văzut un astfel de capodopera frumoasă și grațioasă" a zis Vasari. Unul dintre
capodoperele absolute ale tuturor timpurilor, eroul biblic a stat ca reprezentare perfectă a orașului Florența; mic în
comparație cu giganții statelor mari ale Europei, dar capabil să învingă și să câștige cu forța și inteligența sa. Într-o
epocă în care comunicarea în masă nu exista, picturile și în special statuile aflate în oraș aveau menirea de a transmite
idei și mesaje. Cele ale lui David sunt extraordinar de eficiente; este un erou mic, tânăr, ferm, hotărât și învingător.
Mai multe acte de vandalizare și/sau daune, cauzate de accident, au caracterizat istoria sa până la plasarea finală în
Galleria dell'Accademia (Galeria Academiei) din Florența, în 1872; unde îl putem admira și astăzi, după restaurare
(Fig. 1 și 2). În prezent, ne putem bucura de două copii ale acestei capodopere; una din marmură, situată în Piazza
della Signoria, și una din bronz, situată în Piazzale Michelangelo, terasa cu vedere la Florența.

Fig.1 si Fig.2. David, vedere din fata si din spate

 Masurari si proportii
Statuia are o înălțime de 516 cm, o greutate de 5.660 kg. Reprezintă un bărbat caucazian cu înălțimea de
180-185 cm și vârsta de 20-30 de ani. Măsurătorile sunt ilustrate în tabelul 1.
Capul reprezintă o optime din înălțime, mărit intenționat din cauza efectului de perspectiva. Regiunea
orbitala prezintă o caracteristică distinctă.
Distanța între colțul exterior și colțul interior al ochiului drept (5,6 cm), între colțul interior al ambilor ochi
(5,09 cm) și de la colțul interior la colțul exterior al ochiului stâng (6,5 cm) nu respectă simetria perfectă a "trei ochi"
(Aase, 1990). Pupila stângă pare deviată lateral, ca în cazul unui strabism divergent ușor. Buzele sunt evertite, iar axe
bilaterale sunt perpendiculare pe ambele nări, trecând ușor prin colțurile gurii (Fig. 5), care este îngustă. Bărbia este
ușor proeminentă, dar rotunjită. Toracele este ușor înclinat.
Un "șanț" este recunoscut între coloana vertebrală și omoplatul drept; imitând o posibilă hipoplazie a
mușchiului extensor al coloanei vertebrale (Fig. 6). Mâinile prezintă vene dorsale vizibile pe partea dreaptă și nu pe
partea stângă, legate de postura membrelor; iar vârful degetului mijlociu drept (parțial flexat) este aproape de
genunchi, părând prea lung.
David stă în contrapposto, pe piciorul drept, cu corpul ușor întors spre dreapta, piciorul stâng ușor înainte și
flexat la genunchi, călcâiul ridicat de la sol, partea stângă a bazinului înclinată în sus, partea superioară a corpului
ușor întoarsă și flexată spre dreapta, capul ușor întors spre stânga.

Tabelul 1. Măsurătorile efectuate în Galeria Academiei din Florența, de către Massimo Gulisano și
Pietro Antonio Bernabei, în 2004

Fig.3 Urechea stanga a lui David

Fig. 4 Vedere laterala a lui David si urechea dreapta

Dezbateri
Conceptul figurii umane ideale îi este atribuit sculptorului grec Policlet, care a promovat urmărirea
modelului teoretic al idealului suprem de simetrie masculină și feminină, echilibrată în părțile sale (Giuliano, 1998).
De-a lungul secolelor, termenul "proportie" a fost echivalent cu "secțiunea de aur" sau "raportul de aur", un concept
pe care Leonardo l-a numit "proportia divina" (Pacioli, 2010). În cea de-a treia carte a tratatului "Despre Arhitectură"
(1990), Vitruviu descrie măsurătorile ideale ale feței și ale corpului uman, și este bine cunoscută reprezentarea figurii
umane înscrise într-un pătrat și un cerc (Kruft, 1988). În acest context, Davidul lui Michelangelo a impresionat
imediat ca o capodoperă a unei frumuseți extraordinare; recunoscut ca exemplu de perfecțiune pentru forma corpului
nud, și pentru jocul magistral al proporțiilor aparente între diferitele segmente ale corpului. Respectarea proporțiilor
într-o astfel de statuie imensă sugerează că Michelangelo și-a început lucrarea identificând punctele de referință
anatomice, întotdeauna riguros localizate. Cu toate acestea, măsurătorile detaliate ale statuii, în timp ce o confirmă ca
o reprezentare minunată a corpului uman, au arătat detalii și caracteristici care nu se potrivesc unui model "perfect".
Unele dintre acestea, cum ar fi mâinile late, pot depinde mai mult de o impresie optică (vederea de la baza statuii)
decât de o reală disproportie, și, mai mult, ar putea fi intenționate în scopuri figurative pentru a indica mesaje
specifice, cum ar fi puterea și munca.
"Șanțul" de pe spatele lui David a provocat mai mult decât o dispută cu privire la interpretarea sa. Conform
unor istorici de artă și anatomisti, "șanțul" ar putea fi rezultatul absenței mușchiului extensor al coloanei vertebrale,
probabil datorită unui defect în blocul de marmură pe care Michelangelo a fost hotărât să lucreze.
Trebuie să luăm în considerare faptul că disproportiile ar putea corespunde variațiilor reale pe care
Michelangelo le-a observat în lumea reală; este bine cunoscut că el și alți artiști din epoca sa își derivau modelele din
studiul atent al corpului uman real și din mediul lor propriu (Pedretti, 2007). De mai multe ori, Michelangelo a
studiat anatomia dissectând cadavre pentru a observa cum sunt legate împreună oasele, mușchii, nervii și venele și
cum funcționează pentru a permite toate pozițiile
corpului uman (Vasari, 1906). Astfel, el ar fi putut fi conștient de existența acelui grad fiziologic variabil de asimetrie
a corpului uman, cunoscut sub numele de "asimetrie fluctuantă" (Opitz și Utkus, 2001), iar fața lui David o
demonstrează în întregime (Fig. 9). În plus, așa cum s-a întâmplat și cu alți artiști în trecut, mici asimetrii sau
disproportii au fost căutate în mod deliberat în capodopere (cum ar fi bustul Nefertiti sau Venus Cnidia) pentru a face
lucrarea mai realistă. Prin introducerea unor imperfecțiuni mici, o capodoperă dobândește dinamism și vitalitate
(Bredekamp, 2016). Lucrând într-o epocă de redescoperire spectaculoasă a statuilor clasice în Grecia, Italia și Magna
Graecia, Michelangelo era perfect conștient de efectele artistice folosite de Fidias, Praxiteles și colegii lor pentru a
impresiona, a stârni admirație, teamă și o puternică senzație de plăcere estetică privind operele lor. Acest lucru
implica introducerea deliberată în sculpturile lor a unor asimetrii subtile pentru a intensifica efectele și pentru a
introduce acel element de surpriză și "interes" care distinge geniul de mediocritate.

Fig. 5 Fata lui David Fig. 6 Santul de pe spinare

Fig. 7. a. Linia galbena verticala: Inaltimea lui David.
b. Linia galbenă orizontală: mâna, cm 182.5 *expectată, in relatie cu inaltimea
c. Linia oranj orizontală: mâna reală, cm 216

Fig. 8. Asimetrie fiziologică

 Concluzii
Davidul lui Michelangelo este o capodoperă artistică de o frumusețe extraordinară și de proporții aparent
corecte, obținute printr-o cunoaștere perfectă a punctelor de referință anatomice și a raportului și distanțelor reciproce
dintre acestea. Este bine cunoscut faptul că el a folosit cunoștințele dobândite prin disecții îndelungate pentru a
reprezenta, prin formă și, adesea, chiar prin anomalii, concepte simbolice și artistice precise. În acest sens, gândiți-vă
la "Bacco", în care a reprezentat o combinație de trăsături masculine și feminine; sau la "Crocifisso di Santo Spirito",
pentru care a folosit, ca model, cadavrul unui copil pentru a exprima puritatea lui Cristos neîntinată de păcat (Vasari,
1906; Condivi, 1998; Baldini, 2001). Nivelul incredibil de artistic al autorului permite ca astfel de anomalii să
contribuie la valoarea artistică a capodoperei.
De remarcat că observația anatomică, antropologică și biologică a lui Michelangelo era foarte
originală pentru acele vremuri, când baza cunoașterii corpului uman erau doar la început, realizate de artiști. Abia
mai târziu, medicii, cum ar fi Vesalio, au continuat studiul, dar au exploatat încă cunoștințele artistice, întorcându-se
la mari artiști pentru tabelele anatomice ale propriilor cărți.

Recapitulare. Puncte importante despre sculptura lui

David:
• Dimensiunile uriașe: Statuia lui David are o înălțime de aproximativ 5,16 metri și o greutate de
5.660 de kilograme.

• Marmură de Carrara: Michelangelo a sculptat Davidul dintr-un bloc masiv de marmură albă de
Carrara, un material extrem de prețios și dificil de lucrat.

• Întruchiparea lui David: Statuia îl prezintă pe David înainte de lupta sa cu gigantul Goliath.
Michelangelo l-a reprezentat pe David într-o poziție de repaus (contrapposto), cu o expresie concentratăși hotărâtă.
Este un simbol al curajului și determinării umane.

• Perioada de creație: Michelangelo a lucrat la David între anii 1501 și 1504, finalizând sculptura
în doar doi ani.

• Reinterpretarea canoanelor grecești: Michelangelo a adoptat principiile armoniei și proporțiilor

din arta greacă clasică, dar a adăugat o notă de expresie și realism care a dat sculpturii sale o valoare
unică. A reușit să creeze o combinație de perfecțiune și umanitate.

• Capul lui David este considerabil mai mare în comparație cu dimensiunea normală a capului unui adult. Această
abatere de la proporții a fost necesară din cauza perspectivei care micșora capul aflat la
înălțimea de cca. 5m. Michelangelo a atras atenția la acest detaliu și l-a mărit intenționat.

• Ochii lui David par să aibă dimensiuni neobișnuite și disproporționate, cu pupilele într-o poziție ușor
deviată. Acest aspect conferă o expresie mai vividă și mai intensă feței și poate fi interpretat ca un
element de dramatism și concentrare în momentul luptei cu Goliath.

• Mâinile lui David sunt mai mari și mai robuste decât cele ale unui bărbat obișnuit. Această alegere
artistică poate sugera puterea și forța personajului, accentuând calitățile sale eroice.\

• Unele anomalii, cum ar fi adâncitura de pe spatele lui David, au generat controverse și interpretări
diferite. Unii susțin că această adâncitură ar putea fi rezultatul unor imperfecțiuni în blocul de marmură pe care
Michelangelo a lucrat, în timp ce alții sugerează că Michelangelo a intenționat să reprezinte o variație anatomică a
mușchilor spatelui, observată în lumea reală. Aceste detalii neobișnuite au adăugat complexitate și mister operei sale.

• Locul original de amplasare: Inițial, statuia trebuia să fie amplasată pe una dintre contraforțele
catedralei Florența (Duomo). Cu toate acestea, în cele din urmă, a fost plasată în fața Palazzo Vecchio
din Florența, unde a rămas timp de mai multe secole.

• Transferuri și protejarea operei: Pentru a proteja statuia de condițiile meteo și de poluare, ea a

fost mutată în interiorul Galeriei Academiei din Florența în 1873.

• Copii și replici: Davidul lui Michelangelo este atât de iconic încât există multe copii și replici
ale sculpturii în lumea întreagă. Unele dintre acestea sunt realizate din diverse materiale, inclusiv bronz și marmură.

• Importanța culturală: Davidul lui Michelangelo este considerat un simbol al Renașterii italiene și
al idealurilor umane. Este una dintre cele mai admirate opere de artă din lume și atrage milioane de
vizitatori în fiecare an.

"Pentru a scăpa de lume, nu există niciun mod mai sigur decât prin artă, și nu există nimic mai bun decât arta
pentru a te menține conectat la ea."
Johann Wolfgang Goethe (1992).
 Bibliografie

1. Goethe J.W. (1992) Scritti sull’arte e sulla letteratura. Stefano Zecchi (ed.). Bollati Bor- inghieri, Torino.
2. Gray H. (1991) Anatomy: Descriptive and Surgical. John W. Parker & Son, London. Facsimile of the First
Edition 1858. Longmeadow Press, Stamford, CT.
3. Gripp K.W., Slavotinek A.M., Hall J.G., Allanson J.E. (2013) Handbook of Physical Measurements. 3rd Ed.
4. Oxford Univerity Press, New York and Oxford.
5. Gulisano M., Bernabei P.A. (2001) Anatomia del Crocifisso ligneo di S. Spirito. La Critica d’Arte, Vol. 10
6. Hennekam R.C., Biesecker L.G., Allanson J.E, Hall J.G., Opitz J.M, Temple I.K, Car- ey J.C. (2013)
7. Elements of morphology: general terms for congenital anomalies. American
8. Journal of Medical Genetics, Part A. 161: 2726-33 (pages 11).
9. Kendall F. & Kendall McCreary E. (2005) Muscoli. Funzioni e test con postura e dolore. Verducci, Roma.
10. Premuda L. (1957) Storia dell’iconografia anatomica. Martello, Milano.
11. Vasari G. (1906) Le vite de’ più eccellenti pittori, scultori, architettori, con nuove annotazioni e commenti di
Gaetano Milanesi. Sansoni, Firenze. 7: 153-154. Vitruvio Pollione M. (1990)