Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Foametea Din Bengal
Foametea Din Bengal
Este anul 1943, iar cel de-al Doilea Război Mondial este la apogeu. În Londra,
Cabinetul de Război britanic se reuneşte pentru a discuta problema unei foamete
severe ce lovise una dintre coloniile imperiului, India. Milioane de oameni,
băştinaşi, în special din estul Bengalului, mureau de foame. Şi asta nu este nici o
figură de stil, nici vreo exagerare. Leopold Amery, secretarul de stat pentru
India, şi Mareşalul Sir Archibald Wavell, ce avea să fie numit vicerege al Indiei,
nu după mult timp, poartă discuţii şi negocieri despre trimiterea de noi provizii
de alimente în colonie. Dar irascibilul, poate chiar cinicul, premier britanic
Winston Churchill le pune beţe în roate.
„Se pare că este mai important să salvăm grecii şi ţările eliberate decât pe
indieni şi există o reticenţă şi faţă de livrarea de provizii, şi faţă de reducerea
acestora în această ţară”, scrie Sir Wavell în minuta întâlnirii. Domnul Amery este
mult mai franc:„Winston poate că are dreptate când spune că înfometarea
bengalezilor oricum subnutriţi este mai puţin serioasă decât grecii zvelţi,
voinici, dar el nu este suficient de atent la sentimentul de responsabilitate al
Imperiului faţă de această ţară”.
În definitiv, nu era vorba “atât de mult despre rasism, cât despre dezechilibrul de
putere inerent în piramida socială darwiniană care explică de ce foametea putea fi
tolerată în India în timp ce raţionalizarea pâinii era considerată o privare de
nesuportat în Marea Britanie în timpul războiului”, semnalează Mukherjee. Totuşi,
între 1, 5 şi 4 milioane de oameni au murit în India din cauza foametei,
subnutriţiei sau bolilor, iar răspunsul, cinic, a venit târziu, prea târziu pentru
unii.