ANOMALIILE APEI

Atat de obisnuita, de cotidiana si de familiara, apa este totusi un lichid uluitor: are
o serie de anomalii. Pentru apa parca n-ar exista legi; este "ceva altfel" in lumea
substantelor. In natura si in experiente ea nu se comporta la fel ca alte substante. Dar,
datorita capriciilor ei, viata a putut sa se dezvolte si sa existe in apa. Sunt în jur de 41 de
anomalii ale apei detectate până în momentul de faţă.
La temperatură obişnuită, apa pura este un lichid incolor (în straturi groase are
culoarea albastru- verzui), fără gust, fără miros (poate de aici expresia “apă chioară”).

Atât din punct de vedere chimic, cât şi fizic, apa prezintă anomalii.
*În condiţii normale, apa ( după formulă, hidrură de oxigen ) se găseşte în stare lichidă,
pe când, hidrurile elementelor chimice vecine ( N, P, S, Cl, F ) sunt gaze.
*Dacă în stare de vapori, apa este formată din molecule neasociate, în stare lichidă şi
solidă, moleculele sunt asociate prin legături de hidrogen. Gheaţa are o reţea cristalină în
care moleculele sunt aranjate tetraedric, asamblate într-o reţea hexagonală. Legaturile din-
tre moleculele de apă sunt foarte greu de distrus, motiv pentru care apa îngheaţă si fierbe
la temperaturi mai mari decât ne-am aştepta.
*În mod normal, densitatea unei substanţe scade cu creşterea temperaturii ( corpul se
dilată, îi creşte volumul, scade densitatea). Apa are un comportament diferit între 0 – 4
grade Celsius ( numită anomalia apei). În acest interval, volumul ei scade, densitatea
creşte ( la + 4 grade Celsius având densitatea maximă). Deci, pe fundul lacurilor există
apă la + 4 grade Celsius, ce face posibilă viaţa subacvatică.
*La 0 grade Celsius, apa se solidifică, mărindu-şi volumul cu 9 %. Valoarea mică a
densitaţii gheţii este atribuită structurii afânate a reţelei cristaline. Densitatea gheţii fiind
mai mică decât a apei, aceasta pluteşte la suprafaţa lichidului. Chimiştii afirmă că
Titanicul a fost victima acestei anomalii a apei, aceea de a-şi mări volumul la solidificare.
Se spune că fiind ceaţă, capitanul nu a văzut la timp uriaşul munte de gheaţă plutitor, de
care vaporul s-a ciocnit, scufundându-se.
*În mod normal, creşterea presiunii duce la creşterea temperaturii de topire. Apa este din
nou anormală. Temperatura de topire a gheţii scade cu creşterea presiunii, fapt ce explică
alunecarea patinelor pe gheaţă. Lamele patinelor au o suprafaţă mică pe care acţionează
greutatea omului. Astfel, presiunea exercitată de patinator asupra gheţii este mare, ceea ce
face ca temperatura de topire să scadă. Dacă temperatura gheţii este – 5 grade, datorită
presiunii mari, aceasta se poate topi în zonele în care intră în contact cu muchia patinei. În
acele zone apare apa, iar patina alunecă. Această proprietate o are numai gheaţa.
*Pe de altă parte, sunt cercetători care susţin că o creştere a presiunii cu mai mult de 100
kgf/ cm2 face să scadă temperatura de topire a gheţii cu un grad Celsius. Presiunea exerci-
tată de patinator pe lama patinei nu depaşeşte, în niciun caz, valoarea indicată mai sus şi
de aici concluzia, că scăderea temperaturii de topire din această cauză, nu poate juca un
rol important pentru patinaj.
* Pe principiul explicat mai sus se bazează formarea bulgărilor de zăpadă. În construirea
omului de zăpadă, prin rostogolirea bulgărilor, recurgem la aceeaşi particularitate a gheţii,
fulgii de zăpadă se contopesc în partea de jos sub acţiunea masei mari care îi presează.

* Sub presiunea picioarelor trecătorilor, zăpada de pe trotuar se transformă treptat în

gheaţă.
* Şi pentru că vorbim despre gheaţă, să vedem cum se formează ţurţurii. Într-o zi însorită
de iarnă, razele soarelui încălzesc mai mult panta acoperişului unei case, comparativ cu
zăpada din curtea acesteia, astfel încât, zăpada de pe acoperiş se poate topi. Apa se
scurge, picură şi ajunge pe marginea acoperişului. Sub acoperiş, temperatura este sub zero
grade şi picătura îngheaţă. Pe acesta se scurge următoarea picatură , care îngheaţă şi ea. Şi
fenomenul se repetă, formându-se astfel un ţurţure de gheaţă.

*Oamenii de ştiinţă susţin că gheaţa îşi păstrează structura după topire. Gheaţa topită are
moleculele dispuse ca şi cea solidă, de aceea activitatea chimică a apei provenită din
topirea gheţii este mai mare decât cea a apei obişnuite, participând mai uşor la o
multitudine de procese biochimice. În organismele vii, apa din gheaţă se combină mai
uşor cu diferite substanţe. Cercetătorii susţin că structura apei din organism se aseamănă
mult cu cea a gheţii. Când apa obţinută din topirea gheţii este asimilată de acesta,
structura ei (spre deosebire de structura apei obişnuite) nu suferă nicio rearanjare a
moleculelor, deci nu se consumă energie.
*Intervalul de temperatură anormal de mare în care apa se găseşte în stare lichidă (0 -100
grade Celsius) este atribuit, de asemenea, asocierii moleculelor de apă prin legături de
hidrogen.
*Căldura necesară topirii gheţii este mult mai mare decât cea necesară topirii aceleeaşi
cantităţi din oricare altă substanţă, ceea ce face ca zăpada să aibă nevoie de un interval
mare de timp pentru a se topi. În caz contrar, primavara, s-ar produce inundaţii
devastatoare.
*Căldura necesară vaporizării apei este de 7 ori mai mare decât căldura necesară topirii
aceleeaşi cantităţi de gheaţă. Acest lucru este firesc, dacă ne gândim că la vaporizare
moleculele trebuie separate unele de altele prin ruperea legăturilor dintre ele, pe când la
topire, are loc o altă aranjare a acestora.

*O altă anomalie vine din chimie.Din punct de vedere chimic, apa este disociată astfel:

H2 O ——> H+ + OH –

Apei - a spus marele Leonardo - i-a fost data puterea magica de a deveni seva vietii pe
Pamant".