PROBLEMA TERORISMULUI ȘI ABORDAREA ACESTEIA DIN

PERSPECTIVA MANAGEMENTULUI
SECURITĂȚII

GOLEA, Daniela-Georgiana
Doctorand, Şcoala Doctorală “Informaţii şi Securitate Naţională”
ŞTEFAN, Andrei-Alexandru
Doctorand, Şcoala Doctorală “Informaţii şi Securitate Naţională”

Abstract
Mediul de securitate contemporan este tulburat de noi și noi probleme, cel mai adesea
acestea având caracter neconvențional și atipic, de multe ori fără precedent în istoria
cunoscută a omenirii și ridicând în fața noastră provocări tot mai serioase și mai greu de
soluționat. Deoarece sunt probleme uneori greu de perceput sau de identificat, dovedindu-se
de multe ori chiar foarte dificil de stabilit legătura cauză-efect și astfel, devine foarte greu de
realizat o diagnoză corectă și completă asupra situației, cu atât mai puțin posibil să fie
elaborate niște soluții eficace.
Una dintre aceste provocări relativ recente este constituită de fenomenul global al
terorismului, fenomen cu definire foarte controversată și având surse de naștere și întreținere
dintre cele mai obscure. Lucrarea noastră urmărește să trateze acest fenomen din perspectiva
managementului securității, sub aspectul noilor probleme pe care le ridică față de modelele
clasice de management.

Keywords:

Introducere

Înainte de a trata orice problemă de securitate s-ar cuveni să stabilm conceptual ce este
în mod precis securitatea. Am abordat studiul nostru cu această chestiune, mai ales că în
viziunea multor teoreticieni din domeniu securitatea este un concept sub o formă sau alta
contestat. În ciuda acestui aspect general, s-a stabilit între majoritatea teoriilor formulate un
relativ consens în ce priveşte fundamentul (obiectul) stării de securitate: existenţa unei
anumite trăiri interioare corespunzătoare unui sentiment de siguranţă, inexistența (nu doar
neperceperea de către oameni) unor riscuri/ameninţări la adresa seturilor de valori
fundamentale ce definesc societatea respectivă. Teoriile însă nu au găsit o cale de consens în
ce privește subiectul stării de securitate, ținând cont de corelațiile dintre securitatea stabilită la
nivel internațional și cea aferentă statelor sau individului. Necesitatea aducerii unor lămuriri
în această privință provine din accea că, fenomenul terorismului are particularitatea de a
acționa concomiten la toate nivelurile securității, dând naștere unei alterări a stării globale de
securitate, indiferent dacă fenomenul se produce doar într-un areal geografic restrâns și
totodată afectând în mod direct securitatea individului, indiferent de scopurile declarate ale
organizației teroriste care acționează. Această stare de lucruri naște probleme teoretice încă
foarte dificile și tocmai de aceea merită să acordăm atenție acestor chestiuni.

Securitatea și apariția fenomenului terorismului

Deși istoria terorismului este mult mai veche, forma modernă a acestuia a apărut pe
fondul dezechilibrelor din perioada ce a urmat imediat după încheierea ultimului război
mondial și izbucnirea așa-numitului Război Rece. În această perioadă marcată de rescrierea
granițelor și mai ales refacerea balanței mondiale de putere potrivit schemei bipolarității,

1
problema securității a căpătat două mari înțelesuri: securitatea blocului politico-militar și
respectiv securitatea naţională, în structura acestor concepte de securitate ponderea principală
fiind a componentelor militară și respectiv politică. Securitatea se vedea astfel definită cu
precădere din perspectiva apartenenței la unul sau altul din blocurile politico-militare.
În acest context, în diferite regiuni ale Globului au apărut și s-au dezvoltat, escaladând
la un moment dat, confruntările de natură etnică și religioasă, accentuate mai ales pe fondul
unor vechi diferende teritoriale. Cu toate acestea, izbucnirea unor conflicte deschise și
utilizarea forței militare pentru soluționarea acestora a fost de cele mai multe ori stopată de
intervenția marilor puteri politico-militare specifice balanței bipolare a puterii mondiale.
Astfel încât persoanele și grupările antrenate în confruntări etnice sau/și religioase au
fost uneori nevoite să poarte un război surd, subteran, imposibil de oficializat sau de
desfășurat potrivit convențiilor de drept internațional public privind confruntarea militară.
Astfel de situații au stat într-o anumită măsură la baza nașterii fenomenului terorist. Mai mult
decât atât, în deceniile ulterioare terminării ultimului război mondial, s-a înregistrat o
dezvoltare cu totul și cutotul deosebită a industriei militare iar domeniul militar a suscitat un
deosebit interes nu doar pentru oamenii politici dar şi pentru marii industriași ai epocii și chiar
în lumea oamenilor de ştiinţă. Această evoluție specifică Războiului Rece a condus la o
dezvoltarea rapidă și amplă a capacităţilor militare în cadrul statelor industrializate, iar
surplusul de armament fabricat a alimentat conflictele regionale din ceea ce pe atunci purta
numele de Lumea a III-a. S-a înregistrat astfel atât în statele industrializate cât și în cele aflate
în curs de dezvoltare o atenție deosebită în vederea punerii la punct a capacităților destinate
apărării și ripostei faţă de riscurile şi ameninţările de natură în primul rând militară, la adresa
lor. În mod aparent paradoxal, această stare de lucruri nu a făcut decât să alimenteze
fenomenul terorist, sau mai precis a alimentat spiritul militarist al unor grupări de factură
etnică ori religioasă (sau mixtă) și totodată le-a alimentat propriu-zis cu bani, armament,
muniție și materiale destinate pregătirii de luptă.
Pe acel fond specific Războiului Rece a rezultat şi tendinţa unor state, mai ales în
contextul interdicțiilor ridicate de convențiile internaționale elaborate la nivelul ONU, de a
realiza susținerea sub diverse forme a facțiunilor teroriste din diverse state, sprijinind
orientarea lor politică de dreapta sau de stânga și încercând sub diverse forme să obțină
foloase împotriva blocului politico-militar advers. Putem așadar observa faptul că fenomenul
terorist a survenit pe fondul unui anumit tip de luptă pentru hegemonie globală (în contextul
bipolar) fiind astfel de la bun început legat de caracteristica internațională a confruntării în
jurul căreia s-a zămislit. În ultimele decenii, pe fondul trecerii de la bipolaritate la
multipolaritatea scenei globale și apariția unor dezechilibre majore asupra balanței mondiale
de putere, putem observa cum fenomenul terorismului a înregistrat o recrudescență și
amplificarea caracterului său global, indiferent dacă a mai rezistat sau nu contextul inițial ce a
stat la baza nașterii sale. Nașterea terorismului a avut drept fundament politicile de securitate
extrem de agresive ale principalilor actori ai scenei bipolare. Aceste atitudini agresive,
militariste, bazate pe abordări dure, exclusiviste, fundamentate de obicei politic, au avut drept
efect obținerea acestui fruct otrăvit care, iată, a supraviețuit și a proliferat în mod deosebit
chiar și după dispariția conjuncturii internaționale care l-a creat. Să obserăm așadar faptul că
fenomenul terorist a fost creat de o conjunctură internațională, fondul fiind lupta pentru
hegemonie globală. Așa stând lucrurile, de la bun început terorismul s-a născut ca fenomen
global, indiferent de felul (regional sau local) în care s-a manifestat episodic. Ceea ce însă a
surpins a fost tocmai faptul că prăbușirea Cortinei de Fier nu a condus la dispariția fructelor
sale otrăvite, ci la amplificarea și acutizarea unora dintre ele, cum ar fi scoaterea din hibernare
a litigiilor teritoriale tradiționale, izbucnirea confruntărilor interetnice considerate conflicte
stinse sau înghețate, izbucnirea cu o furie neașteptată a conflictelor religioase, devenite din
câte se pare mai aprige ca niciodată etc.
2
 Aspectele sus-menționate ridică încă odată o serie de chestiuni controversate, dar de
această dată din perspectiva terorismului și a modului în care acest fenomen interacționează
cu problema generală a securității. Mai precis este vorba de modul în care se vor mai putea
considera compatibile și s-ar mai putea corela securitate internaţională şi cea naţională, pe
fondul acutizării problemelor etnice și mai ales în situația în care balanța globală de putere
este profund dezechilibrată.
Ne punem așadar întrebarea dacă pe fondul multipolarismului și al frământărilor și
dezechilibrelor pe care acesta le generează, statele lumii moderne mai pot avea capacitatea de
a concepe securitatea și de a o realiza și menține în cadrul unui sistem global, în termeni de
colaborare internaţională realizată pe toate planurile și interesând toate cele cinci componente
principale ale securității.
Însă un astfel de deziderat este practic foarte greu de atins în situația în care se
dezvoltă confruntarea globală pentru accesul la resurse vitale, în special resursele energetice
fosile. Această competiție acerbă și permanentă nu poate decât să genereze nu doar starea
generală de litigiu dintre națiuni dar și o tensiune tot mai greu de înlăturat între securitatea
naţională şi cea internaţională. Astfel, scena internațională a ultimelor decenii a demonstrat
apariția unor noi fenomene cu repercursiuni extrem de periculoase și care deja produc efecte
imprevizibile: globalizarea și cel mai grav, strivirea sub greutatea mecanismului globalizării a
multimilenarului stat-naţiune, fapt care este cel mai adesea perceput și înregistrat ca o gravă
amenințare la adresa securității naționale, afectând în primul rând sistemul valorilor
(naționale) fundamentale, cele legate de tradiție și trăirile naționaliste.
Astfel de fenomene cu implicații foarte periculoase din perspectiva securității au
condus la alimentarea fenomenului terorist și intrarea într-o evoluție cu o dinamică tot mai
greu de înțeles, în special în primul deceniu al sec. XXI. Astfel încât, s-a ajuns la un moment
dat în situația de a avea fenomene și procese antagoniste desfășurate totuși concomitent. În
această categorie ar putea intra fenomenele/procesele de integrare şi respectiv cele de
fragmentare, a căror cauză și mecanisme de realizare nu sunt întotdeauna pe deplin elucidate.
Or, astfel de evenimente marchează în mod grav starea de securitatea sub toate aspectele și în
toate componentele sale, dând naștere unor stări de conflict foarte grave și ridicând mari
probleme în calea asigurării nevoilor de securitate. Cum era de așteptat, pe acest fond teribil
de instabil și litigios, fenomenul terorismului a prins avânt alimentat fiind din toate părțile și
constituind la un moment dat un fenomen global ale cărui origini devin imposibil de deslușit,
cu scopuri reale tot mai obscure și surse de finanțare la fel de obscure.
În noul context creat a devenit tot mai neclar unde se termină faptul clasic al anexării
teritoriale (și instaurarea regimului de ocupație străină) și respectiv unde începe așa-numitul
proces de integrare specific globalizării. De multe ori s-a constatat faptul că globalizarea nu
mai este în definitiv decât un joc al cuvintelor în spatele căruia se ascund clasicele acțiuni de
rapt teritorial săvârșite însă prin așa-numitele mijloace soft, specifice confruntării economice
mai curând decât confruntării propriu-zise, cea militară. Mai nou, eforturile de cucerire nu
mai sunt astfel denumite, ci sunt poleite la nivel declarativ cu ajutorul unor termeni ambigui,
cum ar fi de pildă lansarea conceptului de „societatea globală”, care nu constituie doar o
absurditate în plan practic ci și un construct imposibil de realizat chiar și din perspectivă pur
teoretică. În mod obiectiv securitatea este înainte de toate o anumită trăire interioară a
oamenilor ce alcătuiesc o societate. Dar societatea umană nu poate exista decât dacă și numai
dacă este coagulată printr-un sistem de valori comune care are puterea de a pune oamenii
laolaltă și de a le asigura o anumită identitate comună, dar și o forță de perpetuare a acestei
identități comune peste veacuri, prin forța dezvoltată de tradițiile naționale. În momentul în
care distrugi valorile acestea tradiționale și comun-identitare, se alege praful de societatea

3
umană. În mod obiectiv, nu poate exista o societatea umană unică a Pământului, dat fiind
marile diferențe etnice și culturale, istorice, genetice etc., care sunt imposibil de surmontat.
Starea de securitate, ca trăire interioară a oamenilor, este dată înainte de toate de
liniștea și siguranța pe care aceștia o găsesc în modul în care-și stabilesc o identitate comună
și felul în care sistemul de valori identitar se dovedește a fi trainic, dăinuind peste generații.
Teoria absurdă a societății globale (care de altfel a mai fost întânită și în alte epoci ale istoriei
omenirii, mai ales în timpul existenței și ascensiunii imperiilor) face enorma greșeală de a nu
ține seama de aspectele obiective, stabilind astfel scopuri care ideologic ar putea fi luminoase,
irabolante etc., dar care practic sunt imposibil de realizat. Istoria modernă (în care s-au
dezvoltat printre altele și teoriile socialiste și comuniste) ne-a mai demonstrat în câteva
rânduri faptul că teoriile bazate pe sisteme sociale idilice sau pe principii utopice, nu pot fi
decât concepte periculoase în spatele cărora se ascund forțe cu intenții dintre cele mari urâte și
malefice. Ca răspuns la astfel de tendințe anti-naționaliste și de distrugere a sistemelor de
valori tradiționale, fenomenul terorist înregistrează în ultimul timp noi evoluții care ne conduc
către forme de manifestare tot mai agresive și imprevizibile.
Managementul securității realizat din perspectiva fenomenului terorist nu poate decât
să țină seama de cele menționate anterior, astfel încât să accentueze eforturile de revenire la
sistemele tradiționale și conservare a valorilor perene, care reprezintă sâmburii identității
naționale. Forța de reacție și capacitatea de apărarea a oricărei grupări umane, indiferent de
mărimea acesteia, rezidă în capacitatea acesteia de a fi strâns unită în fața primejdiei. Or,
unirea nu poate fi dată decât de stabilirea unui sistem comun de valori și astfel, stabilirea unei
valori identitare comune, în care toți membri grupului să se regăsească deopotrivă. Practic,
aceste valori identitare comune sunt date cel mai bine de apartenența etnică și cultura comună,
legătura dintre etnie și cultură fiind de asemenea foarte puternică. Rezultă așadar faptul că
argumentul etnic, naționalist nu mai poate fi înlăturat sau minimalizat, fiindcă acesta în mod
obiectiv este argumentul de bază al creării și conservării stării de securitate. Din această
perspectivă rezultă că ideea utopică a creării unei lumi comune, bazată pe un singur sistem de
valori și o cultură unificată, constituie o absurditate, ceva irealizabil în mod obiectiv și care
practic nu ar putea să însemne decât subjugarea totală a unor popoare sub cizma altora sau a
unor grupuri internaționale non-statale care au acumulat putere economică și militară.
Lucrurile stau așa, pentru că în mod obiectiv, înlăturând din calcul orice fel de
aprecieri idilice sau abstracte, lumea reală este caracterizată prin:
existența unor grupuri de oameni (coagulate sau nu sub forma unor națiuni) între care
se înregistrează diferențe deosebit de mari de natură rasial-genetică, etnică, de evoluție
istorică, de apartenență culturală, ca nivel de civilizație și de dezvoltare a societății
etc., iar acestor grupuri de oameni cel mai adesea le corespund statele care nu pot
decât să reprezinte națiunea respectivă; existența statelor-națiune constituie o realitate
fundamentală a Globului și această realitate nu poate fi sub nicio formă eludată, căci
fără existența miezului coagulant al națiunii (dat de apartenența etnică) nici statul nu ar
mai putea exista; statele care nu sunt formate în jurul unor națiuni, sunt bazate cel mult
doar pe forța de moment și pe conjunctură, și nu au stabilitatea de a rezista în timp,
destrămându-se relativ rapid; managementul securității bazate pe valorile perene,
tradiționaliste și naționaliste, constituie izvorul celor mai eficace acțiuni și măsuri de
contracarare a fenomenului terorist;
statele fiind bazate fundamental pe existența în centrul lor a unor națiuni, nu vor dori
decât să-și asigure supraviețuirea, aceasta însemnând practic să-şi conserve capacitatea
de autodeterminare sub forma independenţei şi suveranității;
realizarea și menținerea securității nu se poate face decât prin asigurarea unei poziții
de forță (aptă să genereze și mențină atitudinea de respect) în relațiile cu statele vecine

4
 și susținerea în limite rezonabile (care să nu îmbrace forme nelitigioase) a unei
permanente competiții, duse în special în domeniul economic;
în lumea reală, eliminând divagațiile utopice, relaţiile interstatale nu se pot exprima
decât sub forma unei lupte perpetue pentru hegemonie, prin care actorii statali nu fac
decât să încerce prin diverse metode și mijloace să fie sub o formă sau alta în avantaj
unii în raport cu ceilalţi;
starea de „pace globală” nu poate exista niciodată, ci doar starea de confruntare
permanentă, multilaterală sau multidimensională, care doar uneori poate îmbrăca și
forme violente, de confruntare militară prin utilizarea forței armate;
sistemul național de securitate al oricărui stat se bazează pe punerea la punct și dezvotarea
unor capacități militare caracterizată înainte de toate prin rolul ofensiv; niciun stat nu
poate fi deci în relații de prietenie absolută și pace deplină cu celelalte state, deoarece prin
însăși structura și funcțiile sistemelor naționale de securitate, fiecare stat dezvoltă
capacități ofensive împotriva celorlalte state;
starea mondială de securitate nu poate fi dată decât de situația echilibrului balanței
globale de putere, iar pentru ca această situație să fie creată este practic necesar ca
actorii statali să poarte în permanență o confruntare (nu neapărat în forme violente)
pentru obținerea hegemoniei; o astfel de competiție permanentă și acerbă ar împiedica
practic pe oricare din actorii scenei internaționale să obțină total și definitiv această
hegemonie, fapt care ar însemna un dezastruos dezechilibru de putere;
ideile de putere globală unică și pace globală practic corespund situației concrete în
care unul din actorii scenei internaționale sau poate un actor non-statal ori o alianță de
actori statali a reușit să acapareze hegemonia totală, sugrumând ceilalți competitori ai
scenei internaționale și instaurând un regim politico-militar opresiv care încearcă să
uniformizeze prin forță diferențele naționale dintre diversele popoare asuprite, așa cum
s-a petrecut de fiecare dată în istoria Pământului, de câte ori s-a format și a funcționat
vreun imperiu;
echilibrul de putere la nivel global nu poate fi realizat decât prin existența mai multor
actori cu putere relativ comparabilă dar și a unei permanente competiții, nicidecum a
unei „păci” permanente;
în ciuda înființării imediat după cel de-al doilea război mondial a Organizației
Națiunilor Unite, sistemul internaţional este anarhic; pentru că realmente nu poate
exista nicio autoritate centrală în măsură să asigure controlul asupra comportamentului
actorilor stateli sau asupra interacțiunilor dintre aceștia ori fenomenelor/proceselor
desfășurate la nivel internațional și izvorâte din încercarea actorilor scenei mondiale
de a-și asigura nevoile de securitate;
relațiile interstatale sunt fundamental bazate pe suspiciuni reciproce și incertitudine,
situație care nu poate genera decât permanenta lipsă de încredere și bănuielile continue
privind existența unor intenții viclene, tocmai de aceea fiecare stat își are propriile
servicii de (contra)informații care realizează activitățile specifice împotriva oricărui alt
stat, ideea de bază fiind aceea de pregătire permanentă pentru o eventuală confruntare
violentă; mai mult, activitatea normală a fiecărui stat cuprinde printre altele
permanenta încercare de ascundere a datelor și informațiilor de mare valoare față de
celelalte state și disimularea adevăratelor intenții;
în mod neîndoilenic, aspectele arătate anterior nu reprezintă conținutul unor opinii
aparținând unor autori, adică o manifestare subiectivă a unor persoane, ci datele cu
caracter obiectiv, rod al constatărilor empirice realizate de observatorii umani din
diverse epoci ale istoriei omenirii.
Nu există niciun argument cu adevărat serios în sprijinul ideii că ar urma în acești ani să se
modifice legile naturii și lumea să devină dintr-odată fundamental diferită față de modul

5
fundamental în care a existat timp de mai bine de 10 000 de ani, în istoria relativ cunoscută a
omenirii. Pentru ca lumea să devină fundamental altfel ar trebui ca mai înainte de toate natura
omului să sufere transformări radicale. Or, așa-ceva nu se poate petrece, intervența artificială fiind
incapabilă să producă astfel de mutații în natura omului și prin extrapolare, în natura societății
umane și modul de interacțiune al popoarelor pe scnea globală.
De aceste legi REALE ale naturii omului și relațiilor interumane se leagă printre altele și
fenomenul terorist, iar abordarea acestuia din perspectiva managementului securității va trebui
înainte de toate să fie bazată pe o apreciere obiectivă a situației generale și deci, eliminarea din
analiza teoretică a tuturor elementelor cu caracter utopic sau abstract. Înainte de toate, trebuie
analizată problema securității în forma ei reală, iar managementul ei să fie conceput numai și
numai pe baza realității. Căci unul din motivele pentru care la ora actuală managementul este cel
mai adesea ineficace sau chiar inutil, este acela al conceperii modelelor de management pe teorii
care conțin elemente absurde sau ireale. În mod logic, de la absurd nu ai cum sa ajungi vreodată la
adevăr iar fără luarea în calcul a adevărului nu ai cum să obții vreodată soluții.

Terorismul, o provocare perfidă

Sub aspect etimologic, cuvântul terorism provine din latinescul „terror" care înseamnă
violenţă fizică, spaimă, teroare, acestea fiind provocate în mod deliberat, prin acte de violenţă
publică, folosirea cu intenţie a unor mijloace capabile să ducă la un grav pericol pentru
persoane care nu fac parte din forțele armate. Astfel, Brian Jenkins considera că terorismul
este folosirea forţei sau a ameninţării cu forţa în scopul obţinerii unui câştig politic 1, definiție
care însă este mult prea vagă și prin aplicarea căreia prea multe din acțiunle obișnuite dintre
state ar căpăta eticheta de „terorism”. De aceea, alți autori, printre care și Walter Laquer, au
introdus un element în plus, și anume nevoia ca actul de forță să fie nelegal și nelegitim ca sa
poată fi încadrat la categoria terorism: terorismul înseamnă folosirea ilegitimă a forţei pentru
a atinge obiective politice, în condiţiile în care viaţa unor oameni nevinovaţi este pusă în
pericol2, afirma el. Dar chiar și definiția lui este criticabilă, pentru că terorismul nu are mereu
scopuri politice iar caracterul nelegitim al unei acțiuni este relativ. De pildă, pentru forța
militară de ocupație acțiunea partizanilor (din mișcarea de rezistență) are caracter ilicit, în
vreme ce pentru partizani aceasta are caracter legitim și patriotic. Punerea în pericol a unor
oameni „nevinovați” este de asemenea o formulare vagă. În general, orice utilizare a
armamentului de război pune implicit în pericol viața oamenilor nevinovați, iar nevinovăția
lor este de asemenea relativă, depinde deci de apartenența persoanei care judecă...
Tocmai pentru a căuta să vină cu o definiție mai clară, James M. Poland afirma că:
terorismul înseamnă uciderea, lovirea sau ameninţarea deliberată şi sistematică a unor
oameni nevinovaţi pentru a crea teama şi a intimida, în scopul de a obţine un câştig politic
sau tactic, de obicei pentru a impresiona opinia publică 3, ceea ce este mai apropiat de esența
actului terorist. Dincolo de acestea au venit și aprecierile cu caracter general, astfel, Paul
Johnson afirma că terorismul este cancerul lumii moderne. Nici un stat nu este imun faţă de
acesta. Terorismul este ca un virus dinamic care atacă substanţa sănătoasă a societăţii. Are
caracteristica unui cancer malign: fără a fi tratat, iar acest tratament trebuie să fie drastic,
creşte inexorabil, până când ajunge să otrăvească şi să cuprindă întreaga societate din care
se hrăneşte şi pe care o duce spre distrugere. Din păcate, afirmația lui P. Johnson are o vădită
tentă propagandistică, așadar non-științifică.
Încă din perioada interbelică s-a încercat la nivelul organizațiilor internaționale ale
vremii aducerea unei definiții unanim acceptabile pentru terorism, astfel încât s-a afirmat că

1
Brian Michael Jenkins, The New Age of Terrorism, Rand Publications, New York, 2006;
2
Walter Laqueur, Terrorismus. Die globale Herausforderung, Ullstein, 1987;
3
James M. Poland, Understanding Terrorism: Groups, Strategies, and Responses, Prentice Hall, 2004;

6
terorismul ar reprezenta totalitatea actelor criminale dirijate împotriva unui stat în mod
intenționat și calculat, executate pentru a crea o situație de teroare în rândul unor persoane
particulare, a unui grup de persoane sau a publicului larg4. Mai târziu, în perioada de apus a
războiului rece, s-a consierat că terorismul ar fi o acțiune politică violentă a unor indivizi sau
grupuri de indivizi, executată împotriva unor persoane, bunuri sau instituții; ansamblul
acestor acte de violență (asasinate, luări de ostateci, bombe, etc) 5, definiție care însă are un
conținut prea vag. Ceva mai târziu, s-a afirmat că terorismul ar reprezenta totalitatea actelor
de violență comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate
sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat 6, definiția care este și mai nesigură,
amestecând în aceiași oală cu terorismul, mișcările de rezistență și de insurgență.
În încercarea de a risipi aceste interpretări contradictorii și criticabile, prin lege s-a
stabilit că terorismul constituie ansamblul de acțiuni și sau amenințări care prezintă pericol
public și afectează securitatea națională având următoarele caracteristici: sunt săvârșite
premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte
entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și sau distructive; au ca scop
realizarea unor obiective specifice, de natură politică; vizează factori umani și sau factori
materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt
segment aparținând acestora; produc stări cu un puternic impact psihologic asupra
populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite 7. Definiția dată de lege este
hilară, pentru că de fapt nu definește absolut nimic. Se afirmă în lege faptul că terorismul
constituie un ansamblu de acțiuni săvârșite de... entități teroriste. Bun, și cum stabilim care
sunt entitățile teroriste ? Genul de acțiuni descrise în textul legii sunt în mod obișnuit comise
de către forțe militare (pe timpul confruntării armate), cele de rezistență militară sau de
insurgență. Cum se definesc „entitățile teroriste” și cine stabilește în mod obiectiv că ele sunt
teroriste, mai ales în situația în care terorismul are cel mai adesea loc în țările aflate sub
ocupație străină ?
O altă încercare de definiție afirmă că terorismul ar reprezenta violența motivată
politic, executată premeditat împotriva unor ținte necombatante, de către grupuri
subnaționale sau agenți clandestini8. Bun, dar dacă violența nu-i motivată politic ci religios
sau din orice alte motive, cum ar fi ura etnică, ura față de o anuită categorie socială sau
profesională etc. ? Dar dacă actele de terorism sunt organizate și executate de către forțele
armate (regulate) ale unui stat, lucru care de altfel se întâmplă frecvent pe timp de război ?
Potrivit unei concepții mai recente9 care a căutat să acopere toate criticile formulate,
terorismul reprezintă acea practică de rezolvare prin mijloace violente a divergenţelor dintre
grupuri de interese, organizaţii criminale sau indivizi precum şi pentru impunerea unor
revendicări politice, economice, religioase, etnice sau de altă natură, urmărindu-se cu
preponderenţă înspăimântarea unor colectivităţi de oameni, a opiniei publice, care la rândul
lor să execute presiuni asupra autorităţilor şi chiar a guvernului pentru satisfacerea
revendicărilor pretinse de grupările sau organizaţiile teroriste.
Odată ce am stabilit în termeni destul de apropiați de adevăr ce este starea de
securitate și ce reprezintă terorismul, vom putea trece la stabilirea unui managment specific
al securității special destinat contracarării acestui fenomen. Înainte însă de a începe o astfel
de activitate, să mai observăm și faptul că definirea certă și corectă a terorismului este
dintotdeauna o încercare nefinalizată a teoreticienilor și legiuitorilor; există în mod cert o

4
Liga Națiunilor, 1937;
5
Dicționarul Larousse, Paris, 1985;
6
Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, București, 1996;
7
Legea 535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului;
8
Strategia națională pentru combaterea terorismului, SUA, 2003;
9
Sorin Topor, O scurtă istorie asupra terorismului, Editura Universității Naționale de Apărare, 2013.

7
legătură biunivocă de tip cauză-efect între evoluția situației internaționale și a fenomenului
terorist.

Concluzii

Problema terorismului conține încă mari necunoscute cel puțin din perspectiva
lămuririi aspectelor de culise: cine finanțează fenomenul, care sunt entitățile realmente
interesate în recrudescența acestui fenomen, care sunt scopurile lor reale și de ce au ales
această cale de urmărire a lor și punere în aplicare etc. Astfel de întrebări suscită încă vii
polemici în mediul internațional, precum și lansarea de acuzații grave între diverșii actori ai
scenei internaționale. În tot acest timp, actele teroriste provoacă victime iar producerea lor
nu este urmată cel mai adesea de niciun efect clar și imediat în afara de provocarea și
menținerea unui climat de teroare. Dar cine este cu adevărat interesat de această situație este
mai greu de deslușit... Cert este faptul că activitatea teroristă necesită o finanțare foarte bună,
iar așa-ceva nu pot realiza decât anumite state sau anumiți actori non-statali de pe Glob.
Interesant este faptul că fenomenul terorist este cel mai des întâlnit în regiunile cele
mai sărace, deși organizarea și realizarea/menținerea sa necesită cheltuieli foarte mari
precum și o serie de legături internaționale...
Dincolo de toate aceste aspecte neclare sau controversate, rămâne problema
stabilirii unui management apt să asigure un răspuns rezonabil la această gravă problemă
contemporană. Astfel, în opinia noastră, calea generală (de principiu) pentru stabilirea unui
model realist și eficace de management de securitate în privința terorismului, ar fi bazată pe:
 susținerea și întărirea măsurilor și acțiunilor bazate pe conservarea și aplicarea
sistemelor de valori tradiționale și naționalismului; aceste acțiuni au drept scop coagularea
pe baze trainice a societății în jurul valorilor sale identitare, astfel încât trăirile naționaliste
să (re)devină a trăsătură comună, împărtășită de cea mai mare parte a membrilor societății;
 o societatea solidă, cu o identitate trainică bazată pe tradiții seculare, pe de o parte
nu reprezintă câtuși de puțin un mediu favorabil pentru apariția fenomenului terorist iar pe
de altă parte reprezintă un mediu în care producerea unui act terorist este urmată de un
răspuns imediat și ferm, generat de dârzenia și solidaritatea membrilor societății;
 securitatea, ca și teroarea, reprezintă niște stări de spirit ale oamenilor și ale
societății în ansamblu; de aceea o societate stabilă, echilibrată, cu o conștiință de sine (bazată
pe valorile identitare sau ființa națională) trainică, va răspune eficace în fața oricărei
provocări de origine teroristă, indiferent din partea cui ar veni și ce scop ar avea;
 așadar, pentru că atât securitatea cât și insecuritatea prin teroare, sunt chestiuni
strict și direct legate de trăirile interioare ale oamenilor, managementul de securitate privit
din perspectiva contracarării terorismului trebuie să lucreze la nivelul cauzei, nu a efectului;
așadar, să lucreze la nivelul trăirilor interioare ale oamenilor, asupra organismului social,
prin întărirea și coagularea a ceea ce dă forță și coeziune societății umane.
Forța unei societăți, mai precis a unei națiuni, este dată de sentimentul comun de
apartenență, valorile identitare și sentimentul de ființă națională izvorât din tradiția
străbună. Doar aceste sisteme de valori pot realiza coeziunea și echilibrul unei societăți
și obținerea stării de spirit necesare realizării tuturor celorlalte acțiuni și măsuri
destinate atingerii nevoilor de securitate.

8
Bibliografie selectivă

Sorin Topor, O scurtă istorie a terorismului, Editura Universității Naționale de Apărare,

București, 2013;
Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării
naţionale, în condiţiile statutului româniei de membru NATO, Editura Universităţii Naţionale
de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005;
Florentin Scaleţchi, Securitatea comunitară şi terorismul, Editura Bren, Bucureşti, 2006;
Gheorghe Pavel, Terorismul şi securitatea, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol
I”, Bucureşti, 2007;
Laura Susana Lică-Banu, Apariţia şi proliferarea finanţării terorismului, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2010;
Vasile Fulga, Elena Fulga, Pe urmele terorii. Terorism. Antiterorism. Contraterorism, Editura
Diana, Piteşti, 2011.