Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tehnici Kinetice de Bază
Tehnici Kinetice de Bază
A. (D. Gardiner)
Condiţii de realizare a mobilizărilor pasive:
• cunoaşterea diagnosticului şi a statusului funcţional al pacientului
• executarea se va face numai de către cadre bine instruite, cu cunoşțiinţe bune în
domeniu
• colaborarea pacientului pentru realizarea acestei tehnici
• poziţionarea corectă, astfel încât să existe confort tehnic atât pentru
fizikinetoterapeut cât şi pentru pacient. Kinetoterapeutul va fi plasat de aceeaşi
parte cu segmentul de mobilizat, iar pacientul va urmări cu privirea mişcarea
(important mai ales în patologia neurologică)
• pregătirea prin aplicaţii miorelaxante sau/şi antalgice: electroterapie, masaj,
termoterapie
8
• mişcarea se va realiza pe direcţiile fiziologice de mişcare
• are parametri de execuţie: forţă, viteză, durată, frecvenţă, ce vor fi adaptate stării
locale.
• Nu trebuie să provoace durere, pentru a nu declanşa reflexele musculare,
inducând contracturi ce nu vor mai permite mobilizarea ulterioară
• Priza şi contrapriza kinetoterapeutului se vor realiza astfel:
Priza trebuie plasată cât mai distal de articulaţia mobilizată, pentru a crea un
braţ cât mai mare al pârghiei, având rol facilitator sau inhibitor asupra muşchilor.
Contrapriza este cât mai aproape de articulaţia respectivă, pentru a realiza o
mai bună stabilitate. Între ele nu trebuie să existe decât articulaţia vizată; nu se va
mobiliza o articulaţie prin intermediul alteia.
O mobilizare pasivă durează maxim 10 minute, în funcţie de statusul
pacientului, repetându-se de 2-3 ori pe zi şi alternându-se cu tehnici de masaj.
15
3. s
em i-