MAGIA

Țiplea Oana- Ștefania

Master DP, an I
 „Magia este cea care explică și justifică rudimentele artistice ale comunei primitive
(paleolitic, neolitic, epoca metalelor).”1 Primele semne ale creativității umane s-au manifestat la
începuturile civilizațiilor și au fost legate de apariția lui „homo sapiens”. Ceea ce denumim cu un
termen modern „artă” a fost un fenomen ce avea la bază practici magice bazate pe o credință
animistă, adică tendința primitivului de a însufleți toate lucrurile.
Dispunerea amprentelor, traseelor digitale, reprezentărilor animaliere și feminine
confirmă ipoteza larg acceptată după care peșterile pictate constituie un fel de sanctuar în care
omul preistoric își manifestă rudimentele de credință, în ritualuri complexe bazate pe magie.
Primele reprezentări artistice sunt tributare stadiului magic de cunoaștere, leagănul și paradigma
viitoarei gândiri și activități de creație. Primul pas este „colecționarea” de „curiozități” apoi,
următorul pas este punerea în legătură a acestor misterioase și neliniștitoare obiecte cu însuși
determinismul vieții.
Picturile rupestre ce apar la sfârșitul paleoliticului trebuiesc inerpretate ca aparținând
domeniului funcționalului, nicidecum esteticului; imaginea avea funcții magice și era astfel
învestită cu o putere spirituală. Atât imaginile pictate în peșteri, pe oase, pietre cât și cele pictate
pe propria piele erau considerate instrumente de magie eficiente, erau menite să facă legătura
între forțele vizibile și forțele invizibile ale lumii.
„Arta nu reproduce vizibilul, ci face vizibil” 2. Prin linii sintetice și culori minimale, omul
preistoric configura imagini prin care putea intra în relație și rezonanță cu fenomenele și
ritmurile cosmice. Ceea ce numim astăzi „artă” erau atunci de fapt imagini de contact cu forțele
nevăzute ale lumii, indiferent dacă acestea erau pictate, modelate, gravate, tatuate, cântate
(incantate), dansate.
Au fost descoperite imagini pictate pe toate continentele, dar cele mai spectaculoase
mărturii sunt păstrate în peșterile din munții Cantabrici (nordul Spaniei) și în cele din sudul
Franței; Lascaux, Altamira (15000 - 10000 î.Cr.), Peche-merle, Font-de Gaume, Terruel. Altele
s-au păstrat în clima uscată a nordului Africii, la Tassili, altele în Siberia.

Img.1 Pictură rupestră - Altamira

(imagine preluată allposters.com)

1
Ioan Iovan - Semantica Artelor Vizuale, Editura Anthropos, 2011, p.167
2
Paul Klee - Creative Credo, 1920
 Scenele reprezentate erau cele de vânătoare sau cele legate de cultul fertilității, repere
vitale ale existenței umane. Limbajul plastic este unul simbolic, fie că era figurativ, fie
nonfigurativ. Capacitatea de observație, redată prin picturile rupestre ce reprezentau animalele pe
care le vânau, proporții, mișcare și culori deosebite, scoate la iveală existența unor oameni
înzestrați.
La sfârșitul perioadei neolitice, odată cu stabilizarea climei, pe lângă vânătoare, apare un
nou mijloc de existență, agricultura. O altă modificare importantă în această perioadă se referă la
predominanța cultului fecundității și maternității. Celelalte culte existente sunt cel solar și cel al
morții.
Statuetele feminine din această perioadă sunt expresia plastică a cultului fertilității.
(Venus din Willendorf, Venus din Lespugue). Acestea simplifică și stilizează formele și se poate
observa participarea sufletească.

Img.2 Venus din Willendorf

(imagine preluată
www. celestislhealing.blogspot.ro)

O realizare plastică excepțională este perechea de figurine descoperite la Hamangia prin

expresivitatea atitudinii. În aceeași perioadă a neoliticului se dezvoltă și ceramica, printre cele
mai valoroase creații se numără vasele culturii Cucuteni. Cu motivele lor caracteristice, meandrul
și spirala, cu o gamă cromatică sobră dar bogată și nuanțată, roșu, ocru, brun, alb, negru.
 O altă piesă de excepție este vasul ritualic antropomorf denumit „Zeița de Vidra” ce
aparține culturii Gumelnița.

Img.3 Zeița de Vidra - Gumelnița din

Muntenia
(imagine preluată museum.ici.ro)

Trecerea de la o viață nomadă la una sedentară a făcut posibilă dezvoltarea arhitecturii.

Din a doua jumătate a mileniului trei î.Cr. se înalță primele repere ale unor sanctuare colective.
Menhire, dolmene, comlehuri, cum sunt cele din Cernac, Stonehenge, delimitează un spațiu de
tip arhitectural. Destinațiile acestor ansambluri erau cultice legate de venerarea Soarelui, cu rol
astrologic, pentru ritualuri religioase. Perioada megalitică se caracterizează astfel prin
cosmicitate, astronomie, calendar, cultul solar.
Deoarece există această tendință a primitivului de a însufleți toate lucrurile
înconjurătoare, apare și forma de adresare prin practici anume; invocarea, rugăciunea, ofranda,
sacrificiul. Toate aceste tipuri de manifestare, prin imagini, incantații, tatuaje, gesturi, dansuri
ritualice, obiecte cu funcționalitate specială se deschid zonei sacrului.
Omul primitiv acționează prin intermediul acestor practici pentru a determina forțele
supranaturale să intervină și să accționeze în direcția omului, pentru a-l ajuta în existența lui
zilnică. Dacă existența acestor forțe supranaturale e acceptată atunci trebuie acceptat și faptul ca
magia este posibilă.
Aceată invocare a forțelor supranaturale este efectuată prin mijlociri de obiecte, plante,
animale, astre. Existența unor ritualuri, atestate încă din perioada paleolitică prin cultul morților
și prin funcțiile magice evident pe care le aveau statuetele feminine.
În studiul său, Despre gândirea magică (apărut în 1941 la Fundația Regală pentru
Literatură și Artă), Lucian Blaga face o distincție netă între gândirea mitică și cea magică,
admițând totuși că modul de gândire mitic și cel magic apar cel mai adesea în formă mixtă.
Elementele magice intră în componența imaginilor mitice în proporții variabile, putând fi reduse
la zero, sau, dimpotrivă, pot fi preponderente.
Prin însușirile sale, mitul este în același timp enunțare și argument, fără a avea nevoie de
dovezi. Mitul e încercarea de a revela un mister cu mijloacele imaginației. Gândirea magică nu
poate fi considerată o încercare revelatorie deplină a misterului, ci o prelungire a lui. Ea se
dovedește a fi doar o gândire care uzează de ideea magicului sub forma puterii sau substanței
magice. Magicul are și funcție religioasă, ideea magicului regăsindu-se și în ideea de sacru.
Încă de la începuturi magia a fost în sincretism cu știința, arta, religia, ordinea cerută de
evoluția omului fiind, magie, mitologie, religie, realitate, știință, tehnică. Primele urme ale
magieidatează, după cum am precizat, din paleolitic și sunt puse în legătură cu practica vânătorii
și influența misterioasă a Lunii și astrelor.
Este de dorit să se facă o distincție clară între magia ca formă primară de concepere a
supranaturalului și chiar formă primară de existență în societățile semi-civilizate, și magia-
vrăjitorie care apare în Evul mediu ca un soi de curent antireligios care avea drept principiu
adularea și manipularea forțelor malefice. În magie își are, însă, rădăcinile mitologia, după cum
în mitologie își are rădăcinile religia.
Cultul solar caracterizează în continuare atât epoca bronzului cât și cea a fierului.

Img.4 Carul soarelui- epoca

bronzului
(imagine preluată
theguardian.com)
 În epoca fierului însă apar particularități religioase prin personalizarea zeilor dar și prin
consacrarea rolului preotilor.

Img.5 Vas - epoca fierului- Canedown

Anglia
(imagine preluata finestprospect.org.uk)

Putem concluziona că în înlănțuirea istorică ce începe în comuna primitivă, se continuă

cu antichitatea, Evul Mediu și apoi perioada modernă vom observa o succesiune, magie, mit,
religie, știință ( realitate). În fiecare perioadă apare ca dominantă una dintre formele spirituale,
iar celelalte erau secundare. Astfel în comuna primitivă dominanta, activă și de actualitate era
magia, pe când mitul era secundar și la începuturi. În următoarele perioade rolurile se schimbă,
raporturile fiind total schimbate. Singura comună rămâne sacrul, prezent în toate formele
spiritualității în comuna primitivă fiind cunoscut în magie prin invocare, astfel că în final, el se
dovedește a fi aceeași entitate sfântă, iar magia, mitul, religia, știința se dovedesc a fi forme ale
sacrului.
Bibliografie:
1. Ioan Iovan - Semantica Artelor Vizuale, Editura Anthropos, 2011, p.167
2. Stephen Farthing- Istoria Artei de la pictura rupestră la arta urbană, Editura Rao, 2011
3. Paul Klee - Creative Credo, 1920
4. Vlad Tiberiu, Aspecte Antropologice în Artele Vizuale, Teză de doctorat
5. Lucian Blaga, Despre gândirea magică, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941
6. allposters.com (ianuarie 2014)
7. celestislhealing.blogspot.ro (ianuarie 2014)
8. finestprospect.org.uk (ianuarie 2014)
9. museum.ici.ro (ianuarie 2014)
10. theguardian.com (ianuarie 2014)