Digestia în intestinul subţire.

● Intestinul subţire este căptuşit dinspre interior către exterior de aceleaşi trei
pături: mucoasă, submucoasă, musculară (muşchi circulari şi longitudinali)
şi seroasă
● Mucoasa intestinală este supusă unui proces permanent de înnoire.
Suprafaţa ei interioară este cutată. Cutele - valvule conivente - sunt dispuse
circular şi prezintă mici ridicături ca nişte degete de mănuşă - vilozităţi
intestinale Celulele vilozităţilor au la polul apical numeroase microvilozităţi
care sporesc suprafaţa de absorbţie a nutrimentelor. Fiecare vilozitate este
străbătută de vase sangvine, un vas limfatic şi fibre nervoase.
● In mucoasa intestinală se găsesc şi numeroase glande intestinale care
secretă enzime şi celule care secretă mucus. Acestea împreună cu
produsul de secreţie al pancreasului şi al ficatului formează sucul intestinal.
● Glandele peretelui intestinal
produc zilnic aproximativ 3 1 de
enzime, care au rolul de a
descompune proteinele, lipidele
şi hidraţii de carbon din chimul
intestinal: zaharaza descompune
zaharoza din fructe şi zahăr în
glucoza; maltaza intestinală
descompune maltoza în glucoza
şi fructoză; lactaza descompune
lactoza din lapte, în glucoza şi
galactoză.
● Pentru lipide acţionează lipaza intestinală,
iar pentru peptide, peptidaza care le
degradează până la aminoacizi. O parte a
enzimelor produse în peretele intestinal
provine din celulele descuamate ale
mucoasei intestinale. în urma descuamării
rezultă zilnic aproximativ 250 g de celule,
ceea ce înseamnă că, în 1 - 2 zile,
suprafaţa interioară a intestinului aproape
că năpârleşte.
● Mişcările peristaltice ale intestinului
facilitează unei cantităţi din mixtura
alimentară să vină în contact cu mucoasa
intestinală. Ritmic, aceste mişcări împing
mai departe conţinutul intestinului.
● In digestia intestinală, în afara enzimelor
secretate de glandele peretelui intestinal,
participă enzimele din sucul pancreatic şi
bila. Chimul gastric este alcalinizat în
intestinul subţire, deoarece numai într-un
mediu alcalin enzimele pancreasului şi
cele ale peretelui intestinal devin pe deplin
active. Sucul intestinal acţionează asupra
chimului gastric împreună cu sucul
pancreatic şi cu bila. Căile care transportă
conţinutul veziculei biliare şi secreţiile
pancreasului se deschid în duoden.
 Ficatul
● Ficatul este cea mai mare glandă din organismul
uman şi cântăreşte aproximativ 1500 g. Pe faţa
inferioară a ficatului se află plasată vezicula biliară, în
care se acumulează lichidul biliar {bila)
● Ficatul este puternic irigat. Vena portă pătrunde în
lobul hepatic drept şi aduce la ficat sânge de la
intestin, pancreas şi splină. Sistemul port se ramifică
puternic în ficat şi alcătuieşte o reţea cu ochiuri
Ficatul si vezicula biliara; înguste. Toate venele centrale din lobulii hepatici
1-duct biliar;2-canalicule
biliare;3-celule hepatice;4-vezicula
confluează în venele hepatice care se varsă în vena
biliara;5-duoden;6-vena porta;7-duct cavă inferioară. Artera hepatică aduce sânge oxigenat
hepatic;8-duct hepatic comun
dinspre inimă. Ea se ramifică într-o reţea cu ochiuri
înguste. De reţinut că, ramificaţiile arterei hepatice,
ale venei porte şi ale canalelor biliare - se ramifică şi
ajunge până în cele mai mici unităţi morfofuncţionale
ale ficatului - lobulii hepatici (1-2 mm diametru). în
structura unui lobul hepatic intră: celule hepatice,
reţea de capilare sangvine, reţea de capilare biliare şi
ţesut conjunctiv.
● Procesele metabolice de la nivelul celulelor hepatice
sunt foarte intense. Acest lucru se poate recunoaşte
prin temperatura înregistrată în ficat (până la 41° C),
cea mai ridicată din organism.
Schema unui lobul hepatic si
sistemul sau de irigare
● Funcţiile ficatului. Sângele,
sosind dinspre organele de
digestie, trebuie să
traverseze ficatul. Cea mai
importantă sarcină a ficatului
este dezintoxicarea sângelui.
La aceasta se adaugă
eliminarea celulelor sangvine
uzate. Numeroase toxine
celulare, între care, nu în
ultimul rând, se numără
alcoolul, sunt descompuse în
ficat. La alcoolici, celulele
hepatice sunt distruse şi
înlocuite, în majoritatea lor,
de celule bogate în grăsimi,
fără vreo funcţie anume. în
final, se ajunge la o stare
periculoasă pentru acest
organ, ofibrozare hepatică,
care poartă şi numele de
ciroză hepatică.
● Ficatul are şi o funcţie hematopoietică, formează globule roşii, dar le
şi distruge. De asemenea, ficatul produce uree, din transformarea
unor substanţe amoniacale toxice. El are şi o funcţie de
termoreglare, participând la reglarea temperaturii corpului. Ficatul
este totodată un organ de depozitare a glucozei în exces, care
soseşte din intestin prin vena portă. Ca urmare a reglării hormonale,
ficatul o transformă în glicogen şi la nevoie, acesta este transformat
din nou în glucoza.
● In procesul de digestie, ficatul are un rol important deoarece
produce bila, care contribuie la digestia grăsimilor, pe care le
emulsionează, favorizând dizolvarea acizilor graşi. Ea neutralizează
şi aciditatea chimului gastric, care devenind alcalin, poate fi atacat
uşor de către enzimele sucului pancreatic.
● Bila nu conţine enzime, ci săruri biliare, pigmenţi, colesterol etc.
Sărurile biliare sunt cele care au rol în digestia şi absorbţia
grăsimilor. Uneori se produce precipitarea colesterolului şi se
formează calculi biliari {litiază biliară).
Canalul Canalul
pancreatic pancreatic
accesor principal
(Santorinii) (Wirsung)

Celulele β

Sfincterul
Oddi Celulele α

Corpul pancreasului
● In digestia intestinală finală au loc
următoarele :
● Hidraţii de carbon: amidonul (şi eventual
glicogenul) care nu a fost
descompus de către amilaza salivară este
descompus de către amilaza
pancreatică şi intestinală, mai întâi în
dizaharide şi în final, în glucoza;
● Proteinele sunt scindate de către enzimele Schema absortiei intestinale
pancreatice în mici peptide
şi, în final, sunt descompuse de enzimele
intestinale în aminoacizi;
● Lipidele, prin intermediul sărurilor biliare,
sunt scindate în particule
mici în duoden şi emulsionate; ele sunt
supuse acţiunii enzimelor din pan
creas şi acţiunii lipazei intestinale. Prin
hidroliză, în final, se obţin acizi
Radiografie a intestinului subtire si
graşi şi glicerina. gros
● Mecanismul secreţiei glandulare a sucului pancreatic şi intestinal, precum şi
golirea vezicii biliare este, în principal, unul umoral şi secundar, unul nervos.
Prin inervaţia vegetativă simpatică (nervii splanhnici) se produce inhibiţia
secreţiei glandulare, iar prin inervaţia parasimpatică (nervul vag) are loc
stimularea secreţiei glandulare.
● Absorbţia intestinală. Produşii finali ai digestiei trec prin peretele intestinal:
aminoacizii, glucoza şi sărurile minerale se absorb pe cale sangvină, iar
glicerina şi acizii graşi, pe cale limfatică
● Absorbţia din intestinul subţire se desfăşoară concomitent cu digestia.
Structurile adaptate funcţiei de absorbţie sunt vilozităţile intestinale Intestinul
subţire, datorită valvulelor conivente şi vilozităţilor intestinale, realizează o
suprafaţă de absorbţie a nutrimentelor de aproximativ 125 m2.
● Un rol însemnat în acest proces îl joacă gradul de concentraţie a
substanţelor care traversează peretele intestinal. Transportul pasiv prin
difuzie nu explică însă îndeajuns trecerea rapidă a substanţelor nutritive din
intestin în sânge şi limfă. în cazul anumitor molecule, cum ar fi cele de
glucoza, viteza de trecere este de o mie de ori mai mare decât cea
necesară în cazul difuziei, un rol important avându-l moleculele
transportoare, care transferă produsele de digestie, în mod activ, în sânge
şi limfă; pentru aceasta este nevoie de energie.
● Glucoza trece din intestinul subţire în sânge printr-un mecanism
pasiv dacă în intestin este în concentraţie mare, şi printr-un
mecanism activ, dacă se găseşte în concentraţie mică; aminoacizii
se absorb printr-un mecanism activ; glicerina fiind solubilă în apă se
absoarbe uşor, iar acizii graşi insolubili intră în combinaţie cu
sărurile biliare cu care formează compuşi stabili, care pot traversa
mucoasa intestinală.
● Procese din intestinul gros. La 4 - 5 ore de la terminarea unei
mese, conţinutul intestinului subţire care rămâne după absorbţie
este împins în intestinul gros printr-o undă peristaltică declanşată
reflex. Centrul acestui reflex este în bulb, iar căile nervoase aparţin
nervului vag.