Corupția în achizițiile publice poate apărea atât la

nivel național și subnațional. Pe de o parte,

descentralizarea poate restrânge domeniul de aplicare a corupției,
în conformitate cu presupunerea că politicienii şi publicul
oficialii de la nivel subnațional sunt mai responsabili față de
cetăţenii pe care îi servesc. Alegătorii ar putea fi mai capabili
discerne calitatea conducerii lor și rezultatele
ei livrează. La fel, politicienii locali și civili
servitorii pot fi mai în contact cu nevoi specifice şi
contextele circumscripțiilor lor. Pe de altă parte,
cu toate acestea, oportunități mai mari și mai puține obstacole pentru
corupția poate juca la nivel subnațional, din cauza, în
unele cazuri, capacitate de guvernare mai slabă (prin
de exemplu funcții de audit mai puțin dezvoltate, limitate
expertiză juridică sau capacitate IT scăzută) sau comunitate mai apropiată
contactele dintre funcționarii publici și afaceri
reprezentanți

https://www.oecd.org/gov/ethics/Corruption-Public-Procurement-Brochure.pdf

https://0z10a3kok-y-https-www-sciencedirect-com.z.e-nformation.ro/science/article/pii/
S2212567114008296
Frauda nu se regăsește ca fiind un fenomen apărut recent. Aceasta își regăseește originile
începând cu istoria lumii, întrucât oamenii au folosit diverse tertipuri precum manipularea,
înșelăciunea pentru obținerea de monetar, influență și alte tipuri de bunuri , având ca scop
general crearea profitului.
 Frauda afectează în mod negativ o economie în ansamblul ei, provocând pierderi
financiare uriașe, slăbind stabilitatea socială, amenințând structurile democratice, ducând la
pierderea încrederii în sistemul economic sau corupând și compromițând instituțiile economice și
sociale (Nicolescu C., 2007, p. 92).
Până nu demult, companiile nu considerau prevenirea fraudei ca fiind un obiectiv
principal în cadrul sistemului de control intern al organizației lor. Acțiunea de prevenire a fraudei
era considerată o componentă implicită în cadrul obiectivelor generale, de conformitate, ale
controalelor interne și, prin urmare, nu era văzută ca un program structurat, cu obiective clare și
explicite privind prevenirea și detectarea fraudei (Petrașcu D., 2013, p. 35).
În prezent, frauda este considerată a fi unul dintre cele mai importante riscuri la care se
expune o organizație, având o strânsă legătură cu riscurile de piață, de credit, judiciare sau
reputaționale (Munteanu V., Zuca M., Zuca g., 2010, p. 33).
Termenul de "fraudă" apare în conceptul mai larg de "nereguli". O neregulă se referă la
orice transgresiune de legalitate, regularitate sau conformitate, precum și la orice încălcare a
celor menționate mai sus. Deficiențele, transgresiunile și disfuncționalitățile reprezintă încălcări
ale cadrului normativ, încălcări ale codului procedural constând în erori, omisiuni sau greșeli
neintenționate. Conceptul de fraudă are mai multe semnificații, cum ar fi cele enumerate mai jos.
Frauda reprezintă suma de nereguli și acțiuni ilegale comise cu intenția de a înșela
(Modalități practice de aplicare - MPA 1210 [Practical Means of Application - MPA 1210]. A2-
1. Identificarea fraudei [Fraud Identification]).
Frauda se poate referi, de asemenea, la lipsa de comunicare a informațiilor prin încălcarea
unei obligații specifice și/sau deturnarea fondurilor de la obiectivele lor inițiale (OG 79/2003
privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare
utilizate necorespunzător, cu modificările ulterioare).
Este considerată fraudă orice acțiune sau omisiune neintenționată privind folosirea sau
prezentarea de declarații și documente false, incorecte sau incomplete, inclusiv fapte penale
(Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cap. III,
art. 41, cu modificările ulterioare).
Într-o definiție mai complexă, frauda poate fi săvârșită de orice persoană care urmărește
să obțină un anumit câștig sau să provoace o anumită pierdere, sau chiar să expună pe alții la
riscuri într-un mod necinstit (Report on Fraud emis de Comisia Judiciară a Parlamentului
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iulie 2002).
 Frauda poate însemna, de asemenea, a da o mărturie falsă. Se poate referi la faptul de a
nu oferi unei terțe părți informațiile pe care aceasta are dreptul să le aibă sau care sunt de natură
specială și care trebuie dezvăluite, dar și la abuzul de poziție, atunci când o persoană se află într-
o funcție care ar trebui să garanteze protecție și acțiuni care nu contravin intereselor financiare
ale altor părți.
Frauda reprezintă un furt care implică denaturarea, suprimarea sau falsificarea unei
situații financiare.
În practică, toate elementele care se referă la nereguli sau fraude sunt importante și
reprezintă o problemă atât pentru manageri, cât și pentru auditorii interni.
Este important să menționăm și aspectele care reprezintă riscul de fraudă. Atunci când se
vorbește despre riscul de fraudă, pot fi luate în considerare următoarele posibilități: frauda
comisă de conducere; complicitatea dintre angajați; împărțirea necorespunzătoare a sarcinilor;
utilizarea neautorizată a resurselor; conflictul de interese; sau păstrarea necorespunzătoare a
fișierelor/datelor confidențiale (Petrașcu D., 2013, p. 36).
Standardul de audit 240 "Fraudă și eroare" (ISA 240 "Fraudă și eroare"), aprobat de
Federația Internațională a Contabililor (IFAC) în 1999, sunt stabilite următoarele obiective în
domeniul evaluării riscului de fraudă.
În primul rând, trebuie stabilite norme și recomandări privind responsabilitatea
auditorului în vederea examinării posibilelor acte de fraudă și eroare în cadrul auditului
rapoartelor financiare. În al doilea rând, la planificarea ș i executarea procedurilor de audit, la
evaluarea rezultatelor obținute ș i la redactarea rapoartelor care le conțin, auditorul trebuie să ia
în considerare riscul privind posibilele denaturări semnificative în rapoartele financiare,
survenite ca urmare a fraudei sau erorii.
Prin urmare, frauda poate fi considerată, de asemenea, acțiunea neintenționată a uneia sau
mai multor persoane din conducerea unei organizații, a personalului agentului economic sau a
unor terțe părți, care are ca rezultat prezentarea de rapoarte financiare false.
Auditul intern reprezintă o linie de apărare eficientă împotriva fraudei, având un rol atât
în monitorizarea riscurilor, cât și în prevenirea și detectarea fraudelor. Auditul intern este
singurul capabil să evalueze în mod independent riscurile de fraudă și măsurile antifraudă puse în
aplicare.
În activitățile lor curente, auditorii interni trebuie: să aibă cunoștințe suficiente pentru a
identifica semnele unei posibile fraude; să fie atenți la cazurile care implică un risc de fraudă; să
aprecieze necesitatea de a investiga mai amănunțit un caz, de a informa persoanele responsabile
din cadrul organizației și de a lua măsuri pentru a elimina sau reduce riscul de fraudă.
În conformitate cu Standardul național de audit 240 "Fraudă și eroare" (SNA 240),
auditorul nu este responsabil și nu poate fi tras la răspundere pentru prevenirea fraudei și a
erorilor. (3.4)
 Efectuarea unui audit anual poate servi drept mijloc de reducere a posibilității de apariție
a fraudei și a erorilor.
Rolul auditului intern poate include un set variat de responsabilități: sprijinirea conducerii
în stabilirea unor mecanisme antifraudă auditabile; facilitarea evaluării riscurilor de fraudă și de
reputație la nivelul organizației și al proceselor sale de afaceri; evaluarea legăturilor dintre
riscurile de fraudă și controalele interne; auditarea fraudelor; sprijinirea specialiștilor în
investigarea fraudelor; sprijinirea eforturilor de remediere a deficiențelor; raportarea către
comitetul de audit a problemelor privind mecanismele antifraudă, evaluarea riscurilor de fraudă
și de reputație sau a cazurilor de fraudă și a suspiciunilor de fraudă (Petrașcu D., 2012, p.18).
(3.4)
(3.3) își poate adapta metoda de lucru și procedurile astfel încât să poată cresc șansele de
a identifica și interpreta corect semnele de fraudă (Munteanu V., Zuca M., Zuca g., 2010, p. 35)
Auditorii interni trebuie să aibă un nivel superior de cunoștințe teoretice și experiență
practică pentru a-și îndeplini cu succes rolul. Aceștia trebuie să cunoască posibilele scheme și
scenarii de fraudă specifice domeniului de activitate și să fie capabili să recunoască semnele unei
posibile scheme de fraudă.
Pentru punerea în aplicare a tuturor celor menționate mai sus, este nevoie de investiții
considerabile în specializarea auditorilor interni prin finanțarea unor cursuri în domeniul
achzitiilor publice.

2. https://0z10a3kok-y-https-www-sciencedirect-com.z.e-nformation.ro/science/article/pii/
S2212567115014859
3.
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/32/combaterea-fraudei-si-protejarea-
intereselor-financiare-ale-uniunii-europene
4. https://www.creeaza.com/afaceri/economie/RELATIA-AUDITULUI-INTERN-CU-
FR268.php
5. https://mfinante.gov.ro/documents/35673/250709/articol_nr_6_2018.pdf

Auditul intern constituie o barieră eficientă împotriva activităților frauduloase, având o funcție esențială
în monitorizarea și detectarea riscurilor de frauda. Auditul intern are capacitatea unică de a evalua
independent riscurile de frauda și eficacitatea măsurilor antifraudă implementate, precum și de a
preveni astfel de activități ilegale.

În desfășurarea activităților lor curente, auditorii interni trebuie să dețină o cunoaștere adecvată pentru
a identifica indiciile unei eventuale fraude, să fie vigilenți la situațiile care implică un pericol de fraudă, să
evalueze necesitatea unei investigații mai detaliate, să informeze persoanele responsabile din cadrul
organizației și să ia măsuri pentru a elimina sau reduce riscul de fraudă.

Recomandat, pentru a diminua riscul de frauda, verificarea de catre audit sa fie facut in termen de un
an.

Auditul intern poate avea o serie de responsabilități variate, cum ar fi asistarea conducerii în dezvoltarea
unor mecanisme antifraudă verificabile, facilitarea evaluării riscurilor de fraudă și de reputație la nivelul
organizației și a proceselor sale de afaceri, evaluarea relației dintre riscurile de fraudă și controalele
interne, revizuirea activităților frauduloase, sprijinirea experților în investigarea fraudelor, susținerea
eforturilor de remediere a problemelor, precum și raportarea problemelor legate de mecanismele
antifraudă, evaluarea riscurilor de fraudă și de reputație sau investigarea cazurilor de fraudă și a
suspiciunilor acestora către comitetul de audit.

Pentru a-și îndeplini cu succes atribuțiile, auditorii interni trebuie să aibă un nivel avansat de cunoștințe
teoretice și experiență practică. Aceștia trebuie să fie familiarizați cu posibilele scheme și scenarii de
fraudă specifice domeniului lor de activitate și să fie capabili să detecteze semnele unei posibile fraude.
În vederea realizării acestui obiectiv, este necesară o investiție semnificativă în specializarea auditorilor
interni, prin finanțarea cursurilor de formare în domeniul achizițiilor publice.