METODE DE OPTIMIZARE A COMUNICARII INTRE CONSILIER SI CONSILIAT

Fiecare act de comunicare poate fi considerat un proces adaptativ analog

evoluției biologice. Actul de comunicare, atât verbal, cât și nonverbal, reprezintă
încercarea noastră cea mai bună de a ne adapta la o situație specifică. Această
adaptare în comunicare, făcută ca răspuns la evenimente din mediu, afectează același
mediu, care, la rândul său, afectează comunicatorul. Asemenea evoluției,
comunicarea nu este niciodată completă. (Allen Ivey și James Hurst, 1971).

Modelul tranzacțional sugerează că comunicarea nu este pur și simplu

unidirecțională (un emițător care transmite un mesaj unui receptor), ci este
influențată și de feedback-ul care poate include răspunsurile persoanelor implicate.
Din această perspectivă, indivizii sunt denumiți comunicatori și nu emițători sau
receptori, deoarece sunt alternativ emițători și receptori pe tot parcursul procesului
de comunicare (Adler, 2002).

Comunicarea este un schimb între indivizi în care informația este înțeleasă

reciproc. Comunicarea profesională necesită autodisciplină, atitudini profesionale și
asumarea responsabilității pentru atmosfera de comunicare. Comunicarea
interpersonală profesională are mai multe componente: ascultarea, răspunsurile,
întrebările și comportamentele nonverbale (Giordano, 2000).

Abilitățile unui consilier includ o bună comunicare, dar incorporează și alte

caracteristici, cum ar fi: autenticitatea, abilitatea de a nu judeca, ascultarea reflexivă,
clarificarea și parafrazarea, spijinul sau provocarea. Acestea sunt folosite cu intenția
de a ajuta clientul să își stabilească obiectivele, să rezolve probleme și sa faciliteze
reprimarea emoțiilor.

Una dintre microabilitățile predate consilierilor este ascultarea activă.

Ascultarea activă este adesea pierdută din cauza preocupărilor legate de realizarea
altor abilități. Egan (1998) sugerează că ascultarea activă presupune patru
componente: ascultarea și răspunsul la mesaje verbale, observarea comportamentului
non-verbal, ascultarea contextului preocupărilor clienților, și ascultarea mesajelor
care în cele din urmă pot fi contestate. Comunicarea poate fi optimizata cu ajutorul
 acestei abilități, deoarece astfel consilierii pot manifesta încredere invitând clienții să
participle la ședințele de consiliere, sa le explice rolul lor, procesul ce urmează și să
sublinieze nevoile clienților de a fi auziți și înțeleși (Meier & Davis, 1997).

Cei mai mulți oameni își petrec timpul ascultând mai mult decât orice alta
formă de comunicare. Abilitățile de comunicare eficiente sunt accentuate în
consiliere. Acest lucru este valabil mai ales în consilierea căsătoriei și familiei, unde
problemele de comunicare sunt des întâlnite. În acest proces, membrii familiei sunt
adesea învățați să folosească abilitățile de ascultare pentru a obține o perspectivă
fenomenologică (a vedea punctul de vedere al altora). Abilitățile de ascultare care
promovează perspectiva fenomenologică includ declarații deschise, parafrazare,
încurajatoare minime, clarificare și reflectare a sentimentelor (Adler, 2002).

Comunicarea empatiei este o abilitate de ascultare deosebit de importantă.

Potrivit lui Carl Rogers (1951), empatia este considerată o condiție de bază în
consiliere și poate fi definită ca comunicarea unui sentiment de grijă și înțelegere.
Conform acestei definiții, empatia implică nu doar grija, ci și a fi percepută ca
îngrijire. Cu alte cuvinte, unei persoane ar putea să-i pese de o persoană, dar să nu
primească credit pentru îngrijire, cu excepția cazului în care grija este comunicată în
mod eficient celeilalte persoane.

Comunicarea poate fi, de asemenea, facilitată cu ajutorul autoeficacității

consilierului, care implică convingerea ca are capacitatea de a efectua anumite
acțiuni, comportamente necesare pentru a produce anumite rezultate (Bandura,
1986). Convingerile de auto-eficacitate sunt principalul determinant al acțiunii de
consiliere, un consilier cu o percepție mai scăzută a eficacității probabil nu va fi la
fel de efficient (Larson & Daniels, 1998).

Bibliografie:

 Adler, R. B., & Towne, N. (2002). Looking out/Looking in. Orlando, FL: Harcourt.
 Bandura, A. (1986). Social foundations of thought and action: A social cognitive
theory. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, Inc.
 Egan, G. (1998). The skilled helper: A problem-management approach to helping (6th
ed.). Pacific Grove, CA: Brooks/Cole Publishing Company.
 Giordano, J. (2000). EFFECTIVE COMMUNICATION AND COUNSELING WITH
OLDER ADULTS. INT’L. J. AGING AND HUMAN DEVELOPMENT, 51(4), 315–
324.
 Ivey, A. E., & Hurst, J. (1971). Communication as adaptation. Journal of
Communication, 21, 199–207.
 Larson, L. M., & Daniels, J. A. (1998). Review of the counseling self-efficacy
literature. Counseling Psychologist, 26, 179-21
 Meier, S. T., & Davis, S. R. (1997). The elements of counseling (3rd ed.). Pacific
Grove, CA: Brooks/Cole Publishing Company.
 Rogers, C. (1951). Client-centered therapy. Boston: Houghton Mifflin.