Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu un singur fir narativ si cu un conflict care implica un

numar redus de personaje. Nuvela “Alexandru Lapusneanul” scrisa de Costache Negruzzi este prima
nuvela istorica din literatura romana, aceasta apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei
“Dacia Literara”, inscriindu-se intr-una din directiile imprimate de programul acesteia conceput de
Mihail Kogalniceanu si anume, inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele,
Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche.

Tema nuvelei este politică respectiv, de îngrădire a marii boierimi de către domnitor, în cea
de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. Subiectul operei urmează îndeaproape conţinutul
izvoarelor de inspiraţie: cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin. Personajul principal este
Alexandru Lăpuşneanul, crudul domnitor ce fusese izgonit de la scaunul ţării de către boieri care
uneltiseră împotriva lui şi care se întoarce la domnie cu ajutor turcesc.

Domnitorul se intoarce in Moldova in fruntea unei ostiri turcesti. La Tecuci, este intampinat de
boierii: Motoc, Stroici, Veverita, Spancioc. Acestia ii comunica domnitorului ca poporul nu-l iubeste si
nu il vrea. Stefan Tomsa fuge in Valahia, iar Lapusneanul urca pe tronul Moldovei. El este intampinat
cu bucurie de popor si cu frica de catre boieri. Domnitorul se razbuna cumplit luand averile boierilor
si omorandu-i. Induiosata de lacrimile vaduvelor si ale orfanilor, doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei
sa inceteze macelul.

Domnitorul ii promite un leac de frica. Intr-o zi de sarbatoare, din porunca domnitorului au fost ucisi
47 de boieri. Boierii Spancioc si Stroici au reusit sa fuga. Pentru a nu-i scapa pe fugari, Lapusneanul s-
a instalat in cetatea Hotinului. Lapusneanul se imbolnaveste grav si cere, dupa obiceiul timpului sa fie
calugarit. La indemnul lui Spancioc, doamna Ruxanda isi otraveste sotul. Domnitorul moare in mainile
boierilor Stroici si Spancioc.

Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este alcatuita din patru capitole, fiecare purtand un motto,
semnificativ pentru continutul acestuia. Primul capitol are motto-ul : “Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu”, cuvintele apartin lui Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la tronul Moldovei,
adresat lui de catre boierii veniti sa il intampine. Al doilea capitol incepe cu motto-ul “Ai sa dai sama,
Doamna” si este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanul, amenintare adresata doamnei
Ruxanda. Al treilea capitol detine motto-ul “Capul lui Motoc vrem” si sunt cuvintele multimii de
tarani, veniti la curte sa se planga de asuprirea boierilor, de saracie, de foame, de viata lor devenita
insuportabila. Ultimul capitol are motto-ul “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu” si sunt
cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare impotriva celor care
il calugarisera.

In nuvela scrisa de Costache Negruzzi sunt prezentate elemente de realitate impletite cu

elemente de fictiune.

Un prim element de realitate este sursa de inspiratie a autorului, si anume cronica lui Grigore
Ureche. Alte elemente de realitate sunt spatiul: Moldova, timpul: anii 1564-1569, domnitorul
Alexandrul Lapusneanul, sotia acestuia Ruxanda, care era nepoata lui Stefan cel Mare, boierul Motoc,
reintoarcerea lui Alexandru voda cu ajutor turcesc si taranesc, uciderea unui numar de boieri si
moartea lui Alexandru Lapusneanul in conditii suspecte.

Ca elemente de fictiune, in aceasta nuvela, intalnim: limbajul personajeler, mimica, gesturile,

reactiile, actiunile lor si destinul boierilor Motoc, Veverita si Spancioc, care este prezentat cu totul
diferit in nuvela fata de realitate, acestia sunt de fapt personaje reale care au fugit in Polonia, unde au
fost decapitati la interventia lui Lapusneanul.

1
 Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase
elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării
Moldovei" scris de Grigore Ureche:

• ocuparea tronului

• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore
Ureche

• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului

de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice.

Nuvela “Alexandru Lapusneanul ” are o structura simetrica si un echilibru solid atat in ceea
ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat si in ceea ce priveste psihologia si tragismul personajului.

Din expozitiune, aflam ca Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu scopul de a-si relua
scaunul domnesc, dupa ce, cu eforturi indelungate, reusise sa il alunge pe Stefan Tomsa, care ii
urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de la tron din cauza unor boieri, aceeasi care l-au
intampinat aproape de granita: Motoc, Veverita, Spancioc si Stroici. Acestia voiau sa il convinga sa
renunte la tron, deoarece poporul nu il vroia.

Intriga consta in conflictul dintre Lapusneanul si boierii care l-au tradat.

In desfasurarea actiunii, aflam ca Motoc, speriat de amenintarile lui Lapusneanul, cade in

genunchi si il roaga sa nu il pedepseasca ca l-a tradat. Acesta ii promite ca il va cruta, ba mai mult ii
promite ca: “sabia mea nu se va manji in sangele tau”. Dupa fuga lui Tomsa, Lapusneanul se intoarce
la tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile, iar la cea mai mica greseala ii
decapita. Doamna Ruxanda, sotia lui Lausneanul si fiica lui Petru Rares, inspaimantata de cruzimile si
crimele facute il roaga sa inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica.

Din punctul culminant, aflam ca Alexandru Lapusneanul i-a invitat pe boieri sa ia pranzul la Curte,
dupa slujba de la mitropolie. Spre sfarsitul ospatului, la semnul domnitorului, boierii sunt ucisi, dupa
care Lapusneanul face o piramida din capetele lor. Cand termina, o chema pe Ruxanda sa ii dea leacul
de frica promis, aceasta lesina cand vede piramida de capete, spre dezamagirea domnitorului:
“femeia tot femeie(...) in loc sa se bucure, ea se sperie.” Lapusneanul este anuntat ca poporul a venit
la curte sa isi spuna nemultumirile: “sa micsoreze dajdiile!(...) am ramas saraci! N-avem bani! Ni i-a
luat toti Motoc!” apoi au inceput toti de odata sa strige: “Capul lui Motoc vrem!”. Profitand de
aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc multimii care s-a repezit asupra lui si l-a facut bucati.
Astfel, Lapusneanul a pedepsit un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se manjeasca de sange, asa
cum i-a promis si lui Motoc.

Din deznodamant aflam ca timp de patru ani, Lapusneanul si-a respectat promisiunea facuta
doamnei Ruxanda si nu a mai ucis nici un boier, dar in schimb inventase tot felul de pedepse, le
scotea ochii, le taia mainile. Era totusi nelinistit pentru ca nu ii pedepsise pe Spancioc si Stroici, care
au reusit sa fuga. Din cauza aceasta , se simtea mereu in pericol de a fi tradat de acestia. Alexandru
Lapusneanul s-a mutat in cetatea Hotinului, unde s-a imbolnavit grav. Deoarece il mustra constiinta
pentru toate crimele infaptuite, il cheama pe mitropolitul Teofan caruia ii cere sa il calugareasca.
Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in calugar, se enerveaza foarte tare, isi
pierde complet controlul si ii ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si fiul sau: “m-ati popit

2
voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu”. Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul,
doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei otrava in paharul cu apa.
Domnitorul moare in mainile boierilor Spancioc si Stroici si este inmormantat la manastirea Slatina.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, in acelasi timp este personaj eponim si
romantic. Acesta este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce
actioneaza in imprejurari deosebite.

Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitii si fermitate
in organizarea razbuanrii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentru care s-a
urcat la tronul Moldovei pentru a doua oara: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu.” Bun cunoscator al
psihologiei umane, Lapusneanul dovedeste acest lucru atat in atitudinea lui fata de Motoc, cat si
atunci cand profita de multimea adunata la portile curtii domnesti, stiind astfel sa scape de unul
dintre cei mai amenintatori dusmani ai sai, argumentand: “Prosti, dar multi... sa omor o multime de
oameni, pentru un om, nu ar fi pacat?”. Lapusneanul detine arta disimularii, iar scena din biserica
este semnificativa in acest sens: “imbracat cu mare pompa domneasca” , se inchina pe la icoane,
saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din
Biblie, in timp ce pregateste cel mai sadic omor din toate cate comise: piramida de capete taiate ale
celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusera invitati. Fiind inteligent si perfid, reuseste sa
ii pacaleasca pe boieri, sa manevreze pe oricine si sa isi ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe
care le aplica cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata
de multe fapte cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei familii,
schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor.

Domnitorul este caracterizat direct de catre narator („Lăpuşneanu, a căreia ochi scânteiară ca un
fulger”, „meditează vreo nouă moarte”) şi celelalte personajue, şi indirect, prin intermediul
dialogului, monologului, gestualităţii şi comportamentului.

Principalele modalitati de caracterizare ale lui Alexandru Lapusneanul sunt indirecte, prin
faptele, vorbele si atitudinile personajului: “iesiti! Ca pre toti va omor!... iar pre cateaua asta voi s-o
tai in patru bucati impreuna cu tancul ei”. In acest citat este evidentiata cruzimea domnitorului dusa
pana la extrem deoarece acesta nu tine cont nici macar de propria familie. O a doua caracterizare
este caracterizarea directa, de catre autor, acesta realizeaza portretul fizic si moral , prin redarea
gesturilor si mimicii lui Alexandru Lapusneanul: “sangele intr-insul incepe a fierbe; impotriva
obiceiului sau Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa domneasca. In minutul acela el
era foarte galben la fata”. O alta metoda de caracterizare este caracterizarea facuta de catre alte
personaje: “crud si cumplit este omul acesta, fata mea; nu imi voi spurca vitejecul junghi in sangele
cel pangarit a unui tiran ca tine”. Aceste replici apartin mitropolitului Teofan si respectiv boierului
Spancioc care isi arata si ei ca multe alte personaje din aceasta nuvela, dispretul fata de Lapusneanul.

Fiind o nuvelă, accentul este pus pe conturarea unor ersonaje complexe. Cele două
personaje care se constituie într-un cuplu în acestă nuvelă sunt domnitorul şi soţia sa, doamna
Ruxanda, personaje romantice construite pe baza antitezei. Alexandru Lăpuşneanu evoluează liniar şi
are un destin tragic; el s-a căsătorit cu fiica lui Petru Rareş, domniţa Ruxanda, pentru a-şi legitima
pretenţiile la tron şi pentru a atrage asupra sa ceva din faima bunicului acestuia, neuitatul Ştefan cel
Mare. Domniţei i se face un portret remarcabil, cu amanunte biografice şi trăsături fizice; personajul
feminin dă dovadă de blândeţe, bunătate, evlavie, în antiteză cu soţul ei crud, nemilos şi tiran.

Domnitorul intră în acţiune încă din incipit, când se evidenţiază şi motivaţia acestuia
de a-şi recăpăta tronul, pierdut prin trădarea boierilor săi, faţă de care se arătase ataşat şi generos în
prima domnie. Personalitatea protagonistului se dezvăluie treptat căci, după ce îşi exprimă voinţa de

3
neclintit, tenacitatea, fermitatea şi energia în realizarea scopului propus, dovedeşte şi o capacitate de
disimulare (evidenţiată în scena de la mitropolie, când reuşeşte să-i convingă pe boieri că remuşcările
sale sunt sincere şi să vină la curte), o inteligenţă politică desăvârşită prin spiitul vindicativ, un umor
macabru când îi promite soţiei sale un “leac de frică”, concretizat ulterior într-o piramidă din capete
de boieri. Lăpuşneanul este şi viclean, când îşi propune să se folosească de cei care îl înconjoară
pentru a-şi atinge obiectivul.

Doamna Ruxanda are, în structura administrativă şi politică a Moldovei de odinioară,

statutul insignifiant pe care orice femeie îl avea în acea epocă în societate. Rugămintea ei nu devine
poruncă pentru un soţ precum Alexandru Lăpuşneanul, dar nici nu e respinsă brutal de acesta,
promisiunea de a nu mai ucide boierii fiind făcută pentru a caştiga credibilitatea. Totuşi, aceasta e
relativ respectată, căci Doamnei supuse şi evlavioase i se promite un “leac de frică”.

Domnitorul e dispreţuitor faţă de soţia sa cand o întreabă ce a determinat-o să îşi

“lase fusele” într-o zi oarecare şi o lasă pe aceasta să se umilească profund:”Ruxanda căzu la
picioarele lui”. Respectul, încrederea şi admiraţia pe care ea i le poartă soţului reies din
apelativele :”bunul meu domn!”, “viteazul meu soţ, măria-ta esti prea puternic” şi din declaraţii
“Dumnezeu ştie căt te iubesc!”, la care Lăpuşneanul rămâne complet insensibil, rostind cu aroganţă
“muiere nesocotită!” şi fiind pregătit să pună mâna pe jungherul de la brâu. De asemenea, în scena
în care “leacul de frică” îi provoacă lesinul domniţei, domnitorul este sarcastic:”Femeia tot femeie,
zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie”.

Scena finală a nuvelei dă posibilitatea personajului feminin să se afirme: retrasă în

cetatea Hotinului să-l îngrijească pe Lăpuşneanul, răpus de o boală teribilă, constată că soţul ei s-a
hotărât să se călugărească dacă Dumnezeu îl va salva; dar domnitorul se dovedeşte la fel de cinic şi
uită repede promisiunea facută, ameninţând cu moartea pe cei care l-au călugărit. Doamna
Ruxanda, oprită din drumul ei la ieşirea din încăperea unde se afla soţul bolnav de către cei doi boieri
fugari, Spancioc şi Stroici, este îndemnată să-şi otrăvească soţul fiindu-i sugerat faptul că viaţa fiului
ei, proclamat deja domn, e în primejdie. Aceasta nu are forţa necesară pentru a comite un
asemenea păcat capital şi cere sprijin moral de la mitropolitul Teofan, care îi spune că aşa “crud şi
cumplit” cum “e omul acesta” ar putea face mult rău şi de acum înainte. În cele din urmă, doamna
Ruxanda îi duce apa otrăvită domnitorului, care moare în chinuri groaznice.

Prin urmare, autorul a evidenţiat prin cele două personaje un cuplu romantic: dacă
domnitorul e dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv şi vindicativ, doamna Ruxanda este o fire angelică,
suavă, delicată, sensibilă, sinceră, evlavioasă şi supusă. Astfel, cele doua personaje sunt prezentate în
antiteză şi formează un cuplu devenit celebru în literatură.

Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri, aspectul psihologic al lui
Alexandru Lapusneanul

Vasile Alecsandri a vorbit despre “tragedia crunta a lui Lapusneanul”, iar Ovid Densusianu
constata la erou “O inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea
curgand sange”. Mai analitic, Nicolae Iorga vedea aici “sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei
suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora”.

Ca si in celelalte opere cu caracter istoric, in nuvela “Alexandru Lapusneanul” culoarea de

epoca are rolul de-l introduce pe cititor in perioada istorica prezentata de catre autor. In aceasta
nuvela culoarea de epoca este realizata de descrierea costumelor personajelor , de descrierea
interioarelor si a evenimentelor din cadrul nuvelei. Costumul domnitorului Alexandru Lapusneanul
reprezinta un element important in realizarea culorii de epoca: “Lapusneanul, in ziua aceea, era

4
imbracat cu toata pompa domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea
stacojie, avea cabanita turceasca”. Descrierea mesei si a obiceiurilor culinare din Moldova anilor 1564
reprezinta de asemenea un element important in realizarea imaginii acelei perioade: “cel mai mare
ospat se cuprindea in cateva feluri de mancare. Dupa borsul polonez, veneau mancari grecesti fierte
cu verdeturi, care pluteau in unt; apoi pilaful turcesc si, in sfarsit, fripturile cosmopolite. Panza mesei
si servetelele erau de filaliu tesute in casa. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele si paharele
erau de argint. Pe langa parete sta asezate in rand mai multe ulcioare pantecoase, pline cu vin”.
Arhaismele folosite de autor in naratiunea sa au o contributie consistenta la construire atmosferei de
epoca, transpunandu-l pe cititor in Moldova acelei vremi: “vornic”, “talgere”, “tipsii”, “junghiuri”.

Imbinarea armonioasa a actiunii celor patru capitole ale nuvelei, simplitatea si puterea
sugestiva, caracterul aforistic al unor replici: “prosti, dar multi” se imbina cu elemente romantice in
nuvela “Alexandru Lapusneanul”. Din recuzita romantica se pot identifica aspecte precum imaginea
capetelor insangerate puse pe zidurile curtii domnesti, ospatul transformat in macel, piramida facuta
din capetele celor 47 de boieri omorati, otravirea lui Lapusneanul si moartea sa in chinuri groaznice,
caracterul demonic al domnitorului, in antiteza cu caracterul angelic al doamnei Ruxanda.

Limpezimea si maiestria stilistica a nuvelei, elemente arhaice si regionale care fixeaza

atmosfera epocii si dau culoarea locala, arta descrierii si a dialogului, fac din nuvela lui Costache
Negruzzi una dintre primele opere de mare valoare din proza romaneasca.

Trăsături romantice ale nuvelei:

- personaje excepţionale în situaţii excepţionale (masacrarea boierilor, leacul de frică,

moartea domnitorului);

- subiectul istoric;

- antiteza (dintre cruzimea domnitorului şi blândeţea doamnei);

- culoarea epocii (vestimentaţie, obiceiuri, ospăţul domnesc).

Trăsături clasice:

- echilibrul compoziţiei (patru părţi precedate de un motto semnificativ);

- prezentarea riguroasă a evenimentelor

- caracterul obiectiv al naraţiunii

- mesajul educativ al operei.

Trăsături realiste:

- tehnica detaliului semnificativ (descrierea minuţioasă a decorului, a vestimentaţiei etc);

- observaţia psihologică şi socială;

- nararea obiectivă şi impersonală.