”MOARA LUI CĂLIFAR” de Gala Galaction

CARACTERIZAREA PERSONAJULUI

COMPUNERE-MODEL

Personajul este o instanță narativă definitorie pentru genul epic, o creație a

autorului menită a exprima viziunea acestuia asupra unei teme literare, transmițând-o
cititorului prin fapte, relații, limbaj și comportament specific naturii sale ficționale.
/Factor structurant al oricărei narațiuni, personajul este un tip uman semnificativ, o
individualitate cu trăsături fizice, morale distincte.
-precizarea titlului operei/fragmentului și a autorului operei din care face parte personajul
caracterizat;
-stabilirea tipului de personaj: principal, secundar etc.
În opera/fragmentul X de Y, Z este personajul principal, deoarece se află în centrul
acțiunii, toate faptele importante fiind săvârșite de el, iar celelalte personaje acționează
raportându-se la acesta (precizezi și circumstanța spațială/temporală în care apare
înfățișat).
Pe de o parte, naratorul îi prezintă statutul social lui Z, acesta fiind…(precizezi ce
este?). Caracterizarea directă reiese din ... (portretul fizic, făcut de narator/de alte
personaje/făcut prin autocaracterizare-pentru fiecare modalitate de caracterizare prezentă
în text se va indica un citat ilustrativ+comentariu)
SAU-portretul fizic (numești trăsăturile care apar în text, le ilustrezi cu citate adecvate,
indici mijlocul de caracterizare prin care apar înfățișate și eventual, procedeele artistice
folosite în portretizarea fizică a personajului)
Pe de altă parte, ca modalităti de caracterizare indirectă se remarcă... (se vor
enumera toate modalitătile de caracterizare indirectă prezente în text: comportament,
limbaj, mediu, relatiile cu celelalte personaje, vestimentatie, nume-ce trăsătură de
caracter sugerează fiecare citat).
SAU-portretul moral (care sunt trăsăturile de caracter ale personajului, stările lui
emoționale, mijloacele de caracterizare directe/indirecte prin care sunt prezentate acele
trăsături, secvențe semnificative din text pe care le interpretezi, punând în relație
personajul și cu un alt/ cu alte personaje din opera; dacă apar cu referire la trăsăturile
morale, numești și procedeele artistice).

ATENȚIE!
Indiferent de modul în care alegi să-ți organizezi conținutul compunerii de caracterizare,
cea mai importantă este valorificarea textului care să dovedească faptul că ai înțeles
esența personajului.
În concluzie, Z este un personaj ale cărui trăsături fizice și/sau morale sunt bine
evidențiate în fragment, portretul său fiind emblematic pentru categoria umană
reprezentată de…(tipologia personajului)
 CARACTERIZAREA PERSONAJULUI STOICEA

Personajul este o instanță narativă definitorie pentru genul epic, o creație a

autorului menită a exprima viziunea acestuia asupra unei teme literare, transmițând-o
cititorului prin fapte, relații, limbaj și comportament specific naturii sale ficționale.

În opera literară ”Moara lui Călifar” de Gala Galaction, naratorul aduce în prim-
plan, în fața cititorilor, un număr redus de personaje între care se detașează tânărul
Stoicea care este personaj principal, individual, masculin, deoarece se află în centrul
acțiunii, toate faptele importante fiind săvârșite de el, iar celelalte personaje acționează
raportându-se la acesta.

Portretul lui Stoicea este realizat prin îmbinarea armonioasă a mijloacelor de

catacterizare directă (de către narator, de către celelalte personaje și autocaracterizare) cu
mijloacele indirecte de caracterizare indirectă (fapte, gânduri, vorbe, comportament,
relația cu celelalte personaje, mediul de viață).

Tema textului ”Moara lui Călifar” o constituie pactul cu diavolul. Aceasta

reflectă dorința omului de a obține un câștig imens imediat (bogație, faimă, tinerețe,
frumusețe), garanția fiind chiar sufletul vândut astfel. Stoicea este surprins într-o ipostază
în care este atras de acea eternă fascinație a necunoscutului, a maleficului.

Portretul fizic al lui Stoicea este realizat prin caracterizare directă de către
narator care surprinde și câteva detalii referitoare la statutul său social, schițând portretul
unui personaj către care se îndreaptă simpatia, dar și compasiunea cititorului: ”Stejar în
port, oţel în braţ, isteţ cât vrei; însă copil din flori, biet Stoicea: nici tu mamă, nici tu tată,
nici tu stare părintească”.

Conștient de statutul său social, flăcăul se simte victima prejudecăților sătenilor și

nu are perspective remediului, a căpătuirii în vreun fel: ”Dar cine te vrea de ginere, când
ai crescut din mila satului și când păzești vitele celor cu fete de măritat?”

Citatul surprinde și câteva elemente de portretul moral ale lui Stoicea. Astfel,
aflăm că băiatul nu a dus o viață ușoară, acesta fiind un copil orfan din satul Alăutești
care fusese crescut în casa parohială de popa Radu până la șase ani, când preotul ce-l
luase în grijă murise. Singura scăpare a băiatului rămăsese mila sătenilor, dar în ciuda
acestui fapt, el crescuse și trăia păzind vitele sătenilor. Cu toate acestea, nicio familie nu-l
voia ca ginere din cauza statutului său social precar, acesta având grijă de vitele sătenilor.
Naratorul îl prezintă direct pe Stoicea, copilul din flori și de pripas, care ajunge ”voinicul
Stoicea”, cu o stare familială și socială incertă, deși calitățile personale l-ar fi îndreptățit
la un statut social superior.

Portretul moral este completat cu câteva trăsături precum curajul, spiritual

independent, evidențiate printr-un alt mijloc direct de caracterizare, respectiv prin
autocaracterizare: ”Părinți nu, rude nu, drag nu sunt nimănui… În lumea întreagă, sunt eu
de capul meu… De altă parte, slab de înger nu mă știu”.
 Însă portretul moral al lui Stoicea este realizat mai ales prin mijloacele
caracterizării indirecte, respectiv fapte, gânduri, comportament, vorbe, relația cu celelalte
personaje. Necăjit de statutul său social precar, flăcăul este o fire realistă și pesimistă,
simțindu-se victima prejudecăților sătenilor și nu are perspectiva remediului, a căpătuirii
în vreun fel: ”Dar cine te vrea de ginere, când ai crescut din mila satului și când păzești
vitele celor cu fete de măritat?”. Astfel, Stoicea dă dovadă de hotărâre, de pragmatism și
de spirit de inițiativă, considerând că nu avea nimic de pierdut dacă își încerca și el
norocul , apelând la moș Călifar pentru a-l căpătui, după cum auzise la bătrânii din sat.
După ce gândurile sale ”pribegeau de multă vreme prin negura pădurii spre moara lui
Călifar”, tânărul abandonează cireada pe care o păzea și o ia razna spre locul ocolit și
blestemat de toți.

Drumul prin pădurea misterioasă, un spațiu necunoscut, ținut al maleficului,

reprezintă o probă pentru încercarea eroului, care dovedește curaj, hotărâre , stăpânit fiind
de dorința de a ajunge la vraciul care spera să-l procopsească.

Din relația cu celelalte personaje, respectiv cu moș Călifar, reies alte trăsături
morale. În prima secvență, Stoicea se adresează cu respect lui moș Călifar, dovadă
formula de salut ”Mai bun lucru, moș Călifare!”, bătrânul răspunzându-i politicos,
scuzându-se că nu a terminat treaba, mai mult invitându-l la masă și îndemnându-l, în
acest sens, să meargă la iaz și să se spele după drumul prin pădure.

Un alt mijloc indirect de caracterizare al lui Stoicea îl reprezintă gândurile sale.

Astfel, monologul interior al lui Stoicea în momentul întâlnirii bătrânului ”Moș Călifar-
un unchiaș hârbuit! Îl scutur de zilele ce i-au rămas dintr-o palmă!” evidențiază curajul și
încrederea în propriile forțe. Deși vede în moșneag un om inofensiv, flăcăul se gândește
că i-ar veni de hac foarte repede acestuia în caz de primejdie.

Portretul moral al lui Stoicea este realizat și în planul visului, prin mijloace
indirecte de caracterizare, respectiv prin fapte. Astfel, Stoicea dă dovadă de curaj pt că o
salvează pe Tecla, fiica boierului Rovin, de ursoaica ce o urmărea, apoi îl cunoaște pe
tatăl fetei, aflat la vânătoare cu slujitorii, căruia îi trezește admirație datorită curajului
dovedit. Devine omul de încredere al boierului, fiind harnic și priceput în administrarea
averii, boierul Rovin încredințându-i slujbe din ce în ce mai importante, și în final, cea
mai mare dintre moșiile sale. Ajunge ginere al boierului, căsătorindu-se cu Tecla care se
îndrăgostise de Stoicea. Ajunge boier, fiind apreciat de toată lumea. Trăiește o viață
frumoasă alături de soție și copii. În culmea procopsirii, conacul boieresc este amenințat
de năvălirea tătarilor. Energic și curajos, boierul Stoicea organizează rezistența, până
când visul se spulberă, fiind trezit la realitate de glasul batjocoritor al lui moș Călifar.

În a două secvență, în scena finală, din relația lui Stoicea cu moș Călifar și din
fapte reies alte trăsături morale. Trezit din vis, Stoicea devine furios pt că a fost înșelat
de bătrân, fiind amăgit și procopsit doar în vis, nu în realitate cum sperase el. Dezamăgit
că visul care i se păruse atât de real se spulberase și provocat de atitudinea batjocoritoare
a lui moș Călifar, Stoicea nu mai dă dovadă de luciditate și de milă, devenind neiertător,
răzbunător. Astfel, îi zboară vrăjitorului creierii cu măciuca, înecându-se și el în adâncul
străveziu al iazului. Prin deznodământul violent, personajul apare ca o victimă a
fatalității. Încercarea sa de a-și depăși condiția, în contextual unui mediu social care îi
refuză orice aspirație, în ciuda unor calități individuale remarcabile, are consecințe
tragice.

În concluzie, Stoicea este un personaj ale cărui trăsături fizice și/sau morale
sunt bine evidențiate în operaliterară ”Moara lui Călifar” scrisă de Gala Galaction,
portretul său fiind emblematic pentru categoria umană reprezentată, cea a oamenilor
dornici de a-și depăși condiția socială, care dominați de patima îmbogățirii, ajung să
recurgă la fapte necugetate, făcând pact cu diavolul, în cele din urmă sacrificându-se,
fiind astfel pedepsit pentru îndrăzneala de a-și depăși condiția.