Curs contracte speciale 25 noiembrie 2021 Conf. univ. dr.

Ilie Urs

4. Obligaţia de garanţie contra viciilor bunului vândut

72. Noţiune. Vânzătorul răspunde faţă de cumpărător nu numai în caz de evicţiune (când
nu asigură folosinţa liniştită a bunului vândut), dar şi pentru viciile bunului 1(când nu asigură
folosinţa utilă).

În acest sens, art.1707 alin.1C.civ. prevede că "vânzătorul garantează cumpărătorul

contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat
sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi
cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic".

Precizăm că dispoziţiile art.1707 alin.1 C.civ. se interpretează în sensul că reglementează

o garanţie. Fiind vorba despre o "garanţie", aceasta operează automat, independent de vreo culpă
a vânzătorului 2. Garanţia vânzătorului nu este condiţionată de cunoaşterea viciului bunului
vândut. În acest sens, conform art.1708 alin.1 C.civ., "vânzătorul este obligat să garanteze contra
viciilor ascunse, chiar şi atunci când nu le-a cunoscut". Prin urmare, vânzătorul nu poate fi
exonerat de această garanţie nici dacă ar exista un caz de forţă majoră 3.

Cu referire la noţiunea "vicii ascunse" ale bunului vândut, trebuie să înţelegem că este
vorba despre bunuri defecte, stricate etc.

Cel mai des, garanţia contra viciilor ascunse este invocată în cazul vânzărilor de bunuri
mobile. De exemplu, legume putrezite în interior sau amare, grâu cu gărgăriţe, sânge contaminat
cu SIDA, seminţe sterile, brânză plină cu bacterii, maşină de spălat care nu spală, televizoare
stricate etc. Poate fi invocată şi în cazul animalelor: cal chior, câine inapt pentru reproducere etc.
De asemenea, garanţia contra viciilor ascunse poate fi invocată şi împotriva unui patron de
restaurant (profesionist), care este responsabil faţă de client de intoxicaţia cauzată de viciul chiar
imperceptibil al unei mâncări (într-o speţă, în jurisprudenţa franceză, s-a reţinut că peştele servit
la restaurant era infectat cu un virus nedepistabil - virusul botulic - care l-a îmbolnăvit pe client)

1
Garanţia contra viciilor ascunse îşi are originea în dreptul roman şi a fost opera edililor curuli. Iniţial s-a aplicat în
cazul vânzărilor de sclavi, când vânzătorii erau prezumaţi de rea-credinţă dacă sclavii aveau vicii pe care ei
pretindeau a le fi ignorat. Cumpărătorii fiind romani, trebuiau protejaţi. Apoi garanţia contra viciilor ascunse a fost
extinsă şi la animale (a se vedea, pentru alte amănunte Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.218).
2
A se vedea Ghe.Gheorghiu, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1775.
3
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.369.
4
. Se poate invoca şi împotriva altor bunuri mobile. De exemplu, dischetă informatică afectată de
un virus, vopsea de păr care cheleşte, medicamente care omoară sau provoacă infirmităţi 5.

Însă, garanţia contra viciilor ascunse poate fi invocată şi în cazul vânzărilor de bunuri
imobile. De exemplu, terenul vândut prezenta la data încheierii contractului un viciu ascuns care
îl făcea impropriu destinaţiei sale; subsolul se surpa, mlaştină prost acoperită, fundaţia se dărâmă
sau are infiltraţii de apă; casa era infectată de ciuperci de casă ori insecte (termite) 6.

În toate cazurile, este necesar ca viciul să împiedice utilizarea lucrului sau să-i micşoreze
întrebuinţarea ori valoarea.

În literatura juridică recentă s-a precizat că viciul trebuie să fie intrinsec bunului asupra
căruia poartă dreptul vândut 7. Dacă viciul nu este intrinsec bunului, dar se manifestă în legătură
cu acesta, eventuala răspundere a vânzătorului se va angaja în afara contractului, pe teren
delictual . De exemplu, în jurisprudenţa franceză s-a decis într-o speţă că vânzătorul răspunde
delictual - o mină rămasă din cel de-al doilea război mondial a fost livrată de vânzător cu o
cantitate de nisip, care făcuse obiectul unei vânzări, şi care ulterior a explodat în locaţia
cumpărătorului 8.
Viciile bunului vândut se mai numesc şi vicii redhibitorii pentru că în dreptul roman,
atunci când lucrul vândut prezenta un viciu mai însemnat, vânzătorul era obligat să-l ia înapoi
prin acţiunea numită redhibitorie (din verbul latin redhibere – a lua înapoi) 9.

73. Condiţiile angajării răspunderii vânzătorului pentru vicii.

73.1. Viciul să fie ascuns. Această condiţie rezultă din prevederile art. 1707 alin.1C.civ.,
care dispune că vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror "vicii ascunse".

Prin viciu ascuns se înţelege acel viciu care, la data predării bunului, nu putea fi
descoperit fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent (art.1707 alin.2
C.civ.) 10.
4
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.217, 222.
5
Ibidem p.222.
6
Ibidem p.217.
7
A se vedea R.Dincă, op.cit. p.139.
8
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.494.
9
Cu privire la unele aspecte speciale ale garanţiei contra evicţiunii, a se vedea şi V.Stoica, C.Turianu, Obligaţia de
garanţie contra viciilor bunurilor vândute de persoanele fizice, cu privire specială asupra autovehiculelor, în RRD
nr.9-12/1989, p.6-18. A se vedea şi C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, vol.II, op.cit., p.566; Pentru
amănunte în legătură cu originile istorice ale garanţiei pentru vicii ascunse, a se vedea D.Chirică, Tratat de drept
civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.399.
10
Pentru ca viciul să fie ascuns, în literatura juridică recentă s-a apreciat că este necesar ca el să nu fi fost cunoscut
cumpărătorului la încheierea contractului şi să nu fi putut fi descoperit cu ocazia predării (R.Dincă, op.cit., p.141). În
opinia noastră, nu este vorba aici despre îndeplinirea a două condiţii, întrucât condiţia ca viciul să nu fi putut fi
descoperit la data predării bunului o include implicit şi pe aceea că viciul nu a fost cunoscut cumpărătorului la
încheierea contractului. Dacă viciul a fost cunoscut la încheierea contractului (sau la încheierea promisiunii de
vânzare), atunci ceea de a doua condiţie (să nu fi putut fi descoperit la data predării) nu mai există, iar dacă viciul nu
 În practica judecătorească au fost considerate vicii ascunse acelea care nu puteau fi
descoperite decât cu ocazia operaţiunilor de asamblare sau montare a mobilierului 11, printr-o
expertiză tehnică 12, printr-o analiză de laborator 13 sau în condiţiile unei temperaturi scăzute, care
n-a existat la data vânzării 14. De exemplu, s-a hotărât că poluarea sonoră provenind de la o
centrală termică, situată în subsolul clădirii, chiar sub apartamentul cumpărat, constituie un viciu
ascuns pe care cumpărătorul nu l-a putut descoperi la data vânzării, când era vară şi centrala nu
funcţiona, ci numai la venirea iernii când centrala a fost pornită 15 . De asemenea, infiltrarea apei
şi inundarea unei clădiri ca urmare a unor ploi abundente constituie un viciu ascuns care nu a
putut fi observat de cumpărător la data vânzării, deoarece la acea dată anotimpul era secetos 16 .

Din dispoziţiile art. 1707 alin.2 C.civ. rezultă că puterea cumpărătorului de a descoperi
sau nu viciul bunului, fără asistenţă de specialitate, trebuie apreciată in abstracto, prin comparaţie
cu puterea unui cumpărător prudent şi diligent 17.

Un cumpărător prudent şi diligent este acela care face o examinare normală, dar atentă a
bunului vândut, pentru a observa starea acestuia, fără a fi obligat să apeleze la un specialist sau
la un expert, căci legea nu impune această condiţie 18. La un asemenea comportament se va
raporta şi comportamentul concret al cumpărătorului, la data predării bunului (apreciere in
abstracto).

a putut fi descoperit la data predării înseamnă că nu a fost cunoscut la încheierea contractului.

11
Trib.Suprem, sec.civ.dec.nr.3843/1977, în RRD nr.5/1978, p.65.
12
Trib. Suprem, sec.civ.dec.nr. 541/1973, în CD pe anul 1973, p.133.
13
Trib. judeţean Hunedoara, dec.civ.nr.5/1983, în RRD nr.6/1983, p.58. În jurisprudenţa franceză s-a reţinut că, în
momentul vânzării, calul era chior, iar această infirmitate nu era aparentă şi nu putea fi descoperită decât printr-un
examen aprofundat pe care un cumpărător nu se obişnuieşte să-l facă personal (a se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-
Y.Gautier, op.cit., p.224).
14
Trib. Municipiului Bucureşti, dec.civ.nr.151/1990, în revista Dreptul nr.2/1992, p.79. A se vedea şi F.Deak,
L.Mihai, R.Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. a V-a, vol.1, op.cit., 166.
15
Curtea de Apel din Paris, citată după D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit.,
p.410.
16
CSJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.1252/2003, citată după D.Chirică, Tratat de drept civil.
Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.410.
17
A se vedea Ghe.Gheorghiu, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1776.
18
În practica judecătorească mai veche s-a decis că la cumpărarea unui autoturism, cumpărătorul trebuie să verifice
starea acestuia, la nevoie printr-un specialist, neputând antrena răspunderea vânzătorului pentru vicii pe care el nu le-
a remarcat, deşi orice cunoscător le-ar fi putut observa fără dificultate. Lipsa de informare, lipsa de experienţă sau
nepriceperea cumpărătorului nu fac ca viciile neconstatate de el să fie considerate vicii ascunse; în cazul unui lucru
pentru a cărui cunoaştere (sub aspectul calităţii sau viciilor) este necesară o anumită pregătire, cumpărătorul trebuie
să apeleze la o persoană calificată, căci dacă nu o face este în culpă şi trebuie privit a-şi fi asumat riscurile, neputând
cere desfiinţarea contractului (a se vedea Trib. Suprem, sec.civ., dec.nr. 1186 din 13 august 1957, în CD 1957 p.79-
81, citată după M.Mureşan, Drept civil. Contractele speciale. Curs universitar, op.cit., p.88; Trib. Suprem, sec.civ.,
dec.nr. 138 din 4 februarie 1978, în CD 1978, p.59-62; idem, dec.nr.1936 din 21 august 1984, în RRD nr.7/1985,
p.67-68; idem, dec.nr.679 din 12 aprilie 1986, în RRD nr.1/1987, p.62-63, citate după M.Mureşan, Drept civil.
Contractele speciale. Curs universitar, op.cit., p.88). Însă, literatura juridică mai recentă considera, pe bună dreptate,
că întrucât o asemenea cerinţă (apelarea la o persoană calificată) nu este prevăzută de lege, nu constituie o condiţie a
angajării răspunderii vânzătorului pentru vicii (a se vedea F.Deak, op.cit., p.86. D.Chirică,, Tratat de drept civil.
Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.409, nota nr.2).
 Se poate reţine, din cele de mai sus, că viciul este ascuns atunci când cumpărătorul nu
putea să-l descopere, la data predării bunului. În literatura juridică şi jurisprudenţa franceze se
precizează că puterea de a descoperi viciul are caracter relativ şi depinde de: a) calităţile
cumpărătorului şi b) de natura lucrului.

a) Jurisprudenţa franceză face distincţie, în ce priveşte regimul juridic aplicabil, între

cumpărătorul ocazional şi cumpărătorul profesionist, pe de o parte, iar, pe de altă parte, între
vânzătorul ocazional şi vânzătorul profesionist 19. Această distincţie a fost promovată şi în
literatura juridică română 20.

În ce priveşte cumpărătorul ocazional sau profan, care nu are competenţa tehnică

profesională care să-i permită cunoaşterea lucrului, se admite că viciul este considerat ascuns
destul de uşor. Cumpărătorului ocazional nu i se impune, de lege, să fie asistat, la data predării
bunului, de un specialist sau expert. Cu toate acestea, nu se acceptă un comportament pasiv,
neglijent, legea cerându-i să fie prudent şi diligent. Un cumpărător prudent şi diligent este acela
care, la data predării bunului, face o examinare normală, dar atentă a bunului, obligaţie care îi
revine şi cumpărătorului ocazional. De exemplu, este obligat să încerce automobilul, să pună în
funcţiune aparatul, să despacheteze marfa etc. 21.

În ce priveşte cumpărătorul profesionist, care are competenţa tehnică profesională

necesară pentru cunoaşterea lucrului, viciul este considerat ascuns în condiţii mult mai severe.
Cumpărătorul profesionist este obligat să facă o verificare minuţioasă a lucrului pentru că el, prin
ipoteză, posedă calităţile profesionale care să-i permită să aprecieze calităţile şi defectele lucrului
22
. Aprecierea aptitudinii cumpărătorului profesionist de a descoperi viciul se face după criterii
abstracte, nu subiective, la nivelul unui profesionist fără reproş 23. El este considerat a cunoaşte
viciile lucrului pe care îl cumpără 24, însă prezumţia de cunoaştere a viciilor este simplă, putând fi
răsturnată în două cazuri:

19
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.223.
20
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.409- 411. A se vedea Ghe.
Gheorghiu, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,op.cit., p.1776.
21
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.224.
22
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.224.
23
În literatura juridică recentă se consideră că problema dacă o deficienţă (viciu) este ascunsă sau aparentă se
apreciază diferit, după cum este vorba despre un cumpărător profan sau un cumpărător profesionist. În cazul
cumpărătorului profan se consideră că viciul este ascuns dacă nu poate fi observat în urma unei examinări normale,
având în vedere resursele personale ale acestuia (apreciere in concreto) şi un comportament fără reproş al unei
persoane dotate cu asemenea resurse (apreciere in abstracto), fără a fi obligat să apeleze la un specialist sau expert,
afară de cazul în care a fost informat în prealabil de existenţa viciului. În cazul unui cumpărător profesionist, s-a
afirmat, viciul este considerat ascuns în condiţii mult mai dificile. Pentru un asemenea cumpărător, aprecierea
aptitudinii de a constata existenţa unor vicii se face după criterii abstracte, nu subiective, la nivelul unui profesionist
fără reproş. În privinţa cumpărătorului profesionist există o adevărată prezumţie simplă de cunoaştere a existenţei
viciilor. Dar, fiind vorba despre o prezumţie simplă, aceasta poate fi răsturnată prin proba contrară, dovedindu-se că
viciul a fost ascuns de vânzător prin mijloace dolosive sau că era imposibil de descoperit, decât printr-o expertiză
înalt calificată (a se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.409- 411,
precum şi literatura şi jurisprudenţa franceză acolo citate).
24
Ibidem.
 - vânzătorul a ascuns cu viclenie viciul (dol);

- viciul ascuns este insesizabil, respectiv nu poate fi descoperit decât dacă lucrul este
demontat sau numai de către un expert înalt calificat 25. În aceste cazuri, viciul este ascuns chiar şi
pentru un cumpărător profesionist, cu consecinţa că garanţia este datorată de vânzător.

Referitor la vânzătorul ocazional, acesta nu este prezumat a cunoaşte viciile lucrului

vândut, dar datorează garanţia contra viciilor ascunse chiar şi atunci când nu a cunoscut viciile la
data vânzării. În schimb, în cazul vânzătorului profesionist prezumţia de cunoaştere a existenţei
viciilor este absolută, proba contrară nefiind permisă. Aceasta pentru că vânzătorul profesionist,
având pregătire de specialitate în domeniu, el cunoaşte lucrul sau trebuie să îl
cunoască.Vânzătorul nu poate scăpa de prezumţia că a cunoscut existenţa viciilor nici dacă face
proba că viciul a fost indecelabil şi că a depus toate diligenţele pentru a controla calitatea
produselor sale, fiind vorba aşadar despre o răspundere obiectivă. Prezumţia se aplica chiar şi
atunci când vânzătorul a făcut o livrare directă de la furnizorul său la client, fără să aibă vreun
contact cu mărfurile. Prin urmare, vânzătorul profesionist este considerat, în toate situaţiile, ca
fiind de rea-credinţă.

Atunci când vânzarea s-a încheiat între profesionişti (vânzătorul şi cumpărătorul sunt de
aceeaşi specialitate), vânzătorul profesionist nu poate ignora viciile lucrului vândut. Din punctul
de vedere al vânzătorului profesionist şi al prezumţiei de cunoaştere a existenţei viciilor, este
indiferent dacă acela cu care încheie contractul este şi el un profesionist (chiar de aceeaşi profesie
cu vânzătorul) sau nu. Dar, întrucât cumpărătorul este şi el profesionist,viciul nu este considerat
ascuns, căci un asemenea cumpărător este prezumat a-l cunoaşte. Această prezumţie este numai
simplă, putând fi răsturnată în cele două situaţii indicate mai sus (numai dacă va răsturna
prezumţia de cunoaştere a viciilor, cumpărătorul va putea invoca garanţia contra viciilor).

Rezultă că, în această materie, se utilizează nu numai un criteriu de apreciere in abstracto

(comportamentul oricărui cumpărător raportat la un cumpărător prudent şi diligent), ci şi un
criteriu de apreciere in concreto, în funcţie de persoana cumpărătorului (calităţile personale şi
nivelul cunoştinţelor sale). Aceasta deoarece, în opinia noastră, din punctul de vedere al
posibilităţilor de a descoperi viciul bunului, nu poate să nu conteze aspectul dacă cumpărătorul
este ocazional sau profesionist. De exemplu, când cumpărătorul autoturismului este un om
obişnuit, trebuie avute în vedere persoana cumpărătorului (apreciere in concreto) şi apoi
comportamentul concret al acestuia raportat la un cumpărător prudent şi diligent (apreciere in
abstracto). Raportarea trebuie să facă la un cumpărător prudent şi diligent de nivelul ori condiţia
socială a cumpărătorului, iar nu la un cumpărător prudent şi diligent profesionist. Nivelul
exigenţelor cerute cumpărătorului obişnuit este unul normal. În cazul în care cumpărătorul
autoturismului este profesionist (persoană cu pregătire profesională de specialitate în domeniu; de
exemplu, mecanic auto sau inginer auto etc), nivelul exigenţelor este sporit.

25
Ibidem p.225.
 b) În ce priveşte natura bunului vândut, garanţia contra viciilor ascunse se aplică atât în
cazul în care bunul este nou, cât şi atunci când bunul este de ocazie. Însă, în cazul unui bun de
ocazie, cumpărătorul nu poate pretinde aceeaşi calitate ca în cazul unui bun nou. Cumpărarea
unui lucru de ocazie este înţeleasă, în mod normal, ca o cumpărare a unui lucru în starea în care
este acesta. Vânzătorul garantează utilizarea normală pe care cumpărătorul ar putea, în mod
rezonabil, să o aştepte de la lucru 26.

Dacă la data predării bunului viciul putea fi descoperit de către cumpărător, fără asistenţă
de specialitate, atunci viciul nu mai este considerat ascuns, ci aparent, iar vânzătorul nu datorează
garanţie. De exemplu, într-o speţă s-a hotărât că vânzătorul nu este răspunzător pentru vicii
ascunse deoarece cumpărătorul apartamentului, cu prilejul numeroaselor vizite efectuate la
imobil, putea constata zgomotul continuu produs de o instalaţie frigorifică a unei măcelării 27.

Rezultă că spre deosebire de garanţia contra evicţiunii (care funcţionează chiar şi în cazul
în care cumpărătorul are o culpă în necunoaşterea cauzei evicţiunii), în cazul garanţiei împotriva
viciilor bunului vândut culpa cumpărătorului în necunoaşterea viciului exclude răspunderea
vânzătorului pentru aceste vicii 28.

De asemenea, potrivit art. 1707 alin.4 C.civ. vânzătorul nu datorează garanţie contra
viciilor pe care cumpărătorul le cunoştea la încheierea contractului. De exemplu, vânzătorul nu
este ţinut să răspundă de viciile bunului pe care el le-a adus expres la cunoştinţa cumpărătorului,
deoarece aceste vicii, indiferent de natura lor, nu mai sunt ascunse.

Revine vânzătorului sarcina de a dovedi că viciul este aparent sau că l-a înştiinţat pe
cumpărător despre existenţa viciilor ori că viciile au fost cunoscute de cumpărător pe altă cale.
Vânzătorul poate apela şi la prezumţii (uneori modicitatea preţului permite să se prezume
cunoaşterea viciului de către cumpărător) 29. Pe de altă parte, cumpărătorul profesionist este
prezumat a cunoaşte viciile bunului, în afară de acelea care sunt insesizabile.

26
În speţă, tractorul nu avea portiere. De asemenea, într-o altă speţă s-a reţinut că datorită kilometrajului deja făcut,
cumpărătorul putea, în mod normal, să prevadă că risca să trebuiască să facă reparaţii în cursul lunilor următoare,
deci vechimea n-ar putea să fie considerată viciu ascuns; tot la fel, cumpărătorul unui automobil cumpărat la preţ de
fier vechi nu poate, în mod rezonabil, să presupună că funcţionează (A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier,
op.cit., p.226).
27
A se vedea Curtea de Apel din Versailles, 23 iunie 2000, „Recueil Dalloz” (IR) nr.33/2000, p.240, citată după
D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.410. Soluţia este discutabilă sub aspectul
aplicării răspunderii contractuale a vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, întrucât viciul trebuie să
privească bunul vândut, iar nu alt bun care face zgomot. Cu alte cuvinte, viciul trebuie să fie intrinsec bunului
vândut. Dacă viciul nu este intrinsec acestui bun, dar se manifestă în legătură cu el, eventuala răspundere a
vânzătorului se va angaja pe temei delictual, iar nu contractual (a se vedea R.Dincă, op.cit., p.139).
28
De asemenea, o altă distincţie între garanţia contra evicţiunii şi garanţia contra viciilor constă în: evicţiunea
presupune că tulburarea suferită de cumpărător provine de la un drept ce aparţine unui terţ. Din contră, viciul lucrului
nu rezultă din dreptul unui terţ, ci constă într-un defect al calităţilor materiale ale lucrului. De exemplu, nu există
evicţiune, ci viciu al lucrului sau defect de conformitate, atunci când parcela vândută, descrisă ca fiind teren arabil,
este, în realitate, compusă din pădure (a se vedea Ph.Malaurie, L.Aynes, P-Y Gautier, op.cit., p.210).
29
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.232.
 Problema dacă un viciu este ascuns sau aparent, fiind o împrejurare de fapt, rămâne la
aprecierea instanţei de judecată.

73.2. Viciul sau cauza lui să fi existat la data predării bunului . De exemplu, constituie
un viciu ascuns, existent la data predării, atunci când vânzătorul a predat cumpărătorului un cal
bolnav, care n-a putut fi diagnosticat decât ulterior, printr-o analiză de laborator 30.

De asemenea, nu este necesar ca viciul să se fi manifestat până la predarea bunului, ci este

suficient ca la data predării să existe doar cauza sau germenele lui, chiar dacă viciul se va
manifesta ulterior. De exemplu, o defecţiune de turnare a unei piese metalice reprezintă un viciu
ascuns, existent la data predării bunului, chiar dacă ruperea piesei datorită acestei defecţiuni se
produce abia mai târziu 31.

Dovada faptului că viciul sau cauza lui a existat în momentul predării bunului cade în
sarcina cumpărătorului.

Vânzătorul nu răspunde pentru viciile care nu existau la data predării bunului, deoarece
odată cu predarea trec la cumpărător şi riscurile.

73.3. Viciul să fie important. Această condiţie rezultă implicit din dispoziţiile art. 1707
alin.1C.civ., care dispune că vânzătorul garantează împotriva acelor vicii ascunse "care fac bunul
vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură
întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar
fi dat un preţ mai mic".

Dacă viciile sunt minore şi lucrul poate fi uşor reparat, garanţia vânzătorului pentru vicii
nu funcţionează 32. De exemplu, în practica judiciară s-a decis că viciul nu este important (grav)
dacă constă doar în uzura unor piese, care pot fi înlocuite 33.

De asemenea, în cazul cumpărării unui bun uzat (de exemplu, un autoturism de ocazie), la
un preţ redus, gravitatea viciului se apreciază ţinând seama că partea a cunoscut faptul că măcar o
parte din piese sunt în stare de uzură avansată şi a acceptat să-l cumpere în aceste condiţii 34.

Pentru angajarea răspunderii vânzătorului nu este necesar ca viciul să afecteze esenţa

(substanţa) bunului 35.

73.4. Viciul să se fi ivit înăuntrul termenului de garanţie. Aceste termene de garanţie sunt,
conform art.2531 alin.1 lit. a şi b C.civ.:
30
A se vedea Trib. judeţean Hunedoara, dec.civ.nr.5/1983, în RRD nr.6/1983, p.58.
31
M.Mureşan, Drept civil. Contractele speciale. Curs universitar, op.cit., p.87.
32
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.413.
33
A se vedea Trib. Suprem, sec.civ.dec.nr. 183/1978, în CD, 1978, p.59-62; idem, decizia nr.679/1986, în RRD
nr.1/1987, p.62-63.
34
A se vedea Trib.Suprem, s.civ.dec.nr. 183/1978, citată după F.Deak, L.Mihai, R.Popescu, vol.I, Ed. a IV-a, op.cit.,
p.117.
35
A se vedea Trib. Suprem, sec.civ. dec.nr.541/1973, în CD, 1973, p.133.
 - un an de la data predării ori recepţiei finale a bunului;

- trei ani de la data predării sau recepţiei finale a construcţiei.

Termenele prevăzute mai sus sunt termene de garanţie 36, înăuntrul cărora

viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească (art. 2531 alin.4 C.civ.).

În opinia noastră, sintagma "viciile să se ivească" trebuie înţeleasă în sensul că viciile să

se manifeste în cadrul termenului de garanţie, iar nu doar să se nască în acest interval de timp,
întrucât viciul sau cauza lui trebuie să existe încă de la data predării bunului, pentru angajarea
răspunderii vânzătorului. Deci, este vorba despre faptul că viciul exista la data predării bunului,
dar s-a manifestat înăuntrul termenului de garanţie.

Dacă viciul s-a manifestat după împlinirea termenului de garanţie, vânzătorul nu răspunde.
Cumpărătorul este considerat că a putut beneficia de calitatea, valoarea ori utilitatea aşteptată de
la bunul pe care l-a cumpărat 37

Este posibil ca ivirea (manifestarea) viciilor să nu coincidă cu descoperirea (cunoaşterea)

lor de către cumpărător. În aceste cazuri, pentru angajarea răspunderii vânzătorului, se pune
întrebarea dacă viciile trebuie atât să se ivească, cât şi să fie descoperite de către cumpărător
înăuntrul termenului de garanţie ?. Considerăm că din dispoziţiile art. 2531 alin.4 C.civ. rezultă
că viciile trebuie doar să se ivească (manifeste) înăuntrul termenului de garanţie. Dacă viciile s-au
ivit (manifestat) înăuntrul termenului de garanţie, dar au fost descoperite de cumpărător numai
după expirarea acestui termen, vânzătorul datorează garanţia contra viciilor ascunse, cu condiţia
ca acţiunea cumpărătorului să fie introdusă în termenul de prescripţie prevăzut de lege.

În cazul în care există termene de garanţie speciale, legale sau convenţionale, atunci viciile
ascunse trebuie să se ivească înăuntrul acestora.

Condiţiile angajării răspunderii vânzătorului contra viciilor ascunse trebuie dovedite de

către cumpărător, prin orice mijloace de probă (fiind un simplu fapt juridic).

74. Domeniul de aplicare al garanţiei contra viciilor. Obligaţia de garanţie împotriva

viciilor ascunse se aplică în orice vânzare (vânzare sub condiţie, vânzare cu plata preţului în rate
etc), inclusiv în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare, indiferent că bunul vândut este mobil
sau imobil, nou sau de ocazie, corporal sau incorporal (de exemplu, un program informatic
infectat cu virus) 38.

36
A se vedea şi F.Deak, L.Mihai, R.Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. a V-a, vol.1, op.cit.,
p.169.
37
A se vedea R.Dincă, op.cit., p.142.
38
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.226-227. F.Deak, L.Mihai, R.Popescu, vol.I, Ed. a IV-a,
op.cit., p.117.
 Pe de altă parte, conform art. 1714 C.civ., garanţia contra viciilor ascunse se aplică şi
atunci când bunul vândut nu corespunde calităţilor convenite de către părţi (calitatea bunului
vândut).

Însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1707 alin.5 C.civ., obligaţia de garanţie a

vânzătorului contra viciilor ascunse nu există în vânzările silite 39, ci numai în cazul vânzărilor
obişnuite, liber consimţite de către părţi 40. De asemenea, în cazul vânzării unei moşteniri, dacă
nu s-a obligat să garanteze conţinutul universalităţii, vânzătorul răspunde numai de calitatea sa de
moştenitor, nu şi de calitatea bunurilor vândute 41.

Atunci când bunul vândut este afectat de un viciu în sensul art.1707 alin.1 C.civ., situaţia
prezintă asemănare cu viciul de consimţământ al erorii (sau dolului) asupra substanţei obiectului
prestaţiei vânzătorului (art.1207 alin.2 pct. 2 din C.civ.) 42. Într-adevăr, în ambele situaţii există,
la data încheierii contractului, o eroare a cumpărătorului cu privire la bunul vândut. Însă, aşa cum
s-a arătat în literatura juridică şi în practica judecătorească 43, între cele două situaţii există
deosebiri esenţiale, care nu trebuie confundate.

Astfel, în cazul erorii asupra substanţei obiectului prestaţiei (error in substantiam), eroarea
cumpărătorului este atât de gravă încât îi viciază consimţământul la încheierea contractului şi
justifică anularea contractului. Din cauza acestui viciu de consimţământ, cumpărătorul nu a putut
cumpăra, în substanţa sa, lucrul voit 44. Cu alte cuvinte, bunul vândut nu este ceea ce
cumpărătorul a crezut că este şi a vrut să cumpere. De exemplu, cumpărătorul a crezut că a
cumpărat o casă din lemn, dar în realitate i s-a vândut o casă din chirpici; cumpărătorul a dorit să
cumpere un tablou original, însă i s-a vândut o reproducere 45; cumpărătorul a crezut şi a dorit să
cumpere o statuetă din aur şi i s-a vândut o statuetă din bronz.

39
Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în doctrina franceză, ar fi culmea ca cel care nu a cerut nimic şi n-a oferit nimic şi
care nu a făcut altceva decât să sufere vânzarea silită a bunului său, să trebuiască apoi să garanteze cumpărătorul
contra descoperirii unor defecte (a se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.221).
40
În literatura juridică recentă s-a arătat că obligaţia de garanţie a vânzătorului contra viciilor ascunse există chiar şi
în vânzările publice (prin licitaţie publică), dacă vânzătorul vinde de bunăvoie, deoarece numai atunci când vânzarea
este impusă de lege vânzătorului garanţia nu are aplicare.
Garanţia contra viciilor nu funcţionează în vânzările aleatorii, în care cumpărătorul cumpără pe riscul său, cu
excepţia cazului în care vânzătorul este de rea-credinţă (caz în care vânzarea nu mai este aleatorie) – a se vedea
D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.402, precum şi literatura juridică franceză
acolo citate.
41
A se vedea F.Deak, L.Mihai, R.Popescu, vol.I, Ed. a IV-a, op.cit., p.117.
42
A se vedea F.Deak, L.Mihai, R.Popescu, vol.I, Ed. a IV-a, op.cit., p.113. L.Stănciulescu, op.cit., p.167.
M.Mureşan, Drept civil. Contractele speciale. Curs universitar, op.cit., p.86.
43
Astfel, s-a precizat că eroarea asupra substanţei obiectului nu trebuie confundată cu viciile ascunse ale lucrului;
substanţa obiectului este constituită din acele calităţi ale sale care au fost determinante pentru părţi sau parte într-o
asemenea măsură încât, dacă ar fi fost cunoscută lipsa acestora, actul juridic nu s-ar mai fi încheiat (a se vedea CSJ,
s.civ., dec.nr. 160/1993, în Dreptul nr.7/1994, p.84).
44
A se vedea F.Deak, op.cit., p.84.
45
A se vedea M.Mureşan, Drept civil. Contractele speciale. Curs universitar, op.cit., p.86; Cumpărătorul s-a înşelat
în privinţa originii lucrului, a vechimii sale ori asupra persoanei care a confecţionat lucrul respectiv (a se vedea
G.Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p.136); C.T.
Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.154.
 În schimb, în ipoteza viciilor vizate de art.1707 alin.1 C.civ., cumpărătorul a cumpărat
exact lucrul voit, numai că el prezintă anumite defecte sau vicii care îl fac impropriu
întrebuinţării după destinaţie sau îi micşorează întrebuinţarea sau valoarea. De exemplu, casa este
din lemn, aşa cum a voit cumpărătorul să fie, dar aceasta este afectată de vicii (infestată cu
coleoptere în şarpantă sau cu termite ori cu ciuperci de casă); autoturismul cumpărat este exact
cel dorit de cumpărător, numai că acesta funcţionează defectuos ori nu dezvoltă puterea necesară;
câinele cumpărat este cel dorit de cumpărător, însă era inapt pentru reproducere etc. În aceste
situaţii, cumpărătorul nu poate cere anularea contractului, căci eroarea lui nu este destul de gravă
pentru a-i vicia consimţământul şi antrenează doar răspunderea vânzătorului în cadrul obligaţiei
de garanţie contra viciilor.

75. Denunţarea viciilor ascunse. Potrivit art. 1709 alin.1 C.civ., cumpărătorul care a
descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat să le aducă la cunoştinţa vânzătorului într-un
termen rezonabil, stabilit potrivit cu împrejurările, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a cere
măsura prevăzută la art.1710 alin.1 lit.d (rezoluţiunea) 46.

În cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil corporal,
termenul este de două zile lucrătoare (art.1709 alin.2 C.civ.).

Atunci când viciul apare în mod gradual, termenele prevăzute la art.1709 alin.1 încep să
curgă din ziua în care cumpărătorul îşi dă seama de gravitatea şi întinderea viciului (art.1709
alin.3 C.civ.).

Dacă vânzătorul a tăinuit viciul (ceea ce înseamnă că este de rea-credinţă), atunci el nu

mai poate invoca prevederile art.1709 C.civ. (sancţiunea decăderii cumpărătorului din dreptul de
a cere rezoluţiunea).

76. Efectele garanţiei contra viciilor bunului vândut.

Dacă bunul vândut este afectat de vicii şi sunt îndeplinite condiţiile analizate,
cumpărătorul are posibilitatea de a obţine de la vânzător, în baza art. 1710 alin.1C.civ., după caz:

a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;

b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;

c) reducerea corespunzătoare a preţului;

46
În ce priveşte viciile aparente, problema se rezolvă conform art. 1690 C.civ. Astfel, cumpărătorul are obligaţia ca
imediat după preluare să verifice starea bunului. Dacă în urma verificării constată existenţa unor vicii aparente,
cumpărătorul trebuie să îl informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că
vânzătorul şi-a executat obligaţia de a preda bunul în starea în care se afla în momentul încheierii contractului, fiind
exonerat de răspundere pentru viciile aparente.
În literatura juridică franceză s-a arătat că viciul aparent este mai mult decât viciul vizibil sau imediat perceptibil,
sau acela pe care-l dezvăluie un examen superficial. El este viciul care apare după o verificare elementară (a se
vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.224).
 d) rezoluţiunea vânzării.

Cumpărătorului i se recunoaşte un drept de opţiune privind măsurile reparatorii prevăzute

de lege. Însă, dreptul de opţiune al cumpărătorului trebuie să fie proporţional cu gravitatea
viciilor, scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, avute în
vedere de părţi (art.1710 alin.2 C.civ.). Dacă măsura aleasă de cumpărător este disproporţionată,
instanţa de judecată, la cererea vânzătorului, poate dispune o altă măsură prevăzută la art. 1710
alin.1C.civ., decât cea solicitată de cumpărător 47.

Reglementările de mai sus constituie o schimbare faţă de dispoziţiile vechiului Cod civil
de la 1864, care prevedea pentru cumpărător doar posibilitatea de a opta între acţiunea în
rezoluţiune (acţiunea redhibitorie) şi acţiunea în reducerea preţului (acţiunea estimatorie).

De asemenea, potrivit art. 1711 alin.1C.civ., dacă numai unele dintre bunurile vândute sunt
afectate de vicii şi acestea pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru cumpărător, iar instanţa
dispune rezoluţiunea în condiţiile art.1710 C.civ., contractul se desfiinţează numai în parte.

Rezoluţiunea contractului în privinţa bunului principal, atrage rezoluţiunea lui şi în

privinţa bunului accesoriu (art.1711 alin.2 C.civ.).

Trebuie precizat că admisibilitatea acţiunii în rezoluţiune a cumpărătorului pentru vicii

ascunse nu este condiţionată de reaua-credinţă a vânzătorului. Numai întinderea răspunderii
vânzătorului diferă după cum a fost de bună-credinţă (nu a cunoscut viciile la data vânzării) sau
de rea-credinţă (a cunoscut viciile la data încheierii contractului), aşa cum vom vedea mai jos.

De asemenea, pentru admisibilitatea acţiunii în rezoluţiune a cumpărătorului nu este

necesar ca viciul să facă ca bunul să fie cu totul impropriu oricărei întrebuinţări, fiind suficient ca
el să nu poată fi utilizat conform destinaţiei sale normale 48.

Pierderea sau deteriorarea bunului (afectat de vicii -s.n.), chiar prin forţă majoră, nu îl
împiedică pe cumpărător să obţină măsurile prevăzute la art. 1710 alin.1C.civ.

77. Întinderea garanţiei vânzătorului. Întinderea garanţiei diferă după cum vânzătorul a
fost de rea-credinţă (cunoştea viciile la data încheierii contractului de vânzare, dar nu le-a adus la
cunoştinţa cumpărătorului) sau de bună-credinţă (nu a cunoscut viciile bunului la data vânzării).

Dacă la data încheierii contractului vânzătorul cunoştea viciile bunului vândut, pe lângă
una dintre măsurile prevăzute la art. 1710 alin.1C.civ., vânzătorul este obligat la plata de daune-
interese 49, pentru repararea întregului prejudiciu cauzat, dacă este cazul (art.1712 alin.1C.civ.).

47
A se vedea Ghe.Gheorghiu, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1778.
48
M.Mureşan, Drept civil. Contractele speciale. Curs universitar, op.cit., p.90; F.Deak, op.cit., p.88.
49
În practica judiciară s-a decis că dacă vânzătorul cunoştea viciul lucrului, el va fi obligat nu numai la restituirea
preţului, dar şi la daune-interese, iar în lipsa unor daune dovedite, cel puţin cumpărătorul are dreptul la dobânzi după
suma ce urmează a fi restituită, calculate începând cu data plăţii preţului şi până le restituirea efectivă (a se vedea
Trib. judeţean Arad, dec.civ.nr. 1580 din 20 august 1955, în L.P.nr.6/1957, p.757-758, citată după M.Mureşan, Drept
Daunele-interese pot proveni din prejudicii corporale (rănirea sau moartea cumpărătorului),
prejudicii patrimoniale (costul unor reparaţii; costul înlocuirii unor produse) ori prejudicii aduse
unui terţ care şi-a recuperat paguba de la cumpărător, rămânând acestuia acţiune în regres
împotriva vânzătorului 50. Este cuprins în viciul ascuns ansamblul daunelor cauzate de lucru 51.

Cumpărătorul are dreptul la daune-interese numai dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă,

adică a cunoscut viciile bunului la data vânzării şi nu le-a adus la cunoştinţa cumpărătorului,
considerându-se că aceste daune sunt imprevizibile şi deci datorate numai în caz de dol 52.

Acordarea daunelor-interese presupune, din partea cumpărătorului, să facă dovada

prejudiciului suferit şi a legăturii de cauzalitate dintre viciile bunului şi prejudiciu, în condiţiile
dreptului comun. De asemenea, întrucât buna-credinţă se prezumă, cumpărătorul este ţinut să
dovedească reaua-credinţă a vânzătorului. Cumpărătorul poate face dovada cu orice mijloace de
probă, inclusiv prezumţii (în cazul vânzătorului profesionist, ignoranţa se prezumă a fi culpabilă
şi deci atrage răspunderea pentru vicii) 53.

Daunele-interese pot fi solicitate de cumpărător fie în cadrul acţiunii în rezoluţiune, fie în

cadrul acţiunii în reducerea preţului, fie chiar independent de cele două acţiuni.

De asemenea, întinderea daunelor-interese nu poate fi limitată la preţul achitat de

cumpărător, deoarece este vorba despre repararea unui prejudiciu, iar prejudiciul trebuie reparat
integral de cel vinovat.

În altă ordine de idei, dacă la data încheierii contractului vânzătorul cunoştea viciile
bunului, dar nu le-a adus la cunoştinţa cumpărătorului (ceea ce semnifică dol prin reticenţă), se
admite dreptul cumpărătorului de a opta între acţiunea în anularea vânzării pentru dol şi una
dintre măsurile reparatorii întemeiate pe prevederile art. 1710 alin.1 C.civ. 54

Dacă vânzătorul nu cunoştea viciile bunului vândut şi s-a dispus una dintre măsurile
prevăzute la art.1710 alin.1 lit. c) sau d) C.civ., el este obligat să restituie cumpărătorului doar
preţul şi cheltuielile făcute cu prilejul vânzării, în tot sau în parte, după caz (art.1712 alin.2
C.civ.) 55.

În literatura juridică recentă se consideră, pe bună dreptate, că textul art. 1712 alin.2
C.civ. lasă deschisă posibilitatea ca atunci când vânzătorul nu cunoştea viciile bunului vândut,
deşi ar fi putut şi ar fi trebuit să le cunoască, adică din culpa sa, cum este uneori cazul
civil. Contractele speciale. Curs universitar, op.cit., p.89; în acelaşi sens şi D.Chirică, Tratat de drept civil.
Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.428, precum şi literatura juridică şi jurisprudenţa acolo citate).
50
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.430.
51
În acest sens, a se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.218.
52
F.Deak, op.cit., p. 89.
53
A se vedea F.Deak, L.Mihai, R.Popescu, vol.I, Ed. a IV-a, op.cit., p.119.
54
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.434.
55
Conform art. 121 din Legea de punere în aplicare a Codului civil nr.71/2011, dispoziţiile art.1710, 1711, 1712
alin.2 şi 1713 din Codul civil se aplică şi în cazurile în care viciile ascunse au fost descoperite după data intrării în
vigoare a Codului civil.
vânzătorului profesionist, atunci cumpărătorul este îndreptăţit să solicite daune-interese potrivit
dreptului comun al răspunderii contractuale pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor 56. Într-
adevăr, vânzătorul profesionist, care în activitatea sa utilizează cunoştinţele profesionale,
cunoaşte sau trebuie să cunoască viciile lucrului şi, drept urmare, este obligat la daune-interese
în caz de vicii ascunse. El este asimilat unui vânzător de rea-credinţă 57.

Precizăm că, în unele situaţii, culpa cumpărătorului limitează dreptul la daune-interese.

De exemplu, lucrul vândut piere atât din cauza viciilor, cât şi din vina (comportamentul)
cumpărătorului 58.

78. Prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse. Termenul prescripţiei este de
3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen (art.2517 C.civ.).

Potrivit art. 2531 alin.1 C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripţia dreptului la
acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă:

a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcţie, de la
împlinirea unui an de la data predării ori recepţiei finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului
în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data
descoperirii;

b) în cazul unei construcţii, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepţiei finale
a construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să
curgă de la data descoperirii.

Dispoziţiile art. 2531 alin.1 şi alin.2 C.civ. se aplică şi în cazul lipsei calităţilor convenite
ori al lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare din aceste lipsuri nu puteau fi descoperite,
fără cunoştinţe speciale, printr-o verificare normală.

Termenele prevăzute mai sus (un an şi respectiv 3 ani) sunt termene de garanţie înăuntrul
cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească, adică să se manifeste (art. 2531 alin.4
C.civ.) 59.

56
A se vedea R.Dincă, op.cit., p.145. În cazul vânzătorilor profesionişti, practica judiciară şi doctrina, anterioare
noului Cod civil, prezumau absolut cunoaşterea existenţei viciilor din partea acestora, proba contrară nefiind admisă.
Din punctul de vedere al vânzătorului profesionist şi al prezumţiei de cunoaştere a existenţei viciilor, este
indiferent dacă acela cu care încheie contractul este şi el un profesionist (chiar de aceeaşi profesie cu vânzătorul) sau
nu. Însă, atunci când cumpărătorul este de aceeaşi profesie cu vânzătorul, el nu are dreptul la daune-interese decât
dacă face dovada că viciile au fost indecelabile sau ascunse cu viclenie, căci altminteri este prezumat (prezumţie
simplă) a fi cunoscut existenţa viciilor, ceea ce exclude cu totul garanţia (a se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil.
Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p 431-432, precum şi literatura juridică şi jurisprudenţa acolo citate).
57
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.235.
58
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., 432.
59
Dacă viciile sau ivit înăuntrul termenului de garanţie, dar au fost descoperite de cumpărător după expirarea acestui
termen, atunci termenul de prescripţie începe să curgă de la data expirării termenului de garanţie.
 Prevederile legale indicate mai sus nu aduc nici un fel de atingere termenelor de garanţie
speciale, legale sau convenţionale.

De asemenea, dispoziţiile art.2531C.civ. se aplică şi în cazul produselor pentru care s-a

prevăzut un termen de valabilitate, ca şi în cazul bunurilor sau lucrărilor pentru care există un
termen de garanţie pentru buna funcţionare.

Termenele de garanţie (un an, trei ani) nu trebuie confundate cu termenul de prescripţie (3
ani), care vizează prescripţia dreptului la acţiune al cumpărătorului împotriva vânzătorului pentru
viciile ascunse.

79. Modificări convenţionale a garanţiei contra viciilor. Conform art. 1708

alin.1C.civ., dacă părţile nu au convenit altfel, vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor
ascunse, chiar şi atunci când nu le-a cunoscut. Cu atât mai mult, vânzătorul este obligat să
garanteze contra viciilor ascunse dacă le-a cunoscut, fiind de rea-credinţă.

Obligaţia de garanţie a vânzătorului contra viciilor ascunse este reglementată de Codul

nostru civil prin dispoziţii supletive, părţile având posibilitatea să limiteze, să înlăture sau să
extindă această garanţie, prin clauze stipulate expres în contract. De exemplu, sunt clauze de
limitare sau de înlăturare a garanţiei contra viciilor: scurtarea termenului legal de garanţie, de 1
an sau de 3 ani, în care viciile ascunse trebuie să se ivească (manifeste); posibilitatea exercitării
de către cumpărător numai a acţiunii în reducerea preţului; dreptul cumpărătorului de a cere
numai reparaţiile necesare; excluderea totală a garanţiei etc. 60. Sunt clauze de extindere a
garanţiei acelea prin care vânzătorul îşi asumă obligaţia de garanţie şi contra viciilor aparente sau
împotriva viciilor născute ulterior predării bunului ori dincolo de limitele termenului de garanţie
fixat de lege 61.

Cu referire la clauzele de limitare sau de înlăturare a garanţiei contra viciilor ascunse,

precizăm că acestea sunt valabile şi îşi produc efectele numai dacă vânzătorul a fost de bună-
credinţă, adică nu a cunoscut viciile bunului în momentul vânzării 62. În acest sens, conform art.
1708 alin.2 C.civ. "clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă în
privinţa viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii
contractului ". Cumpărătorul trebuie să facă dovada cunoaşterii viciilor de către vânzător şi poate
face această dovadă prin orice mijloace de probă.

În ce priveşte clauzele de extindere a garanţiei, acestea pot fi stipulate liber, fără nici o
îngrădire.

80. Garanţia pentru buna funcţionare. Conform art.1716 alin.1C.civ., în afară de

garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna
funcţionare a lucrului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului
60
Ibidem.
61
D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit., p.436-437.
62
F.Deak, L.Mihai, R.Popescu, vol.I, Ed. a IV-a, op.cit., p.122.
de garanţie 63, să repare bunul pe cheltuiala sa. În lipsa unui termen prevăzut în contract sau în
legea specială, durata maximă a reparaţiei este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat
repararea bunului.

Dacă reparaţia este imposibilă sau dacă durata acesteia depăşeşte timpul stabilit prin
contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut (art.1716
alin.2 C.civ.). În ipoteza în care vânzătorul nu înlocuieşte bunul într-un termen rezonabil, potrivit
cu împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie preţul primit în schimbul
înapoierii bunului (art.1716 alin.3 C.civ.).

În conformitate cu art. 1718 alin.1C.civ., cumpărătorul trebuie să comunice vânzătorului

defecţiunea ivită înainte de împlinirea termenului de garanţie, sub sancţiunea decăderii din
dreptul de garanţie. Dacă comunicarea nu a putut fi făcută în termenul de garanţie, din motive
obiective 64, cumpărătorul are obligaţia să comunice defecţiunea într-un termen rezonabil de la
data expirării termenului de garanţie.

Dacă vânzătorul dovedeşte că defecţiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în
care cumpărătorul a folosit sau a păstrat bunul, va fi exonerat de răspundere 65. Comportamentul
cumpărătorului se apreciază şi luându-se în considerare instrucţiunile scrise care i-au fost
comunicate de către vânzător (art. 1717 C.civ.).

*****

Dispoziţiile vechiului Cod civil de la 1864, privitoare la garanţia contra viciilor ascunse,
s-au dovedit a fi insuficiente în ultimele decenii, motiv pentru care s-a impus adoptarea unor
reglementări moderne, corespunzătoare stadiului actual de dezvoltare al societăţii şi consumului.

În acest scop, a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia

consumatorilor (modificată, republicată şi actualizată) 66 care cuprinde şi dispoziţii referitoare la
viciile ascunse ale produselor.

63
Prin urmare, vânzătorul răspunde chiar dacă viciul ori cauza lui nu exista la data încheierii contractului sau la data
predării bunului, fiind suficient ca viciul să se fi ivit înăuntrul termenului de garanţie.
64
În literatura juridică recentă s-a apreciat că prin motive obiective se înţelege "orice motive neimputabile
cumpărătorului", chiar dacă nu sunt de natura forţei majore sau a cazului fortuit (R.Dincă, op.cit., p.147).
65
Atunci când s-a dovedit o utilizare defectuoasă a lucrului, viciul nu este imputabil vânzătorului, ci cumpărătorului.
Ca urmare, garanţia nu funcţionează când viciul îi este imputabil cumpărătorului. De asemenea, garanţia vânzătorului
nu operează nici în caz de uzură ce ţine de utilizarea prelungită (a se vedea, pentru amănunte Ph. Malaurie, L.Aynès,
P-Y.Gautier, op.cit., p.228 - 229).
66
Republicată în Monitorul Oficial al României nr.208 din 28 martie 2007, modificată şi completată, ultima
modificare prin Legea nr. 51 din 30 martie 2016, publicată în M.Of. nr.257 din 6 aprilie 2016.
 Astfel, prin viciu ascuns legea specială înţelege „deficienţa calitativă a unui produs livrat
sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către
consumator prin mijloacele obişnuite de verificare” (art. 2 pct.21).

Consumatorii au dreptul „de a pretinde vânzătorilor sau prestatorilor de servicii

remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute, precum şi despăgubiri
pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau
de valabilitate. După expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau
înlocuirea produselor/serviciilor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost
realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare 67 a acestora” (art.12
alin.1).

Remedierea deficienţelor apărute la produse sau servicii, în cadrul termenului de garanţie

68
sau de valabilitate 69, ori înlocuirea produselor care nu corespund şi care nu sunt imputabile
consumatorului, se face în termen de maxim 15 zile din momentul când operatorul economic 70 a
luat cunoştinţă de deficienţele respective.

Cu referire la bunurile de folosinţă îndelungată (frigidere, televizoare, maşini de spălat,

autoturisme, aparate foto etc.) acestea se vând însoţite de certificatul de garanţie, declaraţia de
conformitate, precum şi de cartea tehnică ori instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare,
întreţinere, eliberate de producător (art.20 alin. 3). În cadrul termenului de garanţie, vânzătorul
are obligaţia de a remedia orice deficienţe de calitate, indiferent dacă acestea sunt sau nu vicii
ascunse. În privinţa acestor bunuri cumpărătorul are posibilitatea de a acţiona împotriva
vânzătorului atât pe temeiul garanţiei contra viciilor ascunse reglementate de Codul civil, cât şi
pe temeiul dispoziţiilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.21/1992, care pot fi uneori mai
avantajoase sau mai uşor de aplicat (de exemplu, aşa cum s-a arătat în literatura juridică,
remediile sunt mai uşor de obţinut în baza acestui act normativ special, nefiind necesară
acţionarea în justiţie a vânzătorului; sunt supuse remedierii orice deficienţe, indiferent dacă se
subsumează sau nu noţiunii de „vicii ascunse” 71 ).

Consumatorii au dreptul „de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra

caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel
67
Prin durată medie de utilizare legea înţelege „intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau
declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi
menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi
exploatare” (art.2 pct.20).
68
Termen de garanţie – limita de timp, care curge de la data dobândirii produsului sau serviciului, până la care
producătorul sau prestatorul îşi asumă responsabilitatea remedierii sau înlocuirii produsului ori serviciului
achiziţionat, pe cheltuiala sa, dacă deficienţele nu sunt imputabile consumatorului (art.2 pct.17).
69
Termen de valabilitate – limita de timp stabilită de producător până la care un produs îşi păstrează caracteristicile
specifice iniţiale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare (art.2 pct.18); în
cazul produselor alimentare – data limită de consum.
70
Operator economic – persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică,
importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii (art.2 pct.3).
71
A se vedea D.Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol.1, 2008, op.cit.,p.400. I. F. Popa –
Conformitatea lucrului vândut - între rigiditate tradiţională şi funcţionalism, în RRDP nr.2/2009, p 65-99.
încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între
produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în
deplină securitate” (art.18).

În sfârşit, precizăm că vânzătorul este ţinut de o obligaţie de securitate faţă de cumpărător

şi chiar faţă de terţi atunci când aceştia sunt utilizatori şi când lucrul este potenţial periculos.
Această obligaţie îi impune să predea bunuri lipsite de orice fel de vicii de natură să creeze un
pericol. Însă, răspunderea vânzătorului nu îl împiedică pe cumpărător să fie prudent şi diligent,
mai ales atunci când produsul sau ambalajul produsului cuprinde un mod de utilizare şi
atenţionări speciale 72. Uniunea Europeană a adoptat două directive cu privire la această problemă
şi anume: Directiva din 25 iulie 1985 prin care se instituie o răspundere fără culpă pentru fapta
produselor defectuoase, denumită "defect de securitate" şi Directiva din 25 mai 1999 asupra unor
aspecte ale vânzării şi ale garanţiilor bunurilor de consum, prin care se reglementează garanţia
materială a vânzătorului de bunuri mobile corporale ce acţionează în cadrul activităţii sale
profesionale sau comerciale, faţă de cumpărător, în calitatea sa de consumator (transpusă prin
Legea nr.449/2003), fiind excluse vânzările între consumatori şi cele între profesionişti 73.

72
A se vedea Ph. Malaurie, L.Aynès, P-Y.Gautier, op.cit., p.226 - 228. A se vedea şi Legea nr.245 din 9 iunie 2004
privind securitatea generală a produselor, republicată în M.Of. al României nr.360 din 9 mai 2008; Legea nr.449
din 12 noiembrie 2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în M.Of. al României
nr.347 din 6 mai 2008, modificată prin O.U.G. nr.34 din 4 iunie 2014 şi O.G. nr.9 din 27 ianuarie 2016.
73
A se vedea Ghe.Gheorghiu, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, op.cit., p.1775.