Suport Curs

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA

ŞI FISCALITATEA ENTITĂŢII ECONOMICE
Cuprins:
1.1. Noţiuni de bază privind organizarea contabilităţii la nivelul entităţii
economice
Test de autoevaluare 1.1.
1.2. Aspecte generale privind fiscalitatea entităţii; Relaţia dintre contabilitate
şi fiscalitate
1.3. Componentele sistemului fiscal
Rezumat
Bibliografie
Obiective:
După studiul acestei teme, veţi reuşi să:
● înţelegeţi delimitarea celor două secţiuni ale contabilităţii, precum şi a
obiectivelor proprii acestora, pentru a facilita înţelegerea implicaţiilor fiscale ale
principalelor impozite, taxe şi contribuţii din temele ulterioare;
● cunoaşteţi obiectivele fundamentale ale fiscalităţii şi, respectiv, relaţia dintre
contabilitate şi fiscalitate;
● reţineţi principalele elemente comune ale impozitelor, taxelor şi contribuţiilor.
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare: 2 ore
1.1. Noţiuni de bază privind organizarea contabilităţii la nivelul

entităţii economice
Economia naţională a oricărei ţări, ca parte componentă a economiei mondiale,
cuprinde mai multe activităţi desfăşurate de persoane juridice şi persoane fizice, ce
aparţin ţării respective, precum şi de persoane aflate în afara ţării. Între economiile
naţionale ale ţărilor apar relaţii internaţionale generate de diviziunea internaţională a
muncii la circuitul economic mondial sub forma unor fluxuri de bunuri sau servicii
economice, fluxuri de credite, fluxuri de capital şi a celor generate de schimburile
valutare. Aceste fluxuri internaţionale influenţează fluxurile din interiorul economiei
naţionale din fiecare ţară.
Informaţia şi, îndeosebi, informaţia economică este, astăzi, prezentă în toate
domeniile de activitate, fiind un element indispensabil al progresului. Prin conţinutul lor,
informaţiile economice subordonează toate celelalte activităţi, angajate în activitatea de
producţie, consum, schimb şi repartiţie.
Valorificarea eficientă a informaţiei economice se poate realiza numai în cadrul
unui sistem informaţional economic în care contabilitatea este o componentă de bază a
acestuia.
Entitatea reprezintă o componentă a mediului economic, care este influenţată de
acesta şi pe care poate, eventual, să-l influenţeze.
În cadrul entităţii, se realizează producţia bunurilor, executarea lucrărilor,
prestarea serviciilor, circulaţia bunurilor şi valorilor economice (titluri de valoare) şi alte
operaţii secundare acestora care, toate acestea, trebuie reflectate în contabilitate.
Contabilitate şi fiscalitate 5
Entitatea (întreprinderea) reprezintă o denumire generică, deoarece, în realitate,
capătă forme diferite, în funcţie de diferite criterii luate pentru delimitarea lor (societăţi
comerciale, companii naţionale, regii autonome, instituţii publice, persoane fizice care
desfăşoară, în mod independent, activităţi economice, etc.).
Legea contabilităţii constituie cadrul general care reglementează principalele
obiective privind: entităţile care sunt obligate la organizarea contabilităţii; cerinţele privind
organizarea contabilităţii; întocmirea situaţiilor financiare de raportare periodică
(semestriale şi anuale); auditul şi depunerea situaţiilor financiare.
• Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome,
institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi
celelalte persoane juridice; instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte
persoane juridice cu şi fără scop patrimonial.
Conform • Subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care
legislaţiei1, în aparţin persoanelor prevăzute anterior, cu sediul în România, precum şi
subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor
sfera persoane juridice cu sediul în străinătate.
entităţilor • Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act
obligate să constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurile
organizeze şi de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entităţi
să conducă organizate pe baza Codului civil.
contabilitatea • Persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri au
financiară, se obligaţia să conducă contabilitate simplificată, bazată pe regulile
includ: contabilităţii în partidă simplă (aceste persoane întocmesc Registrul-jurnal
de încasări şi plăţi şi Registrul-inventar). Cu excepţia persoanelor fizice,
celelalte persoane organizează şi conduc, după caz, şi contabilitatea de
gestiune, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.
Conform Legii contabilităţii, contabilitatea este definită ca fiind activitatea specializată în
măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice şi fizice.
La nivelul unei entităţi ● contabilitatea financiară
se disting două secţiuni ale (denumită şi generală sau externă);
contabilităţii: ● contabilitatea de gestiune
(denumită şi managerială sau internă).
● înregistrează şi urmăreşte toate tranzacţiile (operaţiile) care afectează

activele, capitalurile proprii şi datoriile;
● principalul obiectiv al acesteia îl constituie furnizarea de informaţii
sintetice privind poziţia financiară, performanţa financiară şi celelalte
# În principal, informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
obiectivele ● asemenea informaţii sunt prezentate în situaţiile financiare, ce se
contabilităţii întocmesc periodic şi sunt destinate atât conducerii entităţii, cât şi diverşilor
financiare utilizatori externi (investitori de capital, societăţi bancare, angajaţi,
furnizori, clienţi, guvern şi instituţiile sale, precum şi publicului);
sunt
● organizarea şi conducerea contabilităţii financiare are la bază norme
următoarele:
unitare şi obligatorii pentru toate entităţile (spunem că este standardizată),
asigurând, în acest fel, informaţiile necesare tuturor utilizatorilor, permiţând
comparabilitatea indicatorilor de gestiune economico financiară între
diferite entităţi.
Poziţia financiară a unei entităţi economico-sociale este influenţată de resursele
economice pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditatea şi
solvabilitatea sa, de capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi
desfăşoară activitatea entitatea respectivă.
● Contabilitatea de gestiune, a doua secţiune a contabilităţii, se organizează în
funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile informaţionale proprii, în vederea
1
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată ulterior, art. 1.
6 Contabilitate şi fiscalitate
realizării actului decizional. Conform ultimelor reglementări2 în domeniu ea “asigură, în
principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe
destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de
profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al
bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs
de execuţie, imobilizărilor în curs etc., din unităţile de producţie, comerciale,
prestatoare de servicii, financiare şi alte domenii de activitate”.
Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice.
Realizarea contabilităţii de gestiune se efectuează, fie utilizând conturi specifice (adică
cele din clasa 9), fie dezvoltând conturile din contabilitatea financiară, fie cu ajutorul
evidenţei tehnic-operative proprii. Fiind principalul furnizor de informaţii necesare
conducerii subunităţilor, componente ale entităţii, reprezintă un instrument intern în luarea
deciziilor şi în realizarea controlului de gestiune.
# De reţinut: Obiectivele pe care trebuie să le realizeze entităţile care

organizează şi conduc contabilitatea proprie sunt următoarele:
● întocmirea documentelor justificative pentru toate operaţiile care modifică
activele, datoriile şi capitalurile proprii;
● înregistrarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiilor consemnate în
documentele justificative (în acest sens, reţinem registrele contabile obligatorii: Registrul
jurnal, Registrul Cartea mare, cu cele trei variante şi Registrul inventar);
● organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor
şi capitalurilor proprii ale entităţii, precum şi valorificarea rezultatelor acestora (se reţine
în acest sens, Ordinul M.F.P. nr. 2861/9.X.2009);
● controlul asupra operaţiilor înregistrate (cu ajutorul balanţei de verificare);
● respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare de raportare periodică
cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi alţi indicatori privind activitatea
desfăşurată; depunerea acestora la organul fiscal teritorial; publicarea acestora conform
normelor legale. Se reţine, în acest sens, Ordinul 1802/2014, pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare individuale şi situaţiile financiare
consolidate3 (care a abrogat ordinele 3055/2009 şi 2239/2011);
● păstrarea documentelor justificative, a registrelor de contabilitate şi a situaţiilor
financiare de raportare (Legea contabilităţii şi Ordinul MFP nr. 2634/2015);
● organizarea contabilităţii de gestiune, adaptată la specificul activităţii (Ordinul
1826/22.XII.2003).
Distincţia între cele două secţiuni ale contabilităţii (contabilitatea financiară şi,
respectiv, contabilitatea de gestiune) se face la nivelul informaţiilor obţinute şi pe care
entitatea acceptă sau este obligată să le furnizeze. Informaţiile furnizate de contabilitatea de
gestiune sunt confidenţiale.
Principalul obiectiv al situaţiilor financiare este acela de a oferi informaţii referitoare
la activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile, cheltuielile şi rezultatul final al
exerciţiului (profit sau pierdere). Aceste informaţii, sintetizate în bilanţ şi contul de profit
şi pierdere, sunt completate cu notele explicative prin care sunt furnizate informaţii privind
fluxurile de numerar (trezorerie) ale entităţii pe baza cărora utilizatorii pot estima
momentul şi gradul lor de certitudine pentru a se realiza.
Pentru aplicarea corespunzătoare a reglementărilor contabile aplicabile,
entităţile economice trebuie să-şi elaboreze politici contabile proprii.
" Politicile contabile sunt definite ca fiind principiile, bazele, conventiile, regulile
şi practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea şi prezentarea situatiilor
financiare anuale (Ordinul 1802/2014, secţiunea 2.5, pct 60).
2
O.M.F.P nr. 1826/22.12.2003, pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi
conducerea contabilităţii de gestiune (publicat în M.Of. 23/12.01.1004).
3
Ordinul 1802/2014, publicat în M.Of. nr. 963/30.12.2014, modificat şi completat ulterior.
Aceste politici trebuie elaborate având în vedere specificul activităţii, de către
specialişti în domeniul economic şi tehnic, cunoscători ai activităţii desfăşurate şi ai
strategiei adoptate de entitate. La elaborarea politicilor contabile entităţile trebuie să
respecte principiile contabile generale, prevăzute de reglementările în vigoare.
Politicile contabile aplicate trebuie să asigure continuitatea şi comparabilitatea
situaţiilor financiare de la o perioadă la alta. Modificarea politicilor contabile se face
foarte rar, ea fiind permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informaţii
mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.
Exemple de politici contabile sunt urmatoarele: alegerea metodei de amortizare a
imobilizăilor; reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al
acestora; înregistrarea, pe perioada în care imobilizările corporale sunt trecute în
conservare, a unei cheltuieli cu amortizarea sau a unei cheltuieli corespunzatoare ajustării
pentru deprecierea constatata; alegerea metodei de evaluare a stocurilor; contabilitatea
stocurilor prin inventarul permanent sau intermitent etc.
Actualele reglementări contabile conţin prevederi referitoare la: formatul şi
conţinutul situaţiilor financiare anuale; principiile contabile generale; regulile generale
de evaluare (de bază şi alternative); regulile generale de întocmire, aprobare, auditare şi
publicare a situaţiilor financiare; alte prevederi necesare în aplicarea reglementărilor
(planul general de conturi, transpunerea conturilor de la o reglementare la alta).
În vederea stabilirii cerinţelor de raportare, reglementările contabile, aprobate prin
Ordinul 1802/2014, delimitează următoarele categorii de entităţi:
►microentităţi;
►entităţi mici;
►entităţi mijlocii şi mari.
Microentităţile sunt unităţile, care la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin
două dintre urmatoarele trei criterii:
- totalul activelor: 350.000 euro;
- cifra de afaceri neta: 700.000 euro;
- numarul mediu de salariati in cursul exercitiului financiar: 10.
Asemenea entităţi întocmesc situaţii financiare (simplificate) ce conţin un bilanţ
prescurtat, un cont de profit şi pierdere prescurtat şi note explicative care includ un numar
redus de informaţii (prevăzute de ordinul menţionat anterior).
Acest sistem simplificat de contabilitate a fost introdus în ţara noastră în anul 2011 şi a
fost aplicat, opţional, doar de entităţile care aveau în exerciţiul financiar precedent o cifră de
afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, inclusiv, şi totalul activelor sub
echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro, inclusiv.
Entitatile mici sunt societăţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria
microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
- totalul activelor: 4.000.000 euro;
- cifra de afaceri neta: 8.000.000 euro;
- numarul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Aceste entităţi mici au obligaţia întocmirii unui bilanţ prescurtat, a unui cont de
profit si pierdere prescurtat, iar notele explicative sunt mai puţin detaliate față de cele
prevăzute pentru entitățile mijlocii și mari.
Opţional, entităţile mici (prevăzute la pct 9, alin. 3 din reglementări) pot întocmi
situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.
Situațiile financiare anuale ale entităților mici şi microentităților se verifică, după
caz, de cenzori, potrivit legislației.
Entitățile mijlocii şi mari (prevăzute la pct 9, alin. 4 din reglementări contabile
actuale, respectiv ordinul 1802/2014) sunt entitățile care, la data bilanțului, depăşesc
limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
- totalul activelor: 4.000.000 euro;
- cifra de afaceri neta: 8.000.000 euro;
- numarul mediu de salariati in cursul exercitiului financiar: 50.
Asemenea entităţi, precum şi entităţile de interes public, întocmesc situaţii
financiare anuale cu cinci componente:
● bilanţ;
● cont de profit şi pierdere;
● situaţia modificărilor capitalului propriu;
● notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Situaţiile financiare anuale ale entităţilor mijlocii şi mari, precum şi ale
societăţilor/companiilor naţionale, societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat si
regiilor autonome sunt auditate de unul sau mai multi auditori statutari sau firme de audit,
iar situatiile financiare anuale ale entitatilor mici şi microentităţilor se verifică, după caz, de
cenzori, potrivit legii4.
O entitate analizează permanent, pentru fiecare dată a bilanţului, dacă a depăsit,
respectiv a încetat să depăşeasca criteriile de mărime corespunzatoare.
Entitatea schimbă categoria în care se încadrează doar dacă în două exerciţii
financiare consecutive depăseste sau încetează să depăsească criteriile de mărime. Ca
urmare, modificarea criteriilor de mărime nu determină automat încadrarea entităţii într-o
nouă categorie.
Prin două exercitii financiare consecutive se înţelege exerciţiul financiar precedent
celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale şi exerciţiul financiar curent,
pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale.
Ca urmare, prin noile reglementari contabile, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2015,
criteriile de mărime s-au modificat (au fost majorate), iar sfera entităţilor care aplică noul
sistem simplificat a fost extinsă.
În scopul creşterii încrederii diferitelor categorii de utilizatori de informaţii
furnizate de situaţiile financiare acestea trebuie să fie însoţite de o declaraţie scrisă a
persoanelor care răspund de organizarea şi conducerea contabilităţii
(administratorul, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligaţia gestionarii
unităţii respective). Prin această declaraţie persoanele respective îşi asumă răspunderea
pentru întocmirea situaţiilor financiare5 şi confirmă următoarele: (a) politicile contabile
utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările
contabile aplicabile; (b) situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei
financiare (active, datorii, capitaluri proprii), performanţei financiare şi a celorlalte
informaţii referitoare la activitatea desfăşurată; (c) persoana juridică îşi desfăşoară
activitatea în condiţii de continuitate.
Entităţile care aplică reglementările conforme cu directivele europene şi
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară şi-au schimbat, total, poziţia în
privinţa întocmirii situaţiilor financiare nu doar pentru a informa fiscul ci pentru
informarea financiară a utilizatorilor, în vederea fundamentării deciziilor economice.
Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi să
reprezinte exact ceea ce îsi propun să reprezinte. Caracteristicile calitative fundamentale
sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.
Utilitatea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare este dată şi de
caracteristicile lor calitative: să fie comparabile, verificabile, oportune şi inteligibile.
# De reţinut:
● Contabilitatea are un caracter universal, în sensul că dacă bunurile, lucrările şi
serviciile obţinute de o entitate sunt diferite, contabilitatea, sub aspectul principiilor,
tehnicilor şi regulilor de bază, este aceeaşi, indiferent de domeniul în care se aplică.
● Contabilitatea reprezintă o sursă privilegiată de informaţii pentru organele
fiscale, majoritatea obligaţiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din contabilitate. În
teoria economică, au fost, şi sunt, încă, preocupări în privinţa stabilirii unei relaţii de
ordine între fiscalitate şi contabilitate, adică să se precizeze cine influenţează mai mult
pe cine.
Pentru concilierea celor două categorii de norme, contabile şi fiscale, mai întâi,
trebuie definite cu multă claritate, lucru care a început să se realizeze prin aplicarea
Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală. Este necesar, de asemenea, ca atât
entităţile, cât şi organele de control ale statului să cunoască principiile, regulile şi
4
Vezi Capitolul X, pct. 563, alin. şi alin. 3 din Ordinul 1802/2014.
5
Art. 30 din Legea contabilităţii.
tehnicile contabile şi fiscale şi să aplice corect prevederile legislaţiei privind calcularea,
înregistrarea şi decontarea obligaţiilor fiscale.
● organizarea unui sistem informaţional capabil să
Contabilitatea, privită prin garanteze securitate şi eficienţă în domeniul
impactul său cu fiscalitatea, are gestiunii fiscale;
următoarele obiective: ● respectarea principiilor contabile pentru a asigura
imaginea fidelă a poziţiei şi performanţei
financiare şi a altor indicatori privind activitatea
desfăşurată.
● Contabilitatea aplicată în entităţile din ţara noastră, trebuie să fie
independentă, ceea ce se asigură prin deconectarea ei de fiscalitate. Aceasta nu
înseamnă determinarea incorectă a obligaţiilor fiscale (impozite, taxe şi contribuţii). Ea
(contabilitatea) trebuie să respecte normele, standardele şi regulile de natură contabilă
general acceptate. În acest context, se reţin două aspecte distincte în sensul de respectare
a regulilor fiscale şi, implicit, a relaţiei entităţii cu statul şi organizarea contabilităţii pe
baza principiilor contabile, în scopul reflectării poziţiei financiare (activelor, capitalurilor
şi datoriilor) a unei entităţi sau persoane care organizează contabilitatea proprie, pentru
fundamentarea deciziilor economice de către utilizatorii interni şi externi.
1. Ce sunt politicile contabile pe care trebuie să le elaboreze o entitate pentru

aplicarea corespunzătoare a reglementărilor contabile, conforme cu directivele europene?
Răspuns:
2. Informaţiile privind poziţia financiară a unei entităţi sunt reflectate în:
a. situaţia modificărilor capitalurilor proprii;
b. contul de profit şi pierdere;
c. bilanţ;
d. notele explicative ale situaţiilor financiare.
A = b+c; B = a +c; C = a +d; D = c.
Răspuns:
3. Contabilitatea aplicată în entităţile din ţara noastră, trebuie să fie:

a. organizată în conformitate cu cerinţele impuse de managerul entităţii;
b. independentă, ceea ce se asigură prin deconectarea ei de fiscalitate;
c. organizată în concordanţă cu principiile fiscale, în scopul furnizării de
informaţii instituţiilor statului;
d. obligatoriu conectată la fiscalitate pentru a furniza informaţiile înscrise în
declaraţiile fiscale.
A = a + b; B = b + c; C = b; D = c +d.
Răspuns:
1.2. Aspecte generale privind fiscalitatea entităţii economice.

Relaţia dintre contabilitate şi fiscalitate
Problemele financiare care vizează constituirea resurselor, în vederea repartizării

judicioase, pentru acoperirea necesităţilor publice au impact asupra domeniilor
economic, social, fiscal şi politic. Implicaţiile de natură fiscală se manifestă prin
intermediul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, generate de nevoia de bani a statului de
a-şi asigura veniturile bugetare.
A gestiona eficient resursele financiare, materiale şi umane de care dispune
entitatea economică înseamnă a lua în calcul şi mărimea fiscală a afacerilor. Odată cu
dezvoltarea afacerilor orice tranzacţie generează un element fiscal. Impozitul penetrează
tot ce este tranzacţie, intersecţie între entitate şi mediul economico-social, acumulare şi
distribuire de resurse.
Pentru buna funcţionare a mecanismului economico-social, perceperea
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor reprezintă o cerinţă esenţială, context în care
organele împuternicite ale statului elaborează cadrul legal pentru reglementarea bazelor
de impozitare, sumele ce trebuie plătite, precum şi sancţiunile fiscale.
Perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor se face numai în baza reglementărilor
legale care au apărut şi s-au impus în timp, ca urmare a experienţei acumulate de instituţiile
statului şi datorită evoluţiei doctrinei în domeniu. Ca urmare, fiscalitatea s-a dezvoltat prin
texte legislative, hotărâri, norme şi instrucţiuni care reglementează impozitele, taxele, şi
contribuţiile, pe baza cărora se realizează politica financiară a statului.
Prin reglementări legale, fiecare stat, ca reprezentant al intereselor unei naţiuni, îşi
constituie fondurile necesare pe care, apoi, le redistribuie, în funcţie de cerinţele
economice, fiscale şi sociale, în vederea realizării echilibrului macroeconomic.
În domeniul fiscal se operează cu mai multe noţiuni, fiecare din ele fiind definite într-
un mod specific de diferiţi autori. În principiu, toate se referă la impozite, taxe şi obligaţii
fiscale care, de fapt, constituie obiectul fiscalităţii.
Fiscalitatea se individualizează ca un sistem de norme privitoare la stabilirea,
perceperea şi încasarea impozitelor şi taxelor de la contribuabili, prin intermediul unui
aparat specializat. Noţiunea de ”fisc” este definită ca fiind “organul de stat care are
sarcina stabilirii, încasării, urmăririi şi administrării contribuţiilor către stat”6. Este
utilizat, de asemenea, şi termenul fiscal care se referă la fisc sau care ţine de fisc şi
competenţele care îi revin.
Fiscalitatea, fiecărei ţări, necesită, organizarea unui sistem fiscal, care este
reprezentat de “totalitatea impozitelor şi a altor venituri pe care statul, prin organele
sale specializate, le percepe, în baza surselor legislative, şi în urma cărora ia naştere
creanţa fiscală a statului asupra contribuabililor”7.
Sistemul fiscal poate fi definit, pe scurt, ca fiind ansamblul impozitelor şi taxelor
provenite de la persoane juridice şi fizice destinate formării bugetului public pentru
acoperirea nevoilor publice. În sfera noţiunilor cu caracter fiscal, se delimitează şi instituţia
administraţiei de stat care stabileşte şi urmăreşte încasarea impozitelor/taxelor şi
contribuţiilor către buget.
Tranziţia la economia de piaţă a determinat reforme în plan economic, fiscal,
social, etc., precum şi o legislaţie nouă adecvată. Toate aceste reforme sunt specifice
fiecărei ţări.
Trebuie să se reţină faptul că, sistemele fiscale au, din punct de vedere istoric, un
caracter naţional, fiind elaborate în condiţiile specifice economiilor naţionale. Astfel,
nivelul, structura şi cotele de impunere corespund nevoilor de alocare şi redistribuire.
Altfel spus, modelul impozitării diferă de la ţară la ţară atât ca nivel, cât şi ca structură,
ca urmare a multiplilor factori, determinanţi fiind cei economici.
Integrarea crescândă a economiilor dezvoltate a determinat o mai mare mobilitate
geografică a capitalurilor şi resurselor umane şi a eliminat multe bariere în desfăşurarea
unor activităţi. În acest context, s-a intensificat concurenţa între state, iar plătitorii de
impozite şi taxe exercită o constrângere asupra guvernelor. Guvernul fiecărei ţări, prin
măsurile promovate, încearcă, prin sistemul de impozitare, să nu se abată, prea mult, de la
cel al altor ţări concurente, deoarece ar determina o deplasare a contribuabililor şi, deci, a
resurselor către alte ţări, respectiv activităţi.
Armonizarea ratelor de impozitare, în condiţiile aderării ţărilor la Uniunea
Europeană, este foarte controversată şi improbabil să se întâmple din cauza
opoziţiilor puternice din partea statelor membre cu rate de impozitare scăzute. Statele
membre sunt libere să ia propriile decizii asupra politicii economice şi au, încă, un
grad considerabil de independenţă în ceea ce priveşte fiscalitatea. Însăşi, Uniunea
6
Colectiv de autori, Mic dicţionar enciclopedic, Ed. St. şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 658.
7
Ristea M., şi colaboratorii, Contabilitatea şi fiscalitatea întreprinderii, Editor Tribuna economică, Bucureşti
1995, pag. 10.
Europeană nu poate să impună taxe şi impozite, deoarece bugetul acesteia provine
din contribuţiile statelor membre.
Obiectivele fundamentale ale fiscalităţii sunt realizate prin promovarea

politicilor fiscale în domeniul financiar, economic şi social, ş.a.
● Prin politica fiscală în domeniul financiar, statul asigură resursele
necesare acoperirii cheltuielilor publice. Acest obiectiv principal este realizat prin
promovarea şi respectarea principiilor fiscale. Se poate realiza un volum mai mare al
impozitelor printr-un număr mai mare de contribuabili, introducerea de noi impozite
sau extinderea bazei de impozitare.
Impozitul are un randament ridicat dacă prezintă un caracter universal cu cote
mici de impozitare, astfel încât acesta să fie rezonabil pentru orice entitate sau
persoană. Venituri bugetare mai mari şi mai sigure se pot realiza prin cote
rezonabile pentru contribuabili decât aplicarea unui număr mare de impozite şi cu
cote procentuale mari.
● Politica fiscală în domeniul economic urmăreşte dezvoltarea unor ramuri
din economie prin diferite pârghii de influenţare a producţiei unor sectoare de
activitate, dezvoltării serviciilor şi a agriculturii. Un obiectiv prioritar, cu consecinţe
favorabile pe ansamblul economiei naţionale, îl reprezintă dezvoltarea exporturilor şi
reducerea importurilor, astfel încât să se realizeze echilibrul balanţei comerciale. În
cadrul măsurilor de limitare a importurilor se înscrie şi aplicarea de taxe vamale mari
sau accize pentru anumite produse. Totodată, realizarea acestui obiectiv, trebuie
efectuată în corelaţie cu dezvoltarea sectorului productiv din ţara noastră, pentru
bunurile economice care sunt deficitare. În acest mod, se pot crea noi locuri de
muncă, ce influenţează favorabil creşterea veniturilor impozabile şi, implicit,
reducerea resurselor financiare pentru protecţia şomerilor.
Încurajarea entităţilor pentru a dezvolta anumite activităţi se realizează prin
acordarea scutirilor de la plata impozitului pe profit sau pe profitul reinvestit,
facilităţi privind amortizarea imobilizărilor (deducerea unei amortizări suplimentare
sau utilizarea unei amortizări accelerate în primul an de achiziţie a imobilizărilor).
● Politica fiscală în domeniul social urmăreşte acordarea de facilităţi
contribuabililor cu venituri relativ mici, aceştia fiind scutiţi de impozite până la un
anumit nivel. În acest context, fiscalitatea intervine cu impozite şi taxe mari pentru
limitarea consumului unor produse dăunătoare sănătăţii, cum este alcoolul, tutunul şi
produsele din tutun (începând cu 1.01.2006 s-au introdus noi taxe pentru ţigări şi
alcool, care sunt destinate fondului de sănătate).
Încasarea veniturilor la bugetul statului este recunoscută ca fiind un interes
naţional. Pentru a fi realizat, elaborarea politicii fiscale, ca act de decizie deosebit de
complex, trebuie să vizeze reducerea inflaţiei, a instabilităţii economice, protejarea
veniturilor consumatorilor şi stimularea dezvoltării, deoarece impozitele, taxele şi
contribuţiile, ca forme de prelevare, modifică distribuţia iniţială a veniturilor,
influenţând activitatea economică, investiţiile şi consumul.
Politica fiscală trebuie să realizeze folosirea conştientă a tuturor instrumentelor
şi procedeelor cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului şi structurii impozitelor,
taxelor şi contribuţiilor, operaţiile impozabile, regimul exonerărilor şi al creditelor
fiscale, astfel încât procesul repartiţiei produsului social să asigure fondurile
necesare cheltuielilor publice şi a celor pentru protecţie socială. Sistemul fiscal
trebuie să se caracterizeze prin aşezarea sarcinilor fiscale potrivit principiului justeţei
sociale, fără nici un fel de discriminare între contribuabili. Impozitul perceput ţinând
seama de mărimea venitului, averii sau obiectelor impozabile, răspunde unor criterii
de echitate şi satisface funcţia socială, ca trăsătură a sistemului fiscal, prin care sunt
favorizate categoriile de contribuabili dezavantajate, datorită veniturilor mici, ca şi
entităţile care utilizează anumite categorii de personal cu capacitate redusă sau
absolvenţi de învăţământ superior (în primul an de la absolvire).
Politica fiscală urmăreşte, cu prioritate, o aşezare cât mai bună a veniturilor
bugetare ale statului, cu instrumente fiscale eficiente şi un aparat fiscal în care
specialiştii din domeniu să fie, mai întâi, consilieri şi apoi să aplice sancţiunile în
cazul când constată abateri de la normele fiscale.
Organizarea unui sistem de impozitare adecvat, cu o administrare raţională a
impozitelor şi taxelor, prezintă o importanţă deosebită deoarece vizează realizarea
veniturilor bugetare la un nivel suficient pentru acoperirea cheltuielilor publice şi
eliminarea deficitului bugetar.
Relaţia dintre contabilitate şi fiscalitate trebuie să fie analizată şi explicată şi

prin măsura în care contabilitatea este conectată sau deconectată de fiscalitate.
Pentru entitatea economică, fiscalitatea poate fi interpretată sub două aspecte: un
prim aspect se concretizează în prelevări obligatorii ale entităţii către stat, cu influenţe
asupra trezoreriei entităţii, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, sarcina fiscală pe care o
suportă o entitate; în al doilea rând, entitatea poate folosi şi în interesul ei principiile şi
regulile fiscale (prin stabilirea corectă a obligaţiilor fiscale şi declarare cu sinceritate a
acestora, entitatea poate evita aspectele neplăcute ale evaziunii sau ale fraudei fiscale)
Fiscalitatea are propriile reguli care nu, în toate cazurile, răspund cerinţelor
principiilor contabile prin care se asigură reflectarea imaginii fidele a poziţiei
financiare şi a performanţelor entităţii. În funcţie de politica economică, fiscalitatea
reprezintă un factor de stimulare pentru entităţi, zone defavorizate, pentru anumite
entităţi sau produse, alteori ea intervine ca factor de restrângere a unor activităţi sau de
inhibare a unor produse, pentru a fi comercializate şi consumate, prin aplicarea unor
suprataxe. În cazul în care apar incompatibilităţi între regulile contabile şi cele fiscale
divergenţele se rezolvă pe cale extracontabilă, prin retratarea informaţiilor contabile
cu privire la rezultat pentru obţinerea rezultatului fiscal.
Relaţia dintre contabilitate şi fiscalitate, pe plan european, este caracterizată prin
existenţa a două sisteme de contabilitate:
● Sistemul (modelul) anglo-saxon în care ● sistemul (modelul) continental, în care
contabilitatea este deconectată de contabilitatea este conectată la fiscalitate, în care
fiscalitate, caracterizat prin mai multe predomină intervenţia autorităţii publice şi influenţa
reguli, dintre care se reţin: informaţiile regulilor fiscale, în domeniul reglementării contabile.
furnizate de contabilitate sunt orientate, cu Acest model îl aplică entităţile din Franţa, Germania,
prioritate, să asigure necesităţile Italia, România. Acest model este caracterizat printr-o
informaţionale ale diverşilor utilizatori; aliniere a regulilor contabile la cele fiscale. În cazul în
regulile contabile sunt stabilite de care contabilitatea este conectată la fiscalitate,
profesionişti contabili, iar normalizarea informaţiile oferite de contabilitate sunt destinate
contabilă revine, prioritar, profesiei asigurării interesului fiscal. Altfel spus,
contabile liberale, independentă de contabilitatea din ţara noastră este conectată la
autorităţile publice; entităţile pot efectua fiscalitate. Acesta este motivul pentru care, de multe
deduceri fiscale permise de legislaţie, fără ori, contabilitatea este confundată cu fiscalitatea. O
ca acestea să fie contabilizate. asemenea legătură se explică prin rolul major pe care
statul îl joacă în reglementarea contabilă, apărându-şi
interesele sale, prin utilizarea pârghiilor fiscale.
Deoarece în România atât normele contabile, cât şi
cele fiscale sunt elaborate de ministerul finanţelor
publice, interdependenţa dintre contabilitate şi
fiscalitate este foarte strânsă, ceea ce face ca
influenţele fiscale asupra contabilităţii să pară şi mai
evidente.
Conectarea contabilităţii la fiscalitate ridică problema concilierii raporturilor dintre
principiile contabile şi cele fiscale.
Studiul relaţiei contabilitate - fiscalitate pune în evidentă tendinţa de
armonizare a intereselor dintre cele două, dar şi unele situaţii de divergenţe
dintre acestea. Din nevoia de asigurare a veniturilor bugetare, care să fie suficiente,
pentru acoperirea cheltuielilor publice, uneori, nivelul crescut al impozitelor, taxelor
şi contribuţiilor, ce trebuie plătite de persoanele juridice sau fizice, respectiv
totalitatea acestora, devine pentru entitate ca ceva greu de suportat.
Fără a intra în detalii, relaţia contabilitate-fiscalitate se circumscrie la probleme care
vizează determinarea profitului impozabil, în condiţiile în care se au în vedere: evaluarea
patrimonială; acceptarea funcţionării mecanismului provizioanelor (pentru riscuri şi
cheltuieli); ajustărilor pentru deprecieri şi pierderi de valoare; abordarea mai multor sisteme
de amortizare sub incidenţa fiscalităţii; delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor, toate
acestea având ca scop armonizarea informaţiei contabile cu imaginea fidelă a poziţiei
financiare a entităţii.
Probleme care conduc la conflicte între contabilitate şi fiscalitate în privinţa
realizării imaginii fidele a poziţiei financiare (patrimoniului) se întâlnesc în constituirea
provizioanelor (pentru riscuri şi cheltuieli) sau ajustărilor pentru deprecieri şi pierderi de
valoare, care, în puţine cazuri, sunt deductibile fiscal la determinarea impozitului pe profit.
Independenţa (deconectarea) contabilităţii de fiscalitate nu înseamnă
determinarea incorectă a obligaţiilor fiscale (impozite, taxe şi contribuţii).
Test de autoevaluare 1.2

1. Ce este fiscalitatea?
Răspuns:
2. Ce se urmăreşte prin politica fiscală în domeniul economic?

Răspuns:
3. a) Care sunt cele două sisteme de contabilitate organizate la nivel european;

b) prin ce se diferenţiază acestea?
Răspuns:
1.3. Componentele sistemului fiscal
Componentele sistemului A. Impozitele, taxele şi contribuţiile;

fiscal funcţionează în B. Mecanismul fiscal;
interdependenţă şi sunt: C. Aparatul fiscal.
1.3.1. Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale – componente ale

sistemului fiscal
Impozitele reprezintă prelevări obligatorii către stat fără contraprestaţie din

partea statului, în scopul acoperirii cheltuielilor publice.
Taxele reprezintă contravaloarea serviciilor efectuate de instituţiile statului la
cererea persoanelor fizice şi juridice.
Contribuţiile sociale reprezintă o prelevare obligatorie realizată în baza legii,
care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor
riscuri sociale, în schimbul cărora aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite
de respectiva prelevare. Sunt datorate şi plătite de persoane juridice sau fizice care
utilizează forţa de muncă pe o perioadă nedeterminată sau determinată.
Privitor la impozite, taxe şi contribuţii prezintă importanţă cunoaşterea a două
aspecte:
- gruparea veniturilor bugetare în funcţie de anumite criterii luate ca bază pentru
caracterizarea lor;
- cunoaşterea elementelor specifice şi comune ale impozitelor, taxelor şi contribuţiilor.
În legătură cu primul aspect, fără a intra în detalii, menționăm delimitarea
impozitelor, taxelor şi contribuțiilor potrivit clasificației bugetare a veniturilor, astfel:
I. Veniturile curente, care, la rândul lor, se împart în:
(a) venituri fiscale; şi (b) venituri nefiscale.
Veniturile fiscale sunt formate din:
● impozite directe care sunt plătite de contribuabil, în cunoştinţă de cauză, în categoria
acestora incluzându-se: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor,
impozit pe veniturile de natura salariilor şi asimilate acestora, din activităţi independente, din
cedarea folosinţei bunurilor, impozitul pe dividende şi dobânzi, impozitul pe clădiri, taxa
asupra mijloacelor de transport, impozitul şi taxa pe teren, etc.;
● impozite indirecte care sunt suportate, în general, de consumatorul final, prin
intermediul preţurilor bunurilor şi tarifelor pentru lucrări şi servicii. Exemplificăm,
printre cele mai importante: taxa pe valoarea adăugată (T.V.A.), accize, taxe vamale,
impozitul pe spectacole, etc.
Veniturile nefiscale provin din vărsămintele din profitul net al regiilor autonome, al
societăţilor bancare, din veniturile realizate de instituţiile publice, taxele consulare, etc.
II. Veniturile din capital se referă la veniturile realizate de instituţiile publice prin
valorificarea unor bunuri ale acestora, precum şi cele provenite din valorificarea rezervei
de stat şi de mobilizare, venituri din vânzarea activelor imobilizate, în cadrul procesului
de restructurare economică.
Pentru determinarea şi înregistrarea corectă a impozitelor şi taxelor, toţi
contribuabilii, persoane juridice şi fizice, trebuie să cunoască prevederile legale, să
calculeze şi să vireze la timp obligaţiile fiscale.
Privitor la al II-lea aspect, se reţine faptul că, în individualitatea lor, fiecare venit
bugetar poate fi caracterizat prin trăsături specifice, determinate de rolul lor în economia
ţării, de modul de stabilire şi percepere. Totodată, impozitele, taxele şi contribuţiile
prezintă elemente comune, reieşite din reglementările legale, elemente ce permit
stabilirea, realizarea, urmărirea şi controlul acestora.
Elementele comune ale impozitelor, taxelor şi contribuţiilor includ:

(a) subiectul impozabil (subiectul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor) se referă la
persoana obligată să suporte plata unui impozit, taxe sau contribuţii, adică să determine,
să înregistreze şi să plătească asemenea impozite, taxe şi contribuţii. Subiectul impozabil
denumit contribuabil (plătitor) poate fi o persoană juridică sau fizică care deţine bunuri,
realizează venituri sau efectuează cheltuieli pentru care legislaţia reglementează obligaţia
acestora de a plăti impozit, taxă sau contribuţie.
(b) plătitorul de impozite, taxe şi contribuţii este persoana obligată să calculeze şi să
deconteze obligaţia faţă de buget. În cele mai multe cazuri, este identic cu subiectul
impozitelor şi taxelor, dar sunt şi cazuri de excepţie în care plătitorul nu este şi subiect
(ca de exemplu impozitul pe veniturile salariale care este suportat de angajaţi ca subiecţi
ai impunerii, iar plătitor al acestuia este entitatea, impozitul pe dividende).
(c) obiectul impozabil constituit din profitul obţinut, veniturile, tarifele, etc.
(d) baza impozabilă (sau baza de calcul), este suma asupra căreia se aplică o cotă de
impozit, pentru a se stabili mărimea impozitului datorat, ce coincide în unele situaţii cu
obiectul impunerii, cu excepţia unor cazuri particulare când aceasta este diferită.
Exemplu, impozitul pe clădiri are ca obiect al impunerii clădirea propriu-zisă, iar baza de
calcul o reprezintă valoarea acesteia (acest element va fi dezvoltat în temele specifice
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, ce vor fi studiate ulterior).
(e) rata sau cota impozitului este stabilită prin norme legale şi este folosită pentru determinarea
sumelor de plată datorate. Ea se aplică la baza de calcul şi se concretizează sub două forme: mărime
fixă ce se înmulţeşte cu baza de calcul sau cu o parte din aceasta (de exemplu cota fixă
pe km sau mp pentru folosirea terenurilor în alte scopuri decât producţia agricolă sau
silvică); cote procentuale care, la rândul lor, pot fi:
- proporţionale, ce nu se modifică în raport cu baza de calcul, la care se aplică
(exemplu, cota standard de TVA, începând cu 1 iulie 2010, a fost stabilită la 24%, iar de
la 1 ianuarie 2016 – cota de TVA este de 20%);
-progresive care se modifică, adică se majorează, în funcţie de nivelul bazei de calcul
(exemplu impozitul pe venitul salarial, care a fost operaţional până la 31.XII.2004, ce s-a
calculat în funcţie de anumite tranşe ale veniturilor).
(f) termenul de achitare se referă la perioada legală în cadrul căreia trebuie să se
plătească obligaţiile fiscale. De exemplu, impozitul calculat asupra veniturilor salariale,
precum şi contribuţiile sociale aferente se plătesc lunar, până la data de 25 a lunii
următoare celei în care se plătesc asemenea venituri.
(g) înlesniri acordate subiecţilor sau plătitorilor, care se pot individualiza sub forma
scutirilor, reducerilor, eşalonărilor, eventuale amânări, etc.
(h) obligaţiile plătitorilor se referă, în principiu, la: calcularea şi virarea la termenul
legal a datoriilor fiscale; organizarea şi conducerea evidenţei impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor într-o manieră care să permită cu uşurinţă determinarea exactităţii bazelor
de calcul, a sumelor de plată şi respectiv plătite, precum şi modul de efectuare a plăţilor
către bugetul statului sau bugetul local.
(i) drepturile contribuabililor (plătitorilor de impozite şi taxe) se pot concretiza în:
compensarea sumelor plătite în plus cu sumele ce trebuie achitate la un termen
legal, ulterior, de scadenţă;
restituirea sumelor, în cazul în care nu se efectuează compensarea sumelor;
contestarea sumelor datorate, stabilite de organele de control (în acest sens s-au
elaborat norme metodologice de aplicare unitară a procedurii de soluţionare a
obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor privind impozitele, taxele, alte venituri
bugetare şi fonduri speciale).
(j) sancţiunile fiscale sunt reglementate legal (Legea societăţilor comerciale, Legea
contabilităţii, Codul de procedură fiscală, etc.) şi se aplică pentru nerespectarea
termenelor de achitare sau stabilirea incorectă a sumelor de plată. Ele pot fi sub forma
amenzilor contravenţionale, dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, etc.
1. Definiţi impozitele, taxele şi contribuţiile sociale.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.
2. Explicaţi următoarele elemente comune ale impozitelor, taxelor şi contribuţiilor:

baza impozabilă; obligaţiile plătitorilor; drepturile contribuabililor.
3. Care sunt procedeele utilizate pentru realizarea activităţii de impunere?
1.3.2. Mecanismul fiscal şi aparatul fiscal
Aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, stabilirea şi perceperea impozitelor,

taxelor şi contribuţiilor nu se pot realiza fără existenţa unui mecanism fiscal.
Mecanismul fiscal reprezintă un ansamblu de tehnici, procedee şi instrumente
fiscale specifice privind desfăşurarea activităţii de urmărire şi control a veniturilor
cuvenite bugetului.
►Impunerea, ca activitate ►Procedeele utilizate pentru realizarea
fiscală, constă în: activităţii de impunere includ:
(a) identificarea tuturor persoanelor (a) autoimpunerea realizată de plătitorul de
juridice/fizice sau altor entităţi care impozite, taxe şi contribuţii potrivit legislaţiei în
realizează venituri ce sunt supuse vigoare;
impozitării sau care deţin obiecte (b) impunerea directă a obiectului deţinut sau
impozabile; realizat, supus impozitării, pe baza declaraţiei dată
(b) evaluarea bazei de calcul a de subiectul impunerii, către organul fiscal;
impozitelor şi taxelor; (c) impunerea indirectă, ce se bazează pe informaţii
(c) stabilirea exactă a mărimii colaterale;
acestora. (d) impunerea forfetară ce constă în determinarea
unor sume forfetare de plată pe o anumită perioadă
de timp.
Aparatul fiscal
Are, în principal, rolul, ca prin impunere, să încaseze şi să urmărească realizarea
veniturilor bugetare, precum şi combaterea evaziunii fiscale şi creşterii economiei
subterane.
Statul îşi realizează activitatea fiscală, pe linie legislativă, prin intermediul
Parlamentului, iar pe linie executivă prin intermediul Guvernului, prin instituţiile
administraţiei publice şi locale de specialitate.
Ca trăsătură specifică, organele centrale nu au legături directe cu contribuabilii. În
sfera activităţii lor, pe lângă alte obiective, se includ iniţierea şi proiectarea actelor
legislative, precum şi îndrumarea şi coordonarea de specialitate în domeniul fiscal.
Ministerul Finanţelor Publice - reprezintă instituţia administraţiei publice de
specialitate prin care guvernul îşi aduce la îndeplinire atribuţiile sale executive în
domeniul fiscal. În structura sa acest minister cuprinde direcţii generale, direcţii de
specialitate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – ANAF - (organism care a
devenit operaţional de la 1 ianuarie 2004 şi, respectiv, reorganizat în anul 2013).
ANAF îndeplineşte atribuţii privind aplicarea politicii de administrare fiscală şi îşi
desfăşoară activitatea în domeniul administrării veniturilor bugetare prin proceduri de
gestiune, colectare, control fiscal şi dezvoltare a relaţiilor de parteneriat cu contribuabilii.
De reţinut: Ca element de noutate din vara anului 2013, ANAF s-a
reorganizat, astfel că în structura sa organizatorică, ANAF sunt incluse opt direcţii
generale regionale ale finanţelor publice. Tot în cadrul ANAF funcţionează Direcţia
Generală Antifraudă fiscală care a preluat atribuţiile Direcţiei Generale a Vămilor şi ale
Gărzii Financiare. De asemenea, sunt subordonate şi direcţiile finanţelor publice
judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţia Generală Administrare Mari contribuabili,
administraţiile finanţelor publice la nivel local.
În structura aparatului fiscal se cuprind şi organele financiare teritoriale care, prin
activitatea lor, exercită atribuţii în domeniul fiscal în municipii, oraşe şi comune.
Trezoreria finanţelor publice, cu instituţiile sale în profil teritorial, are ca
obiective: încasarea veniturilor bugetare; organizarea evidenţei pe fiecare contribuabil,
cu concretizarea exactă privind sumele datorate, respectiv încasate, precum şi creanţele
de la aceştia; exercitarea controlului financiar preventiv asupra plăţii în termenul legal a
impozitelor şi taxelor de către contribuabili şi calcularea majorărilor de întârziere, în
situaţia nerespectării termenelor de plată.
Alte instituţii publice, care îşi aduc contribuţia la perceperea taxelor şi impozitelor, sunt:
instanţele de judecată, reprezentate de tribunale şi judecătorii, ce încasează taxe de
timbru pentru litigii şi acte ce intră sub incidenţa acestor taxe; notariatele de stat care
încasează taxe de timbru şi succesiune pentru autentificări şi modificări de acte;
primăriile care percep taxe pentru autorizaţii de funcţionare, pentru eliberarea titlurilor
de proprietate sau alte acte asupra cărora se percep taxe de timbru; organele de poliţie,
care percep taxe pentru eliberarea paşapoartelor, examinarea conducătorilor auto,
eliberarea permiselor de conducere şi alte taxe.
Aplicarea Codului de procedură fiscală8 a contribuit la simplificarea şi uniformizarea
reglementărilor legale în domeniu, la stabilirea unei proceduri unitare de administrare a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
)Rezumat
● Contabilitatea financiară, componentă de bază a sistemului informaţional
economic, în cadrul obiectivelor ce vizează imaginea fidelă a poziţiei financiare şi a
performanţei financiare îndeplineşte un rol deosebit de important în viaţa economică a
entităţii, prin informaţiile conţinute în situaţiile financiare de raportare periodică. Pentru
toţi utilizatorii, interni şi externi, asemenea situaţii prezintă credibilitate dacă nu conţin
erori semnificative, iar informaţiile prezentate în ele trebuie să aibă anumite calităţi: să
fie inteligibile (uşor înţelese de utilizatori); pertinente (în raport cu necesitatea luării
deciziei); corecte (adică să inspire încredere în fidelitatea informaţiilor); să fie
comparabile în timp şi spaţiu.
● În ţara noastră contabilitatea reprezintă o sursă privilegiată de informaţii pentru
organele fiscale, majoritatea obligaţiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din
contabilitate. Pentru concilierea celor două categorii de norme, contabile şi fiscale, mai
întâi, trebuie definite cu mai multă claritate. Este necesar, de asemenea, ca atât
entităţile, cât şi organele de control ale statului să cunoască principiile, regulile şi
tehnicile contabile şi fiscale şi să aplice corect prevederile legislaţiei legale privind
calcularea, înregistrarea şi decontarea obligaţiilor fiscale.
● În cazul în care contabilitatea este conectată la fiscalitate (cum este şi cazul ţării
noastre), informaţiile oferite de contabilitate sunt destinate asigurării interesului fiscal.
Acesta este motivul pentru care, de multe ori, contabilitatea este confundată cu
fiscalitatea. O asemenea legătură se explică prin rolul major pe care statul îl joacă în
reglementarea contabilă, apărându-şi interesele sale, prin utilizarea pârghiilor fiscale.
Deoarece în România atât normele contabile, cât şi cele fiscale sunt elaborate de
Ministerul Finanţelor Publice, interdependenţa dintre contabilitate şi fiscalitate este
foarte strânsă, ceea ce face ca influenţele fiscale asupra contabilităţii să pară şi mai
evidente. Conectarea contabilităţii la fiscalitate ridică problema concilierii raporturilor
dintre principiile contabile şi cele fiscale, ceea ce se realizează, în cele mai multe
cazuri, prin calcule extracontabile.
● Relaţia contabilitate-fiscalitate se circumscrie la probleme care vizează
determinarea profitului impozabil, în condiţiile în care se au în vedere: evaluarea
activelor, capitalurilor şi datoriilor; acceptarea funcţionării mecanismului
provizioanelor (pentru riscuri şi cheltuieli); ajustările pentru deprecieri şi pierderi de
valoare (care, la momentul actual, reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul
impozitului pe profit); abordarea mai multor sisteme de amortizare sub incidenţa
fiscalităţii; delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor, toate acestea având ca scop
armonizarea informaţiei contabile cu imaginea fidelă a poziţiei financiare a entităţii.
● Impozitele, taxele şi contribuţiile reprezintă principalele componente ale
sistemului fiscal, referitor la care prezintă importanţă cunoaşterea elementelor specifice
şi, îndeosebi, a celor comune acestora (ca de exemplu, baza impozabilă, cine este
plătitorul, obligaţiile plătitorilor, drepturile contribuabililor, etc.).
Termeni cheie: impozite; taxe şi contribuţii; baza impozabilă; obligaţiile
plătitorilor; contabilitatea conectată la fiscalitate.
Bibliografie
• Mihai M., Situaţii financiare anuale şi semestriale, Editura Scrisul Românesc,
şi colaboratorii Craiova 2012.
8
Codul de procedura fiscala este reglementat de O.G. nr. 92/2003, modificată şi completată ulterior
(cu aplicabilitate de la 1.01.2004 până la 31.12.2015) şi Legea 227/2015, aplicabilă de la 1.01.2016.
• Pântea Iacob Contabilitatea financiară, Editura Intelcredo, Deva 2014.
Petru şi Bodea
Ghe.,
• Sandu M., Contabilitate şi fiscalitate – Manual pentru învăţământul la distanţă,
Editura Reprograph, Craiova 2014 (Manual introdus şi pe platforma ID).
• Staicu C. Contabilitate financiară conformă cu directivele europene, vol. I si
şi colaboratorii II, Editura Universitaria Craiova, 2011.
M.F.P. Legea contabilităţii nr 82/1991, republicată, modificată şi
completată ulterior.
*** Ordinul 1802/2014,Reglementări contabile privind situaţiile
financiare individuale şi situaţii financiare consolidate (M.Of.
nr.963/30/XII/2014, modificat şi completat ulterior.
*** Legea 227/2015, privind Codul fiscal, modificată şi completată
ulterior şi Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal,
aprobate prin H.G. nr. 1/2016.
ADMINISTRAREA IMPOZITELOR, TAXELOR,
CONTRIBUŢIILOR ŞI ALTOR SUME DATORATE BUGETULUI
GENERAL CONSOLIDAT
Cuprins:
2.1. Înregistrarea fiscală a contribuabililor
2.2. Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului general consolidat
Rezumat
Tema de control
Bibliografie
Obiective:
După studiul acestui capitol, veţi reuşi să:
● însuşiţi tipologia declaraţiilor de înregistrare fiscală şi, respectiv, a declaraţiilor
fiscale, în funcţie de materia impozabilă;
● însuşiţi modalitatea de completare, depunere la organul fiscal competent şi de
corectare a declaraţiilor fiscale;
● reţineţi principalele prevederi legislative în domeniul contabil şi fiscal care
reglementează modul de determinare, decontare şi înregistrare în contabilitate a
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate de către contribuabili bugetului
statului/local.
2.1. Înregistrarea fiscală a contribuabililor

Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului
general consolidat reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în
legătură cu:
a. înregistrarea fiscală;
b. declararea, stabilirea şi colectarea taxelor, contribuţiilor sociale şi altor sume
datorate bugetului general consolidat;
c. soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Conform legislaţiei1 actuale din ţara noastră, orice persoană sau entitate, care
este subiect într-un raport juridic fiscal, se înregistrează fiscal printr-un cod de
identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).
1
Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
a) codul de înregistrare fiscală atribuit, de organul
fiscal, competent, din subordinea Agenţiei Naţionale de
Codul de identificare Administrare Fiscală, pentru persoanele juridice, cu
fiscală este utilizat de excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocierile şi
alte entităţi fără personalitate juridică. În vederea
către contribuabili, în
atribuirii codului, aceste persoane au obligaţia să
calitatea lor de depună declaraţia de înregistrare fiscală2.
subiecţi de drept b) codul unic de înregistrare3 atribuit, potrivit legii
fiscal, pentru toate Codul de
speciale, pentru comercianţi, persoane fizice şi juridice,
categoriile de identificare precum şi pentru alte entităţi care se înregistrează
impozite şi taxe fiscală potrivit legii speciale la registrul comerţului;
datorate bugetului de reprezintă: c) codul de înregistrare fiscală atribuit de organul
stat şi reprezintă un fiscal pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi
cod numeric, economice în mod independent sau exercită profesii
secvenţial, unic pe libere4, cu excepţia celor prevăzute la lit. b);
ţară prin care se d) codul numeric personal atribuit potrivit legii
asigură identificarea speciale pentru persoanele fizice, altele decât cele
contribuabililor pe prevăzute la lit. c);
toată durata e) numărul de identificare fiscală atribuit de organul
fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de
funcţionării. Administrare Fiscală - pentru persoanele fizice care nu
deţin cod numeric personal.
Procedura de înregistrare a subiecţilor de drept fiscal este diferită, în funcţie de
categoria plătitorilor de impozite şi taxe.
Conform prevederilor legale5, persoanele juridice, reprezentate de societăţile
comerciale, indiferent de forma de organizare a acestora, societăţile şi companiile
naţionale, grupurile de interes economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste,
sucursalele înfiinţate de acestea, precum şi alte persoane juridice care se înregistrează
în registrul comerţului, potrivit unor acte normative speciale, beneficiază de o
procedură administrativă simplificată de înregistrare în registrul comerţului.
Declaraţia de înregistrare fiscală/declaraţia de menţiuni6

În vederea atribuirii codului de identificare fiscală, persoanele respective au
obligaţia să depună declaraţia de înregistrare fiscală.
Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus
la dispoziţie, gratuit, de către organul fiscal, din subordinea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală (ANAF), şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor
cuprinse în aceasta7.
Declaraţia de înregistrare fiscală cuprinde: datele de identificare ale
contribuabililor (denumirea sau numele contribuabilului, codul de identificare fiscală,
domiciliul fiscal, telefon, fax, e-mail, alte date privind contribuabilul); categoriile de
2
O.M.F.P. nr. 3698/2015, pentru aprobarea formularelor de înregistrare a contribuabililor, modificat şi completat
ulterior.
3
Legea nr. 359/08.09.2004, privind simplificarea formalităţilor la înregistrare în registrul comerţului a
persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la
autorizarea funcţionării persoanelor juridice (M. Of. nr. 839/13.09.2004), modificată şi completată ulterior.
4
Conform Legii 207 privind Codul de procedură fiscală.
5
Legea nr. 359/08.09.2004.
6
Vezi Codul de procedură fiscală, legea 207/2015; Ordinul nr. 3698/2015.
7
Vezi O. M. F. P. nr. 3698/2015.
obligaţii de plată datorate potrivit Codului fiscal (plătitor de TVA, plătitor de accize,
plătitor de impozit pe profit, plătitor de impozit pe veniturile micro-entităţilor, etc.) sau
altor legi speciale (plătitor de contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate, plătitor de
contribuţii pentru asigurările de şomaj, plătitor de contribuţii de asigurări sociale, etc.);
datele de identificare ale împuternicitului; datele privind situaţia juridică a
contribuabilului (persoană fizică, persoană juridică, asociaţie fără personalitate juridică,
instituţie publică, etc.); alte informaţii necesare administrării impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat (contribuabilul se află
în inactivitate temporară, contribuabilul a fost radiat din registrul comerţului,
contribuabilul are suspendată/anulată autorizaţia, etc.).
Depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală
Declaraţiile de înregistrare fiscală/declaraţiile de menţiuni se completează în două
exemplare şi se depun, cu excepţia situaţiilor în care înregistrarea fiscală se realizează
prin oficiile registrului comerţului, la administraţiile finanţelor publice în a căror rază
teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.
Potrivit legislaţiei în vigoare, la ora actuală (art. 82, din Codul de procedură
fiscală), declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
(a) data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără
personalitate juridică;
(b) data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii, data
obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul
persoanelor fizice.
Declaraţia de înregistrare fiscală poate fi depusă fie personal, fie printr-un
împuternicit. Un exemplar al declaraţiei fiscale se înmânează contribuabilului, iar al
doilea exemplar rămâne la organul fiscal şi se arhivează la dosarul fiscal al
contribuabilului.
" Declaraţia de menţiuni se întocmeşte în situaţia în care apar modificări
ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală. Legislaţia fiscală prevede că
modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la
cunoştinţa organului fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în
termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea
declaraţiei de menţiuni.
• 010 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni
pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără
Exemple de declaraţii personalitate juridică
de înregistrare fiscală1: • 020 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni
pentru persoanele fizice române
pentru persoanele fizice străine
pentru instituţiile publice
pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în
mod independent sau exercită profesii libere
" Certificatul de înregistrare fiscală este eliberat de organul fiscal competent din
subordinea ANAF (în termen de 10 zile de la data depunerii declaraţiei sau cererii de înregistrare
fiscală, conform art. 87 , Cod de Procedura fiscală).
Toţi plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii şi altor sume datorate bugetului
general consolidat au obligaţia de a înscrie pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe
orice alte documente emise, codul de identificare fiscală propriu.
" Particularităţi în privinţa înregistrării în scopuri de TVA
1
Vezi Ordinul 3698/2015, modificat şi completat ulterior.
Declaraţia de înregistrare în scopuri de TVA se depune în termenul legal, la
organul fiscal competent, din subordinea ANAF, de către orice persoană impozabilă care
realizează operaţii taxabile şi/sau scutite de TVA cu drept de deducere.
Se depune:
- la înfiinţare, în mod obligatoriu, dacă unitatea declară că urmează să realizeze o
cifră de afaceri peste plafonul de scutire prevăzut de Codul Fiscal (începând cu data de
1 iulie 2012, echivalentul în lei a 65.000 euro, la cursul de schimb de la data aderării
la UE, respectiv, 220.000 lei.Tot la înfiinţare se depune declaraţia de înregistrare şi de
către unităţile care urmează să realizeze o cifră de afaceri sub plafonul de scutire, dar
optează pentru aplicarea regimului normal de TVA.
- după înfiinţarea entităţii, în mod obligatoriu, dacă depăşeşte plafonul de scutire
referitor la TVA, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depăşit acest plafon
sau după înfiinţare dacă cifra de afaceri realizată este sub plafonul de scutire, dar
optează pentru aplicarea regimului normal de TVA.
Referitor la înregistrarea în scopuri de TVA, s-au introdus anumite criterii pentru
condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, pentru societăţile comerciale înfiinţate în
baza Legii nr. 31/1990, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerţului şi care
solicită înregistrarea în scopuri de TVA (exemplu: existenţa spaţiului destinat sediului
social/domiciliului fiscal, etc. Vezi ordinul 2795/22.11.2011, actualizat).
De reţinut: Potrivit legislatiei actuale, în vigoare, persoana impozabilă care
solicită înregistrarea în scopuri de TVA trebuie să depună la organele fiscale următoarele
documente:
• cererea de înregistrare în scopuri de TVA, însoțită de documentele prevăzute
de legislația în vigoare pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activitate
economică, în cazul persoanelor impozabile care sunt supuse înmatriculării la registrul
comerțului și care solicită înegistrarea în scopuri de TVA (conform art.316 alin.1, lit.a
Cod fiscal);
• declaraţia de înregistrare, având completată rubrica "Date privind vectorul
fiscal", secţiunea taxa pe valoarea adăugată, în cazul persoanelor impozabile care nu sunt
supuse înmatriculării la registrul comerţului şi care solicită înregistrarea în scopuri de
TVA (conform art.316 alin.1, lit.a, Cod fiscal);
• declaraţia de menţiuni, având completată rubrica "Date privind vectorul fiscal",
secţiunea taxa pe valoarea adăugată, în cazul persoanelor impozabile care solicită
înregistrarea în scopuri de TVA, conform art.316 alin.(1) lit.c) din Codul fiscal, însoțită
de documentația prevăzută de legislația în vigoare pentru evaluarea intenției și a
capacității de a desfășura activitate economică, după caz.
Organul fiscal competent poate aproba sau respinge cererea de înregistrare în
scopuri de TVA, ca urmare a analizei informațiilor cuprinse în cererea de înregistrare în
scopuri de TVA sau declarația de înregistrare/mențiuni, după caz, prin care persoana
impozabilă cere înregistrarea în scopuri de TVA și în documentele anexate acesteia.
Organul fiscal emite Decizia privind înregistrarea în scopuri de taxă pe
valoarea adăugată potrivit legislaţiei (art.316 alin.1, lit.a, sau c, din Codul fiscal).
# De reţinut: Conform legislaţiei în vigoare, persoana impozabilă înregistrată
în scopuri de TVA, care în cursul unui an calendaristic nu depăşeşte plafonul de
scutire poate solicita, oricând, scoaterea din evidenţă, depunând la organul fiscal
competent între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de
persoana în cauză (luna sau trimestrul), Declaraţia de menţiuni privind anularea în
scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire (formular 096). Anularea va
fi valabilă de la data comunicării documentului denumit Decizia privind anularea
înregistrării în scopuri de TVA. Dacă, ulterior scoaterii din evidenţa persoanelor
înregistrate în scopuri de TVA, persoana impozabilă realizează în cursul unui an
calendaristic o cifră de afaceri mai mare sau egală cu plafonul de scutire are obligaţia să
respecte prevederile legale şi, după înregistrarea în scopuri de taxă, are dreptul să
efectueze ajustările de taxă. Ajustările vor fi reflectate în primul decont de taxă depus
după înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile sau, după caz, într-un
decont ulterior.
" Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA (cod: 14.13.20.99/1) se
tipăreşte în două exemplare în 6 culori, dintre care o culoare este vizibilă numai în
spectrul UV; hârtie cu filigran pe toată suprafaţa; cerneală de securitate cu
luminiscenţă UV (ultraviolet). Se eliberează gratuit; se utilizează la atestarea
înregistrării în scopuri de TVA. Originalul se transmite contribuabilului, iar copia
rămâne la organul fiscal (dosarul contribuabilului).
În certificatul de înregistrare în scopuri de TVA se înscrie, obligatoriu, codul de
înregistrare în scopuri de TVA atribuit persoanelor juridice impozabile, alcătuit din
codul de identificare fiscală şi prefixul "RO".
Evidenţa persoanelor juridice impozabile înregistrate în scopuri de TVA se
organizează, electronic, distinct, ca secţiune în cadrul registrului contribuabililor
înregistraţi în scopuri de TVA de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
# De reţinut: Persoanele înregistrate în scopuri de TVA vor comunica codul
de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor, cu
anumite excepţii prevăzute de lege, în care informarea este opţională. Totodată,
entităţile care efectuează achiziţii intracomunitare au obligaţia să comunice
furnizorului codul de înregistrare în scopuri de TVA, de fiecare dată când realizează o
achiziţie intracomunitară de bunuri, cu anumite excepţii prevăzute de legislaţie, în care
comunicarea codului este opţională.
Persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, au obligaţia ca să înscrie
codul de înregistrare în scopuri de TVA pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe
orice alte documente.
!!! Nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare
fiscală, precum şi nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe
documente constituie contravenţii şi se sancţionează conform legislaţiei.
1. Cine are obligaţia de înregistrare fiscală prin intermediul codului de identificare

fiscală?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru redarea răspunsului:
2. Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, care în cursul unui an

calendaristic nu depăşeşte plafonul de scutire, când poate solicita, scoaterea din
evidenţă?
Răspuns:
2.2. Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume

datorate bugetului general consolidat
Conform prevederilor Codului de

procedură fiscală, impozitele, ● declaraţii fiscale întocmite şi depuse de către contribuabili
taxele, contribuţiile şi alte sume la organele fiscale competente;
datorate bugetului general
consolidat se stabilesc în cadrul
următoarelor instrumente fiscale ● decizii emise de organul fiscal competent.
sau acte administrative fiscale:
" Declaraţia fiscală este documentul prin intermediul căruia contribuabilii
informează organul fiscal cu privire la realizarea veniturilor sau obiectelor impozabile
sau alte elemente ce se au în vedere la stabilirea obligaţiilor fiscale sau sumelor de plată.
● impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, în cazul în care, potrivit
legislaţiei, obligaţia calculării impozitelor şi taxelor revine plătitorului;
● impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are
Declaraţiile fiscale obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozite şi taxe.
sunt documente ● bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de
care se referă la: impozitare, dacă legea prevede declararea acestora;
● orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile,
bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea
acestora.
Obligaţia de a depune declaraţie fiscală există şi în cazurile în care:

● a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;
● obligaţia fiscală respectivă este scutită de plată, conform reglementărilor legale;
● pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar
există obligaţia declarativă, conform legii.
Declaraţiile fiscale se depun de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal,
la termenele stabilite de acesta. În cazul în care termenele de depunere a declaraţiilor nu
sunt stabilite prin Codul fiscal, acestea se stabilesc de Ministerul Finanţelor Publice.
Termenele pentru depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii de un
organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate, potrivit competenţei stabilite
prin ordin al M.F.P.
În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor
venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal
competent poate aproba la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere
a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale.
În declaraţia fiscală, contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei
fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de legislaţie.
Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular cu ajutorul
programelor puse la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect,
complet şi, cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare
situaţiei sale fiscale. Contribuabilii mari şi mijlocii au obligaţia depunerii acestor
declaraţii prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin intermediul Sistemului
Electronic Naţional (aceştia trebuie să deţină, în acest scop, un certificat digital).
● formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat";
● formularul 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit";
● formularul 103 "Declaraţie privind accizele";
● formularul 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a
Exemple
contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa
de declaraţii nominală a persoanelor asigurate ";
fiscale: ● formularul 300 "Decont de taxă pe valoarea adăugată";
● formularul 301 "Decont special de taxă pe valoarea adăugată";
● formularul 390 VIES "Declaraţie recapitulativă privind
livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri";
● formularul 394 "Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi
achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional", etc.
" Corectarea declaraţiilor fiscale (vezi art. 84, Cod Procedură fiscală)
Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă, pe
perioada termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, ori de câte ori
constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative la
organul fiscal competent. Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de
formular ca şi cel care se corectează, situaţie în care se înscrie „X” în căsuţa prevăzută
în acest scop, cu următoarele anumite excepţii: (a) în cazul taxei pe valoarea adăugată,
sumele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în evidenţele de taxă pe valoarea
adăugată se înregistrează la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost
operate corecţiile; (b) în cazul impozitelor care se stabilesc de plătitori prin
autoimpunere sau reţinere la sursă, pentru care se completează un formular distinct.
" Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale
În cazul nedepunerii declaraţiei fiscale, organul fiscal are dreptul să procedeze la
stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere (vezi art. 67 şi
671, Cod de procedură fiscală).
Prin ordinul menţionat anterior, s-au aprobat modelul şi conţinutul următoarelor
formulare: referat privind impunerea din oficiu; formular 160, Decizia de impunere din
oficiu pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere
sau reţinere la sursă (cod 14.13.02.99/i.o; Decizie de desfiinţare a deciziei de impunere
din oficiu (cod 14.13.02.99/d).
" De reţinut: Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu poate fi făcută înainte
de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea
termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.
Organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată
aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi
mijloc de probă prevăzute de legislaţie, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia
fiscală corectă. Organul fiscal identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate
situaţiei de fapt fiscale, luând în considerare preţul de piaţă al tranzacţiei sau al bunului
impozabil, precum şi informaţii şi documente existente în dosarul fiscal al
contribuabilului, iar în lipsa acestora, organul fiscal are în vedere datele şi informaţiile
deţinute de acesta despre contribuabili cu activităţi similare.
Estimarea ● atunci când declaraţiile fiscale prezentate nu permit stabilirea corectă a
bazelor de bazei de impunere;
● contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale,
impunere inclusiv situaţiile în care contribuabilul obstrucţionează sau refuză acţiunea
are loc de inspecţie fiscală;
şi în alte situaţii, ● atunci când au dispărut evidenţele contabile şi fiscale sau actele justi-
cum sunt: ficative privind operaţiunile producătoare de venituri, iar contribuabilul nu
şi-a îndeplinit obligaţia de refacere a acestora;
● contribuabilul nu conduce evidenţa contabilă sau fiscală.
" Înştiinţarea de plată este, de asemenea, un instrument al impunerii prin

care, aşa cum îi spune şi denumirea, plătitorul este înştiinţat cu privire la modul definitiv
în care s-a stabilit impunerea, la mărimea impozitului şi la termenele de plată.
"Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent ori de câte ori
acesta modifică baza de impunere ca urmare a unor constatări prealabile ale organului
fiscal sau în baza unei inspecţii fiscale. Acest document conţine date cu privire la
categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general
consolidat, precum şi mărimea acestora pentru fiecare perioadă impozabilă.
Conform legislaţiei, în vigoare, sunt asimilate deciziilor de impunere şi
următoarele acte administrative fiscale: deciziile privind rambursări de TVA şi deciziile
privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii; deciziile referitoare la bazele de impunere
şi deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii; deciziile privind nemodificarea
bazei de impunere.
În vederea stabilirii obligaţiilor fiscale de plată datorate bugetului de stat/local,
contribuabilii sunt obligaţi să conducă evidenţe fiscale (privind veniturile realizate şi
cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate sau a oricăror alte documente prevăzute
de lege, de exemplu jurnalul pentru cumpărări, pentru stabilirea TVA deductibilă,
jurnalul pentru vânzări, pentru stabilirea TVA colectată, registrul de evidenţă fiscală,
pentru impozitul pe profit şi altele).
I. Când se procedează la estimarea bazelor de impunere de către organul fiscal?

Răspuns:
II. Încercuiţi răspunsurile corecte:

1. Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se
stabilesc în cadrul următoarelor instrumente fiscale:
a. declaraţia de înregistrare fiscală/declaraţia de menţiuni;
b. declaraţii fiscale întocmite şi depuse de către contribuabili la organele fiscale competente;
c. raportul de inspecţie fiscală, întocmit de organul fiscal;
d. decizia de impunere emisă de organul fiscal competent.
Răspuns:
2. Declaraţia de înregistrare a plătitorilor de TVA se depune, în termenul legal, la

organul fiscal competent:
a. numai de persoanele care realizează operaţiuni taxabile;
b. de către orice persoană impozabilă care realizează operaţii taxabile şi/sau scutite
de TVA cu drept de deducere;
c. de către orice persoană impozabilă care realizează operaţii taxabile şi/sau scutite
de TVA fără drept de deducere;
d. de către toate persoanele care depăşesc cifra de afaceri de 100.000 euro
(echivalent în lei).
Răspuns:
)Rezumat
● Conform legislaţiei din ţara noastră, orice persoană sau entitate, care este
subiect într-un raport juridic fiscal, se înregistrează fiscal (depunând la organul fiscal
teritorial o declaraţie de înregistrare) primind, astfel, un cod de identificare fiscală
atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală (ANAF). Totodată, toţi plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii şi altor sume
datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a înscrie pe facturi, scrisori, oferte,
comenzi sau pe orice alte documente emise, codul de identificare fiscală propriu,
atribuit de organul fiscal competent.
● Declararea şi stabilirea obligaţiilor fiscale se realizează prin intermediul a două
instrumente: declaraţii fiscale întocmite şi depuse de către contribuabili la organele
fiscale competente; decizii emise de organul fiscal competent.
● La modul general, declaraţia fiscală este documentul prin intermediul căruia
contribuabilii informează organul fiscal cu privire la realizarea veniturilor sau
obiectelor impozabile sau alte elemente ce se au în vedere la stabilirea obligaţiilor
fiscale sau sumelor de plată. Obligaţia de a depune declaraţie fiscală există şi în cazurile
în care: a fost efectuată plata obligaţiei fiscale; obligaţia fiscală respectivă este scutită
de plată, conform legii; pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume
de plată, dar există obligaţia declarativă, conform legii.
● În cazul nedepunerii declaraţiei fiscale, organul fiscal are dreptul să procedeze
la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere nu înainte
de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea
termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.
● Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent ori de câte ori acesta
modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal,
sau în baza unei inspecţii fiscale.
Termeni cheie: declaraţia de înregistrare fiscală; declaraţia fiscală; decizia de

impunere; stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale.
Tema de control
1. Care sunt obiectivele pe care trebuie să le realizeze entităţile care organizează şi
conduc contabilitatea proprie?
2. Explicaţi următoarele:
A. Ce reprezintă baza impozabilă;
B. În ce costă impunerea ca activitate de urmărire şi control a veniturilor cuvenite
bugetului.
3. Când se depune declaraţia de înregistrare fiscală?
4. Ce modalitate există pentru corectarea declaraţiilor fiscale?
Bibliografie
● Moşteanu R., Fiscalitate - impozite şi taxe, Editura Universitară, Bucureşti, 2008.
● Sandu M., Contabilitate şi fiscalitatea entităţilor economice, Editura Reprograph,
2012.
• Sandu M., Contabilitate şi fiscalitate – Manual pentru învăţământul la distanţă,
Editura Reprograph, Craiova 2014.
● Vintilă N., Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal, Editura C.H.
şi colaboratorii Beck, Bucureşti, 2013.
M.F.P. Legea 207/2005, privind Codul de procedură fiscală,modificată şi
completată ulterior; Normele de aplicare a Codului fiscal.
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA TAXEI
PE VALOAREA ADĂUGATĂ
``
Cuprins:
4.1.Operaţiunile impozabile incluse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea
adăugată
4.2. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată şi cotele de impozitare
4.3. Persoanele obligate la plata taxei pe valoarea adăugată şi perioada fiscală
4.4. Sistemul de TVA la încasare
4.5. Regimul deducerilor taxei pe valoarea adăugată
4.6. Obligaţiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată
Rezumat
Tema de control
Bibliografie
Obiective:
După studiul acestui capitol veţi reuşi să:
● cunoaşteţi principalele prevederi legislative în domeniul fiscal care
reglementează taxa pe valoarea adăugată;
● înţelegeţi operaţiile impozabile, baza de impozitare a taxei pe valoarea
adăugată şi, respectiv, cotele procentuale legale;
● reţineţi mecanismul de determinare, de deducere şi de plată a taxei pe valoarea
adăugată;
● Cunoaşteţi obligaţiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată;
● aprofundaţi reflectările în contabilitate a operaţiilor care implică TVA, având ca
scop final înţelegerea modalităţii de regularizare şi de închidere a conturilor de TVA.
4.1. Operaţiunile impozabile incluse în sfera de aplicare a taxei pe

valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adăugată1 (abreviată TVA) reprezintă principalul impozit
indirect datorat bugetului statului, ce a fost introdus în ţara noastră la 1 iulie 1993, înlocuind
impozitul pe circulaţia mărfurilor (acesta a fost un impozit pe cifra de afaceri brută, stabilit
în cote diferenţiate pe produse).
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană,
aplicarea taxei pe valoarea adăugată se face conform reglementărilor privind sistemul
comun de TVA2, care au fost preluate integral în legislaţia din ţara noastră.
" TVA pentru tranzacţiile desfăşurate într-o anumită ţară este o taxă care se aplică
asupra valorii livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii, operaţiunilor asimilate livrărilor
1
Începând cu 1 ianuarie 2016, TVA este reglementată de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal ( Titlul VII),
modificată şi completată ulterior; H.G. nr. 1/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Codului fiscal.
2
Directiva 2006/112/CE/28.11.2006, privind sistemul comun de TVA, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. 347/11.12.2007, modificată şi completată ulterior.
de bunuri şi prestărilor de servicii, precum şi asupra achiziţiilor intracomunitare şi
importurilor de bunuri. Este percepută, în contul Ministerului Finanţelor Publice, de către
persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, în etape succesive, respectiv, la
fiecare operaţiune din cadrul procesului de producţie şi comercializare dintr-un lanţ de
operaţiuni executate asupra bunurilor sau serviciilor şi este suportată de consumatorul final,
care nu are drept de deducere a TVA şi nici posibilitatea de a recupera asemenea taxă. Prin
aceasta se explică şi neutralitatea taxei faţă de cheltuielile şi veniturile unei entităţi.
Taxa pe valoarea adăugată se bazează pe principiul deductibilităţii, în sensul că fiecare
entitate înregistrează TVA colectată aferentă vânzărilor sale şi deduce TVA aferentă
cumpărărilor de bunuri, lucrări şi servicii. În acest context, persoana impozabilă înregistrată
în scopuri de TVA este obligată să plătească bugetului statului numai diferenţa dintre suma
taxei colectată de la clienţii săi şi taxa deductibilă achitată sau datorată de către persoana
respectivă pentru achiziţiile de bunuri şi servicii.
În sfera de aplicare a TVA se includ operaţiunile impozabile care îndeplinesc,
cumulativ, următoarele condiţii:
● operaţiunile care constituie o livrare de bunuri, prestare de servicii, sau sunt
asimilate cu aceste operaţiuni, efectuate cu plată;
● livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană
impozabilă;
● livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile
prevăzute de lege (adică activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de
servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate
acestora; constituie activitate economică şi exploatarea bunurilor corporale sau necorporale
în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate);
● locul livrării/prestării este considerat a fi în România (operaţiune impozabilă în
România).
# Reţinem: Prin operaţiuni cu plată se înţelege obligativitatea existenţei unei legături
directe între operaţiunea efectuată şi contrapartida obţinută.
Persoana impozabilă reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia
publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate
economică. Altfel explicat, este considerată persoană impozabilă orice persoană care
desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice prevăzute de
legislatie, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi (art. 269, alin 1, Legea
227/2015);
Operaţiune impozabilă este şi importul de bunuri efectuat în România de orice
persoană, dacă locul importului este în România, precum şi operaţiunile efectuate cu plată,
prevăzute de legislaţie, pentru care locul este considerat a fi în România (sunt incluse aici:
achiziţiile intracomunitare3 de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse
accizabile şi altele).
Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de

bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:
(a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau
prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
(b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului
calendaristic curent sau nu a depăşit, pe parcursul anului calendaristic anterior, plafonul4 de
10.000 euro (echivalent în lei).
3
Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de
bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către
cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul
decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.
4
Plafonul pentru achiziţii intracomunitare (de 10.000 euro, este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe
valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a
achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.
►operaţiuni taxabile (adică operaţiunile impozabile care
nu sunt scutite de taxă), pentru care se aplică cotele
procentuale legale (cota standard de 20%, cotele reduse de
9%, respectiv, 5% şi cotele recalculate de TVA.
► operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere,
pentru care nu se datorează taxa TVA colectată), dar este
permisă exercitarea dreptului de deducere a taxei datorate
sau achitate pentru achiziţiile de buburi şi prestările de
servicii necesare realizării acestora (sunt prevăzute la art.
294 - 296, care includ scutiri pentru exporturi sau alte
operaţiuni similare, pentru livrări intracomunitare şi pentru
Delimitarea transportul internaţional şi intracomunitar, scutiri speciale
operaţiunilor legate de traficul internaţional de bunuri şi scutirile pentru
impozabile, intermediari);
►operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere,
sub aspectul pentru care nu se datorează taxa colectată şi nu este
regimului de permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru
impozitare, achiziţiile de bunuri şi servicii (scutiri pentru anumite
cuprinse în sfera activităţi de interes general/scutiri pentru alte activităţi din
de aplicare a interiorul ţării, prevăzute la art. 292, care includ spitalizarea,
îngrijirile medicale şi operaţiunile, strâns, legate de acestea;
taxei pe valoarea prestările de servicii efectuate de stomatologi; meditaţiile
adăugată: acordate, în particular, de cadre didactice; serviciile publice
poştale, etc);
►operaţiuni, prevăzute anterior, care sunt scutite fără
drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici
care aplică regimul special de scutire, pentru care nu se
datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau
achitate pentru achiziţii (prevăzute la art. 310).
►importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă (art.
293, ca de exemplu: importul şi achiziţia intracomunitară de
bunuri a căror livrare în România este, în orice situaţie, scutită de
taxă în interiorul ţării; achiziţia intracomunitară de bunuri al căror
import în România este în orice situaţie scutit de taxă).
Operaţiuni impozabile
Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată în ţara noastră include operaţiuni
privind:
● livrarea de bunuri, ● prestarea de servicii şi ● achiziţiile ● importul
operaţiile asimilate operaţiile asimilate intracomunitare de bunuri.
livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii
livrarea intracomunitară
de bunuri (L.I.C.)
►Livrări de bunuri şi operaţii asimilate
Livrarea de bunuri constituie transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un
proprietar. Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor se poate efectua direct
sau prin persoane care acţionează în numele proprietarului. Se consideră că o persoană
impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de
intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi.
Codul fiscal prevede şi operaţiuni asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu
plată. De exemplu, preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile
achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură
cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor
componente a fost dedusă total sau parţial, etc.
Livrarea intracomunitară (L.I.C.) reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate
sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana
către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora. Este asimilat cu
livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri
aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia
nontransferurilor5.
● bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne;
● acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării
vânzărilor sau, mai general, în scopuri legate de desfăşurarea activităţii
Nu constituie livrare de bunuri:
economice, în anumite condiţii stabilite prin normele de aplicare a Codului fiscal;
● acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de de
protocol, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare (adică în limita cheltuielilor
deductibile la calculul impozitului pe profit; de exemplu, valoarea fiecărui cadou individual
oferit trebuie să fie mai mică sau egală cu plafonul de 100 lei).
● bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau mecenat nu
sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală în cursul unui an
calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri constituită din
operaţiuni taxabile, scutite cu sau fără drept de deducere, precum şi din operaţiuni
pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate
● transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia
transferului de active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea,
fuziunea, indiferent dacă e făcut cu plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul
unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o
persoană impozabilă.
# De reţinut: Importanţa cunoaşterii locului livrării de bunuri, ce se consideră a fi:

● locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în
cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ.
Dacă locul livrării se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către
importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al
bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de
import;
● locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă
persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau
unui montaj;
● locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în
cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
● locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt
efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri
efectuată în interiorul Comunităţii dacă sunt îndeplinite trei condiţii prevăzute de legislaţie.
Prestări de servicii şi operaţii asimilate

Prestarea de servicii, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, este orice
operaţiune care nu constituie livrare de bunuri.
Potrivit prevederilor Codului fiscal (Titlul VII, art. 271), prestările de
Categorii de prestări de
servicii, cuprind operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugată, cum sunt:

● închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor, în cadrul unui
contract de leasing operaţional sau financiar;
servicii
● transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor,

licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
● angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura
cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
Se reţin ●câteva
prestările #
operaţiuni
de servicii asimilate
efectuate în prestărilor
baza unui ordin deemis
servicii:
de/sau în serviciile
numele
unei autorităţi publice sau potrivit legislaţiei;
prestate în mod gratuit de către o persoană impozabilă pentru uzul propriu sau al
personalului acesteia● servicii de intermediere
ori pentru uzul efectuate
altor de comisionari,pentru
persoane, care acţionează
alte înscopuri
numele şi îndecât
contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de
desfăşurarea activităţii sale economice.
servicii, etc.
Codul fiscal reglementează şi operaţiuni care nu constituie prestări de servicii
efectuate cu plată (exemplu, serviciile prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de
5
Nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana
impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul anumitor operaţiuni prevăzute de
legislaţie (art. 270, alin.12).
garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de
servicii); serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile,
prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor, etc.
►Locul prestării serviciilor: În ultima perioadă, Codul fiscal a introdus
modificări, în privinţa locului prestărilor de servicii (actualmente, art. 278, respectiv, vechiul
articol 133/Legea 571) care este diferit, în funcţie de persoana căreia i se prestează serviciile
(adică persoană impozabilă sau persoană neimpozabilă).
● In cazul prestării serviciilor de către o persoană impozabilă
Sunt două reguli, către o persoană impozabilă, locul de prestare a serviciilor
pentru încadrarea serviciilor este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi
prestate: are stabilit sediul activităţii sale economice sau locul unde se
află sediul fix al persoanei care primeşte serviciile;
● în cazul în care prestarea serviciilor se efectuează către o
persoană neimpozabilă locul de prestare a serviciilor este
locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale
economice (sau sediul fix).
De la ambele reguli, menţionate anterior, sunt prevăzute anumite excepţii (de
exemplu, pentru anumite prestări de servicii locul prestării este considerat a fi: a) locul
unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu
bunurile imobile; b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele
parcurse, în cazul serviciilor de transport, altele decât cele de transport intracomunitar de
bunuri, etc.
►Achiziţiile intracomunitare/asimilate acestora şi importul de bunuri
Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a
dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la
destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către
altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul
decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.
● Operaţiunile care sunt asimilate achiziţiilor intracomunitare cu plată,
reglementate de legislaţie, ca de exemplu utilizarea în România, de către o persoană
impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, a unor bunuri
transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele acesteia, din statul
membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziţionate,
dobândite ori importate de către aceasta, în scopul desfăşurării activităţii economice
proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat
din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat
membru; achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în
România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată; achiziţionarea de
către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în
Comunitate şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a
efectuat importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de rambursarea taxei
plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedeşte că achiziţia sa
intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de destinaţie a bunurilor
expediate sau transportate.
Importul de bunuri reprezintă:
a) intrarea pe teritoriul Comunităţii de bunuri care nu se află în liberă circulaţie în
înţelesul art. 24 din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene;
b) pe lângă operaţiunile prevăzute la lit. a), intrarea în Comunitate a bunurilor care
se află în liberă circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul
vamal al Comunităţii.
Precizare: Începând cu data de 1.VIII.2010, în cadrul ANAF, s-a înfiinţat şi s-a
organizat Registrul operatorilor intracomunitari6 (ROI), în care sunt înregistrate
toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, care efectuează
6
Vezi Ordinul 727/2016 (M.Of. nr. 26/02/2016.
operaţiuni intracomunitare. În acest scop, întocmesc o Cerere de înscriere în/radiere
din Registrul Operatorilor intracomunitari (formular 095).
Persoana juridică neimpozabilă reprezintă instituţia publică, organismul internaţional
de drept public şi orice altă persoană juridică, care nu este persoană impozabilă.
Locul achiziţiei intracomunitare şi a importului de bunuri

Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se
găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.
În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, dacă cumpărătorul îi comunică
furnizorului un cod de înregistrare7 în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile
unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, locul
respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis
codul de înregistrare în scopuri de TVA.
Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru şi în
România baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România. Această
prevedere nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost
supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia
intracomunitară.
● Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care
se află bunurile când intră pe teritoriul comunitar.
Operaţiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată
● Scutiri pentru anumite operaţiuni de interes general şi scutiri pentru

alte activităţi;
● Scutiri pentru importuri de bunuri şi pentru achiziţii
intracomunitare;
Operaţiuni ● Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru
scutite de livrări intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi
TVA intracomunitar;
● Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri;
● Scutiri pentru intermediari.
" Scutiri pentru anumite operaţiuni de interes general efectuate de anumite
unităţi în cadrul activităţilor pentru care sunt autorizate (sunt prevăzute la art.292 Cod
fiscal). Din punct de vedere fiscal, asemenea operaţiuni sunt scutite de TVA fără drept
de deducere.
Se reţin dintre aceste operaţiuni: (a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns
legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de
organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi
laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare,
staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi; (b) prestările de servicii
efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de
proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari; (c) prestările de îngrijire şi
supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în
materie; (d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest
scop, de către entităţi autorizate în acest sens; (e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă
umană; (f) activitatea de învăţământ, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii
şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte
entităţi autorizate. Scutirea se acordă în condiţiile prevăzute în normele metodologice; (g) livrările de
bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile
publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în
activităţile respective; (h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul
învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar; (i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri
strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi
recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni; (j) prestările de
7
Codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 318, atribuit de către autorităţile
competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform legislaţiei (art. 316 sau 317)
sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru.
servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de
instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social; (k) prestările de servicii
şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate
conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală,
religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de
reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de
concurenţă; (l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice,
efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia
fizică; (m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate
de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de
către Ministerul Culturii; etc;
o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură
comercială; (p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora; etc.
Referior la scutiri pentru alte activităţi:
a) prestările unor servicii de natură financiar-bancară, ca de exemplu:
1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către
persoana care le acordă; 2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice
operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către
persoana care acordă creditul; 3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit
sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile,
exceptând recuperarea creanţelor; etc.
b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în
legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile
care intermediază astfel de operaţiuni;
c) pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate,
conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale,
de timbre fiscale şi alte timbre similare; etc
# De reţinut: Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici

Persoana impozabilă stabilită8 în România a cărei cifră de afaceri anuală, declarată
sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte
la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării (şi se
rotunjeşte la următoarea mie), respectiv 220.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită
în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute prevăzute de legislaţie
cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi scutite.
Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru stabilirea plafonului este
constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situaţia persoanelor impozabile care solicită
scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri şi a
prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic,
taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, a
operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se
consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni
ar fi fost realizate în România, a operaţiunilor scutite cu drept de deducere şi, dacă nu sunt
accesorii activităţii principale, a operaţiunilor scutite fără drept de deducere. Există şi
anumite excepţii în această privinţă (operaţiuni scutite de taxă, reprezentate de livrările
intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi comunică furnizorului un
cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA).
De reţinut: Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea
regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de
taxă.
Persoana impozabilă, care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de
afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire, în decursul unui an calendaristic,
8
O persoană impozabilă este stabilită în România în cazul în care are sediul activităţii economice în România.
De asemenea, o persoană impozabilă ce are sediul activităţii economice în afara României se consideră că este
stabilită în România dacă are un sediu fix în România, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse
tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile.
trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în conformitate cu prevederile legale în
vigoare (în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului).
# De reţinut, persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:
(a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor;
(b) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document;
" Scutiri pentru importuri de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare (art.
293): importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice
situaţie scutită de taxă în interiorul ţării; achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în
România este în orice situaţie scutit de taxă ; importul de bunuri efectuat de reprezentanţele
organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către
membrii acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile stabilite în convenţiile de înfiinţare
a acestor organizaţii; reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat
bunurile în afara Comunităţii, în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului, şi care
beneficiază de scutire de taxe vamale; reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana
care a exportat bunurile în afara Comunităţii, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări,
adaptări, asamblări, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în
momentul exportului acestora în afara Comunităţii; etc.
" Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru livrări
intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi intracomunitar (acestea sunt
operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere): livrările de bunuri expediate
sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană în contul său; etc.
" Scutiri pentru intermediari (sunt operaţiuni scutite cu drept de deducere,

prevăzute la art. 296), în cazul în care serviciile prestate de intermediarii care acţionează
în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în
legătură cu operaţiunile scutite pentru exporturi sau alte operaţiuni similare,
pentru livrări intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi
intracomunitar şi scutirile speciale legate de traficul internaţional de bunuri, cu
excepţia livrărilor intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică
furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile
fiscale din alt stat membru, cu anumite excepţii, etc.
I. Explicaţi următoarele întrebări:

1. În ce constă principiul deductibilităţii TVA?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului
2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, operaţiunile

pentru a fi incluse în sfera TVA?
Răspuns:
II. Identificaţi răspunsurile corecte:

1. Sub aspectul legislaţiei fiscale, privind TVA, ce se înţelege prin operaţiuni
cu plată?
a. achitarea efectivă a TVA prin virament;
b. obligativitatea efectuării plăţii, prin virament la sfârşitul lunii;
c. obligativitatea existenţei unei legături directe între operaţiunea efectuată
şi contrapartida obţinută;
d.. existenţa unei legături directe între o entitate, în calitate de contribuabil şi bugetul
statului.
Răspuns:
2. Identificaţi afirmaţiile adevărate (A) şi false (F).

Ce restricţii are persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire?
a. nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor;
b. nu are voie să achiziţioneze din import bunuri de natura imobilizărilor corporale;
c. nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document;
d. nu poate să vândă bunuri la export sau să efectueze livrări intracomunitare.
Răspuns:
3. Care din următoarele operaţiuni nu constituie livrare de bunuri?

a. acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării
vânzărilor;
b. bunurile livrate la export unor ţări terţe;
c. acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de
sponsorizare, mecenat, de protocol în condiţiile stabilite de legislaţie;
d. livrarea de bunuri unui cumpărător intern care sunt transportate de către vânzător.
Răspuns:
4.2. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată

şi cotele de impozitare
La modul general, baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de
bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii
intracomunitare impozabile.
Diversitatea operaţiunilor, ce vizează vânzarea/cumpărarea de bunuri, lucrări şi
servicii, care se realizează în activitatea practică a entităţilor, face ca determinarea
bazei de impozitare a TVA să prezinte aspecte generale, dar şi unele aspecte
specifice.
Conform prevederilor ● baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de
9 servicii efectuate în interiorul ţării;
Codului fiscal , baza de
impozitare a TVA, se ● baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare;
delimitează în următoarele: ● baza de impozitare pentru import;
● baza de impozitare pentru alte operaţiuni.
4.2.1. Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

efectuate în interiorul ţării
Conform legislaţiei, baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de
bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei
achiziţii intracomunitare impozabile.
9
Este reglementată în Titlul VII, art. 286 ÷290, Legea 227/2015.
Regula generală: Baza de impozitare este formată din tot ceea ce constituie
contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor sau prestator din partea
cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul
acestor operaţiuni.
● compensaţia aferentă, pentru trecerea în domeniul public a unor
bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile
prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri;
● preţul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare
ori sau în lipsa acestora preţul de cost, stabilit la data livrării în
următoarele cazuri: livrările şi prestările către sine; bunurile
constatate lipsă din gestiune (cu excepţia celor prevăzute de lege);
transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând
activităţii sale economice din România într-un alt stat membru
(operaţie care este asimilată cu livrarea intracomunitară cu plată), cu
excepţia nontransferurilor;
" Excepţii de la baza ● suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru
realizarea prestărilor de servicii pentru: utilizarea temporară a
de impozitare a TVA, bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în
menţionată anterior: scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a
fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor
persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau
parţial; serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei
impozabile, prestate în mod gratuit pentru uzul personal al
angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane;
● valoarea de piaţă10 a livrării/prestării, în cazul schimbului de
bunuri şi servicii şi, în general, atunci când plata se face parţial ori
integral în natură sau atunci când valoarea plăţii pentru o livrare de
bunuri sau o prestare de servicii nu a fost stabilită de părţi sau nu
poate fi uşor stabilită. Această valoare nu poate fi mai mică decât
preţul de cumpărare al bunurilor sau costul complet pentru obţinerea
serviciilor.
" În baza de impozitare a TVA se mai includ: (a) impozitele, taxele, exclusiv TVA
(dacă prin lege nu se prevede altfel); (b) cheltuielile accesorii (comisioanele, cheltuielile
de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului
sau beneficiarului).
(a) rabaturile, remizele, risturnurile, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori
direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
" (b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi
Nu se irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea, totală sau parţială a
includ în obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate;
baza de (c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
impozitare (d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără
a TVA: facturare;
(e) sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane şi care
apoi se decontează acesteia, precum şi sumele încasate de o persoană impozabilă în numele
şi în contul unei alte persoane.
# Precizare: Rabaturile, remizele, risturnurile, sconturile şi alte reduceri de preţ nu se

cuprind în baza de impozitare a taxei dacă sunt acordate de furnizor/prestator direct în
beneficiul clientului la momentul livrării/prestării şi nu constituie, în fapt, remunerarea unui
serviciu sau unei livrări.
► Ajustarea bazei de impozitare (art.287)
Baza de impozitare (a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total
10
Valoarea de piaţă a unui bun/serviciu reprezintă suma totală pe care, pentru obţinerea bunurilor sau
serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeaşi etapă de comercializare la care are loc
livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiţii de concurenţă loială unui furnizor
ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei.
a TVA se ajustează, sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;
corespunzător, în (b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori
următoarele situaţii: preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, în condiţiile anulării totale
ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză, declarată
printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, sau în urma unui
arbitraj, ori în cazul în care există un acord scris între părţi;
(d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu
se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă
începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii
prevăzute de legislaţie (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei),
hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;
(e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat
marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
În situaţia de ajustare a TVA, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de
servicii trebuie să emită facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, cu valorile
înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se diminuează sau, după caz, fără
semnul minus, daca baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi
beneficiarului. Documentele respective se vor înregistra în jurnalul de vânzări, respectiv,
jurnalul de cumpărări, şi vor fi preluate în deconturile întocmite de furnizor şi, respectiv,
de beneficiar, pentru perioada fiscală în care s-a efectuat ajustarea.
4.2.2. Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare
Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri baza de impozitare este reprezentată de
tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor
sau prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv
subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni, pentru determinarea bazei de
impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării.
Se reţine: În cazul acestor operaţiuni baza de impozitare se stabileşte pe baza
aceloraşi elemente utilizate pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării
aceloraşi bunuri în interiorul ţării.
Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat
membru decât România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară,
pentru bunurile achiziţionate. Prin excepţie, în cazul în care accizele sunt rambursate
persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară, valoarea achiziţiei intracomunitare
efectuate în România se reduce corespunzător.
4.2.3. Baza de impozitare pentru import
Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită
conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte
taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor
în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele şi
cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de
destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost
cuprinse în baza de impozitare. Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă
destinaţia indicată în documentul de transport sau în orice alt document însoţitor al
bunurilor, când acestea intră în România, sau, în absenţa unor astfel de documente,
primul loc de descărcare a bunurilor în România.
# Precizare: Ca şi în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii efectuate în
interiorul ţării, baza de impozitare pentru importuri nu cuprinde rabaturile, remizele,
risturnurile, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor, sumele
reprezentând daune-interese, etc.
" Referitor la cursul de schimb valutar utilizat la stabilirea bazei de impozitare
În cazul în care elementele bazei de impozitare sunt exprimate în valută, cursul de
schimb valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează
calculul valorii în vamă. De asemenea, dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei
de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută,
cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de B.N.R. sau
cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la
care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză.
Exemplu de calcul al bazei de impozitare a TVA pentru import:

Societatea comercială Gama a efectuat în luna martie, exerciţiul N, un import de
materie primă, pentru care se cunosc următoarele date: valoarea bunurilor este de 1000
USD; cheltuielile cu transportul şi asigurarea pe parcurs extern, 200 USD; taxa vamală
10%; cheltuielile de transport pe teritoriul României, în sumă de 300 lei; cursul de
schimb valutar comunicat de BNR este de 4,3 lei.
Valoarea în vamă = (1.000 + 200) x 4,3 = 5.160 lei

Taxa vamală = 5.160 lei x 10% = 516 lei
Comisionul vamal = 5160 lei x 0,5% = 26 lei
Baza de impozitare a TVA = 5.160 lei +516 lei +26 lei = 5.702 lei
TVA = 5.702 lei x 20% = 1.140 lei
4.2.4. Cotele de impozitare

- cota standard de 20%12 (de la 1 ianuarie 2016 şi până la 31 decembrie 2016),
ce se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă, care
nu este scutită de TVA şi pentru operaţiuni care nu sunt supuse cotei reduse de
TVA;
- cote reduse:
- cota redusă de 9% ce se aplică asupra bazei de impozitare pentru anumite prestări de
servicii şi activităţi, ca de exemplu: a) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, definite
Cotele prin normele metodologice conform legislaţiei specifice, cu excepţia protezelor dentare
procentuale scutite de taxă b) livrarea de produse ortopedice; c) livrarea de medicamente de uz uman şi
de impunere veterinar; d) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară,
TVA inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; e) livrarea următoarelor bunuri:
alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi
utilizate în animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în
ţara prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele. f)
noastră11 serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice (altele decât berea
sunt care se încadrează la codul NC 22 03 00 10); g) livrarea apei potabile şi a apei pentru
următoarele: irigaţii în agricultură.
- cota redusă de 5%, ce se aplică asupra bazei de impozitare pentru: a)
manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv
sau în principal publicităţii; b) serviciile constând în permiterea accesului la
castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură
şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente
culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite, conform
legislaţiei; c) livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului
pe care sunt construite (cămine de bătrâni şi pensionari, case de copii şi centre de
recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap).
- cote procentuale de TVA recalculate, prin procedeul sutei majorate, în
situaţiile în care preţul de vânzare al bunurilor, respectiv tariful, includ şi taxa pe
valoarea adăugată (livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii direct către
populaţie, în situaţia în care nu este necesară emiterea unei facturi fiscale, precum
şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii, sau conform prevederilor
contractuale, preţul include şi TVA). Aceste cote se calculează pe baza
procedeului sutei mărite [(20x100)/(20+100)], rezultând 16,6666%, în cazul
cotei standard şi, respectiv, 8,257 % [(9x100)/ (9+100)], în cazul cotei reduse.
# De reţinut: Pentru importurile de bunuri, cota procentuală de TVA este cea aplicată
în interiorul ţării pentru livrarea aceluiaşi bun, iar pentru achiziţii intracomunitare de
11
Vezi art. 291, Cod fiscal
12
Începând cu 1 iulie 2010 şi până la 31 decembrie 2015, cota procentuală de TVA a fost de 24%.
bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este
în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei

1. Ce reprezintă baza de impozitare pentru livrările de bunuri şi prestările
de servicii efectuate în interiorul ţării ?
2. Ce elemente nu se includ în baza de impozitare a TVA ?
3. În ce situaţii se ajustează baza de impozitare?
4. Care este baza de impozitare pentru importul de bunuri şi ce curs valutar
se utilizează?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului:
4.3. Persoanele obligate la plata TVA13 şi perioada fiscală

Pentru orice operaţiune efectuată care are locul în România trebuie stabilită
persoana obligată la plata taxei către bugetul statului.
Regula generală este aceea că orice persoană care înscrie taxa pe o factură, sau
în orice alt document care serveşte ca factură, este obligată la plata acesteia.
A - Persoanele obligate la plata TVA pentru operaţiunile taxabile

din România:
# De reţinut regula generală: Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată,
dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile legislaţiei, este persoana
impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepţia cazurilor
pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei
- persoana impozabilă care beneficiază de anumite servicii dacă
aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este
stabilită în România (adică nu îndeplineşte condiţiile legale), chiar
dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România;
Excepţii de la această - persoana înregistrată în scopuri de TVA căreia i se livrează gaze
naturale sau energie electrică, dacă aceste livrări sunt realizate de o
regulă:
persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă
este înregistrată în scopuri de TVA în România;
- persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită
în România sau nestabilită în România, dar înregistrată prin
reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri sau
prestări de servicii care au loc în România, dacă sunt realizate de o
persoană impozabilă care nu este stabilită în România şi care nu este
înregistrată în România; etc.
#Precizare: Prin derogare de la cele menţionate anterior, atunci când persoana obligată
la plata taxei, este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, precum
şi persoana impozabilă, care nu este stabilită în Comunitate, persoană obligată la plata taxei,
respectivele persoane pot să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la
plata taxei;
Persoanele obligate la plata taxei pentru achiziţii intracomunitare sunt
persoanele care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri care este taxabilă.
În cazul importului de bunuri, plătitorii taxei pe valoarea adăugată sunt
persoanele care importă bunuri în România.
#De reţinut: Denumirea generică de „persoane obligate la plata TVA“ nu trebuie
sa conducă la ideea, aşa cum s-ar crede la prima vedere, că persoanele respective sunt şi
13
Vezi art. 307 Cod fiscal.
obligate să plătească efectiv TVA la bugetul statului. Astfel, pentru anumite operaţiuni,
unităţile respective utilizează procedeul denumit „taxare inversă” înregistrând
suma de TVA atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă.
B - Perioada fiscală de declarare a taxei pe valoarea adăugată

Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.
Perioada fiscală rămâne luna calendaristică, indiferent dacă în cursul anului calendaristic
precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de
deducere şi/sau neimpozabile cu drept de deducere care a depăşit sau nu a depăşit plafonul
de 100.000 euro, dacă persoana impozabilă în cursul anului anterior a realizat cel puţin
o achiziţie intracomunitară de bunuri şi a avut obligaţia trecerii la luna calendaristică.
Trimestrul calendaristic reprezintă perioada fiscală pentru persoanele impozabile care nu
au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept
de deducere şi/sau neimpozabile în România (conform art. 275 şi 278), dar care dau drept de
deducere (art. 297 alin 4, lit b), care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro inclusiv, la cursul de
schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent (sau cursul de schimb comunicat de BNR
valabil pentru data solicitării prin opţiune) şi nu a realizat nici o achiziţie intracomunitară în anul
precedent.
Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare, cu
ocazia înregistrării, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă
până la sfârşitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul de
100.000 euro, recalculat, corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului
calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării.
Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului (sunt
acelea al căror plafon al cifrei de afaceri nu depăşeşte 65.000 euro), trebuie să declare cu ocazia
înregistrării cifra de afaceri obţinută, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an
calendaristic întreg. Dacă această cifră depăşeşte plafonul de 100.000 euro, în anul respectiv,
perioada fiscală va fi luna calendaristică. Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăşeşte
plafonul menţionat persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală.
În cazul în care cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în baza
activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul de 100.000 euro, în
anul următor, perioada fiscală va fi luna calendaristică. Dacă această cifră de afaceri efectivă nu
depăşeşte plafonul legal, persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă
fiscală.
Persoana impozabilă care, potrivit legislaţiei (art. 322), are obligaţia depunerii deconturilor
trimestriale trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie,
inclusiv, o notificare în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent, obţinută sau, după
caz, recalculată şi o menţiune referitoare la faptul că nu a efectuat achiziţii intracomunitare de
bunuri în anul precedent.
Alte perioade fiscale
Conform normelor de aplicare a Codului fiscal, la solicitarea justificată a persoanei
impozabile, organele fiscale competente pot aproba, o altă perioadă fiscală, decât luna
sau trimestrul calendaristic, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească un an
calendaristic respectiv: a) semestrul calendaristic, dacă persoana impozabilă
efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum trei luni calendaristice dintr-un
semestru; b) anul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile
numai pe maximum şase luni calendaristice dintr-o perioadă de un an calendaristic.
Această solicitare se transmite autorităţilor fiscale competente până la data de 25
februarie a anului în care se exercită opţiunea şi va fi valabilă pe durata păstrării condiţiilor
menţionate anterior.
4.4. Sistemul de TVA la încasare

Începând cu data de 1 ianuarie 2013, potrivit prevederilor fiscale, în entităţile din ţara
noastră a devenit aplicabil sistemul de TVA la încasare.
Până la data de 31 decembrie 2013, persoanele care au aplicat sistemul de TVA la
încasare au respectat următoarele reguli: pentru livrările efectuate, TVA s-a colectat la
încasarea facturii, dar nu mai târziu de a 90-a zi calendaristică de la emiterea facturii.
Dacă factura nu s-a emis în termenul legal, atunci TVA a fost colectată cel târziu în a 90-
a zi de la încheierea perioadei în care trebuia emisă factura.
De la 1 ianuarie 2014, sistemul de TVA la încasare a devenit opţional14. De
asemenea, s-a abrogat obligaţia colectării TVA la 90 zile pentru facturile de livrări
de bunuri/prestări de servicii în cadrul sistemului de TVA la încasare. Ca urmare,
exigibilitatea taxei intervine la data încasării totale sau parţiale a contravalorii bunurilor
livrate/serviciilor prestate.
Se poate spune, că persoanele înregistrate în scop de TVA (conform art. 316 Cod
fiscal) sunt grupate în:
- persoane care aplică sistemul de TVA la încasare, respectiv cele a căror cifră de
afaceri obţinută în anul anterior a fost sub plafonul de 2.250.000 lei;
- persoane care nu aplică sistemul de TVA la încasare, respectiv cele a căror cifră de
afaceri obţinută în anul anterior a fost peste 2.250.000 lei.
Pentru TVA calculată asupra valorii achiziţiilor efectuate (TVA deductibilă), se
deduce numai la data plăţii facturilor.
Persoanele care nu aplică sistemul de TVA la încasare aplică următoarele reguli:
(a) pentru livrările efectuate, TVA se colectează conform regulilor standard; (b) pentru
achiziţiile efectuate de la persoane care aplică sistemul de TVA la încasare, TVA se
deduce la data plăţii facturii.
Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la
încasare şi care nu depăşeşte în cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei poate renunța
la aplicarea sistemului respectiv oricând în cursul anului, prin depunerea unei
notificări (Formular 097) la organul fiscal competent între data de 1 şi 25 ale lunii,
cu excepția primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului.
Acest sistem de TVA la încasare se aplică numai pentru operaţiuni pentru care
locul livrării/prestării se consideră a fi în România. Sunt exceptate anumite operaţiuni,
dintre care se reţin: (a.)achiziţiile intracomunitare; (b) importurile; (c) operaţiunile supuse
regimurilor speciale; (d.) livrările/prestările către persoane afiliate.
Determinarea plafonului cifrei de afaceri:
Cifra de afaceri pentru stabilirea plafonului de 2.250.000 lei este constituită din
valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite de
TVA, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul
livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, realizate în cursul unui an
calendaristic.
Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează Registrul persoanelor
impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, registrul care este public şi se
afişează pe site‐ul ANAF.
4.5. Regimul deducerilor taxei pe valoarea adăugată
4.5.1. Sfera de aplicare şi condiţii de exercitare a dreptului

de deducere
Deducerea TVA reprezintă diminuarea TVA colectată cu TVA datorată/achitată

furnizorilor de bunuri sau prestatorilor de servicii.
Taxa colectată reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de
servicii taxabile, efectuate de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor
pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei.
#De reţinut:
- exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operaţiune, ci pentru
ansamblul operaţiunilor realizate în cursul unei perioade fiscale.
14
Prin intarea în vigoare a Ordonanţei 111/2013.
- conform reglementărilor fiscale, au dreptul la deducerea taxei pe valoarea
adăugată numai persoanele impozabile înregistrate, la organele fiscale teritoriale,
ca persoane impozabile în scopuri de TVA.
- dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei. Cu alte cuvinte,
dreptul de deducere ia naştere în momentul în care TVA deductibilă devine exigibilă15.
Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană
impozabilă de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare este
amânat până în momentul în care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost
livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său (de la 1/I/2013).
Precizare: Sunt situaţii stabilite prin normele de aplicare a Codului fiscal când
se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană
impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA.
Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă
acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:
- operaţiuni taxabile;
- operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se
consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste
operaţiuni ar fi fost realizate în România;
- operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere (prevăzute la art. 294, 295 şi 296);
- alte operaţiuni ca de exemplu prestările de servicii financiare şi bancare, de
asigurare şi reasigurare, în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara
Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care
vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor
efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci
când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni; operaţiunile reprezentând
transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de
active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea, indiferent dacă
e făcut cu plată sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, dacă taxa s-ar fi
aplicat transferului respectiv.
● Nu se exercită dreptul de deducere a TVA achitată sau datorată (art. 297,
alin.7) pentru: (a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul clientului şi care
apoi se decontează acestuia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în
contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor;
(b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun,
cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi
utilizate pentru prestări de servicii.
Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

Regula generală: Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoanele
impozabile sunt obligate să justifice, în funcţie de felul operaţiunii, suma taxei, prin
documente întocmite conform legislaţiei, dintre care se reţin:
- factura (emisă în conformitate cu prevederile art. 319, alin. 20), pentru taxa
datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori
serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o
persoană impozabilă, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către
persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, respectiv de
către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane
impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare;
15
Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, să solicite plata de către
persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată. Exigibilitatea taxei intervine la
data la care are loc faptul generator (fapt care intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu
anumite excepţii prevăzute de legislaţie). Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia
de a plăti taxa la bugetul statului.
- factura sau autofactura pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează
să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul
său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei (dacă aceste servicii
sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este
înregistrată în scopuri de TVA în România). Tot factura şi autofactura trebuie să se
întocmească pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri. Asemenea
persoane trebuie să înregistreze taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul
aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei;
- autofactura emisă în statul membru, din care bunurile au fost transportate ori
expediate pentru taxa aferentă unei operaţiuni asimilate cu o achiziţie intracomunitară
(pentru fiecare transfer pe care l-a efectuat în alt stat membru); înregistrarea taxei ca taxă
colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei.
- declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale,
pentru taxa achitată pentru importurile de bunuri, care să menţioneze persoana
impozabilă ca importator al bunurilor, din punct de vedere al taxei, precum şi documente
care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său; de
asemenea, declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale,
pentru taxa datorată pentru importul de bunuri (efectuat pentru care nu se face plata
efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de
TVA) care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor în scopuri de
taxă, precum şi suma taxei datorate. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să înscrie
taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia
naştere exigibilitatea;
- bonurile fiscale a căror valoare, inclusiv TVA, a căror valoare individuală,
inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro, dacă furnizorul/prestatorul a menţionat
pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de înregistrare în
scopuri de TVA al beneficiarului. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro
a valorii bonului fiscal este cursul din data emiterii bonului fiscal (această prevedere a
intrat în vigoare de la data de 14/03.2013).
În afară de cazurile menţionate anterior, prin normele de aplicare a Codului fiscal, se
precizează şi alte documente care trebuie prezentate pentru a justifica dreptul de deducere a
taxei.
4.5.2. Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt
şi persoana parţial impozabilă. Pro-rata TVA
Persoană impozabilă cu regim mixt (art. 300) este persoana impozabilă care
realizează, sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi
operaţiuni care nu dau drept de deducere.
Persoană parţial impozabilă este reprezentată de persoana care realizează atât
operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, cât şi operaţiuni pentru
care are calitatea de persoană impozabilă (instituţiile publice nu sunt persoane
impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice).
Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile
destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă
persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din
care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere,
este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi.
Pro-rata TVA
Taxa aferentă achiziţiilor pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi
utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care
nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor
fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de
deducere se deduce pe bază de pro rata.
Dreptul de deducere a TVA, aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, de
orice persoană impozabilă cu regim mixt, se determină, având în vedere anumite
reguli privind evidenţa TVA:
● bunurile livrate şi serviciile prestate se înregistrează în jurnalul pentru
vânzări.
● achiziţiile destinate, exclusiv, realizării de operaţiuni care permit
exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de
operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa
deductibilă aferentă acestora se deduce integral.
● achiziţiile destinate, exclusiv, realizării de operaţiuni care nu dau drept de
deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni, se
înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste
operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.
● achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate
pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni
care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care
sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu
dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări,
iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.
Persoana parţial impozabilă, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a
Codului fiscal, poate solicita aplicarea unei pro-rate speciale în situaţia în care nu
poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană
impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.
" Determinare pro-rată

Pro-rata se determină ca raport între:
a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a
operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea
dreptului de deducere şi
b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor
constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de
deducere. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în
scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se
află în sfera de aplicare a taxei.
Introducând în relaţia de calcul a pro-ratei TVA, elementele menţionate,
aceasta se poate scrie astfel:
Venituri din operaţii care dau drept de deducere TVA
Pro-rata TVA = x 100
Total venituri
Din calculul pro-rata se exclud valoarea anumitor operaţiuni prevăzute de
legislaţie.
Pro-rata se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile

pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. În
această situaţie elementele prevăzute la numărător şi numitor sunt cumulate pentru
întregul an fiscal. Prin excepţie, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, la
cererea justificată a persoanelor impozabile, situaţie în care elementele menţionate
anterior sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru.
Pro-rata provizorie
Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este ori pro-rata definitivă
determinată pentru anul precedent, ori pro-rata estimată în funcţie de operaţiunile
prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile trebuie să comunice
organului fiscal teritorial, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25
ianuarie, nivelul pro-ratei provizorii aplicată, precum şi modul de determinare a acesteia.
În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata aplicabilă
provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în
timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data
la care persoana impozabilă trebuie să depună primul său decont de taxă
Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină prin aplicarea pro-ratei

provizorii asupra taxei pe valoarea adăugată deductibilă, aferentă achiziţiilor destinate
atât realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi celor care nu dau drept de
deducere, pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic.
Taxa pe valoarea adăugată = TVA deductibilă aferentă X Pro-rata TVA
de dedus în perioada achiziţiilor de bunuri şi
fiscală de raportare servicii în perioada fiscală
de raportare
(Rulaj deb. ct. 4426)
În acest caz, taxa pe valoarea adăugată dedusă este mai mică decât TVA deductibilă,
aferentă tuturor operaţiilor de achiziţie a bunurilor şi serviciilor. Diferenţa stabilită între aceste
două elemente, reprezintă TVA deductibilă devenită nedeductibilă, care se suportă de
întreprindere pe cheltuieli (se înregistrează în debitul contului 635 Cheltuieli cu alte impozite,
taxe şi vărsăminte asimilate).
Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea
sumei totale a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv cu pro-rata definitivă,
determinată pentru anul respectiv.
Regularizarea deducerilor de taxă operate după pro-rata provizorie
La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze
taxa dedusă provizoriu, astfel:
- din taxa de dedus determinată, definitiv, se scade taxa dedusă într-un an,
determinată provizoriu;
- rezultatul diferenţei, în plus sau în minus, după caz, se înscrie în rândul de
regularizări din decontul de taxă, aferent ultimei perioade fiscale a anului sau în decontul
de taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării
înregistrării acesteia.
1. Care persoane au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată.?

Răspuns:
2. În ce situaţie taxa deductibilă aferentă achiziţiilor de bunuri, lucrări

şi servicii se deduce pe bază de pro-rata?
Răspuns:
3. Se calculează pro-rata TVA pentru o persoană impozabilă cu regim mixt,

cunoscându-se următoarele date:
- venituri totale din vânzarea bunurilor la intern în valoare 360.000 lei, TVA
aferentă, în valoare de 72.000 lei;
- venituri din operaţiuni scutite de TVA, fără drept de deducere, 40.000 lei;
- în cursul aceleiaşi luni, valoarea bunurilor achiziţionate este de 500.000 lei, TVA
deductibilă aferentă este de 100.000 lei.
(a) Se determină prorata TVA, luând în calcul venituri totale 400.000 lei, din care
venituri impozabile cu drept de deducere 360.000 lei:
Pro-rata TVA = 360.000 lei/400.000 lei x 100 = 90 %
(b) Se calculează şi se înregistrează TVA deductibilă devenită nedeductibilă:
TVA deductibilă devenită nedeductibilă este de 10.000 lei calculată astfel:
100.000 lei x (100% - 90 %); se înregistrează în debit ct. 635 şi credit ct. 4426.
TVA de dedus = TVA cont 4426 – TVA nedeductibilă = 100.000 lei – 10.000 lei =
90.000 lei
(c) Se prezintă datele din decontul de TVA:
● TVA colectată (Sold creditor cont 4427) 72.000
● TVA de deductibilă (Rulaj debitor cont 4426) 100.000
● TVA de dedus (Sold debitor cont 4426) 90.000
● Rezultă TVA de recuperat (se înregistrează în debitul ct. 4424) 18.000
4. În exerciţiul N, o societate comercială, înregistrată în scopuri de TVA, a realizat
următoarele operaţiuni:
- livrări intracomunitare de bunuri în valoare de 240.000 lei;
- livrări de bunuri pe piaţa internă, în valoare de 150.000 lei, TVA 20%;
- prestări de servicii pe piaţa internă, scutite fără drept de deducere, în valoare de
120.000 lei;
- achiziţii de materii prime şi materiale consumabile de pe piaţa internă, în valoare
de 240.000 lei, TVA 20%, destinate realizării activităţilor entităţii;
- prestări de servicii efectuate de terţi, în valoare de 220.000 lei, TVA 20%.
Să se determine prorata TVA şi să se stabilească TVA de plată/de recuperat la/de
la bugetul statului în exerciţiul N?
4.6. Obligaţiile plătitorilor de TVA înregistraţi în scopuri

de TVA16
Orice persoană, în ● înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA
calitate de persoană la organele fiscale (înregistrarea fiscală);
impozabilă, ● întocmirea/primirea documentelor fiscale;
înregistrată scopuri ● evidenţa operaţiunilor, întocmirea
de TVA, are şi depunerea decontului şi a altor declaraţii;
următoarele ● plata taxei pe valoare adăugată;
obligaţii: ● reflectarea în contabilitate a operaţiilor privind taxa
pe valoarea adăugată
4.6.1. Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA

la organele fiscale
Asemenea obligaţii sunt prevăzute în Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal
(Titlul VII, Cap. XIII) şi H.G. nr. 1/I.2015, privind aprobarea Normelor de aplicare a
Codului fiscal şi Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală.
" Referitor la înregistrarea în scopuri de TVA se disting două situaţii:
A – înregistrarea normală realizată de către persoane care au sediul activităţii
economice în România şi sunt obligate să se înregistreze în scop de TVA (conform art.
316 Cod fiscal), care realizează sau intenţionează să realizeze operaţiuni ce intră sub
incidenţa TVA (operaţiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de
deducere şi/sau operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul
livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în
care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România).
a) înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni
(art. 316, lit. a):
1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri egală
sau mai mare decât plafonul de scutire cu privire la regimul
special de scutire pentru întreprinderile mici (65.000 euro,
echivalent în lei 220.000 lei);
16
Inregistraţi conform art. 316, Cod Fiscal.
2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri
Înregistrarea normală inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea
în următoarele situaţii: regimului normal de taxă.
b) după înfiinţare (art. 316, alin. 1, lit. b):
1. dacă atinge sau depăşeşte plafonul de scutire în termen de 10
zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau depăşit acest plafon;
2. dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an
calendaristic este inferioară plafonului de scutire, dar optează
pentru aplicarea regimului normal de taxă.
După ce s-au înregistrat aceste persoane au dreptul atât de a colecta TVA pentru
livrările de bunuri/prestările de servicii, cât şi de a deduce TVA aferentă
bunurilor/lucrărilor/serviciilor achiziţionate.
B - Înregistrarea specială, realizată de persoanele care nu sunt obligate, în
condiţii normale, să se înregistreze în scop de TVA la începutul activităţii, dar sunt
obligate să se înregistreze (conform art. 317, Cod fiscal), deoarece realizează operaţiuni
ce intră sub incidenţa înregistrării (exemplu: persoana impozabilă care are sediul
activităţii economice în România şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România,
neînregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze şi care efectuează o achiziţie
intracomunitară taxabilă în România, în conformitate cu prevederile legale, adică
depăşeşte plafonul echivalent în lei a 10.000 euro/an calendaristic).
# De reţinut: Aceste persoane nu au dreptul de deducere TVA, dar colectează TVA
doar pentru operaţiunile special înregistrate (achiziţii intracomunitare –AIC, achiziţii de
servicii intracomunitare).
Sunt exceptate de la înregistrarea în scop de TVA:
● întreprinderile mici care realizează o cifră de afaceri anuală mai mică de 220.000 lei;
● persoanele care realizează numai operaţiuni scutite fără drept de deducere.
Înregistrarea în scopuri de TVA impune atribuirea unui cod unic de identificare,

care este precedat de sintagma “RO”. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
(ANAF), prin organele sale teritoriale subordonate, organizează electronic evidenţa
persoanelor juridice impozabile înregistrate în scopuri de TVA, distinct, ca secţiune
în cadrul registrului contribuabililor înregistraţi în scopuri de TVA.
# Persoanele înregistrate în scopuri de TVA trebuie să comunice codul de înregistrare
în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor, cu anumite excepţii
prevăzute de legislaţie, în care informarea este opţională.
În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze şi nu solicită
înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.
" Persoanele care realizează în exclusivitate operaţiuni scutite de taxă pe valoarea
adăugată şi optează pentru taxarea acestora, au obligaţia să solicite înregistrarea ca
plătitori de taxă pe valoarea adăugată. În cazul comercianţilor (persoane juridice,
asociaţii familiale, persoane fizice) care se înregistrează în registrul comerţului potrivit
legislaţiei17, înregistrarea ca plătitor de TVA se realizează prin intermediul oficiului
registrului comerţului.
În cazul persoanelor juridice necomerciante, ori a asociaţiilor sau a altor entităţi
fără personalitate juridică, înregistrarea ca plătitori de TVA se realizează prin
completarea şi depunerea, la organul fiscal competent, a declaraţiei de înregistrare
fiscală.
# De reţinut: Scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA
Începând cu 1 iulie 2012, persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, care în
cursul anului calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de scutire (65.000 euro,
respectiv, 220.000 lei, echivalent în lei, la cursul de 3,3817 lei/euro) poate solicita
scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în vederea aplicării
17
Legea 359/2004, modificată şi completată ulterior.
regimului special de scutire, cu condiţia ca la data solicitării să nu fi depăşit plafonul
de scutire pentru anul în curs.
Scoaterea din evidenţă se solicită pe baza formularului 096 "Declaraţie de menţiuni
privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul persoanelor impozabile,
înregistrate în scopuri de TVA (conform art. 316, adică cele care se înregistrază în mod
normal), care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire", care se
depune la organele fiscale între data de 1 si 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale
(luna/trimestru calendaristic) aplicate de persoana impozabilă. Anularea va fi valabilă de
la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA.
Legislaţia fiscală reglementează şi alte situaţii de scoatere din evidenţă ca plătitor de
TVA (persoana care ulterior înregistrării în scop de TVA, realizează, exclusiv,
operaţiuni care nu dau drept de deducere sau persoana care ulterior îşi încetează
activitatea).
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează Registrul persoanelor
impozabile înregistrate în scopuri de TVA şi Registrul persoanelor impozabile a
căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată.
4.6.2. Întocmirea/primirea documentelor fiscale
Persoana impozabilă are - seria şi numărul intern al facturii; data emiterii facturii;
obligaţia să consemneze - denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare, după caz,
livrările de bunuri şi/sau ale persoanei impozabile care emite factura;
prestările de servicii (cu - denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare ale
excepţia livrărilor/prestărilor reprezentantului fiscal, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu
fără drept de deducere a taxei este stabilit în România şi şi-a desemnat un reprezentant fiscal,
în facturi18 sau în alte dacă acesta din urmă este persoana obligată la plata taxei;
documente legal aprobate şi - denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare ale
cumpărătorului de bunuri sau servicii;
să completeze, în mod
- denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor
obligatoriu, anumite prestate;
informaţii, dintre care se - valoarea bunurilor/serviciilor fără TVA (baza de impozitare);
reţin: - suma taxei pe valoarea adăugată; etc.
# Precizare:
- Conform normelor de aplicare a Codului fiscal, persoana impozabilă care
efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, scutită fără drept de deducere
a taxei (prevăzute la art. 292, alin. 1 şi 2), nu are obligaţia întocmirii unei facturi, dar
operaţiunile vor fi consemnate în documente potrivit legislaţiei contabile. În cazul acestor
persoane impozabile, emiterea facturii nu este interzisă fiind opţiunea persoanei
impozabile de a factura operaţiunile respective.
- Persoanele impozabile care aplică regimul special de scutire de taxă pe valoarea
adăugată (întreprinderile mici, reglementate de art. 310) întocmesc factura, respectând
acelaşi conţinut informaţional, mai puţin elementele înscrise în scopuri de TVA.
● transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul

Persoana impozabilă nu are persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a
obligaţia emiterii facturii, pentru abonamentelor;
următoarele operaţiuni ● livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu
( cu excepţia cazului în care amănuntul şi prestările de servicii către populaţie,
beneficiarul solicită factura) consemnate în documente, fără nominalizarea
cumpărătorului;
● livrările de bunuri şi prestările de servicii consemnate în

documente specifice.
18
Vezi art. 319, alin. 20 Codul fiscal.
Normele de aplicare a Codului fiscal19 stabilesc anumite situaţii şi condiţii în care
se întocmesc şi alte tipuri de facturi, precum şi alte documente (cu respectarea anumitor
condiţii de notificare şi aprobare de către organul fiscal competent), ca de exemplu:
● factura simplificată atunci când valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai
mare de 100 euro, la cursul din data exigibilităţii TVA;
● factura centralizatoare se poate întocmi pentru mai multe livrări separate de bunuri
sau prestări separate de servicii, pentru care faptul generator al taxei ia naştere într-o
perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică; normele de aplicare a Codului fiscal prevăd ca
toate documentele emise la data livrării de bunuri sau prestării de servicii să fie, obligatoriu,
Alte tipuri anexate la factura centralizatoare;
de facturi ● factura întocmită de cumpărător sau client în numele şi în contul
furnizorului/prestatorului, cu condiţia ca părţile să încheie un acord prin care să se
prevadă această procedură de facturare;
● facturi întocmite de către un terţ în numele şi în contul
furnizorului/prestatorului;
● facturi transmise prin mijloace electronice se pot realiza pentru două categorii
de operaţiuni: operaţiunile efectuate în România, inclusiv pentru livrări
intracomunitare; achiziţiile intracomunitare efectuate în România.
Facturile emise şi respectiv primite se pot stoca prin orice metode şi în orice
loc în anumite condiţii, dintre care se reţin: locul de stocare să se afle pe teritoriul
României, cu excepţia facturilor emise şi primite prin mijloace electronice, care se pot
stoca în orice loc dacă, pe perioada stocării: se garantează accesul on-line la datele
respective; se garantează autenticitatea sursei şi integritatea conţinutului facturilor,
precum şi faptul că acestea sunt lizibile; datele care garantează autenticitatea sursei şi
integritatea conţinutului facturilor sunt de asemenea stocate; facturile sau conţinutul
facturilor emise şi primite, în cazul stocării prin mijloace electronice, să fie puse la
dispoziţia organelor fiscale competente fără nici o întârziere, ori de câte ori se solicită
acest lucru.
Autofactura
Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei,
precum şi persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri, care este
taxabilă (persoana respectivă, fiind obligată la plata taxei), trebuie să autofactureze
operaţiunile respective până cel mai târziu în a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia
naştere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în
posesia facturii emise de furnizor/prestator.
Avizul de însoţire a mărfii20 este formular cu regim intern de tipărire şi
numerotare şi este utilizat conform normelor legale.
Se întocmeşte, în două sau mai multe exemplare, de către unităţile care nu au
posibilitatea întocmirii facturii în momentul livrării bunurilor (produselor, mărfurilor sau altor
valori materiale), precum şi în alte situaţii stabilite prin procedurile proprii ale entităţii.
Avizul de însoţire a mărfii serveşte în mai multe scopuri, dintre care se reţin:
document de însoţire a mărfii pe timpul transportului; document ce stă la baza întocmirii
facturii; dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate
teritorial, ale aceleiaşi unităţi, situaţie în care avizul de însoţire a mărfii va purta
menţiunea "Fără factură"; trimiterea materialelor pentru prelucrare la terţi, pentru care se
face menţiunea "Pentru prelucrare la terţi"; document de primire în gestiune, după caz.
Precizare: In celelalte situaţii, decât cele prevăzute anterior, se face menţiunea
cauzei pentru care s-a întocmit avizul de însoţire a mărfii şi nu factura.
În cazul primirii documentelor de la alte unităţi plătitoare de TVA, entitatea are
următoarele obligaţii: să solicite de la furnizori sau prestatori facturi fiscale sau alte
documente legal aprobate; să verifice întocmirea corectă a documentelor şi să solicite copie
după documentul ce atestă calitatea de plătitor în scopuri de TVA.
19
Aprobate prin H.G. nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
20
Vezi Ordinul 2634/2015, privind documentele financiar contabile, care a abrogat Ordinul 3512/2008.
În plus, faţă de documentele precizate anterior, în activitatea practică a unităţilor,
se regăsesc şi alte documente, ca de exemplu: dispoziţia de livrare; bonul fiscal; bonul cu
valoare fixă; borderoul de vânzare.
Corectarea informaţiilor înscrise în facturi fiscale sau în alte documente

legal aprobate se efectuează astfel:
(a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se
anulează şi se emite un nou document;
(b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou
document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial,
numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte,
informaţiile şi valorile corecte, fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi
valorile corecte şi concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se
înscriu numărul şi data documentului corectat. Documentele respective se vor înregistra în
jurnalul de vânzări, respectiv, jurnalul de cumpărări, şi vor fi preluate în deconturile
întocmite de furnizor şi, respectiv, de beneficiar, pentru perioada în care a avut loc
corectarea.
4.6.3. Evidenţa operaţiunilor, întocmirea şi depunerea decontului

şi a altor declaraţii pentru TVA
● persoanele impozabile stabilite în România pentru
Legislaţia fiscală toate operaţiunile efectuate în desfăşurarea
precizează activităţii lor economice;
categoriile de ● persoanele obligate la plata taxei pentru orice
persoane care sunt operaţiune sau care se identifică drept persoane
obligate să înregistrate în scopuri de TVA pentru orice operaţiune
organizeze evidenţe reglementată de legislaţie;
corecte şi complete: ● persoanele impozabile şi persoanele juridice
neimpozabile care efectuează achiziţii
intracomunitare.
Evidenţele contabile trebuie întocmite şi păstrate astfel încât să cuprindă

informaţiile, documentele şi conturile, inclusiv registrul nontransferurilor şi registrul
bunurilor primite din alt stat membru, în conformitate cu prevederile din normele de
aplicare a Codului fiscal.
● evidenţe contabile ale activităţii sale economice;
Evidenţele ● al doilea exemplar al facturilor sau altor documente emise de aceasta
şi documentele şi legate de activitatea sa economică;
● facturile sau alte documente primite şi legate de activitatea sa
pe care trebuie să le
economică;
întocmească, ● documentele vamale şi, după caz, cele privind accizele legate de
respectiv să le importul, exportul, livrarea intracomunitară şi achiziţia
primească, după caz, intracomunitară de bunuri realizată de respectiva persoană;
fiecare persoană ● facturile şi alte documente emise sau primite de respectiva persoană
impozabilă sunt: pentru majorarea sau reducerea contravalorii livrărilor de bunuri,
prestărilor de servicii, achiziţiilor intracomunitare sau importurilor;
● un registru al non-transferurilor de bunuri transportate de persoana
impozabilă, sau de altă persoană în contul acesteia în afara României,
dar în interiorul Comunităţii pentru operaţiunile prevăzute de
legislaţie.
Registrul nontransferurilor cuprinde: descrierea bunurilor, cantitatea bunurilor,
valoarea bunurilor, circulaţia bunurilor şi descrierea bunurilor, care nu sunt returnate,
cantitatea acestora şi o menţiune referitoare la documentele emise în legătură cu aceste
operaţiuni, după caz, precum şi data emiterii acestor documente. Nu trebuie completat
acest registru pentru anumite bunuri prevăzute în norme, ca de exemplu, mijloacele de
transport înmatriculate în România, etc.
Registru pentru bunurile mobile corporale primite care au fost transportate din
alt stat membru de către o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA în
acel alt stat sau de altă persoană în numele acesteia, primite în scopul expertizării sau
pentru lucrări efectuate asupra acestor bunuri;
Jurnalele pentru vânzări şi jurnalele pentru cumpărări21, registrele, evidenţele şi
alte documente similare ale activităţii economice a fiecărei persoane impozabile se
întocmesc astfel încât să permită stabilirea următoarelor elemente:
(a) valoarea totală, fără taxă, a tuturor livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de
servicii efectuate de această persoană în fiecare perioadă fiscală, evidenţiată distinct
pentru: livrările intracomunitare de bunuri scutite; exporturile de bunuri şi alte operaţiuni
scutite de taxă; operaţiunile care nu au loc în România; livrările de bunuri şi/sau
prestările de servicii taxabile şi cărora li se aplică cote diferite de taxă;
(b) valoarea totală, fără taxă, a tuturor achiziţiilor pentru fiecare perioadă fiscală,
evidenţiată distinct pentru: bunuri mobile corporale; servicii; bunuri de capital; achiziţii
intracomunitare de bunuri; importuri pentru care persoana impozabilă nu face plata
efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de
TVA; celelalte operaţiuni pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei
(prestarea anumitor servicii bancare şi financiare, operaţii de asigurare/reasigurare);
(c) taxa colectată de respectiva persoană pentru fiecare perioadă fiscală;
(d) taxa totală deductibilă şi taxa dedusă pentru fiecare perioadă fiscală;
(e) calculul taxei dedusă provizoriu pentru fiecare perioadă fiscală, a taxei dedusă
efectiv pentru fiecare an calendaristic şi al ajustărilor efectuate, atunci când dreptul
de deducere se exercită pe bază de pro rata, evidenţiind distinct:
- taxa dedusă pentru achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit
exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de
operaţiuni;
- taxa nededusă
- taxa dedusă pe bază de pro-rata
# În concluzie:
Jurnalul pentru cumpărări serveşte ca document de stabilire lunară sau
trimestrială a TVA deductibile, precum şi la întocmirea decontului de TVA. Se
completează pe baza documentelor privind cumpărările de bunuri materiale sau
prestările de servicii, dar şi a documentelor de plată în cazul entităţilor care aplică
sistemul TVA la încasare.
Jurnalul pentru vânzări serveşte ca document de stabilire lunară sau trimestrială
a taxei valoarea adăugată colectate, precum şi la întocmirea decontului de TVA. Se
completează pe baza documentelor privind vânzările de bunuri materiale şi prestările de
servicii, dar şi a documentelor de încasare în cazul entităţilor care aplică sistemul TVA la
încasare.
Entităţile scutite de obligaţia emiterii unei facturi trebuie să utilizeze documentul
denumit Borderoul de vânzare/încasare. El serveşte ca document de centralizare
zilnică a vânzărilor/încasărilor realizate de entitate, precum şi la înregistrarea acestora în
jurnalul pentru vânzări şi stabilirea TVA colectată.
La sfârşitul lunii/trimestrului se totalizează TVA deductibilă din jurnalul pentru
cumpărări şi TVA colectată din Jurnalul pentru vânzări.
Din compararea celor două totaluri, pot rezulta două situaţii:
(a) dacă TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, înseamnă că
entitatea a plătit sau urmează să plătească furnizorilor o valoare mai mare de TVA, decât
a încasat sau care urmează să încaseze de la clienţi, diferenţa respectivă urmând să fie
recuperată de la bugetul statului:
TVA deductibilă - TVA colectată = TVA de recuperat
Soluţionarea TVA de recuperat:

● poate să fie rambursată de la buget, dacă suma respectivă este mai mare de 5.000 lei;
21
Vezi O.M.F.P. nr. 1372/6/05/2008, privind organizarea evidenţei în scopul taxei pe valoarea adăugată.
● să se compenseze cu TVA de plată din perioadele fiscale următoare;
● să fie compensată cu alte impozite, taxe şi contribuţii datorate.
(b) dacă totalul TVA colectată este mai mare decât totalul TVA deductibilă,
înseamnă că entitatea a încasat sau urmează să încaseze o valoare mai mare de TVA de la
cumpărători/beneficiari, decât a plătit sau va plăti furnizorilor, diferenţa respectivă
urmând să fie plătită bugetului statului:
TVA colectată - TVA deductibilă = TVA de plată, care, dacă nu se compensează
cu TVA de recuperat din perioadele fiscale anterioare, se virează la buget până în data de
25 a lunii următoare perioadei fiscale.
# De reţinut: Jurnalele, registrele, evidenţele şi alte documente similare ale
activităţii economice a fiecărei persoane impozabile nu sunt formulare tipizate stabilite
de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Fiecare persoană impozabilă poate să-şi
stabilească modelul documentelor pe baza cărora determină taxa colectată şi taxa deductibilă
conform specificului propriu de activitate, dar acestea trebuie să conţină informaţiile
minimale menţionate în cele ce preced.
În cazul asociaţiilor în participaţiune care nu constituie o persoană
impozabilă, drepturile şi obligaţiile legale privind TVA revin asociatului care
contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi.
Decontul de TVA22
Formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie

de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Decontul de taxă pe valoarea adăugată (formular 300) se completează de
persoanele impozabile, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, pe baza
datelor din Jurnalul pentru vânzări şi, respectiv, din Jurnalul pentru cumpărări şi se
depune la organul fiscal competent, prin poştă sau direct, la compartimentul cu atribuţii
în gestionarea declaraţiilor fiscale, pe suport electronic, însoţit de două exemplare listate,
precum şi prin sistemul electronic naţional (de către marii contribuabili), la următoarele
termene: (a) lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se depune
decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică
(potrivit prevederilor art. 322 din Codul fiscal); (b) trimestrial, până la data de 25 a
primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele
impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic; (c) la altă dată
stabilită prin norme, dacă perioada fiscală este mai mare decât trimestrul.
" Precizare: În scopul determinării perioadei fiscale şi actualizării vectorului fiscal, persoanele
impozabile care nu au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile
şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România de 100.000 euro, inclusiv, la
cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent, au obligaţia de a depune la
organele fiscale teritoriale, până la data de 25 ianuarie, o declaraţie de menţiuni în care să înscrie
cifra de afaceri din anul precedent, obţinută sau, după caz, recalculată, precum şi faptul că nu a
realizat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent.
- taxa pe valoarea adăugată colectată: valoarea livrărilor din
comerţul intracomunitar şi în afara UE, respectiv TVA
Dintre informaţiile aferentă unor categorii de operaţiuni, ca de exemplu: achiziţii
cuprinse în Decontul de intracomunitare pentru care cumpărătorul este obligat la plata
TVA (taxarea inversă); valoarea bunurilor şi serviciilor
taxă, se reţin:
achiziţionate pentru care cumpărătorul este obligat la plata
TVA (taxarea inversă); valoarea livrărilor de bunuri în
interiorul ţării şi a exporturilor;
- taxa pe valoarea adăugată deductibilă: valoarea
achiziţiilor intracomunitare de bunuri şi alte achiziţii
impozabile în România; achiziţii de bunuri în interiorul ţării şi
importuri; achiziţii intracomunitare scutite sau neimpozabile;
- prorata TVA; TVA dedusă;
22
Vezi OPANAF nr.588/2016, privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 300 Decontul de TVA.
- regularizări conform art. 303 (adică rambursarea de TVA
către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA);
alte informaţii (prevăzute în modelul stabilit de Ministerul
Finanţelor Publice).
Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei
perioade fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.
Decontul special de TVA23 se depune de anumite persoane, dintre care se reţin:

- persoanele care efectuează achiziţii intracomunitare impozabile în România
(înregistrate conform art. 317, pentru AIC ce depăşesc plafonul legal în anul calendaristic), dar
neînregistrate conform art. 316, trebuie să depună la organele fiscale competente un decont
special de taxă pentru: (a) achiziţii intracomunitare, altele decât achiziţiile intracomunitare de
mijloace de transport noi sau de produse accizabile; (b) operaţiuni pentru care asemenea
persoane sunt obligate la plata taxei (ca de exemplu, pentru serviciile prestate de o persoană
impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în
România şi care a comunicat prestatorului codul său de înregistrare în scopuri de TVA în
România);
- persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, conform prevederilor legale
(art. 316), indiferent dacă sunt sau nu înregistrate pentru achiziţii intracomunitare, pentru
operaţiunile pentru care sunt obligate la plata taxei (în calitate de beneficiari ai serviciilor prestate
de persoana impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri
de TVA în România). De asemenea, aceste persoane, trebuie să depună la organele fiscale
competente un decont special de taxă privind achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport
noi;
- alte persoane obligate la întocmirea decontului special de TVA.
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată trebuie întocmit potrivit modelului
stabilit de Ministerul Finanţelor Publice şi se depune până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor. Acesta trebuie depus numai
pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei.
Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare24
Potrivit prevederilor art. 325, Cod fiscal, fiecare persoană impozabilă, înregistrată
conform normelor legale (conform art. 316 şi 317), trebuie să întocmească şi să depună la
organele fiscale competente, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare unei luni
calendaristice, o declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările
intracomunitare (formular 390). Se întocmeşte de către persoanele impozabile înregistrate în
scopuri de TVA care au efectuat în luna de raportare livrări şi/sau achiziţii intracomunitare şi
sau prestări intracomunitare, precum şi livrări şi achiziţii în cadrul unei operaţiuni triunghiulare
(intervine între trei entităţi economice din state membre ale UE, în care are loc o vânzare şi o
revânzare, iar transportul se realizează o singură dată de la agentul iniţial către destinatarul
final).
Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare se
întocmeşte pentru fiecare lună calendaristică în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru
astfel de operaţiuni.
Se completează cu următoarele informaţii: (a) livrările intracomunitare scutite de taxa
către persoane care deţin un cod valid de înregistrare în scopuri de TVA; (b) livrările de bunuri
efectuate‚ în cadrul unei operaţiuni triunghiulare efectuate în statul membru de sosire a
bunurilor si care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T; (c) prestările de servicii
efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în Romania, dar stabilite in
Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;
23
Vezi 592/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 301.
24
Vezi O.A.N.A.F. nr. 3162/2011, pentru modificarea ordinului 76/21/01/2010 pentru aprobarea modelului şi
conţinutului formularului (390VIES) “Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziiile/prestările
intracomunitare”.
(d) achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile; (e) achiziţiile de servicii efectuate de
persoane impozabile din România care au obligaţia plăţii taxei, de la persoane impozabile
nestabilite în România, dar stabilite in Comunitate.
Conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală, constituie contravenţii:
nedepunerea la termenele prevăzute de legislaţie a declaraţiilor recapitulative, precum şi
depunerea declaraţiilor recapitulative cu sume incorecte ori incomplete.
# De reţinut, în legătură cu această declaraţie este faptul că, pentru a se evita orice
neconcordanţă între livrările intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ în
declaraţia recapitulativă pentru asemenea livrări în statul membru de origine şi achiziţiile
intracomunitare, evidenţiate în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii
intracomunitare, în statul membru de destinaţie, momentul exigibilităţii taxei intervine: în a
cincisprezecea zi a lunii următoare celei în care a avut loc faptul generator, respectiv livrarea;
sau dacă a fost emisă o factură pentru livrarea respectivă către persoana care cumpără
bunurile, cu excepţia facturilor pentru încasarea de avansuri parţiale, înainte de data de 15 a
lunii următoare lunii în care a intervenit faptul generator, respectiv livrarea, exigibilitatea taxei
intervine la data emiterii acestei facturi, atât pentru livrări intracomunitare, cât şi pentru
achiziţiile intracomunitare.
4.6.4. Plata taxei pe valoarea adăugată la bugetul statului

Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data
la care are obligaţia depunerii decontului de TVA, a decontului special de TVA şi
declaraţiei recapitulative. Prin derogare de la cele menţionate, persoana impozabilă
înregistrată în scopuri de TVA (conform art. 316) va evidenţia în decontul de TVA, atât
ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite de legislaţie
(art. 297-301), taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în
beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei .
#Sunt şi operaţii pentru care taxa pe valoarea adăugată nu se plăteşte
efectiv, deoarece unităţile respective aplică procedeul de taxare inversă.
Taxa pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor
scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu reglementările în vigoare
privind plata drepturilor de import. Ca excepţie, organele vamale nu vor solicita plata
taxei pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri persoanelor care fac dovada că
sunt înregistrate în scopuri de TVA (conform art. 316. Nu se aplică aceste prevederi în
cazul persoanelor care sunt înregistrate în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare
(conform art. 317), care fac plata taxei.
Importatorii care sunt persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA reflectă
taxa aferentă bunurilor importate în jurnalele pentru cumpărări, pe baza declaraţiei vamale
de import sau, după caz, a actului constatator emis de autoritatea vamală, precum şi în
decontul de TVA, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în limitele şi în condiţiile
stabilite de legislaţie (Cap. X privitor la Regimul deducerilor: art. 297 - 301).
În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România şi este scutită (în
condiţiile art. 318, alin. 3) de la înregistrare în scopuri de TVA, organele fiscale
competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei
pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care
persoana impozabilă este obligată la plata taxei.
# De reţinut: Orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru
calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat şi pentru
depunerea la termenul legal a decontului de TVA, a decontului special de TVA, a
declaraţiilor recapitulative şi a notificărilor scrise, la organul fiscal competent, conform
prevederilor privind TVA şi legislaţiei vamale în vigoare.
Neplata integrală sau a unei diferenţe din taxa pe valoarea adăugată, în termenul
stabilit, de către contribuabili, înseamnă datorii ale acestora pentru majorări de întârziere
calculate conform legislaţiei privind calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea
la termen a impozitelor şi taxelor25.
4.6.5. Reflectarea în contabilitate a principalelor operaţii privind taxa pe

valoarea adăugată
Contabilitatea operaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată se organizează
cu ajutorul contului 442 “Taxa pe valoarea adăugată”, cont bifuncţional. Caracterul
de cont bifuncţional este dat de conţinutul şi funcţia contabilă diferită a conturilor
sintetice de gradul II din componenţa sa şi anume: 4423 “TVA de plată”, cont de pasiv;
4424 “TVA de recuperat”, cont de activ; 4426 “TVA deductibilă”, cont de activ; 4427
“TVA colectată”, cont de pasiv şi 4428 “TVA neexigibilă”, cont bifuncţional.
Sinteza principalelor operaţiuni care implică înregistrarea, decontarea şi

regularizarea TVA:
● taxa pe valoarea adăugată nu afectează cheltuielile de exploatare ale entităţilor
cumpărătoare de bunuri şi servicii şi nici veniturile celor care livrează bunuri şi servicii.
Ea este neutră faţă de entitate, fiind încasată de la clienţi şi plătită furnizorilor, din
ordinul şi în contul statului. Ceea ce suportă entitatea pe cheltuieli (debit cont 635) se
numeşte TVA deductibilă devenită nedeductibilă.
● în cursul lunii pentru bunurile, lucrările şi serviciile achiziţionate şi facturate de
către furnizori se calculează şi se înregistrează TVA aferentă valorii acestora, debitându-
se contul 4426 „TVA deductibilă”, prin creditul conturilor de datorii faţă de furnizori
(terţi);
● pentru bunurile achiziţionate, respectiv, vândute, care intră sub incidenţa taxării
inverse se debitează contul 4426 „TVA deductibilă”, prin creditul contului 4427 „TVA
colectată”;
● pentru bunurile, lucrările/serviciile achiziţionate, pentru care nu s-au primit
facturile de la furnizori, se calculează şi se înregistrează TVA neexigibilă; în aceste
situaţii se debitează contul 4428 „TVA neexigibilă”, prin creditul conturilor de datorii
faţă de furnizori; acest cont se creditează, ulterior, pe baza facturilor ce se primesc de la
furnizori prin debitul contului 4426 „TVA deductibilă”;
● în cursul lunii, pentru valoarea bunurilor livrate, lucrărilor şi serviciilor facturate
clienţilor se calculează şi se înregistrează TVA înscrisă în documentele de vânzare
trimise clienţilor, creditându-se contul 4427 „TVA colectată”, prin debitul conturilor
corespunzătoare de creanţe;
● pentru bunurile livrate, lucrările şi serviciile prestate terţilor, pentru care nu au
fost întocmite facturile fiscale până la sfârşitul exerciţiului, se creditează contul 4428
„TVA neexigibilă”; acest cont se debitează ulterior, pe măsura întocmirii documentelor
prin creditul contului 4427 „TVA colectată”;
● contul 4428 se mai utilizează:
- în cazul mărfurilor aprovizionate, respectiv vândute de către entităţile care
comercializează mărfuri cu amănuntul şi care ţin evidenţa mărfurilor la acest preţ;
- în cazul entităţilor care aplică sistemul de TVA la încasare (a căror cifră de
afaceri în anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei).
● la sfârşitul fiecărei perioade fiscale, entităţile care realizează atât operaţiuni cu
drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, determină pe bază de prorată,
procentul de TVA şi, respectiv, suma absolută pentru TVA deductibilă devenită
nedeductibilă, care se înregistrează în debitul contului 635 „Cheltuieli cu alte impozite,
taxe şi vărsăminte asimilate”, în corespondenţă cu creditul contului 4426 „TVA
deductibilă”;
25
Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, modificată şi completată ulterior.
● la sfârşitul fiecărei luni se întocmeşte Decontul de TVA şi se contabilizează
datele din acesta, respectiv, se închid conturile de TVA: contul 4426 „TVA deductibilă”
şi 4427 „TVA colectată”, astfel:
▪ dacă TVA deductibilă este egală cu TVA colectată (această situaţie este mai
mult teoretică, deoarece în practică există puţine cazuri sau chiar deloc) contul 4426
„TVA deductibilă” se creditează prin debitul contului 4427 „TVA colectată”;
▪ dacă TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, se calculează şi se
înregistrează suma negativă a TVA, ceea ce reprezintă, de fapt, o creanţă netă de TVA
faţă de bugetul de stat, situaţie în care contul 4426 „TVA deductibilă” se creditează în
corespondenţă cu debitul conturilor 4427 „TVA colectată” şi 4424 „TVA de recuperat”;
▪ dacă TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă, se calculează şi
se înregistrează o datorie netă din TVA faţă de bugetul de stat, situaţie în care se
debitează contul 4427 „TVA colectată” prin creditul conturilor 4426 „TVA deductibilă”
şi 4423 „TVA de plată”.
● persoanele impozabile care utilizează pro rata, compară TVA colectată cu TVA
dedusă şi, apoi, stabilesc TVA de plătit sau, după caz, TVA de recuperat de la stat.
● în activitatea practică de contabilitate, în decontul de TVA sunt înscrise şi
datoriile sau creanţele nete faţă de bugetul de stat provenite din exerciţiile precedente
(TVA de plată sau suma negativă a TVA, ceea ce reprezintă TVA de recuperat), care
influenţează modul de închidere a conturilor de TVA deductibilă şi, respectiv, TVA
colectată din perioada fiscală de raportare.
Exemplificări privind înregistrarea în contabilitatea a operaţiilor

care implică TVA:
1. O entitate înregistrată în scopuri de TVA cumpără materii prime, valoarea înscrisă în

factura primită de la furnizor este de 30.000 lei, TVA 20%. În aceeaşi lună, entitatea
vinde produse finite, valoarea înscrisă în factura trimisă clientului este de 50.000 lei,
TVA 20%. Valoarea contabilă (de intrare) a produselor finite este de 40.000 lei
a) Aprovizionarea de materii prime:
% = 401 “Furnizori” 36.000
301 “Materii prime” 30.000
4426 “TVA deductibilă” 6.000
b) Livrarea şi facturarea produselor finite:
4111 “Clienţi” = % 60.000
701 “Venituri din vânzarea de 50.000
produse finite”
4427 “TVA colectată” 10.000
c) Descărcarea gestiunii de produse finite vândute:
711 “Venituri aferente costurilor = 345 “ Produse finite” 40.000
stocurilor de produse”
d) Regularizarea TVA la sfârşitul perioadei fiscale (închiderea conturilor de
TVA); TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă:
4427 “TVA colectată” = % 10.000
4426 “TVA deductibilă” 6.000
4423 “TVA de plată” 4.000
e) Pe baza extrasului de cont, la care este anexat ordinul de plată se înregistrează
achitarea TVA, în sumă de 4.000 lei:
4423 “TVA de plată” = 5121 “Conturi la bănci în 4.000
lei”
2. O societate comercială cu amănuntul aprovizionează mărfuri, valoarea la cost de

achiziţie este de 10.000 lei, TVA (2.000 lei). Cota procentuală a adaosului comercial
practicat de societatea comercială este de 30% (3.000 lei); TVA neexigibilă este de 2.600
lei (13.000 x 20%):
371 “Mărfuri” = % 15.600
401 “Furnizori” 10.000
378 “Diferenţe de preţ la 3.000

mărfuri”/Adaos comercial
4428 “TVA neexigibilă” 2.600
şi concomitent TVA datorată furnizorului, dar în contul statului (2.000 lei):
4426 “TVA deductibilă” = 401 “Furnizori” 2.000
3. Pe baza facturii emisă către client se înregistrează vânzarea mărfurilor, achiziţionate

anterior, în valoare de 15.600 lei(13.000 lei +2.600 lei TVA).
4111 “Clienţi” = % 15.600
707 “Venituri din vânzarea 13.000
mărfurilor”
4. Se înregistrează descărcarea gestiunii pentru mărfurile vândute de către

societatea comercială cu amănuntul, valoarea mărfurilor la cost de achiziţie 10.000 lei,
adaosul comercial aferent 3.000 lei şi TVA neexigibilă în sumă de 2.600 lei:
% = 371 “Mărfuri” 15.600
607 “Cheltuieli privind mărfurile” 10.000
378 “Diferenţe de preţ la mărfuri” 3.000
/Adaos comercial
5. Se achiziţionează piese de schimb, fără factură, valoarea acestora este 4.000 lei,
TVA 20% (800 lei):
% = 408 “Furnizori-facturi 4.800
3024 “Piese de schimb” nesosite” 4.000
4428 “TVA neexigibilă” 800
6. Se înregistrează primirea facturii pentru piesele de schimb achiziţionate anterior,

valoarea înscrisă în factură este egală cu valoarea estimată la intrarea în gestiune:
408 “Furnizori-facturi nesosite” = 401 “Furnizori” 4.000

Concomitent, se înregistrează TVA neexigibilă care se transformă în TVA
deductibilă:
4426 “TVA deductibilă” = 4428 “TVA neexigibilă” 800
7. Se înregistrează un studiu de fezabilitate efectuat pentru o altă entitate, pentru

care nu s-a întocmit factura către beneficiar până la sfârşitul lunii, în valoare de 15.000
lei, TVA 20%:
418 “Clienţi facturi de întocmit” = % 18.000
705 “Venituri din studii şi 15.000
cercetări”
8. Se înregistrează emiterea facturii pentru studiul de fezabilitate, în valoare totală

de 20.000 lei; concomitent, se stornează suma înregistrată, anterior, în debitul contului
418 “Clienţi facturi de întocmit”, în sumă 18.000 lei:
4111 “Clienţi” = % 24.000
418 “Clienţi facturi de 18.000
întocmit”
705 “Venituri din studii 5.000
şi cercetări”
Concomitent, se înregistrează TVA neexigibilă care se transformă în TVA

colectată:
4428 “TVA neexigibilă” = 4427 “TVA colectată” 3.000
9. O societate comercială aprovizionează în data de 22 februarie 2016, echipament

de lucru, valoarea înscrisă în factură este de 8.000 lei, TVA 20%. În data de 28 martie
2016, se achită cu ordin de plată, datoria faţă de furnizor.
Ambele societăţi comerciale sunt înregistrate în scopuri de TVA şi aplică sistemul
TVA la încasare. TVA nu este exigibilă la emiterea facturii, ca urmare operaţia se
înregistrează în contabilitatea ambelor societăţi comerciale cu ajutorul contului 4428
“TVA neexigibilă”.
a) La data de 22 februarie 2016, aprovizionarea de stocuri (în contabilitatea
cumpărătorului), respectiv, vânzarea de produse finite (în contabilitatea furnizorului):
CUMPĂRĂTOR FURNIZOR
% = 401 9.600 4111 = % 9.600
303 8.000 7015 8.000
4428 1.600 4428 1.600
b) La data de 29 martie 2014, achitarea integrală a obligaţiei faţă de furnizor, pe
baza ordinului de plată, anexat la extrasul de cont:
CUMPĂRĂTOR FURNIZOR
401 = 5121 9.600 5121 = 4111 9.600
Data plăţii, respectiv data încasării este data exigibilităţii TVA înregistrată în factură:
4426 = 4428 1.600 4428 = 4427 1.600
10. O societate comercială cu regim mixt, calculează şi înregistrează TVA, pe baza

de pro-rata TVA, cunoscându-se următoarele informaţii:
- vânzări de bunuri la intern în valoare 360.000 lei, TVA aferentă, în sumă de
72.000 lei;
- venituri din prestări de servicii scutite de TVA fără drept de deducere, 40.000 lei;
- în cursul aceleiaşi perioade fiscale, valoarea bunurilor achiziţionate este de
500.000 lei, TVA deductibilă aferentă este de 100.000 lei.
(a) Se calculează pro rata TVA, venituri totale 400.000 lei, din care venituri
impozabile cu drept de deducere 360.000 lei:
Veniturile obtinute din operatiuni care dau drept de deducere
inclusiv subventiile legate de pretul acestora
Pr o − rata =
Numaratorul + veniturile din operatiuni care nu dau drept de deducere
Pro-rata TVA = (360.000 lei : 400.000 lei) x 100 = 90 %

(b) Se calculează şi se înregistrează TVA deductibilă devenită nedeductibilă:
TVA deductibilă devenită nedeductibilă este de 10.000 lei calculată astfel:
100.000 lei x (100% - 90 %).
TVA rămasă deductibilă = TVA cont 4426 – TVA nedeductibilă = 100.000 lei – 10.000 lei
= 90.000 lei
635 “Cheltuieli cu alte impozite, = 4426 „TVA deductibilă” 10.000
taxe şi vărsăminte asimilate”
(c) Se înregistrează decontul de TVA, sau operaţia de regularizare a taxei pe
valoarea adăugată, prin compararea TVA colectată cu TVA deductibilă (în cazul nostru
TVA de dedus):
- TVA colectată (Sold creditor cont 4427) 72.000

- TVA rămasă deductibilă (Sold debitor cont 4426) 90.000
- Rezultă TVA de recuperat 18.000
Deoarece TVA rămasă deductibilă (de dedus) este mai mare decât TVA
colectată, diferenţa rezultată (18.000 lei) reprezintă TVA de recuperat:
% = 4426 “TVA deductibilă” 90.000
4424 “TVA de recuperat” 18.000
I. Răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Care sunt obligaţiile persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA?
Răspuns:
2. Explicaţi modalitatea de întocmire şi de depunere a decontului de TVA

Răspuns:
II. Care din următoarele formule contabile este în concordanţă cu explicaţia

dată?
1. Avizul de însoţire a mărfii serveşte în mai multe scopuri, dintre care:
a. pentru calculul TVA deductibilă, aferentă valorii mărfurilor achiziţionate;
b. document de însoţire a mărfii pe timpul transportului;
c. document ce stă la baza întocmirii facturii;
d. document ce stă la baza întocmirii decontului de TVA.
Răspuns:
2.
a. Decontul de taxa pe valoarea adăugată se depune trimestrial la organul fiscal
teritorial de către toate entităţile din ţara noastră;
b. Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la
care are obligaţia depunerii decontului de TVA;
c. persoana care înscrie TVA pe factură, sau în orice alt document care serveşte ca
factură, este obligată la plata acesteia;
d. persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii,
scutită fără drept de deducere a taxei, are obligaţia întocmirii unei facturi pentru
acestea.
Răspuns:
3. a. TVA neexigibilă devenită TVA deductibilă:

4426 “TVA deductibilă” = 4428 “TVA neexigibilă”
b. TVA neexigibilă devenită TVA colectată:
4427 “TVA colectată” = 4428 “TVA neexigibilă”
c. TVA deductibilă aferentă unei achiziţii intracomunitare, înregistrată prin
taxarea inversă:
4426 “TVA deductibilă” = 4427 “TVA colectată”
d. TVA de recuperat de la bugetul statului, când TVA deductibilă este mai mare
decât TVA colectată:
4426 “TVA deductibilă” = 4424 “TVA de recuperat”
Răspuns:
4.
a. 4428 = 371 TVA neexigibilă aferentă valorii mărfurilor
achiziţionate, a căror evidenţă se ţine la preţ de vânzare
cu amănuntul
b. 4428 = 408 TVA aferentă pieselor de schimb achiziţionate fără
factură
c. 4426 = 4427 TVA aferentă unui echipament tehnologic cumpărat de
la un partener dintr-un stat membru al UE (Taxare
inversă)
d. 418 = 4427 TVA aferentă mărfurilor vândute pentru care nu s-a
întocmit factura până la sfârşitul lunii
Răspuns
)Rezumat
● TVA pentru tranzacţiile desfăşurate într-o anumită ţară este o taxă care se aplică
asupra valorii livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii, operaţiunilor asimilate livrărilor
de bunuri şi prestărilor de servicii, precum şi asupra achiziţiilor intracomunitare şi
importurilor de bunuri. Este percepută, în contul M.F.P, de către persoanele impozabile,
înregistrate în scopuri de TVA, în etape succesive, respectiv la fiecare operaţiune din
cadrul procesului de producţie şi comercializare dintr-un lanţ de operaţiuni executate
asupra bunurilor sau serviciilor şi este suportată de consumatorul final.
● TVA se bazează pe principiul deductibilităţii, în sensul că fiecare entitate
înregistrează TVA colectată aferentă vânzărilor sale şi deduce TVA aferentă
cumpărărilor de bunuri, lucrări şi servicii. Ca urmare, persoana impozabilă înregistrată în
scopuri de TVA este obligată să plătească la bugetul statului numai diferenţa dintre suma
taxei colectată de la clienţii săi şi taxa deductibilă achitată/datorată de către persoana
respectivă pentru achiziţiile de bunuri şi servicii.
● Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire (întreprinderile mici):
nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor; nu are voie să menţioneze taxa pe
factură sau alt document; este obligată să menţioneze pe orice factură o referire la
reglementarea legală, pe baza căreia se aplică scutirea.
● Reguli generale pentru persoanele obligate la plata TVA:
- orice persoană care înscrie taxa pe o factură, sau în orice alt document care
serveşte ca factură, este obligată la plata acesteia.
- persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile
din România este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de
servicii taxabile, cu excepţiile prevăzute de legislaţie.
● Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoanele impozabile sunt
obligate să justifice TVA cu documente (factura, autofactura, bonuri fiscale, declaraţia
vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, etc.).
● Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operaţiune, ci
pentru ansamblul operaţiunilor realizate în cursul unei perioade fiscale.
● Pro-rata TVA se calculează numai în cazul în care o societate comercială
înregistrează operaţiuni mixte (sunt cele care efectuează atât operaţiuni care dau drept de
deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere).
● În cazul în care o entitate realizează şi operaţiuni mixte, documentele utilizate
(jurnalele pentru TVA) sunt următoarele: un jurnal pentru vânzări; un jurnal pentru
cumpărări destinat operaţiunilor taxabile sau scutite cu drept de deducere; un jurnal
pentru cumpărări destinat operaţiunilor scutite fără drept de deducere; un jurnal pentru
cumpărări destinat operaţiunilor mixte, scutite atât cu drept de deducere, cât şi fără drept de
deducere sau pentru cazul în care nu se cunoaşte destinaţia bunurilor.
● Pro-rata definitivă se determină anual, de către persoanele impozabile cu regim
mixt, iar calculul acesteia include toate operaţiunile pentru care exigibilitatea taxei ia
naştere în timpul anului calendaristic respectiv. În această situaţie elementele prevăzute
la numărător şi numitor sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepţie, aceasta
poate fi determinată lunar sau trimestrial, la cererea justificată a persoanelor impozabile,
situaţie în care elementele menţionate anterior sunt cele efectiv realizate în cursul
fiecărei luni, respectiv trimestru.
● Taxa pe valoarea adăugată datorată sau care urmează să fie recuperată de la
bugetul de stat se stabileşte la sfârşitul perioadei fiscale de raportare (lunar şi, respectiv,
trimestrial, semestrial sau anual, conform termenelor prevăzute de legislaţie) pe bază de
deconturi ale plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată, ca diferenţă între taxa colectată şi
taxa dedusă efectiv.
TVA se determină şi se plăteşte lunar de către entităţile care în exerciţiul
precedent au realizat o cifră de afaceri egală sau mai mare de 100.000 euro/an
(echivalent în lei).
● TVA care poate fi dedusă se stabileşte pe baza TVA deductibilă şi a pro-ratei
TVA, stabilită conform legislaţiei (TVA de dedus = TVA deductibilă x pro rata).
TVA deductibilă se determină pe baza datelor din Jurnalul de cumpărări, care este
un centralizator al operaţiunilor, reprezentând valoarea bunurilor/lucrărilor/serviciilor
achiziţionate în luna respectivă.
TVA colectată se determină pe baza datelor din Jurnalul de vânzări, completat de
entitatea economică, pe fiecare lună în parte, pe baza facturilor trimise clienţilor, la care
se adaugă sumele de TVA colectată preluate prin mecanismul de ,,taxare inversă’’.
Acest jurnal reprezintă un centralizator al valorilor bunurilor livrate, lucrărilor
executate sau a serviciilor prestate din luna pentru care se fac asemenea determinări.
● Jurnalele, registrele, evidenţele şi alte documente similare ale activităţii
economice a fiecărei persoane impozabile nu sunt formulare tipizate stabilite de
Ministerul Finanţelor Publice.
● De la 1 ianuarie 2013, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA,
care au sediul activităţii economice în România, a căror cifră de afaceri în anul
calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, aplică sistemul TVA la
încasare. De la 1.01.2014, acest sistem a devenit opţional.
● Principalele obligaţii ale plătitorilor de TVA:
- înregistrarea la organele fiscale teritoriale:
- întocmirea documentelor/primirea documentelor:
- evidenţa operaţiunilor, întocmirea şi depunerea decontului şi a altor declaraţii
pentru TVA
- plata TVA:
- reflectarea în contabilitate a operaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată
se realizează cu ajutorul contului 442 “Taxa pe valoarea adăugată”, cont
bifuncţional.
Termeni cheie: TVA deductibilă; TVA colectată; Factura; Autofactura; Jurnal

de cumpărări; Jurnal de vânzări; Decont de TVA; Pro-rata TVA; TVA dedusă.
Tema de control
1. Când se stabileşte taxa pe valoarea adăugată datorată sau care urmează să fie
recuperată de la bugetul de stat?
2. Ce este baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată? Prezentaţi câteva excepţii de
la regula generală.
3. Explicaţi perioada fiscală de declarare a TVA?
Bibliografie
• Moşteanu Fiscalitate-impozite şi taxe, Editura Universitară, Bucureşti, 2008.

Narcisa
• Pântea P., I., Contabilitatea financiară, Editura Intelcredo, Deva, 2014.
Bodea Ghe.
• Sandu M., Contabilitatea şi fiscalitatea entităţilor economice, Editura
Reprograph, 2012.
• Sandu M., Contabilitate şi fiscalitate, Manual pentru învăţământul la distanţă,
Editura Reprograph, 2014.
• Ţâţu L., Fiscalitate de la lege la practică, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2013.
şi colab.
• Vintilă N., Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal, Editura
şi colab. C.H.Beck, 2013.
M.F.P. Legea 227/2015, Codul fiscal, modificată şi completată ulterior.
*** H.G. 1/2016, privind Normele de aplicare Codului fiscal.
UNITATEA DE ÎNVAŢARE 5
DETERMINAREA, DECONTAREA ŞI REFLECTAREA
ÎN CONTABILITATE A IMPOZITULUI PE PROFIT
Cuprins:
5.1. Probleme generale privind impozitul pe profit; cotele de impozitare şi perioada
impozabilă
5.2. Determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit
5.3. Obligaţii ale contribuabililor privind impozitul pe profit
Rezumat
Tema de control
Bibliografie
Obiective:
După studiul acestei teme veţi reuşi să:
● însuşiţi principalele prevederi legislative în domeniul fiscal care reglementează impozitul pe profit şi
impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
● înţelegeţi noţiunile de rezultat contabil şi rezultat fiscal şi modul de determinare a acestora;
● cunoaşteţi elementele componente ale bazei impozabile, respectiv: veniturile impozabile şi
neimpozabile, cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri şi asimilate acestora, cheltuielile a
căror deductibiltate este restricţionată prin legislaţie, cheltuielile nedeductibile;
● cunoaşteţi obligaţiile contribuabililor, în calitate de plătitori de impozit pe profit.
5.1. Probleme generale privind impozitul pe profit;

cotele de impozitare şi perioada impozabilă
Pentru desfăşurarea unei activităţi, orice entitate economică, indiferent de profilul său este, în
acelaşi timp, consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Scopul creării şi funcţionării entităţii
cu scop lucrativ, este obţinerea de profit, care este supus impozitării, conform legislaţiei în domeniu.
Impozitul pe profit reprezintă un element al impozitelor directe datorat de contribuabili bugetului
statului.
Legislaţia privind impozitul pe profit s-a modificat permanent, urmărindu-se, în special,
armonizarea acesteia cu legislaţia din ţările Uniunii Europene. În acest context, au fost operate modificări
legislative, importante, în principal, referitoare la sfera de cuprindere a cheltuielilor deductibile şi
nedeductibile, cotele de impozitare, scutiri de la plata impozitului pe profit, distincţia dintre amortizarea
contabilă şi cea fiscală, anumite facilităţi fiscale, etc.
5.1.1. Categorii de contribuabili şi sfera de aplicare a

impozitului pe profit
■ Contribuabili şi sfera de cuprindere a impozitului pe profit
Conform legislaţiei fiscale1 din ţara noastră, datorează şi plătesc impozit pe profit următorii
contribuabili, astfel:
1
Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, Titlul II, modificată şi competată ulterior.
(●) persoanele juridice române (cu excepţia celor scutite), persoanele juridice străine care au locul de
exercitare a conducerii efective în România, persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate
potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din
străinătate;
(●) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai
multor sedii permanente în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv
asupra profitului impozabil la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale;
(●) persoanele juridice străine care realizează venituri din transferul proprietăţilor imobiliare situate în
România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi, inclusiv închirierea sau cedarea folosinţei
bunurilor proprietăţii imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în
România, precum şi veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică
română, asupra profitului impozabil aferent acestora.
Conform legislaţiei, sediul permanent este un loc de conducere, o sucursală, un birou, o fabrică, un
magazin, un atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau de gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a
resurselor naturale, precum şi locul în care continuă să se desfăşoare o activitate cu activele şi pasivele unei
persoane juridice române care intră într-un proces de reorganizare.
În categoria persoanelor juridice române se includ companiile naţionale, societăţile naţionale, regiile
autonome, indiferent de subordonare, societăţile comerciale, indiferent de forma juridică de organizare şi de
forma de proprietate, inclusiv cele cu participare cu capital străin sau cu capital integral străin, societăţile
agricole şi alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică, organizaţiile cooperatiste, instituţiile
financiare şi instituţiile de credit, fundaţiile, asociaţiile, organizaţiile, precum şi orice altă entitate care are
statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislaţiei române.
Scutiri de la plata impozitului pe profit:
● Trezoreria Statului;
● instituţia publică, înfiinţată potrivit legii, cu excepţia activităţilor economice
desfăşurate de aceasta;
● Academia Română, precum şi fundaţiile înfiinţate de Academia Română în calitate
Legislaţia din ţara de fondator unic, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de acestea;
noastră ● Banca Naţională a României;
reglementează ● Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;
scutiri de la plata ● Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
impozitului pe ● Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
●persoana juridică română care plăteşte impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
profit, pentru
● fundaţia constituită ca urmare a unui legat;
anumiţi ● entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică (reprezentată de orice asociere,
contribuabili, asociere în participaţiune, asocieri în baza contractelor de exploatări în participaţie, grup
dintre care se reţin: de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este persoană impozabilă
distinctă, fiecare asociat/participant fiind subiect de impunere în înţelesul impozitului pe
profit sau pe venit, după caz).
■ Reguli speciale de impozitare ce se referă la veniturile neimpozabile în cazul
următoarelor persoanelor juridice române2:
● pentru cultele religioase, veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor
necesare activităţii de cult, potrivit legii, veniturile obţinute din chirii, veniturile obţinute din
cedarea/înstrăinarea activelor corporale, veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obţinute ca urmare a
măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele
respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor
de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor
ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, etc;
● pentru unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior,
particulare, acreditate, precum şi cele autorizate, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii
următori, potrivit reglementărilor legale din domeniul educaţiei naţionale;
● pentru asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari
recunoscute ca asociaţii de proprietari, veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori,
pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune,
potrivit legii;
2
Conform art. 15, alin. 1 şi alin 2.
● pentru Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, veniturile obţinute şi utilizate, în anul
curent sau în anii următori, potrivit legislaţiei în vigoare
Precizare: Veniturile obţinute de către contribuabilii menţionaţi anterior, care sunt utilizate în alte
scopuri decât cele prevăzute de legislaţie, sunt venituri impozabile la calculul rezultatului fiscal. În vederea
stabilirii bazei impozabile, din veniturile respective se scad cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora,
proporţional cu ponderea veniturilor impozabile în totalul veniturilor înregistrate de contribuabil.
5.1.2. Cotele de impozitare

Cota de impozit pe profit este de 16 %, care se aplică asupra profitului impozabil.
De reţinut cu privire la regimul special pentru contribuabilii care desfăşoară activităţi de
natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor şi cazinourilor.
Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte,
discotecilor sau cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract
de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile desfăşurate este mai mic decât
5% din veniturile respective, sunt obligaţi la plata impozitului în cotă de 5% aplicat acestor venituri
înregistrate.
Exemplificări privind impozitul stabilit de contribuabilii care desfăşoară activităţi de
natura barurilor de noapte :
1. O entitate care are ca activitate un bar de noapte obţine în perioada fiscală de raportare venituri
totale în sumă de 290.000 lei, iar cheltuielile totale aferente veniturilor sunt în sumă de 200.000 lei.
● se stabileşte profitul impozabil din activitatea barului de noapte - 90.000 lei;
● se calculează cât reprezintă 5% din veniturile obţinute în barul de noapte:
5 % x 290.000 lei = 14.500 lei;
● se determină impozitul pe profit aferent acestei activităţi:
16 % x 90.000lei = 14.400 lei.
Deoarece impozitul pe profit de 16% (14.400 lei), este mai mic decât impozitul pe venit calculat
cu cota procentuală de 5% (14.500 lei), acest contribuabil datorează impozit pe venit pentru activitatea
barului de noapte sumă de 14.500 lei.
2. Să se determine impozitul pe profit, cunoscându-se următoarele date: o societate comercială a
obţinut venituri totale la 30 iunie, exerciţiul N, în sumă de 248.200 lei; cheltuielile totale ocazionate în
aceeaşi perioadă fiscală sunt în sumă de 183.075 lei.
- Se determină profitul impozabil pentru trimestrul II, exerciţiul N:
PI = 248.200 lei venituri totale– 183.075 lei cheltuieli totale = 65.125 lei
- Se calculează impozitul pe profit, datorat la sfârşitul trimestrului II:
16% x 65.125 lei = 10.420 lei
3. Să se determine impozitul pe profit, dacă este cazul, cunoscându-se următoarele date: o
societate comercială a obţinut venituri totale la 30 iunie, exerciţiul N, în sumă de 343.100 lei;
cheltuielile totale ocazionate în aceeaşi perioadă fiscală sunt în sumă de 211.600 lei, din care cheltuieli
nedeductibile 650 lei.
- Se determină profitul impozabil pentru trimestrul II, exerciţiul N:
PI=343.100 leivenituri totale– 211.600 leicheltuieli totale +650 leicheltuieli nedeductibile =132.150 lei
- Se calculează impozitul pe profit, datorat la sfârşitul trimestrului II:
16% x 132.150 lei = 21.144 lei
5.1.3. Perioada impozabilă

Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde cu anul calendaristic. Când un contribuabil
se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul
calendaristic pentru care contribuabilul a existat.
#Conform legislaţiei, ca excepţie de la cele menţionate anterior, contribuabilii care au optat, în
conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic
pot opta ca anul fiscal să corespundă exerciţiului financiar. Primul an fiscal modificat include şi
perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1 ianuarie şi ziua anterioară primei zi a anului
fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale
teritoriale modificarea anului fiscal, cu cel puţin 15 de zile calendaristice înainte de începutul anului
fiscal modificat (până la 31 decembrie 2015, au fost 30 de zile calendaristice). În acest sens,
contribuabilul întocmeşte formularul 014 Notificare privind modificarea anului fiscal.
În cazul înfiinţării unui contribuabil într-un an fiscal perioada impozabilă începe de la data:
a) înregistrării acestuia la registrul comerţului, dacă are această obligaţie;
b) înregistrării în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi competente dacă există
obligaţie;
c) pentru sediul permanent, de la data la care persoana juridică străină începe să îşi desfăşoare, integral
sau parţial, activitatea în România, cu excepţia sediului care, potrivit legii, se înregistrează în registrul
comerţului, pentru care perioada impozabilă începe la data înregistrării în registrul comerţului.
Aspecte particulare se întâlnesc în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic
încetarea existenţei persoanelor juridice prin dizolvare fără lichidare.
I. Daţi răspunsuri la următoarele întrebări:

1. Care sunt particularităţile în privinţa impozitării profitului contribuabililor care
desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte?
Răspuns:
2. Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt

scutite de la plata impozitului pe profit pentru veniturile din activităţi
economice?
Răspuns:

1. Care din următoarele persoane sunt obligate la plata impozitului pe profit?
a. asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca
asociaţii de proprietari, pentru veniturile obţinute şi utilizate, în anul curent sau în anii următori, în vederea
îmbunătăţirii utilităţilor;
b. cultele religioase pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor
necesare activităţii de cult;
c. organizaţiile nonprofit pentru veniturile obţinute din activităţi economice, ce depăşesc limitele
legale;
d. persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă,
atât din România, cât şi din străinătate.
Răspuns:
2. Care este cota de impozitare a profitului în cazul contribuabililor care desfăşoară

activităţi de natura discotecilor şi cazinourilor?
a. cota standard de 16%;
b. cota standard de 16%, dar nu mai puţin de 5% din venituri;
c. cota de 5% dar nu mai puţin de 16% din veniturile încasate;
d. sunt scutite de la plata impozitului pe profit.
Răspuns:
5.2. Determinarea rezultatului fiscal şi a impozitului pe profit

5.2.1. Baza de calcul a impozitului pe profit
Contabilitatea practicată de entităţile economico - sociale din România, ca şi în alte ţări

continentale, este conectată la fiscalitate. Bilanţul contabil, componentă a situaţiilor financiare periodice,
furnizează informaţii atât pentru conducerea entităţii, cât şi pentru alţi utilizatori (creditori comerciali,
clienţi, instituţii bancare, instituţii guvernamentale, etc.). La întocmirea situaţiilor financiare de raportare
periodică (semestriale şi anuale) nu se ţine seama de restricţiile fiscale din România. Altfel spus, pentru
că entităţile din România nu întocmesc un bilanţ distinct destinat organului fiscal teritorial, în vederea
impunerii profitului, rezultatul contabil este supus unor operaţii de prelucrare extracontabilă în vederea
determinării rezultatului fiscal.
Rezultatul contabil – bază de calcul a rezultatului fiscal

Rezultatul contabil, sau rezultatul brut al exerciţiului, se determină, potrivit cerinţelor
contabilităţii de angajamente, cu respectarea principiului independenţei exerciţiilor (denumit şi
principiul periodizării sau delimitării în timp a veniturilor şi cheltuielilor). Profitul contabil brut se
obţine în situaţia în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, iar pierderea contabilă în situaţia
inversă.
Contabilitatea de angajamente recunoaşte şi înregistrează efectele tranzacţiilor şi a altor evenimente
atunci când se produc şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul de numerar este încasat, respectiv plătit.
Altfel spus, conform reglementărilor contabile aplicabile, cheltuielile sunt înregistrate în contabilitate,
indiferent de momentul plăţii, iar veniturile, indiferent de momentul încasării. Situaţiile financiare periodice
(semestriale şi anuale) oferă informaţii utilizatorilor nu numai despre tranzacţiile trecute, care au generat plăţi
şi, respectiv, încasări, ci şi despre obligaţiile de plată viitoare, precum şi resursele privind încasările viitoare.
Principiul independenţei exerciţiilor impune delimitarea în timp a veniturilor şi a cheltuielilor
aferente activităţii entităţii pe măsura angajării acestora şi trecerea lor la rezultatul exerciţiului la care se
referă.
În condiţiile organizării contabilităţii de angajamente, rezultatul contabil brut se determină ca
diferenţă între totalul veniturilor realizate din orice sursă şi totalul cheltuielilor efectuate în scopul
desfăşurării activităţii economice.
Rezultatul contabil al exerciţiului este reprezentat de soldul contului 121 "Profit şi pierdere" la
care se adaugă rulajul cumulat al contului 691 "Cheltuieli cu impozitul pe profit", dacă entitatea a
înregistrat impozit pe profit în perioadele fiscale precedente.
RC = Vt – Cht;
în care: Vt - Venituri totale;
Cht - Cheltuieli totale, mai puţin cheltuielile cu impozitul pe profit.
Rezultatul fiscal se stabileşte respectând reglementările fiscale şi în funcţie de mărimea acestuia
se stabileşte nivelul de impozitare exigibil.
● Determinarea rezultatului fiscal
Rezultatul fiscal3 (Rf), se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile, înregistrate conform
reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care
se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elemente similare
veniturilor şi cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum şi pierderile fiscale care se recuperează în
conformitate cu prevederile legale.
Rezultatul fiscal pozitiv poate fi profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală.
La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi
cheltuielilor, reglementate de legislaţie.
Exemple de elemente similare veniturilor: diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate în
urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca
urmare a retratării sau transpunerii; rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe şi a imobilizărilor necorporale;
rezerva legală şi rezervele reprezentând facilităţi fiscale; câştigurile legate de vânzarea sau anularea titlurilor
de participare proprii dobândite/răscumpărate; etc.
Exemple de elemente similare cheltuielilor: diferenţele nefavorabile de curs valutar, rezultate în
urma evaluării creanţelor şi datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca
urmare a retratării sau transpunerii; cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare şi
dezvoltare care a fost înregistrată în rezultatul reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe
perioada rămasă de amortizat a acestor imobilizări, respectiv, durata iniţială mai puţin perioada pentru care s-
a calculat amortizarea; diferenţele nefavorabile dintre preţul de vânzare al titlurilor de participare proprii şi
valoarea lor de dobândire/răscumpărare, înregistrate la data vânzării titlurilor respective, etc.
De reţinut: Pentru determinarea rezultatului fiscal, erorile înregistrate în contabilitate se
corectează astfel:
3
Conform art. 19, Cod fiscal.
a) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin
ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea şi depunerea unei declaraţii rectificative în
condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală;
b) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama contului de profit şi pierdere
sunt luate în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal în anul în care se efectuează corectarea acestora.
Metodele contabile, privind ieşirea din gestiune a stocurilor, sunt recunoscute la calculul rezultatului
fiscal. Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifică în cursul anului fiscal.
În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de servicii internaţionale, în baza convenţiilor la
care România este parte, veniturile şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la
determinarea rezultatului fiscal, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste
convenţii (de exemplu: serviciile poştale, telecomunicaţiile, transporturile internaţionale).
Tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piaţă. La stabilirea
rezultatului fiscal al persoanelor afiliate se au în vedere reglementările privind preţurile de transfer
(prevăzute de Codul de procedură fiscal).
Introducând în relaţia de calcul elementele rezultatului fiscal (profitului impozabil/pierdere fiscală),
prevăzute de legislaţie, aceasta se poate scrie astfel:
RC Pfiscală
Rf (Pi/ Pf) = - Vneim - Dfiscale + Ened (chelt. ned)
(Vt - Cht) - din exerciţ. preced
în care:
Pi - Profitul impozabil;
Pf - Pierdere fiscală
RC - Rezultatul contabil;
Df - Deduceri fiscale
Ened - Elemente nedeductibile fiscal.
Pentru calculul rezultatului fiscal contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un registru de
evidenţă fiscală, ţinut în formă scrisă sau electronică. În registrul de evidenţă fiscală trebuie înscrise
veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, veniturile neimpozabile,
deducerile fiscale, elementele similare veniturilor, elementele similare cheltuielilor, cheltuielile
nedeductibile, precum şi orice informaţie cuprinsă în declaraţia fiscală (formular 101), obţinută în urma unor
prelucrări ale datelor furnizate de înregistrările contabile. Evidenţierea veniturilor şi a cheltuielilor
aferente se efectuează pe natură economică, prin totalizarea acestora pe trimestru şi/sau an fiscal,
după caz.
Legislaţia contabilă şi fiscală în vigoare precizează că în contabilitate, profitul sau pierderea se
stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar, închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se
efectuează, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar. Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se
stabileşte la închiderea acestuia.
Impozitul pe profit se calculează potrivit următoarei relaţii:
Impozitul = Profitul impozabil x cota procentualã de impozit pe profit

pe profit 100
#Reţinem: În calcul se iau datele cumulate de la începutul anului, astfel că impozitul pe profit, ce
urmează a se înregistra în contabilitate, este reprezentat numai de diferenţa dintre impozitul pe profit
calculat la sfârşitul perioadei fiscale de raportare şi impozitul înregistrat până la finele perioadei fiscale
precedente, astfel:
Impozit pe profit = Impozit calculat asupra Impozit datorat, aferent
datorat profitului impozabil - profitului impozabil, cumulat
pentru perioada cumulat de la începutul până la sfârşitul perioadei fiscale
fiscală de raportare anului pană la sfârşitul precedente
perioadei raportare
În funcţie de modificarea bazei de calcul, de la o perioadă fiscală la alta, diferenţa privind
impozitul pe profit, ce trebuie înregistrată, poate reprezenta, fie o datorie faţă de bugetul statului, fie
o creanţă privind impozitul pe profit pentru perioada fiscală de referinţă.
5.2.1.1. Veniturile – componente ale bazei impozabile:
venituri impozabile şi venituri neimpozabile
Veniturile, componente ale contului de profit şi pierdere, reprezintă sumele încasate sau care
urmează să fie încasate în nume propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse.
Sub aspect contabil, veniturile includ venituri din exploatare şi venituri financiare. Sub
aspect fiscal, veniturile se grupează în venituri impozabile şi venituri neimpozabile.
" Reţinem câteva venituri neimpozabile (care diminuează baza impozabilă):

- dividendele primite de la o persoană juridică română;
- dividendele primite sau de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui
impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ (care nu este membru al UE), cu care România
are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care primeşte
dividendele deţine, la persoana juridică română sau la persoana juridică străină din statul terţ, la data
înregistrării acestora potrivit reglementărilor contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum 10%
din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;
- valoarea titlurilor de participare noi sau sumele reprezentând majorarea valorii nominale a titlurilor
de participare existente, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de
emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare.
- veniturile din anularea, recuperarea, inclusiv refacturarea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat
deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere (respectiv
a veniturilor din ajustări pentru deprecieri şi pierderi de valoare – s.n.), veniturile din restituirea ori
anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând
anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice sau ca
urmare a majorării capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare;
- veniturile reprezentând creşteri de valoare rezultate din reevaluarea mijloacelor fixe, terenurilor,
imobilizărilor necorporale, după caz, care compensează cheltuielile cu descreşterile anterioare aferente
aceleiaşi imobilizări;
- veniturile prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri ca fiind neimpozabile aprobate prin acte
normative, etc.
Precizare: Înregistrarea unor asemenea venituri neimpozabile, are rolul să acopere cheltuielile
pentru care nu s-a acordat deducere, în momentul efectuării lor, ca de exemplu: rambursările de impozit
pe profit plătit în perioadele anterioare, restituirea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, venituri din
anularea unor provizioane sau a ajustărilor pentru deprecieri la a căror constituire cheltuielile au fost
considerate cheltuieli nedeductibile.
#De reţinut: După data aderării României la UE sunt, de asemenea, neimpozabile şi:
- dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un
stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii: (1) plăteşte impozit
pe profit, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări; (2) deţine minimum 10% din capitalul social al
persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele; (3) la data înregistrării
venitului din dividende deţine participaţia minimă, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an.
- dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state
membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică
străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii: are una dintre formele de organizare prevăzute de legislaţie; în
conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi,
în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul
fiscal în afara Uniunii Europene; plăteşte impozit pe profit sau un impozit similar acestuia; deţine minimum 10%
din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele; la data
înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine
participaţia minimă pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an.
5.2.1.2. Cheltuielile – componente ale bazei impozabile pentru calculul impozitului
pe profit
Sub aspect contabil, cheltuielile reprezintă valorile plătite sau care urmează să fie plătite pentru:
consumurile de stocuri şi servicii prestate de care beneficiază entitatea; cheltuielile cu personalul;
executarea unor obligaţii legale sau contractuale, etc. (vezi ordinul 1802/2014, pct.449). Se grupează în
cheltuieli de exploatare şi cheltuieli financiare.
Sub aspect fiscal, la calculul profitului impozabil se pot delimita următoarele

categorii de cheltuieli:
● Cheltuieli deductibile adică cele ● Cheltuieli cu ● Cheltuieli nedeductibile:

efectuate cheltuielile efectuate în scopul deductibilitate - în totalitate sau integral nepermise de
desfăşurării activităţii economice, limitată legislaţie
inclusiv elementele de cheltuieli (art. 25, alin. 3) (art. 25, alin. 4);
asimilate de legislaţie celor efectuate în - cele care depăşesc limitele admise de
scopul desfăşurării activităţii economice lege (art. 25, alin 3)
5.2.1.2.1. Cheltuieli deductibile

Cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice includ cheltuielile înregistrate cu
realizarea şi comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele
reglementate prin acte normative în vigoare, precum şi taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile
datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile patronale şi organizaţiile
sindicale.
Referitor la cheltuielile asimilate, reglementate de Normele de aplicare a Codului fiscal, ca fiind
efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, menţionăm:
a) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor,
precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se
includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii
publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi
servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
b) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate şi pentru alte persoane fizice în condiţiile în
care cheltuielile respective sunt efectuate în legătură cu lucrări executate sau servicii prestate de acestea în
scopul desfăşurării activităţii economice a contribuabilului;
c) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la
târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
d) cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile de a fi
recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;
e) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea şi
perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;
f) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
g) cheltuielile efectuate cu editarea publicaţiilor care sunt înregistrate ca retururi în perioada de determinare a
profitului impozabil pe baza documentelor justificative şi în limita cotelor prevăzute în contractele de distribuţie;
h) cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării prevederilor titlului privind "Taxa pe
valoarea adăugată" din Codul fiscal, în situaţia în care taxa pe valoarea adăugată este aferentă unor bunuri sau
servicii achiziţionate în scopul desfăşurării activităţii economice, de exemplu: aplicare pro rată, efectuare de
ajustări, taxa pe valoarea adăugată plătită într-un stat membru al UE;
i) cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate, potrivit legii;
j) cheltuielile reprezentând dobânzi penalizatoare, penalităţi şi daune-interese, stabilite în cadrul
contractelor încheiate, în derularea activităţii economice, cu persoane rezidente/nerezidente, pe măsura
înregistrării lor;
k) cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea, optimizarea, restructurarea operaţională şi/sau
financiară a activităţii contribuabilului;
l) cheltuielile rezultate din deprecierea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, înregistrate potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, dacă la data evaluării/reevaluării nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
legislaţie; etc.
5.2.1.2.2. Cheltuieli cu deductibilitate limitată4
La calculul rezultatului fiscal, legislaţia din ţara noastră recunoaşte unele elemente de cheltuieli,
efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, sau unele sume reprezentând rezerve, stabilind, în acest
sens, limite de deductibilitate. Dintre acestea se reţin:
● cheltuielile de protocol, pentru care limita de deductibilitate este de 2% aplicată asupra profitului
contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de protocol. În cadrul
4
În marea majoritate, acestea reprezintă cheltuieli pentru o entitate.
cheltuielilor de protocol se includ şi cheltuielile înregistrate cu taxa pe valoarea adăugată colectată pentru
cadourile oferite de contribuabil, cu valoare mai mare de 100 lei.
● suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în
străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice (2,5 x 17 lei);
● cheltuielile sociale în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra fondului de salarii realizat. Intră
sub incidenţa acestei limite, cu prioritate: (1) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave şi
incurabile, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse în
gospodăriile proprii, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament; (2). cheltuielile pentru funcţionarea
corespunzătoare a unor unităţi aflate în administrarea contribuabililor, precum: creşe, grădiniţe, şcoli, muzee,
biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti şi altele asemenea; (3) cheltuielile
reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaţilor şi copiilor minori ai
acestora, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la
internarea într-o unitate sanitară, tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în
vigoare, contravaloarea serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator
pentru salariaţii proprii şi membrii lor de familie, precum şi contribuţia la fondurile de intervenţie ale
asociaţiilor profesionale ale minerilor; (4). alte cheltuieli cu caracter social efectuate în baza contractului
colectiv de muncă sau a unui regulament intern;
● perisabilităţile5, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu
instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
● cheltuielile reprezentând tichetele de masă şi vouchere de vacanţă acordate de angajatori,
● scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legii;
● pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui
produs sau prestarea unui serviciu;
●cheltuielile cu provizioane/ajustări pentru depreciere şi rezerve, în limitele legale (prevăzută la art. 26);
● cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar în limititele legale;
●amortizarea, în limita legală;
● cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în localitatea unde
se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare
suprafeţelor construite (prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996), care se majorează din punct de vedere
fiscal cu 10%;
● 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul
activităţii economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă
mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa
contribuabilului.
● cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii
de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism
aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii; pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile fiscal, trebuie
justificate cu documente legale.
5.2.1.2.3. Cheltuielile nedeductibile fiscal la calculul rezultatului fiscal
Dintre asemenea cheltuieli, prevăzute de legislaţie se reţin:

● cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii
precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate. cheltuielile proprii ale
contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul
curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu
impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din
România, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat în conformitate cu reglementările contabile
aplicabile;
● dobânzile/penalităţile (majorările de întârziere), amenzile, confiscările şi penalităţile de întârziere datorate
către autorităţile române/străine, cu excepţia celor aferente contractelor încheiate cu aceste autorităţi;
● cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori
degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea
adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit legislaţiei. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi
stocurile şi mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de
forţă majoră, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a Codului fiscal.
● cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea
5
Prin perisabilităţi se înţeleg scăzămintele care se produc pe timpul transportului, manipulării, depozitării şi comercializării
mărfurilor, determinate de procese naturale (uscare, evaporare, răcire, îngheţare, topire, spargere, descompunere, îmbibare,
fărâmiţare, etc).
acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă;
● cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, În situaţia în care evidenţa contabilă nu asigură informaţia necesară
identificării acestor cheltuieli, la determinarea rezultatului fiscal se iau în calcul cheltuielile de conducere şi
administrare, precum şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, prin utilizarea unor chei corespunzătoare de
repartizare a acestora sau proporţional cu ponderea veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor înregistrate de
contribuabil;
● cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte servicii, prestate de o persoană situată într-
un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii;
● cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente
obiectului de activitate pentru care este autorizat, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând garanţie
bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care contribuabilul este autorizat sau utilizate în
cadrul unor contracte de închiriere sau leasing, potrivit clauzelor contractuale;
● pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu neîncasate, pentru partea
neacoperită de provizion, potrivit normelor legale, precum şi pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a
creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, în alte situaţii decât cele prevăzute de legislaţie. (adică cele
neîncasate ca urmare a închiderii procedurii de faliment a debitorilor, pe baza hotărârii judecătoreşti) În această
situaţie, contribuabilii, care scot din evidenţă clienţii neîncasaţi, sunt obligaţi să comunice în scris acestora
scoaterea din evidenţă a creanţelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare,
după caz.
● cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat efectuate potrivit legislaţiei în domeniu. Contribuabilii care
efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor legale, privind sponsorizarea şi ale legii
bibliotecilor, scad, din impozitul pe profit datorat, sumele aferente, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a) sunt în limita a 0,5% din cifra de afaceri;
(b) nu depăşesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Reţinem: Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, se reportează în următorii 7 ani consecutivi.
Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora la fiecare termen de plată a impozitului pe
profit.
● cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil
inactiv cu excepţia celor reprezentând achiziţii de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a
achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului;
● cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau asociaţiile profesionale care au legătură cu
activitatea desfăşurată de contribuabili şi care depăşesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual, altele decât cele care
reprezintă taxe de înscriere, cotizaţii şi contribuţii datorate conform legislaţiei;
● cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de
fapte de corupţie;
● cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei
reevaluări, se înregistrează o descreştere a valorii acestora.
● cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi a mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării
unei reevaluări de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de
raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora.
● cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către contribuabilii care aplică
reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, la momentul transferului din
categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării în categoria activelor imobilizate deţinute pentru
activitatea proprie.
● 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii
economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9
scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa contribuabilului (cu anumite
excepţii). Cheltuielile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea; etc.
■ Exemplu de calcul al cheltuielilor cu sponsorizarea recunoscute fiscal, respectiv,

diminuarea impozitului pe profit datorat statului cu asemenea cheltuieli:
Recunoaşterea fiscală a cheltuielilor efectuate cu sponsorizarea se realizează prin scăderea sumei unor
asemenea cheltuieli, care se încadrează în condiţiile menţionate în caseta anterioară direct din impozitul pe
profit datorat statului.
Aceste calcule fiind, puţin, mai delicate, prezentăm următorii paşi care se parcurg:
a. când se stabileşte rezultatul fiscal, cheltuielile cu sponsorizarea se iau în calcul ca fiind integral
nedeductibile;
b. se stabileşte impozitul pe profit datorat statului;
c. se stabileşte limita de 20% din impozitul pe profit;
d. se calculează 0,5% din cifra de afaceri;
e. se stabileşte cea mai mică sumă din cele două condiţii precizate anterior şi se recunoaşte fiscal cheltuiala
cu sponsorizarea, care se scade din impozitul pe profit datorat;
f. ca urmare, impozitul pe profit, datorat, efectiv, statului se stabileşte prin diminuarea impozitului pe profit
(stabilit conform legislaţiei, pct. b) cu cheltuiala cu sponsorizarea recunoscută fiscal (pct. e).
Exemplu: Un contribuabil, plătitor de impozit pe profit, care a încheiat un contract de sponsorizare, conform
legii 32/1994 privind sponsorizarea, în calitate de sponsor, a acordat suma de 150 lei.
La calculul profitului impozabil pentru trimestrul I, exerciţiul N, contribuabilul prezintă
următoarele date privind veniturile şi cheltuielile:
Venituri din vânzarea mărfurilor = 10.000 lei
Venituri din prestări de servicii = 2.000 lei
_________________
Total cifră de afaceri 12.000 lei
Cheltuieli privind mărfurile = 7.500 lei
Cheltuieli cu personalul = 200 lei
Alte cheltuieli de exploatare = 900 lei
din care:
cheltuieli cu sponsorizarea 150 lei
- Total cheltuieli 8.600 lei
Calculul profitului impozabil pentru trimestrul I, exerciţiul N:
- Rezultatul fiscal (Profitul impozabil) = 12.000 lei – 8.600 lei + 150 lei = 3.550 lei.
- Impozitul pe profit înainte de scăderea cheltuielilor cu sponsorizarea:
3.550 x 16% = 568 lei.
- Se stabileşte 0,5% din cifra de afaceri = 60 lei (12.000 x 0,5%);
- se stabileşte 20% din impozitul pe profit înainte de deducerea cheltuielilor de sponsorizare;
reprezintă, prin rotunjire 114 lei (568 lei x 20%).
- se reţine cea mai mică sumă din cele stabilite anterior; aceasta este 60 lei (minimul dintre cele
două condiţii: 60 lei şi 114 lei), care urmează să se scadă din impozitul pe profit.
- impozitul pe profit datorat efectiv, pentru trimestrul I exerciţiul N,
este în sumă de 508 lei = (568 lei - 60 lei).
5.2.1.2.4. Aspecte particulare privind deductibilitatea anumitor cheltuieli, rezerve şi

provizioane
Cheltuielile cu dobânzile şi pierderea netă de curs valutar

Pentru înţelegerea mecanismului de recunoaştere fiscală a cheltuielilor în cauză, considerăm necesar să
efectuăm o delimitare a creditelor, pentru care se datorează şi se plătesc dobânzi (pentru contribuabil
fiind cheltuieli financiare):
1. Credite care provin, direct sau indirect, de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii
similare şi cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile
de credit române sau străine, instituţiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acordă
credite potrivit legii, precum şi cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o
piaţă reglementată.
Precizare: Dobânzile aferente acestor categorii de credite sunt deductibile integral, fără să fie limitate.
2. Credite care provin de la alte entităţi (asociaţi, acţionari, alte persoane fizice sau juridice dacă
nu sunt instituţii financiare autorizate să acorde credite).
Dobânzile aferente acestei categorii de credite sunt supuse la două limite de deductibilitate, astfel:
a. se verifică dacă dobânda nu depăşeşte nivelul dobânzii de referinţă publicat de BNR, corespunzătoare
ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei sau nivelul dobânzii anuale, stabilită prin hotărâre
de Guvern, pentru împrumuturile în valută. Suma cheltuielilor cu dobânzile, stabilită pentru fiecare credit,
care depăşeşte această limită reprezintă cheltuială nedeductibilă integral;
b. cheltuielile cu dobânzile râmase, după aplicarea limitei, menţionată anterior, sunt integral
deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei;
cheltuielile cu dobânda rămase după prima limitare este nedeductibilă, ce se reportează, din punct de
vedere fiscal, până în momentul în care gradul de îndatorare va deveni mai mic sau egal cu trei.
# În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc
veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda (reprezintă
pierderea netă din diferenţe de curs valutar), iar deductibilitatea acestei diferenţe este supusă limitei
prevăzute pentru cheltuielile cu dobânzile. Cheltuielile din diferenţele de curs valutar, care se limitează,
potrivit celor prezentate anterior, sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de
îndatorare a capitalului.
Ca urmare, în condiţiile în care gradul de îndatorare a capitalului depăşeşte coeficientul de
trei, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar, aferente
împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare, sunt nedeductibile.
Acestea se reportează în perioada următoare, până la deductibilitatea integrală a acestora.
!!! Sunt particularităţi privind dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din
diferenţele de curs valutar al contribuabililor care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de
fuziune sau divizare, în sensul că acest drept se transferă contribuabililor nou-înfiinţaţi, respectiv celor care
preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate.
" Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen
de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi
sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit.
Pentru calculul acestor medii se folosesc valorile existente la începutul anului şi la sfârşitul
perioadei pentru care se determină impozitul pe profit.
Prin credit/împrumut se înţelege orice convenţie încheiată între părţi care generează în sarcina
uneia dintre părţi obligaţia de a plăti dobânzi şi de a restitui capitalul împrumutat.
Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare
peste un an începând de la data încheierii contractului. În capitalul împrumutat se includ şi creditele sau
împrumuturile care au un termen de rambursare mai mic de un an, în situaţia în care există prelungiri ale
acestui termen, iar perioada de rambursare curentă, însumată cu perioadele de rambursare anterioare ale
creditelor sau împrumuturilor pe care le prelungesc, depăşeşte un an.
Capitalul propriu cuprinde capitalul social, rezervele legale, alte rezerve, profitul nedistribuit,
rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale. În cazul
sediilor permanente, capitalul propriu cuprinde capitalul de dotare pus la dispoziţie de persoana juridică
străină pentru desfăşurarea activităţii în România, potrivit documentelor de autorizare, rezervele legale, alte
rezerve, rezultatul exerciţiului şi alte elemente de capital propriu constituite potrivit reglementărilor legale.
Rezultatul exerciţiului financiar luat în calcul la determinarea capitalului propriu pentru sfârşitul perioadei
este cel înregistrat de contribuabil înainte de calculul impozitului pe profit.
Cheltuielile privind amortizarea activelor corporale şi necorporale sunt deductibile în

limita prevederilor legislaţiei în domeniu6.
● în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;

Regimul de amortizare fiscală al ● în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor,
cheltuielilor aferente achiziţionării, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente
producerii, construirii, asamblării, periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de
amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
instalării sau îmbunătăţirii
● în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate
mijloacelor fixe este diferit în opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.
funcţie de categoriile mijloacelor
fixe amortizabile, astfel:
Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau
fabrică şi alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil, cu excepţia,
cheltuielilor de constituire şi a fondului comercial, precum şi cheltuielile de dezvoltare care din punct de
6
Conform art. 28, Cod fiscal.
vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale, se recuperează prin intermediul deducerilor de
amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz. Cheltuielile aferente
achiziţionării sau producerii programelor informatice se recuperează prin intermediul deducerilor de
amortizare liniară pe o perioadă de 3 ani. Pentru brevetele de invenţie se poate utiliza şi metoda de
amortizare degresivă sau accelerată.
Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;
b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata
normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau
închiriere, după caz;
c) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de
gestiune de cel care a efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;
d) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;
e) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu extracţie în soluţie prin sonde, carierelor,
exploatărilor la zi, pentru substanţe minerale solide şi cele din industria extractivă de petrol, a căror durată de
folosire este limitată de durata rezervelor şi care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum şi a
investiţiilor pentru descopertă se calculează pe unitate de produs, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă
minerală utilă.
f) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de kilometri sau numărul de ore de
funcţionare prevăzut în cărţile tehnice;
g) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul corespunzător suprafeţei
construite prevăzute de legea locuinţei;
Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea
contabilă7. Câştigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fixe
se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, diminuată cu amortizarea fiscală.
În cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are o valoare fiscală mai mică decât limita
stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor aferente imobilizării
sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor legislaţiei.
În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în
cazul leasingului operaţional, locatorul are această calitate.
Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar,
şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile. În cazul leasingului financiar
utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional locatarul deduce chiria (rata de leasing).
Deductibilitatea rezervelor legale

Rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil,
la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, până ce aceasta va atinge a cincea parte
din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz;
Rezerva se calculează cumulat de la începutul anului şi este deductibilă la calculul profitului
impozabil trimestrial sau anual, după caz.
Rezervele astfel constituite se completează sau se diminuează în funcţie de nivelul profitului
contabil din perioada de calcul. De asemenea, majorarea sau diminuarea rezervelor astfel constituite se
efectuează şi în funcţie de nivelul capitalului social subscris şi vărsat sau al patrimoniului. În cazul în care
această rezervă este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, rezerva
reconstituită ulterior acestei utilizări în aceeaşi limită este deductibilă la calculul rezultatului fiscal.
Deductibilitatea provizioanelor
√ constituirea sau suplimentarea unor asemenea provizioane se înregistrează pe cheltuieli (unele
din ele fiind deductibile integral, iar altele parţial);
√ diminuarea sau anularea provizioanelor se înregistrează pe venituri (care devin impozabile).
● Referitor la provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor se deduc
trimestrial/anual numai pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate în cursul
trimestrului/anului respectiv pentru care se acordă garanţie în perioadele următoare, la nivelul cotelor
prevăzute în convenţiile încheiate sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor
executate ori serviciilor prestate;
7
Aceasta înseamnă că, în registrul de evidenţă fiscală, respectiv în declaraţia privind impozitul pe profit, amortizarea contabilă se ia
în calcul ca fiind cheltuială nedeductibilă, iar amortizarea fiscală se încadrează la deduceri fiscale.
Înregistrarea în contabilitate a veniturilor din provizioanele constituite pentru garanţiile de
bună execuţie se face pe măsura efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea perioadei de
garanţie înscrisă în contract.
● Alte provizioane prevăzute de legislaţie (provizioane specifice constituite de instituţiile
financiare nebancare, provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiatre etc.).
# Precizare: Reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei, care a fost anterior
dedusă, se include în rezultatul fiscal ca venituri impozabile sau elemente similare veniturilor,
indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinaţiei provizionului sau a rezervei,
distribuirii provizionului sau rezervei către participanţi, sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii
contribuabilului sau oricărui alt motiv.
Sumele înregistrate în conturi de rezerve legale şi rezerve reprezentând facilităţi fiscale nu pot fi
utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. În cazul în care nu sunt
respectate aceste prevederi, asupra acestor sume se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc
dobânzi şi penalităţi de întârziere, de la data aplicării facilităţii respective, potrivit legislaţiei.

I.1. Care sunt cheltuielile considerate deductibile la calculul rezultatului fiscal, conform legislaţiei din
ţara noastră?
Răspuns:
2. Care este baza de calcul a impozitului pe profit şi cum se calculează?

Răspuns:

1. Care din următoarele elemente au deductibilitate limitată pentru determinarea
rezultatului fiscal?
a. cheltuielile efectuate pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b. cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii
cheltuielilor cu salariile personalului;
c. cheltuielile cu sponsorizarea;
d. rezerva legală în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil la care se adaugă
cheltuielile cu impozitul pe profit..
Răspuns:
2. Care din următoarele elemente de cheltuieli sunt nedeductibile la calculul rezultatului fiscal?
a. cheltuielile de transport şi cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către
salariaţi şi administratori;
b. cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
c. cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv
cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent;
d. cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat efectuate potrivit legislaţiei în domeniu..
Răspuns:
5.3. Obligaţii ale contribuabililor privind impozitul pe profit
5.3.1. Calculul rezultatului fiscal, a impozitului pe profit
şi întocmirea documentelor/declaraţiilor referitoare la acestea
Contribuabilii calculează impozitul pe profit, datorat bugetului statului, cu sumele privind veniturile
şi cheltuielile cumulate de la începutul anului fiscal.
În categoria documentelor privind acest impozit, se reţin următoarele:
" Registrul de evidenţă fiscală8 are ca scop înscrierea tuturor informaţiilor care au stat la
determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit, cuprins în declaraţia privind obligaţiile de
plată la bugetul statului. Se întocmeşte într-un singur exemplar, compus din cel puţin 100 de file, ţinut în
formă scrisă sau electronică.
Registrul de evidenţă fiscală se completează în toate situaţiile în care informaţiile cuprinse în
declaraţia fiscală (formular 100 – Declaraţie privind obligaţii de plată la bugetul de stat consolidat) sunt
obţinute în urma unor prelucrări ale datelor furnizate de contabilitate.
Informaţiile din Registrul de evidenţă fiscală trebuie înregistrate în ordine cronologică şi trebuie
să corespundă cu operaţiunile fiscale şi cu datele privind impozitul pe profit din declaraţia privind
obligaţiile de plată la bugetul de stat consolidat.
Modul de completare a registrului de evidenţă fiscală este la latitudinea fiecărui contribuabil, în
funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale acestuia.
În registrul de evidenţă fiscală trebuie înscrise veniturile şi cheltuielile înregistrate conform
reglementărilor contabile aplicabile, veniturile neimpozabile, deducerile fiscale, elementele similare
veniturilor, elementele similare cheltuielilor, cheltuielile nedeductibile, precum şi orice informaţie cuprinsă
în declaraţia fiscală, obţinută în urma unor prelucrări ale datelor furnizate de înregistrările contabile.
Evidenţierea veniturilor şi a cheltuielilor aferente se efectuează pe natură economică, prin totalizarea
acestora pe trimestru şi/sau an fiscal, după caz.
Registrul de evidenţă fiscală se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestuia şi se
completează astfel încât să permită în orice moment identificarea şi controlul operaţiunilor efectuate
pentru determinarea impozitului pe profit cuprins în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de
stat.
Contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, au obligaţia de a prezenta Registrul de evidenţă fiscală
organelor de inspecţie fiscală competente. Registrul de evidenţă fiscală se păstrează la domiciliul fiscal al
contribuabilului.
Înregistrările în Registrul de evidenţă fiscală se fac pentru fiecare perioadă pentru care
contribuabilul are obligaţia de a declara impozitul pe profit.
" Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul statului9 (formularul 100) se
completează şi se depune de către plătitorii de impozite şi taxe cărora le revin, potrivit legislaţiei în
vigoare, obligaţiile de plată la bugetul general consolidat cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor de plată
la bugetul general consolidat.
Se depune lunar, trimestrial sau la alte termene, în funcţie de natura impozitului pe care trebuie
să-l plătească contribuabilul. De exemplu, pentru rubrica privind impozitul pe profit, acest document, se
întocmeşte trimestrial pentru plăţile anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorat de societăţi
comerciale bancare, persoane juridice române şi de sucursalele din România ale băncilor, persoane
juridice străine (trimestrele I-IV); impozitul pe profit datorat de persoane juridice române, altele decât
cele prevăzute anterior, precum şi de către persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate
potrivit legislaţiei europene (trimestrele I-III); impozitul pe veniturile microîntreprinderii, etc.
" Modalitatea de depunere
Acest document se depune, în format electronic, la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială plătitorul
de impozite, taxe îşi are domiciliul fiscal. Formatul electronic (ce se obţine prin folosirea programului de
asistenţă pus la dispoziţie gratuit de Ministerul Finanţelor Publice) este însoţit de formularul editat de
plătitori cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat, conform legislaţiei. Formularul se
editează în două exemplare: un exemplar se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic; un
exemplar se păstrează de plătitor. De asemenea, acest formular se poate transmite prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Pentru declararea unei obligaţii
de plată, pentru aceeaşi perioadă de raportare, nu se utilizează simultan mai multe metode de depunere a
declaraţiilor fiscale. În situaţia în care plătitorul de impozite sau taxe a utilizat pentru aceeaşi obligaţie
de plată şi aceeaşi perioadă de raportare mai multe metode de depunere, va fi înregistrata prima
declaraţie depusă, conform legislaţiei.
8
O.M.F.P. nr. 870/2005, privind Registrul de evidenţă fiscală (O.M.F.P nr. 948 /07.2005), modificat şi completat ulterior.
9
Vezi O.P.A.N.A.F. nr. 587/2016 (M.Of.nr. 94/08/02/2016).
" Declaraţia privind impozitul pe profit 10
(formular 101) se completează şi se depune anual de către
plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 martie inclusiv, a anului următor celui pentru care se
calculează impozitul.
Declaraţia privind impozitul pe profit se depune, în format electronic, la unitatea fiscală în a cărei
rază teritorială plătitorul îşi are domiciliul fiscal sau acesta este luat în evidenţa fiscală, după caz.
Formatul electronic este însoţit de formularul editat de plătitori cu ajutorul programului de
asistenţă, semnat şi ştampilat, conform legii.
Formularul pe suport de hârtie se editează în două exemplare: un exemplar se depune la unitatea
fiscală împreună cu suportul electronic; un exemplar se păstrează de către plătitor.
Corectarea datelor din această declaraţie, depusă iniţial se efectuează printr-o declaraţie
rectificativă ce se întocmeşte pe acelaşi model de formular, înscriind "X" în spaţiul special prevăzut în
acest scop, urmându-se procedura prevăzută de legislaţie.
" Contul de profit şi pierdere (vezi ordinul: 1802/2014, modificat şi completat ulterior, reprezintă
un document de raportare, componentă a situaţiilor financiare periodice (anuale şi semestriale)
prin care se sintetizează informaţiile privitoare la veniturile şi cheltuielile contribuabilului, delimitate pe
activităţi, adică exploatare, financiare şi extraordinare, în vederea determinării rezultatului contabil
(profit sau pierdere).
" Notele explicative la situaţiile financiare reprezintă situaţii anexă la situaţiile financiare de
raportare periodică, impozitul pe profit datorat bugetului fiind înscris în cadrul Notei explicative
denumită „Situaţia creanţelor şi datoriilor”.
5.3.2. Declararea şi plata impozitului pe profit
Declararea şi plata impozitului pe profit se efectuează diferenţiat, pe categorii de

contribuabili.
Potrivit prevederilor Codului fiscal (art. 41 - 42, Cod fiscal), declararea şi plata impozitului pe
profit se face, astfel:
● Instituţiile de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de
credit - persoane juridice străine - au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi
anticipate efectuate trimestrial.
Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a
declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut de legislaţie (la momentul actual, 25 martie a anului
următor).
Suma plătită trimestrial, cu titlu de plată anticipată, în contul impozitului pe profit anual,
reprezintă o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele
preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează
plăţile anticipate. Excepţie fac contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe care,
în primul an al perioadei obligatorii înregistrează pierdere fiscală, efectuează plăţi anticipate în contul
impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al
perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.
Contribuabilii, care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi
anticipate efectuate trimestrial, au obligaţia de a declara trimestrial plăţile anticipate până la data
de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit
pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat
conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, fără a lua în calcul plăţile
anticipate efectuate în acel an.
● contribuabilii, alţii instituţiile de credit şi alţi contribuabili prevăzuţi de legislaţie
(exemplu, organizaţiile nonprofit şi contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a
plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură; persoanele juridice străine şi persoanele fizice
nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică; etc.) au
posibilitatea de a opta între sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit trimestrial (trimestrele
I-III) şi sistemul anual cu efectuarea de plăţi anticipate.
10
Vezi O.P.A.N.A.F. nr. 3250/25/12/2015.

În situaţia în care aceşti contribuabili optează pentru declararea şi plata trimestrială a impozitului
pe profit, definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal se realizează până la data de 25
martie, inclusiv a anului următor, adică data de depunere a declara iei anuale.
" Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se efectuează la
începutul anului fiscal. Opţiunea efectuată este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi.
Ieşirea din sistemul anual de declarare şi plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal
pentru care se solicită. Contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului
anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale, până la data
de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit (formular 101)
până la data de 25 martie inclusiv a anului următor;
● organizaţiile nonprofit şi contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura
cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură, au obligaţia de a declara
şi plăti impozitul pe profit, anual, până la data de 25 februarie, inclusiv a anului următor celui
pentru care se calculează impozitul;
● Următorii contribuabili, aplică sistemul de declarare şi plată trimestrială pe baza datelor
efective de venituri şi cheltuieli efective (cumulate):
- nou-înfiinţaţi;
- înregistrează pierdere fiscală la sfârşitul anului fiscal precedent;
- s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la
sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comerţului sau în
registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, după caz;
- au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
● Codul fiscal conţine reguli specifice referitoare la sistemul plăţilor anticipate în cazul
operaţiunilor de reorganizare, precum şi în cazul contribuabililor care în cursul anului devin sedii
permanente ale persoanelor juridice străine.
5.3.3. Reflectarea în contabilitate a impozitului pe profit
Contabilitatea datoriilor şi creanţelor privind impozitul pe profit se organizează cu ajutorul

contului 441 “Impozitul pe profit/venit”, care ţine evidenţa decontărilor cu bugetul statului/bugetele
locale privind impozitul pe profit, respectiv impozitul pe venitul microîntreprinderilor.
Impozitul pe profit/venit de plată trebuie recunoscut ca datorie în limita sumei neplătite. Dacă
suma plătită depăşeşte suma datorată, surplusul trebuie recunoscut drept creanţă.
Conform noilor reglementări11 aplicabile, contul 441 „Impozitul pe profit/venit” se dezvoltă în
două conturi operaţionale de gradul II, astfel:
● Contul 4411 „Impozitul pe profit”
● Contul 4418 „Impozitul pe venit”
Sub aspectul funcţiei contabile, contul 441 „Impozitul pe profit/venit” poate fi considerat un cont
bifuncţional, în raport de natura soldului.
Contul 4411 „Impozitul pe profit” ţine evidenţa impozitului pe profit calculat în conformitate cu
legislaţia fiscală privitoare la impozitul pe profit. Se creditează cu sumele datorate bugetului statului,
reprezentând impozitul pe profit, prin debitul contului 691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit ” Se
debitează cu sumele virate la bugetul statului, reprezentând impozitul pe profit. Contul analizat poate
avea, fie sold final creditor, ce reprezintă datoria privind impozitul pe profit nedecontată bugetului
statului, fie sold final debitor, ce semnifică sumele virate în plus de către o entitate faţă de cele datorate
efectiv.
La modul general, reflectarea în contabilitate a operaţiilor privind impozitul pe profit se
concretizează în următoarele formule contabile:
● Înregistrarea datoriei sau creanţei din impozit pe profit, recalculată cumulat de la începutul anului,
astfel:
11
Conform Ordinului M.F.P. nr. 1802/2014, pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situaţiile financiare individuale şi
situaţiile financiare consolidate.
- dacă în perioada fiscală de referinţă rezultă o datorie din impozitul pe profit, aceasta se
înregistrează, în negru, prin formula contabilă:
691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 4411 „Impozitul pe profit”

● Achitarea, la scadenţă, a impozitului pe profit înregistrat anterior ca datorat:
4411 „Impozitul pe profit” = 5121 „Conturi la bănci în lei”

- dacă în perioada fiscală de referinţă rezultă o creanţă din impozitul pe profit, aceasta se
înregistrează prin aceeaşi formulă contabilă, dar în roşu, până la limita soldării contului 691 „Cheltuieli
cu impozitul pe profit”, cont de cheltuieli, care nu poate avea sold creditor din astfel de operaţiuni,
întrucât nu există cheltuieli cu impozitul pe „pierdere”.
1. Exemple de calcul şi înregistrare în contabilitate a impozitului pe profit:
1. Societatea comercială „SIGMA” calculează şi înregistrează impozitul pe profit cunoscând

următoarele informaţii, privind veniturile şi cheltuielile, la data de 31 martie exerciţiul N:
Venituri totale, în sumă de 372.000 lei, din care cifra de afaceri 360.000 lei;
În funcţie de natura activităţii veniturile se delimitează în:
9 venituri din exploatare în sumă de 320.800 lei din care: venituri din anularea provizioanelor pentru
care nu s-a admis deducerea din punct de vedere fiscal, în sumă de 1.000 lei;
9 venituri financiare în sumă de 51.200 lei, ce includ, printre alte venituri, dividende primite de la
altă persoană juridică de 6.000 lei, cu respectarea condiţiilor de deţinere;
Cheltuieli totale, în sumă de 294.000 lei, din care:

9cheltuieli ocazionate de activitatea de exploatare în sumă de 248.400 lei, ce includ, printre alte
cheltuieli, următoarele: cheltuieli de protocol în sumă de 3.200 lei; cheltuieli cu sponsorizarea în sumă
de 8.260 lei; penalităţi plătite autorităţilor române, în sumă de 1.364 lei.
9cheltuieli financiare în sumă de 45.600 lei.
a. se decontează veniturile asupra rezultatului exerciţiului curent:

7xx = 121 “Profit şi pierdere” 372.000
“Conturi de venituri” (701 - 788)
b. se decontează cheltuielile asupra rezultatului exerciţiului:

121 “Profit şi pierdere” = 6xx 294.000
“Conturi de cheltuieli” (601 ÷ 688)
c. se stabileşte Rezultatul contabil = Venituri totale – Cheltuieli totale = 78.000 lei =

(372.000 lei – 294.000 lei)
d. se stabileşte suma totală a veniturilor neimpozabile de 7.000 lei, reprezentată de:

- venituri din dividende primite de la o persoană juridică română: 6.000 lei;
- venituri din anularea provizioanelor pentru care nu s-a admis deducerea fiscală: 1.000 lei.
e. cheltuieli cu deductibilitate limitată: cheltuieli de protocol

e1. se stabilesc cheltuielile de protocol deductibile fiscal, prin aplicarea cotei procentuale legale (2%)
asupra bazei impozabile pentru aceste cheltuieli:
● Baza impozabilă pentru cheltuielile de protocol:

372.000 lei venituri totale – 294.000 lei cheltuieli totale + 3.200 lei chelt. de protocol = 81.200 lei
9 Cheltuieli de protocol deductibile fiscal sunt în sumă de 1.624 lei
(81.200 lei x 2%);

e2. se stabilesc cheltuielile de protocol nedeductibile fiscal12:
3.200 lei – 1.624 lei = 1.576 lei.
f. se determină totalul cheltuielilor nedeductibile fiscal:
Mărimea totală a cheltuielilor nedeductibile este de 11.200 lei, din care:
9 cheltuieli de protocol 1.576 lei
9 cheltuieli cu sponsorizarea 8.260 lei
9 amenzi şi penalităţi plătite 1.364 lei
g. se stabileşte rezultatul fiscal (profitul impozabil) pe baza relaţiei de calcul:

Rezultat fiscal
Rezultatul Venituri Cheltuieli
(Profitul = _ +
contabil neimpozabile nedeductibile
impozabil)
82.200 lei = 78.000 lei - 7.000 lei + 11.200 lei
h. se calculează impozitul pe profit, înainte de diminuarea acestuia cu cheltuiala cu sponsorizarea, prin

aplicarea cotei procentuale legale de 16% asupra profitului impozabil: 82.200lei x 16% = 13.152 lei.
i. se suma cheltuielilor cu sponsorizarea ce urmează să diminueze impozitul pe profit (art. 25, alin.
4, lit. i, Cod fiscal):
În exemplul nostru, cheltuielile de sponsorizare efectuate în perioada fiscală, în sumă de 8.260 lei,
fiind nedeductibile integral, s-au adăugat la baza de impozitare.
Conform legislaţiei, cheltuiala cu sponsorizarea diminuează impozitul pe profit, cu respectarea
următoarelor două condiţii, astfel:
a. 0,5% x 360.000 lei cifra de afaceri a entităţii = 1.800,00 lei;
b. 20 % x 13.152 lei-impozit pe profit datorat în exerciţiul N, trimestrul I = 2.630,00 lei.
- se stabileşte suma cheltuielilor cu sponsorizarea ce se scade din impozitul pe profit datorat,
respectiv suma de 1.800 lei (aceasta fiind suma minimă care se încadrează în cele două condiţii stabilite
anterior).
j. se înregistrează impozitul pe profit datorat bugetului statului, în sumă de 11.352 lei, adică
13.152,00 lei – 1.800,00 lei:
691“Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 4411 “Impozitul pe profit” 11.352,00
k. se închide contul 691 Cheltuieli cu impozitul pe profit:

121“Profit şi pierdere” = 691“Cheltuieli cu impozitul pe profit” 11.352,00
l. pe baza extrasului de cont şi a ordinului de plată anexat, se înregistrează achitarea impozitului

pe profit:
4411 “Impozitul pe profit” = 5121“Conturi la bănci în lei” 11.352,00
2. O societate comercială, plătitoare de impozit pe profit, a obţinut în cursul anului exerciţiului N,

venituri din activitatea de exploatare, cumulate de la începutul anului, în sumă de 270.000 lei; în aceeaşi
perioadă fiscală, cheltuielile efectuate pentru obţinerea de venituri sunt în sumă de 180.000 lei. În cursul
anului societatea comercială a plătit impozit pe profit, în sistem trimestrial, pe baza datelor efective de
venituri şi cheltuieli, după cum urmează: pentru primul trimestru, suma de 3.200 lei; trimestrul II, suma
de 4.000 lei; trimestrul III suma de 3.800 lei; trimestrul IV suma de 3.800 lei (impozitul pe profit pe
trimestrul IV este egal cu suma plătită pe trimestrul III).
● Se stabileşte impozitul pe profit plătit pe întregul an:
3.200 lei + 4.000 lei + 3.800 lei + 3.800 lei = 14.800 lei
D 4411 Impozitul pe profit C
Plătit Înregistrat impozit pe cheltuieli
12
La sfârşitul anului se calculează şi TVA aferentă cheltuielilor de protocol devenite nedeductibile fiscal.
Trimestrul I 3.200 Trimestrul I 3.200
Trimestrul II 4.000 Trimestrul II 4.000
Trimestrul III 3.800 Trimestrul III 3.800
Trimestrul IV 3.800 Trimestrul IV 3.800
TOTAL 14.800 TOTAL 14.800
● Se stabileşte rezultatul fiscal (profitul impozabil):

Pi = 270.000 lei – 180.000 lei = 90.000 lei
● Se stabileşte impozitul pe profit datorat statului: 16% x 90.000 lei = 14.400 lei
Deoarece în timpul anului s-a plătit impozit pe profit (14.800 lei) mai mare decât impozitul datorat
(14.400 lei), societatea comercială înregistrează o creanţă faţă de bugetul statului în sumă de 400 lei,
sumă care trebuie recuperată de la buget.
În contabilitate se stornează formula contabilă de înregistrare pe cheltuieli a impozitului pe profit,
cu suma de 400 lei:
691“Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 4411 “Impozitul pe profit”
400

I.1. În ce scop se întocmeşte registrul de evidenţă fiscală?
Răspuns:
2. În ce scop se întocmeşte Contul de profit şi pierdere ca document de raportare -

componentă a situaţiilor financiare periodice (anuale şi semestriale)?
Răspuns:

1. Care sunt termenele de depunere a declaraţiei de impunere în cazul plătitorilor
de impozit pe profit?
a. trimestrial, până la data de 25 a primei luni următoare expirării trimestrului
b. lunar, până la 25 a lunii următoare celei expirate;
c. se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 martie,
inclusiv, a anului următor;
d. semestrial odată cu întocmirea situaţiilor financiare de raportare periodică.
2. Contribuabilii, alţii decât societăţile comerciale bancare, au obligaţia de a
declara şi plăti impozitul pe profit?
a. lunar pană la data de 25, inclusiv a lunii următoare pentru care se calculează
impozitul;
b. aceştia pot opta între sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual
cu efectuarea de plăţi anticipate;
c. anual, până la data de 15 februarie, inclusiv, a anului următor;
d. în două tranşe, adică până la 30 martie, respectiv, până la 30 septembrie exerciţiul
curent.
)Rezumat
● Ca şi impozitul pe veniturile de natură salarială, impozitul pe profit reprezintă un element al
impozitelor directe datorat de contribuabili bugetului statului.

● În condiţiile organizării contabilităţii de angajamente, rezultatul contabil se determină ca
diferenţă între totalul veniturilor realizate din orice sursă şi totalul cheltuielilor efectuate pentru
obţinerea de venituri. Rezultatul contabil al exerciţiului este reprezentat de soldul contului 121 "Profit şi
pierdere" la care se adaugă rulajul cumulat al contului 691 "Cheltuieli cu impozitul pe profit", dacă
unitatea a înregistrat impozit pe profit în perioadele fiscale precedente.
● Conform legislaţiei fiscale, rezultatul fiscal se stabileşte ca diferenţă între veniturile realizate din orice
sursă şi cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, dintr-un an fiscal, din care se scad
veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea
rezultatului fiscal se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor.
● În calculul rezultatului fiscal se pot delimita următoarele categorii de cheltuieli:
- Cheltuieli deductibile adică cele efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice şi elementele de
cheltuieli asimilate de legislaţie acestora. Cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice
includ cheltuielile înregistrate cu realizarea şi comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea
lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
- Elemente, în principal, cheltuieli cu deductibilitate limitată.
- Cheltuieli nedeductibile (în totalitate şi/sau cele care depăşesc limitele admise de legislaţie).
● Impozitul pe profit se determină pe baza relaţiei de calcul:
Impozitul = Profitul impozabil x cota procentualã de impozit pe profit
pe profit 100
● Principalele obligaţii ale contribuabililor privind impozitul pe profit sunt se referă la calculul
rezultatului fiscal, a impozitului pe profit; plata impozitului pe profit; întocmirea documentelor şi
declaraţiilor şi reflectarea în contabilitate a acestui impozit.
Termeni cheie: rezultat fiscal; venituri impozabile; venituri neimpozabile; cheltuieli

deductibile; cheltuieli nedeductibile; registrul de evidenţă fiscală.
Tema de control
1. Explicaţi următoarele:
a. Explicaţi baza de calcul a impozitului pe profit.
b. Daţi exemple de două elemente de cheltuieli cu deductibilitate limitată şi modul de calcul al
acestora.
c. Exemplificaţi patru elemente nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.
2. Să se determine limita maximă de deductibilitate a cheltuielilor de protocol admisă pentru

trimestrului II, exerciţiul N, cunoscându-se faptul că la data de 30 iunie exerciţiul N, o societate
comercială plătitoare de impozit pe profit prezintă următoarea situaţie a veniturilor şi cheltuielilor:
venituri din vânzarea mărfurilor, în sumă de 80.000 lei; cheltuielile totale sunt în sumă de 60.000 lei,
care includ printre alte elemente: cheltuieli privind mărfurile 30.000 lei; cheltuieli cu impozitul pe profit
în trimestrul I, în sumă de 2.000 lei; cheltuieli de protocol, în sumă de 1.500 lei; cheltuieli reprezentând
majorări de întârziere şi penalităţi datorate autorităţilor române, în sumă de 500 lei.
3. Să se stabilească, să se înregistreze şi să se plătească impozitul pe profit pentru trimestrul II al

exerciţiului N, cunoscându-se următoarele:
O societate comercială a realizat cumulat de la începutul anului, pe primele şase luni ale exerciţiului N,
venituri totale impozabile în valoare de 500.000 lei RON; cheltuieli totale efectuate în scopul obţinerii
de venituri sunt în sumă de în valoare de 300.000 lei, care includ printre alte elemente de cheltuieli:
cheltuieli cu consumul de materii prime în valoare de 100.000 lei; cheltuieli cu sponsorizarea acordată
unei fundaţii, în sumă de 1.000 lei; cheltuielile cu impozitul pe profit din primul trimestru sunt în sumă
de 4.000 lei; cifra de afaceri realizată în aceeaşi perioadă fiscală este de 400.000 lei; impozitul pe profit
pentru trimestrul I a fost plătit la 25 aprilie exerciţiul N.

4. Care din următoarele elemente de cheltuieli sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil?
a. cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;
b. cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza documentelor primite de la un contribuabil inactiv;
c. cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru
care contribuabilii justifică necesitatea prestării acestora;
d. cheltuielile cu provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor ce se constituie
trimestrial.
Bibliografie
• Pântea P., I., Contabilitatea financiară, Editura Intelcredo, Deva, 2014.
Bodea Ghe.
• Sandu M., Contabilitatea şi fiscalitatea entităţilor economice, Editura Reprograph,
2012.
• Sandu M., Contabilitate şi fiscalitate, Manual pentru învăţământul la distanţă,
• Ţâţu L., Fiscalitate de la lege la practică, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2013.
şi colab.
• Vintilă N., Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal, Editura
M.F.P. Legea 227/2015, Codul fiscal, modificată şi completată ulterior.
*** H.G. 1/2016, privind Normele de aplicare a Codului fiscal,
modificată şi completată ulterior

UNITATEA DE ÎNVAŢARE 6
IMPOZITUL PE VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR
Cuprins:
6.1. Definiţia microîntreprinderii şi reguli de aplicare a sistemului de impunere a
Veniturilor microîntreprinderilor
6.2. Determinarea şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor
6.3. Reflectarea în contabilitate a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor
Rezumat
Bibliografie
Obiective:
După studiul acestei teme veţi reuşi să:
● cunoaşteţi principalele prevederi legislative în domeniul fiscal care reglementează
impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
● însuşiţi elementele componente ale bazei impozabile;
● înţelegeţi modul de determinare, înregistrare şi decontare impozitului pe veniturile
microîntreprinderilor;
6.1. Definiţia microîntreprinderii şi reguli de aplicare a sistemului de impunere pe

veniturile microîntreprinderii
Microîntreprinderea face parte din categoria IMM-urilor şi se înfiinţează potrivit prevederilor

Legii 346/2004. Definită în sensul prevederilor acestei legi1, microîntreprinderea este o formă de
organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată să facă acte şi fapte de
comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă.
● realizează venituri, altele decât cele prevăzute de
Conform legislaţiei fiscale , 2 legislaţie;
microîntreprinderea este o ● realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi
management, în proporţie de peste 80% din veniturile
persoană juridică română
totale;
care îndeplineşte cumulativ, la ● a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei
data de 31 decembrie a anului a 100.000 euro (se ia în calcul cursul valutar de la
fiscal precedent, următoarele sfârşitul exerciţiului precedent);
condiţii: ● capitalul social al persoanei juridice este deţinut de
persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi
instituţiile publice, adică au capital privat.
● nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în
registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti.
 Nu sunt obligate să aplice acest sistem de impunere (art. 48) persoanele juridice române care:
a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
1 Legea 346/2004, privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (publicată în M. Of. nr. 681/29.07.
2004), modificată şi completată ulterior.

2 Începând cu data de 1/01/2016, ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod fiscal (Titlul III, art. 47).

b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia
persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc;
d) desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor
naturale.
- persoana juridică română care este nou-înfiinţată este obligată să
plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu
primul an fiscal, dacă este îndeplinită condiţia cu privire la plafonul
de 100.000 euro, la data înregistrării la registrul comerţului.
- persoana juridică română nou-înfiinţată care, la data înregistrării în
registrul comerţului, are subscris un capital social reprezentând cel
Reguli
puţin echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro poate opta să aplice
de aplicare a
prevederile privind impozitul pe profit. Opţiunea este definitivă, cu
sistemului de condiţia menţinerii valorii capitalului social de la data înregistrării,
impunere a pentru întreaga perioadă de existenţă a persoanei juridice respective.
veniturilor În cazul în care această condiţie nu este respectată, persoana juridică
microîntreprinderilor: aplică prevederile privind impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor, începând cu anul fiscal următor celui în care
capitalul social este redus sub valoarea reprezentând echivalentul în
lei al sumei de 25.000 euro de la data înregistrării, dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute pentru a se încadra la categoria de
microîntreprindere, sub aspect fiscal. Cursul de schimb utilizat pentru
determinarea echivalentului în lei pentru suma de 25.000 euro este
cursul de schimb leu/euro comunicat de BN.R. la data înregistrării
persoanei juridice.
- microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere
începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una
dintre condiţiile prevăzute de legislaţie.
- dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri
mai mari de 100.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din
consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 20%
inclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit. Calculul şi plata
impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a
depăşit oricare dintre limitele prevăzute de legislaţie, luând în
considerare veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului
fiscal. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul
pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul
perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
datorat în cursul anului respectiv.
Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale teritoriale
aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit legislaţiei (vezi Codul de
procedură fiscală), până la data de 31 ianuarie, inclusiv a anului pentru care se plăteşte impozitul pe
veniturile microîntreprinderilor.
Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal înscriu menţiunea în cererea de
înregistrare la registrul comerţului.
În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită,
microîntreprinderea comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile
microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv
a anului fiscal respectiv.
Microîntreprinderile care intră sub incidenţa prevederilor art. 48 (adică nu au voie să se încadreze în
categoria microîntreprinderilor, ca urmare a activităţilor care le desfăşoară) comunică organelor fiscale
teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, în cursul anului respectiv,
potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
1. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană juridică pentru a fi încadrată în
categoria microîntreprinderilor, sub aspect fiscal?

2. Cănd o persoană juridică română nou-înfiinţată care, la data înregistrării în registrul comerţului, poate
opta să aplice prevederile privind impozitul pe profit.
6.2. Determinarea şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor
La baza determinării impozitului pe venitul microîntreprinderilor stau două elemente: cota

procentuală de impozitare şi baza de impozitare.
Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt diferenţiate în funcţie de numărul
de angajaţi, astfel:
a) 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv;
b) 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;
c) 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.
Prin excepţie de la aceste cote procentuale, pentru persoanele juridice române nou-înfiinţate, care au
cel puţin un salariat şi sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acţionarii/asociaţii lor nu au
deţinut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de
la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota de impozitare se aplică până la sfârşitul
trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni. Prevederile menţionate anterior se aplică dacă, în
cadrul unei perioade de 48 de luni de la data înregistrării, microîntreprinderea nu se află în următoarele
situaţii: lichidarea voluntară prin hotărârea adunării generale, potrivit legii; dizolvarea fără lichidare;
inactivitate temporară; declararea pe propria răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile
secundare; majorarea capitalului social prin aporturi efectuate, potrivit legii, de noi acţionari/asociaţi;
acţionarii/asociaţii săi vând/cesionează/schimbă titlurile de participare deţinute.
Baza de impozitare este reprezentată de veniturile din orice sursă, conform contului de
profit şi pierdere, din care se scad următoarele venituri.
● veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
● veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
● veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
● veniturile din subvenţii;
● veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de
valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe
profit;
Venituri care nu intră ● veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau
în baza de impozitare penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul
profitului impozabil;
a impozitului
● veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare,
asupra veniturilor pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor
microîntreprinderilor: corporale proprii.
● venituri din diferenţe de curs valutar;
● veniturile financiare înregistrate ca urmare a decontării creanţelor şi
datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost
înregistrate iniţial;
● valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, înregistrate
în contul 709;
● veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite,
potrivit legii, titulari iniţiali aflaţi în evidenţa Comisiei Centrale pentru
Stabilirea Despăgubirilor sau moştenitorii legali ai acestora;
● despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor
Omului;
●veniturile obţinute dintr-un stat străin cu care România are încheiată
convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă acestea au fost impozitate în
statul străin.
Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la baza impozabilă determinată
potrivit celor menţionate anterior, se adaugă alte elemente, dintre care se reţin:
- valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării, înregistrate în contul 609;
- în trimestrul IV sau în ultimul trimestru al perioadei impozabile, în cazul contribuabililor care îşi încetează
existenţa, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare înregistrate
ca urmare a decontării creanţelor şi datoriilor în lei în funcţie de un curs valutar diferit de cel la care au fost
înregistrate iniţial şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate
cumulat de la începutul anului;
- alte elemente, prevăzute de legislaţie, în cazul în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe
profit (art. 53, Cod fiscal, alin 2, lit d şi c).
Impozitul pe venitul = Baza impozabilă  Cota de impozitare

microîntreprinderilor
● Deducere specială: În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat,
valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă (veniturile supuse impozitării), în
conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune.
● Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la
data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declaraţia de
impozit pe veniturile microîntreprinderilor (formular 100 - Declaraţia privind obligaţiile de plată la
bugetul general consolidat).
Trebuie menţionat faptul că, persoanele juridice plătitoare de impozit pe venit sunt obligate să
evidenţieze contabil cheltuielile de amortizare, potrivit prevederilor aplicabile plătitorilor de impozit pe
profit.
● Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde cu anul calendaristic. În cazul unei
microîntreprinderi care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul
calendaristic în care persoana juridică a existat.
- baza impozabilă nu este influenţată de mărimea cheltuielilor, deoarece
impozitul se calculează şi se plăteşte în funcţie de mărimea veniturilor
 Din comparaţia între baza impozabile; de asemenea, nu există cheltuieli deductibile şi
impozabilă în cazul acestor nedeductibile;
contribuabili faţă - veniturile care se exclud din baza de impozitare a impozitului pe
de plătitorii de impozit pe profit se veniturile microîntreprinderilor nu sunt identice cu veniturile
neimpozabile care diminuează baza de impozitare a impozitului pe
reţin următoarele diferenţe: profit;
- în cazul impozitului pe venitul microîntreprinderii, baza impozabilă se
diminuează cu deducerea specială privind valoarea caselor de marcat
achiziţionate în perioada fiscală.

I.1. Când o microîntreprindere plătitoare de impozit pe venit trebuie să treacă
la sistemul de impozitare pe profit?
Răspuns:
2. Care sunt veniturile ce nu intră în baza de impozitare a impozitului asupra
veniturilor microîntreprinderilor?
Răspuns:
1. Care este particularitatea în privinţa bazei impozabile a impozitului pe

veniturile microîntreprinderii?
a. este influenţată de mărimea veniturilor încasate şi a cheltuielilor ocazionate?
b. prezintă mici diferenţieri, în privinţa veniturilor care se iau în calcul faţă de baza de
calcul a impozitul pe profit;
c. nu este influenţată de mărimea cheltuielilor, deoarece impozitul se calculează şi se
plăteşte în funcţie de mărimea veniturilor impozabile;
d. cota de impozitare se modifică de la un trimestru la altul.
Răspuns:
2. Care sunt termenele de plată a impozitului pe veniturile veniturile

microîntreprinderilor?
a. trimestrial, până la data de 15 a primei luni următoare expirării trimestrului
b. până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează;
c. până la data de 25 martie, inclusiv a anului următor;
d. semestrial odată cu întocmirea situaţiilor financiare de raportare periodică.
Răspuns:
6.3. Reflectarea în contabilitate a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor
Contabilitatea datoriilor privind impozitul pe venitul microîntreprinderilor se organizează cu

ajutorul contului sintetic de gradul II din cadrul contului 441 “Impozitul pe profit/venit” şi anume
contul 4418 „Impozitul pe venit”.
Contul 4418 „Impozitul pe venit” este un cont de pasiv, se creditează cu sumele datorate
bugetului statului, reprezentând impozitul pe venit, prin debitul contului 698 „Alte cheltuieli cu
impozitele care nu apar în elementele de mai sus; se debitează cu sumele virate la bugetul statului,
reprezentând impozitul pe venit.
Exemple de calcul şi înregistrare în contabilitate a impozitului pe venit:
1. O microîntreprindere, care nu are niciun angajat, a realizat în cursul exerciţiului N, următoarele
venituri cumulate de la începutul anului: ianuarie 3.080 lei; februarie 5.660 lei; martie 7.020 lei;
aprilie 8.250 lei; mai 12.480 lei; iunie 21.060 lei; iulie 28.530 lei; august 29.550 lei; septembrie 32.060
lei; octombrie 33.000 lei; noiembrie 33.500 lei; decembrie 35.000 lei.
În luna decembrie exerciţiul N, microîntreprinderea a cumpărat 4 case de marcat în valoare totală
de 500 lei, care au fost puse în funcţiune. În tabelul de mai jos se va determina impozitul datorat
bugetului statului, pentru activitatea desfăşurată în exerciţiul N, precizând şi scadenţele de plată,
conform legislaţiei. Impozitul se va determina pe baza veniturilor realizate trimestrial prin aplicarea
cotei de 3% asupra mărimii acestora.
Perioada fiscală Venitul realizat Impozit Termen
trimestrial trimestrial de plată
Trimestrul I 7.020 7.020  3 % = 211 25.IV.2014
Trimestrul II 21.060 –7.020 = 14.040  3 % = 421 25.VII.2014

14.040
Trimestrul III 32.060 –21.060 =
11.000 11.000  3 % = 330 25.X.2014
Trimestrul IV 35.000 –32.060 = 2.940  3 % = 88
2.940 Total impozit = 1.050
25.I.2015
Microîntreprinderea înregistrează obligaţia privind impozitul pe venitul obţinut, pentru trimestrul

I, în sumă de 211 lei.
698 “Alte cheltuieli cu impozitele care nu = 4418 “Impozitul pe venit” 211
apar în elementele de mai sus”
Pe baza extrasului de cont, la care este anexat ordinul de plată, se înregistrează plata impozitului
pe venit/trimestrul I, în sumă 211 lei:
4418 “Impozitul pe venit” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 211
În mod asemănător se fac înregistrările în contabilitate şi în celelalte trimestre.
2. O entitate economică, care are un angajat, inclusă în categoria microîntreprinderilor, a
obţinut, în trimestrul I anul 2016, venituri totale în sumă de 30.000 lei, din care venituri din executarea,
în regie proprie a unei clădiri administrative, în sumă de 10.000 lei. În luna martie 2016 unitatea a
achiziţionat şi a dat în folosinţă o casă de marcat, în valoare de 300 lei.
Baza de impozitare:
30.000 lei – 10.000 lei venituri nesupuse impozitului – 300 lei casa de marcat = 19.700 lei.
Impozitul pe venitul microîntreprinderii pentru trimestrul I al anului 2016:
19.700 lei x 2% = 394 lei.
Se înregistrează şi se plăteşte impozitul pe venitul microîntreprinderii:
698 “Alte cheltuieli cu impozitele = 4418 “Impozitul pe venit” 394
care nu apar în elementele de mai sus”
Pe baza extrasului de cont, la care este anexat ordinul de plată, se înregistrează plata impozitului
pe venitul microîntreprinderii:
4418 “Impozitul pe venit” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 394
Rezumat
● Impozitul pe venitul unei microîntreprinderi se determină pe baza cotelor procentuale legale şi
baza de impozitare. Microîntreprinderea beneficiază de o deducere specială în sensul că, dacă
achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă
(veniturile supuse impozitării), în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au
fost puse în funcţiune.
● Baza de impozitare este reprezentată de veniturile din orice sursă, conform contului de profit şi
pierdere, mai puţin veniturile prevăzute de legislaţie.
● Calculul şi plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data
de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
● Comparativ cu modul de determinare a bazei impozabile în cazul plătitorilor de impozit pe profit
se reţin următoarele diferenţe: (a) veniturile care se exclud din baza de impozitare la impozitul pe
veniturile microîntreprinderilor nu sunt identice cu veniturile neimpozabile care diminuează baza de
impozitare a impozitului pe profit; (b) baza impozabilă nu este influenţată de mărimea cheltuielilor,
deoarece impozitul se calculează şi se plăteşte în funcţie de mărimea veniturilor impozabile; de
asemenea, nu există cheltuieli deductibile şi nedeductibile.
● Baza impozabilă se modifică prin eliminarea şi adăugarea unor noi tipuri de venituri (ex. reducerile
comerciale acordate ulterior facturării etc.).
● Contabilitatea impozitului pe venitul microîntreprinderilor se organizează cu ajutorul contului
sintetic de gradul II, 4418 „Impozitul pe venit”, care se creditează cu sumele datorate bugetului
statului, reprezentând impozitul pe venit, prin debitul contului 698 „Alte cheltuieli cu impozitele
care nu apar în elementele de mai sus″ şi se debitează cu sumele virate la bugetul statului,
reprezentând impozitul pe venit.
Bibliografie
 Sandu M., Contabilitatea şi fiscalitatea entităţilor economice, Editura
Reprograph, 2012.
 Sandu M., Contabilitate şi fiscalitate, Manual pentru învăţământul la distanţă,
 Ţâţu L., Fiscalitate de la lege la practică, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2013.
şi colab.
 Vintilă N., Fiscalitate aplicată şi elemente de management fiscal, Editura
M.F.P. Legea 227/2015, Codul fiscal, modificată şi completată
ulterior;
*** H.G. 1/2016, privind Normele de aplicare a Codului fiscal,
modificată şi completată ulterior

DETERMINAREA, DECONTAREA ŞI CONTABILITATEA IMPOZITULUI PE
VENITURILE SALARIALE/ASIMILATE ACESTORA
ŞI A CONTRIBUŢIILOR SOCIALE AFERENTE
Cuprins:
7.1. Delimitări privind impozitarea veniturilor de natură salarială
7.2. Determinarea impozitului aferent veniturilor salariale; deducerea personală
7.3. Obligaţii ale plătitorilor de venituri salariale
7.4. Contabilitatea impozitului pe veniturile salariale
7.5. Delimitări şi reflectări contabile privind contribuţiile sociale aferente veniturilor salariale
Rezumat
Obiective:
După studiul acestei teme, veţi reuşi să:
● însuşiţi principalele prevederi legislative în domeniul fiscal care reglementează impozitul pe
veniturile salariale şi contribuţiile sociale aferente;
● înţelegeţi baza de impozitare a veniturilor salariale şi contribuţiilor sociale şi să cunoaşteţi cotele
procentuale legale;
● cunoaşteţi obligaţiile plătitorilor de venituri salariale;
● aprofundaţi reflectările în contabilitate a operaţiilor privind veniturile salariale, a impozitului şi
contribuţiilor sociale calculate asupra acestora.
7.1. Delimitări privind impozitarea veniturilor

din salarii şi asimilate salariilor
"Definiţie: Conform legislaţiei1, veniturile din salarii sunt reprezentate toate veniturile în bani
şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în
baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut
special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de
forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă
acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor.
Pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi pe teritoriul României sunt considerate venituri
din salarii realizate din România sumele primite de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în România,
precum şi de la angajatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, indiferent unde este primită suma.
● veniturile de natură salarială (denumite venituri din salarii) sunt venituri din activităţi
dependente2.
1
Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, Titlul IV, cap III, art. 76.
2
Activitatea dependentă reprezintă orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare, iar activitatea
dependentă la funcţia de bază înseamnă orice activitate dependentă care este declarată astfel de persoana fizică, în conformitate
cu prevederile legii.

# De reţinut: Organul fiscal poate reconsidera orice activitate care îndeplineşte anumite
condiţii pentru a fi considerată activitate dependentă.
Veniturile din salarii cuprind: ● salariile propriu-zise (inclusiv indemnizaţiile pentru

incapacitate temporară de muncă);
● veniturile asimilate salariilor.
● În categoria salariilor propriu-zise se includ atât veniturile în bani, cât şi echivalentul în lei al
veniturilor în natură, inclusiv avantajele primite, ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, obţinute
de o persoană fizică, indiferent de perioada la care se referă şi care sunt realizate din sume primite
pentru munca prestată, ca urmare a contractului individual de muncă/contractului colectiv de muncă.
(a) salariile de bază;

(b) sporurile şi adaosurile de orice fel;
(c) indemnizaţii pentru trecerea temporară în altă muncă, pentru
Salariile propriu-zise includ
reducerea timpului de muncă, pentru carantină, precum şi alte

indemnizaţii de orice fel;
(d) recompensele şi premiile de orice fel;
(e) sumele reprezentând premiul anual şi stimulentele acordate, potrivit
legislaţiei, personalului din instituţiile publice, cele reprezentând
stimulentele acordate salariaţilor agenţilor economici;
(f) sumele primite pentru concediul de odihnă (cu excepţia sumelor
primite de salariat cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea
cheltuielilor salariatului şi familiei sale necesare în vederea revenirii la
locul de muncă, precum şi eventualele prejudicii suferite de acesta ca
urmare a întreruperii concediului de odihnă);
(g) sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă;
(h) orice alte câştiguri în bani şi în natură, primite de la angajatori de
către angajaţi, ca plată a muncii lor.
►Reţinem câteva tipuri de venituri considerate asimilate salariilor ce sunt supuse impozitării:
● indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
● indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
● solda lunară acordată potrivit legii;
● sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum
şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;
● sume reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii;
● remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în
sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza
contractului de management prevăzut de lege;
● remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat,
potrivit Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
● sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor constituite prin subscripţie publică;
● sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele primite pentru
participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;
● indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de
transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi
în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel: (i) în ţară, 2,5 ori
nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor
publice; (ii) străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român
trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar;
● remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în
condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de
administraţie;
● remuneraţia brută primită pentru activitatea prestată de zilieri, potrivit legii;
● orice alte sume sau avantaje în bani ori în natură.

# Reţinem: Veniturile asimilate salariilor se tratează ca şi salariile, plătitorii de venituri
având aceleaşi obligaţii ca şi angajatorii, iar beneficiarii veniturilor, având aceleaşi obligaţii ca şi
angajaţii.
Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile următoarele:
(a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor
naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru
copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al
salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de
familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în
contractul de muncă. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei
de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de
8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu
depăşeşte 150 lei.
(b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
(c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu,
numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea
chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea
diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;
(d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi
diplomatici care lucrează în afara ţării ;
(e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de
protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a
uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă. (f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru
transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la
nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei;
(g) sumele primite de angajaţi în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul de muncă aplicabil, pe perioada delegării
şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, ca indemnizaţii şi orice alte sume de aceeaşi
natură, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice,
precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
(h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
(i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât
cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum
şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor
care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă;
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav şi accentuat, la funcţia de bază;
(l) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; (m) sumele sau avantajele primite
de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac
excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în
România, care sunt impozabile în România numai în situaţia în care România are drept de impunere;
(n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului legată de activitatea
desfăşurată de acesta pentru angajator;
(o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea
îndeplinirii sarcinilor de serviciu; alte sume prevăzute de legislaţie; etc.
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde celor 12 luni ale unui an calendaristic în
care se realizează venituri. În cazul decesului contribuabilului, perioada impozabilă este inferioară
anului calendaristic, cuprinzând numărul de luni din anul calendaristic până la data decesului.
1. Definiţi veniturile din salarii.
Răspuns:
2. Daţi patru exemple de elemente care nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt
impozabile:
Răspuns:
7.2. Determinarea impozitului aferent veniturilor salariale
7.2.1. Baza de calcul a impozitului asupra veniturilor salariale

realizate la funcţia de bază
Contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează un impozit lunar final, calculat şi
reţinut de către plătitorul de venituri.
Impozitarea veniturilor salariale şi asimilate acestora, denumite pe scurt, venituri din salarii,
se realizează în fiecare lună de către angajator3, care este obligat să calculeze, să reţină, prin
stopaj la sursă, şi să vireze bugetului de stat impozitul corespunzător.
● Cota de impozitare: Pentru impunerea veniturilor din salarii se utilizează cota de impozit de
16%, aplicată asupra bazei de calcul, determinată conform legislaţiei.
Baza de calcul a impozitului pe veniturile salariale se stabileşte în mod diferit pentru salariile
realizate la funcţia de bază şi, respectiv, pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri.
Prin locul unde se află funcţia de bază se înţelege: (a) pentru persoanele fizice angajate la un singur
loc de muncă, ultimul loc înscris în carnetul de muncă sau în documentele specifice care, potrivit
reglementărilor legale, sunt asimilate acestora; (b) în cazul cumulului de funcţii, locul declarat/ales de
persoanele fizice. Funcţia de bază poate fi declarată de angajat în condiţiile legii şi la locul de muncă la care
acesta realizează venituri din salarii, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.
● Baza de calcul a impozitului asupra veniturilor salariale realizate la funcţia de bază
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine
la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se determină la locul unde se află funcţia de bază (acolo unde are cartea de muncă),
prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul (venitul net impozabil).
Calculul şi reţinerea impozitului pe veniturile salariale se realizează la data efectuării ultimei plăţi
a drepturilor salariale, aferente fiecărei luni, indiferent că salariile se plătesc o singură dată pe lună sau
de două ori, sub formă de avans şi lichidare.
Operaţia de impozitare are în vedere următoarele elemente:
● Venitul brut lunar reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună de o persoană fizică,
pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.
● Venitul net din salarii se stabileşte prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii ale
personalului reţinute pentru asigurări sociale (contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia
individuală pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj,
alte contribuţii individuale) obligatorii stabilite prin legislaţie.
● Venitul net impozabil (venit bază de calcul) se stabileşte ca diferenţă între venitul net din
salarii şi următoarele deduceri:
- deducerea personală, acordată pentru luna respectivă;
- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
- contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească
echivalentul în lei a 400 euro;
- primele de asigurare voluntară de sănătate, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului
să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro.
Transformarea contribuţiilor reţinute pentru fondurile de pensii facultative şi pentru primele de

asigurare voluntară de sănătate, din lei în euro, pentru verificarea încadrării în plafonul anual, se face la
cursul de schimb valutar comunicat de B.N.R, în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se plătesc drepturile
salariale.
În cazul în care un angajat care obţine venituri din salarii la funcţia de bază se mută în cursul unei
luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare sursă de venit (loc de realizare a
venitului).
Deducerea personală se acordă numai de primul angajator, în limita veniturilor realizate în luna
respectivă, până la data lichidării.
Dacă reangajarea are loc în aceeaşi lună cu lichidarea, la stabilirea bazei de calcul pentru
determinarea impozitului lunar aferent veniturilor realizate în această lună de la angajatorul următor nu
se va lua în calcul deducerea personală.
În concluzie, contribuţiile sociale obligatorii, deducerea personală şi cotizaţia de sindicat
reprezintă sume neimpozabile. Totodată, deducerea personală, cotizaţia sindicală şi contribuţia la
3
Angajator este orice persoană juridică sau fizică şi orice altă entitate, la care îşi desfăşoară activitatea una sau mai multe persoane
fizice, care prestează munca în schimbul unei plăți.
fondurile de pensii facultative sunt admise ca sume deductibile la calculul impozitului pe venitul
salarial numai la unitatea la care angajatul are funcţia de bază.
Stabilirea impozitului anual pe veniturile din salarii se face de

Reţinem către angajator, pentru fiecare angajat, prin însumarea impozitului
aferent venitului fiecărei luni din anul fiscal, indiferent de numărul de
luni în care angajatul a realizat venituri din salarii de la acesta.
Referitor la deducerea personală
Deducerea personală reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului. Potrivit prevederilor

legale, persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România (care obţin venituri din orice
sursă, atât din România, cât şi din afara României), cât şi persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile
de rezidenţă prevăzute de legislaţie au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei
sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai
pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază, în limita venitului realizat.
► Referitor la deducerea personală se reţine faptul că este stabilită în funcţie de venitul brut
lunar din salarii şi numărul de persoane aflate în întreţinerea acestuia.
■ Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la
1.500 lei RON, inclusiv, astfel:
9 pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere – 300 lei;
9 pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 400 lei;
9 pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 500 lei;
9 pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 600 lei;
9 pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere -800 lei.
■ Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.501
lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc
prin ordin al ministrului finanţelor publice4.
■ Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.001 lei nu
se acordă deducerea personală.
Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele
contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri,
impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 300 lei lunar.
Obligaţia stabilirii persoanelor aflate în întreţinerea contribuabilului, în funcţie de care se
atribuie deducerea personală, este în sarcina plătitorului de venit din salarii, la funcţia de bază. Persoana
aflată în întreţinere poate avea sau nu domiciliu comun cu contribuabilul în a cărui întreţinere se află. În
cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea
personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi. Copiii minori, în vârstă de
până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi.
Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea
contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada
se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.
Pentru stabilirea deducerii personale, la care are dreptul, contribuabilul trebuie să depună la
plătitorul de venituri din salarii o declaraţie pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă
următoarele informaţii:
- datele de identificare a contribuabilului care realizează venituri din salarii (numele şi prenumele,
domiciliul, codul numeric personal);
- datele de identificare a fiecărei persoane aflate în întreţinere (numele şi prenumele, codul numeric
personal).
Nu sunt considerate persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste
persoane aflate în 10.000 mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 mp în zonele
întreţinere: montane
4
Vezi Ordinul 52/2016, publicat în M.Of. nr. 52/25.01.2016).

Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate,
potrivit legislaţiei.
Precizare: Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2%
din impozitul stabilit pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în
condiţiile legale, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private. În acest sens ei depun o
cerere la organul fiscal teritorial (formular 230). Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume
revine organului fiscal competent5.
7.2.2. Baza de calcul a impozitului asupra veniturilor obţinute

în afara funcţiei de bază
Baza de calcul pentru veniturile salariale obţinute în afara funcţiei de bază este reprezentată
de venitul net impozabil care se calculează ca diferenţă între venitul brut realizat într-o lună şi
contribuţiile obligatorii, pe fiecare loc de realizare a acestora.
Această regulă se aplică şi în cazul veniturilor sub forma:
● indemnizaţiei lunare a asociatului unic;
● drepturilor de natură salarială acordate de angajator persoanelor fizice ulterior încetării
raporturilor de muncă;
● salariilor sau diferenţelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive
şi irevocabile.
I.
1. Când se realizează impozitarea veniturilor salariale şi asimilate acestora şi ce obligaţii are
angajatorul în această privinţă?
Răspuns:
2. Cum se stabileşte venitul net impozabil (venit bază de calcul)?

Răspuns:

1. Care din următoarele elemente reprezintă sume neimpozabile la calculul impozitului pe salarii?
a. premiile primite la sfârşitul anului;
b. sporul de vechime;
c. contribuţiile sociale obligatorii;
d. deducerea personală.
Răspuns:
2. Impozitul lunar se determină la locul unde se află funcţia de bază:
a. prin aplicarea cotei legale asupra salariului de bază;
b. prin aplicarea cotei de 16% asupra venitul net;
c. prin aplicarea cotei de 16% asupra venitul net impozabil;
d. prin aplicarea cotei de 16% asupra diferenţei dintre venitul brut şi deducerea personală.
Răspuns:
7.3. Obligaţii ale plătitorilor de venituri salariale
Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a

reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri
(indiferent dacă veniturile din salarii se plătesc o singură dată pe lună sau sub formă de avans şi
lichidare), precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv, a lunii
5
Procedura de aplicare a acestor prevederi este stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice.
următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Ca excepţie, impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat şi reţinut la data efectuării plăţii
acestor venituri, se virează lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru
care se datorează, de către următorii plătitori de venituri din salarii şi venituri asimilate
salariilor: (a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia
instituţiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; (b)
persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de
până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; (c) persoanele juridice
plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu
de până la 3 salariaţi exclusiv; (d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi
persoanele fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între
persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.
Impozitul pe veniturile din salarii se calculează şi se reţine lunar de angajatori/plătitori pe baza
statelor de salarii/plată, întocmite la sfârşitul fiecărei luni şi în care sunt ierarhizate elementele
care servesc pentru calculul şi decontarea drepturilor cuvenite angajaţilor şi, respectiv, plătite
acestora.
■ Statul de salarii6 (Cod 14-5-1/a, Cod 14-5-1/b, Cod 14-5-1/c şi Cod 14-5-1/k) are un conţinut
informaţional adecvat, cu toate elementele componente necesare calculului impozitului pe veniturile
salariale şi asimilate acestora.
Statul de salarii îndeplineşte, în principal, două funcţii: (a) document pentru calculul
drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor, precum şi al contribuţiilor şi al altor sume datorate; (b)
document justificativ de înregistrare în contabilitate.
Se întocmeşte într-un exemplar sau în două exemplare, după caz, lunar pe locuri de activitate
(secţii, ateliere, servicii etc.), pe baza documentelor de evidenţă a muncii şi a timpului lucrat efectiv, a
documentelor de centralizare a salariilor individuale pentru muncitorii salarizaţi în acord etc. a evidenţei şi a
documentelor privind reţinerile legale, a listelor de avans chenzinal, concediilor de odihnă, certificatelor
medicale (în cazul statului de salarii cod 14-5-1/b şi cod 14-5-1/c) şi se semnează, pentru confirmarea
exactităţii calculelor, de către persoana care determină salariul cuvenit şi întocmeşte statul de salarii.
Pentru centralizarea la nivelul unităţii a salariilor şi a elementelor componente ale acestora,
inclusiv a reţinerilor, se utilizează aceleaşi formulare de state de salarii.
Plăţile făcute în cursul lunii, cum sunt: avansul chenzinal, lichidarea, indemnizaţiile de concediu
etc. se includ în statele de salarii, pentru a cuprinde astfel întreaga sumă a salariilor calculate şi toate
reţinerile legale din perioada de decontare respectivă.
Coloanele libere din partea de reţineri a statelor de salarii urmează fi completate cu alte feluri de
reţineri legale decât cele nominalizate în formular.
Statul de salarii are următorul circuit: la persoanele autorizate să exercite controlul financiar
preventiv şi să aprobe plata (exemplarul 1); la casieria unităţii pentru efectuarea plăţii sumelor cuvenite
(exemplarul 1), după caz; la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitate
(exemplarul 1); la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2), care va servi la
acordarea vizei atunci când se solicită plata salariilor neridicate.
Se arhivează: la compartimentul financiar-contabil, separat de celelalte acte justificative de plăţi
(exemplarul 1); la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2).
Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul: denumirea
unităţii, secţiei, serviciului etc.; denumirea formularului; întocmit pentru luna, anul; numele şi
prenumele; venitul brut; contribuţia individuală de asigurări sociale; contribuţia individuală la bugetul
asigurărilor pentru şomaj; contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate; venitul net; deducere
personală; venitul bază de calcul; impozitul calculat şi reţinut; salariul net de plată; semnături:
conducătorul unităţii, conducătorul compartimentului financiar-contabil, persoana care îl întocmeşte.
În situaţia în care în cursul unei luni se efectuează plăţi de venituri cum sunt: premii, stimulente de
orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihnă şi altele asemenea, reprezentând plăţi
intermediare, impozitul se calculează şi se reţine la fiecare plată, prin aplicarea cotei asupra plăţilor
intermediare diminuate cu contribuţiile obligatorii, după caz.
6
Este reglementat de O.M.F.P. nr. 2634/2015, privind documentele financiar contabile.

# De reţinut: La data ultimei plăţi a drepturilor salariale aferente unei luni impozitul se
calculează asupra veniturilor totale din luna respectivă, prin cumularea drepturilor salariale respective cu
plăţile intermediare. Impozitul de reţinut la această dată reprezintă diferenţa dintre impozitul
calculat asupra veniturilor totale şi suma impozitelor reţinute la plăţile intermediare.
Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului au obligaţia să completeze şi să
depună, la organul fiscal teritorial, declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru
fiecare beneficiar de venit în termenul legal (până în ultima zi a lunii februarie, inclusiv, a anului curent
pentru anul expirat). Este vorba de formularul 205, care a înlocuit fişele fiscale, denumit "Declaraţie
informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”.
2. Plătitorul de venituri este obligat să elibereze contribuabilului, la cererea acestuia, un document
care să cuprindă cel puţin informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat
în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut. Documentul eliberat
contribuabilului, la cererea acestuia, nu reprezintă un formular tipizat.
" Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi
evidenţa nominală a persoanelor asigurate7 (formular 112), este un document care se întocmeşte
începând cu data de 1 ianuarie 2011 (pană la această data plătitorii, unui astfel, de impozit l-au declarat
în documentul denumit Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat - formular 100).
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa
nominală a persoanelor asigurate se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală contribuabilul
este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii. Se depune lunar, până la data de 25 inclusiv
a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitul pe venit si contribuţiile sociale. Ca excepţie,
acest document se depune şi trimestrial de către anumiţi contribuabili.
Declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România,
pentru care plătitorul trebuie sa deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile legislaţiei (Legea nr.
455/2001 privind semnătura electronică).
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a
persoanelor asigurate, în format electronic, însoţită de formularul listat, se depune la registratura organului
fiscal competent sau la poştă prin scrisoare recomandată. Se arhivează: la organul fiscal: formatul electronic, în
arhiva de documente electronice, iar formularul “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,
impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” însoţitor, listat, semnat şi stampilat, la
dosarul fiscal al angajatorului sau al entităţii asimilate acestuia.
Entităţile economice poartă răspunderea pentru exactitatea calculelor privind impozitul pe
veniturile din salarii şi asimilate acestora, pentru reţinerea şi achitarea acestuia în termenul legal
bugetului de stat. Pentru neplata în termen a impozitului pe salarii se calculează şi se datorează
bugetului dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform legislaţiei (vezi Codul de procedură fiscală).

1. Ce obligaţii au angajatorii/plătitorii de salarii, în privinţa impozitului calculat asupra veniturilor
salariale/asimilate?
Răspuns:
2. La ce termen se întocmeşte Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor

sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate?
Răspuns:
II. Alegeţi variantele de răspuns:

1. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate?
a. contribuţiile sociale obligatorii suportate de angajat reprezintă sume neimpozabile;
b. plătitorii de salarii au obligaţia de a vira la bugetul de stat, impozitul aferent salariilor până
la data de 30/31 a lunii în care se plătesc aceste venituri;
7
H.G. nr. 1397/2010 (M.Of. nr. 897/30.12.2010), reglementează formularul 112, modificată şi completată ulterior.
c. impozitul pe veniturile din salarii se calculează şi se reţine lunar de angajatori/plătitori pe
baza statelor de salarii/plată, întocmite la sfârşitul fiecărei luni;
d. declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit se
utilizează pentru stabilirea salariului brut şi a impozitului aferent.
2. Care din următoarele afirmaţii NU sunt adevărate?

a. statul de salarii se întocmeşte lunar pe locuri de activitate;
b. în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat (formular 100) se declară impozitul pe
veniturile salariale;
c. pentru declararea unei obligaţii de plată, pentru aceeaşi perioadă de raportare, nu se pot utiliza
simultan mai multe metode de depunere a declaraţiilor fiscale;
d. impozitul pe salarii se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra diferenţei dintre venitul
brut şi deducerea personală.
7.4. Contabilitatea impozitului pe veniturile salariale

Se realizează cu ajutorul contului 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor”. Este un cont de
pasiv. În credit, înregistrează impozitul aferent drepturilor salariale, ajutoarelor materiale şi participării la
profit, prin debitul conturilor 421 „Personal salarii datorate”, 423 „Personal-ajutoare materiale datorate” şi,
respectiv, 424 „Prime reprezentând participarea personalului la profit”, precum şi sumele reprezentând
impozitul datorat de către colaboratorii unităţii pentru plăţile efectuate către aceştia, în corespondenţă cu debitul
contului 401 „Furnizori”. În debit înregistrează sumele care se decontează bugetului de stat, reprezentând
impozitul pe venituri de natura salariilor, în corespondenţă cu creditul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”.
Soldul creditor al contului, existent la sfârşitul lunii, reprezintă impozitul datorat bugetului statului pentru
veniturile salariale şi asimilate acestora, aferente lunii expirate şi care se virează în luna următoare, cu prilejul
achitării chenzinei a II- a, dar nu mai târziu de 25 inclusiv, a lunii următoare, celei pentru care se cuvin aceste
drepturi.
Exemplu 1: Calculul şi înregistrarea în contabilitate a impozitului pentru veniturile salariale la
funcţia de bază:
Se prezintă un calcul, de principiu, privind determinarea impozitului pe venitul salarial cuvenit unui
angajat la locul unde se află funcţia de bază, pentru luna martie 2016, cunoscându-se următoarele date:
salariul de bază (negociat) al unui angajat este de 1.400 lei; diferite sporuri în sumă de 100 lei; venitul salarial
brut realizat în luna curentă este de 1.500 lei; angajatul lucrează în condiţii normale de muncă şi nu are nici o
persoană în întreţinere; în cursul lunii s-a acordat angajatului un avans chenzinal de 750 lei.
1. Venitul salarial de bază lunar 1.400 lei
2. Sporuri 100 lei
3. Venitul salarial brut 1.500 lei
4. Contribuţia individuală la asigurările sociale 158 lei
(1.500 lei x 10,5%)
5. Contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj 8 lei
(1.500 lei x 0,5%)
6. Contribuţia asiguratului la asigurările sociale de sănătate 83 lei
(1.500 lei x 5,5%)
7. Total contribuţii obligatorii 249 lei
8. Venitul net din salarii (3 – 7) 1251lei
9. Deducerea personală 300 lei
10. Cotizaţie sindicat 10 lei
11. Venitul net impozabil sau baza de calcul (8 – 9 -10) 941 lei
12. Impozitul pe venitul salarial (941 lei x 16%) 151 lei
13. Venitul (salariul) net: 1.090 lei
(1.500 lei – 249 lei – 10 lei – 151 lei )
14. Avans 750 lei
15. Rest de plată (13 - 14) 340 lei
a. Se achită în numerar avansul salarial (chenzina a I- a), în sumă de 750 lei:

425 “Avansuri acordate personalului” = 5311 “Casa în lei” 750
b. Conform statului de salarii se înregistrează datoria entităţii faţă de angajat privind venitul salarial brut
cuvenit pe timp de o lună, în sumă de 1.500 lei:
641 “Cheltuieli cu salariile personalului” = 421 “Personal – salarii datorate” 1.500

c. Se înregistrează reţinerea contribuţiilor sociale aferente, a impozitului asupra venitului salarial, a
avansului chenzinal şi achitarea restului de plată:
421 “Personal-salarii datorate” = % 1.500
4312 “Contribuţia personalului la asigurările 158
sociale”
4372 “Contribuţia personalului la fondul de 8
şomaj”
4314 “ Contribuţia angajaţilor pentru 83
asigurările sociale de sănătate
444 “Impozitul pe venituri de natura 151
salariilor”
462 “Creditori diverşi“ 10
425 “Avansuri acordate 750
personalului”
5311 “Casa în lei” 340
Exemplu 2: Pe baza statului de salarii se înregistrează reţinerea impozitului calculat asupra

ajutoarelor materiale pentru incapacitate temporară de muncă, în sumă de 360 lei şi asupra drepturilor
cuvenite personalului din participarea la profit, în sumă de 450 lei:
% = 444 “Impozitul pe venituri 810
423 “Personal-ajutoare materiale datorate” de natura salariilor” 360
424 “Prime reprezentând participarea 450
personalului la profit”
Exemplu 3: Se înregistrează drepturi salariale acordate în natură, sub formă de produse finite,
echivalentul în lei al acestora este 5.000 lei, impozitul calculat şi reţinut din asemenea venituri este de
800 lei:
421 “Personal - salarii datorate” = % 5.000
444 “Impozitul pe venituri de natura 800
salariilor”
345 “Produse finite” 4.200
Exemplu 4: Pe baza extrasului de cont şi a ordinelor de plată se achită impozitul reţinut din
veniturile salariale şi asimilate acestora, în sumă de 1.702 lei:
444 “Impozitul pe venituri de natura = 5121 “Conturi la bănci în lei” 1.761
salariilor”

I. Răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Care sunt sumele neimpozabile la calculul impozitului pe veniturile salariale?
Răspuns:
2. Contul 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor”, fiind un cont de pasiv, ce înregistrează
în credit?
Răspuns:
II. Studii de caz:

1. Un angajat al unei societăţi comerciale, care lucrează în condiţii normale de muncă, a realizat
un venit salarial brut, pentru o lună, în sumă de 1.250 lei şi are un copil în întreţinere. Să se calculeze
impozitul datorat statului?
Răspuns:
2. Pe baza datelor din problema precedentă să se înregistreze în contabilitate venitul salarial

datorat angajatului, precum şi impozitul reţinut din acesta.
Răspuns:
7.5. Delimitări şi reflectări contabile privind contribuţiile sociale8 aferente

veniturilor salariale şi asimilate acestora
7.5.1. Sfera contribuţiilor sociale şi baza de calcul al contribuţiilor sociale

individuale
Contribuţiile sociale obligatorii reglementate de legislaţie (Codul fiscal, Titlul I, art. 2) sunt
următoarele:
(a) contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat (datorată de
angajat şi angajator);
(b) contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate;
(c) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de
angajator bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
(d) contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj (angajator
şi angajat);
(e) contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator
bugetului asigurărilor sociale de stat;
(f) contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice
şi juridice care au calitatea de angajator.
Conform legislaţiei, următorii contribuabili ai sistemelor de asigurări sociale sunt obligaţi la
plata contribuţiilor sociale:
● persoanele fizice rezidente, precum şi persoanele fizice nerezidente care realizează venituri din
salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, cu
respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte; Prin instrumente
juridice internaţionale se înţelege regulamentele comunitare privind coordonarea sistemelor de securitate
socială, precum şi acordurile şi convenţiile în domeniul securităţii sociale la care România este parte.
● pensionarii cu venituri din pensii care depăşesc 740 lei;
● persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori, precum şi entităţile asimilate
angajatorului (cabinete/birouri profesionale, societăţi civile şi altele), care au calitatea de plătitori de
venituri din activităţi dependente, atât pe perioada în care persoanele fizice rezidente sau nerezidente
desfăşoară activitate, cât şi pe perioada în care acestea beneficiază de concedii şi indemnizaţii de
asigurări sociale de sănătate;
● orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
● instituţiile publice care calculează, reţin, plătesc şi, după caz, suportă, potrivit prevederilor legale,
contribuţii sociale obligatorii, în numele asiguratului:
1. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), pentru persoanele care
beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială ori de
indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj,
potrivit legii, şi pentru care dispoziţiile legale prevăd plata de contribuţii sociale din bugetul asigurărilor
pentru şomaj; 2. Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, care administrează şi gestionează
8
De la 1 ianuarie 2011, aceste contribuţii sociale sunt reglementate atât de Legea 263/2010 – Legea unitară a pensiilor, precum şi de
Cod ul Fiscal, modificată şi completată ulterior.
prestaţiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, pentru
persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în
cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi pentru persoanele care beneficiază de
indemnizaţie pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani; 3. Agenţia Naţională
pentru Prestaţii Sociale, care administrează şi gestionează prestaţiile sociale acordate de la bugetul de
stat, prin agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, pentru persoanele care beneficiază de ajutor social;
4. Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, şi casele sectoriale de pensii,
pentru pensionarii cu venituri din pensii care depăşesc 740 lei, precum şi pentru persoanele preluate în
plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă datorată unui accident de muncă sau unei
boli profesionale; 5. Entităţile care plătesc venituri din pensii, altele decât cele care sunt plătite de
către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, pentru pensionarii cu venituri din
pensii care depăşesc 740 lei; 6. Ministerul Justiţiei, pentru persoanele care execută o pedeapsă
privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi pentru persoanele care se află în
executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal, respectiv persoanele care se află în
perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
7. Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea
returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în
timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate; 8.
Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu
realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse; 9. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate,
prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), la art. 23
alin. (2) şi la art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi
indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; 10. Unităţile trimiţătoare, pentru personalul român
trimis în misiune permanentă în străinătate, pentru soţul/soţia care însoţeşte personalul trimis în misiune
permanentă în străinătate şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu
şi pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cărora li se suspendă raporturile de
muncă ca urmare a participării la cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care
depăşeşte 90 de zile calendaristice; 11. autorităţile administraţiei publice locale, pentru persoanele,
cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă
nu au venituri.
● Baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale
În cazul persoanelor fizice rezidente, precum şi persoanelor fizice nerezidente care realizează
venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi
dependente, baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, reprezintă
câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate (cu respectarea prevederilor
instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte).
Baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii include:
(a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de
muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situaţia personalului
român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază
corespunzătoare funcţiilor în care persoanele respective sunt încadrate în ţară, la care se adaugă, după caz,
sporurile şi adaosurile care se acordă potrivit legii;
(b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite
potrivit legii;
(c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice
fără scop patrimonial;
(d) drepturile de soldă lunară acordate personalului militar, potrivit legii;
(e) remuneraţia administratorilor societăţilor comerciale, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor
autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea
generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie;
(f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile
comerciale administrate în sistem dualist, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în
baza contractului de management prevăzut de lege;

(g) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele
primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;
(h) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;
(i) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;
(j) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale, potrivit legii sau actului
constitutiv, după caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de
management, potrivit legii;
(k) sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti
rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie;
(l) indemnizaţiile lunare de neconcurenţă prevăzute în contractele individuale de muncă, în condiţiile legii;
m) indemnizaţiile primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în
interesul serviciului, precum şi orice alte sume de aceeaşi natură, pentru partea care depăşeşte limita
a de 2,5 ori nivelul pentru personalul din instituţiile publice;
n) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului
de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
(o) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator, potrivit legii;
(p) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de la Fondul naţional unic de asigurări
sociale de sănătate, potrivit legii;
(q) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a
unei boli profesionale, suportate de angajator, potrivit legii;
(r) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a
unei boli profesionale, suportate de la Fondul naţional de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, potrivit legii;
(s) ajutoarele lunare şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar,
poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea
în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, din
domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
(ş) ajutoarele lunare şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar,
poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea
în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, fără drept la pensie, din
(t) veniturile reprezentând plăţi compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau
individual de muncă;
(ţ) veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plăţile
compensatorii, suportate din bugetul asigurărilor de şomaj, potrivit actelor normative care
reglementează aceste domenii;
(u) orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii.
# Precizare: Prevederile codului fiscal reglementează sumele/veniturile care nu intră în baza de
calcul al contribuţiilor sociale obligatorii.
În situaţia în care totalul veniturilor menţionate anterior, este mai mare decât valoarea a de 5 ori
câştigul salarial mediu brut, contribuţia individuală de asigurări sociale se calculează în limita acestui
plafon, pe fiecare loc de realizare a venitului. În anul 2016, nivelul câştigului salarial mediu brut
utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat este 2.691 lei (2.415 lei în anul 2015, etc).
# De reţinut unele aspecte legislative privind contribuţiile sociale:
Începând cu 1 ianuarie 2011 s-a introdus un formular unic pentru toate contribuţiile sociale şi
impozitul pe salarii denumit Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,
impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (Declaraţia 112). Se depune
lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţiile
sociale. Modalitatea de depunere a fost prezentată în cadrul temei privind impozitul pe veniturile
salariale şi asimilate acestora. Ca urmare a modificării Codului fiscal, în anul 2011 (prin O.G. nr.
30/2011), declaraţia 112 se poate depune şi trimestrial (câte un formular pentru fiecare lună) numai
de anumiţi contribuabili prevăzuţi de legislaţie. Persoanele care depun trimestrial D112 pot opta pentru
depunerea lunară a declaraţiei dacă depun documentul denumit Declaraţia privind opţiunea pentru

depunerea lunară a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit
şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“, cod MFP 14.13.03.01/d.u.
" Termenul de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale: (a) data stabilită pentru plata
drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale
lunar, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata; (b) data
stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale
chenzinal, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata; (c)
trimestrial pentru anumiţi contribuabili prevăzuţi de legislaţie (menţionaţi la tema privind impozitul pe
veniturile salariale).
# De reţinut: Evidenţa obligaţiilor de plată a contribuţiilor sociale datorate de angajatori şi asimilaţii
acestora se ţine pe baza codului de identificare fiscală, iar cea privind contribuţiile sociale individuale,
pe baza codului numeric personal. Acest document cuprinde informaţii privitoare la: (a) codul numeric
personal; (b) numele şi prenumele; (c) date privind calitatea de asigurat; (d) date referitoare la
raporturile de muncă şi activitatea desfăşurată; (e) date privind condiţiile de muncă; (f) date privind
venituri/indemnizaţii/prestaţii; (g) date de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune
declaraţia. Modalitatea de întocmire şi transmitere la unităţile teritoriale subordonate ANAF, a fost
prezentată în cadrul paragrafului 6.3.
7.5.2. Contribuţia pentru asigurări sociale (de stat)
Legislaţia în domeniu (Legea 263/2010, art. 6), reglementează categoriile de persoane asigurate
obligatoriu, în sistemul public de pensii:
I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv
soldaţii şi gradaţii voluntari; b) funcţionarii publici; c) cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii
voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din
II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii
executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o
organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate cu cele ale persoanelor
prevăzute la pct. I;
III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor
pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;
IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel
puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat
şi care se află în una dintre situaţiile următoare:
a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; b)
membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale; c) persoane fizice autorizate să
desfăşoare activităţi economice; d) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii
acestora; e) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale;
V. cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale,
ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de
stat, în condiţiile legii;
VI. persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din: a)
drepturi de autor şi drepturi conexe, cu regularitate sau în mod ocazional; b) contracte/convenţii
încheiate potrivit Codului civil.
# De reţinut: Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială
avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în
sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul
asigurat.
Contribuţia pentru asigurări sociale (CAS) este ● de angajator/plătitor de venit;
datorată: ● de angajat, fiecare suportând o parte din aceasta.

Contribuţia pentru asigurări sociale este datorată şi, respectiv, plătită, către bugetul
asigurărilor sociale de stat, pe baza acesteia determinându-se, apoi, dreptul la diferitele tipuri de
pensii acordate de stat, iar, sub aspect evolutiv, nivelul cotelor de impozitare a fluctuat în timp.
● Mecanismul de calcul al contribuţiei pentru asigurări sociale presupune determinarea
acesteia prin aplicarea unei cote procentuale la o bază de impozitare.
CAS = Baza impozabilă x Cota procentuală legală
#De reţinut: Nivelul cotelor procentuale se stabileşte în fiecare an prin legea anuală a bugetului
asigurărilor sociale.
● Cota contribuţiei de asigurări sociale datorate de contribuabili ( în calitate de angajatori,
este diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilii
(condiţii de muncă normale, deosebite sau speciale).
Potrivit prevederilor legislaţiei din ţara noastră9, în funcţie de condiţiile de muncă, contribuţiile
(totale) pentru asigurările sociale (angajator şi angajat) sunt următoarele:
a) 26,3% pentru condiţii normale de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5%
datorate de angajaţi şi 15,8% datorate de angajatori;
b) 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5%
datorate de angajaţi şi 20,8% datorate de angajatori;
c) 36,3% pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, din domeniul apărării naţionale,
ordinii publice şi siguranţei naţionale, datorate de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorate de
angajaţi şi 25,8% datorate de angajatori.
Reţinem: În funcţie de tipul de contribuabili, contribuţia de asigurări sociale, suportată efectiv
de către angajator pe cheltuielile de exploatare, este de 15, 8%, pentru condiţii normale de muncă;
20,8%, pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8%, pentru condiţii speciale de muncă.
Condiţiile de muncă normale sunt acele locuri de muncă ce nu se încadrează nici la categoria
„condiţii deosebite de muncă”, nici la categoria „condiţii speciale de muncă”.
Condiţiile de muncă deosebite sunt locurile care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot
afecta, esenţial, capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc. Locurile
de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau prin decizie a
organului de conducere al angajatorului. Încadrarea acestora în categoria locurilor de muncă cu condiţii
deosebite se face după primirea avizului inspectoratului teritorial de muncă.
Potrivit prevederilor art. 30, din legea 263/2010, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele
din: (a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din
timpul normal de muncă în luna respectivă; (b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau
prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; (c) aviaţia civilă, pentru
personalul navigant (prevăzut în anexa 1 la legislaţie); (d) activitatea artistică desfăşurată în anumite
profesii.
Pentru detalii, legislaţia în domeniu10, reglementează 51 de activităţi, ca de exemplu: manipularea
materiilor explozive; activitatea desfăşurată de personalul de la furnale; activităţile de cercetare,
explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii,
activitatea desfăşurată de personalul de pe platforme marine, etc.
● Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale, datorată, se stabileşte anual prin legea
bugetului asigurărilor sociale de stat. La momentul actual această cotă procentuală este de 10,5%,
indiferent de condiţiile de muncă.
# De reţinut: În această contribuţie este inclusă şi cota de 5,1%, aferentă fondurilor de pensii
administrate privat.
● Pentru angajat, baza lunară de calcul a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat o
constituie venitul lunar realizat.
● Baza lunară de calcul, la care angajatorul/entitatea asimilată/şi orice plătitor de venituri
de natură salarială sau asimilate salariilor datorează contribuţia de asigurări sociale, o constituie
suma veniturilor sau câştigurilor brute realizate de persoanele angajate.
9
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 (Nr 340/2015).
10
Vezi anexa 2 la legea 263/2010.

# De reţinut: Baza de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor pentru
care angajatorul datorează contribuţie diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă, din luna pentru
care se calculează această contribuţie datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, şi valoarea
corespunzătoare a de 5 ori câştigul salarial mediu brut (pentru anul 2016, nivelul acestuia este stabilit
la suma de 2.691 lei (în anul 2015, a fost de 2.415 lei).
● prestaţii suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele acordate
pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
● indemnizaţiile de delegare şi detaşare, în cadrul limitei legale (2,5 x 17 lei),
Contribuţia precum şi sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
individuală de ●sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;
asigurări sociale nu se ●tichetele de masă, tichetele de vacanţă, tichetele cadou şi tichetele de creşă;
datorează asupra ● sumele primite potrivit legii pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul
sumelor reprezentând: serviciului;
● indemnizaţiile de instalare; etc.
# Precizare: Conform legislaţiei în vigoare, începând cu 1 ianuarie 2011, baza lunară de calcul al
contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este suma reprezentând
35% din câştigul salarial mediu brut, corespunzător numărului de zile lucrătoare din concediu medical.
7.5.3. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate

Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se constituie ca un fond special, anexă la
legea bugetului de stat. Din acest fond se finanţează activităţile medicale oferite gratuit asiguraţilor.
Colectarea contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de angajator se face de către
Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condiţiile legii, iar
colectarea contribuţiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către
ANAF, se efectuează de către casele de asigurări.
Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate,
cu excepţia persoanelor, prevăzute de legislaţie, care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se stabileşte prin aplicarea cotei procentuale
legale la baza impozabilă (baza de calcul prevăzută de legislaţie).
Conform legislaţiei11 din ţara noastră, se delimitează două contribuţii la asigurările sociale de
sănătate: datorată de persoana asigurată şi cea datorată de angajator/plătitor de venituri.
● Contribuţia lunară a persoanei asigurate se aplică asupra veniturilor menţionate în paragraful
7.5.1.
Cota procentuală, ce se aplică la baza de calcul este, la momentul actual, 5,5%.
● Contribuţia datorată de angajator/entitatea asimilată/şi orice plătitor de venituri de
natură salarială sau asimilate salariilor se calculează prin aplicarea cotei procentuale legale (în
prezent cota procentuală este de 5,2%) asupra fondului de salarii.
● Persoanele care se asigură facultativ (membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;
cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă şedere; cetăţenii
români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară; vezi art. 214, alin. 2, Legea 95/2006),
datorează o contribuţie lunară la acest fond ce se calculează prin aplicarea cotei legale (10,7%) la
valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară pentru un pachet de servicii stabilit prin
contractul-cadru.
7.5.4. Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de

sănătate
Cu aproape zece ani în urmă (adică anul 2006), conform legislaţiei în domeniu12, s-a introdus o
contribuţie socială - denumită contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de
sănătate.
11
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (M. Of. nr. 372/28.04.2006), modificată şi completată ulterior; Legea
263/2010; Legea 227/2015, modificată şi completată ulterior.
12
O.U.G. nr. 158/17.11.2005, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi Ordinul nr. 60/32/27.01.2006
pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005.
Cota procentuală legală, pentru concedii şi indemnizaţii, este de 0,85 % şi se aplică la fondul
de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţia de şomaj ori asupra veniturilor supuse
impozitului pe venit sau asupra veniturilor declarate în contractele de asigurare socială şi se achită la
bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Baza de calcul a contribuţiei este limitată la 12 salarii minime brute pe ţară x numărul de
asiguraţi (pentru angajatori) sau 12 salarii minime brute pe ţară pentru celelalte persoane asigurate.
De reţinut faptul că această contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii se aplică şi asupra
indemnizaţiei pentru concediul medical suportată de angajator din fondurile proprii şi, respectiv a
indemnizaţiilor pentru accidente de muncă sau boli profesionale şi se suportă de către angajator sau din
fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, constituit potrivit legislaţiei.
Din această contribuţie se suportă următoarele concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări
sociale de sănătate, la care au dreptul asiguraţii.
a) concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzate de boli
obişnuite sau de accidente în afara muncii;
b) concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de
muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate (sarcină şi lăuzie);
d) concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;
e) concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.
● Plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii se face până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei pentru care se datorează contribuţiile.
Conform legislaţiei13, angajatorii au obligaţia de a depune lunar (cu anumite excepţii), dar nu mai
târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează această contribuţie, la organul
competent documentul denumit Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului
pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate – Declaraţia 112.
● Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă
Conform prevederilor art. 12 din O.U.G. nr. 158/2005, modificată şi completată ulterior, indemnizaţia
pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează:
A. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă14,
indiferent de numărul de angajaţi.
B. din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu: (a) ziua
următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă
a asiguratului sau a pensionării acestuia; (b) în cazul celorlalte cazuri, de asiguraţi, din prima zi de incapacitate
temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate care beneficiază de drepturi băneşti ce se suportă din
bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi alte persoane (acţionari, asociaţi, persoane autorizate să desfăşoare
activităţi independente, etc. persoane prevăzute la art. 1 alin. 1, lit. C şi alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă
158/2005).
● Baza de calcul a indemnizaţiilor se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni
din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţară
lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii.
● Cuantumul brut al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin
aplicarea cotei de 75% la baza de calcul stabilită pentru boala obişnuită.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de
tuberculoză, SIDA, neoplazii, precum şi de o boală infectocontagioasă din grupa A şi de urgenţe medico-
chirurgicale stabilite este de 100% din baza de calcul.
Asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de
muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform
reglementarilor legale15.
Plata indemnizaţiilor se face lunar de către: (a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea
drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asiguraţii reprezentând persoanele care: desfăşoară
13
Ordin 60/32/27.01.2006, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile
de asigurări sociale de sănătate, modificat şi completat ulterior.
14
Conform Legii nr. 399/2006 pentru aprobarea OUG 158/2005 privind concediile si indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (M.
Of. nr. 901/6/11/2006).
15
Ordinul nr.32/27.01.2006 (M.Of. nr.147/16.02.2006).

activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu; desfăşoară activităţi
în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata
mandatului; (b) instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj, până la data de 10 a lunii
următoare celei pentru care s-a acordat concediul medical; (c) casa de asigurări de sănătate, până la data
de 10 a lunii următoare celei pentru care s-a acordat concediul medical, pentru asiguraţii reprezentaţi de
asociaţi, comanditari, etc. şi pentru persoanele prevăzute la art. 23 alin. 2 (sarcină şi lăuzie) şi la art. 32
(divizare, fuziune, dizolvare).
Calculul şi plata indemnizaţiilor se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în
condiţiile legislaţiei, care constituie document justificativ pentru plată. Acesta se prezintă plătitorului
până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul.
7.5.5. Contribuţia de asigurări pentru şomaj16
În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate, obligatoriu, persoanele menţionate prevăzute
de legislaţia în vigoare (vezi paragraful 7.5.2.)
Persoanele prevăzute de legislaţie pot încheia contract de asigurare pentru şomaj cu agenţia pentru
ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au cel
puţin vârsta de 18 ani şi sunt asigurate în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate.
Venitul lunar pentru care se asigură aceste persoane nu poate fi mai mic decât salariul de bază
minim brut pe ţară garantat în plată (începând cu 1 ianuarie 2016, nivelul acestuia este de 1.050 lei).
● Contribuţia de asigurări pentru şomaj = Baza impozabilă x Cota procentuală17
● Contribuţia angajatorilor şi a angajaţilor, la bugetul asigurărilor pentru şomaj, se datorează lunar

şi se calculează prin aplicarea cotei procentuale legale (0,5%) asupra fondului total de salarii brut
realizat.
● Contribuţia persoanelor asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj se calculează
prin aplicarea cotei procentuale legale de 1% asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare
pentru şomaj.
7.5.6. Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă

şi boli profesionale18
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, ce

face parte din sistemul de asigurări sociale. Este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin
care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi
decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Această modalitate de asigurare, pentru accidente de muncă şi boli profesionale, garantează un
ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea: (a) promovării sănătăţii
şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; (b) diminuării şi
compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se datorează şi se plăteşte lunar de către
următoarele categorii de contribuabili:
● angajatorii pentru:
- persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de
durata acestuia, precum şi funcţionarii publici;
- persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori
16
Vezi Legea 227/2015 - Codul Fiscal şi Legea 76/16.01.2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă (M.Of. nr.103/6.02.2002), modificată şi completată ulterior.
17
Mărimea cotelor de contribuţii de asigurări de şomaj se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
18
Legea 346/5.06.2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale (M.Of. nr. 454/27.06.2002), republicată în
M.Of. nr. 772/12.11.2009, modificată şi completată ulterior.

dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile
prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. a);
- şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;
- ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.
● persoanele fizice asigurate prin contract de asigurare încheiat individual, reprezentaţi de:
asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; comanditaţi, administratori sau manageri; membri ai
asociaţiei familiale; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; persoane angajate în
instituţii internaţionale; proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi forestiere; persoane
care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul
forestier; membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură; alte persoane
interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior.
Fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie din
contribuţii diferenţiate în funcţie de clasa de risc.
● Suma absolută a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se
calculează prin aplicarea cotei procentuale legale la baza de impozitare.
În cadrul tarifelor de risc, diferenţierea pe categorii de activităţi, se realizează prin clase de risc.
Astfel, pentru anii 2010-2013, conform prevederilor Legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat, în
funcţie de Codul CAEN al contribuabilului, cota procentuală variază între 0,15% ÷ 0,85%.
Contribuţia lunară de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorată de
angajatori, se determină după următoarea formulă:
TR x Fs
C = ────── , unde:
100
TR - tariful de risc aferent sectorului de activitate din care face parte angajatorul;
Fs - fondul brut de salarii realizat de către angajator în luna anterioară perioadei de plată a
contribuţiei.
Tariful de risc se determină pentru fiecare sector de activitate în funcţie de riscul de accidentare şi
de îmbolnăvire profesională din cadrul sectorului respectiv.
Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale nu se aplică asupra
sumelor reprezentând: (a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor
sociale sau din fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de către acesta; (b) drepturile plătite,
potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, al încetării calităţii de
funcţionar public sau de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de
preaviz; (c) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, precum
şi drepturile de autor; (d) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit; (e) premii şi alte
drepturi exceptate prin legi speciale.
7.5.7. Contribuţia la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
Referitor la această contribuţie se reţine faptul că începând cu 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare
Legea 200/2006 privind constituirea şi utilizarea fondului de garantare a creanţelor salariale.
Din Fondul de garantare se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale
de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au
fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a
fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, denumiţi de legislaţie
angajatori în stare de insolvenţă.
Gestionarea Fondului de garantare se face de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Conform legislaţiei, cota procentuală a contribuţiei la fondul de garantare pentru plata
creanţelor salariale datorată de angajatori, este de 0,25% şi se aplică asupra fondului total de salarii
brute lunare realizate de salariaţii încadraţi în temeiul unui contract individual de muncă încheiat
pentru normă întreagă sau cu timp parţial sau a unui contract de muncă la domiciliu, de muncă
temporară sau de ucenicie la locul de muncă, indiferent de durata acestora.
Pentru calculul contribuţiei fondul total de salarii brut, realizat lunar, cuprinde: salariile de bază;
salariile de bază aferente personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, corespunzătoare
funcţiilor în care persoanele respective sunt încadrate în ţară; sporurile, adaosurile şi indemnizaţiile;
salariile de merit; sumele realizate prin plata cu ora, gărzile, indemnizaţiile clinice; stimulentele şi
premiile de orice fel care se plătesc din fondul de salarii; indemnizaţiile pentru concediul de odihnă;
indemnizaţiile pentru perioadele de incapacitate temporară de muncă, suportate de angajatori, conform
legislaţiei, din fondul de salarii; orice alte sume plătite din fondul de salarii, cu excepţia compensaţiilor acordate şi ale
contractului colectiv de muncă, salariaţilor concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor.
7.5.8. Contabilitatea contribuţiilor sociale
■ Contabilitatea decontărilor privind asigurările şi protecţia socială se realizează cu ajutorul

conturilor sintetice de gradul I şi II ordonate în grupa 43 “Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi
asimilate” din Planul general de conturi şi anume: 431 “Asigurări sociale”, 437 “Ajutor de şomaj” şi 438
“Alte datorii şi creanţe sociale”.
Contul 431 “Asigurări sociale” are funcţie contabilă de pasiv şi se dezvoltă în următoarele conturi
sintetice de gradul II:
4311 “Contribuţia unităţii la asigurările sociale”
4312 “Contribuţia personalului la asigurările sociale”
4313 “ Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”
4314 “ Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate”.
În cadrul contului sintetic, 431 “Asigurări sociale”, entitatea economică poate să deschidă şi alte
conturi operaţionale de gradul II, cu ajutorul cărora să se organizeze evidenţa datoriilor sociale, altele decât
cele menţionate anterior. De exemplu, se poate folosi contul 4315 “Contribuţia pentru asigurarea pentru
accidente de muncă şi boli profesionale“.
Contul 4311 “Contribuţia unităţii la asigurările sociale” ţine evidenţa decontărilor privind
contribuţia angajatorului la asigurările sociale de stat. Este un cont de pasiv. În creditul contului se
înregistrează contribuţia angajatorului la asigurările sociale de stat. În debitul contului se înregistrează
sumele datorate personalului, ce se suportă din asigurări sociale, sumele virate asigurărilor sociale şi datoriile
anulate. Soldul contului este creditor şi reprezintă sumele datorate asigurărilor sociale de stat.
Contul 4312 “Contribuţia personalului la asigurările sociale” ţine evidenţa decontărilor privind
contribuţia individuală a angajaţilor la asigurările sociale de stat. Este un cont de pasiv. În creditul contului
se înregistrează contribuţia angajaţilor la asigurările sociale de stat, ce diminuează drepturile salariale. În
debitul contului se înregistrează sumele virate asigurărilor sociale. Soldul contului este creditor şi reprezintă
sumele datorate asigurărilor sociale de stat.
Contul 4313 “Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate” ţine evidenţa
decontărilor privind contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate. Este un cont de pasiv. În
creditul contului se înregistrează contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate, precum şi
contribuţia angajatorului pentru concedii şi indemnizaţii la asigurările sociale de sănătate. În debitul contului
se înregistrează sumele virate asigurărilor sociale de sănătate, precum şi datoriile anulate. Soldul contului
este creditor şi reprezintă sumele datorate asigurărilor sociale de sănătate.
Contul 4314 “Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate” ţine evidenţa
decontărilor privind contribuţia personalului şi a colaboratorilor la asigurările sociale de sănătate, ce se reţine
din veniturile salariale realizate de angajaţi şi de colaboratori. Este un cont de pasiv. În creditul contului se
înregistrează contribuţia angajaţilor la asigurările sociale de sănătate, ce diminuează drepturile salariale. În
debitul contului se înregistrează sumele virate asigurărilor sociale de sănătate. Soldul contului este creditor şi
reprezintă datoriile privind asigurările sociale de sănătate neachitate.
Contul 437 “Ajutor de şomaj”, este cont de pasiv şi are în componenţa sa două conturi sintetice de
gradul II şi anume:
4371 “Contribuţia unităţii la fondul de şomaj”
4372 “Contribuţia personalului la fondul de şomaj”.
Contul 4371 “Contribuţia unităţii la fondul de şomaj” ţine evidenţa decontărilor privind ajutorul de
şomaj, datorat de angajator. Este un cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează sumele datorate de
angajator pentru constituirea fondului de şomaj. În debitul contului se înregistrează sumele virate
reprezentând contribuţia unităţii pentru constituirea fondului de şomaj, precum şi datoriile anulate. Soldul

contului este creditor şi reprezintă sume datorate de întreprindere, şi nedecontate, pentru constituirea
fondului de şomaj.
# Precizare: Deoarece de la 1 ianuarie 2007 s-a introdus o nouă contribuţie socială (0,25 %), respectiv
contribuţia pentru constituirea fondului pentru garantarea creanţelor salariale, fond gestionat de agenţiile
pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, aceasta se poate înregistra cu ajutorul
contului 4373/Fond pentru garantarea drepturilor salariale.
Contul 4372 “Contribuţia personalului la fondul de şomaj” ţine evidenţa decontărilor privind
ajutorul de şomaj, datorat de personal. Este un cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează sumele
datorate de personal pentru constituirea fondului de şomaj. În debitul contului se înregistrează sumele virate
reprezentând contribuţia personalului pentru constituirea fondului de şomaj, Soldul contului este creditor şi
reprezintă sume datorate de întreprindere pentru ajutorul de şomaj.
Contul 438 “Alte datorii şi creanţe sociale”, reflectă atât datoriile cât şi creanţele de natură socială,
altele decât cele prezentate anterior, stabilite, de regulă, la finele exerciţiului. Este un cont bifuncţional
datorită naturii diferite a celor două conturi sintetice de gradul II, din structura sa, şi anume:
4381 “Alte datorii sociale”, cont de pasiv
4382 “Alte creanţe sociale”, cont de activ
Contul 4381 “Alte datorii sociale” ţine evidenţa datoriilor de achitat în contul asigurărilor sociale
aferente exerciţiului în curs, precum şi plata acestora. Este un cont de pasiv. În creditul contului se
înregistrează sumele reprezentând ajutoare materiale achitate în plus personalului şi necuvenite acestuia, în
corespondenţă cu debitul contului 4282 „Alte creanţe în legătură cu personalul”. În debit înregistrează
sumele virate asigurărilor sociale reflectate ca alte datorii. Soldul contului poate fi creditor şi reprezintă
datoriile unităţii, determinate la sfârşitul exerciţiului, faţă de bugetul asigurărilor sociale.
Contul 4382” Alte creanţe sociale” ţine evidenţa creanţelor de încasat în contul asigurărilor sociale
aferente exerciţiului în curs. Este un cont de activ. În debit înregistrează obligaţiile unităţii faţă de salariaţi,
reprezentând ajutoare materiale, stabilite la sfârşitul exerciţiului, pentru care nu s-au întocmit documentele de
plată corespunzătoare şi concomitent crearea creanţelor ce trebuie recuperate ulterior de la asigurările sociale,
în corespondenţă cu creditul contului 4281 „Alte datorii în legătură cu personalul”. În creditul contului se
înregistrează, în perioada următoare, diminuarea contribuţiei unităţii la asigurările sociale, pentru a compensa
creanţele anterioare, în corespondenţă cu debitul contului 4311 „Contribuţia unităţii la asigurările sociale”.
Contul analizat poate avea sold debitor, ce reprezintă sumele ce urmează a se încasa de la bugetul
asigurărilor sociale.
Contul 447 ”Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate” ţine evidenţa datoriilor şi
vărsămintelor efectuate de entităţile economice privind fondurile speciale. Este un cont de pasiv.
Contabilitatea analitică în cadrul acestui fond se organizează pe feluri de fonduri. În creditul
contului 447 se înregistrează datoriile şi vărsămintele de efectuat, conform prevederilor legale, către alte
organisme publice (635). În debit se înregistrează: plăţile efectuate către organismele publice (5121); sumele
anulate, reprezentând fonduri speciale-taxe şi vărsăminte asimilate, aferente exerciţiului curent (758); sumele
anulate, reprezentând fonduri speciale-taxe şi vărsăminte asimilate, aferente exerciţiilor financiare anterioare
(117). Soldul contului reprezintă sumele datorate.

I.1. Care este termenul de plată pentru contribuţia de asigurări sociale de stat?
Răspuns:
2. Care sunt contribuţiile sociale datorate de angajator/plătitorul de venituri?

Răspuns:

1. Care dintre următoarele persoane se pot asigura, în baza contractului de asigurare, în sistemul
asigurărilor pentru şomaj?
a. persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente;
b. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;
c. funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de numire;
d. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract de muncă temporară.

Răspuns:
2. Contribuţiile sociale individuale ale angajatului:
a. se înregistrează pe cheltuielile unităţii;
b. se scad din venitul salarial brut, pentru stabilirea bazei de calcul a impozitului pe salarii;
c. diminuează venitul salarial, datorat de unitate fiecărui angajat;
d. nu afectează nici cheltuielile unităţii şi nici veniturile salariale ale angajatului.
Răspuns:
7.5.9. Reflectarea în contabilitate a operaţiilor privind contribuţiile sociale

A. O societate comercială, ALFABETA S.R.L, ai căror angajaţi lucrează în condiţii deosebite de
muncă, a calculat, pentru munca prestată, pentru luna martie 2016, un fond de salarii de 50.000 lei. Pe baza
cotelor procentuale legale, prezentate în cele ce preced, se exemplifică înregistrările efectuate în
contabilitatea curentă a entităţii:
1. Se achită în numerar avansuri la chenzina a I - a, în sumă de 20.000 lei, ce reprezintă un ajutor
material pentru incapacitate temporară de muncă:
425 “Avansuri acordate personalului” 5311 “Casa în lei”/5121 Conturi la 25.000
= bănci în lei
2. Conform statelor de salarii se înregistrează datoria entităţii faţă de angajaţi privind veniturile salariale
brute cuvenite pentru luna expirată, în sumă de 50.000 lei:
641 “Cheltuieli cu salariile personalului” = 50.000
421 “Personal – salarii datorate”
3. Se înregistrează contribuţia întreprinderii la asigurările sociale de stat, pentru luna expirată, în sumă
de 10.400 lei (50.000 lei x 20,8 %):
6451 “Cheltuieli privind contribuţia unităţii la = 4311 “Contribuţia unităţii la asigurările 10.400
asigurările sociale”/analitic distinct sociale”
4. Pe baza fondului de salarii şi a cotei procentuale legale, se înregistrează contribuţia angajatorului
pentru constituirea fondului asigurărilor sociale de sănătate, în sumă de 2.600 lei (50.000 lei x 5,2 %):
6453 “Cheltuieli privind contribuţia = 4313/01 “Contribuţia angajatorului pentru 2.600
angajatorului pentru asigurările sociale de asigurările sociale de sănătate”/analitic distinct
sănătate”/analitic distinct
5. Pe baza fondului de salarii şi a cotei procentuale legale, se înregistrează contribuţia angajatorului
pentru concedii şi indemnizaţii la asigurările sociale de sănătate, în sumă de 425 lei (50.000 lei x 0,85 %):
6453 “Cheltuieli privind contribuţia = 4313/02 “Contribuţia angajatorului pentru asigurările 425
angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate”/analitic FNUASS
sociale de sănătate”/analitic distinct
6. Se înregistrează contribuţia unităţii, pentru accidente de muncă şi boli profesionale (0,20 %), în
sumă de 100 lei (50.000 lei x 0,2 %):
6451“Cheltuieli privind contribuţia = 4315 “Contribuţia unităţii pentru fondul de asigurare 100
unităţii la asigurările sociale”/analitic pentru accidente de muncă şi boli profesionale
distinct
7. Se înregistrează contribuţia unităţii pentru constituirea fondului de şomaj (0,5%) în sumă de 250 lei:
6452 “Cheltuieli privind contribuţia = 4371 “Contribuţia unităţii la fondul de şomaj” 250
unităţii pentru ajutorul de
şomaj”/analitic distinct
8. Pe baza fondului de salarii şi a cotei procentuale legale, se înregistrează contribuţia unităţii pentru
constituirea fondului de garantare a creanţelor salariale, în sumă de 125 lei.
6452 “Cheltuieli privind contribuţia = 4373 “Contribuţia unităţii pentru Fondul de 125
unităţii pentru ajutorul de garantare”
şomaj”/analitic distinct
9. Entitatean în cauzăn nu înregistrează contribuţia pentru persoanele cu handicap neîncadrate în muncă. În cazul
în care ar datora o asemenea contribuţie articolul contabil este următorul:
6458 „Alte cheltuieli privind = 447 “Fonduri speciale-taxe şi vărsăminte
asigurările şi protecţia socială” asimilate”/analitic distinct
10. Se înregistrează următoarele reţineri din drepturile salariale: contribuţia individuală a angajaţilor la
asigurările sociale de stat, în sumă de 5.250 lei (50.000 lei x 10,5 %); contribuţia angajaţilor pentru
asigurările sociale de sănătate, în sumă de 2.750 lei; contribuţia angajaţilor pentru constituirea fondului de
şomaj, în sumă de 250 lei; impozitul datorat bugetului de stat, în sumă de 4.750 lei. Se plătesc salariile nete,
ţinând cont şi de avansul acordat anterior, în sumă de 25.000 lei.
421 „Personal-salarii datorate” = % 50.000
4312 “Contribuţia personalului la asigurările sociale” 5.250
4314 “Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale 2.750
de sănătate”
4372 “Contribuţia angajaţilor pentru fondul de şomaj” 250
444 “Impozitul pe veniturile de natura salariilor” 4.750
425 “Avansuri acordate personalului” 25.000
5311 “Casa în lei” 12.000
11. Pe baza extrasului de cont şi a ordinelor de plată anexate, se înregistrează achitarea obligaţiilor
create anterior privind: impozitul asupra ajutoarelor de boală ; contribuţia unităţii şi a angajaţilor la
asigurările sociale (de stat), la fondul iniţial de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi la
fondul de şomaj:
% = 5121 „Conturi la bănci în lei” 27.275
4311 “Contribuţia unităţii la asigurările sociale” 10.400
4312 “Contribuţia personalului la asigurările sociale” 5.250
4313/01 “Contribuţia angajatorului pentru asigurările 2.600
sociale de sănătate”/analitic distinct
4313/02 “Contribuţia angajatorului pentru asigurările 425
sociale de sănătate”/analitic FNUASS
4314 “Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de 2.750
sănătate”
4315 “Contribuţia unităţii pentru fondul de asigurare 100
pentru accidente de muncă şi boli profesionale”
4371 “Contribuţia unităţii la fondul de şomaj” 250
4372 “Contribuţia personalului la fondul de şomaj” 250
4373 “Contribuţia unităţii la Fondul de garantare” 125
447 “Fonduri speciale-taxe şi vărsăminte 375
asimilate”/analitic distinct
444 “Impozitul pe veniturile de natura salariilor” 4.750
)Rezumat
Între angajator şi angajat se înregistrează relaţii de decontare ce sunt create pentru recompensarea
angajaţilor pentru munca prestată de aceştia în beneficiul angajatorului (şi pentru incapacitate temporară
de muncă sau concediile medicale, dacă este cazul), precum şi obligaţia angajatorului de a diminua
salariile cu reţinerile din acestea, cuvenite diverselor organisme şi/sau terţilor.
● Din punct de vedere contabil, veniturile salariale, datorate de entitate angajaţilor acesteia,
majorează cheltuielile de exploatare, care se înregistrează în contabilitate pe baza statului de salarii sau a
recapitulaţiei statelor de salarii, dacă unitatea are mai multe secţii, locuri de activitate sau
compartimente de lucru.
● Impozitarea veniturilor salariale şi asimilate acestora se realizează în fiecare lună de către
angajator/plătitorul de venituri salariale şi asimilate acestora, care este obligat să calculeze, să reţină, prin stopaj la
sursă, şi să vireze bugetului de stat impozitul corespunzător.
● La momentul actual, cota de impozitare este de 16%, aplicată asupra bazei de calcul.
● Baza de calcul a impozitului pe veniturile salariale se stabileşte în mod diferit pentru salariile
realizate la funcţia de bază şi, respectiv, pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri.
● Contribuţiile sociale obligatorii, deducerea personală, cotizaţia de sindicat şi contribuţiile la fondurile
de pensii facultative (pentru perioada anilor 2009 -2013, contribuţia la fondul de pensii facultative nu trebuie să
depăşească echivalentul în lei a 400 euro), reprezintă sume neimpozabile, care diminuează venitul salarial brut
realizat în timp de o lună.
● Obligaţia stabilirii persoanelor aflate în întreţinerea contribuabilului, în funcţie de care se atribuie deducerea
personală, este în sarcina plătitorului de venituri salariale, la funcţia de bază.
● Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde celor 12 luni ale unui an calendaristic în
care se realizează venituri.

● Stabilirea impozitului anual pe veniturile din salarii se face de către angajator, pentru fiecare angajat,
prin însumarea impozitului aferent venitului fiecărei luni din anul fiscal, indiferent de numărul de luni în care
angajatul a realizat venituri din salarii de la acesta.
● Impozitul pe veniturile din salarii se calculează şi se reţine lunar de angajatori/plătitori de
venituri pe baza statelor de salarii/plată, întocmite la sfârşitul fiecărei luni şi în care sunt ierarhizate
elementele care servesc pentru calculul şi decontarea drepturilor cuvenite angajaţilor şi, respectiv, plătite
acestora.
● Pentru impozitul pe veniturile de natură salarială, fiecare entitate are obligaţia de a depune, la
organul fiscal teritorial, documentul denumit Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor
sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate (Declaraţia 112).
● Contabilitatea impozitului calculat asupra veniturilor salariale se realizează cu ajutorul contului 444
“Impozitul pe venituri de natura salariilor”, cont cu funcţie contabilă de pasiv.
● Contribuţiile sociale, ce se calculează asupra veniturilor salariale şi asimilate acestora sunt
prevăzute de legea bugetară anuală a asigurărilor sociale.
● Entităţile economice poartă răspunderea pentru exactitatea calculelor privind impozitul pe
veniturile din salarii şi asimilate acestora, contribuţiile sociale datorate atât de angajator, cât şi de
angajat, pentru achitarea acestora în termenul legal. Pentru neplata în termen a impozitului pe veniturile
salariale şi a contribuţiilor sociale se calculează şi se datorează dobânzi şi penalităţi pentru fiecare zi de
întârziere, potrivit reglementărilor legale, după care urmează procedura executării silite.
● Contabilitatea decontărilor privind asigurările şi protecţia socială se realizează cu ajutorul conturilor
sintetice de gradul I şi II ordonate în grupa 43 “Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate” din
Planul general de conturi şi anume: 431 şi 437.
►Contul 431 “Asigurări sociale” are funcţie contabilă de pasiv cu ajutorul acestui cont se ţine
evidenţa decontărilor privind contribuţia angajatorului şi a personalului la asigurările sociale şi a
contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.
► Contul 437 “Ajutor de şomaj” ține evidența datoriilor angajatorilor şi angajaților privind ajutorul
de şomaj, stabilite potrivit legislației.

Suport Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare: 2 ore

1.1. Noţiuni de bază privind organizarea contabilităţii la nivelul

● înregistrează şi urmăreşte toate tranzacţiile (operaţiile) care afectează

# De reţinut: Obiectivele pe care trebuie să le realizeze entităţile care

Test de autoevaluare 1.1.

1. Ce sunt politicile contabile pe care trebuie să le elaboreze o entitate pentru

3. Contabilitatea aplicată în entităţile din ţara noastră, trebuie să fie:

1.2. Aspecte generale privind fiscalitatea entităţii economice.

Problemele financiare care vizează constituirea resurselor, în vederea repartizării

Obiectivele fundamentale ale fiscalităţii sunt realizate prin promovarea

Relaţia dintre contabilitate şi fiscalitate trebuie să fie analizată şi explicată şi

Test de autoevaluare 1.2

2. Ce se urmăreşte prin politica fiscală în domeniul economic?

3. a) Care sunt cele două sisteme de contabilitate organizate la nivel european;

1.3. Componentele sistemului fiscal

Componentele sistemului A. Impozitele, taxele şi contribuţiile;

1.3.1. Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale – componente ale

Impozitele reprezintă prelevări obligatorii către stat fără contraprestaţie din

Elementele comune ale impozitelor, taxelor şi contribuţiilor includ:

2. Explicaţi următoarele elemente comune ale impozitelor, taxelor şi contribuţiilor:

3. Care sunt procedeele utilizate pentru realizarea activităţii de impunere?

1.3.2. Mecanismul fiscal şi aparatul fiscal

Aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, stabilirea şi perceperea impozitelor,

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare: 2 ore

2.1. Înregistrarea fiscală a contribuabililor

Declaraţia de înregistrare fiscală/declaraţia de menţiuni6

1. Cine are obligaţia de înregistrare fiscală prin intermediul codului de identificare

2. Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, care în cursul unui an

2.2. Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume

Conform prevederilor Codului de

Obligaţia de a depune declaraţie fiscală există şi în cazurile în care:

" Înştiinţarea de plată este, de asemenea, un instrument al impunerii prin

I. Când se procedează la estimarea bazelor de impunere de către organul fiscal?

II. Încercuiţi răspunsurile corecte:

2. Declaraţia de înregistrare a plătitorilor de TVA se depune, în termenul legal, la

Termeni cheie: declaraţia de înregistrare fiscală; declaraţia fiscală; decizia de

4.1. Operaţiunile impozabile incluse în sfera de aplicare a taxei pe

Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de

# De reţinut: Importanţa cunoaşterii locului livrării de bunuri, ce se consideră a fi:

Prestări de servicii şi operaţii asimilate

servicii, cuprind operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugată, cum sunt:

● transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor,

Locul achiziţiei intracomunitare şi a importului de bunuri

Operaţiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată

● Scutiri pentru anumite operaţiuni de interes general şi scutiri pentru

# De reţinut: Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici

" Scutiri pentru intermediari (sunt operaţiuni scutite cu drept de deducere,

Test de autoevaluare 4.1.

I. Explicaţi următoarele întrebări:

2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, operaţiunile

II. Identificaţi răspunsurile corecte:

2. Identificaţi afirmaţiile adevărate (A) şi false (F).

3. Care din următoarele operaţiuni nu constituie livrare de bunuri?

4.2. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată

4.2.1. Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

# Precizare: Rabaturile, remizele, risturnurile, sconturile şi alte reduceri de preţ nu se

Exemplu de calcul al bazei de impozitare a TVA pentru import:

Valoarea în vamă = (1.000 + 200) x 4,3 = 5.160 lei

4.2.4. Cotele de impozitare

Test de autoevaluare 4.2.

4.3. Persoanele obligate la plata TVA13 şi perioada fiscală