Sunteți pe pagina 1din 9

Ministerul Educației Culturii și cercetări ai Republicii Moldova

Direcția Generală Educație, Cultură și Turism


Grădinița-creșă de copii Spicușor, s Cobusca Nouă

Matineu de Anul Nou

Langa Elena
Educător grad did. I
Moiseenco Mihaela
Educător.

2023
(Copii intră în sală după o melodie)
Ed. Iată a venit și iarna,
Pe neprins de veste.
Ne-a adus zăpadă albă,
Ca dintr-o poveste.
Și brăduțul a venit,
Azi la noi aici.
Vor cânta și vor dansa,
Toți copii mici.
Ed. Priviți copii, ce brăduț frumos împodobit, dar de ce oare e
trist? Am înțeles trebuie să-i cântăm un cântecel.
Cântecul: Bradul are haine verzi
Ed: Deci bradul sa înveselit, acum trei copii doresc să ne
înveselească cu poezii pe noi.
Iarna
Iarnă, bine ai venit,
Ce frumos te-ai gătit!
Esti o zâna din povești.
Ai grijă să nu răcești.
Iarna e o zîna albă,
N-are flori și n-are iarbă.
Are omăt și mielușei,
Și cîntec de clopoței

Ninge încet prin tot orașul,


Cine toarce din fuior.
După sobă motănașul
Sfor,sfor,sfor,sfor.
Ed. Iarna n-ea adus multă zăpadă și noi ca să nu piară zăpada în
zadar, am făcut mulți oameni de zăpadă. Iar copii au alcătuit
poiezii despre omul de zăpadă da-ți să-i ascultăm.
Omul de zăpadă
Am făcut un băiețel
Din zăpadă albă, rece.
Dar de-afară strălucește
Soarele și mi-l topește.
Sprijinit într-un toiag
Stă-n ogradă un moșneag.
Poartă-n cap o oală veche
Răsturnată pe-o ureche
La un capăt de livadă
Șade omul de zăpadă.
Doi cărbuni ca ochi el are,
Iar ca nas un morcov mare.
Cântecul: Băbuța de zăpadă
Ed. Cât de frumos sun fulgii de zăpadă, gingași, atrăgători ca și
fulguțele noastre mici.

Eu din cer am coborât,


Pe pământ m-am așternut.
Păturică albă, albă,
Sau la o fetiță în palmă.
Legănându-se vrăjiți,
Fulgii lin se joacă.
Și copii fericiți,
Bulgări vor să facă.
Sus pe cer eu zbor ușor,
Nici nu urc, nici nu cobor,
Sunt iernuța fulgușor.
Dansul: Fulguțele .
Ed: Vai ce frumos fulguțele au dansat dar eu cred că și iepurașii
nu o să danseze mai rău să-i întâmpinăm prin aplauze.
Dansul Iepurașilor.
Ed. Anul Nou aduce, mai mult ca oricând, speranța de
schimbare, eliberare, liniște sufletească și sărbătoare.
Anul Nou
Iată vine Anul Nou,
Moș Crăciun, eu vreau cadou.
Lasă mama mea să-ți spună,
Că am fost fetiță bună.

Anul vechi de-acu se duce,


Anul Nou, iată-l pe drum,
De mânuţă îl aduce
Bunul nostru Moş Crăciun!
Peste codru ninge iară,
Cântă brădulețul de aseară.
Anul Nou când o să vie,
Am să plec în ospeție.
Cântec-dans Hora de revelion
Ed: Iar acum să intrăm cu toții în lumea poveștilor și anume
sceneta Gogoașa de Crăciun.
Zâna Iarna:
În poiana din pădure,
Azi e zarvă mare.
De crăciun se pregătesc.
Toți cu mic și mare.
(Vine baba îngrijorată)
Baba: Buna ziua dragi copii, gogoaşa n-aţi văzut? Oare unde a
fugit?
(Pleacă s-o caute)
Intra Gogoașa cântând:
Sânt Gogoaşă gogoşată
De bunica adunată
Pe smântână plămădită
Și pe untişor călită
Gogoașa:De la moş eu am fugit,
De la babă am fugit.
Oare unde am nimerit?
Copiii: la grădiniță!
Baba:Vai gogoaşă săltăreață!
De ce ai fugit de la fereastră?
Că cu tot te-am căutat,
Moşul rău s-a supărat.
Gogoaşa:Bunicuţă, oameni buni,
Azi e seara de ajun.
Pe Moş Crăciun să-l aşteptăm,
Într-o lume de poveste cu toții să intrăm!
Zâna Iarna: Copii da voi ştiţi cu cine s-a întâlnit gogoaşa când
a fugit în pădure?
Copiii: Cu lepuraşi. În cerc intră iepuraşii
Lepuraşi: Gogoaşă, gogoaşă ce ești drăgălașă
Noi te vom mânca, de noi nu vei scăpa.
Gogoașa:Iepuraşi, iepuraşi fiți drăgălași
Hai să mergem la copii
La brad plin de jucării.
Baba: De la mine a fugit, de la iepuri a fugit.
Apoi cu cine s-a întâlnit?

Copii: Cu Lupu.
Lupii: Gogoasa, gogoasa ce esti dragalasa
Noi te mancam, flamanzi noi suntem!
Gogoasa: Azi la noi e sărbătoare,
Sa dansăm cu mic și mare.
Zâna Iarna: Cu cine apoi s-a întâlnit Gogoaşa?
Urşii: Gogoaşă, gogoaşă,
Ce eşti drăgălaşă!
Nu vrem să te speriem,
Ci vrem să te mâncăm.
Gogoașa: Ursuleți ascultați,
Pe mine nu mă mâncati.
Hai să ne distrām
Și să ne jucăm.
Zâna larna: Cine vrea pe Gogoașa s-o întâlnească
Şi tare s-o păcălească?
Vulpițele: Gogoaşă, gogoaşă, ce eşti drăgălașă,
Urcă pe botişor şi mai cântă încetişor!
Gogoaşa: Vulpişoare surioare, azi e mare sărbătoare
Vom dansa şi vom cânta cu drag
Iarna ne-a venit în prag.
Baba: Dragi copii da cine lipseşte la sărbătoarea noastră?

Copii: Moş Crăciun


Zâna Iarna: Să-l chemăm pe moşu!!!
E noapte pentru cine vrea,
Dar Moș Craciun aici va sta...
Nu am s-adorm, promit mereu
Să pot să-l văd pe Moș si eu!
Mos Craciun, tu sa vii
Cu multi saci de jucarii,
Sa nu uiti ca grupa mica,
A-nvatat sa-ti spuna tie
Cantece si-o poezie.
Mos Craciun, sacul tau
Este incarcat mereu.
In tot anul tot ne dai,
Si cand vii, tot plin il ai.
Cântecul: Moș Crăciun
Gogoașa: Bravo copii să îl mai chemăm încă odată pe Moș
Crăciun.
Copii:Îl cheamă pe Moșul.
Ed: Ca să primim cadouri de la Moșul haideți toți împreună să îl
colindăm.
Colinda: Domn-domn să-nălțăm

S-ar putea să vă placă și