,,Enigma Otiliei’’

-roman realist, obiectiv, balzacian, modern-

,,Enigma Otiliei”a apărut în anul 1938, în perioada interbelică, şi are ca geneză
realităţile contemporane autorului–evenimente din mediul citadin, al începutului sec. al
XX-lea; articol din presa vremii; decesul soţilor Popescu; Simion, fratele, invadează casa
în căutarea banilor.
Este un roman realist, deoarece este prezentată veridic societatea contemporană
a autorului, observarea socială şi psihologică; tema banului; averii; moştenirii şi
paternităţii; tehnica detaliului semnificativ, tipuri umane şi subordonarea socială a femeii.
Elementele moderne sunt: construcţia personajelor (ambiguitatea personajelor-reflectarea
poliedrică; comportamentismul şi umanizarea avarului).
Tema romanuluieste tipic bazaciană: moştenirea, zestrea, banul şi averea .
O secvenţă sugestivă o constituie atitudinea Aglaei Tulea în incipitul romanului, când îi
vede pe cei doi orfani (Otilia şi Felix) reproşându-i fratelui ei: ,,N-am ştiut ,faci azil de
orfani?”, de asemenea, se reliefează și răutatea surorii lui Costache si intentia pe care
aceasta o are. Dorește să-l determine pe Costache să nu o înfieze pe Otilia.
O alta secventa este data de interesul lui Stanica pentru averea bătranului, reuşind să-i
provoace atacul de apoplexie, care urmăreşte să parvină şi îi fură avarului banii de sub
saltea, urmând ca apoi să o părăsească pe Olimpia.
Un prim element de structură este titlul care desemnează misterul protagonistei.
Titlul ,iniţial, a purtat denumirea ,,Părinţii Otiliei”, reliefându-se tema paternităţii,
relaţiile dintre personaje care îşi asumă rolul de protector pentru Otilia. De asemenea,
acesta face referire la tehnicile moderne de construcţie: reflectarea poliedrică: ,,stricată şi
orfană”, (Aglae), ,,amenintare” (Aurica), ,,fe-fe-ţiţa moșului” (Costache Giurgiuveanu),
iubirea absolută(Felix), ,,o partidă bună” (Stănică), însă cel care intuiește cu adevărat
personalitatea fetei este Weissmann ,,Orice femeie care iubește un bărbat fuge de el, ca să
rămână în amintirea lui ca o apariție luminoasă. Domnișoara Otilia trebuie să fie o fată
inteligentă. După câte mi-ai spus, înțeleg că te iubește’’, iar colegii lui Felix o
consideră ,,cea mai elegantă conservatoristă și mai mândră’’, dar și prin
comportamentism: imposibilitatea lui Felix de a înţelege comportamentul şi reacţiile
Otiliei prin prisma relaţiilor .
Perspectiva narativă este obiectivă, cu un narator care relatează întâmplările la persoana
a treia, el este obiectiv, dar nu e în totalitate omniscient (personajul reflector, Felix,
limitează omniscienţa-decrierea străzii Antim, a personajelor din casa lui Costache).
Relaţia incipit-final. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal ,,într-o
seară de la începutul lui iulie 1909”si spaţial ,,strada Antim din Bucureşti, casa lui Moş
Costache”, prezintă personajele, sugerează conflictul şi trasează principalele planuri
epice. Finalul se găseşte în simetrie prin răspunsul de Costache la venirea lui Felix : ,,Aici
nu stă nimeni”.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite. Membrii
acestora aparţin unor tipologii care conturează universul social. Din prima familie fac
parte Costache şi Otilia Mărculescu. În această familie pătrunde Felix Sima, nepotul
bătrânului, care vine la Bucureşti pentru a studia Medicina A doua familie vecină şi
înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este clanul Tulea. Astfel, rezultă un
conflict succesoral. Conflictul erotic şi interior ( zbuciumul lui Felix) priveşte rivalitatea
adolescentului şi a maturului Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
Romanul are o compoziţie clasică, 20 de capitole, numerotate cu cifre romane, care
dezvoltă subiectul operei.
Expoziţiuneaprezintă strada Antim şi casa lui moş Costache, prin detaliile surprinse de
Felix Sima. Odată intrat în casă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său (un omuleţ straniu, care
se teme de străini) şi pe verişoara Otilia, apoi asistă la o scenă de familie: jocul de table.
Intrigase dezvoltă pe două planuri, care se întrepătrund: pe de o parte destinul lui Felix
Sima, iar pe de altă parte, este prezentată istoria moştenirii lui Costache. Lupta pentru
moştenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor, în plan moral, ale
obsesiei banului.
Moş Costache, proprietar de imobile, restaurante şi acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi
nu pune în practică niciun proiect pentru a-i asigura viitorul Otiliei. Clanul Tulea
urmăreşte să moştenească averea lui, plan periclitat ipotetic de adopţia Otiliei. Deşi are o
afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână adopţia Otiliei, de dragul banilor şi pentru
că se teme de Aglae. El încearcă,totuşi, să pună în aplicare nişte planuri pentru a o proteja
pe Otilia, intenţionând să-i construiască o casă cu materiale provenite de la demolări.
Proiectele lui moş Costache nu se realizează, deoarece din cauza efortului depus pentru
transportarea materialelor, bătrânul este lovit de o criză de apoplexie. Chiar dacă pentru
familia Tulea boala lui moş Costache reprezintă un prilej de a-i ocupa milităreşte casa, în
aşteptarea morţii bătrânului şi a obţinerii moştenirii, îngrijirile lui Felix, ale Otiliei şi ale
lui Pascalopol determină însănătoşirea bătrânului. Moartea lui moş Costache este
provocată, în cele din urmă de Stanică Ratiu, ginerele Aglaei, care urmăreşte să parvină şi
îi fură avarului banii de sub saltea.
În deznodământ, Olimpia e părăsită de Stanica, nu-si poate face o situaţie, iar Felix o
pierde pe Otilia.
Planul formării tânărului Felix, student la Medicină, urmăreşte experienţele trăite de
acesta în casa unchiului său, în special, iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe
Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează dorinţa de a-şi face o carieră.
Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îl părăseşte, considerând că
reprezintă o piedică în calea realizării lui profesionale. Ea se căsătoreşte cu Pascalopol,
bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. În epilog, aflăm că, Pascalopol, i-a
redat Otiliei libertatea de a-şi trăi tinereţea, ea devenind soţia unui conte exotic şi căzând
în platitudine. Otilia a rămas pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru
Pascalopol, o ,,enigmă’’.
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană pentru descrierea
mediului şi fizionomiei, din care se pot deduce trăsăturile de caracter: moş Costache-
avarul; Aglae-baba absolută fără cusur în rău; Aurica-fata bătrână; Simion-dementul
senil; Titi-debilul mintal; Stanică Rațiu-arivistul; Otilia-cocheta; Felix-ambiţiosul;
Pascalopol-aristocratul rafinat.
,,Enigma Otiliei’’este un roman realist-balzacian prin prezentarea critică a unor aspecte
ale societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, tema paternităţii şi a
moştenirii, structura, specificul secvenţelor descriptive, veridicitatea, naraţiunea la
persoana a III-a.