Sunteți pe pagina 1din 3

PROF.

ANCA POPA

EVALUAREA NAŢIONALĂ PENTRU ABSOLVENŢII CLASEI A VIII-A

Anul şcolar 2019 – 2020

Probă scrisă

Limba şi literatura română

Subiectul I (40 puncte)


Citește, cu atenție, următorul text și scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele date:

Același farmec verde Inspiră fiecare o altă nostalgie


Și ochiul nostru viu Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși
O primăvară verde Cele de primăvară-ne-îmbată: o orgie;
Și-o toamnă-n arămiu. De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele Dorința de ieșire


Ne-nveselește-n cântec de paseri neînvinse, Adâncul cercetându-l;
Și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele, Dar toamna, c-o privire,
Ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse. Ne reculege gândul.

O veselie albă În fiecare lucru un farmec poate fi!


Ce nu cunoaște haos; Aflându-l, omul știe să fie mulțumit:
Pe când toamna în salbă În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Îmbie la repaus. Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!
(Iulia Hasdeu, Primăvara și toamna)

1. Notează câte un sinonim contextual pentru cuvintele din text farmec, taină,îmbie, miresme. 4 puncte

2. Transcrie din textul dat 4 termeni din câmpul lexical al sentimetelor. 4 puncte

3. Rescrie din prima strofă cuvintele care conţin diftong. 4 puncte

4. Explică rolul cratimelor din versul Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși . 4 puncte

5. Transcrie din textul dat un vers care conţine mărci lexico-gramaticale ale subiectivităţii. 2 puncte

6. Precizează rima poeziei şi măsura ultimelor două versuri ale textului dat. 4 puncte

7. Menţionează două argumente ale încadrării textului citat în genul liric . 4 puncte

PARTEA A II-A (16 de puncte)


Redactează o compunere de minim 150 de cuvinte în care să explici semnificaţia titlului poeziei
citate. În compunere trebuie : să formulezi o opinie cu privire la semnificaţia titlului prin raportare la
conţinutul de idei al poeziei ; să aduci două argumente potrivite pentru susţinerea opiniei tale
valorificând textul dat ; să ai un conţinut adecvat cerinţei , să respecţi nr minim de cuvinte precizat.
PROF. ANCA POPA

Subiectul al II-lea( 36 de puncte) Citeşte, cu atenţie, textul:

Cu o lungime de 2,9 metri şi o înălţime de 1,9 metri, cântărind între 300 şi 900 de kilograme, zimbrul
a fost descris pentru prima dată în literatură în 1758 de Carl Linné.
Se spune că zimbrii erau proprietatea regilor poloni, lituanieni şi a ţarilor ruşi şi că în anii 1500
Regele Sigismund I al Poloniei a instituit pedeapsa cu moartea pentru braconarea zimbrilor, iar pe teritoriul
României ultimul exemplar ar fi fost văzut în 1914, îmi povesteşte Marius Ştefana, administratorul
Rezervaţiei de Zimbri de la Bucşani, după ce ne-a spus cât de norocoşi am fost că am reuşit să vedem zimbri
la cele peste 35 de grade şi la o oră la care, de obicei, masivele exemplare nu prea se apropie de garduri.
Perioadele cele mai indicate pentru vizitare sunt toamna, iarna şi primăvara devreme, „pentru că
atunci sunt foarte legaţi de hrana suplimentară, iar în zona jgheaburilor pot fi văzuţi chiar de dimineaţă de
la 8.00 până după orele 16.00-17.00, pentru că rămân aici în locul unde e administrată hrana fibroasă,
fânul natural pe care chiar acum îl recoltăm de pe întinsul rezervaţiei. Avem 25 de hectare de ogoare de
hrană pe care cosim fânul, îl balotăm şi îl depozităm pentru iarnă”.
Pe cele 163 hectare de pădure, suprafaţa pe care se întinde rezervaţia de la Neagra – Bucşani
înfiinţată la începutul anilor ’80 există 32 de de exemplare adulte, 14 masculi, 18 femele, 5 pui de anul
trecut şi unul de doar câteva săptămâni. Toate exemplarele care se găsesc în Grădinile Zoologice de la
Târgovişte, Bucureşti, Craiova şi Reşiţa provin de la Zimbrăria Bucşani.
Zimbrăria Neagră din cadrul Ocolului Silvic Bucşani, în judeţul Dâmboviţa este situată la mai puţin
de 80 de km de Bucureşti, la 30 de km de Târgovişte şi la 35 de km de Ploieşti. „Nu suntem la fel de
cunoscuţi ca cei de la Haţeg pe care îi ajută şi zona turistică, noi suntem puţin mai izolaţi pentru că accesul
de la ultima bucată de teren asfaltat până la noi este de aproape 5 km de drum forestier”, spune Marius
Ştefana, administratorul Rezervaţiei de Zimbri de la Bucşani, majoritatea turiştilor fiind atraşi însă, tocmai
de acest aspect încă sălbatic al zonei.
http://www.dailytraveller.ro/rezervatia-de-zimbri-de-la-bucsani-romaniaautentica/

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:


1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din text:
- suprafaţa rezervaţiei de la Neagra-Bucşani;
- perioadele din an indicate pentru vizitare. 4 puncte
2. Precizează pe baza textului două din motivele pentru care textul dat este considerat nonliterar,. 4 puncte
3. Menţionează diateza şi modul verbelor: se întinde, spune. 4 puncte
4. Precizează funcţia sintactică şi valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: pentru că rămân aici în locul
unde e administrată hrana fibroasă. 4 puncte
5. Împarte în propoziţii fraza dată şi spune prin ce se exprimă elementul de relaţie : Perioadele cele mai
indicate pentru vizitare sunt toamna, iarna şi primăvara devreme, „pentru că atunci sunt foarte legaţi de
hrana suplimentară.... 4 puncte
6. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii, în care să existe un verb reflexiv impersonal. 4 puncte

B. Scrie o compunere, de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinţi o întâmplare reală sau imaginară
petrecută în timpul vizitei la o rezervaţie de zimbri. 12 puncte
În compunerea ta, trebuie:
- Să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a evenimentelor;
- Să precizezi două elemente ale contextului spaţio-temporal;
- Să ai un conţinut adecvat tipului de text şi cerinţei formulate;
- Să respecţi precizarea privind numărul de cuvinte.
PROF. ANCA POPA

Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei -2p; coerenţa textului – 2p;
registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2p; ortografia -3p; punctuaţia – 3p; aşezarea
corectă a textului în pagină -1p; lizibilitatea -1p.)
Vei primi 10 puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și