 Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012.

Această traducere a fost efectuată cu

sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei
(www.coe.int/humanrightstrustfund). Nu obligă Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea
referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul prezentului document.

 Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the
support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (www.coe.int/humanrightstrustfund). It
does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this
document.

 Conseil de l’Europe/Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012. La présente traduction a été
effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe
(www.coe.int/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire
l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

Notă informativă privind jurisprudența Curții nr. 96

Aprilie 2007

Evans c. Regatului-Unit [GC] - 6339/05

Hotărârea din 10.4.2007 [Marea Cameră]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieţii private

Obligaţia obţinerii consimţământului tatălui pentru a păstrarea şi implantarea

ovulelor fecundate: neviolare

În fapt: În iulie 2000, doamna Evans și partenerul său, J., au început un tratament
contra infertilităţii. În octombrie 2000, în timpul unei vizite la clinică, s-a descoperit
că reclamanta avea tumori pre-canceroase la ovare. Înainte de ovarectomia
programată, i s-a propus să i se preleveze câteva ovule în vederea unui tratament
prin fertilizare in vitro (FIV). În timpul consultației medicale, li s-a explicat, doamnei
Evans și domnului J., că trebuie să semneze un formular prin care fiecare să-și
exprime acordul pentru tratamentul în cauză, și că, în conformitate cu Legea din
1990 privind Fertilizarea Umană si Embriologie (Human Fertilisation and Embryology
Act 1990, de aici înainte denumită „Legea din 1990‟), fiecare dintre ei puteau să-şi
retragă consimțământul, în orice moment, înainte ca embrionii să fi fost implantaţi
în uterul doamnei Evans. Aceasta şi-a pus întrebarea dacă nu se puteau explora şi
alte modalități de fertilizare a ultimelor sale ovule, în eventualitatea ruperii relaţiei
sale cu J. Acesta a asigurat-o că o asemenea ruptură nu se va produce. În
noiembrie 2001, cuplul a mers la clinică pentru tratament, unde au fost creaţi și
puşi la păstrare şase embrioni. Două săptămâni mai târziu, doamnei Evans i-au fost
extirpate ovarele. Ea a fost informată că va trebui să aștepte doi ani înainte de a
purcede la implantarea embrionilor în uter. În mai 2002, relația dintre reclamantă și
J. s-a destrămat. Conformându-se Legii din 1990, acesta din urmă a informat clinica
despre faptul că nu mai consimţea la utilizarea embrionilor de către dna Evans, şi
nici la păstrarea acestora în continuare. Reclamanta a introdus o acțiune în fața
Înaltei Curţi prin care solicita, printre altele, obligarea lui J. de a-şi menţine
consimțământul dat. Cererea i-a fost respinsă în octombrie 2003, Înalta Curte
considerând că J. a fost de bună-credință, pentru că prin începerea tratamentului
credea că relația sa cu reclamanta urma să dureze. În octombrie 2004, Curtea de
Apel menținea decizia Înaltei Curți. Decizia Curţii de Apel este irevocabilă.
Reclamanta s-a plâns că dreptul intern îi permitea fostului partener să-şi revoce în
mod eficient consimţământul dat pentru conservarea și utilizarea embrionilor, ceea
ce o împiedica să aibă un copil cu care ar fi avut o legătură genetică.

În drept: Articolul 2 – Pentru motivele expuse de Cameră, în hotărârea sa din 7

martie 2006, potrivit căreia punctul de plecare al dreptului la viaţă relevă de o
marjă de apreciere recunoscută statelor (Nota informativă nr. 84), Înalta Cameră
consideră că embrionii creaţi de reclamantă și J. nu pot beneficia de dreptul la viață.

Concluzie: neviolare (unanimitate).

Articolul 8 – Natura drepturilor: noțiunea de „viață privată‟ include dreptul la

respectarea deciziilor de a deveni, sau nu, părinte. În acelaşi timp, reclamanta nu
invocă faptul că s-ar găsi împiedicată de a deveni mamă, în sens social, juridic, și
chiar fizic, nici legea şi nici practica internă neîmpiedicând-o de a adopta un copil
sau de a da naștere unui copil conceput in vitro, cu gameți de la un donator.
Reclamanta s-a plâns, în mod special, de faptul că dispozițiile Legii din 1990 privind
consimțământul a împiedicat-o să utilizeze embrionii creaţi în comun de către ea și
J. și, prin urmare, având în vedere situația sa personală, să aibă un copil de care să
fie legată genetic. Această întrebare restrânsă, care se referă la dreptul de a
respecta decizia de a deveni părinte, în sensul genetic al termenului, intră, de
asemenea, sub incidența articolului 8. Dilema din centrul acestei cauze constă în
coexistenţa a două drepturi aflate în conflict, apărate în mod egal prin prevederile
articolului 8: cel al reclamantei și cel al lui J. În plus, interesul fiecăruia este total
incompatibil cu al celuilalt, dat fiind că dacă reclamanta este autorizată să
primească embrionii, J. ar fi obligat să devină tată, și că dacă refuzul sau revocarea
consimțământului de către J. ar fi confirmate, reclamanta s-ar vedea privată de
posibilitatea de a deveni mamă, în sensul genetic al termenului. În condițiile dificile
ale cauzei, indiferent de soluția adoptată de către autoritățile naționale, interesul
uneia sau alteia din părțile participante la tratamentul FIV ar fi în întregime lezat.
Legislația urmărește, de asemenea, o serie de interese generale mai largi,
deoarece, de exemplu, protejează principiul supremației consimțământului și tinde
să promoveze claritatea și certitudinea juridică.

Obligaţie pozitivă sau ingerinţă: Este necesar să se examineze cauza în ceea ce

privește obligațiile pozitive, întrebarea principală fiind aceea de a şti dacă aplicarea
dispoziţiilor legislative incriminate a lezat echilibrul echitabil dintre interesul public și
cel privat aflate în concurenţă în cauza examinată. În această privință, Înalta
Cameră este de acord cu concluziile instanțelor naționale în temeiul cărora J. nu
consimțise niciodată ca embrionii creaţi de cuplu să fie utilizaţi numai de către
reclamantă, singură.

Marja de apreciere: Problemele ridicate de această cauză sunt, în mod clar, de o

natură morală și etică delicată. În plus, nu există o abordare unitară europeană în
acest domeniu. Unele state au adoptat legi sau regulamente care să reglementeze
utilizarea tratamentului FIV, în timp ce altele se bazează, în materie, pe practica și
directivele medicale. Marea Britanie nu este cu siguranță singurul stat care permite
conservarea embrionilor și autorizează donatorilor de gameţi de a reveni în mod
liber și eficient asupra consimţământului dat, atâta timp cât embrionul nu a fost
implantat, dar în alte părţi din Europa se mai regăsesc şi alte reguli și practici. Nu
putem spune că există un consens cu privire la întrebarea începând cu care moment
al tratamentului de FIV, consimțământul donatorilor de gameţi ar trebui să fie
considerat irevocabil. Reclamanta susține că, având în vedere amploarea mai mare
a investițiilor sale fizice și emoționale în timpul tratamentului de FIV și sterilitatea sa
ulterioară, drepturile sale în temeiul articolului 8 trebuie să primeze asupra
drepturilor lui J, dar Curtea pare să considere că nici la acest punct nu există un
consens clar. În concluzie, dat fiind că utilizarea tratamentului de FIV dă naștere la
chestiuni morale și etice sensibile, care se înscriu într-un context de dezvoltare
rapidă a științei și a medicinei și că problemele ridicate în cauză se referă la domenii
în care nu există o unitate de vederi între statele membre, ar trebui să se acorde
statului pârât o marjă largă de apreciere. Această marjă de apreciere trebuie, în
principiu, să se aplice atât la evaluarea deciziei statului, dacă să adopte sau nu o
lege care să reglementeze utilizarea tratamentului de FIV, cât şi, atunci când este
cazul, la normele detaliate stabilite de acesta pentru respectarea unui echilibru între
interesele publice și private aflate în conflict.

Respect: Rămâne să se stabilească dacă, în circumstanțele specifice ale cauzei,

aplicarea unei legi de autorizare a lui J. de revocare efectivă sau de refuz al
consimţământului la implantarea în uterul reclamantei a embrionilor dezvoltaţi în
comun de către ambii membri ai cuplului a asigurat un echilibru corect între
interesele concurente în joc. Faptul că astăzi este posibil din punct de vedere tehnic
de a conserva embrionii umani în stare congelată are drep consecinţă că există
acum o diferență esențială între fertilizarea în vitro și fertilizare prin act sexual, și
anume posibilitatea unei perioade de timp, care poate fi importantă, între crearea
embrionilor și implantarea lor în uter. Prin urmare, este legitim - și de dorit – ca un
stat să pună în aplicare un cadru juridic care să ţină seama de posibilitatea de a
amâna transferul de embrioni. Este la latitudinea fiecărui stat să decidă cu privire la
principiile și politicile ce se aplică în acest domeniu sensibil. Legea din 1990 a fost
adoptată după o examinare extrem de detaliată a implicațiilor sociale, a avansurilor
etice și juridice în fertilizarea umană și embriologie și este rezultatul unei game largi
de gândire, consultare și dezbatere. În conformitate cu acest text, toate clinicile
care oferă tratamentul FIV au obligația legală de a explica dispozițiile privind
consimțământul persoanelor care efectuează un astfel de tratament și de a obține
acordul scris al acestora. Această cerință a fost îndeplinită în cauză și de către
reclamantă și de către J., amândoi semnând formularele de consimţământ
prevăzute de lege. Cu toate acestea, legea permitea, de asemenea, donatorilor de
gameţi, retragerea în orice moment a consimțământului lor, atâta timp cât nu se
procedase la implantarea embrionilor. În cazul în care, din cauza urgenței
referitoare la starea sa de sănătate, reclamanta trebuia să se decidă rapid și într-o
stare de anxietate extremă, ea era totuşi în cunoştinţă de cauză atunci când şi-a dat
acordul ca toate ovulele sale să fie fertilizate cu sperma lui J., că nu va mai avea
altele, că embrionii nu vor putea fi implantaţi decât după ceva timp, că trebuia mai
întâi să-şi termine tratamentul de cancer, și că, în temeiul legii, J. îşi putea retrage
în orice moment consimţământul său la implantare. În situaţia în care reclamanta
critică dispozițiile de drept intern referitoare la consimțământ, în măsura în care de
la acestea nu se poate deroga, Curtea constată că natura absolută a legii nu este, în
sine, în mod necesar incompatibilă cu articolul 8. Decizia legiuitorului de a adopta
dispoziții care să nu permită nici o excepție, astfel încât oricine furnizează gameți
pentru tratamentul FIV să poată fi sigur că aceştia nu pot fi utilizaţi fără
consimțământul său, derivă din dorința de a sublinia respectul pentru demnitatea
umană și liberul arbitru, ca și dorința de a găsi un echilibru corect între părți la
tratamentul FIV. Dincolo de principiul implicat, natura absolută a regulii în cauză
este destinată să promoveze securitatea juridică și a evita problemele de arbitrariu
și incoerență inerente în asigurarea echilibrului, de la caz la caz, la ceea ce
instanțele au descris drept „interese perfect incomensurabile‟. Interesele generale
urmărite de lege sunt legitime și în conformitate cu articolul 8. Având în vedere cele
de mai sus, inclusiv lipsa unui consens european asupra chestiunii, Curtea consideră
că nu există niciun motiv pentru a da o mai mare greutate dreptului reclamantei în
respectarea alegerii sale de a deveni mamă, în sensul genetic al termenului, decât
celui a lui J., de respectarea dorinței sale de a nu avea un copil biologic cu ea.

Concluzie: neviolare (treisprezece voturi contra patru).

Articolul 14 – Curtea nu consideră necesar să se pronunțe cu privire la problema

dacă reclamanta se poate plânge de o diferență de tratament în raport cu o altă
femeie, aflată într-o situație similară cu a ei. Motivele care au condus Curtea la
concluzia neviolării articolului 8 sunt, de asemenea, o justificare obiectivă și
rezonabilă în sensul articolului 14.
Concluzie: neviolare (treisprezece voturi contra patru).

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de Grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Click aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudenţa

 Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012

Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Această traducere a
fost realizată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei
(www.coe.int/humanrightstrustfund). Nu obligă Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea
pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a
Drepturilor Omului (http://hudoc.echr.coe.int) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut
această traducere disponibilă. Poate fi reproducă în scop necomercial, cu condiţia ca titlul cauzei să fie
citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior la Fondul fiduciar
pentru drepturile omului. Dacă intenţionaţi să utilizaţi vreun fragment din această traducere în scop
comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@echr.coe.int.

 Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2012

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation
was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe
(www.coe.int/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any
responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the
European Court of Human Rights (http://hudoc.echr.coe.int) or from any other database with which
the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full
title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human
Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please
contact publishing@echr.coe.int.

 Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La
présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du
Conseil de l’Europe (www.coe.int/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline
toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de
jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (http://hudoc.echr.coe.int) où de toute
autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non
commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication
de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute
personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est
invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@echr.coe.int.